Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Mitul si imaginarul

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Caracterizare lui Ion - Creatie obiectiva
Romanul
MODERNISMUL NARATIV
Poemul eroic
Comedia 'O noapte furtunoasa' de Ion Luca Caragiale
Cine este Oblomov?
Ilustreaza conceptul operational basm cult prin referire la o opera studiata
Analiza unei expresii romanesti: „a lua la vale”
Ion - Model epic in romanul interbelic
Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu - Fisa de lectura - Personaje


Mitul si Imaginarul

Stiind ca nu au acces la lumea arhetipurilor vesnice, grecii au cautat sa descopere dimensiunea vesniciei in cadrul limitat al existentei terestre. Zguduiti de tragicul existentei umane, care se derula in limitele mundanului, grecii au convertit neputinta lor de a accede la lumea formelor vesnice in bucuria de a fi in aceasta lume data. Dominati de aceasta mentalitate grecii au dat nastere la o cultura si o civilizatie remarcabila. Cosmosul in acceptiunea grecilor era incarcat de simboluri. Mitologia greaca contine numeroase variante cosmogonice. De retinut este faptul ca modelele de cosmologie elaborate de lumea antica (Thales, Anaximene, Anaximandru, Pitagora, Heraclit, Parmenide, Platon, Aristotel etc.) nu erau rezultate doar ale unor simple investigatii pur stiintifice, ci ele reflectau in primul rand un mod de viata. Aceste modele erau rezultate ale trairilor filosofilor. Modelul de cosmos oferit de filosof reliefeaza in primul rand felul in care respectivul intelegea sa se raporteze la cosmos. Intre om, divinitate si cosmos exista o stransa legatura.




Viziunea despre un cosmos mitizat caracterizeaza societatea arhaica (in mod special) dar si lumea antica. Cosmosul nu era lipsit de dimensiunea sacrului. Prezenta sacrului in cosmos era perceputa in diferite forme. In acest fel omul care traia in acest cosmos nu se raporta la el ca la o ultima realitate, ci, ca la ceva care il trimite pe om la o existenta primordiala. Astfel cosmosul il ajuta pe om sa-si gaseasca rostul sau, sa si-l sporeasca sa-l actualizeze concret si cotidian intr-un mod de a fi.

Cosmologia platoniciana desi este o expresie a unei conceptii filosofice ce s-a despartit de gandirea mitica nu exclude prezenta unui logos semnificativ la nivelul limbajului. Teoria platoniciana despre univers se reduce la o simpla insiruire de concepte articulate coerent sub forma unui mit ce identifica logosul limbajului prin participarea la logoi din cosmos. Limbajul e inrudit cu creatia (pe urmele lui Heraclit care considera limbajul o emanatie a lumii).

Spre deosebire de Aristotel, Platon nu merge pana la constructia unei logici, chiar daca limbajul e inrudit cu obiectele lumii sensibile. Cu toate acestea e important sa precizam ca discursul platonic e legat de problema cosmologica prin faptul ca relationeaza logosul limbajului cu logoi lucrurilor sensibile. Pentru Platon “dialectica nu reuseste sa se constituie in tehnica autonoma de rationare riguroasa. Ea ramane totdeauna subordonata unui principiu exterior, precum geometria definitiilor si axiomelor sale. Problema raporturilor dintre limbaj si cunoasterea exacta se intemeiaza, asadar, in realitate, in problema cosmologica, caci este o problema de comunicare sau de participatie, propriu zis de rationare. Intr-adevar, limbajul nu mai este un produs al gandirii noastre. Legea armoniei, care este cea a lumii, i se impune, la fel ca si restului creatiei. Limbajul e supus regulii mitului mai mult decat celei a calculului”.

In dialogul Philebos, Socrate il intreaba pe Protachos: “Oare sa afirmam, Protachos, ca toate cele si asa numitul Tot sunt nascute de puterea irationalului si a intamplarii in felul in care se nimereste, sau dimpotriva, dupa cum au afirmat cei dinaintea noastra, ca un si o cugetare minunate oranduindu-le, le carmuiesc? Protachos: Nu-i nimic comun intre aceste variante, uimitor om ce esti, Socrate! Caci prima mi se pare de-a dreptul lipsita de cucernicie: eu nu as putea altfel crede si spune decat ca intelectul le oranduieste pe toate si ca e vrednic de aspectul Universului, de cel al soarelui, al lunii, al astrelor si al intregului firmament”.

Socrate, mai departe face o analogie intre elementele pamant, foc, apa, aer care constituie    aceleasi elemente existente in noi insine. In lumea noastra fiecare element este mic si nevrednic, impur si lipsit de puterea corespunzatoare a naturii sale. De exemplu, focul universal este minunat prin dimensiune, frumusete si putere in comparatie cu focul sacru. Focul universal este cel care hraneste si focul sacru. La fel se intampla cu toate celelalte elemente. Conceptia conform careia in natura tuturor vietuitoarelor exista reunite cele patru elemente apartine lui Empedocle si Hippocrate. Ea a devenit o trasatura comuna a fizicii antice si medievale. De aici va proveni si principiul “toate sunt in toate” ce va fundamenta corespondenta dintre microcosmos (om) si macrocosmos (lume).

Platon admite ca universul este alcatuit din patru elemente (foc, aer, pamant, apa), acestea fiind principiile originare ale lumii. Cand vorbim de aceste elemente suntem tentati sa le vedem strict in latura lor materiala, sa explicam configuratia lumii plecand de la o ordonantare si proportionalitate a acestor elemente in structuri materiale. Accesul la principiile originare ale universului nu este deloc un lucru facil. Incercarea de a explica intr-un fel sau altul structura acestor principii este una indrazneata si ea trebuie facuta cu multa bunacuviinta, invocand ajutorul zeilor. Explicarea acestor principii nu poate fi epuizata in rationamente discursive, ci constituie un discurs verosimil despre lume.

Platon este foarte clar in acest sens: “Trebuie asadar sa examinam insasi natura apei, a focului, a aerului si a pamantului in starea lor de dinaintea nasterii cerului. Caci pana acum nimeni n-a explicat nasterea lor, desi vorbim ca niste oameni care ar sti ce anume este focul si fiecare dintre acestea, postulandu-le ca principii originare-elemente ale universului, asemanandu-le cu literele din care el e alcatuit: desi cineva, fie si slab de minte, n-ar trebui sa le compare in cadrul acestei analogii, nici macar cu silabele. Cat despre noi, acum, ne     marginim la atata: nu este cazul sa vorbim nici despre principiul originar, nici, indeobste, despre principiile tuturor lucrurilor, daca nu de altceva, macar din pricina greutatii de a explica ce gandim prin prezenta noastra metoda de expunere”.

“Este necesar ca acest univers sa fie o copie a ceva. Trebuie sa distingem asadar copia de modelul ei. Pe de o parte vorbirea despre ceea ce este stabil, constant si cognoscibil cu ajutorul ratiunii va fi ea insasi sigura si de nezdruncinat, fapt care, in masura in care este posibil, nu trebuie sa lipseasca unor discursuri inexpugnabile si irefutabile; pe de alta parte, vorbirea despre ceea ce este copia celei dintai realitati, copie ce nu este decat o imagine a acelei realitati, nu va fi, la randul ei, decat o vorbire verosimila si se va afla fata de primul tip de vorbire intr-un anume raport; caci in acest raport in care se afla fiinta fata de devenire, se afla si adevarul fata de credinta”.



Modelul dupa care este facut     universul apartine lumii inteligibile care nu este supusa miscarii. Platon introduce un concept de mare importanta: acela de participare. El renunta la conceptia de imitare pentru a-l impune pe cel de participare. Lumea sensibila participa la lumea inteligibila tocmai in virtutea faptului ca este o copie a ei. Deoarece arhetipul existentei mundane se afla in lumea inteligibila, adevarul este de o natura ce depaseste realitatea noastra imediata. “Adevarul este transmis in totalitate si in mod direct. El ramane transcendent noua. Il atingem, totusi, la capatul efortului pe care-l facem pentru a ne asimila divinului model la care participam, pentru a trai cu evlavie si dreptate in limpezimea spiritului. Adevarul este expresia echilibrului atunci cand se afla in armonie cu ordinea lumii”.

Platon in descrierea formarii universului face o distinctie intre trei forme: modelul, copia, si receptacolul. Receptacolul mai este numit mama, modelul tata, iar copia vlastar. Focul, aerul, pamantul si apa, universal in forma lor vazuta de copii supuse devenirii in cadrul receptacolului (echivalat si cu Tatal – universal, Mama – universala si Vlastarul) nu sunt substante materiale, ci sunt intelese ca fiind calitati intruchipate ale modelelor arhetipale. Perceptia sensibila nu trebuie sa ne     faca sa desemnam lucrurile observate empiric cu echivalentele lor strict materiale, fiziciste. Ontologia simbolica este evidenta in aceasta conceptie.

Ontologia simbolica este posibila in cosmologia lui Platon prin teoria formelor introdusa in dialogul Phaidon prin cuvintele phamen pou ti einai ison (exista ceva numit egalitate). “Acum gandeste-te daca e adevarat sau nu urmatorul lucru. Noi afirmam ca exista ceva numit egalitate”.

Universul se configureaza intr-o realitate ordonata si armonioasa transformandu-se in cosmos numai in masura in care reda modelul lumii inteligibile. Aceasta ordonare ce permite realizarea unui intreg     a fost resimtita de greci ca fiind frumusete. Astfel cosmosul a ajuns sa desemneze lumea in intregul ei. Universul apartinand lumii sensibile este supus devenirii, dar el devine frumos deoarece este configurat conform cu modelul lumii vesnice. Chiar daca este numit “nascut” nu inseamna ca el este creat. Verbul grecesc are o ambivalenta, el insemnand “a se naste”, dar si “a deveni”. Atunci cand Demiurgului I se dau anumite atribute precum “tata”, “fauritor”, trebuie sa avem in vedere primul sens al verbului grecesc. Dar daca luam in considerare al doilea sens, atributele Demiurgului precizate anterior isi pierd din relevanta.

Deci chiar atunci cand textul platonician pare sa conduca spre o conceptie despre o creare a lumii, observam ca e nevoie de multiple nuantari care sa clarifice aceasta problema. Din aceasta trebuie sa afirmam categoric ca Demiurgul lui Platon nu poate fi identificat in nici un caz cu Dumnezeul crestin. Demiurgul nu creeaza lumea din nimic, ci ordoneaza ajutandu-se de elemente preexistente lumii (apa, aer, foc, pamant): “Dorind deci ca toate sa fie bune si, atat cat ii starea in putinta, nimic fie imperfect, Demiurgul a luat tot ce era vizibil, lipsit de repaus si aflat intr-o miscare discordanta si haotica si 1-a schimbat din dezordine in ordine, considerand ca ordinea este intru totul mai buna decat dezordinea in alcatuirea lumii a intrat fiecare dintre cele patru elemente in intregul sau. Intr-adevar, Demiurgul a alcatuit universul din tot focul, toata apa, tot aerul si tot pamantul, nelasand afara nici o parte si nici o putere a nici unuia”.

Adevarul caracterizeaza lumea vesnica a universurilor, iar discursul despre univers aflat in devenire devine un mit verosimil, asumat prin credinta si trimitand mereu la adevarul lumii vesnice. Cu alte cuvinte avem argumentul pentru a sustine teoria de la care am plecat conform careia discursul cosmologic al lui Platon nu autonomizeaza lumea vazuta intr-o realitate de sine statatoare, ci o leaga de modelul arhetipului ei vesnic. Sesizam aici valentele reprezentarii iconice a universului in conceptia lui Platon.

Desi Platon ia o atitudine foarte ferma fata de mitologia promovata de Homer si Hesiod, pledand cu consecventa impotriva povestilor populare transmise din generatie in generatie prin viu grai, va dezvolta o filosofie marcata de un filon mitologic. Esentialmente filosofia platoniciana isi faureste propriile mituri, ramanand in cadrul unei reprezentari mitice a lumii, chiar daca propune un discurs bazat pe un rationament lucid.

De fapt mitologia nu poate fi constienta si consemnata ca atare decat prin alteritatea cu o cultura scrisa. Numai in decursul unei epoci in care textul scris ia o amploare    se poate sesiza diferenta fata de epoca vechilor rapsozi ce cultivau o traditie reala. Pe vremea lui Homer si al lui Hesiod identitatea mitologiei nu putea fi constientizata atat de clar, precum pe vremea lui Platon cand diferenta intre cultura scrisa si cea orala era vizibila. Platon, cu toate ca opteaza pentru noua forma de cultura, atacand virulent mitologia inaintasilor sai, elaboreaza o filosofie structurata de cadre mistice intrinsece, ce impune o abordare eminamente simbolica a lumii.

Inclusiv in cetatea ideala proiectata in Republica se dezvolta o politica mitologica. “Mitologia nu este acel imperiu tacut caruia o anumita gandire filosofica, in alianta cu cunoasterea istorica, incerca sa-i traseze frontierele sub pretext ca intalneste in el demonii propriului discurs. Si este iluzoriu sa o cauti in epopeea lui Homer, sau sa o descoperi in aventurile zeilor si eroilor, pentru ca ea apartine traditiei transmise in soapta a proverbelor si zicalelor anonime, situandu-se in afara scrierii ce nu poate da seama despre ea dincolo de orice cautare voluntara a trecutului. Platon porneste pe urmele unei traditii care trebuie sa ramana orala si in care salasluieste – intruchipare muta a autoritatii – cuvintelul ce nu trebuie niciodata rostit. In mod paradoxal, cel care a dat de stire ca lumea amagirii este bantuita de memorie si traditie, inventand astfel, intr-o desavarsita singuratate, o mitologie lipsita de masura comuna cu figura adversa a ratiunii operand cu rationamente, care avea sa obsedeze vreme atat de indelungata gandirea mitologilor moderni, trebuia sa fie un filosof mai lucid decat altii”.



Cosmologia platonica este puternic influentata de univers. Demiurgul este asociat cu un zeu vesnic ce isi propune sa ordoneze universul, transformandu-l astfel intr-un zeu fericit. Corespondenta dintre univers si zeu ne descopera cosmosul simbolizat al lui Platon, un cosmos unic dotat cu o miscare circulara (expresia desavarsita a miscarii in simbolistica din antichitate). Nu avem de-a face cu un univers saracit de simboluri, ci cu un cosmos proiectat a fi el insusi zeu. “Acesta a fost, in intregul sau, rationamentul zeului vesnic existand, gandit cu privire la zeul ce urma sa fie candva; potrivit acestui rationament, el a faurit un corp neted, uniform si pretutindeni egal fata de centru, intreg si desavarsit, alcatuit din corpuri desavarsite. El a pus sufletul in mijlocul universului, Demiurgul l-a intins prin tot corpul acestuia si, mai mult, l-a infasurat pe dinafara lui, formand un univers care se roteste in cerc, unic, fara pereche, singuratic si avand prin propria sa virtute puterea de a coexista cu sine. Din aceste motive Demiurgul a zamislit universul ca pe un zeu fericit. O data ce a vazut ca universul se misca si este viu, nascut ca sfant locas al zeilor nemuritori, tatal care l-a zamislit a fost cuprins de incantare si, bucurandu-se, s-a gandit cum sa-l faca si mai asemanator modelului lui”.

Simbolismul cosmic este astfel in mare masura estompat la Aristotel, in opozitie     cu Platon. Structura ordonata a spatiului cosmic din filosofia aristotelica face posibila transferarea din registrul platonic al metafizicii in planul aristotelic al astronomiei. Nu mai avem o ierarhie intersti-tiala in cosmosul aristotelic dar avem o ierarhizare a spatiului cosmic prin zone calitativ diferite (se trece de la diferenta dintre lumea inteligibila nemiscata si lumea sensibila supusa devenirii, la Platon, la distinctia dintre lumea supralunara si lumea sublunara). “Este adevarat ca un astfel de cosmos nu se opune prin el insusi unei abordari simbolice; fapt dovedit istoric de preluarea lui de catre crestinism. Totusi, este in joc mai curand o nonincompatibilitate decat un joc real. Mai ales daca prin structura sa ierarhica cosmosul aristotelic e deschis mantuirii simbolice indeplinite de catre religie, ontologic vorbind, prin natura substantialitatii lui, se opune”.

Pentru Aristotel nu se pune problema unei creatii a lumii. El nu crede intr-un Dumnezeu Creator, afirmand vesnicia materiei.

Cosmologiile celor doi mari filosofi desi s-au distantat de conceptia mitologica despre cosmos nu s-au rupt radical de o viziune simbolica asupra lumii. Nu putem vorbi efectiv de o cosmologie stiintifica, autonoma de realitatea divina, bazata stiintific pe o fizica terestra disociata de fizica celesta (mereu asociata cu o functie arhetipala si simbolica in reprezentarea lumii). Realitatea divina mereu se intrepatrunde cu realitatea terestra in teoriile fizicii grecesti.

Cosmologiile presocraticilor, ale pitagoreicilor ce au premers conceptiile cosmologice ale lui Platon si Aristotel, desi au vrut sa se debaraseze de o imagine universala mitologica, au avut o amprenta a sacrului evident. Aceste cosmologii erau impregnate de o aura universala care incerca sa faca o corespondenta intre lumea imanenta si substratul ei sacru. Se pleca mereu din acest punct de descifrare a esentei lumii de la realitatea prima si ultima totodata a lumii, care interfera in mod obligatoriu cu sacrul. Convergenta cercetarilor cosmologice din antichitate cu metafizica si, in cele din urma cu religiosul, ne arata o structurare a fizicii de catre metafizica, o impletire a cerului cu pamantul, a referentului simbolizant cu simbolizatul, prin intermediul unor teorii universal simbolice.

Ordinea lumii, perceperea intregului univers ca un adevarat cosmos, nu sunt aspecte care tin de o hermeneutica simbolica ce afirma ca lumea este expresia unei convingeri ulterioare actului de cercetare a lumii, ci ele sunt principii fundamentale absolute. “Lumii nu ii este atribuita a posteriori o semnificatie simbolica mai mult sau mai putin adventica. Dintr-o data si chiar in substanta ei, lumea este dotata cu o functie iconica. Cosmosul este imaginea manifesta a unei Realitati si a unei Ordini nonmanifeste si, de altminteri nonmanifestabile in ele insele”. Astfel in mod necesar lumea este o imagine a ceva, ea nu se constituie ca o realitate in sine, autonomizata de orice referent simbolizant. Ca atare, cercetarea lumii nu poate fi redusa doar la ceea ce se vede, la ceea ce este sesizabil in mod empiric, ci trebuie sa se deschida catre metafizica.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 617
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site