Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Personajul preferat dintr-un text narativ sau comedie apartinand lui I.L.Caragiale; eseu argumentativ

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




Consider ca afirmatia lui Paul Zaripofol cu privire la personajele lui Caragiale este adevarata si subliniaza modul in care acesta da viata unor „papusi de caracter', le da credibilitate, facandu-le sa para atat de reale.





In primul rand, I.L.Caragiale nu se remarca doar prin arta compozitiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul exceptional in ceea ce priveste realizarea personajelor. Caragiale a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea timpului respectiv, fiecare avand identitatea sa bine precizata, trasaturi specifice, modul sau de a gandi si de a se exprima. Personajele sale sunt asadar tipuri umane, personaje de factura clasica, avand ca dominanta o trasatura careia i se subordoneaza celelalte trasaturi, pentru ca personajele, desi tipice, nu sunt realizate schematic, ci sunt privite in complexitatea lor. Astfel, exista trasaturi comune si trasaturi individuale care se contopesc in realizarea personajului caragialesc.

In al doilea rand, asa cum spunea Paul Zaripofol „Caricatura in opera lui Caragiale este indeobste eminent amuzanta', acest amuzament fiind starnit de intamplarile prin care trec si de situatiile in care sunt puse personajele. Din personajele comediei „O scrisoare pierduta', cel mai expresiv consider ca este Nae Catavencu. Avocat, directorul ziarului „Racnetul Carpatilor', seful opozitiei politice din judet, ilustreaza tipul demagogului si al parvenitului. Este fondator si presedinte al Societatii Enciclopedice „Aurora Economica Romana', a carei prescurtare – A.E.R. – este sugestiva pentru statutul de societate fantoma, prin care isi insuseste ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalitatilor financiare este polita falsificata pe care o gaseste, fara efort, Trahanache: „Girurile astea doua cu care onorabilul domn Catavencu a ridicat cinci mii de lei de la Sotietate, sunt tot pentru enteresul tarii?'.

In  al treilea rand, Caragiale „a dat adeseori figurilor lui un mecanism de marionete, dar exceptionala lui capacitate de observare le-a facut sa fie papusi de caracter', asa cum sustine Paul Zaripofol. Comicul de caracter releva insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele acestui politician, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje. Nae Catavencu este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului. Patron de ziar si conducatorul opozitiei politice, Catavencu vrea sa para un cetatean onorabil, dator sa informeze opinia publica despre moravurile amoroase ale prefectului, dar in esenta este un santajist josnic, folosind scrisoarea ca unealta in dorinta de a obtine postul de deputat („Vreau mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva!'). Parvenit, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza „scopul scuza mijloacele', pusa insa, din pricina inculturii, pe seama „nemuritorului Gambetta', pe care-l confunda cu Niccolo Machiavelli, de altfel, celebru pentru acest principiu al succesului in parvenitism. Catavencu este infumurat si impertinent atata timp cat se afla in posesia scrisorii, arma santajului („Ma omoara vampirul! prefectul asasin! ajutor!', striga el de la fereastra cand este atacat de Tipatescu), dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde scrisoarea: „In sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului nostru!'. Prin comicul de situatie reies, in mod indirect si alte trasaturi ale lui Catavencu. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, el conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara niciun scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe. Demagogia este principala trasatura de caracter a lui Catavencu „nu bratul care loveste, vointa care ordona e de vina', iar atunci cand ea imbraca forme de patriotism, personajul este de un ridicol desavarsit: „Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de Romania'.



Nu in ultimul rand, comicul de limbaj si cel onomastic ajuta la caracterizarea personajului si la conturarea caracterului sau fatarnic. Comicul de limbaj se manifesta mai ales in discursurile politicianului, care reliefeaza personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care precede alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie „o poza' de patriot ingrijorat de soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca, dramaturgul evidentiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: „Iertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea ma apuca asa de tare suindu-ma la aceasta tribuna pentru a va spune si eu (plansul il ineaca mai tare) Ca orice roman, ca orice fiu al tarii sale in aceste momente solemne (de abia se mai stapaneste) ma gandesc la tarisoara mea (plansul l-a biruit de tot) la Romania (plange)'. Ignoranta lui Catavencu este evidenta atat din nonsensul afirmatiilor – „Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu desavarsire'. Aceeasi lipsa elementara de cultura rezulta si din confuzii semantice, Catavencu numindu-i „capitalisti' pe locuitorii capitalei, iar el autocaracterizandu-se „liber-schimbist'.

Prin comicul onomastic, se sugereaza, indirect, firea de mahalagiu, de palavragiu a lui Catavencu, intrucat 'cata' inseamna persoana rautacioasa, cicalitoare, iar cuvantul „cataveica' numeste o haina cu doua fete, de unde reies, indirect, ipocrizia si demagogia individului.

In concluzie, principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului, foarte variate si sugestive, in conturarea trasaturilor etice remarcandu-se comicul de situatie, de caracter, de limbaj si de nume. Dialogul si monologul constituie modalitati de caracterizare indirecta, ca si vorbele, faptele si gandurile personajului, caracterizarea directa fiind facuta de catre celelalte personaje sau de catre dramaturg. Prin indicatiile scenice, care sunt adevarate fise de caracterizare, dramaturgul isi „misca' personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1032
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site