Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  
AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Genul Castanea Mill

Botanica



+ Font mai mare | - Font mai mic



Genul Castanea Mill.

Cuprinde cca. 10 specii, raspandite in Europa Meridionala, Asia Mica si Orientala, inclusiv Japonia, precum si in sud-estul Americii de Nord. Sunt arbori iubitori de caldura, de climat dulce. Au frunze caduce, lanceolate, ascutit-dintate. Florile sunt unisexuat-monoice. Fructele suntnucule globuloase, inchise cate 1-3 intr-o cupa aproape sferica, prevazuta cu spini lungi, intepatori. Samanta este comestibila. Maturatia anuala. Lastareste puternic si drajoneaza.



Castanea sativa Mill. (C.vesca Gaertn.) - Castan bun

Specie cu areal circummediteranean, raspandita in Europa, incepand din Spania pana in Peninsula Balcana, de unde trece in Asia Mica si Caucaz; in Africa prezinta un areal restrans (fig.22). La noi apare in regiunile cu climat bland, in Oltenia si nord-vestul tarii (Baia Mare, Baia Sprie).

Originea spontana in tara noastra pare indoielnica, dar fiind salbaticit in multe puncte, probabil a fost    introdus in vremea romanilor sau in evul mediu.

Este o specie tipica de climat mediteranean cald si umed, ferit de ingheturi puternice si geruri mari. Are o remarcabila rezistenta la poluare.

Are temperament mai de umbra decat stejarul, apropiat de al carpenului.

Se dezvolta bine pe soluri de pe roci vulcanice, acide, aerisite, afanate, permeabile (nu tolereaza calcarul activ).

Arbore de inaltimi mari, cca. 30m si mai ales de grosimi remarcabile - 1,5-2m. La noi creste mai mult izolat in arborete rarite sau in livezi, prezinta la batranete tulpini groase si este de inaltimi relativ reduse, cu ramificatii joase, larg dezvoltate si ritidom de culoare bruna-inchis, adanc crapat. Lujerii anuali sunt vigurosi, bruni-roscati, cu lenticele albicioase, glabri; frunzele mari, de 10-22cm lungime si 4-8cm latime, oblong-lanceolate, treptat ingustate spre varf, cu marginile acut dintate si nervatiunea proeminenta (fig.101). Florile mascule sunt grupate in amenti cilindrici foarte numerosi, lungi de 10-13cm, erecti, de culoare galbena, cu miros specific. Florile femele sunt verzi si se gasesc la baza amentilor masculi, cate 2-3 intr-un involucru spinos, care se transforma intr-o cupa sferica, aproape lemnoasa, acoperita cu spini lungi, desi, intepatori. Fructele, castanele, nucule globuloase sau brusc acuminate purtand la varf resturile stigmatelor, au culoare bruna-intunecata (castanie), diametru de 2-3 cm si stau cate 1-3 inchise in cupa fructifera, se desface in patru valve, la coacere, prin octombrie.



Exemplarele izolate fructifica incepand de la 20 de ani. Castanele au mare valoare nutritiva.

Longevitate este foarte mare, peste 1000 de ani.

Specie ornamentala, cu habitus si frunzis frumos, se introduce izolat sau pe alei.

Se cunosc cultivarurile:

Castanea sativa cv. "Argentea variegata";

Castanea sativa cv. "Aureo marginata";

Castanea sativa cv. "Purpurea";

Castanea sativa cv. "Pendula";

Castanea sativa cv. "Fastigiata";

Castanea sativa cv. "Pyramidalis".

Se inmulteste prin seminte, se seamana toamna sau primavara, dupa stratificare; prin marcotaj prin musuroire; varietatile prin altoire, pe potaltoi de Quercus cerris sau Quercus robur.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 944
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved