CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
NOMADISMUL - MODEL CULTURAL SI STRATEGIE DE SUPRAVIETUIRE
1.1 Fond psihologic si practica sociala
1.2 Perspective istorice asupra migratiei
1.3 Nomadism si sedentarism
1.4 Semnificatii de fond cutumiar
1.5 Migratia rromilor - fenomen contemporan
1.6 Note
1.7 Intrebari si teme de reflectie
1.1 Fond psihologic si practica sociala
Osciland intre paradigma cauzalitatii - mult clamatul mod de
viata nomad ca fenomen specific unei etnii - si raspunsul - efect, verificabil
documentar prin date istorice, reactie fireasca la expulzare, marginalizare,
excludere sociala si chiar amenintare a existentei insasi, nomadismul rromilor
a fost si ramane un proces de rezolvare a relatiei cu lumea a unui neam marcat
de un destin istoric stigmatizant si de receptarea contradictorie a modului de
comunicare cu alteritatea.
La intrebarea - de altfel perfect justificata - daca nomadismul este o valoare
apartinand asa numitului etnotip rromano, sau este numai solutia de
supravietuire identitara, in conditiile eternului exil si ale atribuirii
rolului ingrat de tap ispasitor pentru toate relele istoriei, nici o lucrare
stiintifica nu trebuie sa se lase prada ispitei de a raspunde, pentru a nu se
afla in fata erorii. Nu lamurirea problemei, ci plonjarea in apele adanci si,
nu de putine ori, tulburi, ale indoielii ofera consistenta oricarui demers
metodologic care doreste sa-si dezvolte propria dinamica. Ca orice incercare de
sinteza semantica, definitia de dictionar nu reuseste sa clarifice in mod real
notiunea, nesesizandu-i subtilitatile: 'nomadismul - mod de viata al unei
colectivitati umane, caracterizat prin lipsa unei asezari stabile' .
Ambiguitatea unor termeni utilizati nu face decat sa nasca si mai multa
suspiciune conceptuala, de pilda 'asezare stabila': la ce se
raporteaza stabilitatea, la colectivitatea umana aflata in mers sau la terenul
asezarii. Daca s-ar raporta la colectivitatea umana, ceea ce indeobste numim
nomadism, ar insemna stabilitate, habitatul mobil fiind dublat de o locuinta
stabila in sistem de referinta individ-grup-locuire. Omul isi poarta cu sine
adapostul, asadar nu il schimba in acest sistem referential, locuinta fiind
fixa fata de purtatorul ei si circuland odata cu acesta. Daca insa s-ar raporta
la terenul asezarii, locuinta are caracter itinerant relativ, putandu-se
reveni, dupa o vreme, in acelasi loc. Care este perioada de timp
'admisa' pentru reintoarcere, in varianta in care nu se poate vorbi
de nomadism? Faptul se dovedeste si el ancorat in relativism.
Dezvoltandu-se din zona etimologica a denominatiei unui spatiu geografic (lat.
'nomades = popor ratacitor in special din Numidia, dar si despre arabi,
etiopieni, sciti, parti, indieni' ), nomadismul in cheie terminologica,
mai mult sau mai putin adecvat folosit atat in limbajul comun, cat si in
limbajul stiintific, a deschis calea unor teorii comparativiste: seminomadismul,
sedentarismul, nomadismul sezonier, transhumanta.
Din convergenta notionala s-a nascut o alta pereche de termeni:
nomadism-migratie. Daca cel dintai a fost interpretat ca mod de viata, oarecum
din perspectiva etnologica, migratia pare a fi fenomenul istoric obiectiv,
procesul privit in desfasurare, care se afla la baza nomadismului:
'deplasare in masa a unor triburi sau a unor popoare, de pe un teritoriu
pe altul, dintr-o regiune in alta, determinata de factori economici, sociali,
politici sau naturali.' .
Aceasta dupa definitia dictionarului, pentru ca, citind cu atentie, se opereaza
si cu distinctii de genul: migratia este un proces istoric, el are asadar o
cauza, un inceput, o dezvoltare si un sfarsit, fiind limitata in timp, in vreme
ce nomadismul este un fenomen interior, un continuum cu functie inclusiv
psihologica, manifestat la suprafata istoriei prin migratie. Ceea ce se
evidentiaza de la inceput la definirea migratiei este ideea deplasarii
populatiilor nu numai dintr-o tara in alta, ci si dintr-o regiune intr-alta,
fapt care justifica, de pilda in cazul rromilor din arealul romanesc, existenta
unei migratii nord-sud si est-vest, imagine a nomadismului practicat pe un
teritoriu limitat.
Didactic vorbind, nomadismul real nu presupune revenirea intr-un punct sau
altul, dar practica istorica arata ca drumurile popoarelor nomade au o foarte
stricta delimitare in spatiu si timp, fiind cercuri orientate dupa resurse,
drumuri comerciale sezoniere, targuri, in cazul nomadismului pe arii restranse,
iar nicidecum linii cu final neprecizabil. Din punctul de vedere al
abstractului lingvistic, toti acesti termeni - nomadism, migratie,
semi-nomadism, transhumanta - sunt sincronici, fenomenele se petrec simultan la
neamuri diferite, dar si in epoci diferite, insa pentru o delimitare strict
metodologica, este necesara decodarea teoretica a fiecarui termen, intr-o ordine
presupus istorica.
Nomadismul a inceput prin a fi o realitate universala. Pana in epoca neolitica,
reprezenta singurul mod posibil de supravietuire, intruchipand economia
culturii tip vanator, in care gasirea hranei necesare vietii presupunea
strabaterea unor spatii ample in cautarea vanatului sau a raurilor cu pesti.
Mult timp, dupa inceputul erei neolitice, nomadismul a fost consecinta
invaziilor de cucerire care au impins popoare intregi la parasirea teritoriilor
lor. In cazul unor mutatii climaterice radicale sau a unor cataclisme naturale,
mai mult sau mai putin cunoscute astazi, populatiile au pornit in cautarea unor
surse de hrana mai usor accesibile, a unei clime mai blande si a unor conditii
de viata mai bune.
In regiunile globului mai putin populate - deserturi, paduri ecuatoriale,
regiuni inghetate - nomadismul a constituit singura posibilitate de a comunica,
de a construi aliante si de a face schimb de bunuri intre populatii relativ
izolate spatial. Vreme de secole, aceste peregrinari au fost unicul mod de
viata compatibil unor pamanturi neprimitoare si au dezvoltat structuri
familiale si culturale distincte.
Popoarele nomade au avut, de asemenea, in istoria omenirii, o functie sociala,
economica si culturala de neinlocuit: ele au contribuit enorm la circulatia
ideilor, a descoperirilor stiintifice, a bunurilor comerciale, au facut sa
circule de la tipuri de alfabet la marile religii. Departe de a fi primitive si
inchise in arhaic, popoarele nomade au fost avangarda umanitatii, purtand noul si
impartasind experienta dobandita in spatiile largi pe care le strabateau. Este
adevarat ca, la prima vedere, neamurile nomade par a avea structuri sociale,
cutume, port, limba conservatoare, vechi, de factura traditionala, dar aceasta
nu pentru ca respectivul popor nu ar cunoaste formele noului, ci din nevoia
fireasca de a-si pastra coeziunea sociala si identitatea, profund amenintate de
contactul permanent cu alte neamuri si de necesitatea de a se adapta la
conditii de viata aflate in continua schimbare.
Pentru a se feri de ispita pierderii valorilor identitare, a propriei
constiinte de existenta si de continuitate, a fost nevoie sa se faca apel la
ceea ce poate fi numit 'instinctul de conservare' a marcilor
specifice, spiritus rector al oricarei etnii care nu vrea sa dispara. S-au
pastrat, in felul acesta, factori de control social, complexe cutuminare,
tipuri de limbaj verbal si nonverbal, elemente ale vietii religioase capabile
sa sintetizeze cadrul esential al identitatii etnice.
Exista o mare deosebire intre traditionalismul triburilor izolate - de pilda,
pigmeii din Africa sau aborigenii australieni - si falsul
'traditionalism' al popoarelor nomade, care surprind prin amestecul
de fundamentalism arhaic si de valori insolite ale modernitatii - de exemplu,
tuaregii desertului Sahara, care, traind in trecut, cunosc prezentul, pentru
a-l putea respinge cu obstinatie. In acest sens, o sinteza uimitoare de
traditionalism conservat in esente si modernism, uneori extrem, o realizeaza
cultura rromilor de astazi.
Odata cu crearea statelor nationale, cu frontiere inchise, sisteme vamale si
reglementari interioare proprii, fapt care s-a extins la intreaga lume, s-au
redus si teritoriile de libera circulatie a popoarelor nomade si multe dintre
acestea s-au vazut nevoite sa se sedentarizeze. Nomadul a inceput sa fie
perceput ca marginal, exclus, suspectat de autoritati ca spioneaza, transmite
epidemii, incalca legile, trece granita fraudulos. Odata cu dezvoltarea cailor
de comunicatie, functia sociala si economica a nomadului s-a redus, el ramanand
un simplu element de tusa, undeva la frontiera neclar definita intre citadin si
rural, intre autohton si strain, intre plecare si reintoarcere.
Indelungatul si dificilul proces de sedentarizare a populatiilor nomade a cunoscut
numeroase momente de persecutie, fenomen amplu, care s-a manifestat prin crime
in masa, expulzari, recluziuni in rezervatii si lagare. Se cunoaste marea
persecutie a rromilor din Spania secolului al XVI-lea si tragicul Holocaust
asupra rromilor din timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand milioane de
rromi au fost exterminati in lagare de concentrare naziste.
In ceea ce priveste migratia, ar fi de subliniat cele doua tipuri de migratie
care au aparut in spatiul european. Cea dintai si cea mai des intalnita este
aceea de cucerire, violenta, insotita de razboaie de preluare a teritoriilor si
incheiata cu sinteza culturala cucerit - cuceritor si cu intemeierea de culturi
si state noi. Asa au fost migratiile tatara, slava, germanica, migratia avarilor,
a hunilor, a francilor.
Foste migratoare, popoarele care au venit astfel in Europa, si-au cucerit nu
numai pamantul, dar si locul lor cultural in continent, sedentarizandu-se din
proprie vointa, pe un teren considerat prielnic. Cel de-al doilea tip de migratie
- migratia in valuri a rromilor - cu caracter pasnic, non-violent, indelungat,
a fost ceea ce s-ar putea numi un nomadism real, in cautare de resurse de
subzistenta si de conditii de viata mai bune, nu pentru cucerirea de teritorii
si intemeierea de state, fara ideea stabilirii intr-un spatiu sau in altul.
Prea putin tangibili, rromii nu s-au lasat influentati de seductiile modului de
viata sedentar, ei nu au creat sinteze culturale cu bastinasii, nici cu alte
popoare migratoare: desigur, influente reciproce au existat, dar nu pana
intr-atat incat sa se nasca popoare noi.
In timp a fost aleasa si solutia semi-nomada, prin construirea unei locuinte
stabile, dublata de o serie de deplasari temporare, pe un itinerariu de cele
mai multe ori fix, si de revenirea in habitatul stabil pentru cateva luni pe
an.
O varianta a semi-nomadismului este nomadismul sezonier, in cadrul caruia
deplasarile temporare se fac in functie de o anumita perioada din an, in
special in anotimpurile calde - vara si primavara -, in vremea targurilor, in
timpul culesului, toamna (cand se cer pe piata anumite unelte sau vase ale
mesterilor fierari, aramari sau spoitori), revenirea la asezarea fixa
facandu-se mai ales iarna.
O forma de semi-nomadism este si transhumanta, migratie periodica a oierilor cu
turmele, primavara de la campie la munte sau de la sud la nord, la pasunat, si
toamna de la munte la ses sau de la nord la sud, la iernat, fenomen bine
cunoscut din Caucaz pana in Pirinei, din muntii Zagros (Centrul Iranului) ai
nomazilor baxtiuri, pana in lantul muntos BalcanoCarpatic, cu pastoritul
transhumant al neamurilor de romani, in special la aromani.
Inca de la primele definiri ale celor doua moduri de viata-nomad si sedentar-
s-au conturat premisele unei lupte intre aceste doua forme opuse de relationare
cu mediul inconjurator-natural si social deopotriva. In aceasta lupta, fiecare
combatant are de aparat valoarea esentiala a culturii sale, care insa, in mod
paradoxal, nu este, in nici o masura, obiectul dorintei celuilalt: sedentarul
isi apara teritoriul de un pericol inexistent, de un dusman care nu numai ca
nu-si doreste acel teritoriu, ci nici un alt teritoriu din lume, posesiunea de
pamant nefiind o valoare a culturii din care face parte; nomadul, la randul
sau, isi apara, in mod justificat, dreptul la libera trecere si la stationare
temporara pentru exercitarea unei meserii, valori care sunt necunoscute
celuilalt, dar care se lovesc de reglementarile posesorului de pamant.
Cel care interzice este sedentarul, pe teritoriul lui se face legea, nomadul
este omul presupus liber, care se supune, cel putin asa pare a fi, numai
legilor lui Dumnezeu si ale neamului sau, iar nu legilor impuse de omul
sedentar. De altfel, dupa cum am argumentat mai sus, nu exista popoare
sedentare, ci sedentarizate mai devreme, initial omenirea intreaga
experimentand modul de viata nomad.
Evoluand de la baze filozofice diferite, avand si perceptii asupra divinului
relativ opuse, nomadismul si sedentarismul au dezvoltat opozitii de genul liber
- constrans, vanator -agricultor, carnivor - vegetarian, legea sangelui - legea
pamantului (relatii de rudenie si de neam), pantheism - Dumnezeu personal,
cosmopolitism - nationalism, nocturn - diurn, dionisiac - apolinic, sinteza -
analiza, oral - scris.
Fiecare din aceste practici sociale si culturale divergente au propriul lor
orgoliu, bazat pe cate o umbra chinezeasca: sedentarismul iluzionandu-se ca
posesia de teritoriu este o posesie reala si uitand de moartea generatiilor de
mostenitori si de desertaciunea valorilor materiale - si nomadismul amagindu-se
cu ideea libertatii absolute, uitand relativismul faptelor terestre si
atotputernicia divina.
In esenta, este vorba despre un conflict al culturilor - cultura tip vanator, a
nomazilor, care solicita atentia, concentrarea ochiului ager, mana iute, pasul
de fuga si care dezvolta abilitati ale intuitiei si ale creativitatii spontane
specifice unei culturi orale, cu caracter sintetic, si cultura tip agricultor,
a sedentarilor, care solicita rabdarea, minutiozitatea, delicatetea miscarilor,
calmul, perceperea detaliilor si care dezvolta abilitati ale constructiei, ale
creativitatii normate, specifice unei culturi scrise, cu caracter analitic.
1.2 Perspective istorice asupra migratiei
Componenta istorica a migratiei rromilor a preocupat cercetarea stiintifica - istorici, etnografi, lingvisti - ca element de mare importanta in definirea straturilor culturale ale ethosului rrom. Laturile existentiale abordate in cadrul studiilor de rromologie sunt: itinerariile si perioadele de migratie, stationarea temporara pe diferite teritorii - cauze, influente, stari de fapt -, istoria excluderilor si persecutiilor care au dus fie la sedentarizarea fortata, fie la impingerea rromilor pe alte cai ale pribegiei.
Cea mai buna metoda de reconstituire a traseului urmat de
rromi din India in Europa, intre secolele al IX-lea si al XIV-lea, s-a dovedit
a fi metoda lingvistica, a filologiei comparate, aplicata cu succes de
Miklosich, care a supus analizei elemente alogene din limba rromani, frecventa
lor, epoca de patrundere in limba, spatiul semantic de influenta, observand
prezenta in numar mare a elementelor persane, armenesti, turcesti, grecesti,
mai tarziu slave si romanice.
Aria geografica de origine a rromilor a fost circumscrisa, tot pe baza
lingvisticii comparate, spatiului nordic, nord-vestic si central al Indiei
(posibil pentru plecarea in trei valuri de migratie): Marele Punjab, apartinand
astazi statelor Punjab, Harayana, Niama Chal, Pradesh, Teritoriile Unite Delhi,
Chandirgarh, precum si zonele adiacente din Rajasthan, Jammu si Kashmir.
Cauzele care au determinat migratia rromilor raman la stadiul de ipoteze mai
mult sau mai putin argumentate, nici una dintre ele neintrunind atributele unei
reale demonstratii stiintifice. Modul de viata nomad este intalnit, in
proportii semnificative, si in secolul XX, in India, asadar nu ar fi fost
nevoie de o cauza anume, tip cataclism social sau natural, cucerire de
teritorii sau epuizare de resurse, pentru deplasarea de populatii.
Nu numai cauzele, dar si epoca migratiei rromilor au fost si sunt subiectul
numeroaselor controverse stiintifice. Unele opinii sustin ca prima mare
expansiune a rromilor s-ar fi produs, inca din secolul al IV-lea e.n. fiind
determinata de asprimea Legilor lui Manu, care impuneau conditiei umane o
austeritate de neindurat. Nu a lipsit nici fondul legendar care atribuia
migratiei rromilor cauze mitice - legenda biblica apocrifa: pribegia ca
pedeapsa divina pentru cei ce au confectionat cuiele cu care a fost tintuit Iisus
pe cruce; mitul 'egiptenilor' condamnati de Dumnezeu sa fie nomazi
pentru ca au refuzat sa adaposteasca Sfanta Familie aflata in drum spre
Bethleem, inainte de Nasterea lui Iisus, mit care a circulat in vestul Europei,
in secolul al XI-lea.
Bataillard si Pott considera secolele al VII-lea si al VIII-lea e.n. ca veacuri
de inceput al migratiei. De Goeje afirma ca in anul 855 e.n., rromii se aflau
deja pe teritoriul Imperiului Bizantin. Grellmann, Fessler si Malte Brun,
sustin plecarea rromilor din locurile de obarsie a avut loc in jurul anilor
1348-1349, datorita invaziei mongolilor lui Timur Lenk in India si a
presiunilor exercitate asupra teritoriilor indiene de catre Imperiul Persan.
Preluata si de Nicolae Iorga, ipoteza este usor de combatut prin documente care
atesta prezenta anterioara a rromilor in estul Europei.
Cercetatorul olandez W.F.D. Gweie presupune ca stramosii rromilor, membri ai
tribului 'djat', au fost impinsi spre vest, de-a lungul secolelor al
VI-lea - al IX-lea, de cuceritorii arabi si preluati apoi de catre bizantini.
I.H. Schwicker sustine ca migrarea s-a produs in jurul anului 1000 e.n., odata
cu marile dislocari de populatii, determinate de presiunile si cuceririle
musulmane din nordul Indiei. Desi revine ca argument in operele catorva
cercetatori de marca, cucerirea islamica nu poate fi o cauza, cel putin nu
singura, pentru migratia in numar atat de mare a unui neam.
Alti specialisti afirma ca, in secolul al IX-lea, rromii erau deja in Orientul
Mijlociu, iar in secolul al X-lea, ajunsesera in sud-estul Europei. I.A.
Candrea, la randul sau, plaseaza migratia rromilor la anul 1000 e.n.,
bazandu-se mai ales pe diferentele lingvistice dintre dialectele rromilor
emigranti si ale celor din patria primitiva.
Jan Hancock si W.R. Rishi apreciaza ca rromii au ajuns in Europa in preajma
anului 1100, ca prizonieri de razboi, iar A.F. Pott ca au sosit in Imperiul
roman de rasarit, inca din secolul al XI-lea, fiind adusi de bizantini din
Siria. Ambele ipoteze sunt atacabile prin faptul ca o migratie nu se constituie
din cateva sute sau chiar mii de prizonieri sau robi, dupa cum credeau Iorga si
R. Cehard, presupunand ca rromii au fost adusi in Europa in timpul ultimelor
invazii mongole, ca robi ai tatarilor, care ii foloseau ca fierari, la potcovirea
cailor si repararea carutelor.
Chiar daca ar fi aparut in Europa odata cu ultimele invazii mongole, ipoteza
argumentata si de existenta unor comunitati rrome in Caucaz si Crimeea, aceasta
nu presupune aducerea lor ca sclavi: situatia ar nega insusi caracterul nomad
al acestei populatii (nomadismul inseamna angajarea in actul migratoriu, a
propriei vointe determinata de anumite cauze - obiective sau subiective - ) si
ar exclude ideea unei migratii reale (migratia presupune deplasare in numar
mare). De asemenea, intrarea rromilor in Europa ca robi nu ar putea explica
faptul ca numai in Principatele Romane a existat robie, in sensul clasic al
conceptului, in restul continentului, rromii circuland liber.
Istoricul George Potra, prizonier al aceleiasi erori, sustine ca rromii care
pornisera spre nord au fost supusi fara dificultati de catre tatari, au fost
luati robi si adusi in Europa, apoi lasati ca sclavi in tarile pe unde au
trecut, pentru a-si usura drumul. In argumentatie au folosit coincidenta temporala
dintre epoca navalirilor tatare si primele aparitii ale rromilor in Tarile
Romane (catre mijlocul secolului al XIV-lea), precum si coincidenta spatiala
(locul de intrare - dinspre rasarit).
Impotriva ipotezei ca migratia rromilor s-ar fi produs foarte timpuriu,
aproximativ la inceputul erei noastre sau chiar mai indraznet, inaintea
acesteia, lingvistul Miklosich sublinia ideea ca limba rromani prezinta
inclusiv la nivel gramatical, caracteristicile limbilor neoindiene, ceea ce
presupune o arie comuna de formare. Asadar, din motive lingvistice, se poate
sustine ca emigrarea rromilor din India a avut loc dupa formarea celor opt mari
limbi neo-indiene, intr-o perioada in care, datorita destramarii limbii comune
prakrit, vechea declinare disparuse deja (in jurul anului 1000 e.n.).
Adevarul este ca au migrat din India spre apus nu numai rromii, ci si alte
popoare care au trecut prin Persia si o parte din ele au ajuns pana pe
tarmurile Mediteranei. Se poate sustine ca nu a fost vorba de un grup unitar
care a plecat din India spre vest, ci de imigranti indieni provenind din
diverse grupuri etnice, care s-au amestecat si au facut casatorii mixte in
Persia, formandu-se ca popor acolo, cu numele de Dom sau Rrom si ca multi
dintre ei au pornit spre Europa, descendentii lor fiind rromii de astazi. Dupa
cucerirea nordului Indiei de catre sahul Persiei, Ardashir (secolul al III-lea
e.n.), multi meseriasi, comercianti, mercenari si muzicanti indieni au venit in
Persia in cautare de noi oportunitati. Un alt sah persan, Bahram Gur (420-438)
a adus din India muzicanti si dansatori pentru a-si distra supusii. Cronicile
arabe consemneaza prezenta, in Orientul Mijlociu, a unui grup de indieni numiti
zott (pronuntat si jat), aparuti cu cel putin trei acceptiuni in Bahrein, soldati
mercenari si fauritori de arme din metal, garzi de palat si functionari de
curte in Persia.
Un alt grup distinct de imigranti din India a fost acela al Sindhi-lor, care a
ajuns in Bagdad in jurul anului 900, venind din nord-vestul Indiei. Daca a
plecat spre Europa vreunul dintre aceste grupuri este o ipoteza greu
demonstrabila. Exista, pe de o parte, in India, o populatie seminomada numita
dom ('d' cerebral se pronunta cu limba rasucita spre cerul gurii si
se poate transforma in 'rr', pronuntat in acelasi fel), semnificatia
cuvantului fiind 'om'. Daca acestia au venit din India prin Orientul
Mijlociu si apoi in Europa pastrandu-si identitatea, rromii de astazi au o
origine comuna, toti ceilalti emigranti indieni nedepasind Imperiul Persan. In
Siria, Persia si Irak, traiesc si in prezent grupuri de origine indiana Dummi
sau Deman.
Pe de alta parte, atat in Asia, cat si in Europa, exista si alte populatii
nomade ne-rrome, unele de origine indiana (lurii din Iran, vorbitori de limba
beluchi), altele de origine ne-indiana (Woonwagenbewoners in Olanda, Karrner in
Austria, nomazii irlandezi).
Mai mult, nomazii din India, au venit in contact si cu alte popoare nomade, de
pilda cu alanii care rataceau in Persia de nord si in Caucaz si care au migrat
spre Europa inaintea rromilor (in jurul anului 640). Ei erau mestesugari si
negustori si calatoreau cu familiile in carute acoperite cu coviltir, mijloc de
transport preluat si de rromi (pana atunci umblau in carute neacoperite), odata
cu numele acestuia - 'ordon' / '(v)urdon'.
Un alt lingvist specialist in limbi indiene, profesorul Turner, il contrazice
pe Miklosich, spunand ca rromii trebuie sa fi parasit India inainte de anul
1000, pentru ca limba rromani nu a suferit modificarile intervenite in limbile
indiene dupa aceasta data, fapt corelat cu datele istorice din cronicile arabe
si persane. Se pare insa ca limbile din interiorul si din exteriorul Indiei sa
se fi dezvoltat simultan.
O ipoteza a fost si aceea in care clanul razboinic nord-indian Rajput (casta
ksatrya), dupa infrangerea suferita in 1192, in lupta cu Mohamed Ghur, a plecat
impreuna cu familiile spre tinuturile arabe si turce si apoi in Europa. Cu
toate acestea, nu ar fi avut timp din 1192 pana in 1300 (cand apar primele
atestari in spatiul european), sa calatoreasca prin Persia ocupata de arabi,
Armenia si Grecia, stationand, in fiecare tara, suficient de mult pentru a-si
insusi un numar semnificativ de cuvinte. Astfel, grupul Rajput poate sa fi fost
ultimul care a parasit India, dar cu siguranta nu si primul. Desi memoria
colectiva a rromilor nu a retinut, data fiind filosofia de viata a nomazilor
pentru care numai prezentul exista, nici cauzele, nici perioada exodului,
migratia a fost un factor esential al dezvoltarii culturale a acestui popor.
In ceea ce priveste itinerariul urmat dupa plecarea din India, s-a optat pentru
doua variante: trei coloane sau doua coloane.
a. Varianta cu trei directii de deplasare: I - de mijloc; II - de sud; III - de
nord:
I. Persia - Orientul Mijlociu - Imperiul Bizantin (secolul al III-lea) -
Balcani - Italia, cu ramificatii in Europa Centrala si de vest, pana in
Irlanda;
II. S-a desprins de prima in Palestina - Egipt - Abisinia - Sudan (grupul
rromilor egipteni si namibieni); altii au strabatut nordul Africii, au trecut
Gibraltarul - se stabilesc in Spania; o alta parte, dupa ce au ajuns in
Armenia, au strabatut Marea Egee, trecand prin Turcia balcanica - Grecia -
tarile sud-est europene (inclusiv Tarile Romane);
III. Caucaz - Crimeea - Rusia - Scandinavia; exista doua posibile cai de
patrundere in Rusia - din Balcani (secolul al XV-lea) si din Polonia si
Germania (secolul al XVI-lea).
b. Varianta cu doua directii de deplasare : (la care adera George Potra si C.
Popp Serboianu)
I. spre Europa in interiorul uscatului;
II. spre Africa de-a lungul tarmurilor;
I. Belucistan - Persia - desertul Arabiei - desertul Siriei - Armenia - Marea
Egee - Arhipelag;
II. traversarea Marii Rosii - Egipt (rromii egipteni si nubieni).
Prima coloana s-a divizat in doua ramuri:
1. Armenia - Caucaz - Crimeea - Europa;
2. Armenia - Bizant - (Grecia) - prin Bosfor in Turcia Balcanica - Tarile
Romane.
Miklosich sustine existenta unei singure coloane de migratie, rromii trecand in
Spania prin muntii Pirinei, nu venind din Africa prin Gibraltar.
Doua elemente sunt deosebit de importante: prezenta de aproape doua secole, pe
teritoriul Imperiului Bizantin a), stare de lucruri care a influentat foarte
mult cultura rroma (inclusiv prezenta masiva in limba rromani, a elementului
grec) b) si faptul ca nu toti rromii care au venit in Europa erau nomazi: unii
s-au stabilit in orasele grecesti, unde au trait multi ani (prelucrand pielea),
pana cand invazia turcilor din perioada cucerii Constantinopolului i-a alungat
spre vest (secolul al XV-lea), dezvoltand un alt val de migratie.
Din Grecia, rromii au trecut in tarile de limba slava din Balcani: Serbia
(1348) c), Bulgaria (1378) si in Tarile Romane: Tara Romaneasca (1385), Moldova
(1400). In ceea ce priveste Polonia si Ungaria, exista teorii care presupun, pe
baza unor documente, prezenta rromilor inca din secolul al XIII-lea -1256 -
Polonia; 1260 - Ungaria, altele insa care atesta rromii abia din veacul al
XV-lea (1422 - Ungaria).
Traseul vest-european al rromilor s-a conturat astfel: Ungaria - Germania
(1417, conform cronicii bavareze a lui Andreas) - Elvetia (1418, sub numele de
'Heiden' = pagani) - Franta (1420) - Tarile de Jos (1420) - Italia
(1422, conform 'Cronica di Bologna' a lui Muratori -
'zingari') - Anglia (1430-1440) - Rusia (1501) - Lituania (1501) -
Suedia (1513), Spania (1447), Scandinavia (secolul al XVI-lea), fiind urmat de
ceea ce nu mai poate fi numita migratie decat intr-un sens foarte larg -
emigrari in numar restrans in continentul american (secolul al XVII-lea) si
australian (secolul al XIX-lea).
Impingerea valurilor de migratie dincolo de granitele statelor a fost
determinata si de statutul rromilor, pe diferite teritorii, persecutiile si
expulzarile dand impuls migratiei, sedentarizarile fortate stopand-o.
In Tarile Romane, rromii au fost robi timp de peste 500 de ani, fapt care i-a
facut sa stationeze pe teritoriile romanesti, parte dintre ei (robii domnesti)
avand o relativa libertate de miscare, practicand nomadismul intern. La scurta
vreme dupa Dezrobire (1848-1856), datorita eliberarii robilor, acestia s-au
indreptat spre apus, declansandu-se, in secolul al XIX-lea, un alt val de
migratie, spune una dintre ipoteze.
In Turcia, in 1556, rromii se bucurau de anumite privilegiid) ca, de pilda,
dreptul la sedere libera si la libera circulatie, aceasta pentru ca, planurile
expansioniste ale turcilor se bazau si pe mestesugul fauririi armelor stapanit
cu maiestrie de rromi, lucratori traditionali in metale.
La inceput, si in Ungaria, statutul rromilor era unul relativ bun: printr-un
act de cancelarie din 1422, regele Sigismund de Luxemburg acorda unor cete de
rromi dreptul de a circula liber prin tara; rromii se aflau sub jurisdictia
domeniilor regale - 'peculium regis' -, asadar erau protejati direct
de rege. Asa se face ca in spatiile turc si ungar, numarul de rromi era
ridicat.
Europa apuseana s-a remarcat, inca de la primele aparitii ale rromilor, prin
acte de persecutie, expulzare si exterminare.
Franta: 27 iulie 1504 - regele Louis XII cere, printr-o ordonanta regala,
nobililor din anumite regiuni, alungarea rromilor de pe teritoriile lor; 1539 -
regele Franois I interzice stationarea rromilor in regat, ca apoi, in 1561, sa
dea ordin de persecutie si expulzare definitiva tuturor rromilor si urmasilor
lor; 1612, ordinul regal intareste sanctiunile pentru nomazi: pedeapsa cu
bataia si inchisoarea; revolutia din 1789, care a spulberat regatul francez, nu
a desfiintat persecutiile impotriva rromilor; acuzati de vrajitorie, rromii
sunt excomunicati de Biserica si expulzati; 1682 - regele Louis XIV da un edict
care interzice francezilor sa-i adaposteasca pe rromi pe terenurile lor;
secolele al XVIII-lea si al XIX-lea - rromii nomazi sunt identificati si
supravegheati cu ajutorul unui instrument de stigmatizare rasiala -
'carnetul antropometric de identitate'/ 'carnetul
nomazilor' / 'pasaportul intern'.
Anglia: 1458 - ordonanta regala de persecutie a rromilor; 1530, 1531, 1537 e) -
regele Henri VIII, 1554 - regina Maria, 1563 - regina Elisabeta - ordine de
urmarire, persecutie si expulzare a rromilor, care ii obliga sa renunte
definitiv la modul lor de viata, pentru a-i putea sluji pe cetatenii onesti;
1562 - regina Isabella intareste urmarirea si alungarea rromilor, care nu mai
au nici macar dreptul de a se refugia in spatiile de cult, pana atunci singurele
zone protejate.
Germania: 1449 - expulzati din Frankfurt pe Main; 1496-1498 - rromii sunt
declarati spioni platiti ai turcilor, purtatori ai epidemiei de ciuma si
acuzati de vagabondaj, vrajitorie, rapire de copii si chiar canibalism; 1500 -
imparatul Maximilian I - ordin de expulzare a rromilor, cei gasiti inca pe
teritoriul tarii putand fi ucisi, fara ca ucigasul sa fie pedepsit in vreun
fel; 1661 - regiunea Saxe, guvernatorul Georg II - decret prin care, orice rrom
gasit pe teritoriul lui poate omorat pe loc; 1721 - imparatul Charles VI
porunceste exterminarea rromilor: barbatii sa fie ucisi, iar femeilor si
copiilor sa li se taie o ureche; 1725 - Frederic Guillame I condamna la
spanzuratoare toti rromii de peste 18 ani, surprinsi pe teritoriul prusac, fara
distinctie de sex, spanzuratii urmand a fi aliniati pe granita pentru a servi
drept exemplu: persecutia a continuat prin urmarirea, vreme de secole, a
numarului si a locurilor de trecere ale rromilor (1899 - infiintarea Biroului
de Informatii asupra tiganilor), si a culminat, in epoca national socialista a
lui Hitler si in cel de-al doilea razboi mondial, cu exterminarea a sute de mii
de rromi in lagarele de concentrare naziste.
Elvetia: 1471 - Adunarea de la Lucerne le interzice stationarea pe teritoriul
Confederatiei; 1514 si 1532 - ordin de expulzare; din 1580 - organizarea de
vanatori pentru prinderea rromilor; 1727 - ordin de taiere a unei urechi
barbatilor si femeilor de peste 15 ani daca sunt prinsi in tara prima data,
pentru a doua abatere - condamnarea la moarte; arestatii rromi sunt trimisi la
galere in Italia si in Franta.
Danemarca: 1536, 1554, 1561, 1570, 1574 - Christian III - ordine de expulzare
daca sunt gasiti in tara, urmand condamnarea la munca fortata si la inchisoare,
alaturi de uciderea sefilor.
Tarile de Jos: respingerea totala: la rascruci de drumuri erau expuse pancarte
pictate cu imagini de rromi spanzurati, pentru a servi drept exemplu; acuzati
de furt, spionaj si vrajitorie, sunt expulzati (1525 - Charles Quintul), aruncati
in inchisori, condamnati la tortura si munca fortata, biciuiti, marcati cu
fierul ca vitele, li se confisca bunurile, se desfasoara asa-numita
'vanatoare de tigani' (secolele al XVII-lea si al XVIII-lea).
Tarile Scandinave: Suedia - 1560 - arhiepiscopul Laurentius Petri interzice
preotilor sa-i boteze si sa-i inmormanteze pe rromi; 1637 - ordin de expulzare,
cei care nu i se supun fiind ucisi fara judecata; Norvegia - 1687 - Chirstian V
- rromii sunt arestati si expulzati, bunurile fiindu-le confiscate si sefii
omorati; 1845 - interzicerea nomadismului.
Italia: Conciliul de la Trente - 1563 - pentru casatoria cu un rrom era nevoie
de o autorizatie speciala de la episcop; se interzicea nomadismul
(sedentarizare fortata), cei care continuau sa-l practice erau expulzati; erau
arestate si ucise in torturi femeile rrome care se presupunea ca se ocupa cu
vrajile; rromilor care nu erau considerati buni crestini li se refuza
inmormantarea; practicarea artelor zise magice se pedepsea cu biciuirea,
inchisoarea spanzuratoarea sau arderea pe rug.
Spania: dupa o scurta perioada de relativa libertate, in care s-a produs o
semi-sedentarizare sub protectia aristocratiei au urmat secole de persecutii
extreme: 1560, 1610 - ordine anti-rrome ale regelui Philippe II (arestari si
torturi); edictele lui Charles V din 1523, de la Medina del Campo, apoi din
1525, 1528, 1534, 1539 - pedeapsa celor prinsi cu 'vagabondajul' este
robia pe viata la cel care i-a prins; 1539 - edict regal de expulzare - cei
care nu parasesc regatul in decurs de 60 de zile, sunt condamnati la 6 ani de
galere - din secolul al XIV-lea si pana in secolul al XVIII-lea, acest mijloc
de tortura si de munca fortata totodata - galerele - va ucide mii de rromi in
Spania; Inchizitia, cu fanatica 'vanatoare de vrajitoare', a
incarcerat, a torturat si ucis in streang sau pe rug un numar semnificativ de
rromi; persecutia a culminat cu decretul 'impotriva tiganilor' de la
Medina del Campo, din 1499, al Isabelei de Castiglia si al regelui Fernando -
expulzarea 'definitiva' a rromilor nomazi sub amenintare pedepsei cu
moartea si torturarea (taierea urechilor, biciuire, etc.) celor prinsi
'fara munca', 'fara stapan' sau practicand vrajitoria;
rromii care nu merita nici macar pedeapsa cu moartea sau galerele, devin
sclavi; edictul din 8 mai 1633, al lui Philippe IV, le interzice rromilor
vorbirea limbii rromani, portul, dansul, muzica si obiceiurile specifice
printr-un adevarat etnocid. Exemple de acest tip pot fi date in continuare,
cele deja prezentate fiind extrem de putine la numar.
Daca apusul european a 'excelat' prin expulzari, rromii fiind nevoiti
sa calatoreasca pentru a supravietui, Europa de rasarit s-a
'remarcat' prin procesele de sedentarizare fortata si de asimilare
etnica (Tarile Romane prin robie, Polonia prin sedentarizari rurale, Ungaria
prin politicile asimilationiste tip Maria Tereza).
Un exemplu semnificativ este acela al Ungariei secolului al XVIII-lea, perioada
in care rromii au fost judecati in numar mare sub acuzatia de canibalism,
condamnati la moarte si executati in cele mai crude moduri: spanzuratoare,
decapitare, sfartecare de viu. Decretele imperiale ale Mariei Tereza (1768) si
ale lui Iosif II (1782) au interzis nomadismul, fortandu-i pe rromi sa se
stabileasca in sate sub numele de 'noii maghiari' (Uj Magyar) sau
'noii tarani', sa invete ungureste, sa mearga la scoala si la
biserica, sa se inroleze in armata, sa munceasca pamantul, sa nu-si mai
vorbeasca limba, sa nu-si mai pastreze portul si obiceiurile, sa nu mai cante
sau sa mai practice meserii traditionale. Istoria se afla din nou in fata unui
etnocid.
'Stimulata' de expulzari si oprita de sedentarizari, migratia
rromilor prin Europa s-a desfasurat in valuri succesive sau marcate de
intreruperi. De pilda, in Cipru, in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, a sosit
din Turcia primul val de rromi, iar in secolul al XIX-lea, dupa dezrobirea din
Tarile Romane, s-a produs o noua migratie. In Bulgaria, al doilea val
migratoriu a aparut la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului
al XVIII-lea, urmare a conflictului dintre Austria si Imperiul Otoman, iar a
treia migratie a fost in secolul al XIX-lea, dinspre Tarile Romane, dupa
Dezrobire.
In Italia, la sfarsitul secolului al XIX-lea si-au facut aparitia rromii
unguri, iar dupa primul razboi mondial, din nord, au venit rromii germani si
din est, rromii slavi; in timpul celui de-al doilea razboi mondial, rromii au
fost alungati din Italia, Slovenia si Croatia, iar dupa anii '60 un nou val, de
rromi iugoslavi, a ajuns in Italia. In Franta, Norvegia, Suedia, Marea
Britanie, Austria, la sfarsitul veacului al XIX-lea, noul val a fost format din
rromii dezrobiti in Tarile Romane si din rromii unguri.
Alte valuri de rromi au pornit spre Europa de vest ca refugiati din
Cehoslovacia (1968) si din Yugoslavia (1960-1990) sau din tarile est-europene,
in cautare de azil politic si conditii mai bune de viata. Anii '80 au fost
marcati de migratia rromilor spre Statele Unite.
Drept concluzie, se poate spune ca migratia rromilor are cateva caracteristici
de baza: nu a fost una directionata, nu a avut ca tinta precisa Europa, ci s-a
constituit ca deplasare spontana, determinata de factori istorici si
directionata de evenimentele militare intalnite pe drum; a incheiat, pana in
momentul de fata, migratia popoarelor spre Europa; nu a avut caracter militar
si s-a desfasurat in valuri. Exista, asadar, un nomadism structural, datorat
unei anumite forme de organizare sociala si economica si unei dorinte de a
calatori, si un nomadism conjunctural, datorat unor situatii produse din
exterior: excluderea (expulzarea) sau recluziunea (robia, inchisoarea,
diferitele interdictii), ambele tipuri actionand conjugat in cadrul migratiei
rromilor.
1.3 Nomadism si sedentarism
In masura in care este un model cultural liber ales si dezvoltat
organic dintr-un fond traditional de interpretare a lumii, de rezolvare a
comunicarii cu societatea si de relationare cu propria fiinta spirituala,
nomadismul rromilor poate fi pus in legatura cu elementele din structura
psihologica a acestui neam: 'Cand vine vremea frumoasa, noi suntem ca
pasarile'. Desigur, numai intr-o masura limitata, nomadismul nefiind,
la rromi, doar o atitudine, sa-i spunem arhaica, de a concepe existenta, ci,
poate chiar intr-o masura mai mare, oricum, cel putin egala, rezultatul unei
respingeri si al unei excluderi de secole.
Nomadismul a fost interpretat cel mai adesea in baza unor viziuni stereotipe -
fie ele pozitive: libertate, exotism, magie, romantism, fie
negativ-stigmatizante: anarhie, dezechilibru, ilegalitate, transmitere de boli,
saracie, vrajitorie, spionaj, mizerie, salbaticie, primitivism. Considerat de
catre lumea sedentara ca fenomen de autoexcludere, nomadismul a fost, de fapt,
o forma, poate unica posibila pentru istoria rromilor, de conservare a
identitatii. Marturie sta situatia rromilor sedentarizati cu multa vreme in
urma, care si-au pierdut de mult marcile etnicitatii si, traind in spatiul
colectiv al Celuilalt au devenit Celalalt, fiind aproape firesc asimilati
economic si social. De ce n-ar fi fost atunci sedentarismul o forma de
auto-excludere din traiectul nomadismului general al tuturor popoarelor la
inceputurile istoriei lor. Ce altceva decat conservatorismul sedentarilor, care
nu accepta nici o alta forma de viata sociala, se afla la originea atitudinii
nu numai fata de nomazi, dar si fata de inofensivii si, cu mult mai putin
nomazii, turisti, care provoaca si ei, mai ales in mediul rural, teama de
dezordine, de epidemii, si de mizerie, dispret si chiar acea ura pentru ceea ce
este strain si poate provoca dezechilibru in comunitate.
Nomazii se deosebesc de sedentari atat din punctul de vedere al structurii
interioare - atitudinea fata de proprietatea de pamant, valoare esentiala la
sedentari (de la taranul care-si pazeste mosia, la guvernele care-si apara
statele sau popoarele care pornesc in cucerirea de noi teritorii) si
inexistenta la nomazi - cat si din punct de vedere cultural - sedentarii sunt
agricultori, deci dezvolta o cultura agrara, cu rituri si complexe magice,
legate de cultivarea plantelor si succesiunea anotimpurilor, eventual de
cresterea animalelor (acolo unde nu este vorba de o cultura pastorala,
transhumanta, de pendulare, asadar aproape semi-nomada), iar nomazii sunt
vanatori si dezvolta o cultura-vanator, cu ritualuri si structuri magice legate
de sansa, de protectia drumului, de animalul totemic si de imbunarea zeului
care va deveni vanat. Fara indoiala ca aceste delimitari au caracter relativ
didactic si teoretic, ele fiind privite in valoare absoluta; in practica
sociala insa, ele s-au combinat, de-a lungul istoriei, rezultand noi sinteze
culturale.
Privit uneori ca un fel de paradis pierdut, caracterizat de absenta
constrangerilor impuse de societatea stabila, supunandu-se numai ordinii
naturale a lucrurilor, nomadismul a incheiat alt tip de pact cu Eternitatea si
de aceea este considerat, de catre cultura sedentara, o amenintare a
integritatii sociale, a ordinii stabile, de tip concentrationar, dar poate
reprezenta, in mod absolut justificat si geneza utopica a omului viitorului, care
reinventeaza forme sociale ideale pornind de la varsta de aur a omenirii. Toate
acestea pe plan mai ales psihologic si mai putin pragmatic.
Modelul nomad este foarte apropiat de natura, iar cum modelul sedentar -
exponentul clasic al culturii - se teme de natura, tot astfel va privi nomadul
ca pe o agresiune la propria sa fiinta, pe baza vechiului conflict cultura -
natura, ordine - dezordine, motivat - arbitrar, de altfel numai un construct
mental, fara corespondent in planul realitatii, natura fiind un sistem cu
legile si ordinea sa interioara, in care nimic nu se petrece intamplator.
Nomadismul rromilor se afla undeva la mijloc - intre identitate etnica si
categorie economica (nomadismul comercial datorat marginalizarii sociale) sau
strategie de supravietuire. Aceasta din urma confera statut social comunitatii
si se creeaza ceea ce s-ar putea numi cercul cauza - efect - cauza -
comunitatea este nomada pentru ca practica meserii de o anume natura si are un
statut marginal pentru ca este nomada, dar acest nomadism la randul sau, are
drept cauza, pe langa determinarea etno-psihologica, marginalizarea sociala.
Comunitatea peripatetica pe de alta parte, isi ia si ea masuri de aparare fata
de comunitatile sedentare, punand in aplicare prin ritual, o conceptie extrem
de stricta despre puritate si impuritate. Exista o bariera de ordin psihic
intre comunitate si restul lumii, menita sa protejeze valorile identitare
proprii, pastrand totdeodata echilibrul cu mediul si incercand sa castige
capital relational in dialogul cu outsiderii.
Stilul de viata nomad a fost vazut ca modalitate de conservare a unei
organizari sociale traditionale. Cu toate acestea, etnologia a demonstrat
existenta mai multor tipuri de model nomad, dupa modurile de exploatare a
resurselor naturale: unele disparute sau pe cale de disparitie - vanatoarea,
culesul fructelor de padure -, altele nou aparute - comertul itinerant al
comunitatilor peripatetice, meseria de comis-voiajor.
Aceste determinari indica apartenenta la un sistem economic si de relatii
sociale dinamic, garantat de o retea de contacte inter-umane abil intretinute
si nicidecum inchiderea intr-o comunitate de tip arhaic. Oricum, comertul si
serviciile, specifice modului de viata nomad, sunt mult mai dinamice in raport
cu productia stricta de bunuri.
Si din punctul de vedere al relationarii intra-grup, modul nomad se
caracterizeaza printr-o dinamica mai accentuata si printr-o infinit mai mare
coeziune: traind in 'aer liber', in contact direct si permanent cu
natura, dar si cu posibilele pericole din jur, nevoia de comunicare si de
intrajutorare a dezvoltat dimensiunea vietii colective. In vreme ce omul
sedentar s-a construit pe sine ca individ relativ izolat si independent de
comunitatea din care face parte, omul nomad si a accentuat pozitia de partea
colectivitatii: iata diferenta intre 'eu' si 'noi'.
Nu trebuie absolutizata ideea rromilor nomazi sau aceea ca
'adevaratii' rromi sunt nomazi: dupa cum s-a constatat in istorie, o
mare parte a rromilor s-a sedentarizat si nu intotdeauna fortat, au avut loc si
procese de sedentarizare liber-consimtite, fenomenul fiind cu mult mai complex
decat pare.
Ceea ce ramane insa este mobilitatea mai mare a acestui popor, poate acel fond
psihologic care predispune la deplasare, pe care societatea are datoria sa-l
protejeze ca valoare culturala autentica. Afirmatii de genul 'calatoria o
avem in sange, este mai puternica decat noi', sau 'noi suntem ca
pasarile cerului', au fost interpretate ca auto-identificari cu modelul
nomad.
Motivat fie de expulzarile fortate si interdictiile de stationare, fie de
cautarea de lucru, fie de pulsiuni interioare, sau poate, de toate acestea
laolalta, nomadismul a fost eronat interpretat ca o cauza a
'inadaptarii' rromilor la societatea moderna, ca si cum modelul sedentar
ar fi cel superior si educatie ar insemna ideea de scoala, asa cum se practica
ea la modul clasic.
In spatele conceptului de 'adaptare' se afla nu numai nerecunoasterea
valorilor culturii rromilor si tendinta de asimilare etnica, ci, si mai grav, o
viziune profund rasista f), in care principalele probleme abordate ar fi
saracia, bolile si scolarizarea, asadar probleme legate de latura sociala, iar
nu de cea etnica.
Casatoria intragrup, factor de control social al comunitatii endogame prin
excelenta, departe de a fi un mijloc de izolare, este un mod important de
conservare a identitatii. La fel cum, multa vreme dupa sedentarizare, starea de
spirit nomada ramane un factor de auto-definire si de pastrare a marcilor
etnice.
Daca s-ar incerca o descriere, macar sumara, a acestei stari de spirit, ea ar
cuprinde un alt tip de ordine, alte norme decat cele ale vietii stabile: de
pilda, libertatea de miscare, mobilitatea in spatiu, refuzul unor norme
temporale arbitrare, stabilirea unui ritm personalizat al activitatii sunt
legi, insa deosebite de regulile sistemului sedentar. Ca si cum s-ar dori o
contra-balansare a ideii de libertate, in interiorul comunitatii independenta
individului este inlocuita de dependenta afectiva si cutumiara de grup. Spatiul
locuintei sale si spatiul comun formeaza, la rromi, un continuum, cortul, mai
tarziu caravana / rulota sunt spatii deschise intregii comunitati; asa cum nu
exista sentimentul proprietatii de pamant, tot astfel nu se poate vorbi despre
spatiu privat in sensul aceluia din modelul gajikano. Pentru un om care prefera
unei camere individuale un loc impartit colectiv si isi numeste co-etnicii
'frati' si 'surori', experienta solitudinii este unul
dintre cele mai groaznice lucruri care i se pot intampla. Asadar, libertate in raport
cu ceilalti si spirit colectiv fratern in raport cu ai sai reprezinta doua
principii aflate in relatie cu nomadismul.
Revenind la atitudinea sedentarilor fata de modelul nomad, ea are, in ambele
sensuri, caracter stereotip: perceput ca devianta, nomadismul rromilor ar
trebui combatut printr-o politica de sedentarizare, privit ca marca a culturii
rromilor, ar trebui conservat, sedentarizarea fiind astfel considerata de
neconceput, chiar si atunci cand este liber-consimtita. In amandoua cazurile,
rromilor sunt somati sa se conformeze unui mod care nu este neaparat al lor.
Diversitatea si complexitatea poporului rrom se manifesta intr-o larga paleta
de expresii ale identitatii, fapt care dovedeste ca orice exclusivism este
contrar naturii rrome.
Practica ancestrala in aceeasi masura ca si incercarea de a fugi de stigmat
prin auto-excludere, nomadismului isi are propria sa flexibilitate in raport cu
sedentarizarea, putand alterna, in anumite conjuncturi, cu perioade relativ
lungi (luni sau chiar ani) de stationare intr-un spatiu prielnic. Ca mostenire
culturala si psihologica, calatoria este la rromi o alternativa existentiala,
in conditii de marginalizare si excludere, iar nu un mod atavic de viata.
Rezultat al combinatiei unor factori inerenti organizarii economice si sociale
a familiei, 'nomadismul, ca si sedentarizarea, este modalitatea
conjuncturala de exploatare a resurselor disponibile, conditionata de
flexibilitate, motor fundamental al societatii rrome' , nu doar in momente
de criza, ci si in oricare alt moment.
In privinta modelului nomad ca valoare de identitate, se desprind cel putin
doua perspective: auto-identificarea ca asumare si hetero-identificarea ca
perceptie a diferentei. Identitatea este o valoare de relatie, prin
interactiune: celalalt infirma sau confirma ceea ce eu simt sau revendic ca
fiind al meu. In cazul rromilor, nomadismul are acest statut pentru ca a
raspuns unui orizont de asteptare stereotip al ne-rromilor, care, la randul
sau, a influentat fondul psihologic rrom, intarind aceasta marca identitara. In
paralel cu cliseul pozitiv, s-a dezvoltat stereotipul negativ - stigmatizarea,
care, la randul ei, a impulsionat nomadismul prin excludere. Rromii insisi au
pastrat, macar la nivelul virtualului, modelul nomad ca refugiu al etnicitatii
puse in pericol de asimilare. Toate acestea si multe altele demonstreaza ca
nomadismul este mai mult o stare de spirit decat o stare de fapt.
1.4 Semnificatii de fond cutumiar
In procesul de interpretare a semnelor culturale, nomadismul
rromilor poate fi pus in relatie cu fondul etnic rrom prin desemnarea unei
opozitii: cultura sedentara, de tip agrar, vegetariana sau consumatoare de
animale domestice si cultura nomada, de tip vanator, carnivora, consumatoare de
vanat sau culegatoare de vegetatie spontana. Undeva, in zona seminomadismului,
la mijloc intre cele doua, sta cultura transhumanta, pastorala, lactocarnivora.
Exista o serie de elemente marcate etnic care contin modelul nomad in substrat:
tipul de habitat (locuirea), ocupatiile traditionale cu caracter itinerant,
portul, mijloacele de transport, oralitatea culturii, dreptul cutumiar,
obiceiurile din ciclul familial, conceptia asupra proprietatii, modelul
religios (inclusiv pelerinajele), complexele magico-ritualice si unele
structuri de mentalitate.
'Rromano cacipen kaj si?
De kana ?anav andar man?e
caxrenar p-o them phirav
rodav kamipen ta angali
cacipen ta baxt.
Phurilem e dromenar
kamipen ni araklem caco
caco lav ni asundem
Rromano cacipen kaj si?'
Deplasarea in spatiu induce o anumita organizare sociala, face
posibila exercitarea unor meserii traditionale, confera mobilitate si putere de
adaptare membrilor comunitatii, creeaza legaturi inclusiv prin casatorie
(pelerinaje comune, adunari de judecata, inmormantarea unui om important din neam)
la distanta, in zone geografice indepartate, dar avand in comun
consangvinitatea de neam. Un grup familial, de pilda de rromi caldarari, se
poate intinde in tari diferite, chiar pe continente diferite. Tipul specific de
relatii de rudenie al nomazilor permite unei familii de caldarari din Romania
sa aiba rude in Franta, in Portugalia, in Norvegia si chiar in Brazilia.
Pe langa functia sociala, nomadismul a dezvoltat si o functie economica foarte
importanta. Activitatile profesionale exercitate de familiile nomade au
valoarea lor de complementaritate fata de meseriile sedentare, deloc demna de
neglijat. Se poate supune analizei situatia rromilor nomazi din arealul
romanesc. Acele meserii traditionale care s-au potrivit unei vieti nomade au
determinat mentinerea acestui mod de viata pentru mai mult timp, asigurand
independenta economica a comunitatilor de rromi itinerante. Asa de pilda,
meseria de caldarar a rezistat cel mai mult in sistem nomad, caldararii fiind
ultimii sedentarizati in spatiul romanesc, in jurul anilor '60, unii dintre ei
mai practicand si astazi nomadismul sezonier. De asemenea, in concordanta cu
nomadismul au fost si meseriile de spoitor, cu reconversia actuala de colector
de sticle si de fier vechi; argintar, cu sedentarizarea tarzie la marginile
oraselor; ursar, cu reconversia timpurie in prelucrarea pielii, a osului si a
cornului; bidiner (fac perii si bidinele si le vand in targuri); zavragiu (fac
margele, gablonturi si alte podoabe marunte si le vand in targuri); florar (fac
flori ornamentale din hartie), cu reconversia de vanzator de flori si
comerciant de maruntisuri, telal / chitibusar / tolar (vanzator de haine
vechi); geambas de cai; circar ambulant (mai rar in arealul romanesc).
Alte meserii au antrenat sedentarizarea prin disparitia lor: cautatorii de aur
in apele raurilor, si printr-o radicala reconversie: acesti rudari au devenit
ceea ce se intelege astazi prin rudari - cei care prelucreaza lemnul, cu
ramurile de caramidari (fac caramizi tip chirpici, uscate la soare) si corfari
(impletesc cosuri din nuiele). In spatiul romanesc, rudarii au fost, alaturi de
lautari, printre primii sedentarizati complet, in schimb in Ungaria, acestia au
fost printre ultimii care s-au sedentarizat, fapt care demonstreaza relatia
nomadismului cu starea de lucruri de pe un teritoriu sau altul (conditiile
economice, situatia politica, structurile sociale etc.).
Perspectiva istorica asupra nomadismului rromilor in arealul romanesc ofera un
tablou convingator. In cei peste 500 de ani de robie, s-a desfasurat un
nomadism limitat si controlat al unei anumite categorii de robi - robii
domnesti, care erau obligati la plata unui tribut catre domnie si la prestarea
de munci in folosul curtii domnesti. Dupa dezrobirea de la jumatatea secolului
al XIX-lea, un val important de migratie a pornit spre apus, dar s-a amplificat
si nomadismul intern, rromii practicandu-l in cvasitotalitatea lor (mai putin
cei care, din lipsa de mijloace elementare de subzistenta, s-au intors la
fostii stapani). Acest nomadism relativ intens a continuat pana in perioada
celui de-al doilea razboi mondial, cand a fost stopat cu violenta de
Holocaustul nazist asupra rromilor, care a exterminat in lagare de concentrare
sute de mii de rromi (in special pe cei nomazi, dar nu numai). Au urmat deportarile
la Bug, in Transnistria si procesul de sedentarizare fortata si asimilare
etnica inceput in anii cooperativizarii (1949-1962) si continuat de-a lungul
intregii perioade comuniste (pana in 1989). Nomadismul insa a continuat sa-si
faca drum, cu greu, in noul tip de societate uniformizatoare, care avea drept
scop stergerea definitiva a identitatilor si a tuturor diferentelor dintre
oameni, ultimii sedentarizati fiind caldararii, in anii '60.
Nomadismul sezonier, in special cel de tip comercial (vanzarea de obiecte de uz
casnic, carpete, draperii, fete de masa, cuverturi, mobilier mic, lenjerie de
pat, plapumi, podoabe etc.) se practica si astazi, alaturi de o relativa
revenire a unor neamuri la identitatea lor de tip nomad (caldararii) prin
seminomadismului sezonier si (re)constructia unei constiinte etnice prin elite
(unul dintre primele ziare ale rromilor caldarari s-a numit
'Nomazii').
'Ci sun kas?e ?ivdas but, ta kas?e phirdas but' ('Nu asculta pe
cine a trait mult, ci pe cine a umblat mult'), spune un proverb rrom.
Acest pattern cultural itinerant, dezvoltat pe baza unor strategii economice
peripatetice, a creat trasee de deplasare in arealul romanesc pentru
comunitatile semi-nomade (perioada anotimpurilor calde) sau practicante ale
nomadismului sezonier (cateva luni pe an), in functie de nevoile pietei
(targuri, balciuri periodice), de evenimente de ordin spiritual (pelerinaje la
moastele unor sfinti considerati protectori, la anumite sarbatori din cursul
anului etc.), de existenta materiei prime necesare pentru exercitarea unor
meserii (arama, argintul, osul, pielea, lemnul de esenta moale, lutul pentru
caramizi, lemnul verde pentru impletituri etc.). Aceasta ultima conditie pentru
fixarea traseului este extrem de importanta: prezenta lemnului de esenta moale
inseamna apropierea unor paduri de deal (tei, cires, visin); lemnul verde -
paduri de alun; lutul bun in anumite zone de campie relativ umeda, arama si
argintul in zonele urbane, osul si pielea in zone de crestere a animalelor.
Piata de marfuri este de doua feluri: una permanenta, mestesugurile rromilor
completand in mod fericit nevoile culturii agrare (cu vase de arama, unelte de
fier, vase de lemn etc.), iar alta temporara, dar de mare importanta prin
concentrarea si varietatea comerciala si spiritul concurential, targul. Pentru
prima, comunitatile de rromi nomade si-au creat trasee fixe, repetabile anual
si prelungite pe intreaga perioada de primavara-vara. De exemplu: caldararii
din Teleorman: Alexandria - Calarasi - Slobozia - Braila - Buzau -
Ramnicu-Sarat - Brasov - Calimanesti - Horezu - Craiova - Caracal - Alexandria;
caldararii din Calarasi: Calarasi - Slobozia - Braila - Galati - Focsani -
Sfantu-Gheorghe - Ploiesti - Oltenita - Calarasi; caldararii din Sibiu: Ocna
Sibiului - Medias - Alba Iulia - Hunedoara - Resita - Orsova - Turnu-Severin -
Targu-Jiu - Horezu - Ocna Sibiului; caldararii din Iasi: Ciurea - Botosani -
Dorohoi - Suceava - Neamt - Buhusi - Adjud - Vaslui - Iasi.
Targurile se organizeaza la date calendaristice fixe, in functie de sarbatori,
in zone de asemenea fixe si reunesc rromi din arii geografice apropiate: 21 mai
- Sf. Constantin si Elena - la Piatra-Neamt si Pitesti; 7 iunie - Mosii de vara
- Bucuresti; 7-8 iunie - Mosii si Rusaliile - Targu-Neamt si Targu-Frumos; 24
iunie - Dragaica si Sanzienele, Nasterea Sfantului Ioan - Buzau, Bacau, Bals;
29 iunie - Sf. Petru si Pavel - Tandarei, Giurgiu, Falticeni; 20-27 iulie - Sf.
Ilie si Pantelimon - Campulung, Roman, Muntele Gaina; 6 august - Schimbarea la
Fata - Craiova; 15 august - Sf. Maria Mare - Suceava; 23-29 august - Taierea
capului Sfantului Ioan Botezatorul - Botosani; 6-8 septembrie - Sf. Maria Mica
- Costesti, Valcea si Sibiu; 14 septembrie - Inaltarea Sfintei Cruci - Medias;
1 octombrie - Ziua Recoltei - Slobozia; 13-14 octombrie - Sf. Cuvioasa
Paraschiva - Iasi; 26 octombrie - Sf. Dimitrie cel Nou - Bucuresti; 8 noiembrie
- Sfintii Mihail si Gavril - Focsani; 6 decembrie - Sf. Nicolae - Calarasi;
25-26 decembrie - Craciunul - Brasov; 27 decembrie - Sf. Stefan - Targoviste.
Targurile indeplineau un rol important in cadrul obiceiurilor din ciclul
familial, in special la cele legate de nastere si casatorie, fiind prilejuri de
desfasurare a unor ritualuri premaritale si nuptiale: jocuri de initiere a
baietilor (intreceri ale puterii, agerimii, atentiei, rezistentei fizice,
dresura de cai); arvunirea fetelor (parintii se inteleg si fac schimb de
daruri) de Mosi si Rusalii (7-8 iunie), logodna (dureaza doua zile, timp in
care mirele cumpara miresei basma, ilic si pantofi, ii da socrului o punga cu
bani arvuna si socrul ii daruieste chimirul; din ziua aceea mirele are voie sa
poarte capul acoperit si este ultima zi in care poate umbla la alte femei,
soacra prezinta mirelui cortul unde vor sta mirii, neamurile isi fac daruri si
mirelui i se leaga la mijloc un batic, simbol al fertilitatii feminine, pentru
a avea copii, totul insotit de urari de bine) si nunta (dupa noaptea nuntii
soacra 'joaca' camasa miresei, daca a fost fecioara, si, drept
rasplata, ii da salba de aur, daca mireasa este 'gresita' va fi
returnata la 27 iulie, de Sf. Pantelimon, arvuna se va restitui si parintii
mirelui vor cere daune materiale de la parintii miresei) de Sanziene (24
iunie); 'licitarea' fetelor nearvunite, prin jocuri cu caracter de
competitie - probe initiatice la care sunt supusi pretendentii: 'stalpul
puterii', intrecere, dar si simbol al fecunditatii masculine, in care
candidatii, calare, trebuie sa taie cu toporul un par inalt de lemn, inhamatul
cailor, alergarea cailor, teste tipice de model nomad, tranta (daca
pretendentul este sarac, poate fura fata, urmand sa fie argat la socru vreme de
cinci ani, pentru plata fetei); ritualul sacrificial reparatoriu al fetelor
'gresite': ele taie un porumbel si ii lasa sangele sa curga intr-un
rau, rezolvand situatia prin intermediul magiei prin similitudine, altfel, mama
fetei va fi biciuita de femei; targul de fete (concurs de port traditional,
pentru cele mai lungi plete, de dans), xanamik-ul / incuscrirea si arvunirea
fetelor (viitoarelor mirese li se pune o bratara la picior, care va fi
schimbata in fiecare an, pana la casatorie, familiile fac tatuaje reciproce
fetelor si baietilor logoditi, pana la nunta, viitoarea mireasa poarta centura
de castitate pusa de socrul ei - o esarfa legata simbolic in jurul mijlocului);
returnarea fetelor 'gresite' insotita de ritualuri de oprobriu public
(umilirea mamelor acestora: sunt date cu funingine, li se canta
'cucuveaua') de Sf. Ilie (20 iulie) si de Sf. Pantelimon (27 iulie),
botezul copiilor de Schimbarea la Fata (6 august), rituri reparatorii, de
vindecare a orbilor si a ologilor de Sf. Petru si Pavel (29 iunie).
Pelerinajele neamurilor nomade cu ocazii sacre sunt o traditie in intreaga
lume. De pilda, este bine-cunoscut pelerinajul anual, din 24-25 mai, al
rromilor de pretutindeni, la Camargue, pe Coasta de Azur, la Les
Saintes-Maries-de-la-mer, la moastele Sfintei Sara-la-Kali (Sara cea Neagra),
traditie veche de peste trei veacuri. Prea putin recunoscuta de Biserica, dar
tolerata, Sf. Sara este considerata protectoarea rromilor. Servitoare a celor
doua sfinte, Maries Jacob si Salom, ea le-a salvat viata, punandu-si pelerina
pe apele marii si infaptuind miracolul prin care cele doua nu s-au scufundat.
Alta versiune legendara spune ca Sara a fost aceea care si-a convins neamul
(probabil rromii din zona) sa se crestineze.
Exista si o explicatie etimologica a pelerinajului rromilor la Sf. Sara:
'Camargue' ar fi un nume de origine rromani - 'kam' = soare
si 'arakhav' = protejez, salvez, asadar laolalta ar insemna pamantul
soarelui protector. Desigur, poate fi vorba si de cultul precrestin al
soarelui, crestinat prin consacrarea unui sfant, mai ales ca ceremoniile care
se petrec la pelerinaj nu tin toate strict de regulile bisericii - rromii aduc
ofrande de haine si alimente rituale (turte) Sfintei Sara, participa la slujba,
se inchina si se roaga in biserica, insa unele familii nu iau parte la
ceremonia bisericeasca, se inchina in fata marii, cu genunchii in apa, iau
binecuvantarea apei, folosesc prilejul pentru a lega relatii cu rromi din alte
zone, se roaga seara in jurul focului, simbol solar, a doua zi iau apa sfintita
in vase special pregatite si pleaca. Momentul ritualic are o paleta larga de
functii: purificare, informare, chiar dialog premarital, asigurarea protectiei
divine pentru un an.
Sfinta Sara a fost pictata, pentru prima data intr-o biserica ortodoxa din
Rasaritul european, in anul 2000, in biserica 'Sf. Paraschiva', din
localitatea Segarcea Vale, judetul Teleorman, la initiativa profesorului Gheorghe
Sarau.
In privinta spatiului romanesc, doua sunt cele mai importante pelerinaje ale
rromilor: acela al caldararilor, de Sf. Maria Mica - 8 septembrie, la Costesti,
Valcea si cel al rromilor moldoveni, la Sf. Paraschiva - 13 octombrie, la Iasi,
unde se afla moastele sfintei.
Pelerinajul caldararilor la Costesti are o valoare deosebita prin functia sa:
el reuneste toate satrele de pe cuprinsul tarii si are rolul de a reaseza
ierarhiile de putere in neam. Dupa ritualul de purificare la biserica prin
rugaciune, inchinare si ofranda, urmeaza marcarea teritoriilor pe care vor sta
caravanele vreme de doua zile. Petrecerea este un pretext de xanamik si rituri
premaritale, de arvunire a mireselor si stabilire a unor relatii economice
intre comunitati. Scopul fiind acesta, pelerinajul religios ramane numai un
context, in care textul este unul de organizare interna a neamului, de
verificare a factorilor de control social, a comunicarii (functie fatica) si de
reconfirmare a traditiei de familie.
Folclorul rromilor ofera marturii despre originea nomadismului prin fondul
legendar. Una dintre legende este un adaos la mitul biblic al lui Moise, care a
despartit apele sa poata trece evreii. Multi rromi insa s-au inecat. Cei care
au reusit sa se salveze, au fost pedepsiti sa colinde lumea de la un capat la
altul al ei. Versiunea caldarareasca a legendei spune ca rromii au fost trimisi
in exil de catre marele faraon al Egiptului, odata cu evreii: 'Si voi
trebuie sa plecati si sa umblati prin lume multi, multi ani, vreme de mii de
ani. Veti avea diferite meserii: caldarari, geambasi de cai, muzicieni si
vrajitori.'
O alta legenda, intalnita la baiesii valahi, nomazi in Ungaria, ofera
nomadismului o explicatie prin descendenta comuna din pasarea totemica:
'Odata, demult, eram pasari, apoi am devenit ceea ce suntem - rromii.
Fiecare dintre noi avea aripi in vremea aceea si nu trebuia sa ne castigam
painea cersind sau culegand, trebuia doar sa zburam cu celelalte pasari si sa
mancam ceea ce mancau si ele. Toamna, cand se facea frig afara, zburam impreuna
cu celelalte pasari, departe, in Africa. Cand ne plictiseam acolo, zburam in
alta parte, si mereu asa. Nu duceam o viata prea usoara, spre deosebire de
pasarile captive, care primesc hrana printre gratii, de la gajii, in schimb eram
libere. Intr-o buna zi, dupa ce zburasem zile intregi peste campii arse de
soare, fara hrana si fara apa, am ajuns pe un camp cultivat cu grau. Seful
nostru a coborat si a inceput sa ciuguleasca boabele de grau. Dupa un post -
'bokhalipe' - atat de lung, am inceput sa mancam si noi si am ramas
peste noapte. A doua zi am mancat din nou, pentru ca ne era iarasi foame. A
venit miezul zilei si seara si noi eram tot acolo. Intre timp, am devenit tot
mai grase. Nu puteam zbura chiar daca am fi vrut. Am inceput sa ne obisnuim cu
viata aceasta confortabila, in care nu mai era nevoie sa zburam ca sa ne cautam
hrana. Nu dupa multa vreme, nu numai ca n-am putut sa zburam, dar nici macar sa
sarim dintr-un loc intr-altul. Ne miscam incet, pasind lent si fara vlaga. A venit
toamna si campia cea bogata s-a uscat, iar sobolanii au mancat resturile de
boabe. Nu mai aveam nimic de facut decat sa cultivam pamantul cum am invatat de
la alte animale. Am sapat gropi, am pus semintele pe care le mai aveam si am
acoperit gropile cu pamant. Ne-am facut colibe din paie si din crengi pentru a
ne adaposti pe timp de iarna. Muncind, picioarele ni s-au ingrosat si aripile
au devenit brate. Era sfarsitul vietii noastre frumoase, sfarsitul zborului
dintr-un loc intr-altul. De ce oare noi, rromii valahi - odata 'vechii
rromi' - suntem pasari si astazi? Daca ne ridicam un cort in vale, ne
dorim sa fim in deal, daca stam pe varful dealului, ne dorim sa zburam in vale.
Numai ca acum trebuie sa ajungem acolo pe jos. Traim de azi pe maine, fara sa
strangem averi, pentru simplul motiv ca, intr-o buna zi, vom fi din nou
pasari.'
Legenda este semnificativa prin faptul ca ofera o viziune mitica asupra
raportului dintre nomazi si sedentari, asupra nomadismului ca libertate si
asupra sedentarizarii ca proces dureros, resimtit ca incarcerare temporara.
Cat de mult a influentat nomadismul profilul etnic al rromilor, vom vedea in
continuare. In primul rand tipul de habitat: locuirea in cort, presupune o
anumita relatie cu mediul natural si o anume conceptie despre proprietate si
despre locuinta. In vreme ce sedentarul traieste acut sentimentul proprietatii
de pamant si isi construieste in jurul acesteia o adevarata filosofie
existentiala, nomadul nu cunoaste acest sentiment de atasament fata de loc,
este eliberat de aceasta nevoie, se simte complet detasat de ideea de
teritoriu, fapt care confera caracteristici specifice structurii lui mentale.
Toate teoriile, dezvoltate de cultura sedentara, asupra proprietatii ca element
specific uman, ii sunt straine. El isi alege cu grija si spirit pragmatic locul
de stationare temporara a satrei, in preajma unei paduri, la poalele unui deal,
langa un rau, aproape de o pestera, pe malul unui lac, la marginea unui sat,
iarna - chiar in padure. Isi marcheaza teritoriul nu in sensul
auto-impropietaririi, ci pentru a-l purifica si a-l inconjura de un cerc magic
protector - seful comunitatii inconjoara locul de tabara de trei ori, calare pe
calul sau, simbol al autoritatii si semn apotropaic al satrei. Acest mod de
marcare a teritoriului face parte din mostenirea indiana, casta ksatrya -
razboinicii - procedand in antichitate la fel. Tabara este organizata spatial
in doua cercuri concentrice, cel dinspre exterior format din carute, iar cel
dinspre interior din corturi. Cercul, forma perfecta, are atat rol simbolic
protector, cat si rol practic de protectie a taberei.
Exista o tehnica specifica de ridicare a cortului: se infig trei pari grosi in
pamant, in triunghi si se leaga foarte bine la varf, cu sfoara groasa, peste
pari se pune panza solida de cort, data cu smoala ca sa nu patrunda apa, panza
se intinde bine si se leaga la toate capetele de pari, iar la varf se fixeaza
de cei trei pari reuniti. Pe pamant se aseaza fan si frunze.
Iarna, fie se sapa bordeie in pamant, locuinte semi-ingropate,
fie se pune caruta sub cort, iar pe pamant se pun cateva straturi groase de
paie. Copiii dorm in caruta, iar adultii pe jos. Mancarea se tine in caruta,
iar in fata cortului se face foc.
Om al naturii prin excelenta, nomadul se afla intr-o relatie cu totul speciala
cu cosmosul, el nu se doreste despartit de mediu, nici macar printr-o locuinta:
cortul nu este pentru el o locuinta, ci o haina menita sa-l apere de frig, nu
sa-l separe de natura. Cortul ca haina, ca prelungire a propriei fiinte, care
are toate caracteristicile unei fapturi antropomorfe (gura cortului, talpile
cortului, capul cortului etc.) dezvolta o filosofie a libertatii si a unitatii
cu naturalul, acea armonie a habitatului redus la esential, simplificat la
maximum pentru a oferi dinamica individului in raport cu mediul.
Presupunand miscare, nomadismul are in vedere mijloacele de deplasare: caruta -
'o vurdon', calul - 'o grast', magarul - 'o xer'.
Rromii cunosc tehnica legarii carutelor in fier si a potcovirii cailor. Mai mult,
cultura rromani a creat complexe magico-ritualice de celebrare a calului,
animal considerat sacru.
Se poate demonstra existenta unei civilizatii a calului la rromi. 'Te
train tre grasta but bersa' ('Va urez sa va traiasca mult timp
caii'), spune o urare rroma des folosita; 'Maj anglal te telares
tirro grast te kerel pes magari' ('Fie ca sa vi se transforme calul
in magar, dupa primul pas'), suna un blestem - 'arman'- foarte
grav la rromi. In folclorul rrom, si Sf. Petru si Benga (Diavolul) circula
calare, basmele rrome abunda de cai vorbitori, de cai nazdravani, care zboara
sau sunt cu totul si cu totul de aur.
Obiect al sacrificiilor rituale si simbol al autoritatii neamului ksatrya / de
razboinici, la indieni, calul este la rromi simbolul puterii, cu valoare
apotropaica, simbol al fecunditatii masculine, singurul animal protejat de
deochi ca si copiii, cu ajutorul panglicilor rosii. Asociat calatoriei, calul
are o valoare simbolica pozitiva. Inconjurat de o serie de tabuuri, el trebuie
protejat de nenoroc si de rau: de aceea femeilor insarcinate si dupa ce au
nascut, vreme de 40 de zile, li se interzice sa se ocupe de cai, neavand voie
nici sa-i atinga. Interdictia este similara cu aceea legata de barbati, calul
fiind un simbol masculin.
Desi animal din categoria celor pure / curate / binecuvantate, calul nu se
recomanda sa fie mancat, nici vandut pentru taiere, pentru ca este 'prea
frumos' si 'e pacat sa fie ucis'. Cu toate acestea, carnea de
cal are proprietati curative si cicatrizante.
Comertul cu cai / geambasia este una dintre cele mai importante ocupatii
traditionale ale rromilor. Lovarii (din magh. 'lo' = cal) sunt un
neam raspandit mai ales in Ungaria si in Transilvania, cunoscuti ca extrem de
abili in cresterea si vanzarea cailor, ba chiar, spune folclorul rrom, stiutori
ai limbajului cabalin.
In vreme ce calul serveste calatoriei, sarpele este un pericol pentru cal si
pentru calator, deci este considerat spurcat / impur, necomestibil. Exista in
cultura rromilor animale comestibile pure / curate (cele salbatice, caii,
iepurii, oile), animale comestibile impure / spurcate / gadne (puii, porcii,
caprele), animale necomestibile pure / curate (cainii, pisicile, animalele
crescute si care traiesc in tabara comunitatii) si animale necomestibile impure
/ spurcate / gadne (serpii, soparlele, broastele, tiparii).
In cadrul acestor opozitii, atrag atentia cateva lucruri legate de obiceiurile
alimentare ale rromilor: interesul pentru carne al culturii carnivore tip
vanator; tabuurile alimentare (taratoarele, pentru ca ating pamantul cel
necurat - 'maxrime' si intestinele animalelor sunt spurcate, asadar
interzise), bazate pe diferentierea traditionala pur-impur; strictetea acestor
tabuuri (casatoria cu o persoana care nu le respecta duce la spurcare,
contaminare definitiva - 'maxrime' = spurcat); interdictia de a se
manca animale domestice, crescute in satra (pui, porci), reminiscenta a cel
putin doua credinte: aceea apartinand culturii vanator, care sacrifica numai
animalul salbatic, nu pe cel crescut pe langa casa, precum in cultura agrara,
si aceea potrivit careia animalele domestice sunt parte a familiei, au valoarea
unor parinti, pot fi chiar intrupari ale stramosilor totemici, in cheie
metempsihotica. Asa cum in India vaca nu se ucide si nu se mananca, fiind
considerata sacra, mama a familiei (da lapte), nici la rromi nu se mincau
animalele crescute in familie, considerate sacre, membre de drept ale familiei.
Acest tabu alimentar se respecta sub cel mai grav blestem posibil: 'Te xas
tre mule !' ('Sa-ti mananci mortii !'), care vizeaza uciderea
propriilor stramosi (animalele domestice sunt echivalate simbolic cu parintii,
cu stramosii), deci uciderea identitatii. Aceasta pentru ca traditia culturala
rromani este transmisa in familie, din generatie in generatie, doar stramosii
garantand identitatea culturala a descendentilor. Astfel, exista relatii
privilegiate intre bunici si nepoti, acestia din urma spunandu-le
'daja' (mama) si 'dade' (tata) bunicilor, iar parintilor pe
nume, pana la moartea bunicilor, cand devin 'daj thaj dad' (mama si
tata) parintii. Bunicii, iar nu parintii sunt adevaratii creatori ai culturii
rromani. Creatia identitara vine dinspre cei morti. Mortii regenereaza pe cei
vii. A-ti manca mortii inseamna a-ti impiedica propria regenerare. De aici
pericolul sarpelui - taratoare care se considera ca se hraneste cu morti,
asadar ucide regenerarea etnica. Contra-simbolul protector este calul, pictat
pretutindeni ca semn apotropaic: pe coviltirul carutei, pe haine, tatuat ca
marca a fecunditatii.
Tatuajele reprezinta, pentru nomazi, marci de recunoastere in neam, in cazul
ratacirii drumului, si elemente purtatoare de 'baxt' (noroc). Chiar
daca nu mai indeplinesc functia lor initiala, de recunoastere la drum,
tatuajele se practica pe scara larga si la rromii sedentarizati, ca semn al
initierii pe o treapta superioara a existentei (maturizare, schimbare de statut
copil-adult).
Este firesc pentru o comunitate nomada sa-si celebreze principalul mijloc de
incalzire si de iluminare, focul. Rromii au dezvoltat, in jurul focului, si la
propriu si la figurat, numeroase complexe magico-ritualice, dintre care amintim
numai cateva: structuri tabuistice, de protectie a focului (sa nu faci focul cu
mainile murdare, sa nu faca si sa nu atinga focul o femeie la menstra,
insarcinata sau in perioada de 40 de zile de la nastere, sa nu scuipi in foc,
sa nu maturi spre foc, locul de foc sa fie loc curat, nu loc spurcat, sa nu fi
murit cineva din familie pe acel loc, sa fie descantat si purificat cu arderea
de ierburi, sa nu arunci resturi de mancare in foc, sa nu faci focul pe o vatra
veche, pentru ca nu stii daca nu e spurcata etc.); prezenta focului in
obiceiuri din ciclul familial (la nastere, copilul se binecuvanteaza in fata
focului, mirii primesc binecuvantarea parintilor in fata focului, salba miresei
se trece prin foc pentru a se purifica, la moartea cuiva, se ardeau toate
bunurile care au apartinut mortului, pentru ca se considera purtatoare de
'bibaxt'(nenoroc) si comunitatea trebuie purificata); in ritualuri
reparatorii si de vindecare (descantarea bolnavului si a ierburilor de leac la
foc, vindecarea cu carbuni stinsi in apa neinceputa), in probe initiatice de
trecere la maturitate (saritura peste foc a baietilor care devin barbati).
Dincolo de faptul ca exista rromi nomazi si rromi sedentarizati, spiritul nomad
poate fi interpretat, sub autoritatea speculatiei, ca fiind unul unificator
prin cateva caracteristici: mandria de a fi diferit, nostalgia calatoriei
('dorul de duca'), rezerva fata de straini, natura mentala mitizanta,
lipsa de interes pentru trecut, pentru istoria proprie (similar cu indienii),
nu dintr-o lene a mintii, ci dintr-o filosofie epicureica a existentei care
spune ca in Biblie: trecutul nu conteaza, caci s-a dus, viitorul sa nu te
preocupe pentru ca nu-l cunosti si, oricum este in mainile lui Dumnezeu, are
importanta numai prezentul ('Carpe Diem'); puternicul sentiment al
apartenentei la comunitate manifestat prin intrajutorare si solidaritate de
neam, flexibilitatea economica si rezistenta culturala, puterea de adaptare,
marea mobilitate si spiritul pragmatic. Toate aceste elemente au o influenta
semnificativa asupra fondului etnic.
Dreptul cutumiar rromano, extrem de strict, manifestat la nivel institutional
prin adunarea de judecata sau legea rromani - 'rromani kriss' (sfatul
rromilor), pedepseste orice incalcare a datoriilor de cinste si corectitudine
in interiorul comunitatii, acest lucru fiind mult mai grav decat in relatia cu
un outsider, fata de care obligatiile individului sunt mai mici, fapt firesc
pentru un popor nomad, care nu intra timp prea indelungat in relatii cu
exteriorul. Pedepsirea severa a inselaciunii, a insultei ('arman' =
blestemul), a adulterului, a crimei constituie un factor de control social si
de pastrare a coeziunii comunitatii. Sfatului de krissinitori i se cere
parerea, bulibasa avand ultimul cuvant in hotararea sentintei, el bucurandu-se
de cel mai mare prestigiu moral in comunitate. Tipul de justitie practicata
traditional este aceea a dreptatii distributive (se doreste impacarea partilor
si intelegerea - 'pakiv'). Daca este vorba insa de un pacat de
moarte, ca inselatoria sau crima, pedeapsa poate fi foarte dura: excluderea
definitiva din comunitate prin declararea individului ca maxrime / spurcat,
fapt care echivaleaza cu moartea spirituala a respectivei persoane. Se stie ce
inseamna pentru un individ care exista numai prin colectivitatea in care
traieste, pierderea sentimentului de apartenenta la grup si a protectiei
grupului, situatia fiind aproape mai rea decat moartea, deci disolutia
identitatii. Pentru greseli mai mici se aplica excluderea temporara, pentru
cativa ani, din comunitate, cu aceeasi eticheta de 'spurcat' =
'maxrime', similara cu paria.
Obiceiurile din ciclul familial sunt si ele influentate de modelul nomad.
Botezul copiilor se face dupa binecuvantarea la foc si in cel mai apropiat rau,
de catre cel mai batran membru al comunitatii, ablutiunea rituala purificatoare
fiind insotita de daruirea unui nume copilului, de obicei numele unui membru al
comunitatii inchis sau executat de gajii, pentru a ramane in amintirea
celorlalti (la rromi exista credinta ca un om nu moare cu adevarat daca nu este
uitat, deci traieste atata vreme cat oamenii isi aduc aminte de el).
Ulterior, uneori dupa ani intregi, copilul este botezat si de preot, putand fi
chiar botezat de mai multe ori, semn de depasire a status-ului social dat de
internalizarea stigmei impuse de alteritate. Intrarea in spatiul umanului se
face, de fapt, prin botezarea in rau. Chiar daca este iarna, copilul nu se
imbolnaveste, el fiind binecuvantat.
In context nomad, casatoria specifica este cea endogama / intra-grup, rromii
ferindu-se sa-si amestece sangele cu alte neamuri de rromi (caldararii,
ursarii, gaborii se casatoresc numai in neam), dar mai ales sa-si spurce
sangele cu gajiii. Xanamikul / incuscrirea / arvunirea miresei si logodna se
fac la targuri si cu alte prilejuri de reunire a neamului (pelerinaje,
intalniri speciale etc.), cel mai important element ritualic fiind virginitatea
miresei. In ziua nuntii, caravana se opreste si se formeaza un cerc in jurul
mirilor, bulibasa sau cel mai batran membru al comunitatii ii cununa, iar
parintii le dau binecuvantarea. Mirii repeta de trei ori juramantul de credinta
- 'solax' si sparg impreuna un vas cu apa, semn ca s-a spart
'bibaxt'-ul si simbol al fertilitatii cuplului (apa se varsa pe
pamant pentru ca tinerii casatoriti sa aiba copii).
In cazul mortii cuiva, initial se practica incinerarea lui, firesc pentru
nomazii care, oricum, nu aveau cimitire. In prezent, mortul se ingroapa in cel
mai apropiat sat, dar lucrurile care i-au apartinut, considerate purtatoare de
'bibaxt', sunt fie abandonate (ar fi fost o povara in plus pentru
caravana), fie distruse prin arderea cu rol purificator. In orice caz nu se dau
de pomana, cel putin nu in neam, si nu se mostenesc.
Caldararii pastreaza aceasta cutuma a incinerarii prin gestul ritual de a
aprinde, la inmormantare, chibrituri, si de a le arunca in spate, fara a privi
inapoi. Pentru a nu atrage dupa sine si alte morti si pentru a nu se face
'coxano' (strigoi), mort viu (mulo), care porneste in urmarirea
neamului si poate aduce si alte rude spre moarte, si pentru protectia
comunitatii de spirite rele, mortul nu este scos pe usa cortului, ci cortul
este dat jos sau se face o gaura in cort si mortul este scos pe acolo cu fata
spre rasarit.
Mortul este spalat cu apa sarata (purificatoare), dupa care sunt spalate si
animalele cu aceeasi apa, devenita sacra, pentru a se mentine sanatoase. La
inmormantare, se face o gaura in mormant, se pun o bucata de paine si sare si
se toarna putin vin, apoi se acopera cu pamant, pentru a avea mortul hrana si
bautura pe lumea cealalta, ceea ce dovedeste credinta intr-o viata dupa moarte,
complementara celei de aici. Se arunca pe drum bani pentru a plati moartea si a
o opri sa nu mai ia pe altcineva curand. Dupa inmormantare, urmeaza praznicul
funebru insotit de bocete si o lunga perioada de doliu (un an pentru familie,
uneori toata viata pentru vaduv sau vaduva). Vom reveni cu alte detalii despre
cutumele din ciclul familial, in partea a treia a lucrarii.
Contactul permanent cu o alteritate contaminata, datorat nomadismului, a impus
necesitatea unor accesorii de port usor de protejat, prezenta traistei si a
buzunarului ascuns, din interiorul sortului la femei ('posogi') fiind
semne ale necesitatii de a purta cu sine elementele magicului (ghiocul, cartile
de ghicit), dar si banii necesari subzistentei. Desigur, obiectele magice se
tin ascunse, ele pierzandu-si puterea daca sunt vazute sau mai ales atinse de
oricine.
Spiritul nomad a impus coeziune si un profund sentiment de hegemonie
comunitatii - importanta familiei si privilegierea relatiilor parentale,
sentimentul apartenentei si al solidaritatii in neam reflectate in tipul de
educatie, independenta in exercitarea meseriei, polivalenta profesionala,
economia de supravietuire adaptabila la orice situatie, mobilitatea mentala.
Toate elementele adoptate in cursul migratiilor sunt reinterpretate pana la o
mutatie care le face aproape de nerecunoscut, pentru a fi integrate in
configuratia ansamblului. Intr-o cultura in care flexibilitatea da rezistenta
se petrece adaptarea imprumuturilor, nu adaptarea la imprumuturi.
1.5. Migratia rromilor - fenomen contemporan
In perioada contemporana, migratia rromilor continua sa fie un
fenomen privit cu indecizie de statele lumii. Dupa anii '70, rromii au devenit
o preocupare pentru politicile publice, vorbindu-se nu despre
'asimilare' sau 'excludere'', ci despre
'integrare' si 'acomodare', despre acordarea de drepturi
culturale, in spiritul 'pluralismului cultural', care incurajeaza o
independenta relativa fata de stat prin liber-profesionism si 'prestare
ambulanta de servicii' (service nomadism).
Stil de viata si strategie de supravietuire fata de politicile de respingere si
de excludere, nomadismul a dus la diferentieri culturale si fragmentare
intra-etnica, dezvoltand totodata modele specifice de relatii cu teritoriile de
rezidenta temporara sau de sedentarizare. Lipsa de atasament fata de un
teritoriu dat si dispozitia de a parasi chiar si locurile unde se stabilisera
de generatii fac parte din mostenirea culturala rromani. Insa migrantii rromi
din perioada actuala nu provin neaparat din grupurile nomade, ei apartin
populatiilor de rromi sedentarizati in Europa Centrala si de Est, care cauta
conditii de trai mai bune in Occident, insa nu ca nomazi.
Pe de alta parte, emigrantii rromi se confrunta cu fenomenul puternic al
discriminarii rasiale, respingerea lor din Vestul Europei fiind insotita de
proceduri de (pre)deportare, de o rezidenta neclara, de neacordarea cetateniei
vreme indelungata, de opozitia populatiei majoritare, care trateaza violent
refugiatii rromi, de repatrieri fortate. Insusi dreptul la viata al rromilor
este pus sub semnul intrebarii prin fenomene de violenta colectiva ale
populatiei majoritare sau ale unor grupari extremiste (Polonia, Romania,
Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Franta, Albania, Serbia, Germania, Olanda),
violenta a politiei - tratament inuman si degradant (Bulgaria, Romania, Cehia,
Austria, Franta, Ucraina, Ungaria, Polonia, Grecia, Germania), practici
discriminatorii in sistemul judiciar (Bulgaria, Cehia, Romania, Ungaria),
excluderea sociala in privinta locuintelor, asezarilor, angajarii in munca etc.
(Grecia, Albania, Germania, Romania, Slovenia, Ungaria), atacuri si
'vanatoare de vrajitoare' asupra taberelor de refugiati rromi
(Germania, Franta) . In aceste conditii, migratia in cautare de drepturi umane
si justitie sociala pare a fi o solutie de supravietuire, o necesitate impusa
de statele lumii rromilor. In contextul dat, respectarea dreptului la
identitate al minoritatilor si a drepturilor omului ar stopa latura artificiala
a migratiei.
In privinta nomadismului ca model cultural, acolo unde el mai exista, trebuie
respectat si protejat. Comunitatea europeana se arata preocupata de statutul
populatiilor nomade g). Documentele Consiliului Europei (Rezolutia din 29
octombrie 1981 asupra populatiilor de origine nomada; Carta Europeana a
Limbilor Regionale sau Minoritare din 5 noiembrie 1992, Recomandarea 1203
referitoare la romii (tiganii) din Europa, din 2 februarie1993; Recomandarea
1285 referitoare la drepturile minoritatilor nationale, din 23 ianuarie 1996;
Raportul Consiliului pentru cooperarea culturala in Europa, din 24 ianuarie
1994; Raportul asupra situatiei rromilor si sintilor in Europa, din 1 august
1995; Raportul Consiliului Europei asupra Rromilor si Nomazilor, din 4 martie
1996; Raportul Comisiei Europene asupra scolarizarii copiilor romi si nomazi,
din 22 octombrie1996; Conventia Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale,
devenita lege interna in Romania, in 1998; Recomandarea nr. 4 privind educatia
copiilor romi, din 2000 etc.) cuprind recomandari cu privire la drepturile
minoritatilor si ale nomazilor: stationare si locuire, actiune sanitara si
sociala, formarea profesionala, metode de educatie la distanta, cu ajutorul
materialelor video, masuri de facilitare a transferului intre scoli al copiilor
nomazi, respectarea si protejarea culturii si limbii popoarelor nomade,
inclusiv ale rromilor, acordarea rezidentei, combaterea tuturor formelor de
rasism, crearea unei retele de institutii culturale si de invatamant ale
rromilor in spatiul european.
Ceea ce este evident, ca ultimul curent in politice publice pentru rromi, dar
mai ales in viziunea elitelor rrome, statutul de minoritate nationala, care
fragmenteaza politic, prin impunerea apartenentei la un stat, nu mai este
satisfacator. Popor cu adevarat european prin raspandire, rromii sunt de fapt o
minoritate transfrontaliera si transnationala, o natiune nonteritoriala, avand
drept obiectiv istoric recunoasterea politica a propriului model identitar,
prin garantarea dreptului la libera circulatie, viitorul fiind inevitabil
spiritualizarea granitelor.
Impulsionat de politicile de excludere si respingere, nomadismul rromilor nu
poate fi un simplu raspuns la un stimul exterior; cu siguranta, a mai fost si
altceva, un nucleu etnic, o determinare psihologica sau ambele combinate.
Stopat cu violenta de politicile asimilationiste, nomadismul rromilor
contureaza un model mental cu reflexe in identitatea etnica, fapt relativ usor
demonstrabil, dificil cuantificabil.
Dincolo de toate aceste ipoteze de lucru, un fapt este vizibil cu ochiul liber
de prejudecati al insider-ului: si rromii 'phirutne' (nomazi) si cei
'beselarde' (sedentarizati) au un sistem de referinta pastrat de
memoria colectiva si de memoria, mult mai indelungata, a textului folcloric:
'Odata eram pasari ()', marca de identitate a rromilor.
1.6 Note
a) Prima atestare a rromilor in Imperiul Bizantin - intr-un
text hagiografic georgian, in jurul anului 1068, sub numele de
'atsinganos', apartenenti ai unei secte eretice.
b) Teorie sustinuta de Miklosich si de Dimitrie Cantemir.
c) Toate aceste date reprezinta primele atestari pastrate, despre prezenta
rromilor pe respectivul teritoriu, nu neaparat data reala a intrarii rromilor
in acele tari.
d) Rromii faceau parte, in Turcia, din sistemul administrativ, militar si
economic al Imperiului, ei plateau o taxa numita 'kharach' si prestau
munci pentru armata. Ei practicau nomadismul sezonier. In secolele al XVI-lea
si al XVII-lea, au inceput sa lucreze pamantul (s-au creat primele sate de
rromi), iar in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, a aparut si sedentarizarea urbana,
la marginile oraselor, in asa-numitele 'mahali'.
e) Anglia - 1537 - act al regelui Henri VIII - '()cum, un anume popor
strain, care nu profeseaza nici un comert sau meserie, pentru a se hrani, ci
colinda in numar mare din loc in loc si foloseste in taina mijloacele viclene
pentru a corupe supusii majestatii sale, facandu-i sa creada ca ei poseda arta
de a prezice norocul prin ghicitul in palma si astfel sa stoarca bani; ca se
fac de asemeni vinovati de pungasii si furt la drumul mare; s-a ordonat prin
prezenta ca acesti vagabonzi, numiti laolalta Gypsies, sa fie urmariti ca hoti
si derbedei, daca raman mai mult de o luna in regat, iar acei care vor inlesni
intrarea unuia din acesti Gypsies, vor fi condamnati la plata de patruzeci de
lire sterline pentru fiecare contraventiune'.
f) Nomadismul este echivalat cu lipsa muncii, din punctul de vedere al revistei
'tudes Tsiganes' din anii '60: 'Un fruit du nomadisme des
Tsiganes nous parait être l`inexistence du goût de l'effort et ce
manque est une des caractristique les plus profondes de cette race. Le voyage
n'est-il pas djà en soi une fuite, donc une dmission en face de
l`effort ?'
('tudes Tsiganes', nr. 1, 1961, p. 4)
g) Franta - Circulara interministeriala, din 17 august 1980, despre planurile regionale
de campare pentru populatiile nomade: exploatarea spatiului, alegerea locului
de stationare, distanta acestuia fata de asezarile stabile (nici prea aproape,
pentru a nu da sentimentul de control, nici prea departe, pentru a avea acces
la facilitati), apropierea de sursa de apa, de sursa de hrana, de spital, de
alte servicii de baza.
1.7 Intrebari si teme de reflectie
Nomadismul rromilor - marca de identitate sau rezultat al
excluderii?
Nomadismul ca model de relationare cu alteritatea.
Nomadismul ca stereotip al alteritatii.
Care ar putea fi relatia, in masura in care aceasta exista, dintre nomadism ca
mod de viata si migratia rromilor ca fenomen contemporan?
Elemente de identitate etnica provenite din / influentate de nomadism.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2185
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved