Bani si banci

Bani si banci

1. Institutia "Banca"

1.1. Banul public si banul privat

Banul public este reprezentat de banii cheltuiti prin intermediul bugetului de stat si aflati la dispozitia guvernului. Deciziile acestuia privind destinatia banilor publici afecteaza intreaga societate, inclusiv persoanele private. Acestea din urma dispun de asa-numitii bani privati, echivalentul contributiei factorilor de productie aflati in proprietate privata la realizarea intregului produs intern brut. Banii privati sunt magia libertatii economice, cheltuirea lor fiind rezultatul deciziilor libere ale agentilor economici privati. Cresterea nivelului general al preturilor micsoreaza masa banilor privati reali, asa cum se intampla si cu banii publici. Dar pozitia agentilor economici fata de inflatie este inegala: in timp ce banii publici sunt supusi unor rectificari bugetare, cauzate de diferite motive, inclusiv de inflatie, banii privati au un statut pasiv, suporta inflatia fara impotrivire.

1.2. Istoria aparitiei bancilor

Originea bancilor nu este clarificata. Dupa unele pareri, primii bancheri s-au ocupat cu schimbul de bani in vremea cand circulau monede metalice de multiple proveniente si valori, astfel incat schimbul avea o importanta economica si sociala. Aparitia bancilor ar coincide cu aparitia monedelor metalice. Alte pareri sustin ca aparitia bancilor ar fi legata de preocuparea concentrarii sub forma de depuneri a disponibilitatilor banesti, altor persoane in cautare de bani. O asemenea ocupatie a existat probabil la egipteni si fenicieni si sigur la greci ("trapezitii") si romani ("argentarii"). Alte opinii situeaza aparitia bancilor in perioada in care depunatorii de bani, deci titularii de conturi tinute de o persoana fizica sau de o firma, au avut posibilitatea sa efectueze o plata prin simple dispozitii de virare a sumelor din conturile lor in cele ale beneficiarilor. Aceasta usurare considerabila a platilor este opera bancilor zise 'de viramente", ca si cele din orasele-republici italiene din sec. XII-XIV. Banca din Venetia - se pare prima dintre ele - a fost infiintata in 1171, iar in 1587 a fost recunoscuta oficial ca banca de viramente sub denumirea de Banco di Rialto. Au urmat: bancile din Genua (1407), Amsterdam (1609), Hamburg (1619), Rotterdam (1635)[1].

In sensul modern al cuvantului, bancile au aparut odata cu crearea monedei fiduciare cu emisiunea de bilete de banca. Primele organizatii bancare apar intre secolele XII si XVII (Tabelul nr. 1).

Aparitia primelor organizatii bancare

Tabelul 1

Sursa: GHEORGHE MANOLESCU, Moneda si credit, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2001, pp. 104 - 105

1.3. Definitie si clasificari

Banca este o institutie specializata care desfasoara o activitate complexa si de un caracter special constand in efectuarea de operatiuni de incasari si plati in numerar, depozitarea si fructificarea disponibilitatilor banesti ale clientilor, efectuarea de decontari si transferuri de sume prin intermediul conturilor bancare la/din ordinul clientilor, mobilizarea si plasarea resurselor banesti disponibile, acordarea de credite, organizarea circulatiei banesti, efectuarea de operatiuni pe piata bancara etc.[3]

Clasificarea bancilor se poate face dupa mai multe criterii:

Clasificarea bancilor

Tabelul 2

Surse: VICTOR TROACA, Lexicon bancar, Editor Tribuna Economica, Bucuresti, 2001, pp. 46-47; MARICICA STOICA, Management bancar, Editura Economica, Bucuresti, 1999, pp. 27-28.

2. Banca centrala

2.1. Scurt istoric

Sistemele bancare moderne sunt alcatuite din doua niveluri: pe primul nivel se situeaza banca centrala in sarcina careia intra conceperea si implementarea politicii monetare, pastrarea rezervelor valutare ale tarii. Banca centrala este supraveghetor si imprumutator de ultima instanta al bancilor comerciale, indeplineste rolul de bancher al statului etc. pe cel de al doilea nivel se situeaza bancile comerciale care indeplinesc activitati de creditare, de investitii, activitati specifice pentru satisfacerea necesitatilor publicului larg s.a.

Denumirea bancilor centrale difera de la tara la tara. Astfel exista:

banci care include in denumirea lor numele tarilor respective (Banca Angliei, Banca Frantei, Banca Italiei etc.);

banci care poarta denumirea de Banca Nationala (Banca Nationala a Romaniei, Banca Nationala a Poloniei, Banca Nationala a Ungariei etc.);

banci care poarta denumirea de Banci de Rezerve (Federal Reserves in S.U.A., India, Australia, Noua Zeelanda s.a.).

Banca Nationala a Romaniei este una dintre cela mai vechi din lume (1880). In prezent, Banca Nationala a Romaniei se bucura, conform statutului sau (Legea nr. 101/1998), de un grad ridicat de independenta. Obiectivul statuat in lege este "asigurarea stabilitatii monedei nationale, pentru a contribui la stabilitatea preturilor", iar conducerea bancii este aprobata de Parlament.

2.2. Functiile bancii centrale

Bancile centrale indeplinesc, de obicei, sapte functii esentiale[4]:

emisiunea banilor, o chestiune limitata, in general, la bancnote si monede, care permite aparitia fluctuatiilor sezoniere ale cererii de bani gheata;

controlarea crearii de credite, care implica reglementarea lichiditatii in economie, tipic prin operatiunile pietei deschise;

asigurarea de servicii bancare guvernului ca, de exemplu, rezolvarea datoriilor acestuia fata de sectorul privat, emiterea si rascumpararea bancnotelor Trezoreriei si emiterea stocului guvernamental ca registrator a datoriei nationale;

asigurarea de servicii bancare altor banci, cum ar fi mentinerea balantelor banilor gheata ale anumitor banci in privinta operatiunilor de cliring si a obligatiei statuare a principalelor banci de a detine depozite de rezerva raportate la banca centrala, ca masura a responsabilitatii lor;

actionarea, ca imprumutator de ultima instanta, pentru sistemul bancar, ceea ce implica imprumuturile indirecte acordate bancilor prin casele de decontare (balante la cerere) sau legate direct de rezervele de lichiditati, corespunzand, poate, unei evaluari a depozitelor;

actionarea ca supraveghetor general al sistemului bancar, in primul rand, prin oferirea unui ghid neoficial aflat, de obicei, pe linia directivelor guvernului.

2.3. Functionarea Bancii Nationale a Romaniei

Banca Nationala a Romaniei este o institutie de interes public creata ca efect al unei Legi Organice, promulgata la 11/23 aprilie si publicata in Monitorul Oficial la 17/29 aprilie 1880. Legea "pentru infiintarea unei banci de scont si circulatiune sub numele de Banca Nationala a Romaniei" instituia privilegiul executiv al acestei societati anonime - aflata, pe atunci, in proportie de 2/3 in proprietate actionarilor privati - de a emite moneda statului roman.

In 1990 a fost introdusa structura bancara pe doua niveluri, ceea ce a reprezentat inceputul reformei bancare in Romania. In aprilie 1991 au fost adoptate Legea privind activitatea bancara (Legea nr. 33/1991) si Legea privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei (Legea nr. 34/1991). De-a lungul a opt ani de experienta s-a considerat necesar sa se adopte o noua lege bancara - Legea nr. 58/23 martie 1998 si un nou statut al bancii centrale - Legea nr. 101/1 iunie 1998.

In calitate de banca centrala, B.N.R. are ca functii: emiterea numerarului, formularea si conducerea politicii monetare si valutare, administrarea rezervelor oficiale internationale ale statului, supravegherea si reglementarea sistemului de plati. B.N.R. este organul unic de supraveghere bancara, fiind imputernicita de lege sa actioneze ca imprumutator de ultima instanta pentru societatile bancare aflate in dificultate de plati.

B.N.R. poate acorda imprumut statului. Astfel, pentru acoperirea decalajului temporar dintre incasarile si platile din contul general al Trezoreriei Statului, B.N.R. poate acorda imprumuturi pe o durata de pana la 180 de zile, la rata dobanzii de piata. Suma totala a imprumuturilor nu poate depasi 7% din veniturile bugetului de stat in anul precedent, iar soldul imprumutului trebuie sa se situeze la cel mult dublul capitalului si al fondului de rezerva.

Instrumentele de politica monetara ce pot fi folosite de B.N.R. pentru realizarea obiectivelor sale sunt: 1) operatiunile de piata (open-market operations); 2) facilitatile de refinantare si de depozit; 3) rezervele minime obligatorii; 4) persuasiunea morala (moral suasion).

Principalele functii indeplinite de B.N.R. sunt aratate in tabelul urmator:

Functiile Bancii Nationale a Romaniei

Sursa: MUGUR C. ISARESCU, Op. cit., p. 189-193

3. Bancile comerciale

3.1. Comertul cu bani

Bancile comerciale, in acceptiune moderna, au aparut in legatura cu dezvoltarea comertului si acumularile de capitaluri banesti, expresie a dezvoltarii productiei si expansiunii economiei. Participand la dezvoltarea operatiunilor comerciale prin intermediul titlurilor cambiale, in mod firesc, aceste banci au primit apelativul de "banci comerciale".

In epoca contemporana, rolul si locul bancilor comerciale sunt strans legate de calitatea lor de intermediari, in contextul relatiei economii-investitii, relatie fundamentala in ceea ce priveste asigurarea cresterii economice. Mobilizarea economiilor banesti ale agentilor economici si populatiei intr-un cadru organizat, la dispozitia bancilor, constituie o principala premisa a dezvoltarii economice.

3.2. Operatiunile bancii comerciale

A) Operatiunile pasive

Acestea sunt destinate constituirii resurselor bancilor alcatuite din resurse proprii si resurse atrase.

Resursele proprii

Din punct de vedere al gradului de stabilitate, resursele proprii cuprind resursele stabile care pot fi plasate pe termen lung, constituite din capitalul social cash, fondul de rezerva, primele legate de capitalul social varsat si resurse temporare care pot fi plasate pe termen foarte scurt, constituite din rezerva generala pentru riscul de credit, provizioanele pentru riscul de credit, dividendele de plata, impozitele constituite pana cand devin exigibile.[5]

Resursele atrase

Reprezinta partea cea mai activa a resurselor bancii deoarece pe seama lor banca poate face investitii in economie, resursele proprii detinand o pondere neinsemnata in investitiile bancii.

B) Operatiuni active (investitii)

Tipurile de investitii bancare principale sunt urmatoarele:

creditele de orice fel acordate persoanelor juridice si fizice

creditarea agentilor economici;

creditarea persoanelor fizice;

Plasamente pe piata interbancara;

Plasamente in titluri financiare;

Operatiuni comerciale si de comision.

4. Bancile de afaceri

Bancile de afaceri sunt banci de depozit care s-au specializat in operatiuni de finantare a investitiilor, finantare realizata pe seama depozitelor constituite de ele pe termen lung si a atragerii de capitaluri prin emisiuni de valori imobiliare. Ele ofera clientilor sprijin financiar direct, prin participatii de capital (cumparari de actiuni) sau indirect, prin preluarea datoriilor acestora sub forma obligatara.

Bancile de afaceri indeplinesc si rolul de consilieri in managementul financiar al firmelor, incasand comisioane importante.

5. Institutiile de credit specializate

Ca intermediari in cadrul operatiunilor de transfer al disponibilitatilor banesti, ca forma specifica a circulatiei capitalurilor, aceste institutii constituie principalii participanti la piata creditului pe termen mijlociu si lung.

Bancile si celelalte institutii de credit sunt specializate, fie in finantarea unor ramuri care nu prezinta interes pentru bancile comerciale, fie in creditarea unor obiective speciale, grupandu-se, cel mai adesea, in urmatoarele categorii: banci ipotecare, banci agricole, companii sau trusturi de investitii, banci de comert exterior, societati de asigurari, societati financiare, cooperative de credit, case de economii etc.

6. Lichiditatea bancara

Nevoile de lichiditati ale bancii constau din necesitatea de a putea efectua plati imediate ca retragerile de depozite sau satisfacerea cererilor de credite.

Plasamentele cu scadente mai mari decat resursele bancii reprezinta un risc de lichiditate si ele se fac din anticiparea cresterii dobanzilor pe termen lung. Deponentii prefera scadente reduse pentru a se proteja impotriva inflatiei.

De aceea, scadentele resurselor si plasamentele bancii trebuie in permanenta coordonate, iar bancile trebuie sa dispuna permanent de active lichide pentru a face fata, cum aratam, retragerilor de depozite si cererii de credite.

Cel mai lichid activ este numerarul bancii a carui marime si durata de mentinere afecteaza profitabilitatea bancii, dar lipsa lui poate pune in dificultate banca.

Plasamentele in active lichide - depozite pe piata interbancara si titluri de stat - sunt plasamente cu mare grad de lichiditate, putand fi folosite la nevoie aproape imediat pentru a face fata necesitatilor de cash ale bancii.