Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


MASS-MEDIA - SURSA DE INFLUENTARE A VIOLENTEI SI AGRESIVITATII

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



MASS-MEDIA - SURSA DE INFLUENTARE A VIOLENTEI SI AGRESIVITATII



Dezinhibitie

 
Atat in unele surse scrise (ziare, reviste, carti), cat si in cadrul programelor de televiziune apar diferite acte de violenta, de aceea unii autori au pus problema daca expunerea la violenta poate determina cresterea agresivitatii. Parerile specialistilor sunt impartite. Unii considera ca expunerea la violenta ar avea efecte catharsice, reducandu-se astfel propriile nevoi de a actiona agresiv. Alti autori, insa, ce se bazeaza, mai ales, pe teoriile invatarii sociale, considera ca expunerea la violenta conduce in mai mare masura la cresterea agresivitatii decat la catharsis. In ultimul timp, insa, se pare ca majoritatea autorilor inclina balanta tot mai clar in directia efectelor negative ale expunerii la violenta. Paul Ilut (1994) include in lista efectelor negative ale mass-mediei asupra agresivitatii urmatoarele: dezinhibitia, invatarea de tehnici de agresiune, afectarea operationalitatii sistemului cognitiv, desensibilizarea fata de victima (vezi figura 2.1.)


Invatarea de tehnici de agresiune

 

+

Afecteaza operationalitatea sistemului cognitiv

 
+

+

Desensibilizarea fata de victima

 
+

_

Catharsis

 

Fig. 2.1

Mass-media are pretutindeni in lume o importanta deosebita, constituindu-se astazi intr-o forta imensa, care nu numai ca informeaza, dar si modeleaza atitudini si comportamente. Mass-media influenteaza profund pe oameni in felul de a intelege viata, lumea si propria lor existenta.

Ce este mass-media

Sintagma, consacrata mai intai in limba engleza si atat de des intrebuintata in limbajul curent, reuneste un cuvant englez: mass, prin care se intelege "o cantitate mare de entitati agregate" si altul de origine latina: mediu, plural media[2] - cuvant de origine latina - "mijloc de transmitere a ceva", se refera la "mijloacele de comunicare in masa", intelese ca "seturi de tehnici si metode de transmitere, de catre furnizori centralizati, a unor mesaje unei audiente largi, eterogene si dispersate geografic". Mijloacele de comunicare in masa sunt: presa scrisa, radio, televiziunea, internetul, cinema, publicitate prin afise etc. Primul astfel de mijloc de comunicare, ordinea istorica, este tiparul, inventat in anul 1455 de Johann Gutenberg.

Insa, se considera ca putem vorbi de mass-media abia la mijlocul secolului al XIX-lea, adica din momentul in care audienta a devenit destul de larga si eterogena. Ziarele si cartile publicate inaintea acestei perioade, adresandu-se exclusiv unor elite.



Dezvoltarea semnificativa a mijloacelor de comunicare in masa s-a produs insa, in acest secol prin aparitia mass-mediei electronice: prima jumatate de secol a fost marcata de aparitia cinematografului si a radioului, iar a doua de extinderea la nivel de masa a televiziunii. In sfarsit, perioada pe care o traversam este prin intermediul diferitelor mijloace ca si un sistem de control al comunicarii. De la inceputuri si pana astazi oamenii au comunicat intre ei si si-au transmis ganduri, idei, cuvinte etc. influentandu-se reciproc. De aceea si comunicarea a fost inteleasa si definita diferit de-a lungul timpului. Astazi, in viata cotidiana a omului, comunicarea capata o dimensiune si o semnificatie cum n-a avut-o vreodata in istoria umanitatii. S-a afirmat de multe ori ca in zilele noastre comunicarea ia proportii neobisnuite, ea este o caracteristica esentiala a civilizatiei si a devenit incontestabil o institutie.

Nu exista domeniu al vietii in comun care sa nu foloseasca intr-o masura mai mica sau mai mare, de aceea ce numim cu sens larg, comunicare, definita de dictionare ca "actiunea omului de a comunica", "de a stabili o relatie cu alte persoane", "de a fi in legatura de idei, ganduri etc.", sau cat se poate de simplu "comunicarea intre doua persoane".

Totodata, comunicarea trebuie inteleasa, deopotriva, ca activitate, lucrare, stare de relatie cu alta persoana - dar si ca rezultat al acestei activitati sau lucrari umane - "comuniune".

Efectele mass-media se pot manifesta in numeroase domenii ale vietii umane: social, cultural, politic, economic, religios. Este o realitate astazi ca mijloacele de comunicare in masa pot exercita o mare influenta pozitiva sau negativa, pot ajuta la o evolutie sau involutie a obiceiurilor, traditiilor, ideilor, principiilor, a normelor de viata, in general a civilizatiei, pot accelera sau frana procesul intelectual sau cultural al omului sau a unei comunitati.

Din pacate, accesul la informatie prin intermediul mass-media nu se constituie intotdeauna intr-un factor cu rol formativ, in sensul ziditor al cuvantului. Cateodata - si vremurile prezente par sa confirme din ce in ce mai mult acest lucru - mass-media nu reuseste sa concretizeze in fapt potentialul benefic pe care il are, ci, dimpotriva, devine un instrument al violentei. Agresiunea informationala cu care mass-media contemporana impune imagini in constiinta publica, intra adesea in conflict cu aspiratiile spirituale la nivel individual sau social.

2.1. TEORIA INVATARII SOCIALE

Agresivitatea este un comportament social invatat. Aceasta pozitie este legata in special de numele lui Albert Bandura[4], care formuleaza teoria invatarii sociale a agresivitatii. Conform acestei teorii, comportamentul agresiv se invata ca toate celelalte comportamente, prin mai multe modalitati si anume:

direct, prin invatare directa (prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente);

prin observarea si invatarea unor modele de conduita ale altora, mai ales ale adultilor. Din acest punct Bandura a efectuat urmatorul experiment:

"Intr-o gradinita, o parte din prescolari a asistat la un spectacol dat de un actor, care tot timpul se comporta violent, agresand o papusa mare din plastic. Observandu-se copiii in zilele urmatoare, s-a constatat ca acestia se comportau mult mai agresiv cu jucariile si cu papusile lor, in comparatie cu ceilalti, care nu asistasera la spectacolul respectiv. Si dupa opt luni, 40% din lotul experimental imitau acte de agresiune din categoria celor vazute la spectacol". Astfel rezulta rolul important jucat de exemplul celor din jur.

Cel mai frecvent, considera Bandura, modelele de conduita agresiva pot fi intalnite in:

a)      familie (parintii copiilor violenti si ai celor abuzati sau maltratati adesea provin ei insisi din familii in care s-a folosit ca mijloc de disciplinare a conduitei pedeapsa fizica).

Copiii batuti de parintii lor sau asistand la acte de violenta intre parinti devin si ei batausi. Sunt si cazuri cand parintii nu tolereaza violenta in familie, dar incurajeaza comportamentul indraznet, arogant si chiar violent fata de ceilalti copii.

b)      mediul social (in comunitatile in care modelele de conduita agresiva sunt acceptate si administrate, agresivitatea se transmite usor noilor generatii, de exemplu subcultura violenta a unor grupuri de adolescenti, ofera membrilor lor modele de conduita agresiva).

Sunt si mentalitati prin care societatea favorizeaza agresiunea ("ochi pentru ochi, dinte pentru dinte"), razbunarea, laudand pe cel puternic ("supraomul") care poate sa-l striveasca pe cel slab. Pe masura ce cresc, copiii, devenind adolescenti, admira pe cei capabili sa-i dispretuiasca si sa-i bata pe cei mai putin musculosi. In plus, usurinta cu care se pot procura armele de foc, in unele tari, favorizeaza agresiunea armata, uciderea cu o arma de foc este mult mai usor de efectuat decat atunci cand agresorul ia contact direct cu victima.

c)      mass-media (in special televiziunea, care ofera aproape zilnic modele de agresiune fizica sau verbala).

In multe tari, filmele ofera zilnic spectacolul unor violente, batai, omoruri. La fel, cartile de aventuri ce inunda standurile si librariile, consacra sute de pagini detaliilor referitoare la modul cum sa organizeze jefuirea unei banci sau sa se elimine orice proba de legatura cu un omor. Sunt cazuri cand hoti autentici au utilizat tehnici vizionate la televizor sau citate intr-o carte.

2.2. TEORIA CATHARSISULUI

Exista un alt punct de vedere, contrar celui sustinut Albert Bandura, si anume teoria catharsisului, propovaduita mai ales de cei legati din punct de vedere banesc de proliferarea violentei in mass-media.

Aceasta teorie afirma ca pornirea oamenilor - innascuta, indusa prin socializare sau provocata de evenimente specifice - de a se comporta agresiv fata de semenii lor, poate fi satisfacuta prin actiuni substitutive care sa nu faca rau nici altora si nici lor insile. Creandu-se posibilitatea ca indivizii sa-si descarce mania si ura prin mijloace inofensive, se reduce tensiunea emotionala si, prin urmare, probabilitatea ca ei sa savarseasca acte antisociale.

Se considera ca efectul de catharsis opereaza prin trei cai principale:

vizionarea de materiale cu multe scene violente, cum ar fi piese de teatru, filme, spectacole sportive etc. (idee teoretizata inca de Aristotel);

consumarea tendintei agresive la nivelul imaginarului, al fanteziilor (teorie dezvoltata de Freud);

angajarea in actiuni violente efective, dar care nu au consecinte antisociale (practicarea unor sporturi, agresivitate fata de obiecte neinsufletite), idee anticipata deja de Platon.



Pentru a verifica cele trei cai de realizare a efectului de catharsis sau realizat studii experimentale, si - anume:

. Majoritatea cercetatorilor indica nu numai ca expunerea la violenta mass-mediala nu reduce violenta efectiva, ci o incurajeaza. Nici vizionarea unor competitii sportive ce presupun agresivitate nu au un efect de catharsis. Mai mult, se pare ca intaresc tendinta spre violenta (Stephan S., 1985)[5].

. Privitor la exprimarea pornirilor agresive in planul imaginarului, aici rezultatele investigatiilor concrete sunt contradictorii. Consumarea indirecta a frustrarii, maniei, revoltei, prin scenarii ce rezolva actiuni agresive doar in teritoriul fanteziilor mentale pure sau in cel al povestirilor scrise, al picturii etc., conduce probabil la o micsorare a tendintei de a realiza practic in viata reala, acte de violenta antisociala (S. Stephan, 1985; Sears, 1991) .

. Realizarea de activitati fizice viguroase, ce implica agresivitate sau cel putin un mare efort, dar care nu au consecinte umane si social negative cum ar fi diferite sporturi si jocuri, munca grea, reduc doar temporar starea de dispozitie inspre agresivitate fata de persoanele ce formeaza obiectul maniei (Zillman, 1988) .

Cercetarile evidentiaza ca, in general, orice forma de comportament substituant (inclusiv cel verbal) mai degraba sporeste probabilitatea unor acte violente antisociale intentionate de un actor decat sa o micsoreze.

2.3. TEORIA AMPLIFICARII DEVIANTEI

Ø   Agresivitatea si violenta - fenomene particulare ale comportamentului deviant

Comportamentul deviant, aberant, inadaptat, antisocial, infractional sau delictual nu inseamna intotdeauna acelasi lucru, dupa cum terminologia de agresiune, agresivitate, violenta, distructie, nu are in parte aceeasi semnificatie, nu se raporteaza obligatoriu unui substrat psihopatologic si nu reprezinta neaparat un continut antisocial sau infractional.

Observatorii vietii sociale cunosc ca fenomenul deviantei este limitat ca raspandire desi important prin consecinte, insa formele sale de exprimare sunt deosebit de numeroase, variate ca intensitate.

Devianta are un caracter mai mult sau mai putin permanent, asa incat nu poate fi subestimata sau negata, ea poate imbraca oricare din formele de manifestare, in functie de transformarile sociale, de influenta profundelor modificari structurale ale societatii. Astfel, violenta si agresivitatea sunt forme ale conduitei deviante. In conceptia lui Robert Merton[8], devianta reprezinta acea conduita "care se abate semnificativ de la normele stabilite pentru status-urile sociale ale oamenilor (.). Comportamentul deviant nu poate fi descris in mod abstract, ci trebuie legat de normele care sunt, din punct de vedere social, definite ca fiind adecvate, iar din punct de vedere moral, obligatorii pentru cei care ocupa diferite status-uri".

O alta idee importanta in sociologia deviantei este aceea ca nici un act nu este prin el insusi, deviant, ci este definit ca atare, numai ca urmare a interactiunilor sociale in cursul carora indivizii reactioneaza fata de conduitele altor indivizi, care nu seamana cu cele ale majoritatii, etichetandu-le ca fiind deviante.

Aceasta idee s-a concretizat in asa-numita teorie a etichetarii[9], prezentata in tabelul 2.1. :

Tabelul 2.1.

Model teoretic

Studiu

Intrebari

Presupuneri

Cauza

Exemple

Teoria etichetarii

De ce (cum) o anumita conduita este desemnata ca fiind devianta.

Cum reactioneaza societatea fata de devianta ?

Devianta este relativa (depinde de cei care o eticheteaza).

Faptul de a nu semana cu ceilalti.

Cei care, fiind lipsiti de putere, sunt etichetati de cei care au puterea.

Ø   Amplificarea deviantei



Procesul prin care o activitate initiala, etichetata ca devianta, este "amplificata" ca rezultat al reactiilor sociale care sunt coordonate pe larg si articulate de catre mass-media. Conceptul a fost dezvoltat mai ales de catre Wilkins (1964), care a argumentat, ca in anumite conditii, cand primeste informatii simplificate, stereotipe si adesea de natura sa induca in eroare, referitoare la grupuri si activitati etichetate ca deviante, o societate reactioneaza astfel incat produce si mai multa devianta. Informatiile initiale genereaza o reactie agitata, care la randul ei dezvaluie si poate promova activitati deviante mai mari. Acest ciclu este de obicei prezentat sub forma de spirala (vezi figura 2.2.).

Aceasta schema - fig. 2.2. - subliniaza rolul mass-media ca furnizor de informatii si, in special, de etichete si definitii ale deviantei. Young (1981) sugereaza ca mass-media ar fi "gardianul consensului", iar in analizele sale referitoare la consumul ilicit de droguri (1971), el prezinta o explicatie inteligibila a variatilor mass-media pe aceasta tema. Rock (1973) ofera o interpretare alternativa a ciclului, interpretare care ar implica urmatoarele stadii:

a)    Se profileaza un aparent "val de criminalitate", orchestrat de mass-media, care genereaza cresterea ingrijorarii publicului.

b)   Preocuparile publicului, exprimate si reprezentate de mass-media, grupurile de presiune si cererile politice concentreaza atentia politiei si a agentilor de control asupra activitatii deviante.

c)    Aceasta crestere a atentiei duce la un numar mai mare de arestari care pare sa releveze o devianta crescuta sau in crestere.

d)   Aceasta duce la accelerarea valului de criminalitate si mobilizeaza pe mai departe preocuparile si grijile publice (intoarcere la stadiu l).

Conceptul ofera o modalitate utila atat pentru a reconsidera, cat si pentru a analiza anumite cazuri.


Fig. 2.2. Teoria amplificarii deviantei



Ilut Paul, Comportament prosocial-comportament antisocial,      in I.Radu (coord.), Psihilogie sociala, 1994, p. 417

Coman Mihai, Introducere in sistemul mass-media, 1999, p.61

Galaxia Gutemberg, - era cuvintelor scrise - Coman Mihai, Manual de jurnalism, vol. I, p. 48

Bandura Albert, The social Learning Perspective. Mecanisms of Agression., 1986, p. 66

Radu Ion, Psihologie sociala, 1994, p. 420

idem 14

idem 14

Radulescu S.M., Sociologia deviantei, 1998, p. 36

Kitsuse Jhon, Social Reaction to Deviant Behavior. Problems of Theory and Method,

in Social Problems, 1962, p.247





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2203
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved