Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Pescuitul la fund

Pescuit



+ Font mai mare | - Font mai mic



PESCUITUL LA FUND

Necesitatea de a le oferi pestilor o momeala potrivita pe fundul apei le-a fost dictata pescarilor de o particularitate morfologica a unor specii de apa dulce atat din lacuri cat si din rauri.
Daca se examineaza de aproape, prin sticla unui acvariu de exemplu, cum se hranesc ciprinidele, se observa ca acestea isi alungesc buzele pentru a suge hrana care iese dintre pietre si din nisip. Conformatia specifica a gurii, asezata in partea inferioara a capului, face ca ciprinidele sa nu poata apuca hrana in alt mod. De aici necesitatea de a practica pescuitul pe fund pentru capturarea acestor pesti.
Nu numai crapul, linul, mreana - pentru a da cateva exemple mai cunoscute din apele noastre - mananca pe fundul apei, ci si multe alte specii a caror gura dreapta, larga si taiata in sus ar face sa se presupuna ca hrana este apucata, daca nu la suprafata, macar in straturi intermediare ale apei. Este cazul cleanului, bibanului, pastravului si al multor altora. Stand inclinati cu coada spre suprafata, acesti pesti coboara pana cand ating fundul apei cu buzele si apoi apuca hrana cu gura sau o aspira provocand un curent de apa prin deschiderea si inchiderea energica a operculelor. Un alt motiv pentru care pestii prefera sa adune hrana de pe fundul apei este determinat de faptul ca materialele alimentare faramitate pe care le transporta apa sau care vin de la suprafata apei sfarsesc pe fundul acesteia, pe fund se nasc si traiesc larvele, pe fund se tarasc ramele si lipitorile.
Asadar, daca un peste vrea sa manance, trebuie sa exploateze aceasta mina inepuizabila pe care o constituie namolul, nisipul sau pietrisul.
Ba mai mult inca, unele specii aspira tocmai namolul sau nisipul, le filtreaza retinand hrana amestecata cu acestea si elimina substantele nehranitoare.
Pestele va fi atras de o rama sau de o alta momeala care se misca din cand in cand pe fundul apei, dar o va ataca numai cand va sta nemiscata sau cand se va misca foarte incet. Putem imparti deci pescuitul pe fund astfel: spunem ca poate fi practicat cu momeala complet nemiscata sau cu momeala in miscare.
Pescuitul cu momeala nemiscata fixa are loc numai in apele lacurilor unde nu exista curent. Momeala coboara pana la fund trasa de greutatea ei sau de plumbaj. In schimb, la pescuitul in ape curgatoare, momeala sufera unele deplasari.
Insa adevaratul pescuit pe fund cu momeala in miscare se desfasoara in ape statatoare recuperand incet momeala care se taraste pe fundul apei si care se opreste din cand in cand pentru ca pescarul inceteaza recuperarea, sau in ape curgatoare atunci cand plumbul a fost astfel ales incat forta apei sa poata deplasa incet ansamblul plumb, forfac si carlig cu momeala.
Pescuitul la fund mai poate insa impartit si in greu, mijlociu si usor.
Pescuitul la fund este greu cand plumbajul depaseste 50 g, se executa cu instrumente solide si este destinat capturarii exemplarelor mai mari.
Uneori plumbajul folosit poate depasi 200 g; aceasta are loc in curentele puternice ale raurilor mai mari.
La pescuitul mijlociu se folosesc greutati care variaza de la 10 la 50 g.
Pescuitul usor se executa atat in lacuri cat si in rauri, iar plumbajul folosit variaza de la 2 la 10 g.
Atunci cand nu se folosesc plumbi, lestajul este constituit numai din greutatea momelii.



UNELTELE

Varga: lungimea unei vergi pentru pescuitul pe fund cariaza aproape intotdeauna intre 2 si 4 m, in functie de latimea cursului de apa sau a bazinului, precum si de specia de peste cautata. Varga poate fi confectionata din orice material, depinzand in parte si de posibilitatile de cumparare ale pescarului, fara ca prin aceasta sa se compromita rezultatul pescuitului. Materialele preferabile sunt intotdeauna bambusul ori fibra de sticla plina sau chiar si cea tubulara. Nu sunt rare cazurile de vergi montate imbinand lemnul cu materiale sintetice.
O varga pentru pescuitul pe fund este adeseori confectionata din mai multe tronsoane care se unesc intre ele cu ajutorul unor inele metalice din alama sau duraluminiu. Aceste puncte de imbinare constituie partea cea mai delicata a vergii, pentru ca efortul pentru lansarea lestajului o deformeaza uneori determinand un joc suparator intre diferitele tronsoane. Dar si inelele pentru conducerea firului pot constitui un punct delicat, mai ales daca n-au fost alese in mod corespunzator. Astazi inelele cu interiorul din portelan sunt folosite pe scara redusa, datorita fragilitatii lor; ele aveau avantajul de a nu fi in mod practic roase de alunecarea firului; actualmente pe aceste vergi se prefera sa se monteze inele din crom dur sau cu interiorul din agat. Latimea lor trebuie sa fie destul de mare, pentru ca in felul acesta va putea fi marita distanta de lansare, dar trebuie avut grija ca firul sa nu le roada catusi de putin prin alunecarea sa, pentru a se evita distrugerea firelor. Intrucat cu aceste vergi lansarea se efectueaza intotdeauna cu doua maini, locul in care este fixata mulineta trebuie sa fie la o distanta de cel putin 50 cm de baza manerului, care nu trebuie sa aiba un diametru prea mare, pentru a putea fi introdus cu usurinta intr-un suport special pentru vergi atunci cand unealta este fixata pe mal.
Varga pentru pescuitul pe fund trebuie sa fie o unealta foarte robusta cu care sa se poata lansa la mare distanta fire lestate cu plumbaj greu. In plus, soliditatea acestor vergi permite tragerea cu putere a exemplarelor pe care intentionam sa le capturam si care sunt intotdeauna, daca nu grele, cel putin de dimensiune considerabila. Crapi si lini, stiuci si bibani, mihalti si somni sunt capturile care cad in cursele pescarului, fara a mai pune la socoteala mrenele si clenii, care constituie cel mai mare numar al pestilor capturati. Intrucat exemplarele din aceste specii sunt cel mai bine atrase de momeala care se odihneste pe fund in cele mai adanci ascunzisuri ale apelor, este necesar ca varga sa fie rezistenta deoarece trebuie sa le traga cu destula putere la mal.
In mod obisnuit, vergile pentru pescuitul pe fund sunt impartite in trei mari categorii:
 - pentru pescuit greu;
 - pentru pescuit mijlociu;
 - pentru pescuit usor.
Vergile pentru pescuitul greu pot fi foarte lungi sau foarte scurte. Vergile lungi, adica cu lungimea de peste 3,5 m, se folosesc pentru a captura pestii mari sau pentru a actiona in locurile unde curentul este repede sau la mare distanta de mal; diametrul la varf nu este prea mare. Sunt vergi care se indoaie destul de usor. Vergile scurte masoara cel mult 2 m si sunt foarte rigide. Se folosesc numai pentru pescuit in ape foarte repezi si adanci cand momeala trebuie tinuta absolut nemiscata. Se folosesc de obicei pentru pescuitul mrenei, al somnului sau al crapului.
Exista vergi grele, lungi de 4 m, folosite pentru pescuitul cu momeli fixe nemiscate ; modele usoare, elastice de 3 m, folosite pentru pescuitul cu recuperare sau la fix, modele cu rigiditate mijlocie, de 2 m, care-si gasesc o buna intrebuintare la un mare numar de tipuri speciale de pescuit. De obicei aceste vergi au lungimea cu atat mai mare cu cat momeala trebuie sa fie lansata la o distanta mai mare. Pentru pescuitul pe fund mijlociu se folosesc anumite vergi nu chiar atat de robuste pentru a lansa un plumbaj greu, dar suficient de dotate pentru a lansa plumbaje cu oarecare greutate. Sunt vergi in general de 2,5 m, cu varful din fibra de sticla. Sunt foarte raspandite si se folosesc si la alte sisteme de pescuit.
Pentru pescuitul usor sunt folosite de obicei vergi lungi, adica de peste 3 m, si flexibile. Aceasta deoarece plumbajul fiind foarte usor, trebuie sa se foloseasca un fir subtire iar slaba lui rezistenta sa fie compensata prin elasticitatea vergii. Vergile de circa 2 m lungime, usoare si flexibile, se folosesc numai in cazuri rare de pescuit cu momeli in miscare.
O greseala foarte frecventa este aceea comisa de multi pescari care folosesc pentru pescuitul pe fund vergi confectionate pentru lanseta, adica pentru lansarea de momeli artificiale. Fara a pune la socoteala ca in felul acesta distrug in scurt timp unealta, pescuitul lor este de cele mai multe ori prea putin productiv pentru ca procedand asa nu reusesc sa faca o intepare corecta din cauza ca varga este prea scurta. Si nici nu reusesc sa manevreze cu siguranta pestii mari cand acestia sunt intepati. Varga pentru pescuitul la fund fiind destinata sa suporte solicitari mari, este necesar sa se ia cateva masuri de prevedere pentru a-i prelungi durata. Este recomandabil sa fie stearsa perfect dupa ce s-a pescuit cu ea, pentru a inlatura eventualele urme de nisip sau de namol de pe inelele de imbinare; la inchiderea sezonului de pescuit trebuie sa fie revopsita cu grija, in asa fel incat spirele de matase care fixeaza inelele sa fie perfect protejate impotriva agentilor atmosferici, in special a umezelii care ar putea provoca putrezirea acestora. In perioadele cand nu se folosesc, partile metalice trebuie sa fie unse cu vaselina.
Mulineta: si mulinetele destinate pescuitului la fund trebuie sa fie solide. Nu sunt necesare modele cu capacitate mare de recuperare, in general raportul 1:3 fiind mai mult decat suficient; trebuie insa sa aiba o frana buna, potrivita pentru a infasura si desfasura firul si sa fie cat mai simple cu putinta. O mulineta care se invarte foarte usor, construita cu rulmenti cu bile se poate uza foarte repede din cauza nisipului si a namolului care intra in mod sigur intre partile componente. Un dispozitiv complicat, actionat de arcuri sensibile, este distrus de greutatea mare a lestajului care trebuie recuperat.
Firul: pentru firul folosit la pescuitul pe fund nu se pot da reguli precise. Alegerea trebuie facuta intotdeauna in functie de pestele cautat si depinde, deci, in mare masura de momeala folosita. De exemplu, in cazul cand se pescuieste cu mamaliga la crap, nu este indicat sa se foloseasca un nailon de 0,20, pentru ca se poate nimeri intotdeauna un peste mare care rupe nailonul ca pe un fir de par. In cazul acesta, cel mai potrivit fir este desigur de 0,30 sau 0,35. In pescuitul la fund trebuie sa tinem seama ca de cele mai multe ori lansarea proiecteaza firul spre funduri de apa necunoscute, pline de obstacole si atunci iata ca un fir cu o rezistenta buna da posibilitatea de a salva aproape intotdeauna macar lestajul. Se vor pierde carligele legate cu un forfac subtire si mai putin rezistent, dar pierderea va fi neglijabila. In ceea ce priveste lungimea firului infasurat pe mulineta, este suficienta intotdeauna o rola de 100 m, dar trebuie avut grija ca ultimele spire sa fie in contact direct cu marginea bobinei, punand dedesubt, daca este nevoie, un fir de lana pentru a obtine inaltimea necesara.
Si pentru forfacuri firele de legatura a carligului pot fi valabile regulile referitoare la rezistenta, mai ales daca se pescuieste in ape pline cu obstacole. Aici captura trebuie trasa lateral la mal, fara a-i oferi loc de fuga, deci trebuie sa dispunem de mijloace adecvate in acest scop, chiar daca, din pacate, sunt in contradictie cu suspiciunea pestilor care, desigur, nu se lasa usor inselati de o momeala legata de un fir prea gros si vizibil. Este mai bine atunci sa riscam pierderea capturilor din cauza ruperii firelor sau e mai bine sa avem un numar mai mic de muscaturi? Fiecare pescar raspunde in felul sau la aceasta intrebare dar, data fiind reducerea actuala a pestilor, e mai bine sa actionam ca in primul caz. Este mult mai bine sa invingem neincrederea pestelui folosind fire de legare a carligului mai lungi, niciodata sub 30 cm, cu scopul de a micsora rezistenta de moment exercitata de lestajul asezat pe fundul apei. Grosimile variind intre limitele de 0,18 si 0,30 sunt suficiente pentru a lupta cu toate speciile de pesti prezenta in apele interioare din tara noastra iar rezistenta produselor aflate actualmente pe piata ofera foarte bune sanse in toate cazurile. Face exceptie capturarea stiucii care adeseori se pescuieste cu o struna din sarma de otel , din cauza dintilor ascutiti ai acestui peste, care pot taia firul de nailon.
Plumbajul: exista o mare varietate de plumbi necesari pentru pescuitul pe fund in mod corect. In apele curgatoare se folosesc, de preferinta, plumbi de tip plat pentru ca se mentin mai bine pe fund sub actiunea curentului, in timp ce in apele statatoare sunt mai potriviti plumbii obisnuiti sferici sau conici olive sau pere care pot fi gauriti sau prevazuti cu o mica vergea interioara inima din sarma de alama. Cei cu gauri se folosesc cand urmeaza sa culiseze pe fir, ceilalti in cazul in care sunt aplicati la capatul inferior. In orice caz, greutatea care trebuie folosita este intotdeauna in functie de curent sau de distanta la care urmeaza sa se lanseze.
In rauri se fac tatonari, aplicand mai intai un plumbaj mijlociu care se inlocuieste cu altul mai greu in cazul in care acesta nu rezista la forta curentului.
Cele mai folosite tipuri de plumb pentru pescuitul la fund sunt: plumbul in forma de scoica, sferic, olive, in forma de para, sarma de plumb.
Carligul: despre carlige nu sunt multe de spus: marimea si tipul sunt alese in functie de momeala folosita. Se poate face doar o singura remarca: se vor folosi carlige bronzate, cu varful intors, pentru pestii de talie mare, ca de exemplu crapul, anghila sau linul si carlige Crystal drepte pentru toti ceilalti pesti. Singura consideratie ce se poate face este urmatoarea: in cazul pescuitului la fund cu fir fix este mai bine sa se foloseasca intotdeauna cea mai mica marime pe care o permite momeala. Aceasta deoarece pestii trebuie sa poata musca cu toata increderea momeala, fara a fi alarmati de prezenta carligului.
Momelile: au fost prezentate toate in capitulul referitor la momelile naturale; cititorul poate gasi acolo toate tipurile recomandate pentru pescuitul la fund si modul corect de punere a lor in carlig.

TEHNICA DE PESCUIT

Actiunea de pescuit pe fundul apei nu e prea complicata: pescarul isi lanseaza momelile in locul pe care-l considera a fi cel mai potrivit, apoi aranjeaza varga usor inclinata pe mal si intinde nailonul recuperand o bucata de fir cu mulineta. Pentru a nu trebui sa fie incontinuu atent la varful vergii, poate pune la capatul acesteia un clopotel de semnalizare; apoi nu-i mai ramane decat sa astepte. Cand un peste musca tragand de fir, misca varful vergii imprimandu-i niste vibratii; aprecierea momentului cand trebuie facuta inteparea este poate lucrul cel mai greu.
Intr-adevar, nu toti pestii musca la fel si nici nu reactioneaza in acelasi fel la rezistenta vergii si a plumbajului. Unii, ca de exemplu cleanul mare sau crapul, se limiteaza sa smuceasca o data violent dupa care sau dau drumul momelii sau se inteapa singuri; altii, ca de exemplu mreana, continua sa muste momeala si sunt usor de intepat iar altii, ca de exemplu mihaltul si somnul american inghit adanc momeala si carligul fiind astfel foarte usor de capturat. Un caz particular il constituie stiuca, care atunci cand intalneste un pestisor care o intereseaza nu da atentie firelor si plumbilor, ci musca ferm fara a-i pasa de rezistenta opusa de varful vergii.
Bibanul, alta captura interesanta, are un comportament variabil intrucat uneori musca ferm iar alteori se arata suspicios si prudent. Fiecare peste are o predilectie deosebita pentru un anumit tip de momeala, astfel incat se poate sti daca inteparea trebuie executata imediat sau dupa o anumita perioada de timp, care poate varia de la cateva secunde mreana pana la circa un minut stiuca . Dupa ce pestele a fost intepat nu ne ramane decat sa-i apreciem greutatea si forta dupa zbaterile si rezistenta pe care o opune la tragerea cu varga si deci sa-l scoatem cu fermitate daca este mic si cu prudenta daca este mare.
Aceasta este in sinteza tehnica pescuitului la fund. Dar cate variante pot exista! Si de cate siretlicuri este capabil pescarul pentru a convinge pestele sa muste!
Sunt unii pescari sportivi care, pe buna dreptate, nu intind firul daca actioneaza in ape statatoare; il lasa sa atarne neintins de varful vergii si il supravegheaza tot timpul. Cand se misca si incepe sa se intinda stiu ca e momentul sa execute inteparea.
Altii, de indata ce varful incepe sa se miste, slabesc firul coborand varga pana aproape de suprafata apei si apoi tin firul sub observatie.
Pentru a usura aceasta supraveghere se poate pune pe firul neintins, putin inainte de varful vergii, un mic disc de pluta sau un patratel de carton, prevazute cu o despicatura pentru introducerea firului kojak .
Ridicandu-se sau coborandu-se, acest dispozitiv poate semnaliza prinderea momelii de catre peste.
Spre deosebire de acestia, sunt pescari sportivi care folosind carlige foarte mari nu le lasa timp pestilor. La prima muscatura inteapa cu violenta facand sa coincida smucitura cu tractiunea pestelui; aceasta manevra se poate executa numai de catre aceia care tin varga in mana si cu anumite momeli de dimensiuni foarte mici.
S-ar putea spune ca in fiecare regiune, daca nu chiar pe fiecare rau mare, exista o tehnica specifica de pescuit pe fund. Uneori este vorba doar de o simpla varianta care se refera la lungimea forfacurilor sau la tipul de lestaj folosit, insa de cele mai multe ori deosebirea este esentiala si de aceea est impusa de conditii specifice de mediu care au determinat folosirea acelei metode speciale care, de-a lungul anilor, s-a dovedit cea mai potrivita.
Tehnica de pescuit pe fund trebuie sa cuprinda neaparat si sistemul de prezentare a momelii si asezarea plumbilor pe fir.
De obicei se pot folosi doua sisteme: cu plumbaj fix si cu plumb culisant.
Daca plumbul este aplicat la capatul firului lestajul va fi fix; forfacurile care poarta carligul, numite in cazul acesta brate, sunt fixate la intervale regulate spre varga, iar lungimea lor va varia in functie de locul de pescuit. In apele statatoare pot fi si scurte, adica 15-20 cm, pentru ca neexistand curent se aseaza oricum pe fund. Dimpotriva, in apele curgatoare lungimea lor trebuie sa fie intotdeauna in asa fel incat dupa ce plumbul se afla pe fund, si ele sa atinga fundul. Deoarece in acest caz firul este asezat oblic pe fund, rezulta ca lungimea strunelor forfacelor va varia: prima va fi intotdeauna mai scurta decat celelalte si va masura cel putin 40 cm.
In cazul in care se pescuiesc in ape curgatoare, cu plumb fix, pesti suspiciosi - ca de exemplu crapul - lungimea strunelor va creste astfel incat, intinse pe fund, sa iasa in afara plumbajului cu cateva zeci de centimetri. Vom avea in felul acesta strune lungi iar lansarea va comporta unele dificultati pentru a evita incurcarea intregului ansamblu.
Aceasta dispunere permite ca momelile sa stea bine pe fundul apei iar lungimea strunei face ca pestele sa nu simta rezistenta inerta a plumbului cand apuca momeala.
Mai este apoi cazul unor pesti, ca de exemplu mreana, care nu dau atentie plumbului cand musca; este insa necesar ca momeala sa fie bine fixata pe fundul apei. In cazul acesta mreana, cand se indeparteaza cu momeala in gura, se inteapa singura dand peste rezistenta plumbajului.
Plumbul culisant, dupa cum ii spune si numele, este constituit dintr-o greutate care aluneca pe fir. Este aplicat asadar inainte de struna. De obicei lestajul culisant se realizeaza introducand plumbul pe firul mulinetei; cursa este limitata in partea inferioara de un vartej obisnuit la care se leaga struna cu carligul sau o bucata de fir care are un carlig la capat si altul in pozitie intermediara fixat cu un brat. In unele cazuri exista un forfac fixat sub plumbaj si altul deasupra; la aceasta metoda, nodul de legare a forfacului asezat deasupra plumbului opreste culisarea acestuia.
Plumbajul culisant se foloseste in toate apele; in cele statatoare lungimea forfacului trebuie sa fie mai mare decat in apele curgatoare pentru ca pestii musca mai cu prudenta.
Daca este posibil, e bine sa se foloseasca intotdeauna pentru acest tip de pescuit plumbaj culisant, mai ales daca firul este intins.
Data fiind greutatea plumbajului, acest tip de pescuit pe fund poate fi definit ca mijlociu sau usor, in timp ce pescuitul pe fund cu fir fix va fi intotdeauna un pescuit greu sau mijlociu.
Nadirea: pentru o tratare exhaustiva a se vedea capitolul dedicat nadirii unde, pe langa alte notiuni tehnice, sunt furnizate cele mai importante retete pentru prepararea diferitelor tipuri de nada.

LOCURILE DE PESCUIT  
De obicei, pescuitul pe fund este practicat in lunile cu temperatura moderata sau calde. De la aceasta regula face insa exceptie pescuitul la stiuca, a carui perioada optima este toamna tarziu si iarna, cand aerul apa incep sa se raceasca. In orice perioada a anului capturile trebuie sa fie cautate in locurile in care adancimea apei este destul de mare, in general de cel putin doi metri. Tocmai din acest motiv cei ce practica pescuitul pe fund aleg pentru a-si arunca undita gropile mai adanci ale raurilor si lacurilor, convinsi ca in acestea se afla intotdeauna o mare concentrare de pesti. In apele unui rau, cele mai bune locuri se afla dupa coturile unde curentul a sapat albia, in locul in care intra un afluent sau incepe un teren mlastinos si afundat, spre mijlocul cursului de apa pe unde trece curentul principal si in lungul malurilor protejate prin lucrari de consolidare.
Numai in cazul pescuitului cleanului si al mrenei prezinta importanta si zona aceea de ape mai putin adanci si repezi care curg pe prundis sau pe nisip. In aceste locuri se pescuieste si cu fire tarate pe fund. Intrucat pescuitul pe fund este indreptat in principal spre ciprinide, acestea vor trebui sa fie cautate in locurile in care curentul nu este prea repede si nu are prea multe bulboane si vartejuri, in locurile in care apa curge la vale incet si constant. Aceasta preferinta este dictata de necesitatea de a mentine momelile nemiscate pe fund, fara ca curentul sa le deplaseze sau sa le agite prea mult, manevra care ar alarma pestii. In general, tot in rauri, daca se pescuieste intr-o groapa, se procedeaza in asa fel incat momeala sa cada pe fundul apei, deoarece aceasta este zona in care pestii se hranesc de obicei.
In apele statatoare zona favorabila este situata intotdeauna dincolo de coroana de ierburi, unde fundul incepe sa coboare, la poalele peretilor pietrosi, in imprejurimile gurilor de varsare ale afluentilor, pe bancurile de nisip sau de pietris asezate la oarecare distanta de maluri, in special unde exista o vegetatie acvatica deasa. Golurile dintre ierburi si stuf sunt intotdeauna folosite de catre pesti ca locuri de trecere si un fir intins intr-una din aceste cai subacvatice da intotdeauna rezultate bune. Se poate pescui pe fund pe fund si acolo unde stuful formeaza desisuri incurcate, chiar daca apa este adanca de numai cativa centimetri. Dimineata si la apusul soarelui crapii si linii se duc in aceste zone, tipice lacurilor si baltilor, pentru a se hrani si uneori e suficient sa descoperi un luminis de cativa metri pentru a putea pescui cu folos.
Pe lacurile mari malurile locuite pot reprezenta locuri foarte bune pentru pescuitul pe fund al clenilor mari, care se apropie de obicei de maluri pentru ca sunt atrasi in mod irezistibil de resturile menajere.

ORELE DE PESCUIT  
Orarul de pescuit are o mare importanta in pescuitul pe fund, intrucat bancurile de pesti se deplaseaza la adancimi diferite in functie de ora.
Imediat inainte de aparitia zorilor si pana cand lumina nu e prea puternica, in timpul verii, se poate pescui aproape de mal; chiar si la adancime de sub 1 m se pot gasi crapi si alti pesti de talie mare, dar de indata ce soarele devine puternic, unditele trebuie aruncate in larg, in locurile in care adancimea este mare. La apusul soarelui pestii revin la mal si deci se va pescui la scurt. Primavara si toamna, in schimb, se poate pescui cu folos in tot timpul zilei. Iarna se pescuieste numai in orele mai calde si intotdeauna in locurile mai adanci; intr-adevar pestii se refugiaza aici si numai cand apa se incalzeste putin incep sa se miste, ramanand insa mereu in spatiul ingust al gropilor mai adapostite

Pescuit la Fund 2


PESCUITUL LA FUND


Necesitatea de a le oferi pestilor o momeala potrivita pe fundul apei le-a fost dictata pescarilor de o particularitate morfologica a unor specii de apa dulce atat din lacuri cat si din rauri.
Daca se examineaza de aproape, prin sticla unui acvariu de exemplu, cum se hranesc ciprinidele, se observa ca acestea isi alungesc buzele pentru a suge hrana care iese dintre pietre si din nisip. Conformatia specifica a gurii, asezata in partea inferioara a capului, face ca ciprinidele sa nu poata apuca hrana in alt mod. De aici necesitatea de a practica pescuitul pe fund pentru capturarea acestor pesti.
Nu numai crapul, linul, mreana - pentru a da cateva exemple mai cunoscute din apele noastre - mananca pe fundul apei, ci si multe alte specii a caror gura dreapta, larga si taiata in sus ar face sa se presupuna ca hrana este apucata, daca nu la suprafata, macar in straturi intermediare ale apei. Este cazul cleanului, bibanului, pastravului si al multor altora. Stand inclinati cu coada spre suprafata, acesti pesti coboara pana cand ating fundul apei cu buzele si apoi apuca hrana cu gura sau o aspira provocand un curent de apa prin deschiderea si inchiderea energica a operculelor. Un alt motiv pentru care pestii prefera sa adune hrana de pe fundul apei este determinat de faptul ca materialele alimentare faramitate pe care le transporta apa sau care vin de la suprafata apei sfarsesc pe fundul acesteia, pe fund se nasc si traiesc larvele, pe fund se tarasc ramele si lipitorile.
Asadar, daca un peste vrea sa manance, trebuie sa exploateze aceasta mina inepuizabila pe care o constituie namolul, nisipul sau pietrisul.
Ba mai mult inca, unele specii aspira tocmai namolul sau nisipul, le filtreaza retinand hrana amestecata cu acestea si elimina substantele nehranitoare.
Pestele va fi atras de o rama sau de o alta momeala care se misca din cand in cand pe fundul apei, dar o va ataca numai cand va sta nemiscata sau cand se va misca foarte incet. Putem imparti deci pescuitul pe fund astfel: spunem ca poate fi practicat cu momeala complet nemiscata sau cu momeala in miscare.
Pescuitul cu momeala nemiscata (fixa) are loc numai in apele lacurilor unde nu exista curent. Momeala coboara pana la fund trasa de greutatea ei sau de plumbaj. In schimb, la pescuitul in ape curgatoare, momeala sufera unele deplasari.
Insa adevaratul pescuit pe fund cu momeala in miscare se desfasoara in ape statatoare recuperand incet momeala care se taraste pe fundul apei si care se opreste din cand in cand pentru ca pescarul inceteaza recuperarea, sau in ape curgatoare atunci cand plumbul a fost astfel ales incat forta apei sa poata deplasa incet ansamblul plumb, forfac si carlig cu momeala.
Pescuitul la fund mai poate insa impartit si in greu, mijlociu si usor.
Pescuitul la fund este greu cand plumbajul depaseste 50 g, se executa cu instrumente solide si este destinat capturarii exemplarelor mai mari.
Uneori plumbajul folosit poate depasi 200 g; aceasta are loc in curentele puternice ale raurilor mai mari.
La pescuitul mijlociu se folosesc greutati care variaza de la 10 la 50 g.
Pescuitul usor se executa atat in lacuri cat si in rauri, iar plumbajul folosit variaza de la 2 la 10 g.
Atunci cand nu se folosesc plumbi, lestajul este constituit numai din greutatea momelii.

UNELTELE
Varga: lungimea unei vergi pentru pescuitul pe fund cariaza aproape intotdeauna intre 2 si 4 m, in functie de latimea cursului de apa sau a bazinului, precum si de specia de peste cautata. Varga poate fi confectionata din orice material, depinzand in parte si de posibilitatile de cumparare ale pescarului, fara ca prin aceasta sa se compromita rezultatul pescuitului. Materialele preferabile sunt intotdeauna bambusul ori fibra de sticla plina sau chiar si cea tubulara. Nu sunt rare cazurile de vergi montate imbinand lemnul cu materiale sintetice.
O varga pentru pescuitul pe fund este adeseori confectionata din mai multe tronsoane care se unesc intre ele cu ajutorul unor inele metalice din alama sau duraluminiu. Aceste puncte de imbinare constituie partea cea mai delicata a vergii, pentru ca efortul pentru lansarea lestajului o deformeaza uneori determinand un joc suparator intre diferitele tronsoane. Dar si inelele pentru conducerea firului pot constitui un punct delicat, mai ales daca n-au fost alese in mod corespunzator. Astazi inelele cu interiorul din portelan sunt folosite pe scara redusa, datorita fragilitatii lor; ele aveau avantajul de a nu fi in mod practic roase de alunecarea firului; actualmente pe aceste vergi se prefera sa se monteze inele din crom dur sau cu interiorul din agat. Latimea lor trebuie sa fie destul de mare, pentru ca in felul acesta va putea fi marita distanta de lansare, dar trebuie avut grija ca firul sa nu le roada catusi de putin prin alunecarea sa, pentru a se evita distrugerea firelor. Intrucat cu aceste vergi lansarea se efectueaza intotdeauna cu doua maini, locul in care este fixata mulineta trebuie sa fie la o distanta de cel putin 50 cm de baza manerului, care nu trebuie sa aiba un diametru prea mare, pentru a putea fi introdus cu usurinta intr-un suport special pentru vergi atunci cand unealta este fixata pe mal.
Varga pentru pescuitul pe fund trebuie sa fie o unealta foarte robusta cu care sa se poata lansa la mare distanta fire lestate cu plumbaj greu. In plus, soliditatea acestor vergi permite tragerea cu putere a exemplarelor pe care intentionam sa le capturam si care sunt intotdeauna, daca nu grele, cel putin de dimensiune considerabila. Crapi si lini, stiuci si bibani, mihalti si somni sunt capturile care cad in cursele pescarului, fara a mai pune la socoteala mrenele si clenii, care constituie cel mai mare numar al pestilor capturati. Intrucat exemplarele din aceste specii sunt cel mai bine atrase de momeala care se odihneste pe fund in cele mai adanci ascunzisuri ale apelor, este necesar ca varga sa fie rezistenta deoarece trebuie sa le traga cu destula putere la mal.
In mod obisnuit, vergile pentru pescuitul pe fund sunt impartite in trei mari categorii:
- pentru pescuit greu;
- pentru pescuit mijlociu;
- pentru pescuit usor.
Vergile pentru pescuitul greu pot fi foarte lungi sau foarte scurte. Vergile lungi, adica cu lungimea de peste 3,5 m, se folosesc pentru a captura pestii mari sau pentru a actiona in locurile unde curentul este repede sau la mare distanta de mal; diametrul la varf nu este prea mare. Sunt vergi care se indoaie destul de usor. Vergile scurte masoara cel mult 2 m si sunt foarte rigide. Se folosesc numai pentru pescuit in ape foarte repezi si adanci cand momeala trebuie tinuta absolut nemiscata. Se folosesc de obicei pentru pescuitul mrenei, al somnului sau al crapului.
Exista vergi grele, lungi de 4 m, folosite pentru pescuitul cu momeli fixe (nemiscate); modele usoare, elastice de 3 m, folosite pentru pescuitul cu recuperare sau la fix, modele cu rigiditate mijlocie, de 2 m, care-si gasesc o buna intrebuintare la un mare numar de tipuri speciale de pescuit. De obicei aceste vergi au lungimea cu atat mai mare cu cat momeala trebuie sa fie lansata la o distanta mai mare. Pentru pescuitul pe fund mijlociu se folosesc anumite vergi nu chiar atat de robuste pentru a lansa un plumbaj greu, dar suficient de dotate pentru a lansa plumbaje cu oarecare greutate. Sunt vergi in general de 2,5 m, cu varful din fibra de sticla. Sunt foarte raspandite si se folosesc si la alte sisteme de pescuit.
Pentru pescuitul usor sunt folosite de obicei vergi lungi, adica de peste 3 m, si flexibile. Aceasta deoarece plumbajul fiind foarte usor, trebuie sa se foloseasca un fir subtire iar slaba lui rezistenta sa fie compensata prin elasticitatea vergii. Vergile de circa 2 m lungime, usoare si flexibile, se folosesc numai in cazuri rare de pescuit cu momeli in miscare.
O greseala foarte frecventa este aceea comisa de multi pescari care folosesc pentru pescuitul pe fund vergi confectionate pentru lanseta, adica pentru lansarea de momeli artificiale. Fara a pune la socoteala ca in felul acesta distrug in scurt timp unealta, pescuitul lor este de cele mai multe ori prea putin productiv pentru ca procedand asa nu reusesc sa faca o intepare corecta din cauza ca varga este prea scurta. Si nici nu reusesc sa manevreze cu siguranta pestii mari cand acestia sunt intepati. Varga pentru pescuitul la fund fiind destinata sa suporte solicitari mari, este necesar sa se ia cateva masuri de prevedere pentru a-i prelungi durata. Este recomandabil sa fie stearsa perfect dupa ce s-a pescuit cu ea, pentru a inlatura eventualele urme de nisip sau de namol de pe inelele de imbinare; la inchiderea sezonului de pescuit trebuie sa fie revopsita cu grija, in asa fel incat spirele de matase care fixeaza inelele sa fie perfect protejate impotriva agentilor atmosferici, in special a umezelii care ar putea provoca putrezirea acestora. In perioadele cand nu se folosesc, partile metalice trebuie sa fie unse cu vaselina.
Mulineta: si mulinetele destinate pescuitului la fund trebuie sa fie solide. Nu sunt necesare modele cu capacitate mare de recuperare, in general raportul 1:3 fiind mai mult decat suficient; trebuie insa sa aiba o frana buna, potrivita pentru a infasura si desfasura firul si sa fie cat mai simple cu putinta. O mulineta care se invarte foarte usor, construita cu rulmenti cu bile se poate uza foarte repede din cauza nisipului si a namolului care intra in mod sigur intre partile componente. Un dispozitiv complicat, actionat de arcuri sensibile, este distrus de greutatea mare a lestajului care trebuie recuperat.
Firul: pentru firul folosit la pescuitul pe fund nu se pot da reguli precise. Alegerea trebuie facuta intotdeauna in functie de pestele cautat si depinde, deci, in mare masura de momeala folosita. De exemplu, in cazul cand se pescuieste cu mamaliga la crap, nu este indicat sa se foloseasca un nailon de 0,20, pentru ca se poate nimeri intotdeauna un peste mare care rupe nailonul ca pe un fir de par. In cazul acesta, cel mai potrivit fir este desigur de 0,30 sau 0,35. In pescuitul la fund trebuie sa tinem seama ca de cele mai multe ori lansarea proiecteaza firul spre funduri de apa necunoscute, pline de obstacole si atunci iata ca un fir cu o rezistenta buna da posibilitatea de a salva aproape intotdeauna macar lestajul. Se vor pierde carligele legate cu un forfac subtire si mai putin rezistent, dar pierderea va fi neglijabila. In ceea ce priveste lungimea firului infasurat pe mulineta, este suficienta intotdeauna o rola de 100 m, dar trebuie avut grija ca ultimele spire sa fie in contact direct cu marginea bobinei, punand dedesubt, daca este nevoie, un fir de lana pentru a obtine inaltimea necesara.
Si pentru forfacuri (firele de legatura a carligului) pot fi valabile regulile referitoare la rezistenta, mai ales daca se pescuieste in ape pline cu obstacole. Aici captura trebuie trasa lateral la mal, fara a-i oferi loc de fuga, deci trebuie sa dispunem de mijloace adecvate in acest scop, chiar daca, din pacate, sunt in contradictie cu suspiciunea pestilor care, desigur, nu se lasa usor inselati de o momeala legata de un fir prea gros si vizibil. Este mai bine atunci sa riscam pierderea capturilor din cauza ruperii firelor sau e mai bine sa avem un numar mai mic de muscaturi? Fiecare pescar raspunde in felul sau la aceasta intrebare dar, data fiind reducerea actuala a pestilor, e mai bine sa actionam ca in primul caz. Este mult mai bine sa invingem neincrederea pestelui folosind fire de legare a carligului mai lungi, niciodata sub 30 cm, cu scopul de a micsora rezistenta de moment exercitata de lestajul asezat pe fundul apei. Grosimile variind intre limitele de 0,18 si 0,30 sunt suficiente pentru a lupta cu toate speciile de pesti prezenta in apele interioare din tara noastra iar rezistenta produselor aflate actualmente pe piata ofera foarte bune sanse in toate cazurile. Face exceptie capturarea stiucii care adeseori se pescuieste cu o struna din sarma (de otel), din cauza dintilor ascutiti ai acestui peste, care pot taia firul de nailon.
Plumbajul: exista o mare varietate de plumbi necesari pentru pescuitul pe fund in mod corect. In apele curgatoare se folosesc, de preferinta, plumbi de tip plat pentru ca se mentin mai bine pe fund sub actiunea curentului, in timp ce in apele statatoare sunt mai potriviti plumbii obisnuiti sferici sau conici (olive sau pere) care pot fi gauriti sau prevazuti cu o mica vergea interioara (inima) din sarma de alama. Cei cu gauri se folosesc cand urmeaza sa culiseze pe fir, ceilalti in cazul in care sunt aplicati la capatul inferior. In orice caz, greutatea care trebuie folosita este intotdeauna in functie de curent sau de distanta la care urmeaza sa se lanseze.
In rauri se fac tatonari, aplicand mai intai un plumbaj mijlociu care se inlocuieste cu altul mai greu in cazul in care acesta nu rezista la forta curentului.
Cele mai folosite tipuri de plumb pentru pescuitul la fund sunt: plumbul in forma de scoica, sferic, olive, in forma de para, sarma de plumb.
Carligul: despre carlige nu sunt multe de spus: marimea si tipul sunt alese in functie de momeala folosita. Se poate face doar o singura remarca: se vor folosi carlige bronzate, cu varful intors, pentru pestii de talie mare, ca de exemplu crapul, anghila sau linul si carlige Crystal drepte pentru toti ceilalti pesti. Singura consideratie ce se poate face este urmatoarea: in cazul pescuitului la fund cu fir fix este mai bine sa se foloseasca intotdeauna cea mai mica marime pe care o permite momeala. Aceasta deoarece pestii trebuie sa poata musca cu toata increderea momeala, fara a fi alarmati de prezenta carligului.
Momelile: au fost prezentate toate in capitulul referitor la momelile naturale; cititorul poate gasi acolo toate tipurile recomandate pentru pescuitul la fund si modul corect de punere a lor in carlig.

TEHNICA DE PESCUIT
Actiunea de pescuit pe fundul apei nu e prea complicata: pescarul isi lanseaza momelile in locul pe care-l considera a fi cel mai potrivit, apoi aranjeaza varga usor inclinata pe mal si intinde nailonul recuperand o bucata de fir cu mulineta. Pentru a nu trebui sa fie incontinuu atent la varful vergii, poate pune la capatul acesteia un clopotel de semnalizare; apoi nu-i mai ramane decat sa astepte. Cand un peste musca tragand de fir, misca varful vergii imprimandu-i niste vibratii; aprecierea momentului cand trebuie facuta inteparea este poate lucrul cel mai greu.
Intr-adevar, nu toti pestii musca la fel si nici nu reactioneaza in acelasi fel la rezistenta vergii si a plumbajului. Unii, ca de exemplu cleanul mare sau crapul, se limiteaza sa smuceasca o data violent dupa care sau dau drumul momelii sau se inteapa singuri; altii, ca de exemplu mreana, continua sa muste momeala si sunt usor de intepat iar altii, ca de exemplu mihaltul si somnul american inghit adanc momeala si carligul fiind astfel foarte usor de capturat. Un caz particular il constituie stiuca, care atunci cand intalneste un pestisor care o intereseaza nu da atentie firelor si plumbilor, ci musca ferm fara a-i pasa de rezistenta opusa de varful vergii.
Bibanul, alta captura interesanta, are un comportament variabil intrucat uneori musca ferm iar alteori se arata suspicios si prudent. Fiecare peste are o predilectie deosebita pentru un anumit tip de momeala, astfel incat se poate sti daca inteparea trebuie executata imediat sau dupa o anumita perioada de timp, care poate varia de la cateva secunde (mreana) pana la circa un minut (stiuca). Dupa ce pestele a fost intepat nu ne ramane decat sa-i apreciem greutatea si forta dupa zbaterile si rezistenta pe care o opune la tragerea cu varga si deci sa-l scoatem cu fermitate daca este mic si cu prudenta daca este mare.
Aceasta este in sinteza tehnica pescuitului la fund. Dar cate variante pot exista! Si de cate siretlicuri este capabil pescarul pentru a convinge pestele sa muste!
Sunt unii pescari sportivi care, pe buna dreptate, nu intind firul daca actioneaza in ape statatoare; il lasa sa atarne neintins de varful vergii si il supravegheaza tot timpul. Cand se misca si incepe sa se intinda stiu ca e momentul sa execute inteparea.
Altii, de indata ce varful incepe sa se miste, slabesc firul coborand varga pana aproape de suprafata apei si apoi tin firul sub observatie.
Pentru a usura aceasta supraveghere se poate pune pe firul neintins, putin inainte de varful vergii, un mic disc de pluta sau un patratel de carton, prevazute cu o despicatura pentru introducerea firului (kojak).
Ridicandu-se sau coborandu-se, acest dispozitiv poate semnaliza prinderea momelii de catre peste.
Spre deosebire de acestia, sunt pescari sportivi care folosind carlige foarte mari nu le lasa timp pestilor. La prima muscatura inteapa cu violenta facand sa coincida smucitura cu tractiunea pestelui; aceasta manevra se poate executa numai de catre aceia care tin varga in mana si cu anumite momeli de dimensiuni foarte mici.
S-ar putea spune ca in fiecare regiune, daca nu chiar pe fiecare rau mare, exista o tehnica specifica de pescuit pe fund. Uneori este vorba doar de o simpla varianta care se refera la lungimea forfacurilor sau la tipul de lestaj folosit, insa de cele mai multe ori deosebirea este esentiala si de aceea est impusa de conditii specifice de mediu care au determinat folosirea acelei metode speciale care, de-a lungul anilor, s-a dovedit cea mai potrivita.
Tehnica de pescuit pe fund trebuie sa cuprinda neaparat si sistemul de prezentare a momelii si asezarea plumbilor pe fir.
De obicei se pot folosi doua sisteme: cu plumbaj fix si cu plumb culisant.
Daca plumbul este aplicat la capatul firului lestajul va fi fix; forfacurile care poarta carligul, numite in cazul acesta brate, sunt fixate la intervale regulate spre varga, iar lungimea lor va varia in functie de locul de pescuit. In apele statatoare pot fi si scurte, adica 15-20 cm, pentru ca neexistand curent se aseaza oricum pe fund. Dimpotriva, in apele curgatoare lungimea lor trebuie sa fie intotdeauna in asa fel incat dupa ce plumbul se afla pe fund, si ele sa atinga fundul. Deoarece in acest caz firul este asezat oblic pe fund, rezulta ca lungimea strunelor (forfacelor) va varia: prima va fi intotdeauna mai scurta decat celelalte si va masura cel putin 40 cm.
In cazul in care se pescuiesc in ape curgatoare, cu plumb fix, pesti suspiciosi - ca de exemplu crapul - lungimea strunelor va creste astfel incat, intinse pe fund, sa iasa in afara plumbajului cu cateva zeci de centimetri. Vom avea in felul acesta strune lungi iar lansarea va comporta unele dificultati pentru a evita incurcarea intregului ansamblu.
Aceasta dispunere permite ca momelile sa stea bine pe fundul apei iar lungimea strunei face ca pestele sa nu simta rezistenta inerta a plumbului cand apuca momeala.
Mai este apoi cazul unor pesti, ca de exemplu mreana, care nu dau atentie plumbului cand musca; este insa necesar ca momeala sa fie bine fixata pe fundul apei. In cazul acesta mreana, cand se indeparteaza cu momeala in gura, se inteapa singura dand peste rezistenta plumbajului.
Plumbul culisant, dupa cum ii spune si numele, este constituit dintr-o greutate care aluneca pe fir. Este aplicat asadar inainte de struna. De obicei lestajul culisant se realizeaza introducand plumbul pe firul mulinetei; cursa este limitata in partea inferioara de un vartej obisnuit la care se leaga struna cu carligul sau o bucata de fir care are un carlig la capat si altul in pozitie intermediara fixat cu un brat. In unele cazuri exista un forfac fixat sub plumbaj si altul deasupra; la aceasta metoda, nodul de legare a forfacului asezat deasupra plumbului opreste culisarea acestuia.
Plumbajul culisant se foloseste in toate apele; in cele statatoare lungimea forfacului trebuie sa fie mai mare decat in apele curgatoare pentru ca pestii musca mai cu prudenta.
Daca este posibil, e bine sa se foloseasca intotdeauna pentru acest tip de pescuit plumbaj culisant, mai ales daca firul este intins.
Data fiind greutatea plumbajului, acest tip de pescuit pe fund poate fi definit ca mijlociu sau usor, in timp ce pescuitul pe fund cu fir fix va fi intotdeauna un pescuit greu sau mijlociu.
Nadirea: pentru o tratare exhaustiva a se vedea capitolul dedicat nadirii unde, pe langa alte notiuni tehnice, sunt furnizate cele mai importante retete pentru prepararea diferitelor tipuri de nada.

LOCURILE DE PESCUIT
De obicei, pescuitul pe fund este practicat in lunile cu temperatura moderata sau calde. De la aceasta regula face insa exceptie pescuitul la stiuca, a carui perioada optima este toamna tarziu si iarna, cand aerul apa incep sa se raceasca. In orice perioada a anului capturile trebuie sa fie cautate in locurile in care adancimea apei este destul de mare, in general de cel putin doi metri. Tocmai din acest motiv cei ce practica pescuitul pe fund aleg pentru a-si arunca undita gropile mai adanci ale raurilor si lacurilor, convinsi ca in acestea se afla intotdeauna o mare concentrare de pesti. In apele unui rau, cele mai bune locuri se afla dupa coturile unde curentul a sapat albia, in locul in care intra un afluent sau incepe un teren mlastinos si afundat, spre mijlocul cursului de apa pe unde trece curentul principal si in lungul malurilor protejate prin lucrari de consolidare.
Numai in cazul pescuitului cleanului si al mrenei prezinta importanta si zona aceea de ape mai putin adanci si repezi care curg pe prundis sau pe nisip. In aceste locuri se pescuieste si cu fire tarate pe fund. Intrucat pescuitul pe fund este indreptat in principal spre ciprinide, acestea vor trebui sa fie cautate in locurile in care curentul nu este prea repede si nu are prea multe bulboane si vartejuri, in locurile in care apa curge la vale incet si constant. Aceasta preferinta este dictata de necesitatea de a mentine momelile nemiscate pe fund, fara ca curentul sa le deplaseze sau sa le agite prea mult, manevra care ar alarma pestii. In general, tot in rauri, daca se pescuieste intr-o groapa, se procedeaza in asa fel incat momeala sa cada pe fundul apei, deoarece aceasta este zona in care pestii se hranesc de obicei.
In apele statatoare zona favorabila este situata intotdeauna dincolo de coroana de ierburi, unde fundul incepe sa coboare, la poalele peretilor pietrosi, in imprejurimile gurilor de varsare ale afluentilor, pe bancurile de nisip sau de pietris asezate la oarecare distanta de maluri, in special unde exista o vegetatie acvatica deasa. Golurile dintre ierburi si stuf sunt intotdeauna folosite de catre pesti ca locuri de trecere si un fir intins intr-una din aceste cai subacvatice da intotdeauna rezultate bune. Se poate pescui pe fund pe fund si acolo unde stuful formeaza desisuri incurcate, chiar daca apa este adanca de numai cativa centimetri. Dimineata si la apusul soarelui crapii si linii se duc in aceste zone, tipice lacurilor si baltilor, pentru a se hrani si uneori e suficient sa descoperi un luminis de cativa metri pentru a putea pescui cu folos.
Pe lacurile mari malurile locuite pot reprezenta locuri foarte bune pentru pescuitul pe fund al clenilor mari, care se apropie de obicei de maluri pentru ca sunt atrasi in mod irezistibil de resturile menajere.

ORELE DE PESCUIT
Orarul de pescuit are o mare importanta in pescuitul pe fund, intrucat bancurile de pesti se deplaseaza la adancimi diferite in functie de ora.
Imediat inainte de aparitia zorilor si pana cand lumina nu e prea puternica, in timpul verii, se poate pescui aproape de mal; chiar si la adancime de sub 1 m se pot gasi crapi si alti pesti de talie mare, dar de indata ce soarele devine puternic, unditele trebuie aruncate in larg, in locurile in care adancimea este mare. La apusul soarelui pestii revin la mal si deci se va pescui la scurt. Primavara si toamna, in schimb, se poate pescui cu folos in tot timpul zilei. Iarna se pescuieste numai in orele mai calde si intotdeauna in locurile mai adanci; intr-adevar pestii se refugiaza aici si numai cand apa se incalzeste putin incep sa se miste, ramanand insa mereu in spatiul ingust al gropilor mai adapostite.



PESCUITUL CU PESTE VIU


In apele interioare traiesc unele specii de pesti denumite in mod obisnuit pesti rapitori, datorita obiceiului lor de a ataca alti pesti mici pentru a se hrani. Acestei grupe ii apartin pastravul, stiuca, bibanul, mihaltul, cleanul, somnul, salaul si avatul. Toti acesti pesti fac, desigur, obiectul unui tip special de pescuit, acela care exploateaza instinctul lor vorace si-i indeamna sa atace momeala vie - un alt peste mic care le este oferit. Din vremuri indepartate, forma aceasta de pescuit este cunoscuta de pescarii din toata lumea si, pe drept cuvant, se poate spune ca tehnicile mai moderne sunt doar o varianta a sistemelor vechi folosite pentru capturarea unor exemplare mari. Intalnim referiri precise in legatura cu aceste sisteme in scrierile multor autori, incepand cu Oppianos si pana la Isac Walton. Cercetand aceste marturii, pescarii de astazi au reusit sa perfectioneze tehnicile pana la obtinerea unor rezultate cu adevarat remarcabile.
In textele vechi putem citi intr-adevar si recomandarea de a incerca capturarea unor stiuci mari legand de labele unui boboc (de rata) o ancora solida, in speranta ca rapitorul il va ataca. Astfel, mai aflam ca un boistean foarte mic, facut sa se miste in straturile mijlocii ale apei, il determina sa muste pana si pe cel mai prudent dintre clenii din rau. Fiecare pagina din acest volum mai contine si recomandari pentru cele mai potrivite sisteme de capturare ale rapitorilor, sisteme care, in esenta, se dovedesc foarte asemanatoare cu cele folosite astazi. Nu intotdeauna se pot gasi stiuci sau bibani dispusi sa atace; pestele trebuie atatat, trezindu-i-se instinctul de vanatoare; sa se faca deci in asa fel incat sa nu refuze momeala oferita chiar daca nu este flamand. Exista asadar o tehnica speciala de pescuit, care comporta o cunoastere aprofundata a uneltelor necesare pentru a o practica, a momelilor folosite, a modului de a le pastra, de a la transporta si de a le intrebuinta.


UNELTELE
Varga: Folosind pestisori vii, pescarul sportiv poate practica doua forme de pescuit, anume o activitate de asteptare in speranta ca un rapitor observa momeala si o ataca, sau o activitate de miscare, in timpul careia pescarul urmeaza sa-si caute capturile si sa le convinga sa insface pestisorul. Fiind vorba de doua tipuri de pescuit complet diferite, va trebui neaparat sa dispunem de uneltele specifice pentru fiecare dintre ele, deoarece in primul caz, chiar daca vergile sunt lungi si grele, nu provoaca inconveniente, in timp ce in al doilea caz e necesar sa dispunem de unelte usoare care sa permita o deplina libertate in miscari. Sa examinam, deci, mai intai vergile pentru pescuitul de asteptare. Nu le putem numi in sens propriu vergi pentru pescuitul de fund, deoarece momeala, adica pestisorul, trebuie sa se poata misca si deci sa se roteasca la o anumita distanta de fund. Numai in astfel de cazuri se poate vorbi de un adevarat pescuit pe fund, dar numai cand momeala este tinuta ancorata intr-o anumita pozitie, cu ajutorul unui plumbaj greu. Fiind vorba deci de un pescuit care nu impune mari deplasari, se vor putea alege si vergi grele. Daca odinioara erau construite din bambus solid, actualmente se prefera folosirea unor modele mai usoare, din fibra de sticla. De aceea avem posibilitatea sa alegem intre vergile cu mulineta si vergile simple. Primele sunt, desigur, cele mai indicate deoarece, pe langa faptul ca permit explorarea unei zone mai intinse de apa, dau posibilitatea unei lupte mai eficace cu acele exemplare enorme, din pacate foarte rare, care accepta uneori momeala vie. Totusi, si pentru modelele de lanseta folosite in acest caz, se impune o subimpartire. Pentru aceia care pescuiesc in ape curgatoare sunt mult mai utile vergile lungi si grele (preferinta este dictata de necesitatea de a folosi uneori plumbaj chiar si de peste 50 g), in timp ce pentru pescuitul in lacuri si balti, unde se foloseste mai ales o pluta de sustinere si deci un plumbaj usor, varga trebuie sa fie, de asemenea, lunga, dar mai usoara si deci inzestrata cu o mai mare elasticitate si flexibilitate. In concluzie se poate spune ca pentru pescuitul in rauri este indicata o varga de bambus prevazuta cu inele de conducere a firului, in timp ce pentru apele statatoare este mai bun un model din sticla tubulara.
In ceea ce priveste vergile fixe, desi in momentul de fata sunt folosite foarte putin, trebuie sa precizam ca este necesar sa fie foarte lungi si foarte solide. O varga buna de bambus sau o varga din sticla tubulara de circa 6 m poate insa sa le fie foarte utila acelora care se dedica in special capturarii bibanului in lacuri si balti. Dupa cum se poate deduce, aceste vergi nu sunt de tip special si este foarte usor ca printre uneltele fiecarui pescar sa se afle una sau mai multe de acest fel.
Mai complicata este poate cautarea unei vergi potrivite pentru pescuitul din miscare. Daca este adevarat ca pentru a pescui la biban din barca ne putem folosi foarte bine de o varga pentru lansare usoara sau mijlocie, tot atat de adevarat este ca pentru a incerca capturarea unor stiuci mari se impune folosirea unor vergi mai puternice si mai solide. Tot pentru a simplifica am putea spune ca pescarul din miscare are nevoie de doua vergi pentru lansare (lansete): una usoara pentru pesti de talie mijlocie, adica pana la greutatea de 1 kg, si una grea, pentru exemplarele mai mari. Pescuind din barca, va trebui sa preferam vergi scurte, in timp ce de pe mal, de cele mai multe ori, este potrivit sa folosim o varga lunga, care sa ne permita sa dominam capturile cu priceperea necesara pentru a evita sa se bage in denivelarile fundului si ale malurilor. In orice caz va fi necesar sa folosim vergi cu rigiditate diferita in functie de specia de peste cautata. Din moment ce am vorbit despre rigiditatea vergi, sa examinam motivele care recomanda alegerea, tinand seama si de aceasta caracteristica.
In primul rand trebuie sa amintim ca majoritatea capturilor nu au o greutate prea mare; intr-adevar, un biban de 500 g, sau un clean de 1 kg sunt deja considerati de marime importanta, deci pentru aceste specii varga poate fi flexibila, pentru a evita ruperea firului cu care se incearca capturarea. Stiuca ajunge sa treaca usor de 3 kg, de aceea este necesara o varga mai rigida, care sa permita o manevra de recuperare destul de ferma; somnul poate avea talii si mai mari.
Mai trebuie sa tinem seama si de rezistenta maxilarelor sau a peretilor bucali ai diferitilor pesti. Un biban sau un clean nu pot fi tratati cu violenta, pentru ca au gura foarte delicata ce se sfasie usor, deci pentru acestia sunt necesare vergi flexibile, in timp ce stiucile au maxilarele solide, astfel incat pot fi scoase cu fermitate sin apa. In afara de aceasta, duritatea cerului gurii la acesti pesti este atat de mare incat este nevoie de o intepare ferma pentru a reusi sa patrunda carligul; O astfel de intepare viguroasa se realizeaza in mod corect numai cu o varga suficient de rigida. Sa incercam deci sa stabilim care este deosebirea dintre o varga rigida si o varga flexibila. De obicei pescarii spun ca un varf este flexibil cand diametrul sau la capat nu depaseste 2-3 mm; o astfel de dimensiune indica faptul ca unealta se indoaie cu deosebita usurinta la tractiune, descriind un arc foarte pronuntat cand este supusa la efort.
O varga prevazuta cu un varf de dimensiune mai mare decat cea mentionata va fi mai rigida, desi rigiditatea propriu-zisa este caracteristica vergilor care se indoaie numai daca sunt solicitate la un efort de multe kilograme.
Mulineta: si pentru aceste unelte este valabil, partial, ceea ce s-a spus mai inainte referitor la vergi. Intr-adevar, nu exista mulinete concepute in mod special pentru pescuitul cu peste viu. Se folosesc deci modelele obisnuite, alese dupa criterii specifice. Se poate spune ca cele grele pot fi folosite cu succes numai pentru acele tipuri de pescuit care impun folosirea unui plumbaj de peste 30 g, din cauza proprietatilor lor de rezistenta la uzura si a unei mai mari capacitati de tractiune, in timp ce modelele usoare si mijlocii se preteaza la toate celelalte forme de pescuit. Fireste, pescarul trebuie sa aleaga cu pricepere, deoarece cu siguranta ca nu se poate folosi cu eficienta o mulineta micron pentru pescuitul stiucilor mari, chiar daca se foloseste plumbaj de numai 3 g; aceasta deoarece o unealta de acest fel nu permite tragerea ferma a unui exemplar care dupa infigerea carligului se zbate cu toata puterea. O mulineta foarte mica poate servi cel mult la capturarea bibanilor de talie mijlocie. Data fiind dificultatea alegerii, pescarul va opta pentru modelele de tip mijlociu, care datorita caracteristicilor lor pot fi indicate pentru mai multe intrebuintari. Intotdeauna vor fi mulinete cu bobina fixa, intrucat atat cele rotitoare simple cat si cele care multiplica de 4 ori necesita lanseuri prea violente, care ar pune in pericol integritatea pestisorilor folositi ca momeala.
Firul: Trebuie impartit in doua parti. Prima, adica aceea care ramane infasurata pe mulineta si care nu este niciodata in contact cu pestele si a doua, adica struna, care adeseori patrunde in gatul capturii. Referitor la prima portiune, vom spune pe scurt ca aceasta trebuie sa fie aleasa proportional cu talia si deci cu greutatea capturilor pe care presupunem ca le vom face, si, pe cat posibil, de o culoare care sa se potriveasca perfect cu mediul si apa in care va fi cufundata. De obicei, la pescuitul cu peste viu, nu se insista prea mult in alegerea firului. Astfel, pentru biban, se folosesc de preferinta fire cu diametrul maxim de 0,20, in timp ce pentru stiuca sau somn se ajunge chiar si pana la 0,40, desi dimensiunea medie care trebuie sa se foloseasca in acele locuri in care exemplarele mari sunt numeroase este cuprinsa intre 0,30 si 0,35.
Struna insa trebuie sa fie examinata mai amanuntit. Pentru unii pesti se impun calitati deosebite, care fac necesara folosirea unor materiale speciale. Deoarece numarul pestilor rapitori nu este mare, sa examinam alegerea acestei foarte importante parti a uneltelor, de care poate depinde chiar si rezultatul actiunii de pescuit, in functie de fiecare rapitor. Sa incepem cu stiuca, considerata rapitor prin excelenta. Are o gura prevazuta cu mai multe serii de dinti foarte ascutiti, indoiti inapoi, cu care reuseste sa reteze un fir de orice sectiune, in afara de cazul cand firul trece printre un dinte si altul fara a fi retezat.
Pescarii au incercat toate mijloacele: infasurand firul de nailon cu o lita subtire de cupru, in asa fel incat il faceau rezistent, pastrand totusi o flexibilitate foarte buna; incercand cu par de cal sau cu nailon rasucit, cu speranta ca firul nu va fi retezat de dintii rapitorului, incercand sa pescuiasca chiar si cu fir de matase impletita. Dupa incercari repetate s-au dat batuti si au trecut la sarme de alama, de cupru, de otel. Aceasta din urma a fost apoi adoptata definitiv. Sarma de otel simpla prezinta insa gravul inconvenient ca este casanta cand prinde cate o indoitura gresita, de aceea se folosesc impletiturile subtiri, strune foarte bune din mai multe fire avand uneori un diametru chiar si de numai 0,10 mm si o rezistenta de circa 2 kg.
 Vopsite in culori opace pentru a se asorta cu vegetatia, aceste sarme se pot innoda si lega ca orice fir. In incheiere vom mai mentiona doar ca pentru a lega perfect strunele metalice la un carlig sau la o ancora este intotdeauna mai bine sa lipim legatura cu cositor sau sa fixam nodul cu ajutorul unei infasurari usoare cu fir de matase, vopsit apoi cu lac de nitroceluloza. In ultimul timp s-au obtinut rezultate foarte bune confectionand strune formate din mai multe fire sintetice subtiri rasucite. In conditii speciale de lumina si de limpezime a apei sunt mai putin vizibile si, cand musca, pestele le vede mai putin decat vede un fir mai rigid si cu diametrul mai mare. Sunt utile mai ales cand trebuie sa se foloseasca diametre mai mari de 0,25.
Bibanul, cu firea sa destul de naiva, se arata uneori deosebit de banuitor, mai ales in unele locuri, asa incat adeseori suntem obligati sa-l pescuim cu fire fine, care fac recuperarea lunga si problematica. Cleanul atinge maximum de suspiciune; intr-adevar, reusim sa-l pescuim cu succes numai cu strune sub 0,15. Sa mai adaugam ca numai in apa perfect limpede accepta momelile vii; Putem deci usor sa ne dam seama cata dificultate prezinta capturarea sa.
Pluta: constituie o mare dificultate pentru pescar la pescuitul cu peste viu. Rapitorul atinge momeala vie, poate o si ucide printr-o muscatura, apoi, simtind rezistenta plutei, da drumul prazii. S-ar putea obiecta ca pentru a evita inconvenientul este suficient sa se foloseasca o pluta usoara, care sa se scufunde cu usurinta. Dar o asemenea pluta nu ar rezista nici macar la tractiunea momelii vii. Poate fi folosita numai in cazul pescuitului cu pesti vii mici si probabil aceasta explica motivul pentru care bibanul si cleanul sunt capturati cu oarecare usurinta cu acest sistem. Procedand in ordine, sa examinam mai intai, iara, stiuca. Pentru capturarea sa este nevoie de o momeala vie (oblete, caras, boistean, babusca, rosioara mica), lunga de 5 - 10 cm, dar aceasta momeala, in ciuda dimensiunilor sale reduse, reuseste sa scufunde cu usurinta orice pluta in forma de fus. Din aceasta cauza multi folosesc mingi de ping-pong din celuloid, care sunt foarte rezistente la scufundare, sau dopuri mari (de damigene).
S-a mai incercat sa se inlature acest neajuns folosind plute speciale din material plastic prevazute cu o gaura in partea de sus, in asa fel incat de indata ce stiuca trage pentru prima oara, se umplu complet cu apa si devin deci practic lipsite de rezistenta. Acestea sunt mai rare.
Mai potrivit poate este sistemul de a lega la fir doua sau trei plute in serie, astfel incat rezistenta sa se imparta, dar sistemul acesta este valabil numai pentru apele de mica adancime, in care nu este necesar sa se foloseasca pluta culisanta. Folosirea acesteia din urma se impune, dupa cum am vazut deja, cand distanta dintre momeala si pluta depaseste lungimea vergii, adeseori chiar si de doua sau de trei ori. Pluta culisanta propriu-zisa, care culiseaza pe toata lungimea firului si care este oprita in partea de jos de un alt suport mic, este indicata pentru clean, dupa cum vom vedea mai departe, dar devine imposibil de folosit pentru stiuca, deoarece pestisorul care trage in jos sfarseste prin a se baga in algele de pe fund. Nu ramane, asadar, decat vechiul sistem al plutei voluminoase, cu dimensiunea si profilul alese in asa fel incat pestele momeala sa se poata scufunda doar cu mare greutate. Cand se va scufunda ferm, inseamna ca stiuca a atacat cu siguranta momeala.
Pentru salau nu se foloseste aproape niciodata pluta iar cand se foloseste - se folosesc momeli mici care pot fi sustinute si de plute foarte sensibile fara a alarma pestele. Daca pescuitul are lor in apa curgatoare, muscatura este atat de violenta incat orice pluta dispare dintr-o data sub apa.
Pentru biban momeala este intotdeauna foarte mica, un oblete de cel mult 5 cm; de cele mai multe ori, insa, se foloseste sau , pesti momeala care practic nu reusesc sa scufunde nici o pana, astfel ca alegerea plutei nu prezinta probleme. Daca este necesar sa se pescuiasca in larg si deci sa se foloseasca o pluta mai voluminoasa din cauza unui lestaj mai greu, practic nu exista probleme deoarece urmeaza sa se captureze pesti mai naivi, care nu dau prea mare atentie rezistentei plutei.
Clenii, in schimb, sunt atat de banuitori incat dau drumul oricarei momeli care le opune oarecare rezistenta.
Carligul: pentru pescuitul cu pesti vii se pot folosi carlige de toate felurile; incepand de la obisnuitele modele Crystal, pana la ancore cu doua sau trei varfuri. Pentru capturile de talie mijlocie (biban si clean) se foloseste de obicei carligul Crystal simplu, de marime destul de mare, tinand seama atat de dimensiunile pestelui pe care dorim sa-l capturam, cat si de acelea ale momelii folosite.
Trebuind sa luptam cu pesti mai robusti, ca de exemplu cu stiuci, este preferabil sa se foloseasca un carlig de tip forjat sau acele carlige speciale albe cu tija foarte lunga si cu indoitura perfect conturata.
In cazul acesta, carligul poate fi ales chiar si de nr. 1, pentru ca este vorba de prins pesti care au o deschiderea a gurii foarte mare.
Ancorele pot avea doua, trei si chiar patru varfuri. In afara de aceasta pot fi cu profil unic, cand cele doua varfuri sunt asezate in acelasi plan, uneori usor divergente.
Tot in cazul ancorelor putem gasi modele prevazute cu doua carlige lungi si unul mai scurt care serveste la fixarea pestelui momeala, precum si modele prevazute cu un fel de ac folosit pentru a consolida prinderea momelii. Acul este introdus sub piele, pe partea laterala a pestelui momeala.
In tara noastra se folosesc de obicei ancore cu trei carlige identice, in timp ce in alte tari sunt foarte folosite modelele cu un carlig mai mic sau indoit sub un unghi fata de tija pentru ca, pe langa fixarea mai buna a pestelui viu si mentinerea in viata o mai mare perioada de timp, sunt mai putin observate de rapitori, care ataca deci momeala cu mai multa incredere.
De obicei carligele simple se monteaza pe strune din fir, dar in unele cazuri, de exemplu pentru pescuitul la stiuca, trebuie sa fie legate la o struna metalica. In cazul acesta, deoarece au o pana de tip normal, trebuie sa se procedeze la o montare speciala. Fiind vorba de un sistem foarte simplu, il explicam pe scurt.
Struna metalica este sprijinita pe tija carligului si trece ce circa 3 cm dincolo de indoitura; se infasoara cu o sarma subtire de cupru arsa incepand de la pana si pana la indoitura carligului. Se indoaie apoi o sarma de otel in partea de sus la contactul legaturii deja facute si se repeta legatura cu sarma de cupru in sens invers, fixand-o insa langa pana printr-un nod strans cu o penseta. Pentru a asigura tinerea carligului este suficient sa se acopere legatura din cupru cu cateva pensulari cu un lac de nitroceluloza foarte gros, dar este preferabil, desigur, sa se efectueze o lipitura usoara cu cositor pe toata lungimea infasurarii. Pentru a fi siguri ca cositorul face priza, este nevoie sa se foloseasca un acid special pentru suduri si intrucat acidul ar putea ataca atat carligul cat si struna, este absolut necesar sa spalam perfect zona lipita, ungand-o apoi cu un strat subtire de ulei lubrifiant.
Asezate in pliculete din hartie parafinata sau din plastic, carligele astfel pregatite pentru folosire nu-si modifica calitatile un timp indelungat.
Ancorele se leaga foarte simplu la strunele metalice, intrucat este suficient sa se rasuceasca otelul dupa urechiusa si sa se fixeze legatura cu o picatura de cositor. Unii obisnuiesc sa lege carligele simple la sarma de otel folosind nu sarma de cupru, ci un fir de matase rasucit. Metoda este, desigur, mai simpla, insa sarma tinde sa taie legatura; in cazul capturarii unor stiuci de talie mare, exista pericolul ca matasea sa fie retezata si captura sa scape.
In acelasi mod in care s-a fixat ancora la sarma, la capatul opus al strunei se aplica vartejul sau un inel mic, care serveste la legarea agrafelor cu vartej. Pentru toate aceste tipuri de legatura insa, majoritatea pescarilor folosesc cu incredere produse gata confectionate.
Plumbajul: lestajul care se foloseste la pescuitul cu peste viu variaza mult in functie de cerintele reclamate de fiecare forma de pescuit practicat. Poate consta dintr-o serie de bile mici despicate, utile pentru echilibrarea unei plute mici, dintr-un plumb greu de forma prismatica, folosit la pescuitul stiucii pe fund in ape curgatoare, sau dintr-o oliva simpla care culiseaza pe fir. In functie de pestele cautat, locul si activitatea de pescuit, greutatea lestajului va fi modificata, astfel incat poate trece de la cateva fractiuni de gram pana la 100 de grame si chiar mai mult. In general, in apele statatoare, greutatea nu este prea mare, chiar si atunci cand momeala trebuie sa se ancoreze solid pe fund; circa 20 g sunt suficiente pentru a trage in larg si in adanc pestele viu si, in plus, greutatea e suficienta pentru a impiedica momeala sa deplaseze firul de la locul dorit. Folosind o pluta sau pescuitul prin asa-zisul sistem cu recuperare, lestajul este si mai redus, astfel ca in majoritatea cazurilor este suficienta o greutate de 5-10 g.
In apele curgatoare, in special in cele repezi, lucrul este cu totul diferit; aici este necesar ca momeala, ajunsa pe fund, sa ramana complet nemiscata in pofida fortei curentului apei. Iata ca se impune necesitatea unor greutati cu adevarat mari, mai ales daca incercam sa capturam rapitori care traiesc la adancimi mari, foarte agitate. Acelasi pescuit cu pluta necesita un plumbaj greu, intrucat trebuie evitat ca involburarea apei sa ridice momeala de pe fund sau de la adancimea la care se pescuieste.
In afara de greutate trebuie sa stim sa alegem si tipul plumbajului, deoarece se pot realiza plumbaje de aceeasi greutate prin sisteme diferite. La pescuitul cu pluta fixa pe fir, sistemul de distribuire a greutatii, impartind-o in multe bile mici, este cel mai bun. Acest sistem nu se poate aplica daca pluta este culisanta.
Inainte de toate lansarea devine dificila din cauza numeroaselor bile si, pe langa aceasta, momeala coboara pe fund cu o viteza foarte redusa ceea ce poate constitui, in unele cazuri, un inconvenient. Se impune deci folosirea unui plumbaj grupat, adica format dintr-o singura greutate, aplicat la o distanta potrivita de momeala; un plumbaj format in acest mod va fi observat cu usurinta de catre pesti, asa incat este preferabil sa se foloseasca un plumbaj care sa culiseze pe o portiune limitata de fir, in asa fel incat atunci cand un peste musca, sa nu-i observe imediat inertia. De obicei in cazul acesta plumbajul este format dintr-o oliva gaurita care culiseaza intre doua bile despicate asezate la o distanta de circa 50 cm una de cealalta si care au functia de opritor atat in partea de sus cat si in partea de jos. Pescuind pe fund se poate folosi un plumbaj asezat la capatul firului; intotdeauna este fix si serveste bineinteles la acele actiuni de pescuit in care pestele viu trebuie sa ramana nemiscat pe fund intr-un loc anume. Sau poate culisa pe fir si, in acest caz, se foloseste in general la tipurile de pescuit cu recuperare. In ambele cazuri lestajul consta dintr-un singur plumb.
Accesorii: putine unelte pot fi considerate accesorii speciale pentru pescuitul cu peste viu.
Cel mai important este acel triunghi metalic, confectionat din sarma de otel, caruia i se spune pater noster. Serveste pentru a tine la distanta firul cufundat perpendicular, momeala si in acelasi timp, fiindca se poate roti, ii ofera pestisorului libertatea de miscare.
De obicei accesoriile de acest fel sunt denumite seturi pentru stiuci si se pot cumpara in diferite marimi. Se fixeaza pe fund la cca. 50 cm de fund, in asa fel incat pestele viu sa se poata misca foarte aproape de fundul apei. In ape statatoare, deasupra lui pater noster se aplica o pluta sferica mare, vopsita in negru, astfel incat sa asigure o pozitie perfect verticala a firului; pe langa aceasta, pluta da posibilitatea de a nu se intinde firul, asa incat cand un peste musca, nu se simte rezistenta varfului vergii.
Acelasi scop il au si vartejurile cu trei urechi de legare, confectionate fie in forma de triunghi, fie in forma de T. Ultimele se gasesc mai usor in comert. Legand struna de urechea laterala, se poate evita rasucirea momelii pe firul principal, astfel incat se va forma un ansamblu care are in partea de jos plumbajul legat la o portiune de fir, lateral struna cu carligul si momeala, iar in partea de sus firul mulinetei.
Pentru pescuitul in ape bogate in alge mai exista niste plute mici numite sustinatoare, care se fixeaza pe fir inaintea plutei propriu-zise. Au o lungime de cca. 1 cm, sunt cilindrice, cu diametrul de aproximativ 5mm. Scopul lor este de a tine firul ridicat la suprafata apei, de aceea pe acesta se fixeaza doua sau trei, la circa 50 de centimetri una de cealalta.

MOMELI
Teoretic, orice peste mic poate servi la capturarea unui rapitor, insa exista specii care sunt mai indicate, datorita caracteristicilor lor specifice. Vom enumera in continuare, in ordine alfabetica, aceste specii; pe langa aceasta, se vor arata, in general, rapitorii pentru care ele se dovedesc mai eficace.
Babusca: in lacuri, in canale si in balti, este o momeala foarte apreciata de catre stiuci si daca are talia mica, adica daca nu trece de cca. 6 cm, si de catre biban si Micropterus Salmoides. Deoarece babusca are tendinta de a se ascunde in vegetatia acvatica, trebuie sa fie folosita la oarecare distanta de alge ori de trestii, sau pescarul trebuie sa se foloseasca de mijloace cu care sa impiedice momeala sa se ascunda printre obstacole.
Dupa ce este prinsa in carlig nu face multe miscari si, daca este agatata de buza, dupa scurt timp se lasa sa atarne inerta. Este nevoie asadar sa se inlocuiasca des sau sa se miste din cand in cand firul pentru a le revitaliza.
Babustele de talie mijlocie se prind de obicei de spate cu ajutorul unei ancore de marime proportionala cu dimensiunile lor. Acesti pesti se captureaza usor cu undita la locul de pescuit si, deoarece necesita o cantitate foarte mica de oxigen, pot fi transportati foarte usor.
Boarta: poate fi pescuit cu vergi usoare, plute foarte sensibile si carlige microscopice prinzand pe ele bucati de rama sau larve de musca. Cand este nevoie sa avem la dispozitie o cantitate mai mare se foloseste plasa, acest peste fiind considerat ca o momeala foarte buna pentru avat si salau. Deosebit de populate in boarte sunt apele linistite, unde se poate face o rezerva suficienta, fara prea multa pierdere de timp, folosind metoda cu sticle mari, pe care o vom explica mai departe.
Ca toti pestisorii vii, si boarta are nevoie de ingrijiri pentru a ramane in viata, de aceea va trebui ca recipientul cu momeala sa fie tinut in apa curenta sau cel putin sa se schimbe apa foarte des.
In afara de avat, este o momeala foarte buna si pentru bibani si stiuca.
Trebuie prin cu finete de cele doua buze in carlige cristal, de la nr. 5 la nr. 8.
Caracuda: este unul dintre pestii cei mai folositi ca momeala de catre pescari, indeosebi pentru capturarea stiucii, somnului si salaului. Este foarte rezistenta pe carlige. Se preteaza pentru pescuitul pe fund precum si pentru acela in straturile mijlocii ale apei, dar nu este recomandabil sa se foloseasca in locurile cu multe plante acvatice, din cauza tendintei lui de a se ascunde printre acestea. Se prinde in carlig de buza, sau dupa inotatoarea dorsala, daca este de marime mijlocie.
Obletele: obletii mici, cu lungimea de maximum 4 cm sunt foarte eficienti pentru pescuitul bibanului; obletii ceva mai mari sunt potriviti in schimb pentru clean, in timp ce exemplarele si mai mari servesc numai la pescuitul stiucii, salaului si avatului.
Pentru capturarea obletilor mici, se poate folosi o varga prevazuta cu carlige mici sau o plasa cu ochiuri foarte mici si dese.
Fiind foarte delicati, obletii pot fi mentinuti in viata numai schimband incontinuu apa din recipientul in care sunt pastrati sau avand grija de a face o oxigenare permanenta cu ajutorul unui aparat special. In sezonul rece transportul lor este mult mai usor decat in sezonul cald, perioada in care mor in numar mare.
Obletele se prinde de buza pe un carlig simplu sau pe o ancora; doar pentru pescutul cleanului se prefera prinderea de coada.
Porcusorul: este foarte apreciat ca momeala naturala pentru pescuitul bibanului si al cleanului. Poate fi prins in canele si in gropi cu ajutorul unei plase cu ochiuri foarte mici cu care se scotoceste pe fundul apei. Porcusorii stau ascunsi in nisip si in mal, mai ales in apropierea algelor.
Datorita rezistentei lor pot fi pastrati un timp indelungat intr-un recipient incapator, tinut la racoare si intr-un loc intunecos; singura precautie pe care trebuie sa o avem in vedere este de a schimba des apa sau de a lasa un curent slab de intrare si de iesire, asigurand o primenire lenta dar continua.
Cu porcusorul se pescuieste razant pe fund sau cu firul prevazut cu pluta; pestisorii trebuie sa fie prinsi de cele doua buze intr-un carlig subtire, de marime proportionala cu talia lor. Pentru a fi manevrati este indicat sa fie infasurati usor intr-o carpa.
Rosioara: ambele varietati de rosioara, adica rosioara comuna si rosioara cu pana rosie, sunt foarte potrivite pentru pescuitul stiucii. Fiind vorba de momeli destul de mari, este necesar sa le prindem in ancore destul de mari, care de obicei sunt fixate de spinarea pestelui. Rosioara se mai poate monta pe unelte speciale, prevazute cu doua sau trei ancore, in asa fel incat sa avem certitudinea ca atunci cand stiuca ataca oricare parte a corpului pestisorului, se va agata cel putin intr-un varf.
Lungimea preferabila a rosioarelor care se folosesc ca momeala este cuprinsa intre 7 si 10 cm; cele mai mari pot servi pentru a incerca capturarea unor exemplare mai mari.
Daca dorim sa avem rezultate bune, pescuitul cu rosioara trebuie sa aiba loc la oarecare distanta de vegetatia acvatica, deoarece pestele acesta are obiceiul de a-si cauta refugiul printre alge. In mod obisnuit rosioarele se captureaza direct la locul de pescuit, insa datorita insusirilor lor de rezistenta, pot fi transportate cu destula usurinta.
Soretele: numai pestii foarte mici din aceasta specie, nu mai lungi de circa 3 cm, sunt eficace pentru pescuitul bibanilor, si uneori chiar si al stiucilor mici. Se captureaza cu varga sau cu plasa la locul de pescuit si se prind de spinare cu un carlig de nr. 5 -7. Prins astfel, soretele continua sa se agite mult timp.
Aceasta momeala vie nu da rezultate bune in toate apele: in lacuri insa, unde soretele se afla in numar mare, adeseori se dovedeste foarte bun.
Tiparul: este o momeala foarte potrivita in pescuitul somnului, datorita usurintei cu care poate fi reperat, ca si datorita rezistentei sale si transportului usor. In plus, acest pestisor, daca este prins cu delicatete in carlig, traieste si se misca ore intregi, evitand ca pescarul sa controleze in continuu vitalitatea momelii.
De obicei tiparul se prinde in carlig de buza, daca este mic, sau de spinare daca este de talie mijlocie. Unii folosesc sisteme mai complexe de prindere in carlig, bazate pe folosirea a doua sau trei carlige care sunt agatate pe partile laterale sau in apropierea cozii.
Contrar unor pareri, nu este un peste potrivit pentru toate apele; intr-adevar, daca apa este opaca, e slab vazut de catre somn si este indicat deci sa incercam cu pesti-momeala cu solzi mai stralucitori. In afara de aceasta nu se preteaza pentru pescuitul in locurile pline cu vegetatie acvatica pentru ca se ascunde imediat in aceasta, de aceea folosirea sa este limitata la pescuitul in straturile mijlocii ale apei, cu fir sustinut de pluta, sau in locurile cu fundul liber de obstacole.
Zvarluga: peste foarte mic, cu lungimea de aproximativ 10 cm, care se foloseste in special ca momeala pentru somn si salau.
Zvarluga traieste in rauri si lacuri de ses, ascunsa printre pietre si avand o culoare inchisa foarte mimetica (variabila in functie de mediul inconjurator).
Se poate captura cu undita prevazuta cu carlige mici in care se prin rame, sau cu plase si chiar cu mana, scotocind pe fundul apei.




PLUMBUL MOMITOR

Este un plumb culisant,in forma de delta,cu aripioare mici excrescente pe suprafata lui pentru a prinde mai bine nada.Forma lui cu aripiaore,permite urcarea rapida la suprafata apei.Montura este folosita mai ales la pescuitul crapului'chinezesc'
Plumbil se incarca cu nada in care se fixeaza carligele.Nada este un amestec de malai,faina de grau,gris,sroturi de floarea soarelui si canepa,lapte praf-esntial in pescuitul la crap chinezesc,in care se includ si boabe de porumb.Nada trebuie sa aibe o consistenta slaba-sa nu cada de pe plumb la lansare,astfel ca la impactul plumbului cu apa,aceasta sa se desprinda de pe el marcand locul in care cade,printr-un nor de nada si o ploaie de boabe de porumb ce atrag pestele.Pentru carlige recomand porumbul vechi,fiert partial,atat cat sa putem desprinde pielita de pe bob.Pielita trebuie desprinsa de pe bob deoarece in timp se innegreste,facand bobul invizibil pentru pesti.Cu ajutorul unei sule sau a unui burghiu gaurim bobul si-l fixam dupa tija carligului,lasand carligul gol.
Crapul chinezesc are obiceiul sa roada boabele de porumb crud.Aveti toate sansele de a ramane cu carligele goale inainte ca bambina sa va semnalizeze prezenta pestelui.
La crap nada poate fi inlocuita cu pamant amestecat cu sroturi in care se includ boabele de porumb.Daca fundul apei este prea malos,putem folosi un artificiu-sub bobul de porumb fixam o bila de poliestiren,aceasta ridicand bobul de la fundul apei.
Cum preparam nada?
Semintele proaspete se prajesc in tava,iar dupa racire se trec prin rasnita de cafea,pana obtinem o faina de granulatia grisului.Acest srot care are un miros persistent si placut,pastrat in borcane sau pungi inchise ermetic,poate fi folosit 3-4 zile,cel de floare si 5-6 zile,cel de canepa.Apoi isi pierde din calitati datorita rancezirii uleiului.
'La placuta'este de departe cea mai eficace metoda de pescuit pe fundul apei la ciprinide.De ce?
Urmarind comportamentul pestilor in timpul tatonarii momelii,premergator muscaturii,am constatat ca prin pescuitul la placuta se inlatura unele neajunsuri ale metodei de pescuit cu momitor.Prin cantitatea mare de nada cu care este incarcata,'placuta'este superioara si metodei de pescuit cu plumb culisant sau fix.
Crapul mare,in special,are obiceiul de a impinge momitorul sau patratica de mamaliga inaintea atacului,incercand s-o afarame pentru a ciuguli apoi firmiturile.Aceste momente pot fi sesizate usor de bambina.De multe ori pescarul,datorita pripelii,inteapa si rateaza.Am avut ocazia sa vad crap care abia la mal a eliberat momitorul din gura,de carlige neatingandu-se!Pescuind la placuta aceste neajunsuri sunt eliminate.Ca sa apuce pestele momeala trebuie sa apuce si carligele.Consistenta nadei faciliteaza autointaparea lui,de cele mai multe ori bambina semnalizand pestele prins in carlig.Autointeparea pestelui se datoreaza si placutei.Dupa ce a apucat carligul cu momeala,pestele incearca sa fuga cu ea,insa,trebuie sa miste si placuta.Cel pacalit este pestele cu mult inainte de a intepa noi.
Placuta se confectioneaza din plumb,prin batere,adus la 1,5-2 mm grosime si se armeaza cu doua carlige sau cu un singur carlig triplu,legate cu fir textil.In cazul unor curenti puternici sau apelor curgatoare,pentru fixarea mamaligii de placuta,se'sudeaza'o spirala de sarma.
Placuta se incarca cu nada la nivelul marginilor,lasand una sau doua proeminente in care se ascund carligele,sau un carlig pe placuta si unul atarnand dupa ea.
Nada folosita este un amestec de consistenta platilinei moi,atat cat sa poata lua din ea si sa nu devina banuitor.
Se pot folosi cu succes si momeli combinate,mamaliga pe placa,iar in carlig rame,viermusi,boabe de porumb,grau,etc.





MOMELI VEGETALE

Momelile de natura vegetala sunt formate din aluaturi, paste fainoase, gris, mazare si alte legume cu pastai, porumb si toate cerealele, fructe mici coapte, frunze de legume pentru fitofagi etc. Putem include aici si unele paste aromate si colorate, preferate in special in occident.

Cartoful trebuie sa fie asa cum se cere pentru salata de cartofi, deci mai cleios si nu sfaramicios. Cartofii care contin mai mult amidon sau care sunt prea fierti se tin mai putin pe carlig si pot fi folositi doar pentru nadire sau pentru realizarea unor aluaturi.
Cartofii noi sunt buni abia cand sunt destul de copti, altfel au un gust ce displace pestilor. Cartofii trebuie totusi bine fierti, ceea ce se verifica prin inteparea lor cu un cutit. Cartofii nefierti complet se tin mai bine pe ac, dar infigerea acului este mai dificila.
Cartoful se agata pe un carlig zis italian, adica mai rotunjit si cu brat mai scurt, cu paleta, recomandat mai ales pentru crap.
Daca pescuim in timpul verii, in varful unui carlig mare punem un cub de cartof fiert, cu latura de 1 cm. Pentru prinderea babustii si a platicii folosim un carlig mai mic si un cub de cartof mai mic.

Aluaturi si mamaliga Aluaturi se fac din cartofi, gris, faina de malai sau pesmet etc., iar uneori si din turta dulce, chiar cu miere. Nu este totdeauna usor sa fierbem un aluat bun, pentru ca totul depinde de reteta, de calitalea fainii si a celorlalte materii prime folosite.
Vom prezenta doar cateva retete, care nici pe departe nu epuizeaza intreg meniul pescaresc. Aceste retete sunt verificate si apreciate si de alti pescari.

Aluatul de cartofi: Se fierb cartofii in coaja cu o zi inainte, se curata de coaja, se dau pe razatoare si se framanta cu faina de calitate sau integrala pe care o adaugam pana obtinem un aluat care sa se tina bine si sa nu se lipeasca de degete. Facem din aluat galuste lunguiete si le fierbem aproximativ 25-30 minute.
Daca o parte din faina o vom inlocui cu gris aluatul va fi mai rezistent la rupere, iar daca vom folosi doar faina fina, aluatul va fi moale si lipicios, inainte de a-l fierbe, putem sa saram aluatul sau sa-l indulcim, dupa cum obisnuim (nadirea !), putem sa-i dam o culoare galbuie sau sa-i adaugam o aroma. In tot cazul, o colorare in galben-portocaliu atentioneaza pestele.

Crochefe de cartofi: Cartofii curatati se fierb intr-o oala, dar inainte de a fi complet fierti, se scurge o parte din apa, se presara faina pe fundul vasului cu lingurita si nu prea mult. Dupa aproximativ 10 minute de fierbere cartofii sunt gata, iar faina capata o culoare usor galbuie; se freaca intreaga compozitie cu lingura, dar inainte de aceasta se adauga un colorant portocaliu dupa care totul se poate framanta usor (cald) pe o planseta.
Acest aluat este mai moale decat precedentul si este mai bun ca momeala pentru platica mare si mica, caras, lin si, desigur, este ispititor pentru orice peste nerapitor.

Aluatul de gris: Se prepara mai repede ca precedentul. Fierbem apa masurata ca pentru mamaliga si cand da in clocot, punem grisul si mestecam cu o lingura. Dupa cateva minute compozitia devine vascoasa si lipicioasa. O scoatem si o modelam in palma sau pe un fund de lemn pana devine suficient de vascoasa.

Aluat din cartofi, paine si galbenus cu ulei: Cartofii fierti (in coaja) si decojiti se amesteca cu galbenus fiert si miez de paine alba. Se adauga ulei (numai de floarea soarelui) pentru a-i da aroma si a-l face mai plastic. Este o momeala preferata pentru albitura si in special pentru obleti si caras.

Aluatul de pesmet: Se amesteca la rece pesmetul cu apa si se lasa la umflat, apoi se framanta cu degetele ca miezul de paine. Se picura si putin ulei de floarea soarelui.

Aluat din paine cu mamaliga: Se prefera pentru 'babaroase' mai cleioase, framantandu-se cu mana uda pana devine o pasta vartoasa.
Aluatul din mamaliga si faina: Se pregateste la foc; unii ii mai pun cascaval moale dat prin razatoare.

Mamaliga de porumb: este o momeala de baza, care se prepara fara sare, fierband-o si framantand-o pana devine o pasta mai tare. In mamaliga se poate adauga sprot de floarea soarelui, turta de dovleac, etc. Exista foarte multe variante de mamaliga pentru pescuit.
Toate aluaturile se pastreaza invelite in panza umeda si pe masura folosirii, din ele se taie felii din care se fac babaroase sau patratele. Aluatul alterat sau mucegait este respins de pesti.

Pastele fainoase: macaroanele, lazanele si fideaua groasa se fierb ca pentru consum, dar fara sare. Se taie in segmente de marimi corespunzatoare. Este o momeala buna pentru albitura si caras.

Mazarea uscata este o buna momeala daca se foloseste cea din recolta anului respectiv, nu mai veche. Se fierbe fara sare. Ca sa nu se sfarme la fiert, inainte de a se fierbe se pune la inmuiat, ca fasolea uscata. Nu se fierbe totusi prea tare, ca cea pentru consum, pentru ca devine sfaramicioasa.

Porumbul si mazarea verde trebuie, de asemenea, fierte, dar nu prea tare. Mazarea din comert (conserve, sterilizata) este si ea eficienta. Se preteaza la caras, crap, clean, porcusori, babusca etc. Porumbul in lapte nu trebuie fiert.

Ciresele si visinele, de preferat cele mici si moi, constituie hrana preferata a cleanului. Bune rezultate dau si coacazele, bucatile de prune coapte, zmeura.

Semintele fierte de canepa si in, din recolta pana la un an, dau rezultate excelente la babusca si in amestec cu ale ingrediente sunt foarte bune la nadirea crapului.



PLATICA



Denumiri populare:carjanca,frunza plopului,latita,platica de butoi,platica raioasa,platica ruginoasa.
Areal.Traieste in aproape toate apele Europei,de la Cercul Polar pana la Prinei si Alpi,Mediterana si Urali.Lipseste in Spania,Italia si Vestul Peninsulei Balcanice.La noi este prezenta in aproape toate apele dulci,colinare si de ses.
Are un ritm de crestere bun.La 1 an atinge 12cm si 25-30g,la 2 ani 15cm si 100g,la 3 ani 25cm si 300g.La noi in tara se prind exemplare si de 5-6kg in Delta Dunarii si marile lacuri,dar acestea sunt tot mai rare.In trecut se mentionau exemplare exceptionale de peste 10kg in lacul Sutghiol.Obisnuit,in apele romanesti se prind curent platici de 200-500g.
Descriere si mod de viata
Corpul este lat,turtit lateral iar spinarea se gheboseaza imediat dupa cap.Capul este mic,cu o gura mica care se prelungeste ca un tub,ca la crap.Buzele sunt fragile atentie la drill .Aripioara anala este distincta fata de a altor pesti,fiind lunga si scobita.Aripioarele pectorale si ventrale sunt fumurii.
Culoarea platicii difera in functie de mediul de viata si de varsta.In apele de ses platica tanara are o culoare argintiu-galbuie,iar pe spate cenusiu-verzuie.In apele adanci este bruna,iar in baltile cu vegetatie este ruginiu-aramie.Masculii au in perioada de reproducere niste excrescente numite'butoni'.
Platica este un peste pasic,viclean si temator,excesiv de sperios la zgomot si la prezenta omului in raza sa Vizuala.
Platicile de marimi apropiate isi cauta hrana in grup.Inoata in carduri in preajma fundurilor maloase unde isi cauta hrana,dar se si hranesc si cu vegetatie acvatica.
Unde o gasim?In rauri,la apa adanca,lina,cu fundul argilos si in depresiunile din spateleunor obstacole care domolesc curentul.In lacuri si balti,in imediata apropiere a malurilor abrupte,printre culoarele de vegetatie si pe langa perdelele de stuf.
Platica trebuie cautata in special in locurile ferite de vant si in apropierea pragurilor,ce delimiteaza gropanele,locuri unde isi cauta adapostla nevoie.
Platica musca si la digurile barajelor sau la stavilare,chiar la apa de 4-5m.Pe aruri se prinde in zonele ferite de vant si curenti,dupa coturi sau in zonele line si adanci.

Pescuit'la pluta'
Platica incepe sa manance bine inca din luna martie,la amiaza,daca gheata s-a dus de pe apa,in locurile cu apa adanca si linistita.Momeala preferata acum este libelula,rama si viermusul de carne.
Rezultate mai bunme se obtin vara,dimineata si in amurg,cu momeli vegetale grau,paine,mazare,cocoloase de paine sau mamaliga,arpacas,canepa prajita,dar si la viermusi .
Toamna musca bine pe vreme linistita,dimineata si dupa-amiaza,mai ales dupa nadire.
Ustensile
Lanseta'Match'de 3,90-4,20m cu actiune medie,pentru Sheffield.
Varga de 5-9m pentru a putea lucra cat mai ferit.
Fir 0,12mm cu inaintas de 0,10mm sau,in zonele cu numeroase exemplare de talie mare-0,14cu 0,12mm forfac.  Carlige nr.10-14 la platica mare,12-14 la platici obisnuite si 14-16 la pescuitul cu libelule tinand cont ca platica are gura mica si fragila.
Pluta cilindrica si subtire din pana de paun sauun wagler incolor pentru Sheffield.
Plumbaj disipat,alice mici pentru a nu provoca soc dur la muscatura.Pentru Sheffield un plumbaj culisant picatura intre doua alice.
Se mai poate folosi si Bolognesa de 6-7m pentru pescuit pe rauri,sau in ochiurile din vegetatie,pe lacuri si balti.O echipam cu o mulineta mica pe care punem fir de 0,12 sau chiar 0,14-0,16mm in zonele cu vegetatie abundenta,unde platica s-ar putea refugia dupa ce este intepata.
Minciogul-La platica mare,mai ales in zonele cu vegetatie,un minciog cu coada lunga 3m este foarte util.  Nadirea este absolut obligatorie deoarece platica este foarte sperioasa.Se face o nadire de fund cu 1-2 ore inainte,folosindu-se un amestec de paine,cartofi fierti,seminte sau turta de canepa,turta de floarea soarelui,biscuiti pisati,grau fiert,mazare verde,bucatele de rame,viermusi albi etc.-totul'legat'cu pamant.  In timpul partidei se poate nadi usor cu bobite de paine sau mamaliga,boabe de grau fiert,viermusi,cate putin la 2-3 aruncari.
Momeala trebuie sa ramana la cel mult o plama deasupra fundului apei sau sa se taraie pe fund.Acestea,se plaseaza lin pe locul nadit,fara plesnituri si zgomote inutile.Este bine sa sondam adancimea apei in prealabil.
Muscatura platicii este clasica si nu poate fi confundata.Ea'ciocaneste'usor de cateva ori,apoi pune pluta pe lat si abia tarziu o trage usor,tot culcata.Platica aspira momeala si o ridica in sus,usurand pluta de greutatea sa. Acesta este si modul ei de hranire:se aseaza oblic,cu capul in jos,pentru a aspira viermusii din mal,apoi se indreapta si inghite,dupa care pleaca.Platica nu se inteapa intotdeauna singura la muscatura.Daca simte ceva suspect scuipa momeala.De aceea sunt indicate plutele lungi,cilindrice si este bine sa intepam cand vedem pluta culcata.
Dupa intepare,platica se aseaza cu botul in jos si cauta a se propti cu aceasta in mal.Opune o rezistenta viguroasa la inceput,dar se poate intoarce pe o parte si atunci vine usor la mal unde ultimul cuvant il areminciogul.

Pescuitul'la fund'
Platica se prinde nu numai la pluta ci si la lanseta,cu plumbul pe fundul apei.Folosim plumb culisant si carligul la capat.Adesea,in lacuri si balti se pescuieste cu momitul pe capat si doua carlige tip spirala plumbuit dupa el.Pe momitor se pune nada cu atractanti.
Ustensile
Telescopice sau lansete de 3,50-4,20 si actiune mare care sa reziste la aruncarile lungi ale monturii;   
Fir 0,22-0,25 cu forfac 0,18-0,20mm
Carlige-nr.pentru buchetul de viermusi,nr.10-12 pentru bobita de mamaliga,nr.6-10 pentru boilies,expandate si boabe de porumb.
Locul se balizeaza si se nadeste.Se cauta un platou cu fundul destul de tare,la o distanta ce se poate atinge din aruncare.E bine ca nadirea sa se faca si cu o zi inaintea partidei.Platica raspunde bine la nadire.
Cand trage,platica ridica bambina,apoi o lasa jos,o ridica iar o lasa la pamant.Inainte de a intepa se recupereaza repede pentru a intinde firul,apoi se ridica varga  de pe suporti intepand nu prea puternic pentru a nu rupe buza fragila a platicii.De multe ori pestele se agata singur!
Platica trage si la monturile pentru crap,chiar si la boilies.Pentru a usura drill-ul se recomanda ca dupa intepare si inceputul recuperarii sa se manevreze varga spre lateral stanga sau dreapta ,amplu,pentru a 'culca'platica pe o parte.Astfel'culcata'vine la mal aproapeca o placinta,micsorand riscul ruperii buzei fragile a pestelui.
Platica este gustoasa mai ales saramura,iar cea mare este buna pregatita la cuptor sau fripta la gratar ori 'pe disc',cu mujdei de usturoi.  


Imagini

















Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3550
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved