Poezii

Flamenco
de Angela Marinescu

printre picaturi ma aleg si eu cu ceva,
nu spun ca ar fi mult, nici putin,
dar rudele de sange sunt handicapate. de la ele am mostenit
instinctul, sigur, al revoltei,
desi m-am razvratit impotriva lui
din punct de vedere rational.
ceea ce scriu acum este dedicat rudelor mele de sange.
in special mama m-a impins de la spate sa nu accept decat
scrisul dus pana la capat; adica ori sa scriu, ori sa nu scriu.
cand ajungeam la mal, se surpa malul.
mama zicea un fuck-you cu spume la gura si ma smulgea
dintre trestiile batute de vant.
cand ajungeam la celalalt mal, se surpa malul,
mama zicea un fuck-you cu sangele tasnindu-i
din nas si din gura
si ma tara intre trestiile batute de vant.
probabil, voia sa mai sug lapte din ala gros, de-al ei,
de la sanul stang. stia ca nu sunt buna de nimic
decat sa-i sug ei laptele.
asta inseamna sa fii handicapat; sa nu fii bun de nimic, sa fii
un parazit, o putoare, o lepra.
de fapt, daca ma gandesc mai bine,
punandu-l si pe tatal meu in joc,
orgolios si lenes, arunc la naiba harnicia suprarealismului,
a onirismului si a altor isme, ce au, ca unic simptom, faptul
ca au urmat dadaismul si au incercat, sarmanele ismene,
cu parfum decadent de hipo-sperma sa recupereze
ceea ce el, dintaiul, Divinul,
a negat cu buna stiinta.
a negat si apoi a murit.

la fel si poezia, este un fel de politica formala a puterii
de a o rupe cu poezia.
poate vine un matematician.
poate orizontul indepartat si solitar.
poate o pasare stabila, pe cerul rece ca gheata,
cu aripile intinse.

Fuga postmoderna XXI
de Angela Marinescu

Fa-i sa taca, mai ales acum, dimineata,
cand lumina sparge fereastra
si o aschie de sticla imi impunge ochiul meu
asiatic si negru.
undeva nu este nimic si tocmai acolo se ingramadesc
diavolii mici si negri cu nasul mare sli cu
ochii iesiti din orbite,
bat toaca pe nimic si pe spatele meu si atunci simt
cum coboara din ceruri pe sira spinarii mele
ceva ce nu mai are decat restul de a cobori.
coboara cu luntrea si cu puntea, cu pasul
si cu piciorul, nu cu gandul.
cine nu are luntre sa si-o faca, spinarea mea
si nimicul au devenit un sprijin de mare pret,
o materie prima de ars in ritualuri pagane
si de facut comert la preturi scazute
pentru materiale ce atarna greu, ca plumbul.
nimicul si cu mine suntem o insula de pamant pe
care au poposit femei si negri, eunuci si nebuni,
schiopi si orbi, surzi si muti, fara limba.
tocmai nimicul si spinarea mea care nu exista au
devenit port principal la mare de unde se varsa
petrol nerafinat extras din testicole de leoparzi
inteligenti si lenesi.
spinarea mea e nimicul? sau nimicul e spinarea mea?
cum sa ma impart intre nimic si mine,
intre crab de sarb si sange de inger?
poate ca sunt chiar nimicul ce atarna greu
ca un hoit ce putrezeste
si lasa in urma-i un miros de-ti muta nasul.
sau poate ca sunt chiar spinarea?
spinarea care rupe cand se rupe, care plange
cand se plange si care iubeste cand se iubeste?
sa nu mai las nimicul pe spinare?
sau sa nu mai las nimicul sa coboare?

Fuga postmoderna XIII
de Angela Marinescu

stau in genunchi, in interiorul unui camp patrat
cu margini exacte.
cand ma rog in mijlocul campului meu patrat,
plin cu iarba verde, sunt exacta.
sunt infasurata intr-o aripa exacta, atat de strans,
incat pielea a devenit ea insasi o aripa,
pana si plamanii au devenit o aripa ce ma strange
pana imi iese pe nas sangele din aripa.
nu mai pot vorbi deoarece aripa imi acopera gura
ca o carpa, neagra, si gura isi sapa un tunel,
pe dinauntru, pentru a-si castiga
o oarecare libertate de exprimare
cand sunetele sunt soptite si trebuie sa se loveasca
de un perete, totusi, indepartat.
aripa a devenit, cu timpul, atat de rigida,
ca o mantie de fier.
nu se mai deosebeste aripa de armura
cea mai solida si sofisticata.
de aceea, inlauntrul acestui lant compact de metal
ce ma infasoara au inceput sa traiasca altfel ochii,
pielea, mainile, picioarele si chiar coapsele unite
intr-o rugaciune totala cu oasele abdomenului
din ce in ce mai stramte.
pe masura ce puterea mea, dependenta
de sistemul de fier al aripei,
creste, contactul cu realitatea scade.
am ajuns sa nu mai simt nimic inafara mirosului
greu, de patura cazona, a aripei. m-am obisnuit sa
dorm singura, cu capul pe piatra dinauntrul aripei,
cu ochii deschisi, cu bratul sub cap si sa privesc
fara sa privesc sau sa simt, doar, ca privesc.
caci privirea mea se loveste de aripa de fier
ca o pasare de cusca cea mai ingusta.
sunt toata o aripa de fier ce pluteste greu
pe fundul unei mari inundate de sange.
visez ca fac dragoste cu Cristos, ca un fier cu alt fier.
viata mea personala este numai fier.
teoriile mele despre libertate sunt teorii de fier.
ma revolt inlauntrul aripei de fier pana mi se subtiaza
matele de atat de multa greata si frumusete de fier.
dansez in interiorul aripei de fier cu picioarele
pe aripa si aripa nu cedeaza.
dansez ca o negresa cu picioarele pe aripa
si nici o fisura nu se produce.
picioarele sunt ele insele o aripa de fier.
incep sa devin o credincioasa de fier.
soarele meu este un soare de fier.
lumina este de fier. ma pot bucura de moarte,
ca si de viata, cu conditia ca si moartea sa fie de fier.
dar poate, oare, moartea sa fie din fier?
caci moartea este cea mai usoara.

Fuga postmoderna XVII
de Angela Marinescu

Care este partea cea mai rea a discursului meu?
ca spun ca sufar?
ei bine, nu sufar, bufar.
si care este partea cea mai suparatoare
a discursului meu?
ca spun ca sunt singura?
ei bine, nu sunt singura, sunt lingura.
si care este menirea mea? sa nasc pe strada,
si prin paduri virgine, in sange,
fara moase si medici, cu instrumentar primitiv, sarac
si plin de ura, complet nesteril, sufocata
de virusi
si, in centrul lor, bacilul koch sa troneze
ca un rege nepasator si rece.
si apoi sa mor, ca animalele,
ca insectele, ca plantele, ca florile.
imi sterg limba cu sange de inger basarabenesc.
sunt un anghel de cea mai joasa speta, imi sta capul
numai la bani
si la un anumit fel de amor caruia nu-i pot da
de capat,
nici femeiesc, nici barbatesc,
nici omenesc, nici animalicesc,
nici acum nici atunci, nici acolo, nici dincolo.
stau pe bani ca pe jar. imi gaureste jarul carnea.
si stau pe amor ca pe un cal alb in plina
transformare de sine.
cand stau pe amor mi se urca la cap un singur cap.
in cap nu mai incape capul. ce sa ma fac
cu un cap de neincaput?
sa-l fac sa incape in cap.
in cap am si bani. atat de multi incat arunc cu ei
pana se umplu strazile de praf.
sunt praf de bani.
sunt in amor cu lupta cea mai precisa ce cade
ca un trasnet pe capul meu
in care nu mai incape decat noaptea.
arunc cu bani pe strazile pline de-ntuneric
pana se gauresc strazile,
pana cand amorul se plimba pe strazi in carne si oase,
cu carnea slabita si oasele sfaramate,
stau la panda si privesc cu ochii ficsi, din intuneric,
cum amorul si banii se pierd,
odata cu venirea zorilor, in ceata.

Ma strecor
de Angela Marinescu

Ma strecor pe furis, stridenta mea este aceea a preciziei.
se cunoaste ce pot sa fac.
pana unde pot merge.
in rau. pana la radacina raului.
pana in maduva raului, pana dincolo de rau.
zguduindu-mi fiinta, zguduind sfintenia compacta

sira spinarii scaldata in sange.

Materie
de Angela Marinescu

Materia nu exista. Ceea ce acum, aud,
Ca o soapta infinita, suprapusa fiintei mele,
Dezmatata, dezlantuita, nepasatoare -
Nu este decat propria mea prabusire.

Violenta blanda, precisa, rosie.
Abstracta infatisare, drogata.
De tot ceea ce poate fi drog.
Nici o scapare, lestul e fiinta.
Ceea ce a fost, ceea ce tipa in interiorul scopului
Carnos precum carnea, tinta ce nu poate fi atinsa
Tinta implantata in inima gandului.
Mai presus de noi. Violenta,
Precizie, rasturnare a sensului,
ce este bun este rau, ce este rau
Este fericirea mea
Viata mea inchipuita mie insami
Fiintei mele desprinse, rupte, distruse.
Melancolie. Sinuciderea este o floare.
Este putinta. Este puterea.

Neputinta
de Angela Marinescu

Intre stancile rosii un sarpe isi scurge sangele.
Rana-i este larga ca un orificiu de teava.O mana
Introdusa in intunecata teava, se scutura de scarba.
Senzuala durere. Tipatul tau reface piramida.
Viscerele-i brutale se strang brutal inspre varf.
Si serile calde in care bratul meu ar mai vrea
Sa te atinga. Dar se izbeste de aer. Acum iubirea
Imi sparge ochii si pieptul si venele goale de sange.
Mi-am inventat iubirea. Din neputinta. De-aproape,
Orice patima moare. Orice scanteie se stinge.
Si-acum, saritura. In adanc, in marea inghetata
In inima grea a vietii. Te izbesti mai intai in frunte
Apoi ochii, apoi iti sfarteci pieptul. Sar stropi
De fecale-mbalsamate. Zarea-i aici. Sexul e un clopot spart.
In jur pamant, pamant. Nu reusesti sa sari. Atunci, zborul.
Vantul. Cepoate fi zborul. Decat acest tais. Aceasta
Vesnica sete de iubire. Ai vrut sa te tai in doua.
Ai vrut sa traiesti dincolo. In mijlocul desertului aspru.
Cu tine in tine. Cu iubirea deasupra ta. Acest cosmos simplu.
Aceasta celula cu gratii. Ingusta, stramba, ignoranta,
Neputincioasa. In care raul se lafaie, zgariind
Membranele fragede.
Ucigand linistea si echilibrul. Dezechilibru.
DEZECHILIBRU.

o lume slaba
de Angela Marinescu

o lume slaba. cu revolta in mine
ma retrag in infern. in infernul
propriilor mele cuvinte.
aici, in ultima dintre aventurile posibile
pe care le mai pot suporta
fara sa ma destram, fara sa rup, fara sa urlu.
dar subminez fiecare infatisare
fiecare masca, fiecare umbra.
ma joc, sinucigandu-ma.

O multime compacta
de Angela Marinescu

O multime compacta, obosita, sta stransa
in jurul meselor aburinde din casele stravezii.
celule ale nefiintei.
celula mea este rece si neagra.
singuratatea mea este materie. obiect
este brutala. vilenta.
se poate trage in ea.
poate fi ocolita.

rac pe stern
de Angela Marinescu

rac pe stern. rac pe zid.
un drum al intunericului fara lumina
un drum al orgoliului distrus.

groparul sapa sange.

o mana straina imi taie
fruntea ingusta de credincioasa.

oarba slabita de-ntuneric

Suprafata delirului
de Angela Marinescu

eliberarea a fost de-a dreptul un act.
am privit in interiorul ei
instrainata si plina de teama. in dimineata aceea L-am vazut
refuzand viata, cu o precizie infricosatoare.

pe chei, printre canale, prin ceata:
acesta este drumul pe care ma
intorc, definitiv, cutremurata. mai mult decat
cutremurata: agresiva, cu invelisul rosu al retinei dezlipite
ca o insula a umanitatii.

intuiesc primejdia, subminarea, esenta.

si fata celui care moare este moartea insasi
si fata celui care se bucura este bucuria insasi
si fata celui care scrie.

4
de Bogdan Ghiu

Ar fi bine sa vii sa vezi
ce putine cuvinte mi-au ramas
si sa nu mai ceri
sa repet descrierea Palmyrei
sau evocarea nisipului ratacit
in gura Sfinxului,
ori sa-ti redau zborul captiv
al stindardului
tinut zi si noapte
in bataia tuturor vinturilor,
ar trebui sa vii si sa iti dai seama
singur ca nu mai pot spune prea multe
si ca mai nimerit ar fi ca
tu sa ma intrebi cat mai amanuntit
iar eu sa iti raspund prin
da sau nu, cit inca
mai avem vreun drept asupra
acestor cuvinte, cit inca
aerul mai propaga sunete si
nu e o stiva oarecare de
molecule,
cit inca mai pot vorbi
nevinovat.

Poem
de Bogdan Ghiu

Ce lene
sa nu poti scrie acest poem.
Ce groaznic (o noapte de toamna
inscrisa pe o medalie)
sa nu poti scrie acest poem
si el
sa existe.

Poem
de Bogdan Ghiu

Poezia in poem ca
si mine in acesta camera
afurisita si ca
si sufletul in mine
probabil.

Poem
din volumul de debut 'Cinci'

de Bogdan Ghiu

Nu e poezie.E altceva.O straina
de care nu ti-a fost dor
si de care ti-e frica.
Poezia a fugit in lume.Cat mai departe
si e fericita acolo.
Poemele sant sparte si pustii.
Te adapostesti in ele si canti
ce stii.
Si ele se-nchid, se deschid,
incep sa vorbeasca.
Redevin obiecte de nepatruns.

Urmarea
din volumul 'Arhipelogos'

de Bogdan Ghiu

Nu totul exista pentru a fi scris.
Nu tot ce e scris e pentru a fi citit.
Lectura nu epuizeaza tot ce e scris.
Exista rest, si ne scaldam in el.
Banuiai? Caci nu te pot intreba daca
"stiai". Astfel de lucruri (si altele , mult
mai teribile) cel mult se pot banui,
presimti, ca si cum ar tine de domeniul
viitorului
personal
si planetar.
Planeta nu-i tot timpul universala.
Universul nu-i neaparat cosmic.
Presimti si scrii,
ai in spinare (sau la sold)
hrana pentru o zi.
Presimti ceea ce nu vei putea niciodata
sa simti. Chiar
de-asta presimti: sa te scutesti
de-a simti, de-a scrie,
de-a tine cont de ce-ai scris,
tu si ai tai.
Scrisul e o descarcare de povara.
Glume pe seama mortilor:
ce-or face ei acolo, de ce s-au
ascuns, ce atingeri (fara trup, sau cu
cine stie ce ditamai trupul!), ce
suprapuneri, imperecheri, intrepatrunderi, inlocuiri de
fiinta se tin lant in jurul nostru,
tinindu-ne-n lant,
epuizind posibilul caruia-i stim
(uneori nici macar) numele?
Fac ei acolo cumva ce nu putem face noi
aici, asa?
Azi m-am nascut, dar mi-amintesc
viata mea de ieri.
Dispare, fuge, se lasa ilegal trecuta
"granita" carnea, a fost o metonimie
de carne pe cind noua nu ne statea
gindul decit la suflet si spirit (ca
derivat al acestuia, ca "subprodus"):
acum spiritul ramine, tot, aici, in
grija noastra, povara. Carnea a
fugit, s-a facut carne universala,
trup cosmic - spiritul a ramas,
tot, de la origini si pina acum,
aici, in grija noastra.
Planeta-i rezervatia (sau cimitirul)
Spiritului. E numai spirit aici, spirit
azi, spirit miine, si carnea nu-nceteaza
sa fuga, sa se faca trup - adevarat -
altundeva, departe.
Am ratat - ratam - forma de trup a
spiritului.
Spiritul tot ramine aici,
carnea zboara.
Raport de inversa proportionalitate.
Contratimp.
De aici - "timpul".
(Tot ce-i gindit si dispare,
caci l-am construit.)
(Ruine in constructie.)
(Punctul unde adaugi, pui peste,
e punctul de unde incepe scaderea.)
(punctul de lipitura e viitorul
punct de ruptura. De-aici - timpul.)
Iesirea din paranteza pamintului.
Iesirea din paranteza.
Cum sa ies din paranteza, in
bataia diferitului? (!)
Am iesit (am iesit?): ce bine
era!
Ce bine a fost!
Ce bine va fi!
(Va fi vreodata bine?)
(Daca voi fi, va fi bine.)
(Cind voi fi, va fi bine.)
Cind sunt e nemaipomenit.
(Intre insule - mare.)
(Intre atomii de apa, atomi
de om.)
(Intre mine si tine - atomi de
dorinta.)
(Insule.)
(Insule fericite, insule de revolta,
insule inghitite de marea de trupuri.)
Drumul e o inventie epica si
didactica.
Istoria, daca nu-i drum, se
face praf (atomi de istorie).
Calea nu trebuie parcursa,
ci anulata.
Calea nu te duce, ci te aduce
in bratele tintei, sa nu o mai vezi,
sa n-o mai doresti.
Ne-a inghitit tinta!
Caci am parcurs drumul, fie si-n
zbor.
Distruge calea - calea indeparteaza,
abate,
mersul pe jos face corpul frumos,
mersul pe drum te face scrum.
Pasii rimeaza, ritmeaza,
rima intuneca auzul - ti se pare
ca vezi.
Vezi ca drumul se ingusteaza, se
subtiaza, la capatul drumului
te faci mic, mic de tot.
Aici erai tu, acolo esti acela:
un altul, cu spatele la tine,
un obsedat, un incrincenat, un
nelimitat.
Mergi, dar mergi fara drum,
in asa fel incit sa strici drumul,
sa ratacesti drumul: drumul
poate fi ratacit, ia-l cu tine,
du-l unde-ajungi.
Sau stai acasa si lasa-l sa
te sugrume!
Mai bine un dans, ceva,
sa-si muste drumul cap cu cap.
Tipi, sari, de bucurie, de durere.
Te zvircolesti: lasi urme
ce impotmolesc drumul, care
-l sfirsesc.
Gindesc ca sa-mi sucesc mintea!
Scriu ca sa obosesc!
Citesc ca sa uit! Ca sa-mi
adun mintea sub un alt chip,
in alta parte,
pe dealul din fata,
pe trotuarul de vizavi,
peste drum - sa tai drumul!
Si sa te iubesc ca sa mor

V
din volumul 'Arhipelagos'

de Bogdan Ghiu

Eu te ucid in fata ta:
iti las in viata copiii, mama, femeia,
animalele, lucrurile (da, da si pe ele;
nu uita : iti las lucrurile in viata!),
dar am sa te ucid pe tine.
Si nu in fata lor - in fata ta.
Vei fi oglinda propriei tale morti.
Am sa o pun in fata buzelor tale
si cind rasuflarea ta n-o va mai
aburi (albind-o in loc s-o-nnegreasca),
chipul tau in sfirsit se va vedea.
Si o voi lua cu mine, si-am s-o privesc
indelung, la nesfirsit,
caci voi avea, in sfirsit, chip:
un chip de criminal si de mort.
Ma voi uita la el stiind ca nu
poate sa ma vada, caci i-am ucis
privirea ce se privea numai pe ea.
(Nas linga ochi, ureche linga timpla,
ureche linga-auz, gard linga vint,
cuvinte linga intelesuri.
Alaturi, impreuna, ca pe-o harta.)

Chip de criminal si de mort.
(Pe prima pagina, in ziar,
sub marginea de sus.)

(Pamint linga cosmos.)

Eu te ucid, dar doar in fata ta.

Tie
de Bogdan Ghiu

Priveste si-n jos. E mai putin departe.
De aici nu poti cadea.
Privirea ajunge la ceea ce vede.
Pana acolo distruge totul,
isi face loc,
iti face loc si tie.

Antiportret
un psalm al lui Popescu

de Cristian Popescu

Nu, doamne. Nici mai, nici chiar, nici foarte. Si nici macar Popescu. Nu. Nici macar atat. Sa stai, asa, si sa muncesti la cresterea parului si-a unghiilor tale, sa lucrezi la curgerea boabelor de sudoare si, mai ales, la curgerea lacrimilor. Siroi.
Numai sa stai. Nemiscat. Si sa-ti albeasca parul pe-o singura parte. Aratand rasaritul. Sa-mi albeasca firele din cap doar pentru ca m-au tras inger-ingerasii Dumitale de ele, doar asa, ca mi-au tras gandurile de par - nu prea tare - cum tragi papusile de sfori ca sa se bucure copiii. Numai de-asta sa-mi albeasca firele, Doamne. Aratand rasaritul.

La parastasul bunicii
de Cristian Popescu

Bunicul s-a ingrijit din timp de pranzul ce trebuia servit la acest parastas. A lipit pe sticle cu vin, drept etichete, pozele de la nunta cu el si bunica. A scos miezul din paini si a picurat cu grija inauntru ceara de lumanare pana le-a umplut la loc. Si la sfarsit, la cafea, vor fi aduse cesti mici in care o sa palpaie cate o lumina de candela. Mama a avut ideea sa insamantam din vreme pe mormantul bunicii, ceapa verde, ardei gras si ridichi.Sa servim lumea cu salate facute din ele. Ca-i mai bine in asemenea momente sa mananci din dragoste, nu de foame.
Duminica trecuta bunicul a umblat prin parc cu un pantof care i-a ramas de la bunica si s-a rugat de toate fetele de liceu sa-l incerce. Cum a aflat acest lucru, bunica si-a ales o rochie eleganta, o varsta potrivita, s-a gandit la niste vorbe linistitoare si a rugat un inger s-o duca in visul bunicului. Dar pe el l-a durut burta si n-a putut sa doarma.
Toata lumea isi va aminti ca la inmormantare, sicriul nu era batut in cuie ci era legat c-o funda mare si roz, ca un cadou trimis nu -stiu- cui. Unii vorbesc c-ar fi fost scris pe el: "A se pastra la loc intunecos si rece " dar astea-s vorbe. Vorbe cu pacat.
Acum, pentru parastas, bunicul a pus in sufragerie un brad pe care l-a impodobit cu ochelarii bunicii, rujul, inelele, o manusa si ultimii ei ciorapi de matase umpluti cu beteala. Cum a aflat acest lucru, bunica si-a ales prima tinerete, a pregatit un rasarit la mare si cateva vorbe dragastoase, dar a nimerit in visul unui adolescent, baiatul vecinului, care a uitat tot cand s-a trezit.
La masa, lumea o sa vorbeasca vrute si nevrute. "Ai auzit, draga? Batranul si-a facut o masca de plastic cu chipul lui de la 20 de ani si-o poarta prin casa toata ziua; si-o scoate numai inainte de culcare. Unii spun ca s-a ramolit asa de tare ca nu mai tine minte decat cum arata la 20 de ani cand a-ntalnit-o pe nevasta-sa si ca fara masca asta, nu se mai recunoaste in oglinda. Eu cred ca de frica, draga, asa , ca sa mai uite. Vai de capul lui!"
La masa va fi adus intr-un castron mare, adanc, plin cu pamant, curcanul rumenit, apetisant. Ingropat pe jumatate.
"Dar de nepotu-su ce sa mai zici? Are bataturi la tample. Auzi si tu: cel mai mare specialist de la noi in strans negru sub unghii.
Las' ca bunica-sa l-a intrecut. Strange acum si sub pleoape."
Eu mi-am pus pijamaua, am stins lumina, mi-am aranjat perna sub cap si am adormit. Bunica a nimerit destul de usor la mine in vis si stam de vorba, asa , linistiti, cam de vreo luna.

Local familial
de Cristian Popescu

din volumul FAMILIA POPESCU

1.
Toata familia mea benchetuieste la 'Local familial'. Bere. Lautari. Antren. Mama aduce liliac alb in halbe. Verisoare. Toasturi. Bunicul, dupa tejghea, ascute cutit pe cutit, priveste buchetul de liliac, ride, ascute: hirst, hirst, cutit pe cutit. Intr-un colt un tigan inmoaie vioara in halba cu bere, ca pe miez de piine. Bunicii mei din flori, matusile. Cu pozele din albumul de familie, bine amestecate, filate febril, rudele mele joaca un joc. 'Joaca, domne, odata!' imi striga una din rude, iar eu arunc pe masa poza mea de la 13 ani drept valet de verde, drept dama de cupa, drept septar rupt la un colt. Mama se-nvirte printre mese, vesela. Toti o ciupesc tandru, o mingiie, o striga. Bunicii mei din flori, matusile. Berea scirtiie-n halbe, scirtiie pozele la incheieturi, eu dau noroc si arunc doi muguri pe tablia jocului de table. Ei striga 'Ai zaruri masluite si-mi rup zarurile intre dinti. Mama serveste, parul ei se revarsa in bucle blonde peste marginea halbelor. Toate rudele isi trec mina prin el inainte de-a bea. Flutura rufele pe fringhie deasupra meselor din 'Local familial'. Toata lumea e adunata. Bunicii mei din flori, matusile. Mie imi aduce mama cei mai frumosi, cei mai bine facuti mititei, aduce liliac alb in halbe la 'Local familial' unde toata familia mea benchetuieste.

2.
Ce lene in pachetul cu vata. Ce moliciune, ce voluptate, ce liniste, mama. Acolo, sub pansament, strins bine, unde zvicneste pulsul, unde pulseaza perna sub cap, zvicneste ca o inima alba, moale si mare; si-o stringi in brate. Somnul tau e ca si atunci cind deschizi inspre seara fereastra si se umple camera cu racoare. Mama raspunde manechinelor din vitrine cu un zimbet, cu o fluturare de mina. Mama cinta la pian si muzica ei are miros de tei si de sudoare. Mama sterge pianul de praf cind cinta. Ne-a rugat ca atunci, cind o fi, sa udam in fiecare saptamina cu parfum bun pamintul ei, de deasupra. Mama mi-a cusut o camasa de vara din umbra ei. Sta ascunsa in spatele pozei si asculta cum ii spun acest poem. Ochii s-or inveli incet in ceara. La ea in piept aerul e de seara. O lumina blinda care face rotocoale, se ridica usor inspre tavan si-n camera miroase a tei si a prajeala..

3.
El e vesel acolo, sus. Sta in pozitie de drepti si are in jurul capului, asa o lumina la care duce mereu mina ca la chipiu. Si saluta. Si eu o duc bine. Stau intins in pat cu fata in sus, imi asez minusile lui de piele vechi si roase pe piept. Ca sa adorm mai usor. Am un somn odihnitor. Cind tin ochii inchisi seman mai bine cu el. Mestec un dumicat cit mai mult timp si ma gindesc la adincul ala ca-l inghite pe el, ca pe un miez de piine. Hai, poemule, sa-l impresionam pe tata, sa-i dea lacrimile, sa-l cinsteasca lumea si-acolo, sus. Ultimei lui poze i-a desenat cineva par blond si ochi albastri, a rujat-o ca s-o port eu in buzunarul de la piept drept o poza de iubita. Ii mingii umarul alb,. Poza ta data cu crema neagra de ghete, tata, lustruita soldateste, sclipind. Hai, poemule, o sa-i placa lui tata. El ma iubeste, saluta si acum amical, pocnindu-si calciiele soldateste.

4.
Sora mea va citi la batrinete poemele de familie. Si-o sa-si tatueze pe brate, pe umeri, pe piept poemele ca sa fie in fiecare noapte cite cineva linga ea; si matusa si tata si eu; ca sa le mingiie obrazul aspru, ridat, cu pielea lasata. O sa povesteasca cum ne dadeam noi iarna cu patinele: de la izvor pe riul de munte, pe Dunare in jos pina la mare si ajungeam primii. O sa povesteasca cum ne-am umplut noi doi perna cu flori de pe mormintul bunicului si ce mai batai cu perne trageam. Si-o sa povesteasca cum plescaiam eu la masa, cum clefaiam si ea ma certa, aproape plictisita. O sa povesteasca vecinelor si copiilor din parc. O sa plinga pe umarul lor. Va invita la masa toate admiratoarele mele sa le ghiceasca in cafea cu ochelarii ei ce au drept lentile doi ochi de sticla. O sa le serveasca cu ochi de sticla dulci-acrisori, sa-i rontaie ca pe dropsuri. Sora mea e si ea trecuta la cuprins. Va citi din nou poemele de familie la batrinete. Va cere sa fie dusa direct in trupul mamei, nu in pamint. Ca sa creasca mai departe parul mamei, unghiile ei si nu flori pe mormint. Sora mea are ochii mei si-o sa priveasca pe fereastra cu ei.

5.
Sunt citiva fluturi in pachetul cu vata, bunico,. Eu ti i-am pus acolo. Poate se mai zbat, poate sint linistiti. Miezul piinii e si el de vata. Alb, pufos. Poza ta e trista, impacata si tandra, poza ta mica e folosita drept eticheta pe toate sticlele cu vin. Noi bem. E vata alba ca laptele in pahare. Iarta-ma pentru poemul asta, bunico. Poate-i mai bine ca nu-l auzi. Paginile cartilor pe care le imprumutai de la mine iti lingeau palma ca un ciine credincios. Ce eveniment era cind ti se ridica fusta pina peste genunchi si tu nu observai. Toti ne bucuram. Hai sa te scot la plimbare prin parc, la sosea. Poza ta e lipita pe toate sticlele cu vin. Noi bem si tu te uiti de acolo la noi si ne vezi fericiti. In pahare e vata; alba ca laptele.

6.
Bunicul spunea ca ferestrele sint lipite pe zidul neted al blocului. Lipite ca niste etichete pe borcanele de compot, ca afise pentru muzeul infiintat in apartament. Spunea ca de pe vremea lui sint lipite acolo. Ii raspundeam cu totii ca o sa dezlipim ferestrele de pe zidul neted al blocului, o sa le vindem drept ziare pe strada. Le vom folosi drept cearsaf unsuros pe cele de la sufragerie. Si-apoi, bunicule, tu ai sa privesti cit vrei de la pervazul lor. Bunicul are un copacel sub fereastra si ca sa fie de-o virsta cu el a dat copacelul cu lac. A impaiat poza bunicii si plinge si-i spune pe numele de fata. Bunicul si-a dat ridurile cu lac, a devenit maestru in artizanat, le lustruieste in fiecare dimineata cu o cirpa moale. Bunicul e june. Perna si-a umplut-o cu pamint ca sa se obisnuiasca. Priveste pe fereastra si spune: 'Azi-miine, am sa plec in lume sa va gasesc un rost, un nume.'

7.
Intotdeauna a trebuit sa te-nvat eu ce sa faci, spune matusa: pui saminta in ghiveciul cu pamint si deasupra o capcana de-aia cu arc, de soareci. Si cind creste floarea: pac!, o si prinzi. Te dai iarna cu patinele pornind de la izvor, pe riul de munte, pe Dunare in jos pina la mare. Si-ajungi primul.'. Matusa poarta ochelari cu lentile facute din doi ochi de sticla. Ochelari mici, de soare. Cu ei ne citeste la toti viitorul in palma, ne ghiceste in cesti de cafea. Aburul ce se inalta din oalele ei se face fantome. Asa ne spunea cind eram mici ca sa nu lasam nimic in farfurie. Matusa mea face cure de odihna: pleoapele ei ostenite se subtiaza, se largesc, atirna pe obraz pina in dreptul gurii. Matusa mea apare in poze, in reviste. Acolo isi trage languros peste inima ciorapul fin, mulat, de matase. Apare in reviste drept reclama pentru acest poem

Moartea mea din flori

de Cristian Popescu

Ea ma iubeste. Si nu are decat o singura dorinta: sa ma vada ingropat in Cismigiu, la leagane, la nisip. Sa am gropari numai copii. Cu lopatele si cu galetusa. Sa ma ingroape de dimineata pana seara, in fiecare zi. Ea stie ca nu-i pe lumea asta mormant mai bun ca-n Cismigiu. Numai de la atata si atata joaca ti se pot odihni bine pacatele. Si sa mai vina si ea din cand in cand sa-mi faca cate-un monument, un castel de nisip.
Ea - moartea mea din flori.

Mereu a visat ca fruntea ei ridata, labartata va fi folosita drept cotor de piele la un exemplar de lux al editiei mele de postume. Toata viata m-a rugat sa scriu un poem pornografic special pentru fruntea ei.
A ei - a mortii mele din flori.

Bineinteles ca a ramas si gravida cu mine. Si nu numai o data - de nenumarate ori. Ramanea gravida numai cu lacrima. Ma punea sa plang in ea toata noaptea.
In ea - moartea mea din flori.

In fiecare seara, dinauntru, din pervazul oglinzii, fluiera ingeru', languros, dupa ea. Ca trece zi de zi pe strada asta a lui si-o stie si-o place.
Pe ea - moartea mea din flori.

Ea ma iubeste. Si n-ar mai vrea decat ca masca mea mortuara, marita enorm, uriasa, sa fie turnata in argint si folosita drept acoperis pe una din turlele bisericii de pe str. Olimpului, acolo unde ne-am facut noi, de mult, nunta. Dar eu i-am spus ca asta ar fi prea de tot, ca nu se poate, ca exagereaza, ca pur si simplu ne-am face de ras amandoi. Asa i-am spus.
Eu - viata ei grea, imputita, din flori.

Poem vorbit I
de Cristian Popescu

Bineinteles c-am auzit cu totii de acel camp pe care creste par de fata in loc de grau. Da, da. unduios si blond. Iese lumea noaptea si piaptana indelung parul si dimineata copiii il impletesc in cozi. Ce daca face moartea din trupul nostru trup de femeie. Trup roditor de grozava femeie. Mare lucru! Asa schimbati vom purta in dreptul inimii o vanataie chiar de inima facuta, loviti de inima pe dinauntru. Poti sa strigi cat vrei: ,, Ah, fata cu parul blond si vanat!" Tot degeaba. Vor veni copiii sa i-l impleteasca si-ai tai or pieptana-o indelung. Poti sa strigi cat vrei: ,, Ah, poemule, vanat si blond si unduios!" Tot degeaba. Vor auzi cu totii de flacara aia ascutita, de inima cu doua taisuri pe care o porti la piept. Bineinteles.

'Trebuiau sa poarte un nume'
de Cristian Popescu

Caragiale n-a existat. A existat numai o tara frumoasa si trista in care mai toti oamenii erau condamnati la crasma pe viata. Cu halbe de bere legate la-ncheietura mainii in lanturi. De zanganeau carciumile la fiecare sorbitura. A existat un fel de rai ponosit in pomii caruia cresteau gheare si gaturi de gaina si mai ales picioare si capete de porci. Dar femeile acelui loc isi imbiau degeaba barbatii sa guste din ele. Caci oricat au muscat ei de pofticiosi n-au reusit sa cada de tot din raiul acela.
Dar mai ales a existat o balada numita 'Miorita', care sintetiza spiritualitatea acelui popor. In ea fiind vorba despre doi ciobani care-l omoara pe al treilea fiindca era mai bogat. Acesta din urma avea si-o mioara nazdravana pe care-o iubea foarte mult si cu care vorbea si se-ntelegea de minune, ea fiind simbolul legaturii lui puternice cu natura. Si toata lumea din acea tara se-ntreba in ascuns: ce-o fi facut saraca mioara dupa moartea stapanului ei cel drag? Dar nimeni n-avea puterea sa-si spuna-n fata adevarul adevarat. Si anume ca la trei zile dupa omor oaia s-a dus la ciobanii criminali si le-a spus: 'Mangafaua mea, cel mai sacru amor, m-a tradus cu o mandra craiasa, a lumii mireasa. Sunt singura si ambetata, de trei zile-ncoace iarba nu-mi mai place, gura nu-mi mai tace. Sunt foarte rau bolnava. Veniti sa-i tragem un chef.'
Nu, Caragiale n-a existat. Au existat niste cimitire desfundate, sapate cu buldozerul. Ca sa vina copilasii de clasa-ntai si sa caligrafieze, sa scrijeleasca cu un cutitas pe toate testele scheletelor: MADE IN ROMANIA. Ca sa fie mortii nostri cei dintai, ai mai prima din toti, volintiri acolo la-nviere, la Judecata din Urma.
Si-a mai existat un baietel de vreo 6-7 ani, numai in chiloti - l-am vazut eu cu ochii mei - care adormise cersind, cu mana-ntinsa, in statia de metrou si oamenii ii puneau mai departe in palma si el se trezea fericit de cat primise in vis
Si-au mai existat si niste mame care-si alaptau cu greu copiii, de la coltul ochilor, cu lacrima, nu le tata, cu lapte
Si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, un singur nume si pentru ca oamenii aceia sa poata hohoti in voie de toate acestea - li s-a spus simplu: Caragiale

Leonid Dimov - Fuga

In cetati de piatra cu cer de carbune

Fluiera grilajele sub mai multe lune

Te-am strans in palma si te-am facut mica

Fierbinte-n causul cu tara peltica

Sa-ti rasucesti coapsele prin visuri arse

Gadiland burice de degete-ntoarse

Simt cum razi in pumn ocrotita

Si linia vietii o serpui grabita,

Ai scos calaile din cuibul de piele

Sa le-ntepe gerul de dupa zabrele

Cand alerg, urias, prin cetati streine

Ducandu-te, pasare-n pumn, pe tine.

Din volumul Versuri , 1966

Leonid Dimov - Jurnal

Stau norii prinsi de barba in tepii lunguieti

Ai turlelor ciocnite cu vergi in cantilena

Si liniste de Paste impinge la pereti

Podeaua cea vargata ca burta de balena

De bine ma cutremur si-mi amintesc un an

Cu lumea despicata, zambind din maruntaie.

Erai o nimfa alba cu coltul diafan,

Sub merele de piatra, uitata in copaie.

Si cum radeau in casa ghiciti dupa perdea,

Domesticiti, cocorii, intemeind o spita,

Cum sfaraia prin usa din incaperea mea

Bumbacul fantomatic fugind din jurubita.

Apoi, ca un vehicul oprind din loc in loc

O trefla de-ntuneric s-a repetat pe toate,

Si simt cum, langa tine, in palma calda joc

O purpura rotunda de bile numarate.

Din volumul Versuri , 1966

Leonid Dimov - Nunti

Cusatoresele subtiri

Asteapta goale prin dantele

Taxiuri lirice cu miri

La geamurile paralele.

Adolescenti si zambitori,

Ei trec usor dupa cupole

Si-anina sus, de sarbatori,

Planse cu raci si colembole.

Din volumul Versuri , 1966

Leonid Dimov - Realitate

(mic poem oniric)

1. Biserica

Era ca sculptata din os

Biserica cea fara pronaos

Insula tulbure slefuita-n jad

Cu scene din mult incercatul Taringrad,

Cu parinti in alb pe creneluri

Si preplumuri purpurii de femeluri,

Cu arcasi pteromorfi si bombarde,

La rascrucea a trei bulevarde.

Tufe din plante necunoscute

Dadeau roata bisericii, pe sub volute,

In acea parte de oras, se-ntelege,

Cand o vreme matinala trimetea etern adieri blege.

2. Lucarna

Au ajuns acolo amandoi, intr-o plutire

Suind deasupra tufelor prin ceata subtire.

Apoi din nou, si iara si iara

Ocolira lacasul cu horbota rara,

Mai sus, spre clopotniti, degeaba,

Ii mana dragostea, ii mana graba.

Infrigurati, chiar in aer, apoi

Se dezbracara si zburara goi

Deasupra tufelor iarasi: numai piele si carne.

Proptindu-si talpile de pervazul unei lucarne

Au patruns infiorati de mirezme, innebuniti de gust

Amandoi deodata prin lumenul ingust.

3. Sf. Ieronim

Giganticul nàos ii impresoara

(Ce mica, bazilica, parea de-afara),

Iar acel, cu mutra prelunga, sfant Ieronim,

Patronul ulcerelor de tipografi la regim,

Zambi spre fata ce-i zboara prin fata

Si-si puse buzele pe talpa de gheata.

Iar fata, la randu-i, zambeste,

Barba sfantului o prinde-ntre deste

Si-apoi o lasa.

- Ce-i? Parca esti mai frumoasa!

Sotul gol i-a soptit de neunde.

- Nimic, dand din palme raspunde.

Si plutesc mai departe. Si simt, misei,

Cum un dulce secret se strecoara-ntre ei.

4. Revelatie

- Spune-mi: crezi in Dumnezeu?

- Nu.

- Bine, dar sta acolo, mereu!

- Unde? 'n suportul ala ce ne priveste?

- Mda. El este. Rugineste

Peste tot. Cand vrabie, cand cardinal,

Cand balaur de carpa, acefal

Stia ca nu cred si zambea.

Aici e trist. Are privirea grea.

- Femeile-l fac sa simuleze.

- Ce?

- Stiu eu, poate cum stau ele, viteze.

Ciute in fata marilor fiare.

Priveau amandoi la disperare

Suportul tulbure, de argint patat

Pe damascul verde cu macat,

Suportul rece-n altarul gol

Cu iluzii de suporturi in carambol.

Metal tutelar in stravechea zi.

Inchisera ochii. Sfesnicul pieri.

5. Calatoria

Si-acum sa descriem tacutul voiaj

Cu plopi nefiresti, din etaj in etaj,

Pe cruntul ocean de sferule verzui,

Sineli ovoide purtate hai-hui,

Racori gadilandu-le coapsele goale

Si tarmuri ciudate, departe de cale.

O, cum veneau, iarna, cu luntrea pe vant

La capatul strazii cu scari de pamant.

Era o bancheta acolo, vopsita

Cu rosu pe stinghii. Bulboana pitita

La mijlocul apei ii tot astepta

Si luntrea-le-n gol le tot rasturna.

Ce valuri suiau in alint, pe tacute,

Si cum inotau spre o insula iute.

- La fel de albastre sunt tufele, da?

Vecernii se-nalta-n bazilica de baga.

6. Surorile

Din nou un amestec de vara si iarna,

Din nou au intrat, amandoi, pe lucarna

Si iarasi sarutare. - Sa fugim

De libidinosul sfant Ieronim.

- Sa mergem mai sus. Langa clopotnitele mari

Surorile dantelarese tes salvari

Pentru mine. Le cunosc de multisor.

- Le iubesi? Dadu din umeri, usor.

Incepura sa suie pe-o scara sidefie

Ce trecea prin cartiere din copilarie,

Unele noaptea, altele dimineata,

Se scuturau pernele, tipau tocilele, trecea viata

In clopoteii gunoierilor, in vase de sticla cu bezele,

In gemetele gospodinelor infidele.

Apoi noapte iar, cu mari ochi in cale

De revopsite tramvaie goale,

Palpaiau reclame, nictitante. Iedera crestea,

Mormaia sonorul gradinilor de cinema

- Ai obosit un pic?

Ultimele trepte treceau prin nimic.

7. Tunelul

Dar erau aceste din urma trepte atat de roase

Ca le-au suit de-a busilea sub boltirile joase

Si-atat de tare-i ametea Inaltul

C-au uitat unul de altul:

El se duse la dantelarese,

Ii dara visinap si delicatese,

Apoi statu la masa cu cele doua iubete:

Ciorba de miel, angemaht, cornulete

Vai, si ea, la randu-i, legala,

Se cufunda goala

In imensa cupa cu rachiu de ienupar

Din living-roomul lui Garry Cooper.

Pe urma s-au trezit

In tunelul alburit,

Pardosit

Cu clisa.

Erau siguri ca urmeaza o curba inchisa,

In fund ardea palid bec,

Li se parea ne-ncetat ca trec

Iteratii rosii, vagi figuri oafe,

Poate lalele, poate garoafe

Emanand un miros cald:

Frunza verde sticlea, ca de smarald.

8. Fiara

Iesiti din zona de calti, de puzderii, de lana,

Pornira goi, tinandu-se de mana,

Ducand ocale surde-n cosarca spaimelor: plina,

Pe podeaua proaspat unsa cu creolina,

Era noapte de mult, cu reverberatii in cleste,

Cand au simtit ca cineva-i urmareste.

Inlemnira!

O, vasc al inimilor: paloare levogira:

Venea o felina cafenie din intunecime,

Molatica, vesela de cruzime.

N-aveau cum a se ascunde si plutira asa

De la garoafa la garoafa. Curba le era

Din ce in ce mai dulce, din ce in ce mai grea,

Lacrimi uriase le picau pe dusumea.

Mereu mai aproape, mereu razatoare,

Simteau cum fiara le sufla dogoare,

Si-atunci, intr-un ultim efort,

Batura la poarta cu resort,

A patruzeci si patra poarta la fel

Cu celelalte porti de otel.

Si-n scartaitul ivarului, sfasietor,

Clantanira dintii fiarei curmati in zbor.

Aleluia, aleluira corurile salvatoare:

Era o rotonda matinala. Era sarbatoare.

9. Curtea interioara

Gata de drum, gata de sacrificiu,

Au ajuns la sectiunea printr-un imens edificiu.

Acolo-si duceau traiul zilnic, plin de pacate,

Numeroase familii scapatate.

De dupa rufe, din bucatarii, din saloanele de ebonit,

Maini subtiratice le faceau semne de bun venit.

Se trezira cu palmele facute pahare,

Strigand un nume la-ntamplare.

Auzeau voci de meseriasi plecand la targ,

Zarira balcoane cu rodii in parg.

Intrebati: ce vor? de sus din balcoane,

Au zis c-au venit sa scuture burlane,

Si-unde incepura sa zboare

Burlane, coturi cu cuie cu floare,

Date cu bronz, cu negru, spoite

Cu var. Portocalii, ruginite

Curand fu curtea plina de ele.

Se asezara la treaba printre zorele

In sunetul unor clopotei de portelan:

Fiecare sufla funinginea dintr-un burlan.

10. Funinginea

Si deodata, cam pe la sase,

Totul fu invadat de puzderii negricioase.

Pierira rufele, vocile, tot.

Disparura curtea, cladirea, lot cu lot,

Iar spatiul cel negru se-mparti

Pe incaperi precise, pe fragmente, pe felii.

Sali, coridoare, odai, pasarele,

Turnuri, saloane, mansarde, capele,

Subsoluri, camari, paraclise,

Toate cu usile deschise

Si-n fiecare turn, in fiecare odaie

Aceeasi fiara cu ochi de vapaie,

Aceeasi fiara care-i urmarise

Molcoma, cruda ca-n vise.

Fiara Didona, fiara Belinda

Surazand cand nu reusea sa-i prinda.

11. Tancul

Totul era etern, totul era integru.

Totul parea vanat spre negru

Cand, in sunet de flaut si tilinga,

Totul se-ncenusa: incepuse sa ninga.

Apoi totul fu alb cu numai o partie suie

Spre care suira spre piscul de gheata verzuie.

Se zarea prin viscol ca-n apocalipsa

Departe, stravezind o nostalgica elipsa,

Unde-i astepta duduind pe loc

Un tanc cat o corabie la iernat in doc.

Rebegiti, zdreliti din brizant in brizant,

Ascultara cuminti de comandant

Si patrunsera pe turela deschisa,

In aburul cald de benzina, printre crengi de tisa.

Inveliti, ocrotiti, goi, ca la spovedanie,

Se miscara lent pe patul de campanie,

Se-mpreunara cu scancet dur

Si privira limpede jur-imprejur.

12. Sf. Elefterie

Curgea o umbra de rai vopsit,

Clatina din clopotniti marele naos scorojit

Si chiar langa lucarna, violet pe jumatate,

Sfantul Ieronim cu buzele tuguiate.

Tremurau de frig si de-ntuneric mut

Plutind incet spre lumenul stiut.

Zarira lucarna si tasnira prin ea

Ca doua efluvii. Amiaza gemea

De lume. Coborara spre caldaram, peste tufele-n ceata,

Travesara-n fuga intreaga piata

Si se pierdura, goi, de nu stiu cate ori

In forfota multicolora, printre trecatori.

Radeau de bucurie ca-i aevea tot,

Si streasina, si burlanul rupt in cot

Si Dambovita furisata prin ulei si materie

Dincolo de biserica Sfantul Elefterie.

Din volumul "Carte de vise", 1969

Leonid Dimov - Vis cu dentisti

Miezul noptii. Dincolo de rampa

S-au aprins bratele terminate cu lampa.

E-o cladire alba pana la stele

Cu dentisti in alb si clesti de otele,

Si tuturor, asa cum sedem cuminte,

Ni se va scoate, la semnul cuvenit, un dinte.

Apoi vom iesi, carduri, pe marile portaluri,

Mereu altii, mereu noi, valuri, valuri,

In sunet de fanfare, in noaptea uleioasa,

Care pe jos, care-n caleasca de patru iepe trasa,

In definitiv, asa-i semnul de toamna:

Dinte scos moarte inseamna

Mai bine sa ne suim in primul tren,

Oriunde ne ducem ajungem in Eden,

Edenul edenat, edenul ardent,

Cu livezi de caisi cat un continent

Incaput tot in caputa roasa

Din vitrina cizmariei de-acasa.

E, desigur, tot noapte, trec tot tramvaie

Parca vorbind singure-n ploaie

Si tot intram cu exemplare fox de zgarda

La urgenta, in camera de garda,

Aflata chiar la gara, pe peron, langa tren,

Sub felii de lumina emanand arsen.

Din volumul "Carte de vise", 1969

Leonid Dimov - Decompozitii

Triptic oniric

I

Daca ocolim dealul n-o sa ne mai pese

Ca avem mari datorii la florarese:

Floraresele funerare de langa cenotaf.

Cum mai viscolesc ancestrii prefacuti in praf

Prin lumina aramie inchisa litru cu litru,

Dar mai intai sa terminam cu problema liberului arbitru

Si pe urma sa ramanem acolo unde sedem,

Sub coroanele de crizanteme crem,

Sub inscriptiile de culori violente

Incremenite arbitrar pe monumente.

Vezi, cadavrul cu magnetofon in torace

A-nceput sa coboare de pe bulumace

Rostindu-si, la temperaturi de mii de grade,

Anateme vehemente sub tornade

De vapai incinse pana la nevazut,

Uite, ti s-au ivit semne de putrefactie pe sezut,

Asaza-te o clipa sa ascultam in nestire

Orologiile bocanind in amurgire.

E jumatatea de ora lasata plantelor sa vorbeasca,

Sub naluci de animale nocturne, o limba pasareasca

Sunand cam asa: li be di le, li be la bi.

Se-aude tipatul zalelor din armura lui Hamurabi.

II

Sa-ntoarcem spatele arhitravelor de toriu,

Capitelurilor de gadolin de la crematoriu,

Sa nu mai privim ornamentele selenare,

Slefuite in T intors cu intars de metale rare

Si sa coboram in visul vostru fara tinta, cu labirint,

Dincolo de observator, pe strada Cutitul de Argint,

Suntem in capitala noastra de-ntotdeauna,

Cu cerul ovoid mai vanat ca pruna.

E noapte. Ofteaza niste scene de copilarie,

Ne-am luat covrigi cu susan de la simigerie

Si-am plecat mai incolo

Cu luntrea pe oceanul inverzit pe palolo.

Stiti, viermele delicat adunat precum roua

Pe luna noua in largul insulei Hiva Oa.

Acum am debarcat. Se leagana negurile prin temple,

Uite-l pe cainele Dingo plimbat de Shirley Temple.

Planeaza ghitare, cobze, mandore,

Trec amazoni de brat cu conchistadore,

S-a-ntors istoria catre-nceput,

Doamne, se-aud tropote de mamut!

Sa facem iute un menhir cat de sui

Pentru scheletele noastre de plastic verzui.

III

Se facuse prea taziu, dar nu plecam,

Femele despletite se colorau in geam,

Mai urcau si nevastuici printre candelabre

Pistruiate pe obrazele glabre,

Aveau toate un fel de pecete pe spinare,

O miscare molatica, o preocupare,

Stiau ele ceva

Si pierdeau inainte de-a se-nfiripa

Cum se cuvine: sferturi, treimi, cozi,

Viclemuri cu inorogi si irozi,

Si tot asa, am ramas sa le privesc

Surd la rasufletul pamantesc,

Pustiit de-o intelepciune stravezie,

Singur, in clopotnita trandafirie

Modelata pe-un Caucaz de sapte ori mai inalt,

Acuminat numai din calcedonie si bazalt,

Rascolit de fluiere si sagetatori

In zodiace calculate de sapte ori

Numarand cate sapte.

Apoi n-a mai fost nimic, decat racoare si noapte.

Din volumul "Carte de vise", 1969

Leonid Dimov - Rondelul lumanarilor

Ardea o lumanare asezata

Pe-o alta lumanare ce ardea

Si-n alba luminare ca de vata

M-am asezat, tot alb, deasupra mea.

Atunci a hohotit o masca lata,

Caci, fara rost, pe-un cub de piatra grea,

Ardea o lumanare asezata

Pe-o alta lumanare ce ardea.

Eu am plutit spre bagdadii, deodata,

Spre zeul zugravit, care privea

Nepasator, pe lada instelata

Din podul alb cum, far-a fumega,

Ardea o lumanare asezata.

Din volumul "Semne ceresti", 1970

Leonid Dimov - Rondelul sfintei fara sfant

Era o sfanta fara sfant,

Fara credinta, fara casa,

Avea doar inima si gand

Si-o fusta verde, de matasa,

Cu astragal si iacint

Venea la fiece mireasa,

Ea, mica sfanta fara sfant,

Fara credinta, fara casa.

Si ne-am adus aminte cand

In toamna negura se lasa,

Cum langa noi, de noi visand

Ca nu ne vede si nu-i pasa,

Era o sfanta fara sfant.

Din volumul "Semne ceresti", 1970

Leonid Dimov - Tramvaiul 2

Nu-ti pierde cumpatul. Cetatea

Decolorata ne-a-nselat:

Strazile, turlele, etatea

Sunt parca dintr-un alt veleat.

Suind alee alburita

Cladirile parc-au oftat.

In jur, padurea-i innegrita

De plante dintr-un neam ciudat.

Dar, iata, ocolind padurea

E chiar tramvaiul nostru 2

Si chiar Iisus zambind aiurea

Sus, pe platforma dinapoi.

Din volumul "Deschideri", 1972

Leonid Dimov - Nocturna

Clopote, noaptea, la bai,

Lupi scanteind prin bradete,

Poze cu munti si femei

Puse-n sipeturi secrete.

O, termometrul s-a spart!

Sparte-s, in juru-i, fiole.

Negru stihar de brocart

Flutura peste cupole:

Talpa cu grija s-o pui

Jos, pe ciment, langa cioburi.

Vino! Prin abur galbui

Suie carute cu globuri.

Din volumul "La capat", 1974

Destin cu baobab
de Leonid Dimov

Orasul in cadril de mucava
Traia, infricosat, la cinema,
Iar strazile duceau poveri de soapte
Doar intre pauze. La cinci si sapte.
In piata cu celebru nume svab
Crestea, pana la cer, un baobab
Cu fructe cat o casa, cu bodegi
Si trenuri de sidef iutind prin crengi,
Cu gari albastre-n care stam zambind
La stravezii pahare cu absint
Si povesteam din viata, si radeam
De pestii care ne priveau din geam,
In seara-aceea-n care nori duiosi
Au oglindit latraturi si cocosi
Si medici de zapezi cu nume svab
Zacand langa bonavi, in baobab.

Rondelul ochiului de geam
de Leonid Dimov

Razant cu lumea de granit
Un moale ochi de geam exista.
Locuitorii il omit
Dar el ramane si insista.

Sa nu mai fie ocolit,
Sa stie urbea egoista
Ca-n buza lumii de granit
Un moale ochi de geam exista

E plin de maluri, umilit
De Antihrist, de ginta trista
Dar lumineaza alb, mulcit,
Ca dintr-o noapte elenista,
Razant culumea de granit.

* (In noaptea decolorata si pustie)
de Leonid Dimov

In noaptea decolorata si pustie
Se-aud trompetele de hartie
Cumparate de la mosi.
Priveste cat suntem de frumosi
Acolo-n vitrina fotografului de cartier,
Alaturi de macelar, de fata popii, de bijutier,
Si cat de bine ne-ntelegem, desi suntem certati,
Sub becul de 1000 de wati
Din dreapta sus -
Uite ne-au adus,
De la scoala, fetele
Sa le iscalim carnetele,
Uite-o si pe baba din Avrig
Care-a murit asta-iarna de frig,
(Neavand la indemana alte fiinte,
Fotograful a pozat-o vanzand seminte),
Uite-l si pe copilul acela cu balon,
Uite-l si pe negustorul scapatat, Milion
Parca se lasa o bolta de vita plina
Peste toti cei ce ne-am adunat in vitrina,
In costumatii cadrilate cu nasturi de sidef -
Si-mi miroase a pogribanie si a chef.

* (Suntem cu totii nist negri cai)
din ELEUSIS

de Leonid Dimov

Suntem cu totii niste negri cai:
De dimineata izgoniti din rai,
Si galopam printr-un oras
Necunoscut. Galopam naprasnic, galopam iabras,
Nu ne mai ajung strazile. Mereu mai departe

Abia apuca locuitorii sa se dea deoparte,
Sarim peste gardurile cu flori de fier,
Nechezam din cartier in cartier,
Umplem tramvaiele cu abur invinetit,
Emanat din crupele noastre la nesfarsit -
Apoi ne dam jos si galopam din nou
Prin pasajele clatinate de ecou,
Prin gradinile cu copii de granit
Si pauni indurerati, tipand alburit,
O! scancetele pruncilor parasiti in bazar,
O! metempsihozele neasteptate din intrari la bar
Si-atatea intamplari pana cand
Am parasit orasul acela bland
Si-am inceput a galopa
Pe campia friguroasa de verde ce era.

Alergam de-o eternitate
Fara sa vedem ca, din spate,
Campia se indoia intunecand zarile,
Simteam un fel de mucigai cum ne-nteapa narile,
Dar niciodata n-am fi stiut
Ca-n spatele nostru se-ndoaie campia de lut
Daca n-ar fi inceput sa se-nchida ca o carte
Si din fata si din fiecare parte
Din ce in ce mai deasupra, din ce in ce mai jos,
Pana cand ne-am oprit si ne-am cuibarit frumos
Drept in mijloc, toti la un loc, negri si frematatori,
Cu dintii luminand in loc de zori,
Cu copitele trase pe sub pantece,
Tresarind in intunericul plin de cantece.

Antimetafizica
de Leonid Dimov

Prin curtea cu ascunzisuri rotitoare
S-a ratacit un catel de vanatoare
Patat cu negru si coada scurta,
Inscris cu macule trandafirii pe burta,
Avand urechile blegi si carnoase,
Slab ca-nfatisare, tare-n oase,
Ma rog, un catel mic si neajutorat
Iesit pentru intaia oara la vanat

Dar sa descriem in amanuntime
Acea curte de-o neinchipuita marime
Avand nenumarate despartituri enigmatice
Pavate cu dale patratice:
Erau acolo marmure-nchipuiri bazaconii
Si bazilici, cilindrice scobite-n calcedonii,
Erau sumbre cuie din fier forjat
Aducand din adanc un fel de fluierat
Precum ca altadata
Foia in subsol lume agramata.
Erau metereze ivite fara veste
Si rotunde ridicaturi modeste,
Erau ambaze de beton si proptele
Facute pentru diferite meserii grele,
Triste paralelipipeduri aramii
Pictate cu privighetori si scatii,
Frontoane tulburi, parca-n ruina,
Mirosind de departe a digitalina,
Portocali de vasc inghetati in ere,
Neclatindu-se la nici o adiere
Si-ncolo nimic: nici o vietate,
Decat luminare si pustietate

Si-acum inchipuiti-va cum tresare
Catelul patat de vanatoare,
Cum scanceste catelul ratacit!
Cam atat ar fi de povestit.

Arhimede
de Leonid Dimov

Plesuve mos, nu te speria
Ca umbra ta n-are sa vina,
Ii vom gasi pe undeva
O mai multipla radacina.

Sterge-ti triedrul inflorit
Din unghi mai vag in coltul gurii,
Odai lichide ne-au fosnit
Pana-n tavan, cu holoturii.

Aduna-ti gandul circumscris,
Ia si nisip, ca nu se vede:
Soldatul care te-a ucis
Pare-n amurg tot Arhimede.

BIRUINTA
de Leonid Dimov

Fierbinte, cat mai fierbinte
Ceaiul sa-l tin la dinte,
Tare, cat mai tare
Muzica, sa uit ca ma doare,
Ca din nou afara s-a luminat,
Ca a plouat
Si mai picura din jgheaburi,
Ca totul e-nvelit in aburi
Pana departe spre cartierele cu castani
Unde dorm mate si cotosmani
Si nu se mai scoala
Nici cand se duc elevii la scoala,
Nici cand vin nevestele de la piata,
Nici cand nu mai e dimineata,
Ci doar o amiaza laptoasa
Prin care plutesc barbatii spre casa,
Cu balonase agatate de tors
In zborul lor dus-intors,
Apoi raman singuri
Dincolo de clinchetul de cutite si linguri
Pentru somnul de dupa-amiaza
Cand tipa scurt ca-i vaneaza
Lupul posomorat,
Lupul ros de melancolie si urat
Care-abia daca mai clantane din dinte.

Fierbinte, cat mai fierbinte
Ceaiul, ca ma doare,
Si pune muzica mai tare!

Ciclism
de Leonid Dimov

Pe alee, gramada, in praf.
Am lasat bicicletele toate:
Incercam sa-nvelim in cearsaf
O bucata de demnitate.

Ne daduseram jos mai de mult;
Numai lacrimi, sudoare si clisa.
Mestecam cate-un sambure ocult
De cireasa, de mar, de caisa.

Eram multi, eram tineri si goi.
Diavoli sumbri plesneau de grasime.
Intr-o tufa de iederi, mierloi
Din suburbii chema calicime.

O, lumina! O, cheiuri! Oras!
O, soptirile-n porti, pe-nserate:
Ne-au adus in rozalb sufertas,
Zambitoare neveste, de toate.

CINA CU MARINA
de Leonid Dimov

Lasa-ma cerule sa rad pe spate:
Mi-au gadilat inima frunzise varsate.
Livada rece, ninsori ce scuturi,
Nu ma lasa sa dorm somn cu fluturi.
Ceara ce picuri de sus, din padure,
Sparge-te, gala, de degete dure
Ca seara sa bata-n cetate la poarta
Cu sumbri soldati desenati ca pe harta.
Sa tremure verzi jumatati de vapaie
Aprinse nostalgic in ochi de tramvaie
Si zgomot de turturi sa cada pe strada
Rotind amintiri de Craciun cu zapada.
Opreste-te. Uite, e usa deschisa,
Ne cheama lucarne prin conuri de tisa,
La crestete, masa imensa asteapta,
Cu cate un tacam sub lumina coapta,
Prelung sa taiem pagurii adusi
Din Africi, de cafri in frac si manusi,
Meduzele roze gatite cu cimbru
Cu fructe de mare pe spata de zimbru,
In sos ecumenic, anguile cu tic,
Calmari ingropati, violet, in aspic
Si alte, din marea Japoniei, feluri
Cu turme de sepii gonind in cerneluri.

Lumina o scade la pragul ei verde
Si-nfige cutitul adanc in lacherde.

CRISP
de Leonid Dimov

Se-ncinge tabla dogorand la soare
De pe acoperisuri saltatoare,
Caci salta-n arsita ori mi se pare
Ca toate suie-n salt ca sa coboare
Si-i liniste-n uluci, atat de mare,
Ca scot si melcii coarne suitoare,
Cleiosi pe sub brusture la racoare
Dar lunecosul corn de vanatoare
A rasunat deodata-n departare
Si ne-ndreptam cu totii mic si mare,
Spre codrii de molift, fara scapare.

Au si ramat mistretii o carare.

DECOR
de Leonid Dimov

In amiaza dintre maine si ieri,
n-are margini livada de de meri,
merii cu tulpinile opalescente
in neguri infipti, in siruri divergente.
Nimic intre ei decat amiaza
Si gandaci trandafirii care vaneaza.
Nimic, pana la nesfarsit, decat meri
In livada dintre maine si ieri,
Doar la distante de ani si ani,
Ecrane de cinema cu Stan si Bran.
Doar ca intre toti acesti meri la fel
Este unul livid, ca de otel,
Cu frunze incremenite etern,
Cu nume latinesc terminat in quern,
Ati ghicit, desigur, ori v-au spus parintii
Mai stiutori: e marul cunostintei.
Iata, sarpele-i incolacit pe-o craca
Intre Adam si Eva lui buimaca;
Stiti ce se va intampla mai departe:
Ea va face pacatul de moarte,
Il va lua de mana pe Adam
Si se vor plimba prin orase, pe macadam,
Milenii de piatra tulbure de jad.
Sarpele va sfredeli pamantul pana-n iad,
Heruvimii vor strajui din aurora-n chindie
Sa nu intre nimeni in livada pustie
Cu merii ei ordonati in siruri precise,
Fara adieri, fara cantareti, fara vise,
Cu, numai, marul acela muscat,
Putrezind etern pe pamant roscat.

Dostoievskiana
de Leonid Dimov

Am vazut cum s-a inecat
O fetita mica, din greseala.
Era toamna. Cerul pudrat
Cu scama tulbure si glaciala.

Ruginisera ierburile pe mal,
Nici tipenie in tinut.
Atarnau carpele vertical
Departe, pe slepul neprevazut.

Si un hohot de ras s-a auzit
De parc-ar fi fost ascuns cineva
Prin tufisuri de bronz coclit
Intinse dincolo de sosea.

Dupa - amiaza
de Leonid Dimov

Balaurul ucis de-atitea ori
De bunii duci ai lumilor aceste
Ascunde-n iris lire de culori
Si-n fiecare solz cite-o poveste.

Gasitu-l-am pe-o floare de tulipa
Uscata galben intr-o carte veche.
Purta ineluri grele pe aripa
Si pietre nestemate in ureche.

L-am intrebat: felia de coral
Din ochiul lui ce vraja noua tese ?
Desi stiam: un sipot sideral
In solnite pustii prin dupa-mese.

Indemn
de Leonid Dimov

Nu ma mai tortura sau tortureaza-ma,
Cobe de care totul se reazema,
Cobe lucie care luneci alene
Lasand in urma-ti slinoasa lene
Si vechi imagini de garduri roase
Cu dihori privind printre sipcile scoase.
E, poate, desigur,ma rog, bate laba:
E poate totul degeaba,
E miezul gol, parelnic, in toate
Si totusi, si totusi si totusi ma bate
Gandul sa ma mai joc o data
Cu bilele mele de sticla colorata
Si s-aud cum rad odata cu mine,
In zornait, paserile androgine
Din incapere.
Ia sa pastram cu totii tacere.

Inserare
din volumul 'La capat' (1974)

de Leonid Dimov

De prin vremile grecesti
Lenes, in sufragerie
Bate-n tacte la feresti
Un amurg ca de lamaie.

Toate stau pe loc, firesti,
Nemiscate, ca-n cutie:
Geamurile prinse-n clesti
De alama canepie

Portelanuri chinezesti
Adunate pe-o tipsie,
Ceainic alb horit de cesti
In dantela viorie.

O, de n-ar fi fost sa cresti
Sol de barba pamantie
Si vesminte boieresti
Fosnitoare-n vrajmasie.

Chiar din palpitari lumesti,
Vise oarbe cand invie
Sub iviri gospodaresti
In odaia fumurie.

MIT
de Leonid Dimov

Totul a fost intrerupt deoarece
Prin incaperi trecuse un soarece.
Dar, va dati seama, nu era un soarece obisnuit:
Avea coada rupta si dura la nesfarsit.
Trecerea lui plina de chitait si putoare
Era foarte mare.

Iar noi, copiii cu funde galbene la gat,
Stateam lipiti de perete. Era urat
Si nici nu ne baga in seama.
Noua insa ne era tare teama
Cand trecea soarecele pe langa noi
Fixandu-ne cu ochiul ca un biloi
Negru si sticlos.
Il rugam frumos sa ne lase in pace, sa treaca.
Dar lui ii era a petrecere si a joaca
Si ne trezeam asa,
Chiuind pe spinarea lui: Mascara!
O, era soarecele nostru de dimineata
Purtand lumina vanata pe mustata
Si ne spunea povesti si ghicitori
Cu paraboloizi si privighetori
Pana ne cadeau dintii,
Ne-ngropam jucariile, parintii
Si ramaneam in irizare si-n aura,
Sa-l asteptam inlemniti, langa gaura.

Nunti
de Leonid Dimov

Cusatoresele subtiri
Asteapta goale prin dantele
Taxiuri lirice cu miri
La geamurile paralele.

Adolescenti si zambitori,
Ei trec usor dupa cupole
Si-anina sus, de sarbatori,
Planse cu raci si colembole.

Poemul esentelor
de Leonid Dimov

Treceau orele, treceau norii, treceau mamelucii,
Iar eu am visat azi-noapte ca mi-am pierdut papucii
Desi stiam inca din lenesa tinerete
Ca naratiunea, ironia, imaginile glumete
N-au ce cauta in cadente:
Ca poezia tine de esente.
Eu insa, elev fiind, ca toti naucii,
Imi pierdusem - pe coridoare ori in sali - papucii
Si-i cautam, desi era ora de fizica,
Desi acuzat eram ca nu ma dedau la metafizica,
De catre ceilalti versificatori din urbe,
Ci ca tot umblam prin scaieti, grohotisuri si turbe.
Imi cautam, deci, papucii cu pompoane albastrii
Pe sub banci, pe sub catedre, pe sub sepcarii
(Adica sirurile de sepci atarnate de cuiere,
Daca-mi ingaduiti aceasta putere
De a da cuvantului o semnificatie
Alta decat cea oferita spre consumatie),
Stiind prea bine ca la o anumita etate
Se poate cauta un nasture cazand in eternitate,
Sa poti asa-ntr-o doara sa chemi pe Cineva,
Prin candeluri o raza silind a furnica
Si ca poti sari raiului ulucii
Cautandu-ti papucii,
Noaptea prin sali de marmura multicolora,
Cuprins de spaima ca n-ajungi la ora,
Ca poti culege zilnic in geanta
Cate-un bulgare ori piatra boanta,
Precum a facut acel factor postal -
(Cu numele piesei de sah numita cal)
Ducand locuitorilor telegrama ori chitanta -
Un palat de-a pus jos toata Franta.

Rade Euridice
de Leonid Dimov

E o careta
Cat o casa, dar pe alta planeta.
E careta unor principese
Necunoscute, dar alese
De-un, urcat la spate, paj
De ceara. N-are atelaj,
N-are cai, e o ruina.
Dar inauntru e o lumina,
Iar afara: noapte cu diamante.
Inauntru: tapiserii cu vechi rozuri vivante,
Adica retractandu-se la orice atingere,
Devenind viori si incepand sa sangere
Fara rost, in niste recipienti lunguieti
Insirati langa pereti.
In careta,
Printre faldurile de plasma violeta,
E si rasetul tau copilaresc
Ascuns, ca sa nu te gasesc.

Eu, daca-mi dati voie, voi intra in careta luminata, asa,
Ca sa sorb din recipienti si sa strig
Sa-i dea drumul ca mi s-a facut frig
Si mi-e dor de peisajele generale,
Cu golfuri si tinuturi goale
Din cartea mea de geografie.
Si pe urma, ce-o fi sa fie.

Senectute
de Leonid Dimov

O! tinere-n costum de arnaut,
De ce n-ai spus ca vii din absolut?
Era frunzisul lenes, desfacut
Peste ciresi rascoapte-n astaernut
Atata vara cand ai aparut,
Era incat, o, Doamne, n-am stiut
Ca vii cu veste dintr-un alt tinut,
Ci gand ca ai de prada am crezut.
O! tinere, ce dulce ai cazut,
Atat de bun in iarba, de tacut,
Ca sisul l-am ascuns, si prefacut,
M-am aplecat spre tine sa te-ajut:
Zambea in locu-ti hoit plapand de ciut.

Tot
Din volumul 'Spectacol' - 1979

de Leonid Dimov

Trec lemurii in flanc cate doi:
Cete sumbre, de valuri atrase.
Daca fac niste pasi inapoi
Ma cuprind dimineti somnoroase.

Joaca-n inima vechi veselii:
Da-mi, din umbra camarilor, cana
De clestar rubiniu. Catre zi,
Bea-vom iar la o nunta din Cana.

Te voi prinde de umeri, ascuns
Chiar in larma ospatului, rece.
Sa-mi soptesti ca atunci: am ajuns
Clipa cand doar un suflet petrece.

Vis de mahala
de Leonid Dimov

Aduna-ti margelele din noroi
Si sa schimbam strazile intre noi.
Doar fumul din fundul strazii mele
Lasa-mi-l asa, invartit in inele,
Bulbuci desfacand in azur, cenusii,
Dincolo de fabrica de jucarii.
Copilarie desculta ducem acolo,
Cu bidoane de gaz si de masline Volo,
Si cata durere pe ziduri se lasa
La pranz, cand din casa ne cheama la masa.
Nu te codi ci-n incinta te-ascunde,
La numele noastre azi nu vom raspunde
Si-atunci cand amiaza se va ispravi
Din verdea firida, din fum, vom iesi,
Vom trece de pete de lac si unsoare
De pompe vopsite-n culori tipatoare,
Gradini traversa-vom, localuri de glaje
Cu flori carnivore dormind pe grilaje,
Chemarea uzinelor gri de departe
Vom stinge-o la umbra frontoanelor sparte
Si noaptea-n cvartale ploioase vom strange
Din vinele noastre o cana de sange.

Vis cu lenes
Din volumul 'La capatul somnului'

de Leonid Dimov

Printre tufe tunse si ronduri taiate
A-nceput sa coboare pe neasteptate
Escorta de cavaleri, in piata garii, ovala,
Cu peroane nostalgice-n spate de catedrala.
Era devreme. Nici nu-ncepuse
Noaptea de mucigaiuri hinduse,
Acea noapte cu suprapopulatii urbane
Din portul baroc prins intre ocean si barcane.
Se-ntindea un continent nestiut, nesfarsit,
Cu civilizatii noi si varste de ebonit,
Colcaind de secunzi, de bucatari cu fes,
Desigur, undeva intre Japonia si Celebes,
Era si strada noastra, nu va temeti, era,
Tot asa, cu dughiana si gherghine de mahala,
Erau, la uluci, si fetele noastre absolvente,
Cu pacatul tasnit ametitor din gulerase si lente,
Doar ca n-aveam bunici: jucau carti sub razoare,
In necropola natala cu palanci sunatoare.


Treceau cavalerii furisandu-se pe stradele
S-ajunga la vastele magistrale paralele
Care strabat orasul de la mare la pustiu
Purtand acvarii la mijloc, de coral sangeriu,
Si-atunci s-a ivit lenesul cantator
C-un fel de pom de craciun si clopot la picior,
Bradipodidul salvat din marea seceta de-atunci
De cand au dansat aligatori printre zebre cu dungi,
Marele animal mugitor si intelept
Cu panase pe umeri si flori de nufar in piept,
Indoindu-si grumazul, genunchii,
Desfacandu-si venele, dintii, rarunchii,
Jonglerii initiind cu ele ca-n Tara de foc,
Stingandu-le apoi sa le aseze la loc.
Il insoteau aeronauti servindu-l din nacela
Cu masini Whimchurst, masini Atwood, masini cu biela-manivela,
Era un zgomot cuprinzator si absurd,
Din ce in ce mai departe, din ce in ce mai surd,
Pana s-a mistuit dincolo de reclame
Spre gradina cu orhidee si criptogame.

Vis cu institutoare
de Leonid Dimov

Jos, in uriasa bucatarie de internat,
Institutoarea mea, tanara mea institutoare de agat,
Mulatra, cu pielea fosnind de buna,
M-a chemat din ochi sa-mi spuna
Sa-ngenunchi, asa cum sunt, scofalcit si cu chelie,
Sa-mi aseze pe crestet talpa ei liliachie.
Ratacea miros ametitor peste dusumele -
Se prajeau intr-o tigaie nesfarsita chiftele -
Si era o dimineata posomorata si amara
Din anii de scoala primara.
Mi-am vazut atunci obiectele, etatea,
Am vazut care era realitatea,
Mi-am pus mainile pe degetele aratatoare
Ale nemuritoarei mele institutoare
Si, poate de aceea, poate din alt motiv,
Am lovit-o-n laringe cu trident milostiv
Si-am zburat apoi greoi si vascos
Pana-n dantelatul orasel de os
Unde si iesisera gazetele de-o centima
Cu-ntr-o limba moarta stiri despre oribila crima.
Eram vesel si copilaros
Si dansam chiar de bucurie intr-o curte din dos:
Tocmai intrase pe portita de piatra
Institutoarea mea, tanara mea institutoare mulatra.

Vis septentrionic
Din volumul 'La capatul somnului'

de Leonid Dimov

In acea noapte cu apa abrupta
Eram comandantul unei nave de lupta.
O nava densa neluand in seama
Oceanul spintecat in arama.
Echipajul de pe punte, de la carma,
Din odaia telegrafelor fara sarma,
Din rotonda imenselor masini vopsite,
Eram eu, dar la varste diferite:
Jucandu-ma cu cercul in sala de mese,
Adolescent in bucatariile cu negrese,
Negru la dizele, de unsori,
Ofiter de cart, salutandu-i pe calatori
Care tot eu eram ierborizand mente
Culese din diverse continente.
Eu la gabie, la bompres, la vinci
Executandu-mi ordinele din cinci in cinci,
Ordinele date de mine ultimul din hora
Cel care scrutam tenebrele la prora.

Trecusem elegant de ultimul fiord,
Navigam de placere mereu spre nord,
Iata ursii dormitand pe banchize,
Iata mult in spate insulele Frize,
Iata cum ingheata totul; doar o carare
Neagra, cu lampadofore la fund de mare.
Cat am navigat pe aceasta singura cale
Privind aplecat la magnificele animale
Ce se zbenguiau submers
Cat si incotro am mers
N-as putea spune.
Doar ca dintr-o data sub palide iridii de lune
Am vazut, dincolo de gheata, de zapada,
Cum se deschide (cafenie pe verde inchis) o rada,
O mica rada septentrionala,
Neverosimila, melancolica, ilegala,
Cu numai trei ceainarii pe tarm. Ce tacere
Cobora din spate, din codrii de conifere,
Cum mai beau nordicii locuitori dintr-o rasa uitata
Ceaiul acela de mirodenie ciudata!
Mai venea cate un copil de eschimos
Sa cumpere zmeie cu ornament pilos
Si le-nalta sus in noapte
In spatele ceainariilor. Pe mormane de conuri rascoapte.
Cum se prefaceau cu totii ca nu stiu de tunurile mele,
De tunurile de pe nava mea sticlind din otele.
Am coborat pe tarm in pas de dans,
I-am strigat pe nume: Dagobert, Vsevolod, Hans,
Am dat ocol bacaniilor lor jegoase,
M-am impiedicat de otgoane, de oase
Si m-am trezit iar privind pe fereastra joasa
Cum jucau femei sub palma rugoasa.
Femeile dulci, femeile lor,
Ale septentrionilor,
Vrajitoarele pacatoase si trandafirii
Date diavolilor in zale prin turbarii.
Atunci m-a cuprins o manie, un tropot,
M-am urcat pe bord si am sunat din clopot,
M-am dat cu nava indarat, la cateva leghe,
Am observat cum ochiul stang al nordicilor statea de veghe,
Cum ma privea tinta, desi cu celalalt
Mangaiau boiul femeilor inalt,
Si n-am mai vazut nici oameni, nici bunuri,
Am tras din toate cele o mie de tunuri
O data, de doua, de sapte ori,
Pana cand s-au ivit din otel niste zori
Pravalind dimineti peste apa abrupta,
Peste oceanul fara tarm, peste comandant, peste nava de lupta.

Vis cu levitatie
de Leonid Dimov

M-au privit un stravechi scatiu,
Lupul galben, mielul zmeuriu,
Sticla de rachiu atat de ros,
Din icoana-n anteriu, un mos
Astazi mai departe ca oricand
Si s-au sters chelalaind in gand.
Muta-ti gandul si-l intoarce mut
Spintecat in cinci, suit pe scut
In triumf de abur stins la Roma,
Romul cand isi fumega aroma.
Mi-a cazut in lacrima o geana.
Simt o inmuiere de consoana,
Pantecul imens ca un balon
Sus, peste orase de carton
Colorat, ma poarta: in bocanci
Mestecand alvita de doi franci.
Ce va tot zgaiti iloti avizi
Vi se vor praji-n tingiri guvizi,
Vin ultramarin vi se va da
Azi la pranz, lasati-ma asa
Sa plutesc cu scrofule, cu oase,
Peste mese-n curte, peste case.

high fidelity
de Florin Iaru

Ne vom iubi nevom iubi
in tristul high fidelity
tu vei pleca, eu voi trai
urland in high fidelity
ce pusci grea ce haine gri
istorii high fidelity
si vast ne va macelari
copilul high fidelity

Si tra la la si tra la li

Noutati despre Euridice
de Florin Iaru

Ce ghinion, frumoaso, cumplit ghinion!
Te-ai indragostit - dupa lungi ecuatii
dupa lungi tribulatii
in care te-ai frecat de toti tatuatii -
acum si de omul frigider
cel de te mingiie infrigurat si de fier
si care te patrunde
prin bucatarii rotunde
cu falusul lui de ger.
Ce-ai facut, proasto?! Cum i-ai deschis usa
Cum de-ai cazut atita de jos?
Ce-am sa mai cint despre tine
pe coale veline
in zile senine?
Cum sa mai traiesc linga frigider?
Cum sa mai pun laptele ouale vinul in frigider
fara sa pling fara sa zbier
de ce e atit de frig in frigider?
Ce e becul asta cind deschid usa si nu te gasesc?
Ce e groapa asta adinca in metrul lui cub?
Dati-mi, va implor, un punct fix: un termostat, un surub
Domnule cu palarie!
Obosesc!
Ma opresc!
Nu mai pot sa cint!
De ce tocmai in frigider atita pamint?

Am tacut m-am intors te-am pierdut
in fata iesirii
si-am fost scos la plimbare cu dricul.
Tu
te-ai ratacit si mai tare
te-ai iubit, nu te-ai mai fi iubit in continuare
in compartimentul de foarte inalta refrigerare.

Fisa de externare din spital
de Liviu Ioan Stoiciu

Inspirati, expirati, il simtiti acum pe Dumnezeu?
Dumnezeu? E cumva
in aceasta liniste a mea sufleteasca? Nu, e in
virtutea
ei. Virtute a curajului lumii care
a platit intrarea si iesirea. Iesirea din trup? E o virtute ca
il simti pe Dumnezeu, doctore?
Aceasta liniste sufleteasca, stralucitoare, de forma unui
bulgare de gaz metan, plutind
usor in aer, e asteptata sa coboare sa deschida iar
balul, dupa ce salile au fost
stropite de tine cu apa de trandafir. Ea, disparuta din
vedere la un moment dat in vazduh,
cometa. "Dealtminteri,
cometa", intaresti tu. Nu stiati? Exista informatii privind
reaparitia cometei: si dupa aspectul sau

La bal. La
bal ca la spital.
Balul
reaparitiei acestei
virtuti linistitoare: unde buchetelele de flori de camp se
vor imperechea cu pupezele de lut
copt si perdelele
prinse in cuie se vor imperechea cu scame de nouri -
surprinse, fiecare, de un zgomot. De ceva
insistent. Inspirate,
ajunse in rai. Surprinse de un zgomot
ciudat, asemanator unor batai de aripi de vartej de vant.
Batai de aripi? Aici, unde o gaina
va tot incerca sa culeaga o boaba de orez de pe
pardoseala
neagra si o va scapa, in boaba
aceea e cumva ascunsa inima ta? In boaba aceea
e inima lui Dumnezeu. Parca asa
va povestea mama, nu?
Ah, cine-o sa te scape de pacoste, inima? Amarnica
pacoste. Unde este oare ea, linistea mea
sufleteasca, pierduta

Asa. Profitand de faptul ca virtutea isi
aranja pieptanatura in
fata oglinzii,
expirand neatenta - hat!, a imobilizat-o. Ea, scapata din iad,
era un fel de pasare de gheata
acum, murdara, cu
o coada in forma de lira, cu care se pot face vraji
noaptea: a
imobilizat-o punandu-i pe cap o gluga Ai prins-o tu, de nebuna,
si ai dus-o acasa, plocon la picioarele
doctorului, inainte sa-ti semneze fisa de externare din
spital. "Inspirati, expirati, il simtiti acum pe
Dumnezeu?"

invataturile false
de Liviu Ioan Stoiciu

stins de acum, invatat cu gandul: nu
mai e nimic de facut, valul
prapastiei pline de ura se intinde
si funia
pentru legarea hotilor, in ceruri, facuta nod in jurul gatului, imi
da si mai acut senzatia
nemarginirii ma strangi la piept, esti
una tatoasa: nimbul, in neoranduiala, ce culoare are
azi?

va ploua suvoaie, cu grau: ah,
ah, supliciul
memoriei te aud din strafunduri, placere

stricacioasa
a carnii si tu, tu, nedeslusita
speranta ce
imi acoperi ochii: imi versi din oala de lut, cu fundul
afumat, stranie, "libertatea", zici,
libertatea, repet, e
o metafora,

e inima viermelui, inima viermelui: invataturile
false, aici, isi
arata dintii, ranjiti arhaicul
stapan, un dement "si un imbecil", peste
noi toti face iar din gura zgomotul unui sarut, cine
naiba se crede?

condamnati la tacere si
umilinta si
nu numi atat dar si sufletul meu sovaielnic:
hapaind din ce in
ce

In alta viata
de Liviu Ioan Stoiciu [

ascuns sub un sal, corpul
tau astral, cu
o coada incolacita in jurul capului, corp invizibil pentru
orice alti ochi in afara de ai
mei, oprit sa
ma invaluie, fierbinte, placut, senzual, corpul tau
orbitor in pulberea
iernii, gata sa-mi inabuse orice vointa De unde ai
reaparut? Din care strat
sedimentat? Iti

amintesti de ziua cand ai cules pentru mine
o pruna de pe prima creanga
iesita in cale? Ne plimbam prin gradina, gradina devenita azi
patinoar. De pe prima creanga O creanga
a gandului contradictoriu:
asta toamna, cand dragostea noastra Ai uitat. Asta
toamna? Buzele, cu
colturile adancite si umbrite simetric, iti
pastreaza un inceput de zambet. Dar au trecut 15
ani Ani? Secole, iubire, au trecut, nu
ani, 15 secole

Iti amintesti, era cald, o vara
intarziata: pe
cand acum Mai pun un lemn in soba de teracota,
lemn de prun.
Lemn de prun, lemn de prun Cant. Draga mea, acum
alerg dupa tine prin casa, alerg,
deodata alunec pe
pardoseala, ma agat in ultima clipa de scrin, sa
ma echilibrez, si vars un
sertar. In fiecare zi, de la o vreme, patesc la fel, vars,
ieri am varsat un sertar cu faina, alaltaieri
unul cu cafea, maine voi
varsa sigur un sertar cu ceai, raspoimaine unul cu zahar Iti
simt asa prezenta in casa. Desi
sunt atat de singur
Vino inapoi, dragostea mea. De ce nu mai apari in carne si
oase? Alerg de la masa de scris la
geam, poate m-ai chemat? Ai batut in geam? Nu
am auzit bine Ma uit in gol. Ah,
luminitele caselor amestecate cu luminitele ochilor
tai, manunchiuri de stelute, deasupra
ghetii patinoarului din
gradina. Si
tot felul de materii
rupte, imprastiate, din corpul tau astral Ai fost azi
pe aici? Parca te revad: purtand
resturi animale
si spori,
disparand in abis, visatoare

Azi am mancat o carte de ganduri
de Simona Popescu

Se facea ca paginile din dreapta erau doar frunze albastre de tei
si mi s-a facut brusc dor de copilaria cu copaci aburiti ce cresc in cer
si in care ma cataram de pe umerii pamantului.
Cu toate astea, foamea de florile din stanga paginii a amortit si mi-a adumbrit ultima farama de gand
iar copilul cu ochii de stejar,
nestiind a citi,
a inceput sa culeaga florile una cate una
si sa le guste frageda aroma pana la coperta

Juventus - Despre mine as fi vrut sa scriu despre tine
fragment

de Simona Popescu

As fi vrut sa scriu despre varstele de atatea feluri prin care-am trecut pana acum, fara sa-mi dau seama, despre cele ce ne-apropie sau ne despart de ceea ce suntem, de ceea ce ramanem cu adevarat; despre neputinta de a vorbi despre tine insuti ca despre o fiinta unitara, despre oroarea ca-n orice timp prezent nu esti, de fapt, decat un intermediar, un precursor; despre dezgustatoarea idee ca vei ajunge odata sa fii propria ta bunica, matusa si tanti, supravietuind copiilor si gloatei de tineri ce-ai fost, despre caderea in forma labartata a 'fiarei batrane'; despre incapatanarea cu care mergi impotriva valului stiind ca, oricum, te-asteapta cristalizarea: in mama, functionar, lucratoare sau trantor al uneia din diviziunile sociale ale muncii, producator si donator, ruda a cuiva care nici nu exista inca; despre umilinta de a nu sti cine esti si ce vei fi si despre groaza ca ai putea sti ce esti si ce vei fi si pana cand iti e dat a trai.

Despre rabdarea cu care incerci sa imparti apele atator vorbe despre tine,care te bruiaza,te micsoreaza,te impiedica,te falsifica,te destrama. De-aceea fugi din calea lor,te feresti,ii ocolesti,caci n-ai nici o legatura cu ei. Esti nubil si inutil. Ca un linx privindu-se-n oglinda, stand la panda. Te uiti la tine si parca ti-e mai bine: sunteti doi, puterea creste Esti recunoscator frumusetii tale ca e, si-apoi uiti. Cutreieri molesit tise si zade de aer, paienjenisuri si ceturi, turbioane, cautand nici tu nu stii ce. Ai o mie de simturi. Iradiezi. Te strabat senzatii si viziuni pentru care nu esti pregatit. Te opresti din drum plin de panica, de parc-ai fi vazut un crotal, un scorpion pe trotuar, de parca urma sa te faci tandari Ti se pare ca se-ntampla lucruri pe care le-ai mai trait odata.Vezi figuri necunoscute si brusc te bucuri si-ai vrea sa le opresti.Te concentrezi animalic spre altceva si-ti imaginezi, fara nici o legatura, ca apropii de buze o parfumata si dulce nectarina sau ca lancezesti fericit langa o tufa cu grele si-albastre hortensii. Te topesti lent ca un jeleu sub o dogoare straina. Se petrece ceva de neinteles si nu stii cine-i de vina. Esti obosit. Nu mai poti. Curgi in Himeria. Te-ntorci intreg si mut si-ti vine sa canti la trompeta, sa lovesti usor un trianglu, sa gafai pe-o bicicleta, sa-noti pe sub apa cu ochi deschisi, sa dispari intr-un nor sclipicios.
Te recunosti?

Despre mine, dar mai ales despre tine june deoriundesioricum, despre tine care esti la inceput si despre tine care te pregatesti sa parasesti jungla bogata, primejdioasa, peisajul selvatic, gonind ca un prost in savana pustie

Despre elanul si balmajeala cu care ai parcurs atatea faze ale informului, amoralitatii, aiurarii, suavitatii lancede, faze ale naivitatii tampe, ale rusinii, destramarii, ingalarii. furiei de doi bani, vinovatiei. Te-au dat la fund, te-au mutat, te-au supus. Dar ti-au sporit indarjirea

Despre forta uriasa si nestiuta pe care-ai simtit-o de atatea ori printr-o brusca dorinta de-a merge pe un drum pustiu, la nesfarsit, zile si nopti, fara teama, cu un rucsac in spate si cu aer mult in jurul tau.

Despre amestecul asta de iubire si ura (pe care doar tu si eu il intelegem), de clocot si indiferenta reptiliana (pentru ca nu esti nici fierbinte, nici rece, nici caldicel, ci si fierbinte, si rece, si caldicel)

Despre splendoare ametitoare si moale a imaturitatii, despre forta confuziei, vagului, indoielii care te fixeaza in centrul gol al vartejului istoric de unde-ti anunti inflorirea c-un sunet bizar, ca nu stiu ce ciudata semintie ierboasa

Despre cinismul tau de apas, despre violenta ta neputincioasa, despre tine blegule si fraierule, umbra frematatoare, despre tine fecioara pacatoasa, nerusinata, june viclean cu pielea fierbinte, fatalau nehotarat cu par lung de aur, tocilarule, barbatus delicat, despre tine pisicuta-prostuta, despre tine mironosito, despre tine hard-istule cu suflet de hulub, despre tine baiatule fata c-un cercel lucind in ureche, despre tine fara pereche, despre tine adolescent evanescent, despre puterea ta, despre ticalosia ta dar mai ales despre profunzimea chinuitoare si limpede cu care nu te vei mai intalni niciodata.

Numai eu cu Nimenea
de Simona Popescu

Ma uit la tine si mi-e tarsa
esti tot atat de lipsit de vointa ca si mine
esti tot atat de curca plouata
esti tot atat de umflat de energie statica
ma uit la tine ca esti deja o leguma
si n-ai nici 24 de ani
citesti poezii idioate lesinaturi
iti umpli tartacuta
ma uit ca te ia pe sus consensul
te da la fund
gura anonima-unanima
te soarbe te lasi mestecat
eu sunt mai tare
uite!dau cu banu'
sunt tare pentru ca de mic
m-am speriat de marele si negrul Nimic
stand incuiat intr-o camera goala
intr-o debara
numai eu cu Nimenea.

Zi
poezie [ ]
de Simona Popescu

O respiratie? respiratia mea?
- trecut-au ore si invart aceeasi intrebare
umplut-am pagina de cercuri copacei axoni si cifre alandala
tot rasucind in cap.
Apoi am inceput privind in gol
(adica-n tesatura unui frunzis adanc din fata mea)
am inceput sa-mi amintesc ceva din visul meu
in care nu erau imagini - sau nu asta conta -
ci percepeam direct Substanta:
un fel de intelesuri fara de limbaj
si fara de imagini
un fel de re-ordonari secunde de dinainte de imagini
de dinaintea filmului cel mut
un.protovis.

Apoi parca stateam in fata mea
Si-asa cum se-ntampla cateodata cand iti vorbeste cineva
- si nici nu-l mai auzi si tu te-nfasori pe dinauntru
si-ti simti gandirea libera
ca pe un fluture zburand in preajma ta -
la fel un soi de mine dansator
fata de mine-ncremenita
se purta.

Cum rasuceam la chestia asta de ametisem bine
Niste glasuri fetitesti m-au tras din valatuc
- sapte pitice fete urland din rasputeri
sub geamul meu neincetat
si fara nici o noima:

tinca patinca pitula
krikrikri krakrakra
tinca patinca pitula
sa ramai asa

&
de Dan Sociu

as vrea sa-ti pot vorbi
cu blindete
ca si cum ferestrele
casei noastre
ar da inspre mare
si zilele ni le-am petrece
privindu-ne
si seara ai picta
sau ai tese
si prietenii ar veni la noi
inotand
si organele noastre
si-ar fi uitat pentru totdeauna
activitatile fasciste
si viata noastra ar fi curata
ca un cutit de macelarie
proaspat sters

&
de Dan Sociu

tu te gindesti acum
la mine
ca o femeie slabita de cancer
la taioarele ei verzi
pe care nu le mai poate purta
in timp ce-ti mingii genunchii
tu nu te mai gindesti
deloc la mine
si eu continui sa-ti mingii genunchii
cu mila
cum as mingiia
doua capete mici
arse de chimioterapie
genunchii tai sint acum
un barbat strain
care te tine in brate
pe care-l urasc
ochii tai albi se intuneca incet
prind culoare
in curind o sa-ti revii
speriata o sa ma simti
ca pe un latrat furios
linga picioarele tale
pe care de mult le-am uitat

&
de Dan Sociu

dragoste cu hainele mele
aduse in brate de la spital
dragoste cu tot plumbu orasului
in singe
soldatelu meu de plumb
ca io si tu am fost turnati
din aceeasi lingura de plumb
sora mea de lingura
io si tu ne-am facut
casa noaptea
pe pragul farmaciilor inchise tremurind
io si tu adormeam imbratisati
in fiecare noapte pe alta targa
ca bogatanii
io si tu marsaluiam rupti fara scop
cu un singur scop precis intunecat
bolborosind singura rugaciune
pe care-o stiam inger
ingerasu meu
numa-n fata
sa nu dai

&
de Dan Sociu

Bumerangurile
mesterite de tata,
nici
unul
nu s-a intors
la mine.

Barbatii indoliati sint atit de frumosi,
in camasile lor negre,
nebarbieriti, cu smocuri albe de par
pe care unii si le-arata
atunci
prima oara,
cu ochii rosii
ca dintr-o fotografie de rupt,
si mai tot timpul
in cele trei zile
bauti,
pierduti - inmormintarile s-ar transforma
in adevarate nenorociri
fara simtul practic al femeilor.

Cea mai practica dintre toate,
si nici macar ruda apropiata,
cea care dusese in spate
inmormintarea - stia mersul,
rutina, ritualurile,
era acasa la ea
printre prapuri, galeti, colaci,
dadea ordine, calcula, alerga -

cea mai tare dintre noi
se trezise in a doua
noapte de veghe
urlind.

Am rezistat o noapte intreaga
printre picioarele barbatilor,
ascultindu-le povestile din armata,

- iar pe la 5
sefa inmormintarii s-a trezit
urlind numele
mortului -

spre dimineata, inainte de a ma culca
cu gura coclita de vin,
mi-am pipait,
dezamagit,
barbia perfect neteda.

Am scris toata dimineata
de Dan Sociu

Am scris toata dimineata

si la telefon
mi-au spus:
stai linistit,

ultimul lucru
pe care-l vei simti
nu vor fi
cuvinte -

in cel mai bun caz
mirosul unui perete
public.

Au spus la televizor
de Dan Sociu

cadavrele se lungesc
citiva milimetri
vei fi o femeie mai inalta
voi fi un barbat mai indragostit,

voi fi mai inalt
te vei simti protejata.

capul in maini
de Dan Sociu

mi-am luat si eu capul in miini si nu si-a facut efectul
in lume se varuia
si tot ce era pat sau
canapea
fusese acoperit cu ziare
nu era loc sa te-ntinzi
loc sa-ti culci capul terciuit de experimente


imi inventasem o teasta ca nu
cumva creierul meu sa
se-atinga cu mizeria de afara
ca nu cumva degete
murdare sa-ndrazneasca a-l mingiia
ca pe un creier al lor

si creierul meu se interiorizase
si suferea

uneori simt ca mi-a murit cineva in cap
ma iau atunci in brate si veghez
si dupa trei zile
scuip afara un trupusor inghetat

un fat micut
cu ochi albastri
senini

un omulet cu capul in miini

Ce-i trebuie unui barbat -
de Dan Sociu

Ce-i trebuie unui barbat -

o bara
sau patru metri teava de aluminiu,
douazeci metri fier beton
diametru sase,
patru metri patrati tercot,
doua kilograme vopsea,
curele de piele,
un deal inalt -

ca sa se pise de foarte sus
peste orasul natal.

Cintec excesiv I
de Dan Sociu

Inca mi se mai intimpla sa cred
ca in curind mi se vor trezi superputerile:
zborul, inivizibilitatea, intoarcerea-n timp,
superelasticitatea, trecerea prin ziduri,
dragostea ta -

La 26 de ani,
la mijlocul sperantei de viata din Romania,
la inceputul lui decembrie,
la capatul scarii abrupte din Green
am incercat sa te sarut &
ai dat inapoi si era sa cad -

Ultima data m-ai atins la muzeu,
ti-ai lipit o secunda, cit sa nu te vada prietena ta,
urechea de bratul meu
si a fost atit de bine,
ca si cum m-ai fi atins prima oara -

Ca si cum m-ai fi atins in vara
cind ratasem ceva
si te-ai asezat linga mine
si ai incercat sa ma consolezi, fara sa stii ca te plac,
a fost bine, ca si cum m-ai fi atins atunci -

Cind aveam nevoie,
la muzeu dar, de fapt, in vara, e greu de explicat,
si data viitoare, poat chiar miine,
cind iti vei lipi urechea de bratul meu
o sa fie ca si cum ai face-o acum

cind te caut pe strazi
pentru ca am nevoie.

Imi lipseste fix o mie de lei
ca sa intru oriunde la cald,
si sint prea timid sa cersesc
si nu sint norocos sa gasesc bani,
nu am telefon, nu am o cartela sa te sun,
nu sint destul de norocos sa dau de tine intimplator,
pentru ca tu esti acasa cu el.

te iubesc dar acum
nu vreau sa te caut pe strazi.

Bucurestiul asta imi innegreste unghiile
pe care le tai in fiecare dimineata pentru tine
pentru ca s-ar putea sa te intilnesc.
Ma barbieresc pentru tine,
ma dau cu deodorant pentru tine,
ma imprumut de haine pentru tine -

Dorm oriunde ca sa fiu in acelasi oras cu tine
pentru ca nu am un loc al meu,
dar o sa am un loc al meu pentru tine, o sa omor
ratatul din mine pentru tine si o sa fac bani -

O sa invat sa fiu mai cool decit el,
o sa invat toate versurile, piesele si albumele
trupelor care-ti plac tie, sau o sa te tin in brate
cind o sa plingi -

Troleibuzele care nu duc la tine
nu-mi folosesc la nimic.
Troleibuzele care duc la tine
nu-mi folosesc la nimic.
Intr-o noapte o sa ma lipesc de masina neagra din
fata blocului tau, sa-i pornesc alarma, sa te trezesti
enervata sa te ridici din pat de linga el -

In ultimul timp nu te mai pot vedea decit pe holuri,
la o tigara, si tu fumezi trei una dupa alta,
si pofta ta morbida ma bucura.
Cindva vom face amindoi cancer la plamini si-mi
doresc sa nimerim in acelasi grup de suport, asa,

ca Bonham Carter & Norton,
Tori Amos & Kafka -

Cintec excesiv II
de Dan Sociu

Tu esti Oana Sirbu si eu tocesc noaptea
la matematica si sah pentru tine.
Tu esti Bucur Daniela, dintr-a VI-a D
si eu sar de la etajul doi, ca sa ma vezi singerind.

Eu vin din Bukowski,
tu vii din Turgheniev,
si nu avem nici o sansa,
nici o sansa sa ne-ntilnim.

Cind nu esti linga mine,
si nu esti niciodata,
inima mea e cimpul gol,
presarat cu gunoaie

al primei dimineti
dupa Woodstock.

Cintec eXcesiv III
de Dan Sociu

JAM:

nu sint eu singura si ce daca nu sint singura
mai sint inca o suta si ce daca mai sint o suta
toate sint corecte doar eu nu
toate au dreptate doar eu nu
toate sint vii doar eu sint inchisa aici
dacaa tai doar putin raul dispare
dar numai pentru a se intoarce apoi
numai noaptea dar totusi
in fiecare noapte

nu sint eu singura si ce daca nu sint singura
celelalte danseaza intre fotografii si neoane
talpile lor sint cind reci cind fierbinti
pe pieptul meu sedat si puternic
daca as taia mai mult ar disparea cu totul
daca as taia mai mult as ramine intotdeauna tinara
ca o fotografie intre neoane

nu sint eu singura si ce daca nu sint singura
toate sint cuminti doar eu ma apropii de foc
rochia mea de plastic explodeaza
apoi arde incet

Tu esti Oana Sirbu si eu tocesc noaptea
la matematica si sah pentru tine.
Tu esti Daniela Bucur, dintr-a VI - D
si eu sar de la etajul doi, ca sa ma vezi singerind.

Eu vin din Bukowski,
tu vii din Turgheniev,
si nu avem nici o sansa,
nici o sansa sa ne-ntilnim.

Cind nu esti linga mine,
si nu esti niciodata,
inima mea e cimpul gol,
presarat cu gunoaie

al primei dimineti
dupa Woodstock.

Cintec eXcesiv V
de Dan Sociu

O nesfirsita sfirseala, atunci, in a treia zi de Congres
ma luase, pe balconul camerei tale de hotel,
in timp ce Komartin imi explica de ce anumite poeme
tolereaza greu virgula, ca pe un corp strain. Erai un corp strain
pentru mine, dormisem linga sinii tai dar, prea beat si prea las
n-am indraznit sa-i ating. Afara ploua, octombrie fumase
un joint ieftin, si se paranoizase, scaunele de rachita, ude, copacii
din fata hotelului pareau foste vedete copii, cazute
in alcoolism si uitare. Virgula, punctul, sint bune uneori,
marcheaza cezura, sau cam asa ceva, vorbeam despre poezie si
undeva ma astepta o sotie pe care n-o mai iubeam, un sef
caruia-i trasesem clapa, si urma sa ma dea afara, mi se rupea.
O sfarseala care nu se mai termina, si greata, si o tristete de film
prost, "noi poetii incepem in tineretea noastra cu tristetea
si sfirsim in deznadejde si nebunie", toate intilnirile astea de poeti
sint carnagii, Claudiu abia se mai tinea pe picioare, eu inghiteam
colebil cu pumnul, doar batrinii erau in forma, cel mai energic dintre ei parea Flora, urma sa moara in iarna, l-am vazut in ultima lui seara, dupa o saptamina am parasit Bucurestiul in care venisem pentru tine, ceilalti credeau c-am venit sa ma scot.

De la o zi la alta
de Dan Sociu

a crescut zgomotul
ploii:
direct in ceafa mea,
dupa fereastra
o pisica uriasa
sfarma-ntre dinti
scheletul unui peste
urias -

pe locul in care stau
de citeva zile
e liniste -

au fost zile de
liniste
cind
m-am gindit
la toate -

spune-mi
cel mai rau lucru
care ti s-ar putea
intimpla
si imediat
ti-as putea descrie
un altul
mai groaznic.

Femeia batuta
de Dan Sociu

Femeia batuta

care priveste in gol
pe fereastra
la etajul 8
o invidiaza
pe femeia batuta
care priveste in gol
pe fereastra
la etajul 1:
pe ce-a dintii n-o compatimesc
decit eventualii pescarusi
flaminzi, rataciti.

fratele paduche
de Dan Sociu

in fiecare seara ma intorc in camin abatut
pentru ca nu e nici unspe
si eu as mai fi ramas
eu as mai fi baut
cu prietenul meu eugen care a alergat dupa ultimul troleibuz

deschid usa
rugindu-ma sa nu fie nimeni in camera
sa fie plecati la discoteca sau oriunde caci
ii urasc nici macar
si e ciudat daca e camera goala
parca parca incep putin sa-i iubesc

din clipa-n care imi scot bocancii
ma simt condamnat
ceva ireversibil ca o vasectomie
pentru ca pina dimineata nu mai am putere
sa ma misc
si de-afara se aud muzici

ma intind in pat ma gindesc la vechii mei prieteni
la un craciun fara zapada
la cheful de la costel
cind ne-am culcat fiecare cu cine am apucat
si ne-am trezit a doua zi cu paduchi

credeam ca numai eu am si mi-era rusine
si ceilalti la fel
mihaela credea ca a molipsit-o pe sora-sa
si eu credeam ca i-am luat de la daniel
care iesise din puscarie
paula i-a spus mihaelei
si laura a zis am fost si eu la un
chef de-al vostru
si m-am umplut de paduchi
marcel s-a ras in cap
eu m-am tuns
fetele s-au dat cu gaz

dupa citeva luni
la o bere
ne-am luat inimile-n dinti si-am marturisit
astfel am aflat ca nu daniel era vinovatul
ca el iesise din puscarie doar cu plosnite
ca povestea pornise de undeva
din afara noastra
si in fond totul se explica prin dorinta
simpla
omenesca a unui paduche insingurat
de a sarbatori craciunul cu noi

Imagista de la Urgenta
de Dan Sociu

Ficatul marit dureros
pe monitorul alb-negru -
unghiile ei argintii
imi ating,
in treacat, firele albe
de par pubian.

Transpir si mi-e rusine
ca transpir.
Mi-e rusine
Ca sint atit de slabanog
si bolnav.
Ficatul meu obscen
ma face de ris
in fata imagistei de la Urgente.
Mamei, care palavrageste
cu ea despre salarii si
asigurari medicale,
ii e rusine de ficatul meu.
Ii e rusine ca nu lucrez nicaieri,
ca nu am asigurare
si numai numele tatalui meu mort
ii opreste sa ma arunce in strada.
Jumatate din orasul asta
au fost elevii lui taica-miu.
Ficatul meu
ii face numele de rusine.
Atita tehnica scumpa
irosita pe mine.
Sint nimeni
si niciodata imagista blonda
de la Urgente
nu ma va atinge
ca pe un barbat sanatos.

Toata iarna am asteptat durerea mea anuala de dinti
de Dan Sociu

Care ma ia de obicei prin ianuarie
comunicare instalare planificare coordonare
si ma tine cite doua, trei saptamini cumplite,
investigare pregatire antrenare demonstrare
anul asta m-a prins in martie,
proiectare angajare dezvoltare imbunatatire
cind tocmai credeam ca, gata, am scapat,
programare administrare evaluare prognozare
si ma pregateam sa vorbesc mult, sa le spun prietenilor
indrumare asistare implementare motivare
cit imi sint de indiferenti, sa rid , sa fluier dupa femei,
clasificare initiere negociere rezolvare
acum nu pot decit sa tac, sa nu las aerul sa-mi intre in gura,
conducere inspectare ocrotire convingere
si sa ma zvircolesc neputincios, nici un analgezic nu ma ajuta,
instruire organizare supervizare testare
si mama tuseste linga mine, si nu mai avem bani pina pe 8,
si verificare si vinzare, spune un om destept la televizor,
acestea toate sint cuvintele de succes ale noii generatii,
Cuvintele, sopteste, infiorat, si-si mingiie ramele argintii ale ochelarilor.

Traista Mihaelei
de Dan Sociu

Cind intru in pravalie vad intii lada din lemn.
Mai era frig cind au aparut castravetii, inveliti in plastic,
lungi, turcesti.
Au urmat rosiile, primele fara gust, dar ademenitoare.
Ratacite, cu iz de iarna, banane, lamii, portocale.
Un timp in lada au pus ceapa: rosie, parea proaspata.
Ramasa goala, de curind lada sa umplut cu piersici.
Nu prea mari, nu foarte mici. Nici crude, nici coapte.
Nus prea scumpe, dar nici ieftine. A venit si vremea lor.
Nu prea intra lume in pravalia asta, la minimarket.
Afacerile nu merg nic prea bine, dar nici rau.

vodca sau vin
de Dan Sociu

we stand in galleries mournfully
unable to look as modern as that

- Andrei Codrescu

prima oara cind mi-am vazut numele tiparit
a fost in nouazecisiunu in ziarul local la
decese chiar a doua zi dupa moartea tatei

plesneam de mindrie si stupoare si incintare
bineinteles ca am citit anuntul de vreo
douazeci de ori imi silabiseam numele
puneam degetul limba urechea si brusc
imi aminteam
de mortul din casa de oglinzile acoperite cu
cearsafuri de statutul meu de proaspat orfan
repede ma prefaceam ca mi-e rusine

ma blestemam si azvirleam oho ziarul cit colo

la indemina undeva de unde sa-l pot culege mai tirziu

il ascundeam sub pat ca pe o revista porno

la paisprezece ani am scris o povestioara sefe
si un scriitor bucurestean mi-a aruncat o vorba
asa intr-o doara stateam amindoi fata-n fata
era cit se poate de real si de barbos si totusi nici
nu mi-l puteam imagina nu mai vazusem scriitori
ii credeam pe toti morti mai mult chiar

esti talentat mi-a spus ai vina
mi se stringea pielea pe spate asteptam o
pedeapsa ceva imi ziceam aoleu stie ca ma masturbez


stie ca fumez

mi-am cumparat un caiet am scris pe coperta
cu litere ingrosate dan sociu poezii editura
cutare pe prima pagina dan sociu poezii coperta
de prefata de pe urma m-a cuprins un fel de
anxietate dar ce le dau la lansare vodca sau vin
cum stiam eu ca se face

si noaptea cind ma apuca foamea stateam in chiloti
in bucatarie si mincam bors cu ceapa hop
anxietatea daca ar intra acum cititorii pe usa
si te-ar vedea

asa ca n-am scris pina acum mai nimic
pentru ca stiu eu cum e cu poezia
si cum se uita ea la tine cind te plimbi prin casa-n chiloti

Amanuntimi
de Emil Brumaru

Cind prinde-un straniu luciu Domnul Lapte
Si rimele se-ndoaie dupa soapte,
Ziduri miloase duc omizi in spate.

Serpii se baga la gaini in oua.
Dintr-un dulap pe-un scaun curge roua.
Fluturii-mbraca-n pripa haine noua.

Si-n dupa-amiaza blind-rautacioasa
Fecioarele fac dragoste pe masa
Caci nu mai este loc pentru iubit!

Iar Reparata,-abia ajunsa-acasa,
Ducind mincare la furnici sub casa,
Se uita-n crapaturi cu un chibrit

amnezie
de Emil Brumaru

daca iei o portocala
si-o dezbraci in pielea goala
ca sa-i vezi miezul adanc
peste care ingeri plang
cu capsune-n loc de ochi
si aripi de foi de plopi
se intampla sa uiti totul

Cantec
de Emil Brumaru

Fecioarele se incurcau in gene
Motanii se frecau de damigene
Si ne era la toti atat de lene

Torceau femei de angora in pat!
.

Si-ncet sufletul nostru-a capatat
Ape adanci cu lustru-ntunecat.

Cantec naiv
de Emil Brumaru

M-ai inselat c-o portocala!

Si tu si ea, in pielea goala,
Erati in camera impura
Cand v-am surprins gura in gura,
Deasupra dansa si alaturi
Vesmintele-i, coji printre paturi,
Mai transpirau dorinti din pori
Naintea marei dezmierdari
Cu tot dichisul si alaiul.

Apoi m-ai inselat cu ceaiul!

Cantec naiv
de Emil Brumaru

De ce nu vrei sa-nnebunesti la ora cinci
Dupa-amiaza, cand e-atat de bine,
Si in sufrageriile adanci
Sa faci pe presuri tumbe dulci cu mine?

M-as milogi-n dulapuri vechi sa-ti pui
Rochia moale si, ramasa goala,
Ne-am bate cu lichioruri amarui
De chimion si menta glaciala.

Iar catre-amurg, far-a mai tine minte
Cine suntem, aproape de matasa,
Ingenunchind pe paturile sfinte,
Am da cu sufletele noastre foc la casa!

Cantec naiv
poezie [ ]
de Emil Brumaru

Iubita mea imi poarta scrisorile-ntre sani
si e nebuna de legat cu funii groase
Si de adus pe-ascuns la mine-acasa
Si de tinut in sir cinci saptamani.

Zic unii ca-i prea mica si nu stie
Cum face roua fluturii sa moara,
Cat puf exista intr-o papadie,
De unde-si iau motanii scortisoara.

Dar asta n-are nici o importanta!
Oh, ea nu conteneste sa ma cheme,
Netrebnica, in fiece vacanta,
Cu chica spumegand de dulci blesteme!

Si imi trimite-un milion de poze
Lascive si dilii pan' la ruina,
De-mi vine sa sparg melci si sa rup roze,
Caci, Doamne-Dumnezeule!-i virgina.

Cantec naiv
de Emil Brumaru

Iubirea noastra este cu pacat.
Oh, toata ziua stam trantiti in pat
Ca intr-un rai adanc si afanat.

Vesmintele pe trupul tau boghet
Nu ti le pui, ci numai in sipet
Le tii, pe solduri mangaiata-ncet.

Papucii de-i incalti, cu chiu, cu vai,
Faci doar un pas si te opreste-un pai
Caci iar te-asezi, sufletu-n cesti sa-mi dai.

Cinci distihuri echivoce
de Emil Brumaru

Hai sa-ti fac destainuiri!
Am iubit cindva un flutur.

El, cu aripi de te miri
Cum de poate duce ciuturi

(Caci erau asa subtiri!)
De vreo sase-sapte puduri.

Eu, extatic de-ngimfat
Ca il pot trinti in pat,

Sa ne fim o clipa miri.
Hai sa-ti fac destainuiri

Cintec
de Emil Brumaru

Era spre seara. Mai putea
Sa-si duca sufletul in spate?
Picioarele slabite-abia
Lipeau pe praf talpile late.
Dar gleznele-i vibrau subtiri!
I le-ngrijea roua de cind,
Printre serpi, arbori si zefiri,
Carnea si-a rupt si, surizind,
in truda si in joaca sa,
A strins de jos razele sparte.
Era spre seara. Mai putea
Sa-si duca sufletul in spate

Cintec de toamna
de Emil Brumaru

Blind clatinat pe marile cintare
in toamna asta fara de folos,
Nemaiiubind, cu actele pierdute,
Eu, care nu mai stiu sa scriu frumos,

Si-mi clipocesc in suflet untdelemnuri
Stoarse secret si surde bulioane,
Renunt; copilaros de ce sa caut
Mingi chiflicite putred prin burlane?

Si carei vidme dulci i-as mai trimite
Plicuri lipite cu albus de ou?
Brumele-si pun in pieptul meu urechea:
Lampi moi se surpa c-un suav ecou

Cintec naiv
de Emil Brumaru

Iubito, hai sa mincam creta,
Sa bem sticlute cu cerneala,
Sa fim din nou elevii lenesi
Din catalogul e la scoala.

Ne-am face temele pe miine
Si hartile la geografie
Cu sufletele-n munti si-n ape
Fara ca nimeni sa ne stie.

Iar la sfirsitul saptaminii,
Neascultati, uitind de toate,
Mi-am arata, oh, Doamne, sinii
In magazii darapanate!

Clipa cea lenta
de Emil Brumaru

Fara-ndemn intram in toamna
Cintecului plin de frica.
Nici o aripa de inger
Aerul nu-l mai despica.

Mina spre pamint se lasa,
Pipaie-ntre ierburi rana
Larg deschisa. De sub pietre
Serpi clociti prelingu-si zeama

Ce-o sorbim c-o pofta veche
Pina mintea ni se strica.
Fara rost intram in toamna
Sufletului plin de frica

Crini rai
de Emil Brumaru

Rodul saptaminii
Cade-n palma miinii

Si mi-l iau, rai, crinii
Si mi-l duc departe,

Roua mi-o desparte
De cintec si carte,

Lumina mi-o plimba
Pe-o ulita strimba,

Flaut schimba-n drimba
Tipind a rusine,

Si-mi rupe din mine
Aripile fine

De spus la gura sobei si-a iubitei (1)
de Emil Brumaru

ingerii dau foc la case
Sfintilor sa le-amiroase
Dulce,-n raiuri de matase,
Sufletele noastre grase.

Si fecioarelor zmulg sinii
Fiindca-s prea zemosi si-n pilnii
ii storc pe felia piinii
La sfirsitul saptaminii.

Si ademenesc pe jaruri
Coapse largi, spre-a urca daruri,
Tavalite prin mararuri,
Tie, Doamne, Doamne, Doamne!

Deodata
de Emil Brumaru

Deodata, se zbate pleoapa
Zidului de caramida.
Nici un inger nu mai stie
Usa grea cum s-o deschida,

Spre-a fugi in zori prin ierburi
Vinetii sub cerul tare.
Izurile-nnoada fluturi,
Rimele surizatoare-n

Bot beau apa roz din ciuturi
Linga santuri verzi de-obida.
Deodata se zbate pleoapa
Zidului de caramida

Descrierea amanuntita a pozitiei culinare
de Emil Brumaru

Iubito, astazi facem prajituri
Cu patru straturi. Primul este patul
Al doilea cearceaful, preacuratul.
Al treilea chiar tu, plina de nuri.
Si-al patrulea eu insumi, vinovatul
Ca astazi facem iarasi prajituri!

Distrugerea fluturilor
de Emil Brumaru

Printre multe, dulci virtuti
Ai si-aceea sa saruti
Pe ochi fluturi surdo-muti,

Ratacind din miez in miez,
in salbatice cirezi,
inspre-amurg dinspre amiezi,

Si sa-i pipai intre-aripe
Pina ce incep sa tipe.
De placerea clipei tiple

in care trupul si-l fring.
Apoi vin rime si-i string
Sub pamint, in raftul sting

DRAGOSTE NEMARTURISITAEu
de Emil Brumaru

miercuri iar am fost la farmacie.
Era o farmacista
Sensibila, pedanta, trista.
Si m-am rugat timid sa-mi faca bon.
Ea l-a facut cu chimic si-un oftat,
Ea a oftat asa, nemotivat;
Si doar facea cu chimicul un bon !
Si am tusit incet si-am zis pardon

Dulci distihuri pentru prietenul de taina
de Emil Brumaru

Cel care-mi baga-n spate un cutit,
Binevenit fie si fericit!

Si-asa mi se parea trupul prea greu,
Si-asa nu mai stiam daca sint eu

Sau altul se preface a-mi trai
Zilele vechi in saptamina gri.

Binevenit fie si bucuros
Ca zac, parc-adormit cu fata-n jos,

Visind la ce se-ntimpla pe pamint.
intruna-i voi cinta sufletul blind

Aceluia ce-mi baga un cutit
in spate. Fie vesnic fericit!

Ecuson
de Emil Brumaru

Iti trimit un ecuson,
Cel mai gingas si mai trist.
E barat cu bulion
Si-n triunghiul de deasupra
Are-un melc cu crucifix
Care tine pe un corn
Patru fluturi ce-si beau supa
Cu cravatele la fix.
Iar in cel de dedesubt,
Ling-un domn cu portocala,
Doua rime pentru supt
In clipe de plictiseala.

Elegia sifonului ; bul-buci
din ciclul 'Pudibondaci si vampirizde'

de Emil Brumaru [

Mi-e dor de-o pi##a rinceda, de tara,
uitata pe o prispa-n luna mai
As vrea sa suflu-n ea ca intr-un nai,
dar cine-a mai cintat la o jumara?

Daca se poate-as vrea sa fie trista,
cu mult breton si-o tira de zuluf:
cind intru-n ea sa zica "Of!" si "Uf!",
cind ies tiptil, sa fluture-o batista

ca fetele uitate pe peron
cind iese trenul cu recruti din gara
O, Beatris, Ofelie, Tamara!
De ce stau parasit ca un sifon?

elegie
de Emil Brumaru

o, vechi si dragi bucatari de vara
simt iar in gura gust suav de-amiaza
si in tristetea care ma inconjoara
din nou copilaria mea viseaza:
ienibahar,piper prajit pe plita
pesti grasi ce-au adormit in sos cu lapte
curcani pastrati in zeama lor o noapte
spre o delicatete infinita
ciuperci cat canapeaua,in dantele,
icre cu bob balos ce ochiu-si casca
aluaturi tapisate crescand grele
intr-o dobitocire ingereasca,
de ou de melc,inlacrimate dulce,
mujdeiuri ireale,sunci gingase
cand sufletu-n mustar vrea sa se culce
si-n ceainice vadindu-si eminenta
prin fast de irizari si foarte fine
ceaiuri scazute panala esenta
trandafirie-a lucrului in sine!

Insula misterioasa
de Emil Brumaru

Vine o vreme cind sintem parasiti, nu
de oameni, ci de personajele cartilor citite-n
copilarie. Nu mai plutim cinci saptamini
in balon, nu mai calatorim spre centrul pamintului.
Adio, doi ani de vacanta! Un ultim
salut si capitanul Nemo se scufunda incet,
dar pentru totdeauna, cu vajnicul sau Nautilus,
sub mari. Umblam mai tacuti si mai tristi,
noi, cei ramasi pe un tarm.
Si ne-am da toate bilele si toti nasturii
si cioburile de sticle colorata si zmeiele
si sirmele si cretele si mosorelele, ca sa mai
fim lasati o data sa varuim, intr-o dimineata
stralucitoare de duminica, gardul lui Tom Sawyer.
'En garde!'; unde e D'Artagnan?
'En garde!'; unde, unde sint Athos si Porthos
si-Aramis?
En garde!'; vicontele de Bragelonne?

Iubitei ce-si plimba flambat in aer lenjeria
de Emil Brumaru

Mi-ai fluturat sutienul pe la nas
Si ai plecat. Sinii-au ramas un vis.
Al sufletului meu de inger gras.
Apollinaire lui Lou-ii scria precis
Ce locuri dragi topeste-n catifea
Cu gura-i grea de crin pios deschis
In amintirea raiului. Ci-abia
Ma-ncumet eu sa-ti pup fusta pe-abis.
Mi-ai fluturat sutienul pe la nas
Si ai plecat. Sinii-au ramas un vis.

Iubitei ce-si plimba pisica-n lesa
de Emil Brumaru

Iubito, tabla inmultirii
E pentru mine un supliciu.
Nu stiu cit face sase ori noua
Nici dac-as fi batut cu biciul.
De tine, mica si nervoasa
Ca sint atit de imbecil.
Dar, iata, gindului meu lenes,
Pe care cu sfiala ti-l
Strecor sub rochia usoara
Si galbena, nu-i este frica,
Desi plutim in plina strada,
Sa te sarute pe pisica!!

Jurnal
de Emil Brumaru

Trecerea mea prin lume a fost o aventura
Cu sute de primejdii in fiecare clipa.
Imi atarna albastra in iarba o aripa,
Pe cand cealalta-n soare se-nfasura mai pura.

O panza de paianjen mi se parea pe umar
Atat de grea, dar mana n-o ridicam s-o scutur.
Si ma mahnea o gaza si zile fara numar
Simteam pe suflet umbra lasata de un flutur.

Lolo sau nesfirsitele posibilitati ale iubirii
Epigrama duioasa

de Emil Brumaru

Motto: Nimeni nu avea ca Lolo
Sini cit mingile de polo!

Oh, Lolo s-ar iubi, lin, si cu ochii,
Cind nu-i pot scoate trupul cald din rochii.
Oh, Lolo s-ar iubi, blind, si-ntr-o nara
Si in cealalta, mai ales spre seara.
Oh, Lolo s-ar iubi, crud, si-n ureche,
Spre a-mi simti-n timpan cintarea veche.
Oh, Lolo s-ar iubi si intre ele,
Acele moi si albe dulci mamele.
Oh, Lolo s-ar iubi, roz si sub coate,
Lipindu-si brat de antebrat cit poate.
Oh, Lolo s-ar iubi-n clei si la ceafa,
Prinzindu-si parul tragic c-o agrafa.
Oh, Lolo s-ar iubi, pur, si pe sira
Spinarii, mladiindu-se ca lira.
Oh, Lolo s-ar iubi, neincetat,
Si-n splina, si-n rinichi, si in ficat

Omagiu postei romane
din ciclul 'Emile, fa-te ca lucrezi!"

de Emil Brumaru

As vrea sa te gatesc in asta-seara,
in sosuri roz, cu franjuri de aspic,
sa-ti pun chilotii galesi intr-un plic -
chilotii de matase nucleara

Si, dupa ce-i va stampila in graba,
postasul va veni cu ei in cioc,
sa-mi strige de la usa, cioc-cioc-cioc,
ca toata postarimea face l#b#

din pricina parfumului pervers
si ca doi tineri au facut explozie.
Hai, nu te-ascunde, proasto, dupa bozie,
ca mi s-a aplecat de-atita vers!

Proza din poem (I)
de Emil Brumaru

Se facea ca innebunisem, sau, ma rog, era cit pe ce sa devin balamucalgiu, tratat cu dusuri scotiene, batai in cap, sistematice, cu-o maturica de cimbrisor inmuiata in tuica de mure, balacit total (eventual numai picioarele membrele, vai, inferioare) intr-un hirdau cu doagele imbatrinite-n cercurile ruginite de plictiseala. Ma dilatasem brusc in casa (imi placea sa am una cu patru camere, fix patru, cite incaperi are si inima, bucata aia ciudata de carne, pompind viata: sistola, diastola etc.), in proprietatea privata a sufletului meu inchis. Si, iata, bolovanul se-nmuiase in roua nostalgiei giugiulite de zefiri inventati, desigur, de zinoaice bulbucate lumesc in locurile divinizate-n cartile cu poze ale copilariei mele desuchiate de-o imaginatie hip-hop! Zgriptorii, la datorie, constiinciosi, cascau pliscuri ferestruite in sapte perechi de dinti, incercau sa-mi sfirtece bucatica de luciditate ramasa. Si-am scapat, am scapat, fugind ca bezmeticul, sumar imbracat, probabil in pijama aveam si tulburari de memorie, de olfactie, de soldologie. Cite coapse scapara o iubita ideala? Doua, trei, patru, cinci? (Principalu-i ca le onduleaza.) Am luat-o razna pe ponoare-ntomnate, mocirlite-n ploi cu dichis: pic, pic, pic dar stropii chibzuiti chinezeste-n crestet se latisera-n firfirici, in aia letcaie, iarasi letcaie Si se saltase mercurul unei melancolii de plantagenet prabusit intre platagini, fiindca-mi cheltuisem, absolut perdant, bugetul, ocrotit un timp la banca, apoi scos pe de-a-ntregul si dizolvat in speculatii paguboase cu fluturii paraginilor liliachii ale maturitatii absurde

Proza din poem (II)
de Emil Brumaru

Se facea ca ma-mpotmolisem la circiuma 'Pirat'. Undeva, vizavi de Palatul Culturii, de fostul Tribunal, intr-o curte minuscula, cu fratii de nazdravanii duioase, la o masa de lemn, in scaune cu paispe picioare - patronul le construise asa din cauza ca tuturor clientilor li se rupea in paispe, declamau mereu sintagma asta bizara. Odata, exasperat, ne-a intrebat: in fond de ce nu vi se rupe-n treispe, in cinspe etc. Am tacut milc. Nu stiam! Deci adastaseram acolo, ne bateau, ne taiau venele, mintile, afectiunile secrete, totul, ne hacuiau orologiile stricate ale Paltului, harcea-parcea si alcoolizati autumnal, numaram fir cu fir nalba pustiita de brume, sopirlele incretite de frigul luminii albe, reci si bolboroseam ca-n somn si pipaiam peretii, doream adinc
sa-i jupuim de razele turtite pe ei, lipite, una cu tencuiala Ascultam (eu, medicinist ratat, cu stetoscopul!) canarii din colivii, buldogii de faianta, incremeniti in miriituri sfioase. insa poezia se termina-n opt versuri. Cintecel, ce mai tura-vura. Plecam profund nedumeriti de insurectia severa a anotimpului.

Rugaciune
de Emil Brumaru

O,vremea cand eram copii,
Tutungerii,tutungerii,
Carti de-aventuri,nuci cu magiun,
Ce sa va spun ,cum sa va spun?
Iubiri ascunse in ghiozdan,
Sutiene mici cu miros rar,
Decolorate an de an,
Plansul adanc dintr-o vacanta
In frana unui tren marfar..

Rugaciune laica
de Emil Brumaru

Doamne, nu ma istovi
Fara rost, du-ma-n lumina
Calda-a miezului de zi,
Mingiie-mi fata si mina,

Cauta-mi prilej de casa
intr-un rai, sa stau la masa
Linga blid, coapsa voioasa
Miscindu-se sub matasa,

Pina roua-mi va prii
Iarasi, dulce ca smintina.
Doamne, nu ma parasi,
Mingiie-mi sufletul, mina

Sa nu uit ca sint poet (1977)
de Emil Brumaru

Poetului ii sade bine
Sa fie trindav, bleu si pur.
Minince miere de albine,
Beie din sticle bors de-azur.

imbuiba-se printre chiftele,
Cu tirtite de fluturi moi.
Poetul trebuie sa-si spele
Zilnic picioarele-n oloi.

Si miinile in lapte dulce,
Si fata-n bulion de crin.
Dinsul de-a pururi va sa-si culce
Pe plusuri trupul longilin.

Sa nu citeasca, sa nu scrie,
Ci numai doar poet sa fie,
Cu papanasi la palarie
Si c-o iubita fistichie
Ce are sini cit garderoba
Si coapsele cit Europa!

Scrisoare
de Emil Brumaru

Cum se aude pe ciment o bila,
Rostogolindu-se,-mi topaie clipa
Pe creierii botiti. N-ai tiv de mila.
Rizi ca-s pocnit in crestet cu
aripa
Ginsacilor. iti foloseste trupul,
Atitea-ntortocheri si dimburi
calde,
Daca-l topesti, departe,-n ceaiuri
fade,
Sorbite-n buze blegi, guri fara
scrupul,
De niste popindai, de niste
broaste!
Ce freaca lacuri limpezi in
gargara
Lor putreda? Te-afunzi incet in
mlaste
Gainatate. Fluturii duc seara
Sa-ti moara intre sini, iar
dimineata
Scalimbaie-n patul surpat Paiata!

Scrisoare ameliorata (1977)
de Emil Brumaru

Serbane, icra veche,
in ce tristeturi zaci,
Putinde la o leghe
Ca nimfele-ntre craci?

Balena, oh!, balena
Numita Moby Dick
(Si ma apuca jena
Ca trebuie sa-ti zic.)

Pluteste pe oceane,
i-e foame de harpon!
Trezeste-te, Serbane,
Roz nod de bulion,

Pupa cuvintul, dulce.
Zdrobit sub iederi moi,
Tu limbii tita zmulge
Si-o da la martofoi.

Si lasa, lasa, lasa,
Sa-ti cada in amurg,
Pe fetele de masa,
Roua lui Demiurg

Scrisoare de la Humor
de Emil Brumaru

Primeste-ma, iubito, cu simbrie
La sanii albi si ti-oi sluji frumos!
Voi face foc alchimic in chilie,
Cu leustean spala-voi lin pe jos,

Si-n maturi galbene cu coada lunga
O sa adun paianjenii hoinari
Ce-atat de mult in par vor sa-ti ajunga
Calatorind indragostiti pe var,

Si casa-n garduri proaspete si fine
Ti-o voi imprejmui ca sa-ti pazesc
Sufletul bland si coapsele haine
De baietandri cu suras diavolesc

Ce iti trimit bezele printre leaturi
Si-ti dau sa gusti bomboane cu parfum,
Iar seara voi aduce doua braturi
De biblii moi sub plapumi sa le pun,

Fara pacate dulci sa-ti fie somnul
Si sa visezi doar sfinti si izma creata!
Primeste-ma iubito, intru Domnul,
La sanii albi, pe-un sfant, sluga pe viata!

Scrisoare pentru Serban Foarta (1977)
de Emil Brumaru

Sa stai inchis in casa
Si sa calatoresti
Pe latele atlase
Cu ape fara pesti.

Meridiane fine
Si negre sa strabati
Ca-n frageda vechime
A marilor barbati.

La Poli sa-ti cada gindul
Asemeni unui ban
Pe care, ani de-a rindul,
Sa-l cauti prin vulcani.

Corabii largi cu boabe
De aur sa aduci,
Facind pacate grave
in umbra Sfintei Cruci.

Si sa te-ntorci acasa,
Viteaz, ca sa privesti
Pe latele atlase
Cu ape fara pesti

Sonet V
de Emil Brumaru

Scirbit de cite toate
Se-ntimpla-n lumea asta,
Azi dimineata-n perne
Mi-am rasucit nevasta
Cu fata-n jos si-n locul
Cel tainic dibacie
Am pus sa intre-ntreaga
A mea grea barbatie.
Apoi am intrebat-o:
'Iti place cind in tine
Lucreaza diamantul?'
Ea imi raspunse: 'Bine
Ma simt atuncea, draga;
Parca as fi o fraga!!!'

Sonet X (neterminat)
de Emil Brumaru

In asuprire blinda o sa te tin de-acum.
Din pat tu nici o clipa n-ai voie sa cobori!
O sa-ti aduc pahare de apa ca de flori
Si de spalat calupuri chineze de parfum.
Si pile cu zimti tainici, si forfecute reci
Cu care sa-ti faci unghii vestite la picioare,
Si-o raza de lumina subtire ca sa-ti freci
Lindicul mic, topindu-i placerea dulce-n soare.
Si-adesea ti-oi da-n brate chiar barbatia mea
S-o mingii lin cu limba ta proaspata si aspra.
Si uneori, cind roua apasa-n geamuri, grea,
In zori spuziti de ziua, vei suferi pedeapsa

Sonet XLII (elogiul iubitei ideale)
de Emil Brumaru

Ti-am mirosit cacatul: doar raiul are flori
Atit de parfumate pentru-a-ndulci-n somn sfintii;
Ti l-am gustat: doar roua alcoolica din zori
Invie-n mine astfel de-adinc puterea mintii;
Si l-am mincat: iubito, ce har dumnezeiesc
S-a pogorit asupra-mi in clipa longilina.
Pe urma chiar pisatul ca dintr-un crin regesc
Sorbitu-l-am si-n suflet potop e de lumina.
Sint Geniu, vad Ideea, aud celeste lieduri
Si toate-s datorita acestui straniu fast
De floci si buci crapate cind, laica, sub ziduri,
Cu fusta-n cap, pe vine, te caci iconoclast!
Si-apoi, tot universul scotind din intuneric
C-un curcubeu in spume fierbinti, te pisi feeric!

Sonetoid livrescoit
din ciclul 'Infernala Comedie'

de Emil Brumaru

Toulouse-Lautrec picta intr-un bordel,
Verlaine avea iubita-o tirfa dulce,
Cind cu barbati n-a mai putut sa-si culce
Trupul bolnav, zoios, stirv infidel.

Cresc strugurii ciorchini umflati cu sperme,
Tarusii stau ca pulele in gard
De leaturi, scindurelele-s eterne
Batute-n cuie. Rujuri nu-s. Nici fard.

Zorele-n franj, sa nu le doara lemnul
Mortificat de-un pacinic hospodar
De-al lui Apollinaire, adus de-ndemnul
Marchizului ce-ti pune, trist, drept dar,
Perdele de amor la cercevele
Si, la pantofi, extatice pingele,
Sa-ti plimbi trupul frumos printre belele.

Sonetul extractului de luna
de Emil Brumaru

Jur pe dovlecii mici, cu vrejul mare,
Pe castravetii moi, cu ochi de bou,
Ca de-o s-apari la noapte pe carare
O sa-ti predau algebra pe popou,

O sa-ti extrag din pulpe radacina
Triunghiului micut, cu carliont,
Lindic violaceu, precum glicina
Ce-atarna pe casuta doamnei Bleont.

Drept pentru care, zau, In asta-seara,
Te rog sa nu porti nici jerseu si nici ciorap,
Ci doar atica fina, de Tamara,
S-o-nfasur pe mosorul ciortai-crap.

Hai, vino, daca poti, fara de frica,
Sa-ti torn extract de luna-n pasarica.

Sonetul vechiului cotoi
de Emil Brumaru

Crin intarcat mi-e dragostea de-acuma?
Chiar daca-ti pipai soldul, sinul, ceafa,
In gura nu-mi mai plescaie lin apa,
Pe creieri ma apasa-n creturi bruma.
Sint prea satul sau e-o nevolnicie
De vechi cotoi blazat in bleu smintine?
O, doar cuvintu-n loboda-mi ramine,
Mina-mi vioaie-i. Sufletul meu stie
O mie de palate si-alta mie
De melci mirifici, de izvoare-ovale.
Aseaza-te-n genunchi si-a tale sale
Indoaie-le. Cladesc o-mparatie
De vorbe dulci ce-ti umplu pin'la greata
Cu fluturi sparti de raze-ntreaga viata!

Tamareta I
de Emil Brumaru

Daca lui Lou vaginu-i cinta Apollinaire,
Tamriuska, eu tie ce as putea sa-ti cint?
Piersica-nchisa-n flacari de roua si piper
Pazita de un inger cu lancea tremurind?
Trifoi-fragut cu patru petale de amor
Plusate de-o femeie nostalgica si suie?
O, lasa-ma sa-ti mingii cu gura un picior
Pina acolo unde piciorul geaman suie.
Si apara-mi cu trupul tau gol ca-n iarmaroc
Sufletul trist si viata topita-n dulci pacate.
Si da-mi ca pe-o icoana carnoasa, sa ma rog,
Curul birfit zburdalnic de coapsele-ti surate.

Transcrierea pentru Yvonne
de Emil Brumaru

Sint prea cuminte azi. Mi-e lene
Sa-ti prind calciile mirene,
Galbui ca fildesul de bil
Iard slefuit de-un melc agil.
Beau bulion, sorb cesti de-oloi
Si cast le pun pe sinii goi,
Satul de-atita taraboi
Facut de soldurile-n toi.
Si ma intind catre o clipa
Ce scapa dintre-oglinzi si tipa
Ca nu se vede, nu se simte,
Ci doar miroase a vesminte

Spumoase, calde, rupte-n pripa
De-un cerb cu frac, monoclu, pipa

Verlaine mi-a spus
de Emil Brumaru

Verlaine mi-a spus in dupa-amiza trista:
'De ce iti lasi femeia ta frumoasa
Inchisa-vis. Un fluture exista
Numai o clipa-n vintul de matasa.
Tu uiti mereu ca-ntr-un izvor cazuta
Capsuna, de n-o sorbi, lin putrezeste
Chiar de-i atinsa doar de-un voal de peste
Portocaliu sau de un bot de ciuta.
Fiindca pe tine-anume te asteapta.
Nu-ntirzia, ci-mbracate-n vesminte
De in curat si amindoi, cuminte,
Iubiti-va, cit roua-i inteleapts.
Paharul golit las, pe jumatate,
Ramine-n veci cu buzele umflate.'

Flanela
de Mihai Ursachi

Iti amintesti desigur flanela violeta,
flanela aceea sublima pe care o imbracasem
in cea mai frumoasa din serile noastre;
despre care spuneai ca imi sade
ca o armura de smalt, stii tu, in seara
cand ne porniseram impovarati de garoafe si iasomie
catre Ierusalim.Cand madam Zambilovici
ne-a dat cate doua tartine ( ca sa avem pe drum)
flanela pe care apoi am adus-o
fluturand ca un steag zdrentuit in razboaie,
pe care apoi am purtat-o
cu frenezie pe trupu-mi uscat de hangiu,
pana ce-a fost absorbita prin pori si s-a asimilat
in toate celulele trupului meu,
si in schelet,
iar tesatura ei sclipitoare a devenit un tesut.
De ce incerci sa negi,
de ce pretinzi ca nu stii ce flanela,
ce seara, ce Ierusalim si asa mai departe?
De ce vrei musai s-o pipai, s-o vezi,
sa o dezbrac, tocmai acuma cand nu se mai poate,
de ce pretinzi ca n-a fost nici o flanela,
ca nu ma vezi, ca nu ma simti, ca nu ma recunosti?

Magie si alcool
de Mihai Ursachi

Magia si alcoolul viata`mi guverneaza ,
pe care-am inceput-o studiind filosofia ,
anatomia , dreptul si vai , teologia ,
dar negasind in ele nici liniste nici baza .

Sacrificai Venerei si-am zis : oricum o fi ea ,
sublima ori sordida , in trupu`i se ascunde
misterul fara nume si coapsele`i fecunde
in spasmul ca o moarte confea vesnicia .

Imperialul spirit ma are`n a sa paza
si nici o constiinta`i egala cu betia
si tainica lucrare in noptile de groaza

Taram fara`ndoiala aflat-am , si cuteaza
mereu ratacitorul pe caile profunde :
'Am aurum non vulgi , leonem , poezia .'

Odaia gingasei iubiri
de Mihai Ursachi

Si iata c'am venit, de foarte de departe,
tot neamul meu se stinse, vlastarele sunt moarte.
Am mostenit conacul cel vechi, argintaria,
si stema casei noastre: vesnicia.

La praznicul Enigmei, cand visinii serbeaza
o ora anumita, m'am hotarat sa intru,
sperand sa fii acolo, la ora ceea, treaza,
tinand acelasi sfesnic in mana, ca un schiptru.

Facui deci invocarea si semnele cerute,
aprinsei in catuie trei feluri de tamaie,
intrai pe usa stramta cat am putut de iute,
cum e placut la duhuri, cum iti placea si tie.

Mi se paru ciudat ca tu la ora ceea
sa nu fii inca treaza; ma apropiai de patul
de nuc in care candva ai fost femeia
cu trup de flori de visin, iar eu am fost barbatul

Ma apropiai cu totul, uitand legile mele
si orb intinsei mana si cautai fierbinte
aceea ce pierdusem; in albele dantele
zacea o gramajoara de albe oseminte.

Intepenii de spaima si pricepui greseala
Crengi mari de visin dalbe prin gratii patrunsese
si la lumina lunii subtire ca beteala
vazui: eram trecut de veacuri pe lista de decese

Privii in jur - covorul e napadit de ierbi,
in vaza cristalina in care'ti puneam frezii -
sirag de perle negre, un ghemotoc de serpi;
prin vechi paienjenisuri, bezmetici, huhurezii.

Pe masa de parfumuri, printre oglinzi si spelci -
moluste lipicioase, limacsi molai si melci.
Si craniul celui care am fost, e pe noptiera,
il tii probabil noaptea in chip de scrumiera.

Poarta invierii
de Mihai Ursachi

In noapte, in noapte, in noapte
voi bate la usile oarbe ale tacerilor
'Acestea sunt usile tainei,
in numar de sapte,'
-Corabierilor,
ratacitori dupa soare,
lasati-ma singur

Cutremurare'n afara, dar pace adanca'n adancuri,
cu degete palide, flori de iacint,
si usa dintai s'a deschis scartiind;
si am statut fara nume, nestiutor,
nespus de usor,
nestiutor inceput,
fara trecut,
nestiutor viitor

Si am batut - eram altul, cu floare de mar,
si mere rodit-au intr'adevar,
o lume se'ncearca in fiece mar
si fiece mar e un un numar
Cu degete arse si ochi de scintei,
la usa de taina cu numarul trei;
pe frunte-mi - frunza, una, de trifoi:

'Si tot intelesul, si singurul sens
il vei avea prin subiect, predicat
si voluptoasa lor intruunire;
si totul va fi inlauntru'ti,
si totul va fi infara-ti,
si tu intre ele.

Si vei pricepe si apa ce curge
din deal catre tine
si de la tine la vale
in clipa de ieri,
in clipa de azi
si'n cea de miine;
caci tot de asemeni, odaia lumii tale
e inaltime,
Largime
si Adincime,
amin.'

Bratu'mi de bronz cu tarie batu la intrarea a patra,
in fata statuilor goale minat de destin.
'Mai stai putin'
ginguri adormind Cleopatra.

In fata usii cinci
eram in opinci
si nadragi:
'oitelor dragi,
sus la munte sus
doinind v'am adus
ca sa va ascund
dincolo de prund,
la iarba cea grasa,
in tara frumoasa,
de Domnul aleasa

In fata usii sase
am tras la aghioase:
'Aghios, Aghios, Aghios,
tamaie, tamaie, tamaie,
momaie, momaie,
lalaie'

'Parea ca prin nouri o poarta s-a deschis',
adanca dintre porti.
Si in tacerea tacerilor
am zis:
-Corabierilor,
lumina! Si-am inviat dintru morti.

Triplu poem pentru batranul porcar Garibaldi
de Mihai Ursachi

I. Redesteptarea imaginii lui

Atat de tarziu, si cenusa
din sufletul meu, dintr'al tau
Mai trec si acum pe sub zidul cu usa,
in mahalaua adanca, Ticau.

O, innecat in narcoza salcamilor mari,
aproape-am uitat de ceasornicul vechi cu nisip
din odaita din zid a batranului nostru porcar
pe care il poreclisem Chrysip,

desi el era propriu-zis Garibaldi, din pricina barbii
patriarhale, a palariei si-a istetimii
ce-o arata in instructia porcilor lui naravasi precum cerbii
si imaculati precum serafimii

Traia deci in zidul in care avea o chilie
si ceasul de care ziceam, cu nisipul, cenusa,
si porci peste tot, incredibil de multi, cam o mie,
unii imensi, altii mici, peste dansul, pe strada, caci usa

din zid statea vesnic deschisa
El ii iubea, 'fetii tatii', cara ne'ntrerupt 'laturi caldi',
platea pentru dansii impozit, avea pentru toti 'ricipisa',
batranul porcar Garibaldi.

II. Descrierea plina de tristete si de intelesuri a mortii lui

'O gaura'n marele zid nu se poate,
i-au spus, o vizuina, un gol in cetate;
miine in zori sa fi parasit acest jalnic defect
in care traiesti. Zidul nostru va trebui sa devina perfect.'

A inteles, n'a'nteles Si-a hranit purcelusii
ca intodeauna, i-a spalat pana noaptea tarziu,
a scos mai pe urma un sip
colbait, cu rachiu,
si-a stat toata noaptea'n deschiderea larga a usii
privind mahalaua adanca Ticau. In mana tinea ceasul lui cu nisip.

Cand goarnele clare cantara in zori,
venira cu sculele lor:
sapte mesteri mari
calfe si zidari.
Facura mortar
din nisip curat
care l-au aflat.
Cumpana dreapta si plumb
sa nu iasa zidul stramb.
Cancioace, mistrii,
agere-argintii,
de la temelii
inaltei zidiri,
santei monastiri.

III. Inscriptia pe zid, in locul unde nu se va mai deschide nicicand
usa batranului porcar

In zidul acesta enorm in care candva a fost usa,
odihneste de-a pururi porcarul si porcii lui; cu toti sublimii,
s'au prefacut hat de mult in cenusa
dar umbrele lor sunt in ceruri si impreuna cu serafimii

haladuiesc prin toloacele vesnice.

Mihai Ursachi - Ce mai pasare

Lazare, Lazare,

scoala-te, Lazare,

s-auzi ce mai pasare

in lanul de mazare.

Cuc de pripas,

mult canta cu haz;

cuc janghinos,

mult canta duios:

cu arcusul de tamaie

pe-alauta de-alamaie;

cu bagheta de cristal

pe vioara de opal.

Mihai Ursachi - Din reveriile domnului R.

Cand singuraticul domn R. a ajuns

din intamplare in chiar apropierea

domnisoarei sensibile N., el i-a spus:

"ma bucur ca existati, domnisoara".

La tacerea mirata si indignata a ei, a raspuns:

"ati fi putut, ma gandesc, sa nu existati".

Dar imediat, incercand sa repare greseala, a spus,

si de altfel aceasta-i era si convingerea ferma

(pe care acum regreta s-o fi pus la-ndoiala)

"va felicit pentru faptul ca existati, domnisoara".

Intelegand (prea tarziu) ca intrecuse masura

si devenise cam cordial, se corecta, cum urmeaza:

"vreau sa spun, propriu-zis, ca de fapt

ma felicit pe mine pentru faptul ca existati".

Abia acum domnul R. savarsise o gafa enorma.

Cat ai clipi, intelese ca ultima-i fraza

era de un echivoc scandalos, cu subsoluri hibride

si intentiuni refulate, ba chiar

de o vanitate absurda (ca si cum domnisoara

i-ar datora cat de cat existenta),

ca din aceasta reiese un fel autarhic

si solipsist de a fi, in sfarsit, se facuse ridicul.

Schimbandu-si cu totul dictiunea, domnul R. deveni analitic:

"adica, voiam sa constat ca sunteti o persoana sensibila".

Formula aceasta avea, evident, un cusur:

cuvantul "persoana" strecura nu stiu ce aluziv, ca si cum,

domnul R. fiind o persoana, domnisoaara la fel, prin aceasta

o comunitate ar exista intre ei,

un soi de fratie, de apartenenta

la aceeasi familie.

"Mai bine zis, am constatat cu placere obiectul sensibil".

Si dupa o pauza, in care rosi:

"Vreau sa zic o idee sensibila, sau, oricum,

posibilitatea unei atare idei, sau

banuiala (in fond destul de obscura) despre putinta,

in general, a ideii ca in principiu

se poate admite ca daca

existenta e genul suprem si inexistenta

exista, atunci inexistenta e existenta, deci

nu exista si, in consecinta"

Aici domnisoara sensibila N., din pricina

ciudatei purtari a ciudatului domn, deveni

in usoara-ncetosare a serii asa disparenta,

incat domnul R. a conchis: "Doamne, iata ca iarasi vorbesc

singur pe strada, probabil ca iarasi

am uitat sa iau picaturile".

Mihai Ursachi - Naturforschung

Si afara de asta nu vindem

Manusi pentru cai.

Asa mi-a zis minunata

Frumoasa precum Cleopatra

La pravalia din ulita patra

Unde vinde cu bucata.

Iar eu cu umilinta mi-am luat in spinare povara

Formata din sapte valize domestice pline

Cu fan si cu paie uscate la razele lunii

Dupa retetele mele cu totul secrete.

De altfel voisem doar sa-i consider dantura

In timp ce necheaza,

Curiozitate fireasca la unul care studiaza

Natura.

Mihai Ursachi - Vedenie in burgul gotic

Doamne, se porniseo ploaie, o vanata ploaie de seara si noapte

In burgul acela carpatic

Padurile putrede se inecasera in neguri

Si trasnetul rau bantuia ca o groaza.

De la fereastra din turn ma uitam fara sine

Prin cetina neagra, zidirile negre,

Pierdusem cat mai e ceasul, cat mai e veacul

Si la lumina lunga a unui fulger mut

Vazui, si cazui lesinat subt icoana

Pe caldaramul albastru, de jad lucitor,

Goneau doua umbre inalte, smintite din sufletul meu,

Siluete prelungi de calugari

Mihai Ursachi - Missa solemnis

I

Si nu se mai aude Prin vaste nebuloase

Mai ratacesc departe, stinghere si disperse,

Ca niste fluturi-ingeri; nici semn nu mai ramase,

Si caile-s pierdute, pe care totusi merse.

"Se-aprinde si se stinge mereu dupa masura."

O, nu se va aprinde nicicand si nicairea

Intocmai ca aceea de sfanta si de pura,

Cum nu s-a mai aprinde in sufletu-mi iubirea

La ce sa se jeleasca aceea ce-a fost ceara

Obscura si inerta, sortita consumarii,

Cand razele plecate din sine in afara

Lumina sunt si viata, din moartea lumanarii?

Spre lacul perfectiunii duc drumurile sfinte,

Si panza lui subtire cu-a cerului e una,

Pe care delireaza febrila si fierbinte

Corabia, nebuna.

Acolo se aude. Concentricele valuri

Emise dintru sine spre tainicele sfere,

Chemate sunt la sine din lacul fara maluri

Situat la inaltime, umbrit de conifere.

II

In panzele apei se infasoara

Cu funii de raze la cer se pogoara

In limpede groapa

Sapata in apa.

Deasupra lui zac randuri de lespezi stravezii

Cioplite din cristaluri albastre-asa de clare,

Incat nici nu exista: pe ultima-n tarii

Clipeste-ncrustata hipnotic Ursa mare.

III

Faclii din ceara vietii aprindeti, si cununa

De chiparos si laur gatiti pentru-necatul

Ce carmuie prin stele Corabia nebuna.

Pana-n inaltul apei i-atat de-adanc intinsul,

Bataile de clopot abia daca-l strabatu-l,

Ca zvonul sarbatorii s-ajunga pan' la dansul

Mihai Ursachi - Eli, Eli

Noapte de veci pentru cel rastignit in el insusi

Caci la picioarele sale nu au sa planga

aducatoare de mir,

si nici un apostol nu-i va vesti mantuirea

In panza eterna pe dansul nu-l infasoara

si nimeni n-au ars pentru el mirodenii

si smirna.

Parintele sau iti intoarce privirea in nouri

cand el, dandu-si sufletul, roaga iertare

O, sangele sau picurand in tarana fierbinte,

nu naste altare de purpura si nu se preface-n

orgii de garoafe aprinse Iar cele trei lacrimi

nu s-au facut magarint.

Noapte de veci pentru cel rastignit in el insusi.

Mihai Ursachi - O viata bogata

De jur imprejur nalucire de ape,

rastoace rotunde si rotitoare

si glasul de ingeri razbate aproape,

din care izvoare, din care izvoare

Acuma din nou ma opresc la fantana,

am fost noi pe-aici, am mai fost noi vreodata,

un om ratacit c-o pribeaga straina

am duce-n adancuri o viata bogata.

Acolo-s palaturi verzui si tacute,

cu turnuri de apa, statui de rusalce,

facliile ude si pletele ude,

verzuile plete de alge.

Mihai Ursachi - Benedictus

Privighetoare de noapte,

priveghiul din urma, cu tipete jalnice,

rotund privitori (mare veghe la turn),

ochii cei galbeni ai privighetorii

de noapte

- Vae vae cucu victis,

Benedictus, Benedictus,

toata moartea e un strip-tease!

Mihai Ursachi - In adancuri

Pogoara-te

dintru adancuri

da-mi hotarare

ca nu e nimic

in adancuri

ca ochii ah ochii

nu tin nimic

in adancuri

cum in oceane

nu pot sa fie

ruini si armade

ca nu e nimic

decat pletele blonde

care-s nimic

ca nu e nimic

in adancuri

nimic.

Mihai Ursachi - Spre steaua carnagiului

"Treceam - cata vreme - pe langa limanuri

Prin intermundii, taramuri inferme,

Fara opriri la cerestile hanuri,

Caci vai, calaream pe un vierme.

"De ce, intrebai albiciosul meu cal,

A trebuit sa ma nasc pentru tine, iar tu

Pentru ce m-ai ales?" Infernal

Ondulandu-si spinarea, tacu.

"Pentru ce esti atat de molau, de docil,

Pentru ce nu nechezi?" Si simtindu-l ca plange,

Cu pinteni adanci rascoleam in tesutul fragil.

.Picioarele mele sunt rosii de sange.

"O, zisei atunci, umoarea aceasta eu o cunosc,

Curge-n vinele mele, tu n-o poti avea."

Si plin de manie lovii cu cravasa mea, pleosc!

In ochii fiintei aceleia, care tacea.

Lumina miloasa a Caii Lactee

Ne-nvalui. Din rana deschisa

Cata catre mine un ochi de femeie

Nespus de iubit - amintire ori vise.

Iar mainile mele sunt rosii, sunt rosii,

Intocmai ca steaua carnagiului, Marte,

Spre care pluteam amandoi, ticalosii,

Pe care nimic nu ne poate desparte.