Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Elaboreaza un eseu, de 2-3 pagini, in care sa relevezi contributia lui Titu Maiorescu la dezvoltarea criticii literare romanesti

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



Elaboreaza un eseu, de 2-3 pagini, in care sa relevezi contributia lui Titu Maiorescu la dezvoltarea criticii literare romanesti.




in redactarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere: •contextul infiintarii societatii „Juminea';

prezentarea activitatii lui Titu Maiorescu in cadrul societatii
literare „Junimea';

calitatea de teoretician al fenomenului literar din epoca;

prezentarea studiilor care fac referire la marii scriitori din secolul al XIX-lea

folosirea umor citate smnificative.

. Titu Maiorescu (1840-l917), alaturi de Vasile Pogor, Theodor Rosetti si Iacob Negruzzi, infiinteaza in 1863, la Iasi, Societatea „Junimea', un cenaclu care a exercitat o influenta remarcabila in epoca, adunand in jurul lui nume ilustre: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, loan Slavici, Ion Creanga s.a.

incepand cu 1867, societatea dispune de o tipografie si se editeaza cea mai cunoscuta revista, „ Convorbiri literare ', in care sunt publicate numai creatii originale si valoroase si in care sunt prezente studiile teoretice maioresciene. Tot in 1867, junimistii au dorit sa realizeze o antologie de

poezie romaneasca in care sa fie cuprinse creatiile lirice publicate in revistele literare din tara. Maiorescu si ceilalti junimisti au constatat cu uimire ca se publicau, in epoca, texte de o valoare indoielnica, daca nu chiar, penibile. Astfel, mentorul societatii se vede obligat sa elaboreze studii teoretice prin care sa educe gustul public, dar sa-i atentioneze pe tinerii poeti despre ceea ce inseamna arta versurilor. El scrie celebrul articol „ O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 ', riguros si logic structurat in doua parti: „Conditiunea materiala a poeziei' si Conditiunea ideala a poziei', in care se dezvolta relatia forma - continut (termeni care nu sunt mentionati de Maiorescu in studiu).

Demonstratia lui Maiorescu incepe prin incadrarea poeziei in randul artelor, evidentiindu-se functia importanta a acesteia de a exprima frumosul. in acelasi timp el face o distinctie clara intre poezie si stiinta (stiinta fiind aceea care se ocupa in exclusivitate de adevar). Criticul mentioneaza ca adevarul cuprinde numai idei, in timp ce frumosul contine idei manifestate in materie sensibila.

Sunt enuntate celelalte arte care au un material propriu de exprimare a frumosului: pictura foloseste culorile, sculptura - lemnul sau piatra, muzica - sunetele. Poezia, insa, nu isi gaseste in lumea fizica materialul prin care sa reflecte frumosul, pentru ca ea foloseste cuvantul care este un element abstract.

Maiorescu atrage atentia ca apare o noua problema legata de faptul ca limba este si cea mai importanta modalitate de comunicare interumana, rezultand ca aceleasi cuvinte sunt folosite pentru a comunica intre noi si tot aceleasi cuvinte apar si in creatiile poetice. Deducem ca un poet trebuie sa utilizeze cele mai variate metode, tehnici, procedee prin care sa realizeze imagini sensibile, adica sa infrumuseteze limbajul prin conturarea figurilor de stil. Pentru a se indeplini aceasta „sensibilizare' a limbajului, Maiorescu propune intai alegerea cuvantului care este cel mai putin abstract, sau cel mai uzitat in vorbire. Alege, ca exemplu, sintagma curenta „simt durere' care transmite o notiune, nu este incarcata emotional, sugestiv. Aceasta poate transmite un mesaj sensibil intr-o alta forma, poetica: „ durerea ma cuprinde ', „ durerea ma patrunde ' sau „ durerea ma sageata '.

Un alt mijloc de sensibilizare a materialului lingvistic este reprezentata de crearea „ epitetelor ornante ', a personificarilor si comparatiilor.

Maiorescu atrage insa atentia ca toate figurile de stil (tropii) trebuie sa^fie inedite (adica originale) si juste.

In cea de-a doua parte a studiului se dezvolta problema continutului poeziei: „ideea sau obiectul exprimat prin poezie este intotdeauna un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala'.



Dupa parerea lui Maiorescu, in poezie nu pot sa apara decat sentimente ca: iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea etc., celelalte stari sau atitudini care tin de morala, politica sau de social, sunt excluse, ele intra intr-un alt domeniu, al adevarului, acesta nu face obiectul poeziei.

Astfel, Maiorescu concepe poezia ca o „nobila inutilitate' („ une noble inutilite'), sau ca „un repaus al inteligentei'. Pentru ca sentimentele reflectate m poezie sa fie adecvat receptate, Maiorescu este de parere ca trebuie avute m vedere cateva „conditiuni' (metode tehnice). intre acestea, criticul enumera: trecerea rapida de al o idee la alta si realizarea concordantei intre forma si continut, prezentarea sentimentelor intr-o dimensiune exagerata pentru ca ele sa fie percepute autentic de catre cititor.

Intr-un alt articol In contra directiei de astazi in cultura romana ' (1868), criticul dezvolta mult controversata problema a „formei fara fond' si pledeaza pentru o cultura si literatura originala, detasata de influentele occidentale.

Dupa o perioada de teoretizari, cam dupa 1872, Titu Maiorescu isi dirijeaza atentia spre critica estetica, elaborand studii despre autori valorosi, releyandu-le talentul si capacitatea de elaborare a unor opere remarcabile. In „Directia noua in poezia si proza romana' criticul lauda „Pastelurile' lui Vasile Alecsandri, poeziile de inceput ale lui Mihai Eminescu, si creatia dramatica a lui Ion Luca Caragiale, aratand ca in literatura romana se manifesta „un curent nou regenerator', concretizat in aparitii originale si valoroase. Desi Mihai Eminescu publicase, in „Convorbiri literare', doar cateva poezii, Titu Maiorescu ii intuieste valoarea, talentul spunand ca este „poet in toata puterea cuvantului'.

Opiniile sale pertinente despre marele poet sunt expuse in studiul „Eminescu si poeziile lui' (1889), publicat la scurt timp dupa intrarea in vesnicie a lui Eminescu. Studiul cuprinde doua parti distincte: in prima parte se defineste personalitatea lui Eminescu, iar in partea a doua, se realizeaza analize competente ale textelor eminesciene.

Maiorescu vrea sa evidentieze ca Eminescu a fost un geniu innascut. Sunt prezentate aspecte biografice, insistandu-se pe drama poetului, boala, care a izbucnit in 1883. Se aminteste ca in epoca foarte multi considerau ca viata destul de mizera l-ar fi condus pe Eminescu spre nebunie. Criticul e de parare ca aceasta boala are intai o cauza interna, ereditatea, la care s-a adaugat ritmul sau de viata extrem de dezordonat. Eminescu traia zile intregi fara mancare, scriind si citind, folosea multa cafea si tutun, iar alteori manca in exces.



Maiorescu discuta si problema pesimismului eminescian considerand, de asemenea, ca are cauze interne, este innascut. Pesimismul va fi amplificat de o multitudine de cauze externe cum ar fi: nefericirea multor oameni, pozitia sa sociala, neputinta de a face lumea mai buna. Eminescu a fost pesimist si sub influenta lui Schopenhauer, dar si pentru ca nu a gasit femeia ideala.

Partea a doua a studiului se refera la valoarea versurilor eminesciene care impresioneaza prin bogatia de idei, varietatea tematica. Fiind „ un om al timpului modern Eminescu a avut o vasta cultura care l-a ajutat in tratarea unor teme universale si in „manuirea perfecta a limbii'.

De asemenea, lexicul eminescian este variat, poetul utilizeaza intr-o armonie perfecta cuvinte populare, arhaisme, neologisme si chiar elemente prozaice sau familiare.

Maiorescu este primul care atrage atentia asupra faptului ca Eminescu este creator de rime rare (rima obisnuita se obtine atunci cand rimeaza doua cuvinte din aceeasi clasa morfologica; rima rara apare atunci cand rimeaza parti de vorbire diferite). in lirica lui Eminescu pot rima: verb cu substantiv: luminandu-l - gandul; verb cu adjectiv: lese-l - vesel; substantiv comun - substantiv propriu: mila - Dalila, scripet - Egipet.

Maiorescu concluzioneaza, in final, ca toata lirica secolului al XX-lea se va dezvolta sub auspiciile geniului eminescian.

Articolul „Comediile D-lui Caragiale' publicat in 1885 are drept scop apararea dramaturgului care a fost invinuit ca aduce in scena personaje considerate „ imorale'. Maiorescu a cosntatat ca piesele lui Caragiale nu au fost receptate adecvat, pentru ca au fost reprezentate pe „scene de mana a doua' si pentru ca la noi nu se formase gustul estetic, data fiind lipsa unei traditii literare.

Criticul sustine ca piesele lui Cargiale sunt creatii originale deoarece pun in scena tipuri reprezentative pentru viata sociala a vremii. Personajele evolueaza pe scena cu moravurile, deprinderile, modul lor de a vorbi, cu tot ce au ele specific. Maiorescu alege cateva tipuri: Jupan Dumitrache, cherestegiu care converseaza cu Nae Ipingescu si vrea sa afle ce este „sufragiul universal'; Conu Leonida citeste ziarele si-i explica sotiei ce inseamna „republica', cu observatii comice facute din perspectiva interesului personal; Farfuridi, Dandanache, Catavencu sunt politicieni care tin discursuri electorale lipsite de coerenta. Despre Cetateanul turmentat criticul afirma ca este „adevaratul om onest'.

Maiorescu opineaza ca o opera care creeaza tipuri este perfect morala, iar dramaturgia este in mod special morala deoarece ea contribuie la „ educarea si inaltarea poporului'. Problema moralitatii in arta este discutata si din perspectiva mesajului pe care il transmite opera. El considera ca arta e morala daca produce o emotie estetica, denumita de critic „inaltarea impersonala'. Aceasta inseamna „uitarea de sine' in momentul receptarii operei. Daca spectatorul traieste alaturi de personaje, rade, plange, sufera alaturi de ele, inseamna ca „inaltarea impersonala'' s-a produs, iar efectul nu poate fi altul decat declansarea unei emotii artistice (estetice).

Evident, opera lui Ion Luca Caragiale nu poate fi invinuita de trivialitate, atata timp cat produce emotii estetice si creeaza tipuri reprezentative pentru diferite categorii sociale.

Titu Maiorescu a elaborat si studiul ,JPetisi criticf in care face o distinctie neta intre cele doua modalitati de apreciere a unei opere literare: subiectiva si obiectiva. Dupa parerea sa, un poet nu poate evalua pertinent o opera deoarece este subiectiv. Criticul literar este o fire reflexiva, el priveste opera detasat, adica obiectiv, pentru ca el nu este artist, el este cel care apreciaza, uneori rational, talentul scriitorului si valoarea estetica a operei.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1711
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site