Studiul proprietatilor fizice ale solului

STUDIUL PROPRIETATILOR FIZICE ALE SOLULUI

1.1.  PROFILUL SOLULUI

Stratul extern al litosferei afanate, aflat sub incidenta biosferei si atmosferei si avand insusirea de fertilitate, se numeste sol.

In sectiune, de la suprafata pana la roca mama, se observa straturi succesive cu proprietati distincte, numite orizonturi genetice. Acestea s-au format in timpul pedogenezei, datorita fenomenelor de iluviere si eluviere, capatand insusiri fizice, chimice si biologice, diferentiate cu conditiile care au determinat procesul de solificare.

Succesiunea lor pe verticala formeaza profilul solului.

Solurile existente in natura se deosebesc dupa profil (tipul de orizonturi si succesiunea lor), astfel incat, o prima etapa in studiul solului o reprezinta executia unui profil – o sapatura de la suprafata pana la roca mama din care s-a format solul. Groapa de profil are latimi de 80-100 cm si adancimi de 100 – 250 cm, functie de adancimea profilului; pentru reducerea volumului de lucru sapatura se executa in trepte, cei 3 pereti drepti servind la recoltarea probelor, masuratori in vederea delimitarii orizonturilor, observarea unor aspecte morfologice.

1.2.  ALCATUIREA SOLULUI

Solul prezinta cele trei faze din natura:

solida

lichida

gazoaza

Faza solida, ce reprezinta aproximativ 50% din volum, este alcatuita dintr-o parte minerala (aprox. 45%) si una organica (aprox. 5%).

Celelalte doua faze (lichida – apa sau solutia solului si gazoasa – aerul din sol) isi disputa restul de 50% din volumul solului, avand tendinta de a se exclude reciproc.

Partea minerala a solului – textura.

Se prezinta sub forma de particule cu diferite dimensiuni, grupate dupa diametru, ca in tabelul 1.1.

Clasificarea fractiunilor solide

Proportia diferitelor particule in alcatuirea fazei solide, exprima gradul de dispersie al solului si poarta denumirea de textura. 

Caracteristicile componentelor principale: argila, nisip, praf – imprima solului diferite proprietati.

Argila: este un material fin, albicios sau cenusiu, moale la pipait, greu permeabil, prin umezire gonfleaza ( se umfla), devine plastica si degaja un miros specific de pamant ud.

Nisipul: este un material grosier, aspru, colturos, de culoare galbuie deschisa, foarte permeabil, necoeziv.

Praful: prezinta insusiri intermediare intre argila si nisip.

1.3.  RECOLTAREA PROBELOR DE SOL PENTRU ANALIZA:

Toate studiile privind solul, indiferent de destinatia lor, se efectueaza pe teren, dar mai ales in laborator pe probe sau monstre, recoltate de pe suprafata supusa analizei astfel incat ele sa oglindeasca cat mai fidel realitatea, sa fie deci, reprezentative. Se impune acest lucru cu atat mai mult cu cat rezultatele obtinute prin analize sunt, de obicei, extrapolate pentru suprafete mari cu acelasi sol.

Natura probelor:

Functie de caracterul cercetarii si de precizia impusa acesteia, pentru studii se pot folosi:

probe individuale (ceea ce se recolteaza o singura data cu o unealta);

probe medii (rezultate din amestecarea unui numar mai mare de probe individuale).

Probele de sol pot fi recoltate:

in asezare naturala (cand cu prilejul recoltarii, nu se deranjeaza stratificarea si structura-porozitatea solului);

in asezare modificata (cand in recoltare nu se tine seama de aceste proprietati ale solului).

In asezarea naturala se analizeaza numai probe individuale, pentru studiul unor indici hidrofizici, unor proprietati fizice sau mecanice ale solului. Celelalte insusiri se pot studia pe probe in asezare modificata, compuse sau medii.

Pentru alcatuirea probei medii se amesteca pe o panza toate probele individuale de acelasi fel (adancime, orizont, parcela, variata), se omogenizeaza, se curata de resturile de plante nedescompuse (radacini, tulpini, frunze) si se retine o cantitate de 1 – 5 kg.

Proba medie va fi de calitate, daca se respecta urmatoarele conditii:

numarul de probe individuale sa fie suficient de mare;

suprafata analizata sa fie relativ omogena;

probele individuale sa participe cu ponderi egale in amestec;

sa se evite la recoltare portiunile cu particularitati (platforme de gunoi, sire de paie, constructii, etc).

Numarul probelor si locul punctelor din care acestea se recolteaza

Stabilirea numarului de probe necesare este dificila. Prea putine probe – inseamna eroare mare, prea multe – neeconomicitate.

Numarul de probe recoltate de pe o sola? Trebuie sa asigure o eroare sub limita maxima admisa. Aceasta, la randul ei, depinde de natura analizelor efectuate si de gradul de variabilitate al solului cercetat.

In practica, se recolteaza un numar de 25-50 de probe/ha, pentru alcatuirea unei probe medii de pe o sola omogena sau tot atatea probe individuale.

Este de preferat sa se recolteze mai putine probe individuale care sa se poata omogeniza perfect pe teren, decat prea multe, al caror volum mare nu asigura o buna amestecare so introduce erori.

Punctele din care se vor recolta probe se vor distribui cat mai uniform pe teren, dupa metoda diagonalelor sau a careiajului., in fiecare varianta a experientelor, sau pe fiecare orizont al profilului de sol.

Distributia punctelor

Adancimea si epoca recoltarii probelor

Stratul arabil se cerceteaza pe probe recoltate din 10 in 10 cm, iar de la 30 cm se recolteaza probe din 25 in 25 cm, pana la 1 m sau pe toata grosimea profilului de sol, functie de scopul cercetarilor.Recoltarea probelor se va face inainte de rasarire sau dupa recoltarea culturilor, iar atunci cand este necesar si in timpul vegetatiei. Conditia principala este ca solul sa fie nici prea umed, dar nici uscat.