Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Povestirea pe momentele subiectului in BALTAGUL

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
SARMANUL DIONIS de Mihai Eminescu - rezumat
Bibliografia
ADEVERINTA
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - Model epic in romanul interbelic
Poemul „Calin (file din poveste) - Descrierea padurii de argint
PERSONAJE FANTASTICE IN FOLCLORUL ROMANESC SI JAPONEZ
COMUNICAREA VERBALA
AMINTIRI DIN COPILARIE
Relatia incipit-final in „Morometii”
Emotie de toamna de Nichita Stanescu


,,BALTAGUL,,

de Mihail Sadoveanu




Povestirea pe momentele subiectului

Actiunea se desfasoara dupa toate momentele subiectului, in cele 16 capitole, grupate in trei nuclee epice.

In expozitie/expozitiune este fixat cadrul spatial, aflam referinte temporale (timpul de desfasurare a actiunii) si se fac referiri la personaje – mai ales se insista de la inceput asupra Vitoriei, acest tip reprezentativ pentru lumea arhaica, ancorata in respectarea traditiei si a datinei.

Actiunea se petrece intr-un sat de munte, in Magura Tarcaului. Autorul situeaza in prim-planul romanului familia lui Lipan, insistand asupra chipului eroinei,care torcand pe prispa casei, singura si-aminteste o legenda despre felul de a fi al muntenilor, in care sunt fixate trasaturile de caracter si conditiile grele de trai ca fiind „semne” ale lui Dumnezeu date fiecarui neam inca de la „zidirea neamurilor”. Prin introducerea legendei autorul realizeaza acea trecere din real in mit. „Randuiala” pusa de Dumnezeu caracterizata prin sacralitate are origine mitica – Dumnezeu a chemat sa puna „semn fiecarui neam”,sa-l inzestreze cu trasaturi distinctive. Ultimii sositi sunt ciobanii de pe Rarau, din cauza conditiilor grele in care isi duc existenta: „umbland domol, suind poteci oable si coborand prapastii”. Insasi natura le este potrivnica si nu numai, cu cei care isi duc viata alaturi de turme, in plai mioritic, ci este potrivnica si asezarilor unde-si au neveste si prunci: „(…) asezarile nevestelor, pruncilor ne sunt la locuri stramte intre stanci de piatra. Asupra noastra fulgera, trazneste si bat puhoaiele”. De aceea doresc „stapaniri largi, campuri cu holde si ape line”.

Desi Dumnezeu recunoaste justetea dorintei lor nu poate

schimba nimic, pentru ca „necajitii” au intarziat si „Nu va mai pot da intr-adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru. Sa va para toate bune; sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura; si sa aveti muieri frumoase si iubete”.

Prin aceasta legenda este fixat cadrul natural, dar si insusirile neamului acestuia de pastori de pe Rarau, linistea sufleteasca, capacitatea de a-si infrumuseta viata si taria de a depasi vitregiile vietii de pastor.

Autorul introduce, prin aceasta legenda, unul din motivele mioritice: motivul transhumantei, sugerat prin cele doua verbe autentice legate de conditia lor de pastor: „suim”, „coboram”, miscare specifica oierilor din vremuri ancestrale.

In aceasta secventa narativa foloseste nu numai naratiunea propriu-zisa, ca mod de expunere, ci si descrierea, cu ajutorul careia realizeaza o schita de portret a eroinei, inca tanara, dar si prezentarea acestui sat de munte, uitat parca de lume.

Momentul zilei este inserarea. De o mare forta sugestiva este metafora pentru fixarea cadrului temporal: „negura de noapte”. Ceea ce da farmec si inzestrari de stralucire in „negura de noapte” a

locului este imaginea Tarcaului care „fulgera devale intre stanci”.

Atmosfera aparent calma pare sa se rasfranga in sufletul Vitoriei, insa ochii ei tradau nelinistea interioara, caci „aprigi si inca tineri cautau zori necunoscute”.

Starea de ingrijorare tainuita, traita numai de „acei ochi aprigi” este data de intarzierea nejustificata a lui Nechifor Lipan.

Romanul nu are la baza numai un singur conflict, conflictul social, exterior, ci si un conflict de natura interioara, un conflict psihologic.

Autorul trece cu mare arta de la evidentierea starii sufletesti, de ingrijorare (pe care o ascunde de cei ai casei) la descrierea naturii si la punerea in lumina a calendarului dupa care se conduc oamenii din Magura Tarcaului.

Actiunea este deci plasata intr-un timp anume: cel al sosirii neintarziate a iernii; curand va „vremii” prin a urla lupii, deci vine iarna, zice argatul Mitea, care se intoarce cu oile si vacile. Vitoria isi „asaza” gospodaria pentru iarna. In sufletul ei ingrijorarea devine neliniste. Visele, alte semne, o fac sa creada ca prelungita absenta a lui Nechifor este impusa de un fapt de exceptie.

Pe prispa casei, torcand firul caierului de lana, absenta la ce se intampla in jur si privind in suflet, Vitoria lui Sadoveanu este ca o Penelope in asteptarea unui Ulise, care nu cutreiera marile, ci peregrinand pe carari stancoase, unde ispita nu apare sub chipul lui Calypso, ca in mitologia greaca. Vitoria stie ca ea si Lipan isi au „radacinile adanc infipte ca si bradul” in munti si nu recunosc alt stapan decat pe Dumnezeu.

Vitoria respecta atat legile nescrise ale acestei asezari arhaice, dar si pe cele moderne: cele oficiale.

Mai intai isi marturiseste ingrijorarea datorita acestei prelungite si nejustificate intarzieri preotului satului – parintele Danila. Desi stia ca uneori intarzia in tovarasia prietenilor, (nelipsit de la petreceri unde era iubit pentru darul lui de inegalabil povestitor) sau a femeilor frumoase, nu-si depasea conditia de barbat casatorit. Se intorcea intotdeauna „la salasul lui” mai ales pentru ca Vitoria stia cu certitudine ca i-a fost draga, iar el fusese pentru ea dragostea ei de „20 ani si mai bine”.

  Vitoria ii scrie (prin preot) o scrisoare lui Gheorghita, chemandu-l acasa. De la preot merge la baba Marante, vrajitoarea satului, in ale carei previziuni oculte Nechifor s-ar fi lasat prins in mrejele unei femei cu ochii verzi. Nici aceasta prezicere nu are darul de a o linisti, ci ii intareste convingerea ca lui Nechifor i s-a intamplat ceea ce ii prezic visele sale. Si de aceea ia hotararea de a porni in cautarea lui, nu singura, ci insotita de Gheorghita. Initial ar fi vrut sa il trimita singur in cautarea tatalui, insa la sosirea acestuia, catre sarbatorile Craciunului, de la Cristesti, afland ca nici la apa Jijiei nu fusese vazut, Vitoria se hotaraste sa-i spuna lui Gheorghita ca trebuie sa plece in cautarea tatalui sau. Nesiguranta si sfiosenia lui Gheorghita o determina pe Vitoria sa nu-l trimita singur, ci sa plece impreuna, ca „mintea ei sa ajute si sa … bratul lui sa lucreze”. Sadoveanu introduce un mit mai complex, preluat din mitologia greaca, mitul lui Osiris ucis de Seth.

Alegerea acestui mit de catre Sadoveanu este facuta pentru semnificatia sa profunda, armonizarea triadelor:

iubire, casatorie, fecunditate;

paternitate, fidelitate, prietenie;

solidaritate, justitie, triumful Binelui asupra Raului;

moarte, pietate, nemurire.

Gheorghita, singurul barbat acum in familia Vitoriei, trebuie sa-si asume rolul tatalui. De aceea Gheorghita va trebui initiat si rolul de initiator revine in Baltagul nu unui barbat experimentat ci mamei. Ca si in mitologia greaca, unde Isis il va invata pe Horus cosmogonie, despre geneza universului, despre migratia sufletelor, magie, si Vitoria trebuie sa-l insoteasca,sa-l initieze ca sa-l poata deprinde de a se descurca singur in situatii exceptionale. Initierea inseamna maturizare. Vitoria il avertizeaza ca pentru el adolescenta a trecut: „Nu te uita urat Gheorghita, ca pentru tine de-acu inainte incepe a rasari soarele”. (In mitologia egipteana astrul initierii era Ra).



Hotararea Vitoriei de a pleca, impreuna cu Gheorghita, in cautarea sotului constituie intriga romanului.

Momentul urmator, specific subiectului romanului, este desfasurarea actiunii, care acopera capitolele VII – XII.

Inainte de plecare, Vitoria trece la o purificare trupeasca si sufleteasca: tine post negru douasprezece vineri.

Sarbatorile de iarna nu mai au rost pentru ea: „se socotea moarta, ca si omul ei care nu era langa dansa. (…) Abia acum intelegea ca dragostea ei se pastrase ca-n tinereta”.

In ziua de Boboteaza merge la Piatra Neamt si o duce pe Minodora la manastirea Varatic ca s-o stie in siguranta.

  Desfasurarea actiunii cuprinde drumul strabatut de Vitoria in cautarea lui Nechifor. Inainte de a pleca merge la biserica, apoi vinde produse hangiului David din Calugareni, iar banii ii lasa, pana a doua zi, parintelui, temandu-se sa nu fie „calcata” de hoti.

Cei doi, impreuna cu domnul David, dupa ce trec prin Bistrita, fac popas la hanul lui Donea, la Bicaz. Aici afla „urma” lui Nechifor. Plecarea ei la inceputul lui martie nu este intamplatoare, ci pentru ca in aceasta luna sfantul Gheorghe strapunge cu sulita luminii solare balaurul iernii si al intunericului; in martie (alt mit) lumina invinge intunericul.

In drumul ei se conduce dupa calendarul naturii, dupa comportamentul pasarilor si animalelor, aparitia si disparitia brusca a soarelui, dupa intensificarea sau diminuarea fortei vantului, dupa directia vantului. Vitoria stie sa citeasca semnele vremii si le respecta pentru ca generatii intregi le-au respectat si le-au transmis nealterate.

Totul este inscris intr-un decor ancestral, din al carui tipar nu poate iesi, ci traieste intr-o osmoza cu ritmurile universale, cu obiceiurile si traditiile ancestrale.

Ajung si se opresc la Calugareni, la hanul lui David. Pe tot parcursul drumului femeia intreaba de un datornic „cu caciula brumarie”, „calare pe un cal negru tintat”. Fierarul care-i potcovise calul ii da informatii. Tot aici, la Farcasa, sta de vorba nu numai cu mos Pricop, ci cu subprefectul Anastasie B. La Borca intalneste o cumetrie, la Cuci o nunta, de unde observa ca urmele lui Nechifor sunt tot mai sigure, ceea ce o face sa-si continue drumul spre „tara Dornelor”, si „au purces spre Vatra Dornei” afland ca acolo fusese in toamna targ de oi. Drumul nu e sigur. Acostati de un strain cu ganduri necurate, reusesc sa scape, amenintandu-l, si ajung la han. In momentul in care afla ca aici s-a facut tranzactia intre Nechifor care cumparase 300 de oi si alti 2 oieri, Vitoria este convinsa ca visul ei obsedant, repetat periodic, in care Lipan traversa o apa neagra, in asfintit n-a fost un joc al imaginatiei. Nechifor trecuse raul mortii.

In vis Nechifor ii aparea mareu cu spatele la ea. Vitoria intelege nu numai ca trebuie sa refaca drumul de viata si moarte al lui Nechifor, ci trebuie sa-l gaseasca si sa-i faca „toate slujbele randuite, sa i se linisteasca sufletul. Acum mi s-a aratat in vis si ma cheama”.

De la Dorna va merge nu pe urma celui cu caciula brumarie, ci pe urma a trei ciobani. Drumul ei acum urca, urca la Brosteni si la Borca, apoi la Sabasa, unde fac popas la domnul Toma. Si aici oierul cu caciula brumarie este prezent, mai ales ca spre admiratia hangiului, Nechifor nu uita sa-l hraneasca pe Lupu, cainele sau, chiar cu mana lui.

  Trecand muntele Stanioara la Suha, afla de la hangiul Iorgu Vasiliu, ca pe la Sfintii Mihail si Gavril trecusera doi ciobani cu

turmele: Calistat Bogza si Ilie Cutui.

Traind aidoma omului care se conduce dupa ritulurile universale si intr-o perfecta comuniune cu natura si stihiile ei, intre Sabasa si Suha „vantul a contenit. Cazuse jos in vale si amutise si el. Semnul era vadit.Mai inainte nu putea trece. Trebuia sa se intoarca indarat.” Vitoria e convinsa ca aici va gasi cheia adevarului. In loc sa-si indrepte pasii spre Prut, in tinutul Botosanilor, se intoarce in Sabasa. In Sabasa, in curtea unui gospodar, il gaseste pe Lupu, cainele credincios al lui Nechifor Lipan. Sadoveanu ii acorda cainelui nu numai rolul de a-l apara ca-n balada, ci ii acorda semnificatii mai profunde – aici chiar il apara efectiv, dar e luat prin surprindere de „uciderea fulgeratoarea a stapanului sau”: s-a luptat cu Bogza care voia sa-i aplice si cainelui o lovitura de baltag, stergand orice urma, s-a tarat in prapastie dupa stapanul sau mort, veghindu-l de atacul vietuitoarelor de prada, indurand foamea si setea; a stat neclintit in rapa pana la sosirea iernii, cand troienele au astupat locul, obligandu-l sa se refugieze printre oameni. Dupa ce l-a regasit Vitoria, a condus-o in vagauna de la poalele muntelui Stanisoara unde nimeni nu s-ar fi gandit sa-l caute pe Nechifor Lipan. Tot lui Lupu ii revine rolul de a-si razbuna stapanul. Lupu nu uitase mirosul lui Bogza. Lupu il salveaza pe Gheorghita de la o confruntare dificila. Totodata cainele preia impuritatea gestului lui Gheorghita de a lovi cu baltagul si intrand astfel in viata de adult cu o crima pe constiinta.

Vitoria il recupereaza pe Lupu platind o suma de bani. Lupu este cel care ii conduce la cel disparut.

Evenimentele ating o maxima intensitate – punctul culminant - in partea a III-a a romanului: inhumarea ramasitelor lui Lipan, indeplinirea stricta a ritualurilor funerare.

Indeplinirea cu strictete a funerariilor a fost pentru lumea veche o obligatie majora si o dovada a cultului, a respectului,a pietatii pentru cei „risipiti in soare”.

Crima infaptuita de Calistrat Bogza ii rapise lui Nechifor dreptul de a fi „intors pamantului”, drept consfintit prin legile traditiei, ale datinei.

Vitoriei ii revine datoria sacra de a intoarce pamantului osemintele „albite” de fiare si puhoaie ale lui Nechifor Lipan. Ea devine astfel factorul de echilibru, in dezechilibrul uman si natural provocat prin omor, un omor nepedepsit.

  Dupa descoperirea osemintelor in rapa, Vitoria il obliga pe fiul ei sa coboare si sa ramana sa privegheze osemintele lui Lipan. Pentru Gheorghita coborarea in prapastia in care albeau ramasitele parintelui sau este o coborare intre spirite demonice. Nu rezista privelistii acesteia si are un adevarat soc psihic. Plange ca un copil, se urca pe mal vorbind in nestire cu cainele si calul sau. Vitoria revine cu autoritatile care cerceteaza cauzele mortii lui Lipan. Intre timp, ajutata de domnul Toma si „gospodina lui domnu Toma”, Vitoria organizeaza o ceremonie plina de fast: trei    preoti, o pomana bogata si cu „bautura destula si buna”.

La masa de pomenire sunt invitati subprefectul si oamenii sai si cei doi oieri. In urma investigatiilor facute de Vitoria, ea reusise in ciuda lipsei dovezilor, sa reconstituie in mintea ei crima. Spera insa sa-i determine pe cei doi ucigasi sa se autodemaste. Buna cunoscatoare a firii omenesti, cu pricepere reuseste sa-l enerveze pe Bogza si il indeamna sa bea caci „(…) se cuvine sa bei pentru un prieten”.La un moment dat, Vitoria atrage atentia oamenilor asupra baltagului purtat de Bogza. Cu vorbe insinuante nu numai despre purtatorul baltagului, ci chiar despre baltag („astalalt e mai vechi si stie mai multe ”), Vitoria capteaza interesul, curiozitatea mai ales subprefectului anuntand ca ea stie ce s-a intamplat. Insa nu dezvaluie dintr-o data, ci urmareste cresterea tensiunii la o cota maxima. Cand crede ca tensiunea a atins intensitatea maxima, relateaza exact cum s-a petrecut crima. Este atat de convingatoare incat chiar ucigasul confuz mai inainte „nu stia nici el bine cum a fost”, e cuprins de o teama misterioasa, ca Vitoria este inzestrata cu o putere magica de cunoastere a intamplarii la care nu a fost prezenta si „abia acum vede ca au fost asa, intocmai” lucrurile, „punct cu punct, pas cu pas”.



Bogza, traversand o gama variata de stari sufletesti sfarseste prin marturisirea pe jumatate a crimei si prin neputinta de a intelege „cum l-a putut descoperi intr-o rapa asa de prapastioasa si de singuratica”.

Abia acum Vitoria il acuza in mod direct de uciderea lui Nechifor Lipan; Bogza incearca sa-l loveasca pe Gheorghita, care il loveste cu baltagul. Cainele sare asupra lui Bogza si il raneste mortal. Inainte de a muri, Bogza isi recunoaste crima faptuita prin dorinta de a-i lua turma.

Ilie Cutui este arestat pentru complicitate.

Subiectul evolueaza spre un deznodamant care nu are loc odata cu implinirea datoriei si fata de respectarea randuielilor ancestrale si a misiunii de restabilire a ordinii in universul uman si natural, ci cu dorinta de a pune ea insasi lucrurile in desfasurarea lor normala. Vitoria hotaraste ceea ce are de facut intr-un viitor apropiat: intoarcerea dupa 40 de zile la mormantul lui Nechifor, unde sa vina sa se inchine si Minodora: „Om aduce atuncea de la manastirea Varaticului si pe sora-ta, Minodora , ca sa cunoasca mormantul” celui „care s-a inaltat in soare, ori a curs pe o apa”.

  Caracterizarea personajelor

Personajele care participa la intamplari si determina actiunea

acestui roman cu o intriga si actiune dinamica sunt personaje principale, secundare si episodice.

Sunt caractere puternice, bine individualizate de o mare complexitate, specifice pentru lumea aceasta arhaica, patriarhala a oierilor de pe Rarau, o lume caracterizata astfel de autor inca din primul capitol: „fapturi de el rupta”, o lume statornica, c-o inima chiar din „radacinile adanc infipte ca si bradul” in pamantul de munte al Raraului.

Eroul principal si prezent in desfasurarea actiunii este Vitoria Lipan, deosebita prin frumusetea fizica si sufleteasca, prin inteligenta si taria morala, prin spiritul echilibrat, prin tenacitatea prin care-si urmareste scopul propus. De remarcat la Vitoria Lipan devotamentul si statornicia morala, inteligenta in descifrarea si intelegerea sufletului omenesc.

Arta de a-si disimula intentiile o stapaneste in mod impecabil. Negustorul David, impresionat de inteligenta, caracterul ferm, ii marturiseste domnului Iordan ca, daca n-ar fi fost insurat, ar fi cerut-o de sotie.

Subprefectul Balmez este uluit de finetea afirmatiilor muntencei de pe Rarau, de tenacitatea anchetei personale declansate. Moralitatea ei este mai tare ca stanca; in momentul in care un calator oarecare i se adreseaza mai indraznet, ea nu ezita sa-i ceara „cu un glas uscat si otravit” lui Gheorghita sa-l loveasca cu baltagul. Fidelitatea, nascuta din iubirea fara de urcusuri si coborasuri pentru Lipan ii da puterea sa infrunte tragedia mortii. Cu o mare putere de a-si stapani emotiile, trairile, Vitoria isi pierde aceasta masca a calmului desavarsit in momentul in care cosciugul urma sa fie inchis, chemandu-l cu toata puterea sufletului ei revoltat si deznadajduit pe numele cu care se adresa in intimitatea lor: „Gheorghita, de ce m-ai lasat! Cu asa glas a strigat incat prin toti cei de fata a trecut un cutremur”.   

Vitoria va continua sa-l iubeasca si dupa moarte, viu fiind mereu in sufletul ei: „Avea sa-i spuie multe; si i le spunea fara sa miste buzele si limba. I le spunea dinauntru, cu banuieli si suferinte vechi”.

Vitoria traieste intarita de credinta neclintita in Dumnezeu: „Era asa o hotarare de mai sus – catre care inima ei intr-una sta ingenuncheata”. Vitoria pare o initiata, de vreme ce recunoaste in fata negustorului David ca drumul ei a fost poruncit de o instanta suprema, divina: „Sa stii dumneata ca eu am pornit dupa semne si porunci”.

Cunoaste, stie mersul vremii si se conduce dupa semnele naturii.

Ceea ce innobileaza fiinta Vitoriei este pietatea, cultul mortilor. Imuabile raman pentru eroina lui Sadoveanu principiile de bine, de frumos, de sfintenie, carora li se inchina ca unor zei. E suficient sa recitim apostrofarea adresata fiicei sale, Minodora: „N-ai mai invatat randuiala? Nu mai stii ce-i curat, ce-i sfant si ce-i bun?”

Vitoria respecta justitia divina si stimuleaza pe cea omeneasca, ramane de neclintit in apararea credintei religioase cu caracter ritualic. Pentru Vitoria este sacra obligatia de a-l ingropa pe Nechifor, de a efectua ritualurile inmormantarii si de a razbuna crima.

Ca modalitate de realizare a personajului feminin, Sadoveanu foloseste modalitati artistice: descrierea prin care traseaza cateva linii de portret fizic, vorbirea directa legata si indirecta intonata direct.

Stilul caracterizat prin naturalete, simplitate (dar nu simplism) armonia rezultata din folosirea cuvintelor ce confera muzicalitate comunicarii, finetea, concizia demnitatea care impune folosirea numai a cuvintelor elevate de simtul cultivat al limbii si evitarea celor triviale, grosolane, cu tenta de invectiva vulgara, oralitatea, ironia care imbraca nuante diverse de la persiflare la sarcasm,contribuie la realizarea personajului. Un rol deosebit are dialogul si monologul interior prin care Sadoveanu isi realizeaza personajul literar. Realizeaza o Vitorie care, desi credincioasa, nu-l poate ierta crestineste pe Bogza. Mai mult, chiar daca ar fi fost barbat l-ar fi „palit” chiar ea pe Bogza, aplicand legea talionului. Maretia ei consta in capacitatea ei de a intelege inutilitatea unei crime si necesitatea judetului divin, dar si „al sarmanilor”. Ultima replica a Vitoriei: „Dumnezeu sa te ierte” este rostita cu intelegerea ca cel caruia-i sta-n putere sa fie certata cu greselile oamenilor este numai El, caci ea nu poate ierta.

Numele dat celor doua personaje principale,Vitoria si Nechifor

sunt simbolice. Simbolul acestor nume onomastice este triumful iubirii asupra tragicului existentei, asupra raului din oameni, caci „Lumea asta-i mare si plina de rautati” (Vitoria este o forma regionala de la Victoria, iar Nechifor este un nume ce-si afla originea in cuvintele grecesti Nike – phoros – purtator de victorie).

  Un alt personaj al romanului este Nechifor Lipan, marele absent, cunoscut indirect, prin intermediul celorlalte personaje. Ca si Vitoria, este o figura emblematica pentru lumea oierilor de pe Rarau. Din monologurile interioare ale Vitoriei aflam ca era un om nu frumos, dar impunator, inegalabil povestitor, nelipsit de la petrecerile rurale. Avea o fire comunicativa si pasionala, ii placea sa mai si ramaie in compania unei femei frumoase dar n-ar fi parasit-o pe Vitoria, nu si-ar fi calcat juramantul de credinta si „sa se fi saturat de vechi si sa fi cautat nou” cum incearca sa insinueze Calistrat Bogza. Cunoscandu-si bine sotul, stiind ca-i leaga o iubire trainica „de mai bine de 20 de ani”, Victoria avand viziunea tragediei intamplate stie ca Nechifor nu ar fi parasit-o decat daca ar fi intervenit „cea cu dintii ranjiti”. Lipan nu este nici infidel si nici un om mediocru. Nechifor este un om bun si generos. Vitoria aflase de la functionarul neamt care asistase la vanzarea oilor, ca Nechifor nu era un lacom si cedase 100 de oi din cele 300 achizitionate si ca era chiar gata sa amane plata oilor luate pe cuvant de Bogza si Cutui. Maretia eroului este credinta sa in existenta numai a Binelui in oameni (el nu intocmeste nici un inscris cu cei doi, nici o dovada ca le ceruse o parte din oi). Ori tocmai inaltimea morala a eroului il va pierde.



O caracteristica deosebita a lui Nechifor este aceea ca este, ca si Vitoria, un initiat. Cand Nechifor avea numai 4 ani se imbolnavise de „hidropica”, o boala letala, dar din care se poate salva numai pe cai oculte, magice. Nechifor a fost vandut simbolic vrajitoarei satului pe-un banut de arama, trecandu-i-l peste fereastra casei ca peste un prag al mortii. Vrajitoarea, dupa ce l-a descantat, i-a schimbat numele din Gheorghe in Lipan „ca sa nu-l mai cunoasca bolile si moartea”.

Nechifor, dotat cu intelepciune, invatase de la batranii oieri

„slova” si povesti care contineau o morala profunda. Stia sa spuna „vorbe adanci pe care le spusese cu inteles la vreme potrivita”.

Nechifor este pretuit pentru calitatile sale remarcate de cei din jur „era un om vrednic si fudul (…) nu se uita la parale numai sa aiba el toate dupa gustul lui”. „Lui Nechifor Lipan, de cate ori poposea la mine si se aseza la fereastra asta ii venea asa un indemn sa faca un semn cu securea , impotriva demonului”.

Curajos, nu se temea sa plece in toiul noptii pe poteci de munte si „de hoti nu se temea; avea mare stapanire asupra lor”. Nechifor isi iubea cainele, pe care-l hranea cu mana lui, spre admiratia hangiului.

Chiar si dupa moarte spiritul sau continua sa fie ghid pentru familia sa. „In gandul acesta care –i venise dintr-o data sa caute cainele, Vitoria cunoscu o alta binecuvantare. De unde-i venise gandul? Fara indoiala ca de la Nechifor (…) sufletul lui se intorsese catre dansa si-i dadea indemnuri”. Ca si Vitoria, Nechifor traieste intens atat in viata cat si dupa moarte.

Un alt personaj este Gheorghita. El mostenise de la tatal sau nu numai numele tainic al acestuia, rostit de Vitoria in ceasurile ei de sfasietoare tristete launtrica, ca semn al iubirii purtate, ci si forta fizica a acestuia. Este un copil, un adolescent, care se initiaza in tainele vietii de pastor, in mestesugul oieritului. Astfel se explica de ce se afla departe de casa, in baltile Jijiei.

  Acum cand Nechifor „s-a inaltat in soare, ori a curs pe o apa”, Vitoria il cheama cu o carte scrisa de parintele Daniil, sa vina si sa-l trimita singur in cautarea acestuia. Vazandu-l sfios si neintelegand ceea ce-i spune mama sa, Vitoria il face sa inteleaga ca trebuie sa se maturizeze: „Intelege ca jucariile au stat. De-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau.” Drumul vietii si mortii lui Lipan alaturi de mama sa este un drum de initiere in misterele vietii. Gheorghita n-are rolul numai de insotitor al mamei, ci ii revine rolul major de preluare a responsabilitatilor tatalui sau. Orice proces de initiere este insotit de o moarte simbolica. „Varsta jucariilor” moare cand la porunca repetata a mamei coboara in rapa sa privegheze osemintele parintelui sau si, dupa datina, sa tina aprinsa lumanarea. Aici se confrunta cu moartea: prin privelistea ingrozitoare a oaselor albite si imprastiate si sufera un soc psihic. Plange ca un copil si nu rezista incercarii de a pazi ramasitele pamantesti ale parintelui si se urca pe mal, incercand sa-si invinga spaima, vorbind cu Lupu si cu calul sau.

Gheorghita intra in viata de om matur printr-un gest care i-ar fi incarcat constiinta pe parcursul intregii sale existente, prin lovitura aplicata cu baltagul sau, „purificat de preot” ucigasului. Insa „ca o creanga de aur”, baltagul sau ramane pur, prin interventia miraculoasa a cainelui.

Gheorghita, purtator al carui nume inseamna „victoriosul”, invinge raul. Fiul Vitoriei, desi nu are insusiri fantastice, este totusi un Harap-Alb al lui Creanga, simbol al binelui, care parcurge un drum initiatic, devenind „bratul” care „sa lucreze” si sa protejeze familia si sa „rostuiasca mostenirea paterna”.

,,Baltagul” ramane o opera de referinta pentru specia literara care se numeste roman, pentru ca este:

creatie epica de mare intindere,

actiunea este ampla, desfasurata pe mai multe planuri;

contine conflicte umane si framantari sufletesti puternice;

un numar mare de personaje si varietate de tipuri umane;

actiune densa, dinamica;

personajele sunt principale, secundare si episodice;

sunt respectate momentele subiectului;

modurile de expunere: naratiunea, descrierea, dialogul si monologul interior;

modalitatile narative: consemnarea obiectiva a faptelor, relatare la persoana a III-a.

 






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2691
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site