Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Spalarea creierului

Psihologie psihiatrie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Spalarea creierului

In capitolul precedent am prezentat cele trei mari directii de actiune pentru obtinerea unui control total asupra individului: remodelarea comportamentului, restructurarea gandirii si redefinirea structurii emotionale. Pentru fiecare directie in parte am dat nenumarate exemple de modificari impuse individului. Strategia impunerii acestor modificari, pentru a fi eficienta, pentru ca schimbarile sa fie durabile, are ca numitor comun succesiunea a trei etape: dezghetarea, schimbarea si reinghetarea.




Dezghetarea are ca scop distrugerea totala a vechiului ele­ment de identitate a individului (act de comportament, mod de gandire, sentiment). Schimbarea este reprezentata de inocularea noului element de identitate. Reinghetarea consta in fixarea noii personalitati a individului, pentru ca ea sa reziste in timp.

Acest model in trei trepte a fost studiat, in linii generale, de Kurt Lewin, in anii patruzeci, apoi a fost descris si sistematizat, doua decenii mai tarziu, de Edgar Schein si de R.J. Lifton. Ultimii doi si-au bazat studiile pe analiza programelor de spalare a creierului, utilizate in China maoista, la sfarsitul anilor cincizeci. Modelul in trei trepte nu este insa aplicabil numai unor tehnici de felul celor utilizate de comunistii chinezi pentru a-i 'converti' pe prizonierii lor americani. El este aplicabil in toate imprejurarile in care individul este supus unor constrangeri fizice, sociale sau psihice, pentru a i se crea o noua identitate.

Daca nu se iau in considerare credinta, valorile, atitudinile, sentimentele sau actele de comportament ce urmeaza a fi modificate, modelul in sine (devenit astfel neutru din punct de vedere moral) poate explica toate procesele de influentare si de schim­bare a personalitatii individului, atat cele cu finalitate morala negativa, cat si cele ce urmaresc scopuri pozitive, din perspec­tiva moralitatii, precum reeducarea in penitenciare sau psihoterapia.

Dezghetarea, schimbarea si reinghetarea sunt specifice si proceselor de indoctrinare din sistemele totalitare, si metodelor de convertire la diverse religii si secte religioase, si sistemelor de reeducare din puscarii, si proceselor de recuperare mentala din spitalele de boli nervoase, si antrenamentelor din armata, iar exemplele pot continua. Modelul in trei trepte este universal valabil si, de fapt, singurul cu adevarat eficient.

Dezghetarea este cea mai importanta etapa a procesului, de eficienta ei depinzand reusita aplicarii intregului model. Pentru a pregati un individ in vederea unei schimbari radicale, identitatea acestuia trebuie distrusa. El trebuie sa fie complet dezorientat. Sistemul sau propriu de valori, standardele conform carora se raporta la lumea exterioara si se intelegea pe sine insusi sunt anihilate pentru a pregati terenul schimbarii ce va urma.

Dezghetarea poate fi aplicata pe diverse cai. Prima ar fi detasarea individului din mediul sau social si anihilarea deprin­derilor sale zilnice. Lipsa contactelor interumane obisnuite il va priva de posibilitatea unor confirmari exterioare ale manifestarilor sale, sporindu-i deruta. In inchisori, in spitalele de boli nervoase, in asezamintele monahale, in taberele de instruire s.a.m.d., sistemul de regulamente interne, obligativitatea purtarii unor vesminte specifice, aceleasi pentru toti, programul zilnic foarte riguros stabilit creeaza un cadru cu totul nou, complet diferit de cel cu care era familiarizat individul. In acelasi timp, vechile deprinderi sunt uitate si se formeaza noi obisnuinte ce vor intra curand in reflex. O situatie asemanatoare, desi mai putin evidenta, se intalneste si in institutiile de invatamant, mai ales acolo unde functioneaza internatele. Nevoit sa locuiasca la camin sau in campusurile universitare, tanarul se adapteaza treptat unui nou mediu social, contactul cu cei de acasa devine dificil, programul de studiu si regulamentele interne ii creeaza noi obisnuinte. In acest mod, procesul de educatie incepe pe un 'teren defrisat', eliberat, in mare parte, de influenta experientei ante­rioare. La fel se petrece si in armata. Regulamentul strict, incazar-marea, uniformele, lipsa contactelor cu cei de acasa il dezo­rienteaza complet pe recrut si il fac mult mai usor de instruit, mult mai obedient fata de ordinele superiorilor. Un studiu din 1954, efectuat in mai multe unitati militare din Statele Unite, revela faptul ca rezultatele militarilor erau cu atat mai bune, cu cat unitatea lor se afla mai departe de casa, iar contactele cu cei apro­piati erau mai putine.

In sistemele totalitare, dupa preluarea puterii, intregul sistem de legi este modificat intr-un timp foarte scurt, se impun rapid noi deprinderi si noi forme de comportament, mergand pana la purtarea unor haine specifice, utilizarea unor alte formule de adresare ori respectarea unui nou program zilnic, astfel ca, pe fondul starii generale de anomie, propovaduitorii noii doctrine au o aderenta sporita in randurile marii mase a cetatenilor.

O varianta mai dura a acestei prime cai de dezghetare este mortificarea eului. Ea se intalneste in special in unele secte reli­gioase sau in lagare. Individului i se iau definitiv toate bunurile personale, este privat, de multe ori, chiar si de unele semne distinctive ale persoanei sale prin obligativitatea tunsului la piele si a rasului, primeste un numar in locul numelui, este supus unor munci sau ritualuri extenuante si deseori umilitoare, per­sonalitatea ii e complet anulata. Devine un 'nimeni' cufundat in anonimatul celor multi. Vechea sa identitate este complet distrusa.

In unele culte satanice, novicele, pentru a fi rupt complet de vechea personalitate, este supus unor ritualuri ce implica desacralizarea si profanarea unor simboluri unanim acceptate in lumea exterioara (i se impune sa scuipe crucea, sa jure ca isi va omori parintii sau prietenii daca i se va cere, sa faca diverse jertfe animale etc).

O alta metoda foarte utilizata pentru distrugerea identitatii O individului este privarea acestuia de somn. In completare se poate veni si cu o noua dieta precum si cu noi ore de masa, ce sporesc dezorientarea persoanei. In unele grupuri se foloseste regimul alimentar sarac in proteine si bogat in glucide. De asemenea, subalimentarea continua a individului are efecte sensibile in subminarea stabilitatii sale psihice. In lagarele de concentrare naziste, metoda era generalizata. In Romania regi­mului Ceausescu, intreaga populatie a tarii, cu exceptia nomen­claturii, suferea de foame. Asa-numitul 'program de alimentatie rationala' avea ca scop atat erodarea rezistentei psihice a individului, cat si ocuparea timpului liber al acestuia cu o permanenta alergatura dupa alimente, pentru a nu avea cand sa mai gandeasca. Trebuie remarcat si faptul ca, dupa caderea regimului comunist, initiatorul respectivului 'program' a ajuns ministru al sanatatii.

Dezghetarea este realizata cu maximum de eficienta in izolare, atunci cand indivizii nu au posibilitatea intretinerii unor legaturi cu exteriorul. Sistemele totalitare interzic cetate­nilor lor calatoriile in strainatate. In sectele extremiste, adeptii sunt adusi intr-o stare de dependenta totala fata de asezamantul grupului.

Hipnoza este o alta metoda, foarte puternica, pentru desfasurarea procesului de dezghetare. Extrem de eficiente sunt tehnicile hipnotice bazate pe utilizarea deliberata a confuziei pentru inducerea starii de transa. Confuzia rezulta atunci cand individul este supus unui flux de informatii contradictorii, comunicate in acelasi timp. Spre exemplu, hipnotizatorul spune pe un ton autoritar: Cu cat vei incerca mai mult sa intelegi ceea ce spun, cu atat te vei dovedi mai incapabil sa pricepi vreodata. Intelegi? Desi, la o analiza mai atenta, fraza pare a avea sens, efectul ei imediat asupra subiectului este crearea unui sentiment de disconfort psihic.

Insa chiar si in absenta hipnozei, atunci cand individul este mentinut mult timp intr-un loc izolat si supus permanent unor astfel de fluxuri informationale confuze, el va ajunge sa-si suprime din reflex gandirea logica si sa se comporte asemenea celor aflati impreuna cu el in izolare. Controlul informatiei isi dovedeste astfel intreaga putere de manipulare a constiintelor. Individul nu mai are incredere in sine, ci se adapteaza din instinct comportamentului de grup.

In majoritatea sectelor, starea de transa este atinsa prin meditatii indelungate, sedinte de confesiune, rugaciuni, cantece in grup s.a.m.d. In societatile totalitare, acestea sunt inlocuite cu sedintele comune de invatamant politic, sindicat ori partid, cu scrierea unor nenumarate autobiografii, cu participarea la spec­tacole grandioase de venerare a liderilor, cu audierea si inter­pretarea cantecelor patriotice etc. Chiar daca nu cu aceeasi intensitate ca in cazul sectelor, starea de disconfort psihic totusi apare si, pentru eliminarea ei, individul se conformeaza din reflex normelor impuse de autoritati. Mai mult, o eventuala incalcare a normelor ii activeaza profunde sentimente de vinovatie, rusine si teama de a nu fi pedepsit. Asemanarile reflexelor de compor­tament ajung pana la identificare. Spre exemplu, a te ridica in picioare si a parasi biserica in timpul unei predici este la fel de inacceptabil ca a te ridica si a parasi sala in timpul unei sedinte de invatamant politic.

Revenind la metoda propriu-zisa de spalare a creierului, aceasta este considerata unanim drept forma extrema de indoctrinare politica si singura cu adevarat eficienta. Desi au urmat cai diferite, atat rusii, cat si chinezii au desavarsit-o. Ame­ricanii, prin cateva programe ultrasecrete ale CIA, au expe­rimentat alt gen de metode, in care au utilizat hipnoza, drogurile, socurile electrice, administrarea de diferite substante chimice s.a.m.d. Au fost depasite orice limite ale eticii medicale si profesionale, au fost sacrificate vieti omenesti, insa rezultatele nu au confirmat asteptarile. Comunistii rusi si cei chinezi si-au pastrat 'suprematia' in domeniu, desi nu au folosit tehnici 'exotice' precum americanii, iar violenta fizica a fost aproape inexistenta.

Metoda ruseasca de spalare a creierului incepea prin izolarea prizonierului intr-o celula austera. Garzile care il supravegheau permanent, prin rotatie, il supuneau incontinuu la tot felul de umilinte si injosiri, pentru a-i crea senzatia unei ruperi totale de lumea exterioara. Ii spuneau cand sa stea in picioare si cand sa se aseze, ii indicau in ce pozitie sa doarma si il trezeau cand facea o miscare cat de mica, ii interziceau orice stimul exterior (carti, stiri, conversatii).

Dupa patru-cinci saptamani, prizonierul claca. Plangea, mormaia, avea halucinatii, se ruga de unul singur. Din acel moment incepea interogatoriul. In fiecare noapte gardienii il duceau intr-o camera speciala unde il astepta anchetatorul. Acesta nu il acuza de nimic, ci se arata convins ca prizonierul stie foarte bine de ce se afla acolo. La randul sau, prizonierul se straduia sa-si demonstreze nevinovatia fara a sti de ce era acuzat. Ore in sir, nopti in sir, cei doi treceau in revista intreaga viata a prizonierului, in cele mai mici amanunte. Apoi o luau de la capat. Anchetatorul depista orice neconcordanta si o amplifica, prezentand-o ca pe o dovada indubitabila de vinovatie. De cate ori prizonierul incerca sa se justifice, anchetatorul izbucnea in ras, determinandu-l sa caute un alt raspuns, cat mai plauzibil.



Dupa saptamanile de izolare si de nesiguranta, prizonierul incerca sentimente de usurare si de recunostinta atunci cand se intalnea cu anchetatorul, acesta fiind singura fiinta cu care putea comunica. Mai mult, ajungea sa se invinovateasca singur, pentru a face ancheta sa avanseze, pentru a nu mai trai in tensiunea aceea psihica insuportabila. Treptat avea impresia ca munceste cot la cot cu anchetatorul pentru rezolvarea cat mai rapida a cazului sau.

Pe masura ce treceau saptamanile, prizonierul isi lasa tot mai mult sufletul in mainile anchetatorului, iar acesta, ori de cate ori obtinea o noua marturie, slabea presiunea. Ii oferea prizonierului o tigara, statea cu el la taclale, ii spunea ca este un simplu om care trebuie sa-si faca meseria. Daca prizonierul intarzia sa faca noi marturisiri, strangea din nou surubul, aratandu-se nemultumit ca i-a fost inselata increderea, ca nu s-a colaborat asa cum ar fi trebuit.

Pe masura ce acuzatiile la adresa lui incepeau sa se contu­reze, prizonierul isi dadea seama ca singura cale de a scapa de acel calvar era marturisirea completa. Altfel infernul ar fi continuat la nesfarsit. In nouazeci si noua la suta din cazuri, ajuns in aceasta faza, prizonierul semna tot ce i se punea in fata.

In Uniunea Sovietica de pe timpul lui Stalin, marturisirea completa marca sfarsitul interogatoriului. Dupa obtinerea ei, prizonierul era impuscat sau trimis intr-un lagar de munca. Din acest motiv, termenul de 'spalare a creierului' este impropriu folosit in cazul procedurilor folosite de rusi asupra prizonierilor. Izolarea si interogatoriile constituiau, de fapt, doar prima etapa a metodei, cea de dezghetare.

Spre deosebire de rusi, chinezii au aplicat intreaga succe­siune a etapelor, propunandu-si, inca de la inceput, sarcina ambitioasa a reeducarii prizonierilor. Pentru ei, obtinerea marturisirilor complete reprezenta abia inceputul. Pentru a trece la faza a doua, cea de schimbare, mutau prizonierul intr-o celula mai larga, alaturi de alti detinuti. Aici avea loc indoctrinarea. Din zori si pana in noapte, prizonierul ii studia, impreuna cu ceilalti, pe Marx si pe Mao, asculta prelegeri de invatamant politic si se autoevalua in cadrul sedintelor de autocritica. Supraveghetorii nu apreciau individual progresele, ci numai la nivelul intregului grup. Orice ameliorare, cat de mica, a conditiilor de detentie, depindea numai de 'progresele' inregistrate de absolut toti membrii grupului. Din acest motiv, fiecare prizonier era foarte atent la comportamentul celorlalti, atacandu-i violent pe cei care se dovedeau mai rezistenti la indoctrinare. In cele din urma, 'rezistentii', nemaisuportand presiunile exercitate de colegi asupra lor, se conformau comportamentului de grup. Imediat ei simteau cum ceilalti ii privesc cu simpatie si chiar cu recu­nostinta. Se crea astfel reflexul de supunere neconditionata fata de procesul indoctrinarii. Supunerea il facea pe prizonier sa supravietuiasca in detentie, sa se bucure de consideratia colegilor sai, sa se cufunde in anonimat pentru a-si reduce zbuciumul interior. Noul comportament atragea dupa sine, din cauza fenomenului de disonanta cognitiva, remodelarea simta-mintelor si, in cele din urma, a gandirii. In timp, prizonierul ajungea sa creada ca numai credinta in noua doctrina ii putea aduce stima celor din jur. El avea 'revelatia' ca ideologia comunista reprezinta 'adevarul absolut', ca doar lui trebuia sa-si dedice viata.

Avand in vedere acest proces de 'spalare a creierului', utilizat de chinezi asupra prizonierilor de razboi occidentali, se poate intelege mult mai usor cea de-a doua etapa a modelului de creare a unei noi identitati si anume schimbarea

Schimbarea consta in a impune individului un nou mod de a se comporta, de a simti si de a gandi. Astfel se umple vidul creat de stergerea vechii sale identitati si i se creeaza noua identitate. In acest sens, asa cum am vazut ceva mai inainte, procesul de indoctrinare consta atat in tehnici evidente, conventionale (ore de invatamant politic, lecturi, ritualuri specifice), cat si in metode subtile, neconventionale (includerea intr-un grup si supunerea la presiunile exercitate de acesta, crearea reflexelor de gandire s.a.m.d.). Multe dintre tehnicile folosite in perioada anterioara, cea a dezghetarii, sunt utilizate, in continuare, si in aceasta a doua etapa.

Metoda chineza a demonstrat ca cea mai puternica sursa de influenta, in cadrul unui grup izolat, este reprezentata de dorinta noilor prizonieri de a deveni asemenea veteranilor. Veteranii sunt perceputi ca modele de comportament si fel de a gandi, ca exemple de adaptare si supravietuire, ca indivizi care au scapat de povara acuzatiilor si se afla spre finalul unui extenuant proces de reformare a personalitatii. Novicele, disperat, confuz, aflat la limita rezistentei tinde sa urmeze din instinct experienta veteranilor pentru a supravietui.

Trebuie remarcat faptul ca remodelarea novicilor prin aceasta metoda se face numai cand acestia sunt convinsi de sinceritatea veteranilor. Daca exista un dubiu cat de mic ca veteranii s-ar afla in slujba autoritatilor, ca sunt informatori sau agenti ai Puterii, tehnica nu mai da rezultate. Novicii se izoleaza in ei insisi, refuza contactele cu ceilalti membri ai grupului, resping orice cooperare. Din acest motiv, metoda chineza nu presupune, in mod special, contacte cu vreun prizonier anume, nu se bazeaza pe infiltrarea de informatori sau agenti de influenta suplimentari. Grupul este tratat in ansamblul sau, iar constran­gerile sau recompensele se aplica tuturor. Orice contact cu vreun veteran ar trezi suspiciune si ar compromite procesul de indoc­trinare. Este suficient ca veteranii sa-si joace rolul lor de indivizi aflati la granita dintre viata in penitenciar si libertate. Novicii au incredere in ei pentru ca ii simt asemenea lor. In acelasi timp tind sa le urmeze comportamentul pentru ca veteranii reprezinta un model de supravietuire.

Acelasi lucru se constata, de pilda, in practica judiciara. Membrii bandelor criminale rezista de obicei cu inversunare interogatoriilor extenuante si presiunilor de tot felul venite din partea anchetatorilor. Insa atunci cand un membru marcant al bandei este determinat sa coopereze cu anchetatorii, exemplul sau, in marea majoritate a cazurilor, ii determina si pe ceilalti delincventi sa faca marturisiri complete.

Aceeasi metoda este utilizata si in anumite penitenciare, in vederea reeducarii detinutilor. Eforturile autoritatilor se concen­treaza asupra celui care este privit ca lider de catre ceilalti pusca­riasi. Atunci cand acesta este determinat sa coopereze, influenta lui asupra grupului poate fi determinanta in procesul de reedu­care. Metoda implica totusi riscuri serioase. Daca legatura liderului de grup cu autoritatile este descoperita mult prea devreme de catre ceilalti detinuti, acesta poate sa cada in dizgratia grupului, sa fie catalogat drept 'gusa', 'ciripitor' s.a.m.d. Astfel intreaga strategie da gres, iar susceptibilitatea detinutilor creste, facandu-i mult mai greu de reeducat prin repetarea acestei tehnici sau chiar prin aplicarea altora.

In spitalele de boli nervoase este cunoscut faptul ca, pentru recuperarea pacientilor, cea mai mare influenta asupra acestora o au gardienii, infirmierele sau ceilalti pacienti. Medicii psihiatri obtin, de obicei, mai putine succese decat personalul auxiliar, tocmai pentru ca rezistenta interna a pacientilor se amplifica instinctiv in prezenta unui cadru medical cu autoritate. In unele spitale, psihiatrii, pentru a obtine rezultate pozitive, se mentin in umbra, coordoneaza comportamentul infirmierelor si al gardienilor, supravegheaza discret adunarile 'libere' ale bolnavilor.

O metoda deosebit de eficienta, dar, intr-un fel, si riscanta, este cea a 'fratelui mai mare'. Foarte multe companii au renuntat la metoda tutelarii noilor angajati de catre persoane aflate spre varful ierarhiei. Nou-venitii sunt incredintati celor aflati pe aceeasi treapta cu ei, dar vechi in meserie, sau celor de pe treapta imediat superioara. Acestia au mult mai multa influenta, astfel se creeaza si relatii interpersonale mult mai stabile, care, in final, ii fac pe nou-veniti sa devina loiali firmei. Riscul consta in faptul ca unii dintre 'fratii mai mari' pot avea propriile lor frustrari, pe care le inoculeaza novicilor, determinandu-i sa devina reticenti sau chiar ostili fata de cei din fruntea ierarhiei. In alte cazuri, 'fratii mai mari' pot manifesta o loialitate ostentativa fata de companie, efectul fiind crearea aceluiasi sentiment de reticenta.

In sectele extremiste, schimbarea are loc in cadrul unor ritualuri extenuante, monotone, repetate la nesfarsit, in grup. Uneori predicile pe care sunt nevoiti sa le asculte noii adepti sunt sofisticate, aproape neinteligibile, insa mesajul general este intotdeauna acelasi: lumea exterioara este rea, de aceea unica speranta o reprezinta apartenenta la secta si respectarea intocmai a invataturilor liderului. 'Iluminarea spirituala este imposibila pentru cei din exterior, deoarece ei nu cunosc «adevarul».' Iar 'adevarul' poate fi inteles numai printr-o supunere oarba fata de indemnurile conducatorului. 'Vechile concepte' trebuie aban­donate pentru a elimina 'raul', gandirea rationala este potrivnica progresului spiritual, in consecinta numai credinta fara limite poate salva sufletul si trupul. Recrutilor li se inoculeaza un nou comportament, un nou mod de gandire, noi simtaminte in mod gradat. Ei sunt considerati asemenea unor nou-nascuti din punct de vedere spiritual. In momentul in care se observa o prea mare rezistenta din partea vreunuia, procesul este incetinit si, cel mai adesea, respectivul este incredintat unui sectant experimentat care sa-i continue indoctrinarea. Intotdeauna, puterea de influenta a partenerilor de grup are mai mari sanse de reusita decat presiunea din partea celor situati in fruntea ierarhiei.

De multe ori, sedintele de indoctrinare pot deveni obsedante, confuze, dar tocmai asta se doreste. Noul adept este adus intr-un gen de transa hipnotica, in care gandirea logica este anihilata, marind astfel sansele de reusita ale procesului crearii unei noi identitati. In plus, daca novicii adorm in timpul unor ritualuri obositoare, sentimentul de vinovatie pe care il incearca instinctiv poate fi exploatat la maximum, pentru a-i face sa se straduiasca si mai mult in atingerea 'iluminarii spirituale' pe calea indicata de liderul sectei.

O alta tehnica de schimbare este 'experienta spirituala'. Cele mai bine pastrate secrete ale recrutului sunt colectate treptat, eventual prin intermediul noilor sai prieteni din cadrul sectei, si transmise liderului pentru a fi folosite mai tarziu, in revelarea unei asa-zise 'experiente spirituale'. Spre exemplu, noul adept a avut o prietena care s-a sinucis. Informatia este pasata conducatorului, care, la momentul potrivit, in cadrul unor ritualuri specifice, o face cunoscuta. Recrutul, stiind ca nu divulgase nimanui secretul sau fiind convins ca cel caruia i-l impartasise nu ii putea trada increderea, ajunge la concluzia ca liderul i-a citit gandurile sau a comunicat cu divinitatea. In consecinta el ajunge sa-si ceara iertare pentru insuficienta preocupare de a deveni un 'bun' membru al sectei, iar increderea lui in lider devine de nezdrun­cinat. In acelasi timp, prin astfel de trucuri, conducatorul sectei capata o aura cvasidivina. Si cum lipsa de credinta in divinitate este cel mai mare pacat al unui sectant, dar si originea tuturor relelor din lume, noua identitate a adeptilor va fi lipsita total de atributul gandirii logice. In consecinta, dependenta adeptilor de secta si de liderul acesteia va fi totala.



Din nou, studiile de psihologie sociala axate pe analiza tehnicilor de manipulare din cadrul sectelor arata ca totusi cea mai puternica presiune de influentare a noilor membri vine din partea semenilor lor deja indoctrinati. Acestia din urma sunt absolut convinsi ca stiu exact ce le lipseste nou-venitilor si ii 'prelucreaza' in consecinta. Veteranii au senzatia ca ei sunt singurii vinovati in caz ca recrutul nu e destul de maleabil, de aceea isi maresc eforturile si presiunea pana cand obtin rezul­tatul dorit.

Pentru accelerarea procesului de creare a unei noi identitati, membrii grupului sunt impartiti in subgrupuri, astfel incat recrutii sa se afle permanent in preajma si sub influenta unor veterani de care sa se lege si sufleteste.

Dar schimbarea nu implica doar inocularea unui sentiment de supunere neconditionata fata de liderul sectei sau inocularea unor precepte religioase cu totul noi. Pentru a fi de durata, se urmareste crearea unei veritabile 'mitologii' a grupului. Adeptii ajung, treptat, sa-si marturiseasca intre ei 'vechile pacate', sa raspandeasca povestile de succes ale sectei sau istorisirile cu aura mistica avandu-l in centru pe lider, sa perceapa noua viata din cadrul grupului ca fiind singura posibila pentru ei. Se naste astfel un simt al comunitatii, iar dependenta sectantilor de grup este definitiva. Amenintati cu parasirea sectei sau cu dezintegrarea acesteia, ei vor alege sinuciderea, asa cum s-a intamplat in Guyana.

Trebuie adaugata si observatia ca, pentru reusita schim­barii, o importanta aparte o are mediul (fizic, daca putem sa-i spunem asa) in care se afla recrutul. Dupa cum s-a vazut, izolarea este absolut necesara. Cele mai eficiente procese de schimbare au loc in inchisori, spitale, internate, cazarmi etc. Liderii sectelor extremiste isi duc intotdeauna adeptii in locuri izolate, departe de lumea inconjuratoare, unde orice contact cu exteriorul este anihilat. Asezarea sectei este ridicata din temelii, intr-un loc virgin, la fel cum noua identitate a adeptului este reconstruita total, pe spatiul liber obtinut prin distrugerea vechii personalitati.

Avand in vedere tehnicile de schimbare a identitatii in sectele religioase sau in diferite institutii, se pot face si alte numeroase paralele cu manipularea din sistemele sociale totalitare. Ideologia comunista, spre exemplu, urmarea formarea 'omului nou'. Procesul de schimbare includea izolarea intre granitele tarii, distrugerea a tot ceea ce amintea de trecut, reinventarea istoriei, exacerbarea cultului personalitatii, deposedarea cetateanului de tot ceea ce i-ar fi oferit un anume grad de intimitate si cufundarea lui in anonimatul unei mase de manevra uniforme, includerea lui in tot felul de grupuri de indoctrinare inca de la cea mai frageda varsta s.a.m.d.

Esecul sistemelor totalitare, mai ales al celor de sorginte comunista, s-a datorat, intr-o anume masura, si numarului foarte mare de indivizi a caror mentalitate trebuia schimbata. Procesul are sanse de reusita cu atat mai mari, cu cat grupul este mai restrans. Si totusi nu aceasta este cauza principala a esecului, ci supralicitarea. Intr-un capitol anterior spuneam ca una dintre cele mai recente concluzii ale cercetatorilor in psihologie sociala este aceea ca presiunea manipulatorului asupra individului nu trebuie sa depaseasca un anume prag. Depasirea pragului echi­valeaza cu declansarea unui intens sentiment de frustrare. Acesta va fi pastrat in interiorul individului, va fi ascuns de frica de represalii, insa, mai devreme sau mai tarziu, va izbucni cu efecte incontrolabile.

Pentru reusita totala a manipularii, individul trebuie sa ramana cu iluzia ca el a ales schimbarea, nu ca i-ar fi fost impusa. Nu trebuie sa uitam cat de preocupat era Goebbels ca programele lui de propaganda sa nu depaseasca limita peste care populatia ar fi fost plictisita si ar fi inchis butonul radioului. Spre deosebire de el, activistii lui Ceausescu au exagerat enorm manifestarile de venerare a 'carmaciului', iar efectul a fost exact invers celui preconizat.

Se cuvine aici o digresiune cu privire la diferenta funda­mentala dintre socialismul de sorginte moscovita si socialismul democratic. Pentru cei care au trait (si au suferit) intr-un sistem socialist totalitar, pare de-a dreptul bizara aderenta pe care o au ideile socialiste in democratiile veritabile, si chiar in randurile unei mari parti a intelectualitatii occidentale. Aceasta perceptie are la baza confuzia intentionata pe care propaganda comunista a creat-o printr-un vast sistem de dezinformare si manipulare a opiniei publice interne si internationale. S-a incercat inocularea ideii ca socialismul este acelasi, indiferent de caile prin care este promovat. Mai mult, chiar si astazi, cand sistemele totalitare s-au prabusit, nostalgicii comunisti, in intentia de a convinge cetatenii ca doctrina in numele careia au militat era 'corecta', iau Suedia ca exemplu de tara in care principiile socialiste (in special in ceea ce priveste redistribuirea venitului) au avut castig de cauza. Or, tocmai aici se afla deosebirea esentiala.

In democratiile autentice, cetateanul este liber sa opteze pentru socialism, la fel ca pentru orice alta ideologie. De aseme­nea, el este liber sa renunte la respectiva doctrina atunci cand nu mai este convins de eficienta ei. In sistemele socialiste totalitare, cetateanul este fortat sa se supuna preceptelor ideologice impuse 'de la Centru', fara a avea nici o alta varianta. Mai mult, nesupunerea echivaleaza cu pedepse adesea insuportabile. Standardul inalt de viata atins in Suedia se datoreaza tocmai sistemului democratic de acolo. Dezastrul din tarile est-europene a fost provocat tocmai de sistemul totalitar. Aderenta pe care o au principiile socialiste in democratiile autentice se datoreaza faptului ca adeptii lor cred sincer in ele. Prabusirea 'lagarului socialist' a fost posibila pentru ca oamenii nu au mai crezut in ideologia socialista, poate si pentru ca au fost fortati s-o faca decenii in sir.

Trebuie remarcat faptul ca succesele regimurilor socialiste s-au inregistrat in prima perioada a acestora, atunci cand oamenii inca traiau cu iluzia ca socialismul este optiunea lor fireasca. In acea vreme, era absolut real entuziasmul celor care, spre exem­plu, in Romania, au construit, prin munca voluntara, liniile ferate Bumbesti-Livezeni, Salva-Viseu sau alte numeroase obiective. Pentru ca acei oameni, atunci, credeau sincer in 'zorii unei ere noi'. Dar pe masura ce regimul a devenit tot mai apasator, iar nivelul de trai tot mai scazut, ei au incetat sa mai creada. Astfel, cateva decenii mai tarziu, regimurile socialiste s-au prabusit din interior, tocmai pentru ca marea majoritate a populatiei simtea nevoia unei alternative.

Si totusi, poate ca o anume confuzie persista. Sunt tot mai multi cei care sustin ca principiile socialiste conteaza la urma urmei, nu caile prin care au fost promovate acestea, iar daca s-au inregistrat esecuri, a fost din cauza unor conducatori incapabili, nu a sistemului in sine. Argumentatia poate parea logica, dar ea eludeaza complexitatea fenomenului.

Sistemul socialist de sorginte moscovita punea doctrina pe primul plan. Omul trebuia sa se supuna acesteia fara cracnire. Situatia in tarile occidentale este total diferita, pentru ca, acolo, ideologia socialista este doar o parte a unui sistem democratic, in care omul se afla pe primul plan, iar sistemul trebuie sa se adapteze pentru a pune in valoare personalitatea si calitatile fiecarui cetatean, indiferent de optiunea lui politica.

In tarile est-europene, nivelul de trai tot mai scazut era motivat de oficialitati prin necesitatea existentei unor 'generatii de sacrificiu' care sa faca posibil acel 'viitor luminos', tot mai Indepartat. Oamenii nu traiau in prezent, ci doar sufereau, singura lor speranta fiind ca urmasii se vor bucura, poate, de viata. In democratiile veritabile, oamenii traiesc in prezent, se bucura de viata si se ingrijesc in mod normal de generatiile viitoare.

In esenta, deosebirea dintre socialismul de sorginte moscovita si cel democratic este deosebirea dintre totalitarism si democratie. Principiile socialiste ajunsesera, in Est, doar invelisul doctrinar menit sa instituie un regim autoritar, in care nu era admisa nesupunerea, mai ales fata de conducator. De aceea si metodele de instaurare si de mentinere a unui astfel de sistem erau foarte asemanatoare cu cele utilizate in alte regimuri totalitare (de exemplu, in cel nazist). Ideologia, principiile 'inaltatoare' in numele carora guvernau liderii comunisti ajunsesera simple idei abstracte, menite sa justifice represiunea. Ceea ce ii interesa pe conducatori era doar mentinerea unei puteri absolute asupra oamenilor, in numele careia sa-si aroge privilegii nemasurate. Ei erau primii care incalcau principiile pe care le propovaduiau. De aceea sistemele socialiste totalitare ajunsesera sa nu mai aiba nimic comun cu socialismul autentic. Ele erau pur si simplu sisteme totalitare, perfect asemanatoare celor pornite de la o doctrina de dreapta, spre exemplu. Intotdeauna, extremele se ating. Acesta este si motivul pentru care curentul socialist din societatile democratice, concretizat si in Internationala socialista, refuza sa se asocieze cu partide socialiste de sorginte moscovita sau asemanatoare lor. Pentru ca astfel de partide nu urmaresc pro­movarea doctrinei socialiste (asa cum declara), ci sunt doar instrumentele prin care se incearca promovarea unui sistem totalitar.

Socialismul a fost, este si va ramane o ideologie cu o mare putere de fascinatie asupra oamenilor. Insa promovarea prin­cipiilor sale este posibila numai in cadrul unui sistem democratic. Doar intr-un asemenea sistem, in care oamenii sunt liberi sa aleaga, aderenta sincera la doctrina socialista are sanse de reusita. In plus, orice abatere de la principii este imediat sanctionata de celelalte partide, iar pericolul alunecarii spre totalitarism (si spre toate consecintele nefaste ale acestuia) este cu atat mai mic, cu cat sistemul democratic este mai puternic.



In fond, in democratiile avansate spre care se tinde, mai ales in cele participative, confruntarile ideologice pierd foarte mult din intensitate. Cetateanul nu mai este interesat de doctrina in sine, ci de ceea ce ii ofera promotorii ei in sensul bunastarii personale imediate. Incrancenarile, zvarcolirile, confruntarile violente au loc doar acolo unde sistemul democratic este abia in formare. Va­riantele hibride, precum 'democratia cu un despot luminat', au avut uneori efecte benefice doar in democratiile fragile, pe o pe­rioada limitata. Prelungirea unei astfel de perioade duce inevitabil la alunecarea spre totalitarism, in momentul in care 'despotii' incep sa prinda gustul puterii nelimitate.

Reinghetarea este cea de-a treia si ultima etapa a procesului de creare a unei noi identitati. Dupa ce i-a fost distrusa vechea personalitate si a fost supus indoctrinarii, individului i se cimen­teaza noua identitate, pentru a nu exista posibilitatea sa revina la vechile obiceiuri, sentimente sau mod de gandire, o data iesit de sub presiunea manipulatorilor sai. O mare parte dintre tehnicile descrise la primele doua etape sunt folosite in continuare.

Neglijarea reinghetarii poate duce la esecul intregului pro­ces. Statisticile arata ca, in ciuda programelor de reeducare din unele penitenciare, foarte multi detinuti, o data eliberati, recidi­veaza. Din prima zi de libertate, ei se intorc la vechii prieteni, in mediul social cu care sunt obisnuiti si isi reiau indeletnicirile ilegale. Un lucru asemanator se intampla cu fostii pacienti ai spitalelor de boli nervoase, o data reveniti la situatia familiala sau sociala ce le-a produs caderea psihica. Si in cazul acestora, lipsa unui suport social ulterior zadarniceste programele de resocializare carora le-au fost supusi in perioada internarii.

In domeniul educatiei, se stie deja ca 'repetitia este mama invataturii'. Insa principiul nu se aplica numai acumularii de cunostinte. Sistemul educational, dupa cum am spus deja, are si menirea de a crea elevului anumite deprinderi, un sistem de gan­dire specific, o scara de valori prin prisma careia acesta va evalua ceea ce ii ofera societatea, noii prieteni si colegi de munca etc. Integrarea proaspatului absolvent intr-un mediu total diferit de cel cu care fusese obisnuit in timpul studiilor poate anihila efectul perioadei de educatie, cu consecinte adesea negative.

De asemenea membrii unor secte religioase, atunci cand le parasesc, revin treptat la vechile deprinderi, sub presiunea noului mediu social.

Pentru ca procesul de creare a noii identitati sa nu se termine cu un esec, perioada de reinghetare este riguros urmarita. Individului i se impune, in primul rand, sa-si blameze trecutul, sa-si faca autocritica, sa se confeseze indrumatorilor sau parte-nerilor sai. El trebuie sa se simta permanent vinovat de faptele, gandurile si sentimentele pe care le-a incercat inaintea schimbarii. In lagarele de reeducare sau in cultele extremiste, individul este obligat sa-si neglijeze aptitudinile specifice, sa-si renege familia si fostii prieteni sau colegi, sa-si reprime dorintele firesti sau interesele personale si sa se preocupe doar de ceea ce i se spune ca este 'permis', 'corect' ori 'inaltator'. De cele mai multe ori, ca si in etapele precedente, novicele este dat spre tutelare unui veteran. Astfel, se ating doua obiective. Novicele va avea per­manent un model de comportament la care sa se raporteze si spre care sa tinda, iar veteranul isi va gasi confirmarea credintei sale in respectul pe care i-l va arata invatacelul.

Noua pereche sau, dupa caz, noul grup va forma in acest fel o 'familie adevarata'. Celelalte legaturi de sange vor fi privite doar ca o demodata familie 'biologica', neavand nimic comun cu spiritul. Jim Jones, liderul sectei Templul poporului, ai carei membri au comis acea halucinanta sinucidere colectiva in Guyana, le-a impus adeptilor sai sa i se adreseze cu formula de 'tata'. Comunistii rusi il denumeau pe Stalin 'tutucul'.

Pentru a impulsiona cimentarea noii identitati, individului i se da, uneori, un nou nume, i se impun un nou stil de imbra­caminte, o noua tunsoare, noi formule de adresare, un nou limbaj, toate acestea specifice grupului si neavand nici o legatura cu perioada anterioara din viata lui. In sistemele totalitare, am discutat deja, se ajunge pana la impunerea unui nou tip de locuinta, a unui nou sistem educational, a unui nou regim alimentar s.a.m.d.

In scopul ruperii tuturor legaturilor traditionale ale indi­vidului, acesta este fortat sa locuiasca intr-un mediu cu totul nou si cat mai lipsit de intimitate. Liderii marilor sisteme totalitare au initiat deportarile in masa. Intregi grupuri etnice au fost deter­minate, prin forta in marea majoritate a cazurilor, sa-si paraseasca teritoriile natale si sa se stabileasca la sute si mii de kilometri distanta, in locurile de bastina ale altor popoare. Conflictele san­geroase interetnice, inregistrate mai ales in ultimii ani in nume­roase zone ale globului (in fosta Uniune Sovietica, in fosta Iugoslavie etc.) sunt urmarea nefasta a unor astfel de actiuni, desfasurate cu decenii in urma. Mutarea intr-un mediu total nou face mult mai facila subordonarea indivizilor fata de autoritati. Lipsiti de suportul social si moral cu care erau obisnuiti, oamenii se vor supune noilor conducatori, ca urmare a unui elementar instinct de conservare.

O alta metoda eficienta de reinghetare este transformarea adeptului in propovaduitor. Repetand mereu aceleasi idei, in eforturile de a cuceri noi adepti, individul va ajunge sa creada nestramutat in ele, chiar si dupa iesirea de sub influenta directa a manipulatorilor. In acest fel, victima va deveni la randul sau manipulator, iar sistemul distructiv se va perpetua la nesfarsit.

Atunci cand acest model in trei trepte, universal valabil, este aplicat in mod riguros, el poate avea efecte tragice asupra individului, daca acesta ajunge in situatii sociale cu totul noi, incompatibile cu identitatea ce i-a fost impusa de artizanii manipularii.

In cazul adeptilor lui Jim Jones, acestia au ales sinuciderea colectiva atunci cand au fost amenintati cu reintoarcerea la viata din afara sectei.

O situatie dramatica se intalneste si in cazul unor veterani de razboi. 'Sindromul Vietnam', spre exemplu, a fost cauzat tocmai de hiatusul dintre perioada 'cazona' a individului, perioada in care acestuia i s-a inoculat o noua identitate, cea de razboinic in apararea unei cauze juste, si mediul social in care el a revenit. Aflat din nou in mijlocul celor apropiati, veteranul nu a mai beneficiat de suportul social avut in cadrul armatei. Dimpotriva, el a vazut ca majoritatea celor din jur califica faptele sale de vitejie drept crime murdare, ca intregul razboi era considerat inutil si daunator pentru natiune. In lipsa unor pro­grame riguroase de readaptare la noile realitati sociale, efectele fenomenului de disonanta cognitiva au fost devastatoare pentru majoritatea fostilor combatanti. Unii nu au mai putut suporta si s-au sinucis, iar multi altii au ramas sa traiasca la periferia societatii, cel mai adesea in izolare sau cautand compania fostilor camarazi de arme pentru a da frau liber nostalgiei dupa vremurile de razboi.

O situatie asemanatoare s-a inregistrat dupa caderea regimurilor totalitare. Unii dintre acei lideri nazisti care au crezut sincer in Hitler s-au sinucis imediat dupa moartea acestuia. Goebbels, de comun acord cu sotia sa, si-a otravit cei sase copii, a asistat la sinuciderea consoartei, apoi si-a pus si el capat zilelor.

In tarile foste comuniste, cele mai mari probleme de readaptare le au fostii activisti si propagandisti de partid. In perioada ce a urmat executarii lui Ceausescu, unii dintre colabo­ratorii lui fideli s-au sinucis, iar altii au ajuns in stari de depresie accentuata. Multi insa, chiar foarte multi, au intrat in scena politica si continua promovarea aceleiasi ideologii, sub o forma sau alta, sub sigla unui partid sau a altuia. Pentru ei, renuntarea la vechea doctrina, pe care au propovaduit-o decenii in sir, ar echivala cu sinuciderea morala sau chiar fizica. Fenomenul disonantei cognitive este atat de puternic in cazul lor, incat nu mai pot fi recuperati pentru societate, mai ales in lipsa oricarui program de reeducare si reintegrare sociala. Din pacate, dupa prabusirea regimului ceausist, ei au ajuns sa conduca Romania, in numele unor principii democratice fata de care li s-a inoculat, decenii la rand, o repulsie instinctiva.

Imediat dupa revolutie, un analist politic provenit din vechea nomenclatura lansa ideea ca romanilor le vor fi necesare cel putin doua decenii pentru a-si schimba mentalitatea. Experienta primilor sase ani de dupa revolutie a dovedit ca tocmai cetatenii de rand au fost primii care au acceptat noul sistem democratic si regulile economiei de piata. Cei de la tara, unde traditiile si legaturile interumane au fost mai putin alterate, s-au adaptat rapid, de indata ce le-a fost redat dreptul de proprietate. Ceva mai greu a reactionat clasa muncitoare, alcatuita in mare parte din oameni care si-au rupt legaturile sociale si s-au mutat in diferite centre industriale pentru a incepe un mod nou de viata, conform cu 'standardele socialiste'. Insa si aceasta categorie, dupa ce a experimentat pe propria sa piele 'originalitatea' tranzitiei roma­nesti, s-a adaptat, mai mult datorita instinctului de supravietuire, noii identitati de cetateni traitori intr-un sistem democratic. Ceea ce inseamna ca marea manipulare initiata de propovaduitorii tota­litarismului a luat sfarsit. S-a intrat astfel in perioada manipulari­lor medii, prin care cei care detin puterea incearca sa se mentina la conducere prin orice mijloace.

Ramane de vazut cat va dura si aceasta etapa






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1150
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site