Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Particularitatile comicului de situatie intr-o comedie studiata: O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




O scrisoare pierduta” de I. L. Caragiale este o comedie in patru acte ce s-a jucat, in premiera, pe scena Teatrului National din Bucuresti, la 13 noiembrie 1884; a fost publicata in revista „Convorbiri literare” si in volumul „Teatru”, prefatat de studiul lui Titu Maiorescu, „Comediile d-lui I. L. Caragiale”.



Comedia este specia genului dramatic, in versuri sau in proza, care satirizeaza intamplari, aspecte sociale, moravuri (conduita morala a unui popor, a unui grup social) prin intermediul personajelor ridicole, intre care se nasc conflicte puternice, dar derizorii ca semnificatie. Comedia are scopul de a indrepta acele defecte umane si sociale prin ras, avand, asadar, rol moralizator. Principalele modalitati artistice de realizare a comicului sunt ironia, satira si sarcasmul, folosite pentru a crea ridicolul sau grotescul, ilustrand atat aspecte imorale (moravuri) ce se petrec in societate, cat si caractere individuale.

O scrisoare pierduta” este o comedie de moravuri prin faptul ca autorul surprinde necinstea in viata de familie si in cea politica, modalitatea prin care oamenii politici isi asigurau candidatura si victoria in alegeri. Titlul este generat de pretextul in jurul caruia se desfasoara intamplarile; pierderea de catre Zoe Trahanache a unei scrisori de dragoste primita de la Stefan Tipatescu. Piesa dezvaluie viata publica si de familie a unor politicieni care, ajunsi la putere si ambitiosi, se caracterizeaza printr-o crestere brusca a instinctelor de parvenire. Interesele eroilor, contrare numai in aparenta, se armonizeaza in final, pentru ca toti stiu sa speculeze avantajele unui regim politic „curat constitutional”, in folosul lor.

Piesa are patru acte, unitatea dintre ele fiind sustinuta atat la nivelul subiectului, cat si al personajelor. Actiunea se dezvolta si ia amploare de la o scena la alta, de la un act la altul, infaptuita de un numar de personaje care se dezvaluie treptat, caracterizandu-se prin cuvinte, gesturi si fapte.

Actiunea se desfasoara in „capitala unui judet de munte”, pe fondul agitat al unei campanii electorale . Aici are loc conflictul intre ambitiosul avocat Nae Catavencu, din „opozitie”, care aspira spre o cariera politica, si grupul fruntas al conducerii locale, prefectul Stefan Tipatescu si „prezidentul” Zaharia Trahanache, care conduce abuziv si in interes personal viata politica a judetului.

Pentru a-i forta sa-l puna candidat in locul lui Farfuridi, preferatul conducerii judetului, Catavencu ii ameninta cu un santaj. Instrumentul de santaj este o scrisoare de „amor” a lui Tipatescu trimisa d-nei Zoe Trahanache, sotia ,,prezidentului”; pierduta de Zoe, scrisoarea este gasita de un cetatean turmentat si subtilizata de la acesta de Catavencu. Santajul o sperie mai ales pe Zoe, care, de teama de a nu fi compromisa public, exercita presiuni asupra celor doi barbati si obtine promisiunea candidaturii lui Catavencu.

Cand totul parea rezolvat, a urmat o adevarata lovitura; de la Bucuresti, se cere, fara explicatii, sa fie trecut pe lista candidatilor un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache. Reactiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperata, Catavencu amenintator, Farfuridi si Brazovenescu sunt satisfacuti ca rivalul lor a pierdut, iar Tipatescu e nervos. Trahanache este cel mai rational si se gandeste la un mod de incheiere a conflictului, supunandu-se insa indicatiei ,,de sus”.

Situatia se agraveaza in timpul sedintei de numire oficiala a candidatului, dar intervine politaiul Pristanda, care pune la cale un scandal menit sa inchida gura lui Catavencu. In incaierare, acesta pierde palaria in care era ascunsa scrisoarea si dispare pentru o vreme, producand mari emotii doamnei Trahanache. Limpezirea situatiei se rezolva in actul al IV-lea. Dandanache, sosit de la Bucuresti, isi dezvaluie strategia politica, absolut asemanatoare cu cea a lui Catavencu, dar la alt nivel si cu mai multa ticalosie. Nae Catavencu, fara scrisoare, se simte dezarmat si schimba tactica parvenirii. In final, toata lumea se impaca, „micile pasiuni” dispar ca prin farmec, Dandanache e ales in unanimitate, Catavencu tine un discurs si se imbratiseaza cu vechii adversari intr-o atmosfera de carnaval, de mascarada, accentuata de muzica condusa de Pristanda.




Prin intamplari neasteptate, comicul de situatie sustine tensiunea dramatica: pierderea si gasirea repetata a scrisorii, interventiile repetate ale Cetateanului turmentat, aparitia lui Dandanache, evolutia inversa a personajelor (Catavencu e infrant, desi parea invingator, iar Tipatescu, Trahanache si Zoe triumfa, desi erau in pericol de a pierde), situatia finala cand farsa electorala se transforma, printr-un compromis de proportii, intr-o sarbatoare etc. Caragiale foloseste procedee tipice ale comediei clasice: incurcatura si echivocul (determinate de pierderea biletului), coincidenta (Dandanache utilizeaza acelasi instrument de santaj ca si Catavencu), quiproquoul (confuzia pe care o face Dandanache intre Tipatescu si Trahanache). El intrebuinteaza, de asemenea, tehnici inovatoare: amana aducerea in scena a unor personaje (Catavencu apare abia in actul al II-lea), construieste un text circular, simetric (deznodamantul marcheaza revenirea la situatia initiala) si introduce un element-surpriza la sfarsitul fiecarui act (descoperirea politelor falsificate, sosirea unei depese de la Bucuresti etc.). Aproape fiecare scena este o situatie comica, in care evolueaza personaje cu trasaturi comice si limbaj comic. Remarcabile sunt, de exemplu, scena recitarii scrisorii de amor de catre sotul inselat ori scena numararii steagurilor de catre Tipatescu si Pristanda. In prima scena dintre cele amintite, de exemplu, Trahanache il informeaza imperturbabil pe Tipatescu despre existenta scrisorii sale de amor in mainile lui Catavencu (actul I, scena IV). Tipatescu este exploziv in reactii („il impusc!”, „ii dau foc!”), dar Trahanache, cu blandete paterna, il sfatuieste sa aiba rabdare: „Si nu te mai turbura, neica, pentru fitece miselie. Nu vezi tu cum e lumea noastra? Intr-o sotietate fara moral si fara printip, nu merge s-o iei cu iuteala, trebuie sa ai putintica rabdare”. Apropierea dintre cei doi e vadita de apelativul familiar „neica”, dar si de tonul de moralizare ingaduitoare a intregului discurs, al carui retorism nu are nimic ostentativ, dimpotriva, aminteste de intonatia calma a alinarilor: „nu vezi tu”. Desigur, scena aceasta, in care sotul incornorat il linisteste duios pe amant este de un comic intens.

Comicul de situatie rezulta, deci, si din prezenta unor grupuri insolite (clasicul triunghi conjugal: Zoe – Trahanache – Tipatescu, cuplul Farfuridi – Branzovenescu).

Prin tematica abordata, prin personajele create, prin felul in care a stiut sa evidentieze defectele umane si lipsurile societatii, Caragiale ramane vesnic actual, vesnic tanar, in opera sa regasindu-se aspecte eterne ale convietuirii oamenilor.

In opinia mea, comedia „O scrisoare pierduta” de I. L . Caragiale a fost, este si va ramane intotdeauna una dintre cele mai bune opere ale literaturii romane prin arta compozitiei, prin modul de construire a personajelor si prin surprinderea vietii in cele mai specifice aspecte ale ei.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1874
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site