Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


PROBLEMA SOCIALA – OBIECT DE STUDIU AL SOCIOLOGIEI

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
EVALUAREA, PREDICTIA SI PREVENIREA DELINCVENTEI JUVENILE
RELATIILE INTER-ETNICE
Suntem sau nu o identitate nationala ?
Politici sociale. Concept. Tipologii de politici sociale
Definirea si delimitarea termenului de saracie
Adolescenta si implicatiile ei
VIOLENTA
DIFUZIUNE
ITRAJUTORAREA FAMILIALA SI AJUTORUL PUBLIC
PRESTATIILE BANESTI DIN SISTEMUL DE PROTECTIE SOCIALA

problema socialA – OBIECT DE STUDIU AL SOCIOLOGIEI

Definita ca o situatie aparuta in dinamica unui sistem social, care afecteaza negativ functionarea sa si necesita interventia pentru corelare sau eliminare, problema sociala reprezinta unul din subiectele clasice ale sociologiei.




La originea multor lucrari de sociologie ale secolului al XIX-lea au stat problemele sociale tipice ale epocii respective: saracia, criminalitatea, cresterea demografica, revoltele muncitoresti.

Cauzele care genereaza problemele sociale:

a) deriva din procesele de dezorganizare sociala, criza, schimbare sau dezvoltare;

b) deriva din devianta personala, generata de indivizi devianti prezenti intr-o anumita societate;

c) problemele sociale sunt situatii sociale pentru care nu exista in societate mijloace eficiente de control sau care depasesc aceste mijloace;

d) problemele sociale apar ca urmare a existentei valorilor conflictuale in societatile contemporane

Dintre problemele sociale clasice enumeram: criminalitatea, delicventa juvenila, tulburarile psihice de masa, drogurile, sinuciderile, prostitutia, cresterea demografica excesiva, tensiunile interetnice, dezorganizarea familiei, conflictele de munca, probleme generate de prezenta armatei si politiei in viata cotidiana, dezorganizarea comunitara, traficul urban, criza de locuinte, dezastrele economice si naturale. La acestea s-au adaugat in ultimele doua decenii poluarea, SIDA, marile migratii internationale, inegalitatea economica si sociala intre marile regiuni ale globului, energia, alimentatia, formele noi de violenta (terorismul).

Orice problema sociala ridica trei grupuri mari de dificultati:

a) cauzele aparitiei si raspandirii problemei sociale;

b) anvergura si costurile sociale provocate de prezenta sa;

c) costurile si duratele pentru rezolvare.

In evolutia unei probleme sociale se pot pune in evidenta urmatoarele faze:

a) faza de incubatie;

b) faza de constientizare;

c) faza de conflict si incercare de solutionare;

d) declinul.

Din punct de vedere genetic problemele sociale pot fi:

a) functionale, apar in virtutea functionarii evolutive ale unui sistem social (industrializarea genereaza o supraaglomerare urbana ceea ce conduce la problema sociala a locuintelor);

b) structurale, apar ca urmare a declinului unei structuri sociale determinate;

c) accidentale, apar ca urmare a unor dezastre economice (somajul in perioada de criza), sau naturale (epidemii, foamete, poluare).

Critica notiunii de problema sociala

Notiunea de problema sociala a fost supusa criticii, apreciindu-se ca ea nu are un caracter stiintific, ci unul ideologic. Criticii sociologiei problemelor sociale au adus, in sprijinul pozitiei lor, urmatoarele argumente:

a) intr-o societate cu caracter pluralist, termenul de problema sociala are un caracter relativ, intrucat continutul si semnificatia sa difera in functie de sistemul de valori luat ca baza de referinta.

b) definitia unei probleme sociale se schimba in cursul timpului, astfel ca ceea ce intr-o anumita perioada istorica a fost apreciat drept o problema sociala, in alta perioada sociala poate reprezenta o stare sociala normala. Poluarea mediului, prostitutia sau homosexualitatea, de exemplu, nu au reprezentat, totdeauna, probleme sociale;

c) notiunea de problema sociala are semnificatii diferite nu numai de la o societate la alta, dar si de la un individ la altul, in raport cu normele si valorile acestora.

d) incercarile de solutionare a problemelor sociale sunt elaborate, de cele mai multe ori, numai in raport cu exigentele unei societati “utopice”, in mod prezumtiv consensuale, fara atine seama de interesele diferite si chiar divergente ale diverselor grupuri sociale.

e) solutiile de rezolvarea a problemelor sociale pot provoca, ele insele, aparitia altor probleme sociale, ca efecte secundarea. Scopul principal al diferitelor legi, de exemplu, il constituie incercarea de rezolvarea a unor probleme sociale. Totusi, adeseori, in loc sa solutioneze problema, legea poate constitui, ea insasi, o sursa de probleme sociale. Legea prohibitiei din S.U.A., de pilda, care si-a propus eradicarea alcoolismului si a consumului de alcool, a generat, ca efect secundar, proliferarea crimei organizate. In Romania, un exemplu similar il reprezinta Legea Fondului Funciar.

Principala critica indreptata contra sociologiei problemelor sociale viza, deci, incapacitatea acestei orientari a sociologiei de a aborda intr-un mod neutru o realitate variabila ale carei definitii se schimba de la un grup social la altul, si de la o perioada istorica la alta. Exemplele care demonstreaza acest lucru sunt deosebit de numeroase, si ele sustin, in cea mai mare masura, argumentele criticilor sociologiei problemelor sociale. Avorturile, de exemplu, prin efectele lor negative asupra cresterii demografice reprezinta, din perspectiva sociologiei problemelor sociale, un “rau” social, un fapt imoral, o problema sociala care ameninta procesul de reinnoire a resurselor umane si intra in conflict cu valorile moralei religioase. Dar din punctul de vedere al unor mii sau chiar sute de mii de familii cu conditii de existenta modeste, expuse riscului unei deteriorari permanente a nivelului calitatii vietii, avortul poate reprezenta o “solutie” in raport cu problema saraciei si a cresterii costului existentei. Politica demografica din China are, de exemplu, un caracter antinatalist, net opus politicilor pronataliste, promovate in alte tari. Avortul nu constituie, deci, in China o problema sociala, ci o solutie fata de dificultatile impuse de o excesiva crestere a populatiei.

Ca un alt exemplu, prostitutia reprezinta, in opinia celor mai multi evaluatori o problema sociala importanta care a re o serie de consecinte negative asupra unei natiuni: cresterea riscului bolilor venerice si a contractarii S.I.D.A. Din punctul de vedere al acelor prostituate pentru care traficul trupului reprezinta un mijloc de existenta, prostitutia este, de fapt, o solutie de supravietuire si de adaptare la conditiile unei societati care se confrunta cu o rata ridicata a somajului. Chiar din punctul de vedere al unor specialisti, institutionalizarea prostitutiei are un efect benefic in cadrul societatii, intrucat ofera o “supapa de siguranta” pentru educatia si initierea sexuala a tinerilor, pentru buna functionare a familiei si pentru gasirea unor partenere de sex pentru acei indivizi care, in absenta acestei institutii blamate moral, si-ar canaliza instinctul sexual spre cai launtrice, deviante si chiar criminale.

Relatia intre notiunea de problema sociala si conceptul de devianta

Incepand din deceniul 5 si 6, s-a dezvoltat in S.U.A. un nou cadru teoretic si conceptual construit in jurul termenului de devianta sau comportament deviant, apreciate ca fiind mult mai adecvate din punct de vedere sociologic, decat cel de problema sociala.

Deosebirea dintre notiunea de problema sociala si cea de devianta viza o serie de aspecte. Un prim aspect se referea la continutul celor doua notiuni. Astfel, spre deosebire de devianta, care semnifica abaterile de la norma ce pot fi intalnite in orice tip de societate, problema sociala, care poate fi definita ca o stare colectiva indezirabila, se circumscrie numai unui spatiu geografic particular definit, intr-o anumita perioada a dezvoltarii sale.

Un al doilea aspect se referea la continutul definitional al celor doua notiuni, apreciindu-se ca, spre deosebire de conceptul de problema sociala care presupune definitii si interpretari lipsite de unitate teoretica, conceptul de devianta satisface, in mod mult mai adecvat, exigentele unei definitii stiintifice.

Un al treilea aspect viza caracterul ambiguu si echivoc al notiunii de problema sociala. Nicaieri nu exista o ruptura mai mare intre teorie si practica decat in domeniul problemelor.

Un al patrulea aspect era axat pe ideea ca, in timp ce sociologia problemelor sociale nu se poate baza pe o teorie cuprinzatoare si unitara, data fiind multitudinea situatiilor sociale de care se ocupa, sociologia deviantei poate beneficia de un cadru teoretic cu caracter unitar, in masura in care orice conduita devianta presupune abaterea de la orice tip de norma.

Aria cea mai generala este acoperita de sfera problemelor sociale, care include ca subdomenii devianta sociala si criminalitatea. Aceasta delimitare apare necesara intrucat precizeaza faptul ca, desi manifestarile de devianta sunt, prin definitie, probleme sociale, nu toate problemele sociale implica abateri de la norme. La randul sau, criminalitatea este inclusa in sfera deviantei, intrucat presupune un anumit tip de abatere de la norma, cea in raport cu normele penale.

TEORIA CONTROLULUI SOCIAL

O intelegere a deviantei comportamentale cere sa luam in considerare mai intai ceea ce se doreste a fi conformitatea. Fortele sociale si procesele sociale care incurajeaza conformitatea sunt cunoscute drept control social. Acesta are loc pe trei nivele. Un prim nivel este cel al auto–controlului: prin auto-control, ne disciplinam pe noi insine. Un al doilea nivel este cel al controlului neoficial: prin intermediul sau, prietenii si confidentii ne incurajeaza conformitatea, dar nu ne pedepsesc pentru neconformitate. In sfarsit, ultimul nivel este cel al controlului social oficial: prin controlul oficial, statul sau alte autoritati descurajeaza nesupunerea, pedepsind neconformitatea.

Controlul social trebuie sa aiba ca fundament autocontrol si controlul social neoficial.

Definirea comportamentului deviant drept „comportamentul pe care ceilalti il dezaproba” poate avea o explicatie interesanta, pentru ca, in final, nu actul in sine este important, ci audienta de care se bucura: acelasi act poate fi considerat deviant in fata unei audiente, dar nedeviant in fata alteia. Depinde de loc, timp, individ si audienta pentru a cataloga un act drept deviant. Din acest motiv, sociologii conchid ca devianta este relativa. Sa ai doi soti este nefiresc in Romania, dar nu si in Nigeria. Sa porti o arma in oras este anormal in secolul al XXI-lea in Romania, dar nu si in secolul al XIX-lea.

ORDINEA SOCIALA SI ORDINEA JURIDICA. NORME SOCIALE SI NORME JURIDICE.

Ordinea sociala este constituita dintr-un corpus inchegat de norme, reguli, prescriptii, indatoriri si obligatii, care reglementeaza conduita si comportamentele sociale si individuale. Ordinea sociala reprezinta conditia necesara, dar nu si suficienta pentru stabilitatea si functionalitatea societatii, deoarece nu intotdeauna indivizii simt sau au garantia, raportandu-se la ea, ca actiunile intreprinse de ei vor fi acceptate sau recunoscute de ceilalti sau ca drepturile lor reprezinta, in acelasi timp, obligatii pentru altii. Suspiciunea ca ceilalti nu isi vor indeplini datoriile sau obligatiile este accentuata de faptul ca, de multe ori, se pot gasi justificari sau scuze pentru incalcarea, nerespectarea sau neindeplinirea acestor obligatii.

NORME SOCIALE

Normele sociale reglementeaza conduita oamenilor in cele mai diverse sfere de activitate ale societatii, viata sociala nu se poate desfasura in mod normal fara actiunea normelor sociale. Normele sociale asigura adaptarea conduitei individului la cerintele si necesitatile grupului.

Definim normele sociale ca fiind reguli de conduita ce contribuie la rationalizarea vietii sociale prin urmatoarele efecte:

1.creeaza un sistem de drepturi, obligatii si interdictii.

2.asigura sociabilitatea umana.

3.asigura evitarea conflictelor si tensiunilor sociale.

4.stabilesc reguli de actiune sociala si de conduita sociala.

5. - Normele sunt un dat social: indivizii le percep, accepta si respecta datorita interventiei a trei factori:

a. Presiunea sociala a grupului/colectivitatii/societatii

b. Procesul de socializare morala si normativa

c. Existenta sistemului de sanctiuni sociale

Normele sociale sunt extrem de diverse (morale, juridice, economice, religioase, etc.), fiind elaborate in anumite forme si emanand de la diferite instante, agenti sau grupuri sociale.

Procedura de elaborare si aplicare a normelor poate fi:

a) neorganizata, este cazul cutumelor, uzantelor, obiceiurilor si practicilor instituite prin interventia colectiva si anonima a unor grupuri sociale, norme acceptate si respectate prin forta traditiei;

b) organizata, prin intermediul unor institutii, organizatii sau agenti specializati, cu respectarea anumitor forme si proceduri de elaborare si aplicare

a. Relatia de determinare dintre individ si grup, reglementata de norma sociala, poate fi mai rigida (normele care reglementeaza activitatea intr-un organism militar) sau mai putin rigida (relatiile dintre membrii unui grup de prieteni).

b. In orice societate exista foarte multe tipuri de raporturi sociale si, ca urmare, normele sociale care reglementeaza aceste raporturi sociale sunt foarte variate, religioase, morale, politice, juridice.

c. Normele au si anumite continuturi de valori sociale si de aceea, unele dintre ele sunt acceptate, recunoscute si respectate mai usor de catre membrii societatii, iar altele, desi sunt cunoscute, nu sunt respectate aproape deloc.

Orice norma presupune atat acceptarea, cat si respectarea ei de catre indivizi sau grupuri.

Tendinta comportamentului uman de a fi in concordanta cu regulile prescrise ale grupului sau ale societatii se numeste conformitate.

In situatiile in care normele sociale sunt nesocotite, incalcate, violate de unii membrii ai grupurilor sau colectivitatilor umane, vorbim despre un fenomen opus, de nonconformitate, care se defineste ca lipsa de adeziune la normele si valorile grupului si ca incalcare a modelelor de comportament instituite.

In sistemul social, insa, niciodata nu se poate realiza o conformare totala a membrilor societatii fata de prescriptiile normelor sociale, existand mereu o limita de nerespectare a acestor norme, care poarta denumirea de toleranta sociala.

SANCTIUNILE SOCIALE

Sanctiunea, in sensul cel mai general al termenului, reprezinta o pedeapsa sau o rasplata al carei scop este realizarea conformitatii la normele de comportament considerate ca dezirabile de un grup social.

Sanctiunea sociala reprezinta o “reactie din partea societatii sau a unui numar considerabil a membrilor sai fata de un mod de comportament, prin care acesta este aprobat sau dezaprobat”.

Dupa forma reactiei sociale si instantele de la care emana sanctiunile, sanctiunile sociale se clasifica in patru categorii:

1. Sanctiuni pozitive formale(organizate): includ reactiile de exprimare a recunostintei publice, elogiul si multumirea din partea reprezentantilor unor institutii si organizatii, acordarea de distinctii, premii, ordine si recompense.

2. Sanctiuni pozitive neformale (neorganizate): includ reactii de aprobare din partea membrilor unui grup (prieteni, vecini, cunostinte) sau a opiniei publice fata de acele comportamente ce sunt in conformitate cu sistemul de valori.

3. Sanctiuni negative formale (organizate): sunt fundamentate pe forta de coercitie a unor institutii si organizatii formale. Sunt reglementate prin proceduri juridice speciale.

4. Sanctiuni negative informale(neorganizate): sunt reprezentate atat prin expresii de respingere verbala (dispret, batjocura), cat si prin expresii de condamnare morala (izolare, marginalizare).

ORDINEA JURIDICA

In orice societate, ordinea sociala este dublata de o ordine juridica sau de drept, alcatuita dintr-un sistem ierarhizat de norme, reguli si prescriptii, care reglementeaza actiunile indivizilor pe baze normative.

Definim ordinea juridica ca fiind o „ordine coercitiva”a normelor publice adresate persoanelor rationale in scopul reglementarii comportamentelor lor si asigurarii cadrului necesar cooperarii sociale.

Regulile juridice reprezinta suportul fundamental pe care se instituie si functioneaza ordinea juridica din orice societate.

Normele juridice protejeaza principalele valori si relatii sociale, urmarind, pe de o parte, apararea structurilor si institutiilor statului, iar pe de alta parte, apararea drepturilor civile, politice si sociale ale indivizilor.

DIFERENTE INTRE NORMELE SOCIALE SI NORMELE JURIDICE

a. dupa modul de elaborare, normele juridice apar organizat, cu respectarea anumitor proceduri, in timp ce normele sociale apar spontan difuz si anonim (este cazul normelor morale, a cutumelor si a obiceiurilor).

b. in ceea ce priveste durata de actiune in spatiu si timp, normele sociale nu au o determinare limitata, stabilita cu precizie. Aparitia si disparitia normelor juridice este, insa, precizata spatial si temporal.

c. din punct de vedere al eficientei, normele juridice sunt insotite de sanctiuni organizate, intemeiate pe constrangere. Normele sociale sunt intemeiate pe constrangere neorganizata, avand, astfel, o eficienta mai redusa.

a1 - in functie de forma si structura lor, normele juridice sunt elaborate intr-o maniera sistematizata si precisa, cu respectarea anumitor proceduri si imbraca o forma scrisa. Normele nonjuridice nu cunosc asemenea proceduri sau forme precise de elaborare.

a2 - in functie de tipul sanctiunilor, normele juridice sunt insotite de sanctiuni organizate care sunt aplicate prin utilizarea fortei de convingere a agentilor specializati ai statului: politie, justitie, administratie. Normele nonjuridice se bazeaza pe interventia spontana si difuza a grupurilor sociale.

a3 - dupa eficienta si efectivitate, normele juridice actioneaza la nivelul intregii societati, ceea ce le confera un grad mai mare de efectivitate si eficienta.

FORMA SI STRUCTURA NORMELOR SI SANCTIUNILOR JURIDICE

Norma juridica reprezinta principala forma prin care statul asigura, prin constrangere, organizarea sociala a diferitelor grupuri. Normele juridice se caracterizeaza printr-o structura unitara, in cadrul careia pot fi identificate trei elemente: ipoteza, dispozitia si sanctiunea.

1. Ipoteza include imprejurarile de fapt, faptele sau circumstantele de care norma leaga anumite consecinte juridice.

Aceste circumstante sunt foarte diverse: sunt evenimente ce apar independent de actiunea indivizilor (nastere, calamitati naturale, moartea, scurgerea timpului, etc.); sunt actiuni dependente produse de catre indivizi cu intentia de a produce efecte juridice (casatoria, contractele, delictele de tot felul).

In functie de gradul de generalitate si precizie, ipoteza poate fi:

a - ipoteza nedeterminata: - atunci cand imprejurarile sunt precizate la modul general abstract

b - ipoteza determinata: - atunci cand sunt detaliate si concretizate diferitele situatii si imprejurari de care norma leaga anumite consecinte juridice.

2.- Dispozitia reprezinta acea parte din norma juridica ce prescrie conduitele ce trebuie adoptate sau urmate de catre indivizi atunci cand apar imprejurarile sau circumstantele cu efecte normative.

Dispozitia stipuleaza fie impunerea, fie abtinerea, fie permisiunea unor actiuni sau conduite in conditiile prevazute de norma.

In functie de caracterul si felul actiunilor prescrise, normele juridice sunt clasificate in patru categorii: norme onerative, prohibitive, permisive si supletive.

a - Normele onerative stipuleaza obligatia de a comite anumite actiuni sau de a adopta anumite comportamente.

b - Normele prohibitive interzic comiterea unor actiuni/inactiuni sau adoptarea unor conduite contrare (exemplu - normele de drept penal ce interzic comiterea de fapte ilicite)

c - Normele permisive nici nu impun, nici nu interzic adoptarea anumitor conduite sau savarsirea anumitor actiuni, prevazand doar drepturi si obligatii pe care indivizii le au in anumite situatii conflictuale.

d - Normele supletive lasa la latitudinea indivizilor alegerea actiunilor sau conduitelor pe care le doresc, iar in caz de litigiu/neintelegeri se aplica prescriptiile normei.

3.- Sanctiunea include masuri si mijloace ce sunt adoptate in vederea respectarii ipotezei si dispozitiei. Sanctiunea este luata fata de indivizii ce incalca prescriptiile normative cu privire la actiunile impuse/permise/interzise.

In functie de intensitate, sanctiunile sunt de patru categorii:

a - Sanctiunile absolut determinate nu pot fi marite sau micsorate;

b - Sanctiunile relativ determinate includ un minim si un maxim de pedeapsa;

c - Sanctiuni alternative: acestea permit alegerea intre doua sau mai multe tipuri de sanctiuni;

d - Sanctiunile cumulative se calculeaza prin insumarea mai multor tipuri de sanctiuni (de exemplu, inchisoare si confiscarea averii)

In functie de valorile si relatiile pe care norma le protejeaza, se intalnesc cinci tipuri de sanctiuni:

a - Sanctiuni disciplinare: exemplu - sanctiunile utilizate in dreptul muncii (retrogradari, concedieri, reduceri din salariu);

b - Sanctiuni civile: despagubiri, reparatii morale sau materiale, restituiri de bunuri;

c - Sanctiuni contraventionale: sunt cele aplicate pentru fapte ce se abat de la norma, fara a avea un caracter grav (sanctiunile din Codul Rutier);

d - Sanctiuni procesuale: achitarea taxelor privind obtinerea unor bunuri, achitarea taxelor de judecata;

e - Sanctiuni penale: sunt cele privative de viata, de libertate, confiscarea de bunuri, exilari, deportari.

TEORIA CONTROLULUI SOCIAL

Principalele procese prin care valorile si normele sunt aduse la cunostinta indivizilor sunt socializarea, integrarea sociala si controlul social.

Socializarea reprezinta procesul de transmitere, interiorizare si invatare a normelor sociale (prin acestea, omul invata sa intre in cultura societatii in care traieste).

Integrarea sociala se realizeaza secvential, in urmatoarele etape: acomodare, ajustare, asimilare, aculturatie si adaptare prin care indivizii exteriorizeaza in acte si fapte procesul socializarii.

Prin control social se confrunta rolurile prescrise prin norme cu rolurile jucate efectiv, fiind recompensati indivizii care le-au respectat si sanctionati cei care le-au incalcat.

Realizarea sau nerealizarea celor trei procese sociale conduce la conformitate sau devianta.

Controlul social reprezinta un ansamblu de mijloace si mecanisme sociale si culturale prin intermediul carora:

- sunt impuse individului o serie de interdictii si constrangeri referitoare la necesitatea respectarii normelor si valorilor dezirabile;

- sunt permise anumite actiuni, fiind apreciate si recompensate conduitele care sunt conforme cu modelul normativ si cultural.

Notiunea de control social cuprinde doua dimensiuni:

- dimensiunea cu caracter extern, care se refera la conformarea indivizilor fata de totalitatea presiunilor si influentelor sociale care se exercita asupra lor ;

- dimensiunea cu caracter intern, care implica acceptarea normelor grupului ca si cum ar fi propriile lor norme.

FORME SI MIJLOACE DE REALIZARE A CONTROLULUI SOCIAL.

A) Formele controlului social

1) Controlul social stimulativ, pozitiv se fundamenteaza, in principal, pe cunoasterea de catre indivizi, a valorilor, normelor si regulilor de convietuire sociala si pe motivatia acestora de a le respecta din convingere. Aceasta motivatie poate fi realizata prin sugestii, aprobari, recompense si stimulente cu caracter moral si material, mergand pana la aprobarea si recunoasterea sociala a actiunilor si comportamentelor dezirabile.

2) Controlul social coercitiv, negativ se bazeaza pe temerile individului ca va fi sanctionat in cazul nerespectarii sau incalcarii normelor si regulilor sociale. El include o serie de interdictii de natura juridica, morala, culturala, religioasa, administrativa, si consta in dezaprobarea si respingerea comportamentelor indezirabile dintr-o comunitate, prin utilizarea unor mijloace variate ca : ironizare, ridiculizare, izolare, marginalizare, exilare, detentie etc.

B) Mijloacele controlului social.

Mijloacele controlului social sunt o serie de instrumente de presiune si persuasiune, organizate si neorganizate, implicite si explicite, directe si indirecte, formale si informale, constiente si difuze, menite sa influenteze pe indivizi sa adopte conduite dezirabile si sa se conformeze normelor si prescriptiilor grupului, comunitatii sau societatii. Mijloacele controlului social pot fi grupate in:

1) mijloace psihosociale, prin care se incearca realizarea conformitatii actionandu-se asupra sentimentelor, opiniilor, ideilor si comportamentelor indivizilor, astfel incat sa se realizeze o respectare din convingere a normelor si valorilor sociale.

2) mijloace institutionalizate, prin care se exercita presiunea sociala si este impusa ordinea sociala si juridica, prin interventia organizata a diferitelor organisme statale, juridice, politice, administrative etc.

3) mijloace neinstitutionalizate, reprezentate de obiceiuri, traditii, moravuri, uzante, cutume etc. care, datorita evolutiei cultural-istorice si recunoasterii de catre majoritatea membrilor unei societati, devin adevarate modalitati (“etaloane”) de conduita pe care indivizii trebuie sa le adopte in diferite contexte socio-juridice, etice si culturale.

DREPTUL CA INSTRUMENT DE CONTROL SOCIAL. DISFUNCTII SI DISTORSIUNI.

Rolul dreptului de instrument de control social se exercita in domeniul aplicativ pe doua planuri importante :

1) ca functie normativa. Prin functia normativa a dreptului se intelege proprietatea acestuia de a crea norme care reglementeaza raporturi sociale esentiale (sistemul normelor juridice)

2) ca functie de transfer a sistemelor normelor juridice in realitatea sociala - se are in vedere incadrarea comportamentelor individuale si de grup in modele de conduita elaborate si instituite prin norme.

Marea majoritate a sistemelor juridice moderne se intemeiaza pe principiul suprematiei legii si subordonarea tuturor celorlalte acte normative legii si constitutiei.

Rolul de instrument al controlului social pe care il indeplineste dreptul este de necontestat. Atat prin sistemul normelor juridice pe care le elaboreaza si prin faptul ca urmareste instituirea unor comportamente individuale si de grup conforme acestuia, cat si prin finalitatile sale practice, dreptul are ca obiectiv general progresul societatii. Contributia sa se manifesta in apararea si promovarea valorilor socio-umane, apararea demnitatii omului, a drepturilor si libertatilor sale fundamentale, asigurarea functionarii si functionalitatii sistemului social, prevenirea sau sanctionarea faptelor antisociale, solutionarea conflictelor si restabilirea pacii sociale.

Intrucat prin structura si functiile sale, dreptul nu arata niciodata ce se intampla in societate, ci numai ce trebuie sa se intample, intre o societate si dreptul sau pot aparea numeroase neconcordante si nepotriviri functionale, concretizate sub forma unor disfunctii ale unor legi si acte normative sau a inefectivitatii si ineficientei normelor si regulilor de drept.

Dintre acestea mai frecvente sunt urmatoarele:

a) absenta dreptului din anumite domenii ale vietii sociale (nondrept)

Principalele forme de manifestare a nondreptului constau in:

1) autolimitarea dreptului, in spatiu si timp. Astfel, in societate pot aparea spatii sau locuri in care dreptul fie ca nu exista, fie ca este limitat in actiunea sa (existenta dreptului de azil politic in incinta anumitor institutii, ambasade, biserici), interdictia arestarii sau pedepsirii unor persoane in interiorul unor institutii religioase sau sanctionarea diferita a unor delicte dupa locul comiterii (intr-o locuinta particulara sau intr-un loc public).

2) autoneutralizarea dreptului, intervine atunci cand, datorita propriilor sale exigente, dreptul se anihileaza pe sine insusi, pierzandu-si o mare parte din forta de aplicare. (acele situatii procesuale care includ proceduri greoaie si rigide de probatiune, martori, inscrisuri, expertize etc., ceea ce conduce, de multe ori la imposibilitatea stabilirii adevarului si aplicarii sanctiunilor).

b) neconcordanta intre modelul normativ, rolurile si asteptarile indivizilor.

c) inefectivitatea si ineficienta dreptului si normelor juridice.

1) In unele situatii, legile sau actele normative elaborate desi intrunesc conditiile de tehnica legislativa, ignora sau neglijeaza, schimbarile rapide care apar la un moment dat. Este cazul unor legi menite sa combata camata, coruptia sau sa limiteze posibilitatea dobandirii, de catre unele persoane, de venituri ilicite.

2) In alte cazuri, o lege bine realizata din punctul de vedere al constructiei juridice nu tine seama de “asteptarile” opiniei publice, care nu se lasa condusa sau dominata printr-un act normativ, manifestand o rezistenta fata de aplicarea ei.

d) nerealizarea de catre drept a justitiei si dreptatii sociale.

CONTROLUL SOCIAL IN SOCIETATILE DESCHISE (DEMOCRATICE) SI INCHISE (TOTALITARE).

Aproape in toate societatile, controlul social urmareste pastrarea echilibrului, a ordinii normative si institutionale, actionand ca un factor de stabilitate sociala. Controlul social are totodata importante implicatii etice, juridice si culturale, intrucat se exercita prin intermediul unor mecanisme., forme si institutii variate, care pot corecta in mare parte deficientele si lipsurile socializarii morale si integrarii sociale. Cu toate acestea, in pofida eforturilor diferitelor institutii si organisme specializatecare utilizeaza o gama variata de mijloace si tehnici de adaptare a indivizilor la normele si structurile social, in multe societati continua sa prolifereze forme de devianta, inadaptare si marginalizare a anumitor indivizi si grupuri.

Pentru realizarea conformitatii indivizilor si prevenirea conflictelor si tensiunilor sociale, dreptul si legislatia sunt utilizate ca forme de control social, menite sa conduca la micsorarea decalajului si discrepantelor sociale, la asanarea surselor potentiale de inegalitate si saracie, la asigurarea dreptului social al individului de a trai o viata civilizata, in concordanta cu standardele unei societati moderne. Pentru acest motiv, multe tari democratice elaboreaza programe de politica sociala, economica si culturala care, dobandind valoare legislativa, urmaresc prioritar adaptarea individului la modelul societal sintetizat in conceptul de „establishment”.

O situatie diferita a cunoscut-o dreptul in regimurile totalitare (comuniste), unde a fost utilizat ca principal mijloc de construire, modelare si perfectionare a „omului nou” prin promovarea „obedientei” totale fata de valorile socialismului, uniformizarea si „standardizarea” conduitelor si comportamentelor si „convergenta” intereselor si aspiratiilor individuale cu cele generale.

Renegand ideea de dreptate si justitie, dreptul socialist a reprezentat un mijloc eficace de aplicare diferentiata a recompenselor si sanctiunilor sociale, in functie de criterii politice si ideologice, ceea ce a generat inegalitati sociale ale caror efecte devin anomice in perioada de tranzitie spre economia de piata (este cazul si Romaniei postdecembriste).

Definita ca o stare in care normele de baza isi suspenda temporar functionalitatea aceasta anomie sociala poate fi considerata pana la un anumit punct o notiune adecvata societatilor post comuniste, dar prelungirea sau perpetuarea acestei stari anomice poate conduce la scaderea sau chiar disparitia controlului comunitar si familial, la dereglarea ordinii sociale, si la aparitia unor medii sociale subculturale bazate pe devianta si criminalitate.

Acest fenomen se manifesta din plin in Romania anului 2004, cand aproape zilnic avem stiri despre bandele de criminali si mafioti, drogati si proxeneti, prostituate si traficanti, iar legile statului roman sunt mult prea blande pentru acestia.

DEVIANTA – OBIECT DE STUDIU AL SOCIOLOGIEI.

NATURA DEVIANTEI

Devianta desemneaza orice act, conduita sau manifestare care violeaza normele scrise sau nescrise ale societatii sau ale unui grup social particular. Devianta cuprinde nu numai incalcarile legii (infractiunile si delictele) ci orice abatere de la regulile de convietuire si imperativele de ordine ale unei forme de viata colectiva (societate, grup, organizatie).

In acest sens, devianta include o gama extrem de larga de acte sau conduite, de la cele excentrice sau bizare (de exemplu adoptarea unei tinute indecente, a unui limbaj sau gest neconformist, incompatibile cu conduitele culturale ale grupului sau societatii) la cele asa-zis imorale (indecenta, obscenitatea, actele care sfideaza bunele moravuri care nu sunt intotdeauna sanctionate de lege) si pana la cele cu caracter antisocial (actele infractionale sanctionate de legea penala) sau asocial (bolile psihice).

Data fiind marea diversitate a conduitelor individuale se poate considera ca:

a) orice individ, intr-o anumita perioada a vietii sale (copilarie, maturitate, batranete) incalca anumite reguli si norme de conduita, devenind ca urmare deviant;

b) nu orice act sau conduita care se abate de la reguli trebuie considerat deviant (inovatorii sau inventatorii care pot utiliza mijloace neconventionale sau uneori chiar ilicite, dar mult mai eficace decat cele obisnuite);

c) devianta reprezinta o notiune relativa in masura in care ceea ce este considerat deviant intr-o anumita societate sau perioada istorica, in alta societate sau perioada istorica este considerat normal.

Clasificari ale comportamentelor deviante:

1) Infractiunile si delictele

2) Sinuciderea

3) Consumul de droguri

4) Transgresiunile sexuale (prostitutia, homosexualitatea si pornografia)

5) Deviantele religioase ( vrajitorii, erezii si secte)

6) Bolile mentale

7) Handicapurile fizice

Se disting patru mari categorii de devianti:

1) Deviantii subculturali - din aceasta categorie fac parte teroristii, disidentii si membrii sectelor religioase care isi asuma acest comportament deviant si ii revendica legitimitatea.

2) Transgresorii - sunt deviantii care violeaza deliberat o norma a carei validitate o recunosc. Ei nu actioneaza din principiu, ci din interes.

3) Indivizii cu tulburari de comportament - alcoolicii si toxicomanii

4) Handicapatii.

Devianta este ansamblul conduitelor si starilor pe care membrii unui grup le judeca drept neconforme cu asteptarile, normele sau valorile lor si care, in consecinta risca sa trezeasca din partea lor reprobare si sanctiuni.

CONSTRUCTIA SOCIALA A DEVIANTEI

Grupurile sociale creeaza devianta prin stabilirea unor reguli a caror incalcare constituie o devianta si prin alocarea acestor reguli unor indivizi etichetati ca „outsideri”.

Acest lucru permite doua interpretari:

a) existenta deviantei presupune reguli si judecati aplicate celor care le incalca;

b) devianta este o creatie artificiala pentru ca este produsul unui proces de definire arbitrar.

Conform acestor reguli nici un comportament nu este intrinsec deviant, el devine astfel numai daca ne hotaram sa-i aplicam aceasta eticheta.

Ca atare, puterea este deopotriva conditia si miza crearii deviantei. Cu alte cuvinte trebuie sa ocupi o pozitie dominanta pentru a reusi sa iti impui o conceptie despre bine si rau, normal si patologic.

Sociologia deviantei considera ca nici o actiune sau conduita nu este, in mod inerent devianta prin ea insasi, ci este calificata ca atare de normele si valorile grupului de referinta, care impun standarde de apreciere si legitimitate pentru actele si comportamentele „socialmente” acceptabile sau indezirabile.

CONCEPTII SI TEORII CU PRIVIRE LA CAUZELE DEVIANTEI

1) Modelul anomiei. Conform acestui punct de vedere, devianta este un produs al perioadelor de schimbare sociala.

2) Teoria transmisiunii culturale. Devianta se transmite prin intermediul procesului de socializare care pune in contact individul cu valorile si normele grupurilor deviante, obligandu-l sa-si insuseasca codurile lor de conduita.

3) Conceptia functionalista. Devianta este un esec al solidaritatii sociale care ii uneste si ii integreaza pe indivizi in cadrul societatii, facandu-i sa reactioneze ostil sau indiferent fata de normele si valorile ei.

4) Modelul patologiei sociale si dezorganizarii sociale. Devianta este echivalenta cu abaterea de la norma de conduita presupusa a fi universal valabila.



5) Teoria „controlului social”. Devianta este o conditie „naturala” a indivizilor, motiv pentru care nu trebuie explicata. Ea este absenta atunci cand indivizii au puternice legaturi cu societatea si cand controlul social informal este puternic si este prezenta atunci cand legaturile intre individ si societate sunt slabe sau absente si cand controlul social lipseste.

6) Teoria conflictului.Devianta este o consecinta a competitiei si inegalitatii sociale care obliga grupurile sociale defavorizate sa adopte mijloace deviante de supravietuire si permit agentilor de control social sa organizeze discriminari intre clase in privinta inregistrarii si sanctionarii actelor deviante.

7) Teoria „etichetarii” Devianta este produsa chiar de catre organismele anume create pentru definirea si sanctionarea ei.

RELATIVITATEA SI UNIVERSALITATEA FENOMENULUI DEVIANT

Normele sociale si juridice indica ceea ce este drept sau nedrept, moral sau imoral, licit sau ilicit, legal sau ilegal, stabilind comportamentul indivizilor. Insa aceasta zona nu este precis delimitata in interiorul ei putand aparea “puncte de toleranta” unde comportamentul individului poate varia sensibil, depasind limitele normative si institutionale acceptate.

Notiunea de devianta sociala desemneaza in intelesul sau cel mai general nonconformitatea, abaterea sau incalcarea normelor si regulilor sociale. Ea include ansamblul comportamentelor si conduitelor care violeaza asteptarile institutionalizate, adica acele asteptari care sunt impartasite sau recunoscute ca legitime in cadrul unei societati.

Fenomenul de devianta sociala are un caracter universal, intrucat nu poate exista o societate in care indivizii sa nu se abata mai mult sau mai putin de la tipul colectiv; este inevitabil ca printre abateri sa nu fie unele care prezinta caracter criminal.

Gravitatea deviantei sociale depind, in mare masura de valorile care sunt incalcate, precum si de reactia publica fata de diferitele abateri si incalcari.

De aceea, evaluarea deviantei sociale se face pornind de la procesul de elaborare a normelor si regulilor de conduita si terminand cu intensitatea reactiei sociale fata de violarea acestora.

Cand afirmam ca devianta este relativa, acest lucru poate insemna trei lucruri diferite:

1) Un act va fi condamnat daca este pus intr-o anumita situatie si imprejurari -       exemplu un barbat si o femeie care fac dragoste. Aceasta activitate va parea perfect normala daca se desfasoara intr-un dormitor si daca femeia consimte. Ea va fi judecata ca indecenta daca actul sexual are loc in plina zi, intr-un loc public. Daca femeia nu consimte, barbatul risca sa fie urmarit si judecat pentru viol.

2) Un act va fi sau nu deviant in functie de statutul sau rolul autorului sau. A omori este o crima grava, dar nu si pentru un soldat aflat in razboi.

3) Devianta depinde de contextul normativ in care apare. Ceea ce este condamnat intr-o anumita cultura sau epoca, este adesea tolerat in alte culturi sau in alte vremuri.

Universalitatea deviantei apare intr-un numar restrans de acte care, cu foarte rare exceptii, au fost intotdeauna si pretutindeni prohibite. Conduitele universal reprimate sunt in numar de patru: incestul dintre mama si fiu, tata si fiica, frate si sora; rapirea si violul unei femei casatorite; omorul, mai precis actul de a omori un membru al propriului grup; furtul.

UNITATEA SI DIVERSITATEA DEVIANTEI

Pentru diversele acte deviante exista o cauzalitate comuna.

Astfel, devianta scolara merge mana in mana cu delicventa juvenila, corelatia dintre ele fiind atat de puternica incat cu greu pot fi disociate. La scoala, tinerii delicventi sunt indisciplinati, agitati, triseaza, ei sunt adesea expulzati din clasa sau din scoala si chiulesc de la orele de curs. Delicventii recidivisti nu sunt decat rareori specialisti. Majoritatea trec fara tranzitie de la vandalism la violenta, de la viol la vanzare sau consum de droguri.

Legatura stransa dintre delicventa si toxicomanii (chiar alcoolismul) este unul din elementele cele mai bine stabilite de criminologie.

Raporturile dintre toxicomanie si sinucidere sunt de asemenea stranse. Sinuciderile si tentativele de sinucidere sunt foarte frecvente la persoane care consuma substante psihotrope.

Aceasta atractie intre diverse comportamente deviante are mai multe explicatii:

1. Furtul merge mana in mana cu violenta pentru ca aceasta din urma este un mijloc rapid de insusire a bunului altuia si pentru ca unele victime sunt gata sa recurga la forta pentru a-si apara proprietatile.

2. Alcoolul reduce inhibitiile, deci nu este surprinzator faptul ca betivii folosesc un stil jignitor de adresare si ajung sa loveasca sau sa raneasca pe cei din jur.

3. Un toxicoman ajunge usor vanzator de droguri: daca este cuprins intr-o retea el poate fi antrenat intr-o succesiune de reglari de conturi.

REACTIA SOCIALA

Cand trebuie descrisa reactia sociala, judecatile de valoare abunda: ea ar fi gratuita, partiala, subiectiva, discriminatorie, represiva, intoleranta.

In general, deciziile penale sunt luate tinandu-se seama de trei factori:

a - cu cat delictul este mai grav, cu atat este mai mare posibilitatea ca victima sa reclame la politie, ca politistul sa il aresteze pe suspect si ca judecatorul sa pronunte o pedeapsa severa.

b - cu cat antecedentele penale ale unui delicvent sunt mai importante, cu atat probabilitatea arestarii si urmaririi lui va fi mai ridicata; in etapa sentintei, severitatea pedepsei este puternic influentata de delictele trecute.

c - exista o mai mare tendinta spre toleranta si clementa cand delicventul este o ruda sau un prieten al victimei, decat atunci cand este un strain.

Delictele care trezesc cele mai vii reactii din partea cetatenilor, politistilor si magistratilor se deosebesc prin importanta prejudiciilor cauzate. Pe de alta parte, delicventii care au sansele cele mai mari de a fi etichetati si pedepsiti sunt aceia care nu se afla la prima fapta si au atacat necunoscuti.

RELATIVITATEA COMPORTAMENTULUI DEVIANT.

PARADIGME TEORETICE PRINCIPALE IN DOMENIUL SOCIOLOGIEI DEVIANTEI

Permanent, sociologia delicventei se confrunta cu doua probleme. Prima: de ce oamenii incalca regulile timpului si locului lor. A doua: procesul prin care aceste reguli de comportament sunt stabilite.

Intrebari

Presupuneri

Cauza      deviantei

Exemple

A. Teoriile structural-functionaliste

De ce incalca oamenii normele?

Devianta este o caracteristica patologica.

Ruptura intre scopurile sociale si mijloacele institutionalizate.

Cei care lucreaza si clasele sociale de jos.

B. Teoriile interactiunii simbolice

b.1. Teoria asocierii      diferentiale

De ce este devianta caracteristica unor grupuri si a altora nu?

Devianta se invata ca orice comportament social.

Valorile subculturale      difera in societati complexe; unele subculturi au valori care favorizeaza devianta. Aceasta este invatata prin socializare.

Grupurile de delicventi si cei integrati in subculturi si cartiere deviante.

b.2. Teoria respectului de sine

De ce unii oameni aleg devianta?

Rolurile deviante sunt adoptate daca ridica respectul de sine

Esecul conformarii prin rasplata.

Cei care nu au succes in roluri conventionale.

b.3. Teoria controlului

Ce ii impiedica pe oameni sa incalce normele?

Devianta este normala si conformitatea trebuie explicata.

Absenta legaturilor apropiate cu ceilalti si cu valorile si activitatile societatii.

Indivizii care nu sunt integrati in familii, cartiere si comunitati (in special tinerii din familii destramate).

b.4. Teoria etichetarii

Cum sunt oamenii etichetati ca devianti?

Devianta este relativa si depinde de cum eticheteaza altii faptele si pe      autorii lor.

Oamenii ale caror fapte sunt etichetate ca fiind deviante si care accepta acea eticheta.

Cei fara putere care sunt etichetati ca devianti de catre oamenii cu mai multa putere.

C. Teoria conflictului

Cum accesul inegal la resurse limitate conduce la devianta?

Devianta este un raspuns normal la competitie si conflict ca urmare a      resurselor reduse.

Inegalitate si competitie.

Toate clasele sociale. Clasele de jos sunt impinse spre devianta pentru a-si satisface necesitatile si pentru a-si arata frustrarea; clasele de sus folosesc metode deviante de la norme pentru a-si pastra prestigiul.

NOTIUNEA SI DIMENSIUNILE DELICVENTEI

DELICVENTA DIN PERSPECTIVA SOCIOLOGICA

Devianta include acele conduite si comportamente care se abat de la standardele valorice si normative acceptate si recunoscute in cadrul unui anumit grup sau sistem social. Este un fenomen intalnit in toate societatile, fiind generata si conditionata de o multitudine de factori si cauze generale si particulare, obiective si subiective, sociale si individuale.

Delincventa, infractionalitatea si criminalitatea sunt forme particulare ale deviantei sociale care includ comportamente si conduite cu un grad ridicat de periculozitate sociala, deoarece incalca si violeaza regulile si normele juridice penale prin care sunt aparate si protejate cele mai importante valori si relatii sociale (proprietatea, familia, viata, sanatatea, libertatea, demnitatea, statul, societatea etc.).

Delincventa, infractionalitatea si criminalitatea au o serie de trasaturi specifice :

a) este un fenomen social, obiectiv si material, dar in acelasi timp, antisocial si deosebit de periculos, atat prin consecintele sale negative si distructive care privesc ordinea sociala si normativa, integritatea si siguranta indivizilor si grupurilor sociale, cat si prin reactia sociala pe care o provoaca si prin sanctiunile represiv-coercitive adoptate;

b) delincventa include acele acte si fapte care, violand regulile de drept cu caracter penal impun adoptarea unor sanctiuni organizate, de cele mai multe ori, represive, care sunt aplicate prin intermediul agentilor specializati ai controlului social (politie, justitie, tribunale).

c) delincventa (criminalitatea) este constituita din ansamblul actelor si faptelor antisociale care intra sub incidenta normelor penale, savarsite de diferiti indivizi intr-o anumita societate (sau dintr-o anumita tara), intr-un anumit interval de timp (de regula un an).

Delincventa este un fenomen deosebit de complex care include aspecte si dimensiuni de natura statistica, juridica, sociologica, psihologica, prospectiva, economica si culturala :

a) dimensiunea statistica, evidentiaza starea si dinamica delincventei in timp si spatiu, prin evaluarea si masurarea in procente a diferitelor delicte si crime si corelarea acestora cu o serie de indicatori cu caracter social, ecologic, cultural, geografic;

b) dimensiunea juridica, evidentiaza tipul normelor juridice violate prin acte si fapte antisociale, periculozitatea sociala a acestora, gravitatea prejudiciilor produse, intensitatea si felul sanctiunilor adoptate, modalitatile de resocializare a persoanelor delincvente;

c) dimensiunea sociologica, centrata pe identificarea, explicarea si prevenirea sociala a delictelor si crimelor;

d) dimensiunea psihologica, care evidentiaza structura personalitatii individului delincvent si individului normal, motivatia si mobilurile comiterii delictului, atitudinea delincventului fata de fapta comisa (raspunderea, discernamantul etc.);

e) dimensiunea economica, sau costul crimei, evidentiaza consecintele directe si indirecte ale crimei din punct de vedere material si moral (costurile financiare acordate victimelor, martorilor, reparatiei bunurilor, politelor de asigurare etc.);

f) dimensiunea prospectiva, care evidentiaza tendintele de evolutie in viitor a delincventei.

Delincventa din perspectiva sociologica si psihologica.

Actul delincvent reprezinta expresia unui sir de actiuni si conduite care contrasteaza puternic cu normele de convietuire existente in cadrul familiei, institutiilor, societatii.

Din punct de vedere sociologic, delincventa reprezinta o problema sociala, deoarece presupune o discrepanta semnificativa intre sistemele de referinta valorice si normative ale societatii si asteptarile indivizilor. Ea implica incalcarea flagranta a modelelor valorice si normative asteptate si dorite precum si o abatere sensibila de la ceea ce societatea defineste ca fiind moral, decent, licit si corect. Generand consecinte negative, directe sau indirecte, asupra structurii si stabilitatii grupurilor sociale, delincventa conduce la cresterea tensiunilor sociale si a nesigurantei in societate.

Marea varietate culturala si sociala se reflecta in multiplele variatii in definirea delincventei si a legii, in sistemul sanctiunilor si chiar in formele de manifestare a atitudinilor opiniei publice fata de acest fenomen. De exemplu, nu in toate societatile omorul este considerat drept crima deliberata, existand sisteme penale in care, chiar daca el nu este justificat, este sensibil “dezincriminat” (cazul omorului in legitima aparare sau a omorului savarsit “in stare de razboi” sau de “necesitate”). In alte sisteme legislative, dimpotriva, omorul savarsit asupra unor anumite persoane este considerat o crima odioasa si sanctionat extrem de sever (omorul asupra unui parinte, unui copil, unei femei gravide, omorul comis impotriva unui preot, sef militar, conducator politic etc.).

Perspectiva psihologica a delincventei incearca sa explice in ce masura individul dispune de o capacitate intelectiva, afectiva si volitiva, capabila sa mentina un echilibru intre interesele, nevoile si aspiratiile sale si mijloacele legitime de realizare a acestora. Din aceasta perspectiva, delincventul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu deficiente de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele sistemului valorico-normativ si cultural al societatii in care traieste.

Dimensiunea si formele delincventei.

In functie de savarsirea, descoperirea, inregistrarea si judecarea delictelor si crimelor, fenomenul delincvent are dimensiuni si aspecte diferite :

- delincventa (criminalitatea) reala, denumita in literatura sociologica si criminologica “cifra neagra” a criminalitatii. Ea este constituita din totalitatea actelor si faptelor antisociale cu caracter penal savarsite in realitate, indiferent daca ele au fost sau nu, descoperite si inregistrate de organele penale.

- delincventa (criminalitatea) descoperita, care include acea parte a actelor savarsite in realitate si care au fost depistate si identificate de catre organele specializate de control social. De regula, cifra delincventei descoperite este inferioara celei reale, intrucat nu toate delictele sunt descoperite si nu toti delincventii sunt identificati; de asemenea, unele delicte nu sunt reclamate, altele nu sunt inregistrate, altele sunt retractate chiar de catre victima;

- delincventa (criminalitatea) judecata, reprezinta acea parte din delincventa descoperita si inregistrata de organele de politie care este judecata si sanctionata de instantele penale; volumul ei este mult diminuat, intrucat nu toate delictele descoperite ajung sa fie judecate. Astfel, unele delicte sunt gratiate si amnistiate, altele nu mai sunt sanctionate datorita implinirii termenelor legale de prescriptie, iar unele nu se mai judeca datorita decesului delincventului sau sustragerii acestuia de la judecata. Uneori, legea intervine si dezincrimineaza unele delicte care au fost savarsite in mod real sau inlatura raspunderea penala a faptuitorilor pe motive de minoritate, iresponsabilitate.

DELINCVENTI SI DELINCVENTA . CORELATII

Anchetele sociologice consacrate descrierii delincventilor au pus in evidenta corelatii:

1.Delincventa variaza tare in functie de varsta: tendinta spre delincventa creste in adolescenta, apoi ea se diminueaza o data cu trecerea de varsta de 18 sau 20 de ani.

2.Actele de delincventa sunt, in marea lor majoritate, comise de barbati, mai degraba decat de catre femei.

3.Contrar unei idei acceptate, s-ar parea ca delincventii nu sunt suprareprezentati in randul claselor sarace.

4. Actele de delincventa sunt comise in grup.

5.Majoritatea actelor de delincventa sunt comise de o minoritate nesemnificativa de delincventi, pe care o numim „delincventi cronici”.

SURSELE DATELOR

Pentru cercetatori exista doua moduri de a determina caracteristicile socio-demografice:

- documentele oficiale realizate de catre de politie sau de justitie. ( ex. cazierul judiciar, care releva ansamblul condamnarilor unui individ)

- datele detinute prin autodezvaluire obtinute prin interogarea directa a indivizilor (indivizii insisi dezvaluie daca au comis sau nu acte de delincventa in decursul unei anumite perioade si daca da, de ce natura si cu ce frecventa).

Fiecare din aceste doua moduri de a aduna datele prezinta avantaje si inconveniente.

1. Documentele oficiale constituie baza clasica pentru a studia delincventii. Principala calitate a acestor date este obiectivitatea lor in calificarea si datarea actelor de delincventa. Inconvenientul acestor acte este ca ele nu releva decat actele de delincventa pentru care un individ a fost arestat sau condamnat. Toate actele pe care el le-a putut comite fara sa fie descoperit nu-i pot fi imputate, daca ne limitam la documentele politiei sau ale justitiei.

2. Datele autodezvaluite sunt adaptate studiului delincventei juvenile si delictelor care sunt cel mai adesea comise.

Ele au un mare avantaj in raport cu datele oficiale:

- ele permit cunoasterea infractiunilor comise de un individ, dar pentru care el nu a fost suspectat, nici condamnat;

- permit mult mai bine decat datele oficiale, sa se determine care este activitatea delincventa reala a indivizilor – tipurile de acte comise si frecventa lor.

Datele autodezvaluite ridica dificultati evidente de fiabilitate:

- pe de o parte, indivizii interogati pot minti: sa disimuleze anumite delicte pe care le-ar fi fi putut comite sau, din contra, sa exagereze si sa-si atribuie infractiuni imaginare.

- pe de alta parte, ei pot sa aiba „gauri” de memorie si sa nu-si aduca aminte de toate delictele comise in lunile sau anii precedenti.

PROFILUL SOCIODEMOGRAFIC AL DELINCVENTEI: DOUA CONCEPTE DESCRIPTIVE: PARTICIPAREA SI FRECVENTA.

Participarea este variabila care permite distingerea delincventilor de non-delincventi: un individ „participa” la delincventa daca comite cel putin un act de delicventa in decursul perioadei de timp alese ca referinta.

Pentru un grup de indivizi (spre exemplu, o clasa de varsta sau populatia unei tari), „participarea” reprezinta numarul sau procentul indivizilor din cadrul acestui grup, care au comis cel putin un act de delincventa in timpul perioadei de referinta.

Pentru un individ care „participa” la activitatea delincventa, putem defini „frecventa” acestei activitati, ca fiind numarul actelor de delincventa comise in decursul unui an.

Participarea si frecventa pot fi evaluate la fel de bine pe baza datelor oficiale, ca si pe baza datelor de autodezvaluite.

Aceste concepte sunt utile in mod egal pentru analiza evolutiilor delincventei. Daca, spre exemplu, rata delincventei creste, acesta poate semnifica:

1. Fie ca participarea la delincventa este sporita, ceea ce inseamna ca proportia indivizilor care comit infractiuni a crescut;

2. Fie ca frecventa activitatii delincvente a crescut. In acest caz, nu exista mai multi delincventi, dar fiecare delincvent devine, in medie, mult mai activ.

Distinctia intre participare si frecventa serveste la: analizarea delincventei globale: studierea diferentelor dintre grupurile sociale, din punct de vedere al activitatii lor delincvente.

VARSTA - CURBA VARSTELOR

Tinerii – adolescenti si tineri adulti – sunt suprareprezentati printre autorii actelor de delincventa.

Cum evolueaza delincventa? Exista doua posibilitati.

1- Cea dintai reprezinta o rata ascendenta a infractionalitatii, odata cu inaintarea in varsta a adolescentilor; procentul este mai mic daca creste progresia pana la 18-19 ani. Delincventii cei mai prococe isi vor continua actiunile infractionale de-a lungul adolescentei (eventual prelungite la varsta matura), adaugand noutati, perfectionandu-si stilul si infractiunile comise, atragand totodata noi membri in cercul infractional.

2- Cea de-a doua solicitare ar viza grupuri de delincventi, care isi pastreaza componenta si isi intensifica, cu timpul, actiunile infractionale.

GENUL (SEXUL)

Majoritatea actelor infractionale sunt comise de barbati si doar in mica masura de femei. Asta se refera atat la adolescenti, cat si la adulti si se regaseste in statisticile oficiale si in cele de autodezvaluire.

Femeile (adolescente ori adulte) comit mult mai putine acte infractionale decat barbatii, iar atunci cand o fac, acestea sunt mitai putin semnificative, ca si gravitatea ori frecventa.

Femeile delincvente sunt tratate diferentiat de catre politie sau de tribunale fata de barbatii delincventi.

In ceea ce priveste pofilele de delincventa masculina si feminina, acestea difera: desi se constata la nivel mondial o usoara tendinta de crestere a ratei infractionalitatii in randul femeilor, aceste procentaje sporite referitoare la delincventa feminina nu pot rasturna tendinta dominanta care este preponderent masculina printre autorii de infractiuni.

APARTENENTA SOCIALA

Ideea ca delincventii juvenili provin, mai ales, din clase muncitoare - in general din paturile sarace ale societatii – constituia pana in anii 1950 o evidenta universal acceptata.

parintii instariti sunt cel mai bine in masura sa evite intalnirile copilor lor cu sistemul judiciar: ei pot mult mai usor sa se inteleaga pe cale amiabila cu victimele copiilor lor, platind despagubiri pentru stricaciunile provocate sau rambursand bunurile furate si facandu-i sa-si schimbe parerea despre asta, ca si de a depune plangere.

atunci cand copilul lor ridica probleme, ei pot recurge la „circuite paralele”: finantare privata, scoli specializate pentru copiii cu probleme, internate, psihologi si asa mai departe.

copiii din mediul instarit pot fura de la famiile sau anturajul lor si se pot expune unui risc mult mai scazut de a fi denuntati politiei.

reactia judiciara este diferentiata in functie de originea sociala a adolescentului. Atitudinea politistilor ar putea fi diferita pornind de la faptul ca ei controleaza tineri proveniti dintr-un mediu sarac si tineri din mediul instarit. Daca acesti politisti ii respecta mai intai pe concetatenii lor instariti decat pe cei saraci, ei vor avea tendinta fie mai putin severi cu copiii primilor decat cu cei ai celor din urma.

Pentru toate aceste motive, proportia delincventilor de origine saraca va putea fi supraestimata in statisticile oficiale.

DELINCVENTII OCAZIONALI SI DELINCVENTII CRONICI

Definirea urmatoarelor categorii:

1.„non-delincventii”(nici un contact aparent cu politia intre 10-17 ani);

2.„delincventii necronici” ( pe care-i numim „delincventi ocazionali” intre 1 si 4 contacte cu politia);

3. „delincventii cronici” (cinci sau mai multe contacte cu politia).

Contactul cu politia nu e, in mod obligatoriu, consecinta unei delincvente agresive (el poate, de exemplu, sa intervina ca urmare a consumului de alcool, interzis minorilor).

DELINCVENTA IN GRUP

Multe acte de delincventa sunt comise in grup: „cea mai mare parte a infractiunilor sunt comise mai degraba, cu altii, decat de catre persoane actionand singure”.

- Bandele se caracterizeaza, in principiu, printr-o ierarhie organizatorica si stabila in timp, printr-un teritoriu de instalare si se lanseaza intr-o vasta gama de activitati antisociale.

- Grupurile sunt asocieri putin structurate, membrii se pot schimba dintr-un moment intr-altul, dupa placul membrilor si in functie de circumstante.

O regularitate statistica a fost evidentiata intre varsta delincventilor si faptul de a comite infractiuni in grup:

Astfel, cu cat delincventii inainteaza in varsta, cu atat mai putin au tendinta sa actioneze in grup.

Cu alte cuvinte, delincventii juvenili comit, in general, infractiuni in grup, in timp ce delincventii adulti tind sa-si comita infractiunile fara complici.

DESFASURAREA ACTELOR TIPICE DE DELINCVENTA.

1. Furturile

A. Furturile de masini

Exista tendinta ca masinile sa fie furate in timpul noptii, ceea ce este de inteles, noaptea fiind perioada in care hotul poate actiona cu cel mai mic risc de a fi prins. Riscul depinde mult de modelul masinii care il intereseaza pe potentialul hot. (masinile sport si cele noi prezinta un risc mult mai mare de a fi furate decat cele vechi sau banale).

B. Spargerile

Spre deosebire de furturile de masini, spargerile au loc mai ales ziua. Spargatorii cauta locuinte sau locuri goale, nelocuite, pentru a putea scormoni in liniste si pentru a gasi ceea ce cauta.

Casele reprezinta un risc identic de spargere. Amplasarea unora dintre ele, face din acestea tinte neprivilegiate: prezenta unui drum discret de fuga, dificultatea de a vedea din strada sau din exterior ceea ce se intampla in interior, casa plasata la extremitatea unei alei.

2. Agresiunile

A. Atacurile inarmate

Aceste atacuri vizeaza, in general, fie o persoana singura pe strada, fie un mic comerciant.

Atacurile contra persoanelor au loc, in general, pe inserate sau noaptea, cand autorii sunt disimilati privirilor.

Atacurile impotriva trecatorilor, pentru a le fura portofelele, sunt planificate rar dinainte. Ele tind a avea loc in apropierea locurilor frecventate de agresori sau in vecinatatea lor. In cazul tipic al acestui gen de atac, agresorii sunt mai multi (2 sau 3), ceea ce le permite sa-si impresioneze victimele, sa le faca sa-si schimbe hotararea de a se apara si de a nu li se supune. Pentru acelasi motiv ei pot folosi o arma: nu este in intentia de a rani, ci de a intimida, de a descuraja rezistenta si de a face agresiunea mai rapida si mai eficace.

3. Violurile

Sunt comise, in general, seara sau noaptea, mai degraba in week-end decat in cursul saptamanii. Mai mult de jumatate dintre ele sunt comise de catre necunoscuti si foarte rar la domiciliul victimei.

Agresorii sunt barbati tineri (intre 18-23 ani, in general) si victimele lor sunt, de asemenea, femei tinere, avand intre 16-20 ani.

Exista trei scenarii tipice ale violurilor.



a. In primul caz, femeia se afla singura intr-un loc public, fiind in afara vederii potentialilor martori. Agresorul ei este un necunoscut, si el singur o surprinde si o ameninta verbal sau cu o arma.

b. In al doilea scenariu, un barbat patrunde in timpul noptii in domiciliul unei femei singure, surprinzand-o dormind inainte s-o atace.

c. In al treilea scenariu tipic, violatorul nu este un necunoscut, ci o cunostinta vaga, care se intalneste cu viitoarea victima intr-un loc izolat (apartament, masina) si profita de situatie pentru a o ataca. In acest ultim caz, victima va face plangere mai rar decat in cazurile precedente.

4. Omuciderile

Primul caz standard este acela al uciderii de catre un agresor cunoscut victimei. Ele au loc, cel mai adesea, in week-end, noaptea, in interiorul unei locuinte sau intr-un loc public. In mod frecvent, victima, agresorul sau ambii, consuma alcool sau droguri in momentul crimei”.

In al doilea scenariu tipic, omuciderea apare fara sa fi fost planificata in cursul unui alt act delincvent (hotie, viol). Cand agresorul detine o arma, daca este surprins de un martor care pare sa intervina sau daca victima pare sa reziste sau sa apeleze la ajutor, acesta face uz de arma.

VICTIMELE DELICVENTEI.

Este indispensabil sa le studiem, din cel putin trei motive:

1.Nu putem cunoaste delincventul daca nu cunoastem natura actelor pe care le comite. Pentru a cunoaste natura acestor acte – caracteristicile si frecventa infractiunilor, profilul victimelor – cea mai buna metoda este interogarea victimelor.

2.Victima poate juca un rol involuntar in victimizarea sa. Exemplul tipic este cel al persoanei care isi lasa masina parcata pe marginea trotuarului cu usa deschisa si cu cheia in contact. . . si care contribuie astfel la furtul masini sale.

3.A intelege ce este delincventa presupune cunoasterea ansamblului de efecte pe care aceasta le produce. Ori repercusiunea imediata si cea mai directa este imediat existenta victimelor. Nu putem deci cunoaste si intelege cu adevarat delincventa decat daca evaluam impactul pe care aceasta il poate avea asupra victimelor sale din toate punctele de vedere: financiar, emotional si eventual medical.

Dincolo de victimizare, fenomenul delincventei poate avea repercusiuni indirecte sub forma unui „sentiment de insecuritate”.

Sentimentul de nesiguranta face parte din fenomenul de victimizare indirecta, fenomen ce constituie un factor important pentru delincventa. Poate fi definit ca o neliniste cristalizata pe un obiect (crima in sens larg) si pe autorii desemnati.

Evaluarea sentimentului de nesiguranta. Sentimentul de nesiguranta se contureaza bine cu ajutorul evaluarilor rezultate din sondajele de opinie sau din sondajele de victimizare.

Teoria stilurilor de viata – O explicatie referitoare la numarul victimelor

Teoria stilurilor de viata se axeaza pe o idee simpla si eficace: probabilitatea unui individ de a fi victima este determinata de ceea ce face acesta in cursul vietii cotidiene, de persoanele pe care le frecventeaza si cu care se intalneste, de locurile unde se duce, de momentele zilei in care se afla in afara domiciliului sau si asa mai departe.

Stilurile de viata sunt net diferentiate in functie de varsta, sex, profit, locuinta si dimensiunile temporale si spatiale ale activitatii.

1.Adolescentii si tinerii adulti sunt cu precadere suprareprezentati in randul victimelor agresiunii si furturilor. Acesti tineri au tendinta sa frecventeze mult timp alti tineri de aceeasi varsta, fie in cadrul scolar sau in timpul lor liber. Ei vor sa petreaca mai putin timp cu familia lor si mai mult timp in compania prietenilor sau a cunostintelor apropiate de varsta. Este clar ca in aceasta transa de varsta, marja de delincventa este mai ridicata. Ei se vor gasi in contact mai mult sau mai putin cu o proportie deloc neglijabila de potentiali delincventi. In acest mod apare asocierea.

2.Persoanele in varsta sunt, din contra, mai putin reprezentate in randul victimelor delincventei. Astfel, persoanele in varsta frecventeaza alte persoane de varsta lor sau mature, printre care proportia delincventilor este mult mai scazuta. Acest tip de asociere diminueaza riscul.

3.Femeile se gasesc mai putin in randul victimelor agresiunii decat barbatii. Femeile, in special adolescentele si tinerele sunt „asociate” mai des decat barbatii, cu alte femei, atunci aceste frecventari diminueaza riscul de victimizare pentru ca proportia de delincventi este mul mai slaba in cazul femeilor decat in cel al barbatilor.

4.Familia joaca un rol in procentajul victimizarii membrilor sai.

Talia menajului (numarul persoanelor care locuiesc in camin/casa) apare ca o masura de „protectie” in sensul ca persoanele, cu cat sunt mai multe in locuinta, cu atat este mai mare probabilitatea ca aceasta locuinta sa fie ocupata, si deci, probabilitatea unei spargeri este scazuta. Membrii familiilor numeroase chiar daca se deplaseaza in exterior au o probabilitate ridicata de a fi insotiti si deci, o slaba posibilitate de a fi agresati.

5.Din punct de vedere al veniturilor, riscul de a fi agresat se diminueaza pe masura ce venitul creste pana la un anumit prag, dupa care acest risc incepe sa creasca din nou, pe masura ce venitul atinge categoria cea mai ridicata: locuintele cu venituri mici pot fi situate in apropierea potentialilor spargatori, dar casele cu venituri ridicate pot constitui tinte captivante pentru potentialii spargatori, chiar daca nu locuiesc in apropiere.

6.Probabilitatea unei persoane care a fost deja victima de a fi din nou victima este superioara probabilitatii medii unei persoane de a fi victima.

Cinci motive susceptibile pentru explicarea acestui fenomen: incapacitatea victimei de a se apara,provocarea venita din partea victimei, furnizarea de catre victima a ocaziilor de delincventa, atragerea victimei ca o tinta a delincventei, nepedepsirea hotului sau agresorului, deoarece victima este ea insasi in afara legii.

Principala critica adusa teoriei stilurilor de viata este aceea ca, prin intermediul ei, se incearca explicarea tuturor tipurilor de agresiune dupa bunul plac al cercetatorilor.

Impactul delincventei. Costul monetar al delincventei

Impactul delincventei se manifesta multidimensional, mergand de la pierderi monetare la lovituri psihice si trecand prin traumatisme emotionale si traumatisme psihologice.

Acest impact nu se limiteaza la victimele directe ale unui furt sau ale unei agresiuni. El afecteaza nu numai apropiatii victimelor (care sufera in special consecintele crimelor cele mai grave, cum ar fi violurile) dar si ansamblul societati care trebuie sa finanteze cheltuielile protectiei publice si private impotriva delincventei.

Pentru a evalua costul delicventei in totalitatea sa, trebuie tinut cont de urmatoarele:

1.Pierderi monetare directe suportate de victimele unui furt (valoarea monetara a bunurilor furate). Daca delincventul este prins, bunurile furate pot fi recuperate.

2. Pierderi monetare induse: sunt pierderi indirecte legate de pagube materiale sau fizice (ingrijiri materiale sau reparatii).

3.Alte pierderi – pierderi de productie in legatura cu incarcerarile.

Daca un delincvent care are deja o sotie si copii este arestat si incarcerat, obligatoriu acesta nu-si va mai putea sustine financiar familia. Aceasta va trebui sa apeleze la ajutorul social (acest lucru insemnand un cost suplimentar pentru contribuabili).

4.Cheltuieli de productie publice si private impotriva delincventei. Se finanteaza diferite mijloace de protectie de la cele mai simple la cele mai complexe – usi, masini blindate, statii radio.

RATIUNILE SI RATIONALITATEA FENOMENULUI DEVIANT

MOTIVATIA ACTULUI DEVIANT

Pentru a intelege mai bine ratiunea deviantei ar trebui sa pornim de la afirmatia ca un act deviant, ca orice alt act rational, este o tentativa de imbunatatare a situatiei autorului sau. Acesta se straduieste sa inlocuiasca o stare de lucruri care il satisface mai putin, cu o stare care sa il satisfaca mai mult. Pentru a-si atinge scopurile deviantul isi va alege mijloacele cele mai bune din punct de vedere obiectiv. In aceasta situatie posibilitatile de eroare sunt considerabile, deoarece deviantul va fi confruntat cu mai multe situatii incerte

Spre exemplu, un spargator, care este pe punctul de a intra prin efractie intr-o locuinta va trebui sa accepte si sa lase mai multe intrebari fara raspuns. Care va fi importanta prazii sale?Il spioneaza oare vreun vecin?Locatarii se vor intoarce inainte ca el sa termine?

Va fi denuntat de tainutorul sau?

Negasind raspunsuri la aceste intrebari, va trebui sa se multumeasca cu presupuneri, sa-si asume anumite riscuri si sa inainteze in necunoscut. Daca va ajunge la inchisoare, nu inseamna neaparat ca actul era irational .

Un motiv imediat nu ramane intotdeauna valabil pe termen lung. Majoritatea deviantilor, care savarsesc delicte vizand bunuri, le aduc acestora beneficii mari cu eforturi aproape nule. Mai tarziu insa si acestia sfarsesc prin a plati.

Analiza se concentreaza asupra castigurilor si costurilor optiunilor care i se prezinta deviantului in momentul in care este pe punctul de a trece la actiune. Castigul deviantei va fi orice satisfactie obtinuta de pe urma unui act deviant sau solutie la o problema care i se pune. Cu alte cuvinte tot ceea ce contribuie la realizarea unui scop oarecare vizat de un deviant poate fi asimilat unui castig.

SITUATIILE CARE PRECED SI INSOTESC INDEAPROAPE ACTUL DEVIANT

Analiza situatiilor

Problemele care i se pun la un moment dat unui actor social, solutiile care i se ofera, avantajele si inconvenientele fiecaruia dintre ele sunt determinate in mare masura de situatia in care el se afla.

Situatia poate fi definita ca un ansamblu al circumstantelor exterioare care preceda si insotesc indeaproape comiterea unui act deviant si care fac ca acest act sa fie mai mult sau mai putin realizabil, mai mult sau mai putin profitabil si mai mult sau mai putin riscant.

In analiza componentelor unei situatii susceptibile de a favoriza o devianta oarecare sunt necesare trei concepte: oportunitatea, pietele, organizatiile.

Oportunitatea

Prin oportunitate se intelege convergenta, la un moment dat si intr-un loc dat, a circumstantelor materiale favorabile executarii unui act deviant.

Un furt nu va putea fi comis daca un delicvent potential nu ar intra in contact cu o tinta interesata (victima).

1. Obiceiurile de viata, care favorizeaza contactele dintre delicventi si tintele lor: stilul de viata al unor si al altora, locurile pe care obisnuiesc sa le frecventeze, traseele urmate, cartierele in care locuiesc;

2. Interesul si vulnerabilitatea tintelor: masini neancuiate, locuinte neocupate, persoane fara aparare care se plimba noaptea etc.;

3. Accesul la instrumentele sau substantele necesare realizarii diverselor acte deviante: arme, otrava, gaz, speracluri, seringi, droguri etc.

Pietele

Trebuie admis ca deviantii nu sunt complet insensibili la ceea ce pot castiga sau pierde, conjunctura preturilor bunurilor si serviciilor asociate unei activitati deviante nu trebuie ignorata.

Printre aceste preturi se afla: valoarea de revanzare a obiectelor furate; preturile drogurilor ilicite, ale armelor si instrumentelor necesare; executarii unor acte deviante; tarifele practicate de prostituate si sumele pretinse de proxenetii lor; probabilitatea sanctiunii sociale si penale.

Aceste preturi se stabilesc pe diverse piete: piata neagra a obiectelor furate; piata drogurilor; piata prostitutiei; piata pedepselor (cererea penala este exprimata de ziare, parlamentari, victicme, iar oferta provine de la organele statului imputernicite sa aplice pedepsele cuvenite pentru infractiunile savarsite).

Sa analizam cateva situatii:

1. daca exista o cerere mare de automobile pe piata masinilor furate, pretul lor va avea tendinta sa creasca, ceea ce ii va incuraja pe hotii de masini sa devina mai activi.

2. daca vamesii si politistii reusesc sa captureze si sa distruga o mare cantitate de droguri, preturile acestora vor creste iar unii toxicomani vor fi obligati sa-si reduca consumul.

3. daca politistii reusesc sa condamne intr-un procent mai mare pe unii spargatori, ceilalti vor avea tendinta sa-si reduca activitatea in acest domeniu.

Organizarea sociala

Una din constatarile cele mai solide ale sociologiei este ca devianta este supusa influentei sociale (Sutherland 1937). Adolescentii care au prieteni delicventi comit mai des delicte decat cei care nu au .Probabilitatea individuala de a fuma marijuana variaza direct proportional cu numarul de prieteni fumatori de marijuana. Initierea in consumul de heroina are loc la instigarea unor prieteni sau cunostinte.

PERIOADA NEAGRA A DEMOCRATIILOR OCCIDENTALE.

Intre anii 1960-1975, statisticile infractiunilor din majoritatea natiunilor occidentale inregistreaza o crestere marcanta a numarului delictelor impotriva proprietatii: in primul rand furturi simple, dar si spargeri si furturi sub amenintarea armei. Aceasta epidemie de atentate la proprietate, merge in paralel cu cresterea toxicomaniei, a sinuciderilor la tineri si a omuciderilor.

Explicatia ar fi aceea ca numarul delictelor contra proprietatii creste cand tintele care ii pot interesa pe hotii virtuali devin tot mai numeroase, mai accesibile si mai vulnerabile. Cresterea economica sustinuta a determinat pe hotii potentiali sa comita o serie de delicte asupra proprietatii.

Cresterea economica a fost insotita de o intreaga serie de schimbari propice dezvoltarii oportunitatilor criminale. Acestea sunt grupate in trei categorii:

1.Cu cit o economie produce mai multe bunuri durabile, cu atat creste numarul obiectelor susceptibile de a-i interesa pe hotii potentiali.

2.Familiile au inregistrat o tendinta de micsorare, numarul locuintelor ocupate de o singura persoana a crescut, femeile muncesc din ce in ce mai mult in afara caminului, iar familiile isi petrec tot mai mult timp in casele de vacanta. Rezultatul: locuintele raman neocupate pe o perioada mai lunga, ceea ce constituie o binecuvantare pentru spargatorii care detesta sa fie pusi fata in fata cu ocupantii casei pe care o jefuiesc.

3.Activitatea comerciala si financiara a cunoscut o expansiune puternica; micile magazine, magazinele universale si filialele bancare s-au inmultit, ceea ce i-a apropiat pe delicventi de tintele lor.

Cazurile de sinucidere din marile democratii occidentale

Sinuciderea este definita de sociologi ca o suprimare intentionata a propriei vieti.

Patru tipuri de sinucidere:

1.sinuciderea anomica, favorizata de situatiile anomice, caracterizata prin definirea neclara a scopurilor individuale, prin conflict intre mijloace si scopuri;

2.sinuciderea altruista, motivatia o constituie dorinta de a face bine altora;

3.sinuciderea egoista, in care orientarile valorice dominante sunt de tip individualist;

4.sinuciderea fatalista, determinata de caracterul prea restrictiv al normelor de conduita care blocheaza orice perspectiva individuala (sinuciderea sclavilor).

DEVIANTA SI DELICTELE LA INCEPUT DE MILENIU

La sfarsitul mileniului doi, marile democratii occidentale mai purtau, inca, sechelele unei foarte mari cresteri a numarului de furturi de orice fel, pe care le-au cunoscut in deceniile sapte si opt, ale secolului XX. De la aceasta data in ciuda catorva usoare fluctuatii spre scadere, volumul delictelor contra proprietatii si-a pastrat o dimensiune considerabila. Furturile, crimele violente, sinuciderile tinerilor, toxicomaniile, au cunoscut tendinte crescatoare.

Datorita abundentei lor, furturile se bucura astazi de o oarecare toleranta. Acest lucru, deoarece in mai multe state din lume, victimele sunt mai putin afectate de aceste fenomene deoarece traiesc in conditii bune si foarte bune. In Romania insa, aceste fenomene afecteaza grav marea majoritate a populatiei datorita lisei si saraciei accentuate.

Cu toate acestea este greu de crezut ca fenomenele respective (furturile), vor merge pana acolo incat sa fie dezincriminate deoarece:

- proprietatea privata este o valoare de care oamenii continua sa fie legati;

- anumite furturi grave creeaza prejudicii insemnate;

- obisnuinta furtului deschide calea unei deviante din ce in ce mai grave.

Majoritatea recidivistilor trec foarte usor de la furturi simple (asa numitele gainarii), la furturi cu violenta, cu urmari dintre cele mai grave.

De asemenea acesti indivizi devianti se complac si accepta acest mod de viata marginal, care constituie mediul ideal pentru toate tipurile de devianta excesiva, incepand cu furturile si continuand cu consumul de droguri, viol, crima, etc.

Concomitent cu furturile, retelele de traficanti de droguri au cunoscut o crestere alarmanta. Multi tineri se lasa prada acestora, unii pentru a-si ineca amarul si altii din dorinta de a brava.

FACTORI PSIHO-SOCIOLOGICI IMPLICATI IN DETERMINAREA

COMPORTAMENTULUI DEVIANT AL MINORILOR

Aspecte psiho-sociologice privind comportamentul deviant al minorilor si delicventa juvenila

Copilul poate fi definit ca „ persoana tanara care apartine oricaruia dintre cele doua sexe, ce se afla ca varsta intre perioada prunciei si cea a tineretii”.

Se pot departaja cel putin trei perioade de varsta pe care le parcurge o persoana tanara:

a) perioada prunciei (primii ani de viata);

b) perioada copilariei (intre pruncie si adolescenta);

c) tineretea (de la sfarsitul pubertatii pana la inceputul perioadei adulte).

In toate cele trei perioade de varsta, deci pana la implinirea varstei de 18 ani (sfarsitul minoratului), persoana nu are varsta legala a adultului, de aceea ea trebuie tratata mai mult ca delicventa decat ca o persoana criminala. Pentru a intelege mai bine acest fenomen este necesar sa se faca o diferentiere in cadrul categoriei largi de minori si din punct de vedere juridic astfel:

a) minorii pana la varsta de 14 ani nu raspund penal, chiar daca savarsesc infractiuni;

b) minorii cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani, raspund penal numai daca se stabileste existenta discernamantului in urma expertizei medico-legale;

c) minorii peste 16 ani raspund penal.

Psihologii si sociologii care s-au ocupat de studiul conduitei deviante a minorului au ajuns la evidentierea unui profil psihologic al acestuia:

a) inclinatia spre agresivitate bazata pe un fond de ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate;

b) instabilitate emotionala, generata de carente educationale si in ultima instanta de fragilitatea eului;

c) inadaptare sociala, provenita din exacerbarea sentimentului de insecuritate prin care individul cauta sa-l suprime, de exemplu prin schimbarea deasa a domiciliului sau vagabondaj ori prin evitarea formelor organizate de viata si activitate;

d) duplicitatea conduitei manifestata in discordanta dintre doua planuri:

- cel al comportamentului tainic, intim, in care se prepara infractiunea;

- cel al nivelului comportamental de relatie cu societatea.

e) dezechilibrul existential exprimat prin vicii, patimi, perversiuni, irosire absurda a banilor.

Delicventii juvenili se pot clasifica la fel ca si infractorii adulti, in functie de o serie de criterii:

prezenta sau absenta intentiei

acte delicvente spontan intentionate;

acte premeditate;

absenta intentiei.

in functie de numarul infractiunilor comise

prima infractiune;

mai multe infractiuni (recidivism).

in functie de gradul de normalitate psihica

anormal (bolnav mintal);

normal.

in functie de gradul de responsabilitate

perfect responsabil;

intelect redus;

intoxicatie (alcool, droguri);

dezorganizare psihica.

in functie de motivatia care sta la baza conduitei delicvente

predominant extrinseca (interesul principal este orientat spre atingerea unor scopuri cum ar fi intrarea in posesia unor bunuri, a unor sume de bani);

predominant intrinseca (interesul este orientat spre aspectul de continut al activitatii antisociale).

Interactiunea factorilor interni si externi in determinarea comportamentului deviant al minorilor

Factorii care determina comportamentul deviant al minorilor pot fi impartiti in doua mari categorii:

factori interni , individuali;

factori externi, sociali.

In prima categorie se includ:

particularitatile si structura neuropsihica;

particularitati ale personalitatii in formare;

particularitati care s-au format sub influenta unor factori externi, mai ales cei familiali.

Din cea de-a doua categorie mai importanti sunt factorii socio-culturali, economici, socio-afectivi si educationali din cadrul microgrupurilor si macrogrupurilor umane in care trebuie sa se integreze treptat copilul si tanarul.

Inclinarea spre devianta si adoptarea unui comportament infractional rezulta din „intalnirea” specifica a diferitilor factori pentru fiecare caz in parte. Nu se accepta in totalitate ideea ca toti cei care sunt agresivi, au o atitudine negativa in raport cu o anumita norma sau regula de convietuire, provin din familii dezorganizate sau fara posibilitati materiale.

Realitatea a demonstrat ca exista si nu putini, minori care savarsesc acte condamnate de societate (delicte) chiar daca provin din familii sanatoase si cu o stare materiala de invidiat. Chiar si in cadrul aceleiasi familii, metodele educative folosite pot da randament pentru unul din frati si pot esua pentru celalalt frate.

Exista insa si situatii, demonstrate de realitatea cotidiana, ca unii copii cu caracteristici psihice negative si crescuti in medii nesanatoase (familii dezorganizate) nu comit acte delictuale nici pe perioade minoratului si nici cand sunt adulti.

Modelele educationale din familie si comportamentul deviant

Printre cele mai importante functii ale familiei este si aceea de a educa si forma tinerii in vederea integrarii lor optime in viata si activitatea sociala. In cadrul familiei parintii isi exercita direct rolul de educatori asupra propriilor lor copii.

Parintii sunt obligati sa asigure cresterea, dezvoltarea si educarea copiilor lor minori si au o influenta hotaratoare pentru formarea la acestia a unei conceptii sanatoase despre viata, a modului de comportare si relationare in raport cu diferite forme si valori sociale.

Parintii exercita asupra copiilor lor influente educationale atat direct cat si indirect.

Actiunea directa asupra comportamentului copiilor se exercita de catre patinti pe baza unei anumite strategii prin care ei incearca sa raspunda la intrebari cum ar fi: Cum vreau sa fie copilul meu? Cum trebuie sa se comporte in societate? Ce vreau sa devina copilul meu?

Actiunea indirecta se manifesta prin actele comportamentale si prin activitatea cotidiana a cuplului, care pot constitui modele sociale de urmat pentru copii si care au o influenta hotaratoare asupra comportamentului lor de mai tarziu.

Ansamblul starilor psihice, modurile de relationate interpersonala care caracterizeaza grupul familial o perioada de timp mai mare, formeaza climatul educational familial. Acest climat poate fi pozitiv (bun) sau negativ (rau).

Climatul educational familial poate fi analizat dupa mai multi indicatori astfel:

- modul de raportare interpersonala a parintilor (nivel de apropiere si intelegere, acordul sau dezacordul in legatura cu diferite probleme);

- sistemul de atitudini parentale in raport cu diferite norme si valori sociale;

- modul in care este perceput si considerat copilul;

- modul de manifestare a autoritatii parintesti (unitar sau diferentiat);

- gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;

- dinamica aparitiei unor stari tensionale si conflictuale;

- modul de aplicare a sanctiunilor si recompenselor;

- gradul de deschidere si sinceritate al copilului in raport cu parintii.

Familiile dezorganizate.

Mult timp s-a crezut ca familia dezorganizata constituie cauza aproape sigura a comportamentului deviant, aceasta convingere fiind sustinuta si de catre diverse statistici care arata ca un numar mai mare de delicventi provin din aceasta categorie de familii (cca. 80%). In ultimul timp insa, un asemenea punct de vedere a fost depasit, considerandu-se ca, de fapt, in cazul familiilor dezorganizate nu structura familiei ca atare se face vinovata de aparitia conduitelor deviante ci marile ei „lipsuri”: carenta familiei, incapacitatea psihologica, pedagogica si morala.

Familia dezorganizata este familia care isi pierde integritatea ca urmare a separarii parintilor datorita unor motive ca: desfacerea casatoriei prin divort, decesul unuia dintre soti, etc.

Studiile asupra delicventei juvenile au aratat ca, in mare masura atmosfera din

familiile dezorganizate, lipsa autoritatii parintesti, a controlului precum si a autoritatii acestora, ca urmare a divortului, i-a determinat pe copii la adoptarea unor acte antisociale si asociale.

Climatul familial conflictual

Exista unele familii care, desi „organizate” se caracterizeaza prin numeroase stari conflictuale care pot fi de intensitate diferita si se pot intinde pe diferite perioade de timp (plecand de la formele mai simple cum ar fi cearta, neintelegerile, contrazicerea ascutita, refuzul unor obligatii conjugale sau familiale, etc. si ajung la forme mai complexe, grave chiar cum ar fi: agresivitatea fizica, alungarea de la domiciliu, existenta unei relatii adulterine, etc.).

In situatiile in care intensitatea, continutul, forma de manifestare si frecventa conflictelor intraconjugale si intrafamiliale cresc semnificativ, acestea capata valente dezorganizatoare in microgrupul familial.

In fiecare din aceste tipuri de familie, copiii, datorita marii lor sensibilitati recepteaza si traiesc deosebit de intens orice eveniment intervenit intre parintii lor.

Efectul principal al relatiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalitatii copiilor il constituie devalorizarea modelului parental si, totodata, pierderea posibilitatii de identificare cu acest model.

Modelul parental in asemenea situatii, poate fi respins activ de catre copii, devenind un model negativ care, treptat poate conduce la stimularea si dezvoltarea agresivitatii si comportamentului antisocial.

Climat familial hiperautoritar

Atitudinea hiperautoritara manifestata in cadrul familiei poate fi adoptata de unul dintre parinti (cel mai frecvent de catre tata), sau de catre ambii parinti.

Severitatea excesiva, cu multe rigiditati, cu interdictii nu lipsite uneori de brutalitate, cu comenzi ferme pline de amenintari, cu privatiuni de tot felul isi lasa puternic amprenta asupra procesului de formare a personalitatii copilului.

Parintii hiperautoritari influenteaza negativ activitatea educationala a copiilor lor. In fata parintelui hiperautoritar sau hiperagresiv, copilul nu are alta alternativa decat supunerea oarba, neconditionata, in raport cu cerintele si pretentiile acestuia, dar efectele negative ale unui asemenea tratament in planul dezvoltarii si evolutiei personalitatii nu intarzie sa apara. La agresivitate si ostilitate, copilul nu raspunde direct in raport cu parintele agresiv, ci indirect, prin atitudinile si chiar actiunile agresive orientate catre altii. Tensiunea acumulata in timp, ca urmare a frecventelor stari de frustratie datorate regimului hiperautoritar se va elimina prin descarcari bruste, prin forme de conduita agresiva si exploziva la adresa altuia. De aici pana la conduita delicventa nu mai este decat un pas.

Climat familial hiperpermisiv.

Hiperpermisivitatea creeaza in mod exagerat conditii de „aparare” impotriva „pericolelor si prejudiciilor”. Parintii depun mari eforturi pentru a proteja copilul, si de a-l menaja intr-o maniera exagerata.

Parintii hiperpermisivi opereaza cu imagini mentale de tipul copil idol, copil rege, ale carui dorinte sunt porunci care necesita toate sacrificiile si care sunt intotdeauna pe primul plan. Acest tratament educational, din nefericire, poate conduce la conduite delicvente explicabile in cea mai mare masura prin rezistenta scazuta la frustrare.

Un procent insemnat de delicventi minori provin din familii cu parinti hiperpermisivi si hiperprotectori. O astfel de atitudine o manifesta mai frecvent mamele.

Esecurile privind integrarea sociala si delicventa juvenila

Un mod de validare a strategiilor educationale utilizate in cadrul familiei, il constituie integrarea si adaptarea scolara. Acest nivel de adaptare poate fi analizat in functie de doi indicatori:

a) randamentul scolar (note, medii, rezultate);

b) gradul de satisfactie resimtit de elev (motivatie, interese, atitudini pozitive, atractie fata de viata scolara).

Copiii inadaptati intra in categoria copiilor problema, care adopta o conduita devianta in raport cu cerintele vietii si activitatii scolare. Acesti copii se caracterizeaza de obicei prin:

insubordonare in raport cu normele si regulile scolare;

lipsa de interes fata de cerintele si obligatiile scolare;



absenteismul, chiulul de la ore;

repetentia;

conduita agresiva in raport cu colegii si cadrele didactice.

Cercetarile efectuate confirma faptul ca exista o corelatie intre conduita delicventa si nivelul instruirii scolare in sensul ca delicventii minori, de regula, prezinta un nivel de pregatire scolara scazut.

CRIMA ORGANIZATA IN ROMANIA

Amploarea si dimensiunile coruptiei

Analiza societatilor contemporane evidentiaza faptul ca, desi s-au intensificat masurile si interventiile statului, politiei si justitiei impotriva faptelor de delicventa si criminalitate, in momentul de fata se constata o recrudescenta si o intensificare a delictelor de coruptie si crima organizata, care tind sa atinga “cote” alarmante.

Sursele fenomenului rezida in perpetuarea unor structuri politice, economice si normative deficitare, in accentuarea dificultatilor economice si sociale, precum si in multiplicarea tensiunilor sociale si normative dintre indivizi, grupuri si institutii sociale. In multe societati, coruptia reprezinta un adevarat “flagel” social, care submineaza puternic sistemul normativ si social, impunand agravarea sanctiunilor si pedepselor fata de indivizii implicati in acte de coruptie.

Dobandind o amploare si o intensitate deosebita in perioada de tranzitie pe care o parcurge societatea romaneasca, coruptia tinde sa devina un fenomen extrem de difuz si cvasi-generalizat in majoritatea sectoarelor si sferelor vietii sociale, economice si politice. Ea este alimentata si agravata de instalarea si manifestarea unei stari de criza institutionalizate in majoritatea sferelor de activitate sociala, vizibila in slabirea mecanismelor de control social si normativ, scaderea prestigiului si autoritatii unor institutii publice, toleranta si permisivitatea manifestate de unele institutii cu rol de prevenire si sanctionare.

Coruptia reprezinta un fenomen antisocial deosebit de intens, grav si periculos intrucat favorizeaza interesele unor indivizi care detin functii publice sau au atributii publice in societate, transformindu-le in surse “secundare” de venituri, dar afectand interesele majoritatii indivizilor. Coruptia inseamna in primul rand, insusirea, deturnarea si folosirea resurselor publice in interes personal de catre anumite persoane ce exercita roluri publice, dar si obtinerea unor avantaje materiale si morale prin indeplinirea conditionata a obligatiilor unei functii publice. Ea inseamna, totodata, realizarea si desfasurarea unor afaceri si tranzactii intre diversi indivizi, prin eludarea si incalcarea normelor de moralitate si legalitate din societate, ca si prin derularea unor activitati intemeiate pe mituire, frauda, complicitate, excrocherie, abuz si trafic de putere, santaj si inselaciune.

Coruptia tinde sa devina un fenomen organizat, specializat si profesionalizat, aparand sub forma unor retele formale si informale de organizatii si indivizi, care prin diferite mijloace ajung sa corupa factorii de decizie pana la cele mai inalte nivele ale politicului, legislativului, justitiei si administratiei.

Coruptia nu este un fenomen singular, separat sau izolat de celelalte forme de devianta si delicventa ce se manifesta in aceasta perioada de tranzitie, fiind in corelatie cu o serie de mecanisme destructive si de dereglare politica, economica si morala.

Elaborarea unui program eficient de diminuare a coruptiei in perioada de tranzitie pe care o parcurge societatea romaneasca trebuie fundamentat, prioritar, pe identificarea, explicarea si inlaturarea treptata a cauzelor generale si particulare, sociale si individuale, obiective si subiective care genereaza sau favorizeaza acte de coruptie si comportamente coruptive, ca si prin diminuarea factorilor de “risc” ce potenteaza asemenea acte in diferite sectoare sociale, economice, politice, administrative.

Perspectiva normativa a fenomenului de coruptie

In sfera notiunii de coruptie, inteleasa in mod strict juridic, sunt incluse patru categorii de delicte:

luarea de mita (denumita si coruptie pasiva);

darea de mita (considerata drept coruptie activa);

traficul de influenta;

4).primirea de foloase necuvenite.

Desi exista unele diferente in ceea ce priveste incriminarea si sanctionarea celor patru tipuri de delicte considerate ca fiind acte de coruptie, elementul comun ce le caracterizeaza il constituie utilizarea functiei publice ca sursa de venituri, de obtinere a unor avantaje materiale sau de influenta personala.

Astfel, in cazul delictului de luare de mita (coruptie pasiva), un functionar public pretinde sau primeste bani, cadouri, sau alte foloase materiale ori accepta promisiunea primirii acestora pentru a efectua sau nu un act referitor la functia sa, in timp ce in cazul primirii de foloase necuvenite, functionarul primeste aceste cadouri dupa ce a indeplinit un act specific functiei sale si fara sa fi avut in prealabil o intelegere cu beneficiarul acestuia.

Actualul cadru legislativ nu ofera elemente suficiente pentru identificarea si prevenirea (generala si speciala) actelor de coruptie ce se produc in societatea romaneasca. Pentru acest motiv, constatandu-se multiplicarea cazurilor de coruptie in diferite sectoare ale vietii sociale, de cele mai multe ori, la nivelul legislativului penal s-a actionat „post-delictum” prin inasprirea sistemului de sanctiuni si pedepse adoptat fata de persoanele cu comportamente coruptive.

CORUPTIA DIN PERSPECTIVA SOCIOLOGICA.

Din punct de vedere sociologic, fenomenul de coruptie include ansamblul de activitati imorale, ilicite si ilegale realizate de diverse grupuri si organizatii (publice si private) si de diversi indivizi cu functii de conducere sau care exercita un rol public, in scopul obtinerii unor avantaje materiale si morale sau a unui status social superior, prin realizarea unor forme de constrangere, santaj, inselaciune, mituire, cumparare, influenta, intimidare etc. Coruptia nu inseamna numai darea si luarea de mita sau traficul de influenta, ci ea inglobeaza acea retea de indivizi, grupuri si organizatii intre care exista relatii de complicitate, tainuire si acoperire reciproca in scopul satisfacerii unor interese materiale si morale, publice sau private.

Un element important ce trebuie avut in vedere in evaluarea fenomenului de coruptie este perceptia sociala si reactia opiniei publice fata de definirea diferitelor acte si comportamente considerate ca acte de coruptie, deoarece o actiune eficienta impotriva coruptiei nu este posibila daca exista diferente sensibile intre definitia legala (juridica) a coruptiei si cea a opiniei publice.

Fenomenul coruptiei include ansamblul de activitati, acte, fapte si actiuni comise de indivizi, grupuri si organizatii, intre care exista relatii si avantaje reciproce si care graviteaza in jurul a doi „poli” (corupator-corupt) si care pot imbraca diverse forme:

a). coruptia economica, in care sunt incluse actiunile ilicite si ilegale comise de diversi agenti economici, concretizate sub forma unor delicte cum ar fi: gestiunea frauduloasa, inselaciunea, abuzul de putere, frauda, excrocheria, bancruta frauduloasa, contrafacere de marfuri si produse, falsuri in acte etc.;

b). coruptia profesionala, incluzand actele si faptele ilegale si imorale comise de functionarii publici sau alti salariati, in legatura cu indeplinirea conditionata si preferentiala a atributiilor de serviciu ( luare si dare de mita, trafic de influenta, abuz de putere, abuz in serviciu etc.).

c). coruptia politica, care include acele comportamente care deviaza de la indatoririle oficiale ale unui rol public (politic) (activitati de finantare a campaniilor electorale, subventionarea unor grupari sau partide politice, manipularea consilierilor si functionarilor publici, promovarea pe baza criterii politice etc.)

Modalitati concrete de manifestare a crimei organizate in Romania

Mafia rosie sau mareea rosie

In Romania anilor 90, primele manifestari ale crimei organizate straine, pe teritoriul tarii, au apartinut acestor grupari de „Racketi”, care, in marea lor majoritate, inarmati cu arme de foc, au actionat cu precadere impotriva unor conationali aflati in Romania in interes de afaceri sau ca turisti.

Aceste bande erau foarte bine organizate incepand cu tarile de origine, in cadrul lor delimitandu-se foarte bine capii, respectiv conducatorii cei mari, conducatorii de grupuri , cei care culeg informatii din locurile unde urmeaza a se actiona, un rol deosebit avand complicii existenti in societatile de transport si chiar soferii autocarelor, care le furnizau date si care primeau o parte din sumele sau bunurile obtinute din jaf.

Aproape in toate cazurile, executarea actiunilor de catre gruparile „Racket” sunt concepute in tara de origine, pe langa actiunile de atacare a concetatenilor pe rutele exterioare stabilite existand si alte operatiuni adiacente ca:

actiuni de salvare sau recuperare a unor membrii ai bandei;

recuperarea unor sume de bani sau bunuri de la diferiti datornici prin santaj

sau violenta;

„protectia” unor oameni de afaceri care solicitau asemenea servicii si orice

alte fapte penale aducatoare de beneficii substantiale.

Membrii acestor echipe actioneaza de regula, in grupuri de 2-10 indivizi,

conduse de fostii luptatori din Afganistan sau de trupele de ocupatie din Europa, gata oricand sa foloseasca orice categorie de armament usor, grenade sau explozivi. Deplasarea grupurilor se face cu autoturisme, avand in dotare statii de emisie receptie, pentru a mentine in pemanenta legatura intre ei.

Sfera infractiunilor de drept comun comise de gruparile „Racket” ar putea aduce amenintari la adresa sigurantei nationale, indeosebi prin angrenarea in rafuieli violente, in conflicte armate intre grupari mari, ce pot degenera chiar in acte cu caracter terorist, insotite de riposte asupra organelor de ordine.

Fenomenul „Racket” s-a manifestat in Romania mai pregnant in perioada 1991-1995, actualmente fiind lichidat.

Mafia galbena sau elementul chinezesc.

O grupare etnica aproape ermetica, cu o structura organizatorica tot mai rafinata, cu implicatii directe in peisajul infractional din Romania si cu riscuri de a se manifesta tot mai periculos, pe principii mafiote, o reprezinta unii cetateni chinezi, rezidenti in Romania.

Din cele peste 200 de cazuri penale, in care au fost implicati cetateni chinezi rezulta ca marea majoritate a acestora vin in Romania declarand oficial scopuri licite, respectiv economice, comerciale, culturale, etc. In realitate multi dintre ei practica o activitate infractionala cu un pericol social deosebit de ridicat.

Pentru a-si masca adevaratele preocupari si scopuri urmarite, acestia infiinteaza firme comerciale, iar dupa obtinerea drepturilor de sedere in Romania isi retrag capitalurile depuse in banci, toate demersurile lor finalizandu-se intr-o crasa fictivitate acoperitoare pentru activitati ilicite.

De altfel, participarea cetatenilor chinezi cu capital social in valuta in cadrul societatilor comerciale mixte, este nesemnificativa, sumele de 100-200 dolari SUA investite, nejustificand prezenta lor in Romania.

Profitand de lacunele legislatiei in vigoare, chinezii, odata ajunsi in Romania se preocupa de aducerea altor concetateni, o parte din ei fiind complici si membri ai grupurilor infractionale constituite in exterior sau pe cale de a se constitui in Romania. In acelasi timp cetatenii chinezi isi schimba formal resedinta sau actele de identitate, fizionomia lor asiatica favorizandu-le cu multa usurinta aceste manopere frauduloase, organele de stat neputand astfel avea un control clar asupra prezentei lor intr-un loc sau altul, ori la o anumita adresa.

Depistarea faptelor si instrumentelor folosite pentru comiterea lor este foarte anevoioasa datorita particularitatilor modurilor de operare folosite la savarsirea acestora, duritatea si inchistarea celor anchetati, lipsa aproape totala de cooperare a martorilor. In plus comunitatile chinezesti sunt foarte greu de patruns si de urmarit si din cauza ca in randul lor sunt folosite peste 1000 de dialecte, ceea ce face aproape imposibila luarea unor masuri specifice, in principal interceptarea convorbirilor telefonice.

Gruparile internationale arabe si turcesti

Deschiderea granitelor a facut sa creasca fluxul de persoane din tarile orientale, mai ales musulmane, care se stabilesc sau sunt in tranzit spre Europa Occidentala. Intre cei care se stabilesc temporar sau definitiv in Romania, se poate face urmatoarea departajare:

categoria oamenilor de afaceri, comerciantilor, micilor intreprinzatori si

investitorilor, mare parte din ei oameni onesti, dispusi sa desfasoare activitati legale in Romania;

grupuri de infractori specializate si structurate dupa principii mafiote si

chiar organizatii extremist teroriste, care au gasit pe teritoriul tarii noastre puncte de sprijin, piata de prospectare si de tranzitare, dar si pentru traficul cu droguri, armament si munitie, materiale si produse strategice speciale, valuta falsa, contrabanda, spalarea banilor;

asa-zisii dizidenti si persecutati politic, care, sub acoperirea incalcarii

drepturilor si libertatilor omului in tara de origine s-au refugiat temporar in tara noastra, desfasurand de multe ori activitati ce contravin intereselor statului roman, constituind uneori chiar grupari de presiune si destabilizare a relatiilor Romaniei cu alte state.

In ultima perioada de timp, sunt descoperite tot mai multe grupuri de infractori din aceste etnii, aflate in plin proces de impartire a capitalei si a marilor centre urbane in „zone de influenta” si care incep sa puna patronilor ori altor persoane prospere din punct de vedere economic „taxe de protectie”, ori sa pretinda importante sume de bani, pentru rascumpararea unor persoane rapite sau sechestrate.

Mafia tiganeasca

O amenintare deosebita pentru societatea romaneasca o reprezinta implicarea tot mai profunda in sfera criminalitatii si, indeosebi in cea a infractiunilor de mare violenta, a tiganilor.

Potentialul criminogen al tiganilor este de cateva ori mai mare decat cel al restului populatiei Romaniei, situatie cu tendinte de agravare daca tinem seama ca in ultimii ani indicele de crestere al numarului infractorilor tigani a fost aproape dublu fata de indicele general de crestere al participantilor la savarsirea de infractiuni.

Este demn de remarcat ca o buna parte din membrii acestei etnii, afiseaza un dispret suveran fata de lege si de slujitorii ei, manifestarile violente, tendinta spre parazitism si neincadrarea intr-o activitate utila, atragand in repetate randuri atitudini de repulsie si ostilitate din partea majoritatii populatiei, care s-a finalizat cu producerea unor conflicte grave, cu consecinte dramatice.

Din punct de vedere psihologic, ereditar, intre factorii criminogeni specifici care determina in mare masura comportamentul deviant al multor tigani, pot fi urmatorii:

- agresivitatea, un important factor criminogen determinat de un instinct agresiv pronuntat. Acest factor explica pe deplin de ce unii tigani, in stari conflictuale de mica importanta, scot imediat cutitul si lovesc in mod inexplicabil.

- labilitatea afectiva, este in stransa legatura cu agresivitatea si explica multitudinea de ultraje, loviri si vatamari cauzatoare de moarte si chiar omoruri;

- indiferenta afectiva, este factorul psihic care explica cu prisosinta insensibilitatea fata de consecintele faptelor savarsite, ceea ce determina hotarator trecerea cu usurinta la actul criminal;

- devianta morala sau dubla moralitate, consta intr-un comportament in general corect fata de ceilalti membrii ai etniei si o aversiune, o dusmanie care merge pana la agresivitate fata de cei straini de neamul lor.

Traficul de droguri

Datorita pozitiei sale si a starilor conflictuale care se mentin pe teritoriul fostei Iugoslavii, a devenit un segment important al „Rutei Balcanice” in traficul de droguri, cu predilectie pe varianta nordica a acesteia respectiv: Iran. Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria, Cehia, Germania, Olanda.

Daca la inceput, in perioada 1990-1991, Romania era o tara eminamente de tranzit, in prezent tara noastra a devenit un teritoriu propice pentru depozitare, drogurile introduse pe diferite cai rutiere, navale, aeriene, sunt stocate in diverse locuri, pentru anumite perioade de timp, uneori reambalate si in final distribuite pe directii precise, spre tarile din occident.

De regula in aceasta activitate sunt atrase in calitate de curieri, persoane care din cauza saraciei si nevoilor familiale, isi risca libertatea pentru 2-3000 de dolari cat primesc la o cursa, insa in practica s-au intalnit si cazuri in care curierii mici nu cunosteau ce transporta , ei acceptand sa faca aceste servicii fara alte detalii.

In ultima perioada Romania prezinta un interes din ce in ce mai mare pentru retelele de traficanti a hasisului din Africa (Nigeria si Uganda) si a cocainei din America de Sud (Columbia si Venezuela), porturile si aeroporturile romanesti fiind preferate ca puncte de tranzit spre tarile vest europene cu un consun ridicat: Germania, Olanda, Belgia, Austria, Italia, Spania.

Acest flagel mondial ce capata de la an la an o amploare tot mai mare, constituie un real semnal de alarma pentru organismele politienesti, guverne, organizatii internationale si produce o profunda ingrijorare pentru toate statele mai ales in ceea ce priveste:

cresterea permanenta, necontrolata a abuzului de droguri si traficului de

narcotice, care dauneaza sanatatii si bunastarii a milioane de oanemi;

cresterea economica a puterii logistice a organizatiilor criminale implicate

in traficul de droguri, ceea ce la face pe zi ce trece tot mai puternice, aproape invulnerabile , in unele tari;

existenta unui raport de cauzalitate intre cresterea productiei si traficului de

droguri si saracia tot mai accentuata a unei mase largi de oanmeni, indeosebi a celor ce devin dependenti de consumul unor categorii de stupefiante sau substante psihotrope.

Traficul de armament, explozivi, substante toxice si radioactive

In ultima perioada a crescut foarte mult numarul posesorilor de armament si in mod surprinzator cel al detinatorilor ilegali de arme de foc procurate pe diferite cai. Au aparut de asemenea grupuri de infractori bine organizate, care au folosit arme de foc, savarsind acte de violenta, santaj, comert ilegal cu armament, munitii, substante radioactive si toxice.

De regula, traficul cu armament si munitie se face atat in scopul aprovizionarii unor zone de conflict (conflicte interetnice, conflicte intre bande), cat si pentru detinerea in scop criminal de catre cei savarsesc infractiuni cu violenta sau pentru apararea traficantilor si mai ales a capilor diferitelor organizatii sau grupari criminale.

Deosebit de periculoasa este procurarea si detinerea explozivilor, inlesnita in tara noastra si de faptul ca numeroase unitati miniere si geologice, detin insemnate cantitati de dinamita.

Un pericol major pentru Romania il reprezinta traficul cu deseuri , reziduuri poluante si materiale radioactive.

In ultimii ani si-au facut simtita prezenta si contrabandistii de materiale radioactive (in special pastile de uraniu) procurate prin diverse cai sau introduse in tara prin intermediul unor filiere bine organizate din Republica Moldova, Ucraina si Rusia. Cu ajutorul acestora sunt reglate conturi intre bande sau eliminarea unor persoane incomode, prin iradiere.

Traficul cu moneda si alte titluri de valoare false

Fenomenul a luat amploare deosebita in ultimii ani, mai ales ca unii cetateni romani dispun de sume insemnate in lei si dorind sa evite efectele inflatiei recurg la schimbul valutar „la negru”, adica apeleaza la bisnitari autohtoni sau straini, care de multe ori au dat la schimb mijloace de plata false. Aceste filiere de plasare a banilor falsi exista in aproape toate orasele tarii.

Furtul de masini si traficul international cu autoturisme furate

Fiind foarte profitabil, traficul cu autoturisme de lux a luat o amploare deosebita, in cateva ore sau zile putandu-se castiga sume enorme.

Tot mai multi infractori de origine romana se alatura unor retele italiene, germane, poloneze, bulgare, ucrainene, ungare si moldovenesti. Mai mult se constata dezvoltarea unei colaborari internationale intre aceste retele, materializata cu predilectie in valorificarea autoturismelor furate, ascunderea faptelor prin documente falsificate, paza transporturilor pe diferite rute, schimburi de autoturisme intre bande.

Fenomenul a atins cote alarmante in Romania, mai ales ca urmare a cresterii plafoanelor la taxele de import pentru autovehicule straine, multe persoane fiind tentate sa le evite, comandand si procurand masini furate pe care le pun in circulatie cu ajutorul unor filiere care se ocupa de inmatricularea acestora.

De regula masinile de lux (marca BMW, Audi, Mercedes) sunt furate din Germania, Italia, sunt introduse in Romania prin diverse puncte de frontiera, in containere sigilate, tranziteaza teritoriul tarii pe diverse cai de transport si ajung in tarile arabe din Orientul Apropiat.

Deosebit de active sunt retelele mafiote romano-moldovenesti, care sustrag autoturisme de lux de pe teritoriul Romaniei si le valorifica in tarile fostei Uniuni Sovietice.

Pentru a le reusi operatiunile , traficantii falsifica o serie de documente cum ar fi: certificate de inmatriculare, chitante vamale, fise ale autovehiculelor, contracte de vanzare cumparare, sau, uneori chiar seriile motorului sau sasiului autoturismului.

In afara bandelor de traficanti de masini de lux, in ultima perioada actioneaza pe intreg teritoriul Romaniei hotii de masini autohtone, in special cele noi. Acestia profitand de lipsa unor locuri corespunzatoare de parcare, actioneaza in special noaptea, iar autoturismele furate sunt dezmembrate si vandute ca piese de schimb.

Traficul de carne vie

Proxenetismul desi nu este definit expres in legislatia penala, a fost interpretat de practica judiciara drept actiune de racolare de femei, in vederea practicarii de relatii sexuale, de regula prin mijloace de constrangere psihica, dar si prin forta fizica ,traficul de persoane in acelasi scop, cat si simplul fapt de a trage foloase de pe urma practicarii prostitutiei de catre o persoana.

In prezent proxenetii au realizat vaste retele de prostituate, amplasate in diverse locuri si localuri, prin intermediul carora se vehiculeaza si se spala castiguri ilegale si nu de putine ori, prin aceste retele, se practica si traficul de droguri, moneda falsa sau armament.

Proxenetismul este practicat in mod organizat si mai ales sub masca unor activitati licite, la prima vedere. Asemenea retele acoperite se intalnesc in domeniul turismului, serviciilor, cazinourilor, barurilor si altor locuri publice, unde, prostituatele actioneaza la vedere ca dansatoare de cabaret, ospatarite, animatoare, ghizi, insotitoare etc.

Alta categorie de proxeneti si prostituate, profitand de facilitatile obtinute prin deschiderea granitelor si libera circulatie din tarile Comunitatii Europene, si-au mutat raza de actiune pe teritoriul unor tari unde legislatia este ingaduitoare (Turcia, Cipru, Grecia), sau in tarile bogate din vest unde acest fenomen a devenit o adevarata industrie.

Acest fenomen este cu atat mai ingrijorator cu cat in ultima vreme sunt atrasi si exploatati o serie de copii minori, proveniti din familii dezorganizate ori lipsite de mijloace materiale de subzistenta.

In cadrul acestor activitati de tip mafiot se practica si traficul cu copii, sub paravanul unor adoptii mai mult sau mai putin legale, in ultima perioada vorbindu-se tot mai mult in diverse medii din Romania despre practicarea acestei indeletniciri in cazul transplanturilor de organe.

Fenomenul „copiii strazii”

Particularitati:

existenta fenomenului ca atare nu poate fi negata;

ingrijorator este faptul ca fenomenul ia amploare, saracia fiind una din cauze;

este intalnit in marile orase ale tarii si in special in municipiul Bucuresti;

majoritatea „copiilor strazii” sunt fugiti de acasa sau din institutiile de ocrotire;

multi provin din alte localitati, gruparea in sine dovedind un mare grad de mobilitate;

multi dintre ei pot fi recuperati deoarece timpul petrecut in strada si deci insusirea unor comportamente deviante nu este inca foarte mare.

Consiliul Europei a definit aceasta categorie ca fiind: „ copii sau adolescenti sub 18 ani, care traiesc pe strada perioade mai scurte sau mai lungi, se deplaseaza dintr-un loc in altul si au propriul grup de prieteni si propriile contacte, iar domiciliul lor poate fi acela al parintilor sau al unei institutii oficiale de asistenta sociala”

Criminalitatea „gulerelor albe”

Infractiunile care implica prezenta „gulerelor albe”, sunt cele comise in domeniul economico-financiar, intre care se includ cu precadere faptele prin care se produc fraude in dauna societatilor cu capital de stat, privat sau mixt, precum si cele de coruptie.

Pericolul social deosebit al acestor infractiuni este dat si de faptul ca acestea sunt de 3 pana la 10 ori mai costisitoare din punct de vedere economic si social decat orice alte infractiuni.

Fac parte din categoria acestor infractiuni:

1). Vanzarea organizata a unor produse falsificate, contrafacute si cu termene de garantie depasite, in scopul obtinerii unor profituri mari, prejudiciind sanatatea consumatorilor;

2). Nerespectarea si incalcarea voita a masurilor de protectie a muncii mai ales in domeniul mineritului, siderurgiei, metalurgiei, industriei chimice, facute in scopul obtinerii unor beneficii sporite prin neoprirea productiei ori neefectuarea unor cheltuieli obligatorii pentru siguranta locurilor de munca;

3). Descarcarea sau deversarea reziduurilor toxice in apa sau atmosfera, punand in pericol grav sanatatea oamenilor, flora si fauna.

In aceste „organizatii deviante” sunt implicate o serie de organisme de control social si indeosebi guvernul, politia, parchetul, justitia, garda financiara, numerosi functionari din cadrul acestora.

Este foarte interesant de remarcat si faptul ca pericolul social deosebit al infractiunilor comise de „gulerele albe” si dificultatile intampinate la descoperirea si probarea acestora, sunt determinate de trei factori esentiali: pozitia sociala si profesionala avantajoasa a subiectilor implicati, care le ofera acces facil la surse de finantare sau la bunurile societatilor comerciale sau institutiilor in care lucreaza; veniturile legale mici, realizate de regula din salariu; subiectii mascheaza fraudele inainte de a le comite.

Contrabanda si evaziunea fiscala

Multe fapte de acest gen capata dimensiuni impresionante in ceea ce priveste pericolul social, prin aceea ca sunt savarsite de adevarate organizatii ale crimei dupa programe deosebit de riguroase si sustinute de un suport logistic extraordinar.

In ultima perioada, prin contrabanda si evaziune fiscala se dezvolta si se intretine „economia subterana” fiind atrase in asemenea activitati ilicite personalitati politice, functionari din administratia centrala si locala, factori de decizie importanti.

In Romania s-au format retele de contrabanda foarte bine organizate pe criterii etnice, de rudenie, afective si alte asemenea, dar mai ales specializate pe categorii de produse tigari, cafea, alcool, produse electronice, metale pretioase, armament, munitii, stupefiante, autovehicule de lux si multe altele. Prin aceste retele se introduc in tara marfuri pe cai ilegale si se inregistreaza cu facturi fictive in numele unor firme „fantoma”.

Intre modurile de operare folosite de aceste retele, mai importante sunt:

1). nedeclararea intregii cantitati de bunuri sau valori importate sau exportate;

2). prezentarea unor certificate false sau a unor documente vamale false;

3). prezentarea la organele vamale a unor certificate de origine a marfii, continand date nereale, in felul acesta obtinandu-se mari reduceri sau chiar scutiri de taxe vamale;

4). introducerea sau scoaterea din tara a marfurilor pentru care se percep taxe vamale foarte ridicate, dar ambalate in structuri care atesta ca in ambalaje exista alte marfuri pentru care se percep taxe foarte scazute.

5). atestarea fictiva, pe baza unor documente contrafacute, ca marfurile importate temporar au fost scoase din tara, dar in realitate acestea au fost comercializate in interior.

Strans legata de contrabanda este evaziunea fiscala avand ca scop prejudicierea bugetului de stat cu sume mari de bani. Aceasta se practica individual sau in cadrul unor retele prin:

- neevidentierea de catre unii patroni prin acte contabile a operatiunilor comerciale derulate si a veniturilor realizate;

- neinregistrarea in evidenta a unor insemnate cantitati de produse;

- derularea operatiunilor comerciale prin intermediul firmelor „fantoma”.

ROLUL SI FUNCTIILE DREPTULUI SI LEGISLATIEI IN COMBATEREA FENOMENULUI DE CORUPTIE

Multiplicarea actelor de coruptie in momentul de fata este consecinta modului inadecvat in care a fost proiectata reforma si tranzitia in Romania, carora li s-a imprimat de la inceput o tendinta „juridizanta”. Desi au fost operate o serie de schimbari importante in legislatia civila, comerciala, fiscala, administrativa, vamala si penala, nu s-a putut realiza diminuarea costurilor economice si sociale ale reformei si tranzitiei, dimpotriva s-au adancit fenomenele de saracie, inflatie, somaj, pauperizare, specula si coruptie, fiind afectat in primul rand, nivelul de viata al multor indivizi. Pentru acest motiv, reforma si privatizarea sunt percepute negativ de catre populatie, fiind identificate cu coruptia si cu procesul de polarizare a societatii romanesti, considerandu-se ca nu exista comert sau afaceri cinstite sau intreprinzatori privati onesti si ca activitatea economica si financiara este dominata de acte ilicite si imorale.

Efectul negativ cel mai profund al coruptiei este resimtit la nivelul intregii economii, prin incetinirea ritmului reformei si cresterii costului acesteia, prin evolutia negativa a preturilor si prin deprecierea nivelului de viata al marii majoritati a populatiei. In vederea diminuarii coruptiei in domeniul economic se impun masuri ce vizeaza accelerarea procesului de reforma si privatizare, stoparea declinului economic, subventionarea sectorului particular, asigurarea stabilitatii monetare si a cursului de schimb, stoparea inflatiei etc.

Intrucat coruptia are si o importanta dimensiune politica si institutionala, permitand celor care detin functii publice si de conducere sa dobandeasca noi resurse, in acest domeniu masurile legislative trebuie sa urmareasca depolitizarea functiilor publice si administrative., limitarea imixtiunilor functionarilor publici, a oamenilor si liderilor politici sau de partid in interes propriu pentru rezolvarea problemelor personale, interzicerea finantarii campaniilor electorale, limitarea posibilitatilor de constituire a unor partide pe principii si considerente „clientelare”, ca si constituirea „retelelor” formale si informale, a grupurilor de „presiune” politica etc.

In acelasi timp pentru sanctionarea actelor de coruptie si pentru descurajarea indivizilor corupti, se impun o serie de modificari in sfera normativului penal care sa asigure atat apararea sociala a organizatiilor si institutiilor publice, cat si protectia reala a indivizilor fata de acest flagel.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1309
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site