Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Cu acesti ochi, cu care n-am vazut

Poezii



+ Font mai mare | - Font mai mic



Cu acesti ochi, cu care n-am vazut

niciodata la mai mult de-un metru departare,



adulmec lumina ca pe un lucru strain

si pe cale de disparitie,

carne peste carne in carne sub carne,

si cred ca abia acum incep sa o vad bine,

abia acum se incheaga ca lumea,

o pasta mai groasa ca metalul si mai grea ca apa,

altfel cum s-ar scufunda la asa adincimi?

dar ce ochi mai limpede ca al meu vede lumina in sine,

cu venele ei negre gata sa plesneasca,

mai tulbure ca o placenta aruncata la gunoi,

mai grea ca mercurul cind fata icnind,

si-atunci cind o vede, care ochi trebaluieste

in jurul ei ca in jurul unei caldari cu asfalt?

cu un ochi ca al meu nu vezi lumina luminind,

in schimb ii vezi alcatuirea bolnava,

greutatea mai grea ca a intunericului.

doar prin ochiul chior si prost vezi lumina

pe care n-o vezi,

lumina care putrezeste duminica prin ograzi,

prea ostenita ca sa dispara.

ochiul sirmos si scurt care se scurge dupa ea

vede ce ochiul vazator n-a vazut vreodata,

nu materia e grea, ci lumina care o apasa,

o vad numai ochii care se strica,

cine vede doar lumina nu o vede.

cine n-o vede insa o aduna in butoaie mari,

peste care pune brusturi si pietre

si o conserva cu anii, pina se lasa la fund

si se intareste ca sacizul.

intr-o zi, in telescoapele astronomilor,

va arata ca un ulei intunecat si gros,

cu care se vor unge pe tot trupul.

si poate atunci ochiul, care face

doar deservicii vederii, va disparea.

cind va vedea cu pielea, omul nu va mai fi om,

iar religia retinei va fi disparut de mult.

dumnezeu, atita cit exista, nu rezista la vedere,

dar atunci nu ne va mai scapa.

el face parte din lumina pe care

ochiul obisnuit nu o vede,

dar o vede ochiul meu aproape orb.

de la lumina in sus, lucrurile devin tot mai grele

si urcind nu te mai poti intoarce -

marea greutate e chiar usorul,

cind te ridici, devii greul celeilalte lumi,

te prabusesti in invizibil ca un sac cu bolovani.

omul se face greu pe lumea cealalta

din cauza luminii: lumina venoasa,

marii carpati luminosi de sub stern,

luminile sumbre care-i umfla oasele.

cine-a zis ca omul nu-i lumina?

ba chiar ca-n nevazut omu-i lumina,

un cheag de lumini bolnave foarte.

putine vor fi lucrurile pe care

din cauza luminii nu le-am vazut,

dar asta numai pentru ca lumina nu ajuta la vedere

si oricum eu am vederea slaba

si prin ochelarii mei de cal

vad mai degraba lumina neluminoasa.

iar cind carnea va orbi, au sa vada

si lumina carnoasa din pricina careia putrezim.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 856
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved