Vabria si cocostarcul

Pe marginea unui lac, pe ramura unei salcii pletoase, o vrabiuta isi ciugulea penele. Pe lac un cocostarc trecea maiestos ciugulind alene cate un pestisor sau mormoloc. Vazand vrabiuta numai ce-i zise cu ingamfare:

- Vai tu, pe cat esti de mica si pricajita pe atata esti si de proasta!

- De ce zici asa? il intreba cu sfiala vrabiuta.

- Stai pe creanga, ca proasta, si-ti ciugulesti penele pe cand aici in apa este o multime de hrana. Iaca, pestisori, racusori, mormoloci, ceva scoici si altele Dar de cum sa vii aici sa ai parte din toate astea cand tu nu esti in stare

- Fiecare cu ce poate, raspunse modesta vrabiuta. Eu nu pot sa intru in apa asa cum nici tu nu poti sa stai pe crenguta asta.

- Nu vorbi in van! Cum poti spune tu asa o jignire? Ia sa vezi! Si unde isi lua zborul si se aseza pe crenguta de langa vrabiuta, care, sub greutatea cocostarcului se franse, iar acesta cazu si se lovi de pamant isi franse o aripa si un picior, si unde se porni pe tipete de durere. O vulpe, care era pe aproape, auzi vaicarelile cocostarcului si veni iute stiind ca-i rost de masa imbelsugata.

Morala:
Nu-i destul sa fii mare si falos
Daca nu esti intelept si mintos.