Epitemeu si Pandora - ALEXANDRU ODOBESCU

Epitemeu si Pandora - ALEXANDRU ODOBESCU

O cearta mare se iscase intre Zeus si oameni. Titanul Prometeu, cel cu minte multa, tinea cu acestia si-i invata sa nu faca pe placul noului zeu, ce cuprinsese cu sila stapanirea tatalui sau, Cronos.

El le zise: "Mai, oamenilor! Acest Zeus e lacom de avutii si de daruri; daca voi, cand injunghiati vite in onoarea lui, i le veti inchina cu totul, apoi sa stiti ca veti ajunge curand sa dati de capat tuturor turmelor voastre, oricat de numeroase ar fi. Haide mai bine sa facem cu Zeus o tocmeala, pentru ca si voi, oamenii, si el, sa va bucurati de cate o parte din vitele jertfite in hacatombe, adica cu sutele, pe altarele zeilor".

Atunci el alese din cirezi un bou mare si frumos, il injunghie si facu dintr-insul doua parti. Intr-una puse vintrele si carnea si le inveli in pielea boului; in cealalta aseza numai oasele, bine infasurate in grasime. Apoi ii zise lui Zeus asa: "Alege-ti partea ce vei voi, cu hotararea ca aceea pe care vei pune acum mana, sa ramana intotdeauna pe seama-ti".

Zeus se lacomi si intinse pe loc mana la partea unde lucea grasimea; dar cand vazu ca sub dansa erau numai oase, foarte tare in sine se manie. Cu toate acestea insa, din acea zi inainte se facu datina ca, in sacrificii, oamenii sa inchine zeilor numai oasele si grasimea de la victime.

Ca sa se razbune pe semintia muritoare a oamenilor, Zeus hotari sa nu le mai trimita jos, pe pamant, focul cu care el ii daruia mereu mai inainte, si astfel ii lasa in mare lipsa, suferind cumplit de ger, de intuneric si de foame. Dar Prometeu se repezi in cer, rapi de acolo foc, il ascunse in teava unei trestii si il aduse oamenilor inapoi.

Cand Zeus afla una ca aceasta, se infurie asa de tare incat azvarli cu traznetul in Prometeu si trimise pe credinciosul sau vestitor Hermes ca sa-l prinda, sa-l duca tocmai pe piscurile sterpe ale muntelui Caucaz si acolo sa-l ferece de stanca, cu catuse tepene de fier, punandu-i straja un vultur care sa-i sfasie mereu inima cu clontul sau ascutit.

Dar nici cu atat nu se impaca Zeus; el mai scorni si un mijloc de a munci pe bietii oameni muritori. Isi aduse aminte ca Prometeu ii povatuise si-i indemnase sa nu primeasca niciun dar de la zei si ca lasase cu dansii pe fratele sau, Epimeteu, ca sa le poarte de grija si sa-i fereasca de vicleniile lui Cronos.

Atunci, Zeus se gandi intr-astfel: "Semintia omeneasca nu stie pana acum ce este nici boala, nici durerea, nici certurile, nici razboiul, nici furtisagurile, nici tradarea; caci toate aceste rele le tine inchise Epimeteu intr-o cutie pusa sub buna paza. O sa fac ce voi face, ca ele sa scape de acolo si sa umple pamantul de miselii si de nevoi."

Indata chema pe Hefaistos, mesterul focului, si-i vorbi asa:

- Sa-mi gatesti ceva minunat, pe care zeii sa-l daruiasca oamenilor. Sa iei tarana si sa plamadesti cu dansa un chip de femeie. S-o faci cat mai frumoasa la vedere; dar sa pui intr-insa o fire rea, pentru ca dansa sa ma razbune de cate rele mi-au facut mie oamenii."

Hefaistos lua tarana si plamadi, dupa cum i se spusese, un chip frumos de femeie. Zeita Atena o imbraca cu o rochie minunata si pe cap ii puse o cununa, de unde atarna o marama ca panza paianjenului, de-abia ii ascundea umerii si pieptul alb ca zapada. Hermes o invata un grai plin de farmec si sufla intr-insa un cuget nesatios si neastamparat, pentru ca sa stie a indupleca si a atata neamul omenesc. Apoi, Hefaistos o duse in adunarea zeilor si toti ramasera incantati de frumusetile ei.

Atunci Zeus, luand-o de mana, o dete lui Epimeteu si-i zise asa: "Stii ceva? M-am gandit ca voi, oamenii, sunteti, bietii, impovarati de munca multa pe pamant si ca va lipseste o finta care, prin dulcile ei dezmierdari, sa va puna inima la loc dupa atatea grele osteneli. De aceea noi, zeii nemuritori, ne-am indurat de soarta voastra si, spre a va aduce o blanda alinare, iata, va daruim aceasta mangaioasa fiinta a femeii, pe care am si numit-o Pandora, fiindca este inzestrata cu toate darurile".

Epimeteu cel cu mintea tarzie, uimit de frumusetile Pandorei, uita povetele fratelui sau si, impreuna cu dansul, toata semintia muritorilor se amagi cu cuvintele lui Zeus si primi darul, care ii fermeca pe toti, indata ce dadeau cu ochii de dansul. Dar, vai! bucuria nu le tinu mult.

Pandora, nesatioasa de a ispiti toate, vazuse o cutie mare, pitita mai cu ingrijire decat orice alte avutii, in camara cu comorile lui Epimeteu. Ii ardea inima sa stie ce o fi intr-insa. Deci, intr-o zi, se furisa de sotul ei cel lesne increzator si deschise capacul cutiei.

Deodata scapara dintr-insa, cu gramada, ca niste iesme pocite, certurile si bataile, nevoile si bolile, hotiile si turbarile, grijile si necazurile toate.

Cuprinsa de spaima, abia apuca ea sa lase repede capacul jos. Pe fundul cutiei ramasese, pitita, numai speranta. De aceea, abia cu dansa se mai poate mangaia uneori sarmana omenire de cate rele a raspandit pe pamant nesocotita Pandora.