NOTIUNI GENERALE PRIVIND TREZORERIA INTREPRINDERII

NOTIUNI GENERALE PRIVIND TREZORERIA INTREPRINDERII

Locul trezoreriei in gestiunea intreprinderii

Din punct de vedere economic, nici o activitate nu se poate desfasura fara suport financiar, concretizat de cele mai multe ori in bani, ceea ce conduce la ideea ca trezoreria intreprinderii reprezinta puntea de legatura a celor trei categorii de activitati delimitate mai sus.

In acelasi timp, trezoreria unei intreprinderi joaca un rol de filtru pentru majoritatea operatiunilor ce se desfasoara in perimetrul sau prin intermediul restrictiilor impuse de acoperirea financiara a acestor operatiuni [1].

Locul trezoreriei in cadrul intreprinderii trebuie analizat si prin prisma marimii acesteia. Astfel pentru intreprinderile mari cu activitate diversificata si cu structuri organizatorice diversificate s-au delimitat mai multe etape in evolutia functiei compartimentului trezoreriei.

Trezoreria este considerata componenta fundamentala in gestiunea financiara a intreprinderii insa totusi nu exista un consens in ceea ce priveste conceptul si elementele care o compun. In decursul timpului, a capatat mai multe expresii[2]:

una restransa, care pune semnul egalitatii intre trezorerie si disponibilitati;

alta extinsa, include pe langa disponibilitati si titlurile de plasament transformabile in lichiditati;

a treia, apropiata de conceptul de trezorerie neta, ia in considerare diferenta dintre disponibilitati si creditele bancare pe termen scurt (indiferent daca acestea sunt primate direct in contul curent sau prin contul separat de imprumut);

a patra extinde continutul conceptului de trezorerie neta, adaugand la suma disponibilitatilor valoarea titlurilor de plasament, iar creditelor bancare pe termen scurt efectele scontate nescadente si creantele cedate (reflectate in contul de angajamente in afara bilantului);

in limbaj curent, trezoreria este perceputa ca totalitatea mijloacelor de plata disponibile la nivelul unei entitati pentru a face fata platilor scadente.

Din punct de vedere contabil se identifica cu ansamblul activelor lichide ale unei intreprinderi, ale unei asociatii[3].

Trezoreria este definita ca reprezentand totalitatea actiunilor specializate de organizare si conducere a fluxurilor de intrare si iesire de moneda, de administrare a lichiditatilor si a creditelor pe termen scurt. Deci, trezoreria este definita ca suma a elementelor constitutive ale acesteia, ca active si pasive de trezorerie :

Trezoreria = Lichiditati +Active financiare de trezorerie - Pasive de

trezorerie (credite de trezorerie, credite de scont)

Activele financiare de trezorerie cuprind: valori mobiliare de plasament (titluri), efecte comerciale de incasat, bilantul de trezorerie si certificate de depozit.

Notiunea de trezorerie cuprinde ansamblul lichiditatilor monetare si a echivalentelor de numerar de care dispune o unitate pentru a face fata platilor scadente . Lichiditatile monetare reprezinta mijloacele banesti efective pe care le detine un agent economic, avand urmatoarea structura:

numerar aflat in casieria unitatii;

disponibilitati banesti aflate in conturile din banci;

avansuri de trezorerie.

Echivalentele de numerar reprezinta investitii financiare pe termen scurt, care sunt usor convertibile in mijloace banesti efective, avand urmatoarea structura[6]:

valori de incasat: efecte comerciale, cecuri;

titluri de plasament: actiuni, obligatiuni;

alte valori: timbre fiscale, timbre postale, bonuri valorice de combustibil, tichete de masa.

Gestiunea trezoreriei se refera la ansamblul mijloacelor si tehnicilor contabile pe care le foloseste managementul firmei pentru accelerarea incasarilor si plata la termen a datoriilor firmei, respectiv mentinerea unui echilibru permanent, cu costuri cat mai mici[7].

Gestiunea trezoreriei cuprinde mijloacele pe care le foloseste unitatea, care au ca scop:

accelerarea incasarilor;

plata la timp a obligatiilor unitatii pentru mentinerea unui echilibru permanent, obiective ce trebuie realizate cu costuri cat mai mici;

previzionarea echilibrului financiar pe termen scurt pentru a evita in viitor lipsa disponibilitatilor;

plasarea disponibilitatilor pe care unitatea le are in plasamente pe termen scurt sau, in lipsa disponibilitatilor, sa apeleze la credite pe termen scurt oferite pe piata monetara.

Gestiunea intreprinderii trebuie sa asigure echilibrul platilor si al incasarilor pe termen scurt, adica trebuie sa aiba capacitatea de a-si procura resursele suplimentare pentru situatia cand platile depasesc incasarile sau/si plasamentele pe termen scurt a disponibilitatilor temporare, atunci cand incasarile depasesc platile.

In cadrul trezoreriei avem doua instrumente de lucru importante pe baza carora se iau si principalele decizii: bugetul trezoreriei si planul zilnic al operatiunilor.

Trezoreria reprezinta o serie de activitati specializate de organizare si gestionare a fluxurilor de intrare si de iesire de moneda, de administrare a lichiditatilor si a unor credite pe termen scurt.

Asigurarea lichiditatii este sarcina de baza a trezoreriei, deoarece intreprinderea, fiind angajata intr-un sistem complex de raporturi economice si financiare, trebuie sa faca fata tuturor obligatiilor banesti..

Trezoreria in sens restrans cuprinde disponibilitatile banesti la banci si in numerar, iar in sens larg termenul se extinde si la valorile mobiliare de plasament care pot fi transformate prin vanzare in disponibilitati banesti sunt asimilate mijloacelor de trezorerie si creditele pe termen scurt contractate cu bancile pentru plati.[8]

Importanta mijloacelor banesti rezulta din functiile pe care le indeplinesc banii, astfel[9]:

sunt masura a valorii bunurilor, lucrarilor si serviciilor, functie care se realizeaza prin etalonul preturillor;

sunt mijloace de circulatie a bunurilor permitand evaluarea si astfel schimbul marfurilor;

sunt mijloc de plata si de decontare a datoriilor si drepturilor intre partenerii de afaceri, perecum si decontarea sumelor cuvenite angajatilor, statului si altor organisme;

sunt mijloc de tezaurizare, de catre unitatea patrimoniala atat pentru achizitii cat si pentru efectuarea unor plasamente aducatoarea de venituri suplimentare.

bani universali folositi la evaluarea operatiilor de comert exterior precum si la compararea diversilor indicatori in cadrul economiei nationale.

Tinand cont de importanta mijloacelor banesti organizarea ratioanala a evidentei lor constituie un obiectiv primordial al contabilitatii in acest domeniu. Acest obiectiv consta in asigurarea echilibrului economico-finaniciar permanent si a unei eficiente rationale a intregii activitati, care se realizeaza printr-un complex de activitati si instrumente.

Informatiile contabilitatii cu privire la aceste elemente patrimoniale permit studierea trezoreriei, stabilirea acesteia la sfarsitul fiecarei perioade de gestiune si determinarea capacitatii de plata a unitatii patrimonial

Optimizarea trezoreriei are la baza trei principii

utilizarea judicioasa a creditelor, in functie de costul acestora;

promovarea unei tehnici adecvate de plasament a excedentelor de trezorerie;

evitarea pe cat posibil a unor costuri creditoare (care se remunereaza).

Trezoreria unei unitati patrimoniale poate fi considerata drept punctul sau forte. De maniera in care se vor dirija fluxurile banesti si financiare de care dispune aceasta va depinde in final situatia patrimoniala si rezultatul exercitiului

Organizarea contabilitatii trebuie sa asigure realizarea obiectivelor manageriale de ordin financiar ale unitatii patrimoniale, intre care cele care vizeaza asigurarea capacitatii de plata curente au un loc central.

Prin calculele contabile se urmareste:

gestionarea corecta a numerarului si a altor valori aflate in casieria unitatii patrimoniale;

respectarea plafoanelor de casa;

controlul asupra operatiilor ce privesc avansurile spre decontare.

Componenta de baza a strategiei generale a unei firme este in orice moment strategia financiara. O importanta deosebita o are examinarea situatiei financiare a intreprinderii, trebuie sa se cunoasca lichiditatile minime necesare mentinerii activitatii. De aceea, managerii trebuie sa cunoasca permanent lichiditatea si solvabilitatea firmei.

Conceptul de trezorerie se refera la ansamblul mijloacelor de finantare sub forma lichiditatilor (avansate sau nu) si creditelor pe termen scurt de care dispune o unitate patrimoniala la un moment dat pentru a putea face fata platilor ajunse la scadenta.

In fond, trezoreria intreprinderii presupune stabilirea unui optim intre costurile mijloacelor de finantare si veniturile obtinute. O gestiune eficienta a trezoreriei presupune ca intreprinderea sa dispuna la un moment dat de disponibilitati suficiente pentru a face fata exigibilitatilor si a disponibilitatilor instantanee, rezultate din functiile intreprinderii este nevoie de o gestiune previzionara a trezoreriei .

Una din cele mai licitate politici de gestiune a trezoreriei, pe plan mondial, este "trezoreria zero"[13]. Ea consta in mentinerea cat mai aproape de zero a soldurilor de disponibilitati in vederea reducerii costurilor de gestiune a trezoreriei. Gestiunea de tip "zero" intampina o serie de dificultati, mai ales in cazul intreprinderilor cu numeroase fluxuri financiare reglate prin cecuri, data de prezentare la banca a cecurilor neputand fi prevazuta cu exactitate.

O investigare sumara a pachetului "conturilor financiare" si de lichiditati ca si a interdependentelor ce se nasc ne conduc la concluzia ca prin intermediul contabilitatii trezoreriei se realizeaza cateva obiective esentiale cum ar fi[14]:

executia si coordonarea tuturor operatiilor financiare care antreneaza mijloace banesti si de plata ale agentului economic;

evidenta si controlul operativ al patrimoniului aflat sub forma mijloacelor banesti si in decontare;

derularea si evidenta relatiilor financiare de capital;

respectarea cu strictete a legislatiei financiare si fiscale, "alinierea" la regulile financiare comune tuturor agentilor economici.

Atunci cand firma nu mai dispune de capacitati de finantare pentru a se dezvolta, este supusa insolvabilitatii. Insolvabilitatea, blocajul financiar, impun managerilor o atentie deosebita asupra problematicii gestiunii trezoreriei.

Pentru evitarea acestei situatii nefavorabile si de nedorit pentru unitate, precum si pentru o mai buna gestiune a trezoreriei trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele elemente[15]:

intarirea functiei contabile si a rolului gestiunii financiare a intreprinderii;

functionarea, fara aparitia unor elemente inertiale si de blocaj, a mecanismelor, a fluxurilor si circuitelor financiare;

asigurarea si utilizarea eficienta a capitalului disponibil, a surplusului temporar de moneda, cu implicatii favorabile asupra proceselor economico-financiare din intreprindere;

intarirea si cresterea exigentei controlului asupra numerarului agentilor economici, asigurand totodata imbunatatirea organizarii, manifestarea pe un plan calificativ superior, a functiilor si sarcinilor trezoreriei firmelor;

analiza permanenta si detaliata a echilibrului financiar si cash-flow-ului;

imbunatatirea previziunii fluxurilor financiare, elaborarii bugetului de trezorerie si a previziunii numerarului;

dimensionarea rationala si eficienta a trezoreriei, tinand seama de interdependenta dintre acesta si fondul de rulment al agentilor economici;

mai buna fundamentare a proiectarii fluxurilor lichiditatilor si o reala determinare a valorii de piata a intreprinderii;

reflectarea in analiza diagnostic a situatiei financiare, printr-o mai buna fundamentare metodologica, a fluxurilor de trezorerie (cash-flow), la nivelul agentilor economici;

imbunatatirea sub cordonarea Ministerului Finantelor, a metodologiei contabilitatii financiare a intreprinderilor, care sa permita o mai operativa si corecta reflectare a opertiilor de trezorerie.

Se apreciaza ca inflatia se manifesta in mod direct asupra disponibilitatilor prin simpla depreciere[16]. Asupra acestora se rasfrange imediat orice modificare a contextului economiei in care activeaza un agent economic.

Controlul trezoreriei va permite un prim diagnostic al activitatii intreprinderii si vizeaza[17]:

satisfacerea la un moment oportun a necesarului de lichiditate al intreprinderii;

identificarea in timp util a diferentelor dintre previziuni si realizari, in vederea adaptarii masurilor corective care se impun;

identificarea cauzelor care au provocat diferente si stabilirea responsabilitatilor.

Controlul numerarului trebuie sa vizeze modul de colectare, gestionare si decontare a banilor lichizi, spre a preveni pierderile din eroare, fraudele sau risipa.

1.2 Probleme privind evaluarea mijloacelor de trezorerie

Evaluarea in contabilitate consta in cuantificarea si exprimarea in unitati monetare a marimii elementelor patrimoniale (active, pasive, cheltuieli si venituri) si a operatiilor economice si financiare cu modificari intervenite in masa patrimoniului.[18]

Prin contabilitate nu se poate reflecta decat ceea ce se cuantifica in bani. Astfel, evaluarea este definita ca fiind un proces de exprimare in bani a faptelor si fenomenelor de care se ocupa contabilitatea.

Particularitati privind evaluarea trezoreriei

Elementele de trezorerie sunt supuse acelorasi reguli de evaluare prevazute pentru celelalte componente ale patrimoniului, desi prezinta si unele particularitati (conform OMFP 1752/2005), asupra acestora vom insista in cele ce urmeaza :

La intrarea in patrimoniu investitiile pe termen scurt se evalueaza la cost de achizitie (pret de cumparare sau de rascumparare) sau la valoarea stabilita potrivit contractelor. Nu se includ in costul de achizitie al titlurilor eventualele cheltuieli accesorii ocazionate de cumparare (comisioane si cheltuieli similare), acestea fiind inregistrate direct pe cheltuielile perioadei in care intervine achizitia.

Sumele incasate / platite in devize prin virament / in numerar comporta dubla exprimare in valuta si in moneda nationala, prin transformarea devizelor la cursul zilei, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.

La inventariere se stabileste valoarea actuala a elementelor inventariate, pe seama cheltuielilor reflectandu-se ajustari pentru pierderea de valoare.

La inchiderea exercitiului, diferentele de curs valutar aferente disponibilitatilor in devize si a altor valori de trezorerie (cum sunt titlurile de stat in valuta), acreditivele si depozitele pe termen scurt in valuta, intre cursul de schimb de la aceasta data si cursul de schimb de la inregistrarea in contabilitate se evidentiaza in conturile de venituri si cheltuieli din diferente de curs valutar, dupa caz.

Ajustarile pentru pierderea de valoare reflectate se suplimenteaza, diminueaza sau anuleaza, dupa caz.

La iesirea din patrimoniu elementele componente ale trezoreriei se evalueaza, de regula, la valoarea de intrare. Titlurile de plasament pot fi evaluate si dupa una din metodele utilizate la evaluarea iesirilor de stocuri (FIFO, LIFO, CMP). Concomitent cu iesirea din entitate a investitiilor pe termen scurt, eventualele ajustari pentru pierderi de valoare se anuleaza. Sumele in devize iesite din conturile bancare sau din casierie reprezentand plati ale unitatii se evalueaza atat in valuta cat si in lei prin tansformarea devizelor la cursul oficial al zilei.

Conform OMFP 1752/2005 activele circulante trebuie evaluate la costul de achizitie sau costul de productie, dupa caz.

In categoria activelor circulante se cuprind:

a)                stocurile, inclusiv valoarea serviciilor pentru care nu a fost intocmita factura;

b)                creantele;

c)                investitiile pe termen scurt;

d)                casa si conturile la banci.

Conform Ordinului mai sus mentionat, la evaluarea activelor circulante se vor respecta urmatoarele prevederi:

- ajustarile de valoare se fac pentru activele circulante in vederea prezentarii acestora la cea mai mica valoare de piata, in circumstante speciale, la o alta valoare minima atribuita acestora la data bilantului.

- evaluarea nu poate fi continuata daca motivele pentru care au fost facute modificarile de valoare nu mai sunt aplicabile.

- in situatia in care ajustarea devine total sau partial fara obiect, intrucat motivele care au dus la reflectarea acesteia au incetat sa mai existe intr-o anumita masura, atunci acea ajustare trebuie reluata corespunzator la venituri.

daca activele circulante fac obiectul ajustarilor de valoare cu caracter exceptional, exclusiv in scop fiscal, suma ajustarilor si motivele pe care acestea au fost efectuate trebuie prezentate in notele explicative.

Operatiunile privind incasarile si platile in valuta se inregistreaza in contabilitate la cursul zilei, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.

Operatiunile de vanzare-cumparare de valuta se inregistreaza in contabilitate la cursul utilizat de banca comerciala la care se efectueaza licitatia in valuta, fara ca acestea sa genereze diferente de curs valutar.

Criterii de evaluare:

a)        Valoarea de utilitate, considerata ca valoarea care trebuie sa reprezinte costul sau sacrificiul consimtit pentru a aduce bunul respectiv in patrimoniu sau ceea ce ar aduce bunul respectiv daca l-ar utiliza in intreprindere sau l-ar vinde pe piata.

Standardele internationale de Contabilitate, definesc valoarea justa ca fiind suma la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie, de buna voie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul este determinat obiectiv[21].

Se poate adauga precizarea ca valoarea de utilitate poate fi privita si din prisma "pierderii" sau "sacrificiului" pe care l-ar suporta o intreprindere daca ar fi lipsita de bunul respectiv.

Aceeasi sursa considera valoarea utila drept valoarea actualizata a fluxurilor de numerar viitoare estimate si obtinute din utilizarea continua a unui activ si din cedarea acestuia la sfarsitul duratei utile de viata.

b)        Valoarea reala[22] este definita prin prisma valorii la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie, de buna voie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii directe.

c)         Valoarea de piata, folosita in cadrul tranzactiilor directe, reprezinta pretul care poate fi obtinut / platit pe o piata activa caracterizata prin:

activele de pe piata sunt relativ omogene;

sunt cantitati suficiente de asemenea active tranzactionate, in asa fel incat oricand pot fi gasiti potentiali cumparatori si vanzatori;

preturile sunt disponibile pentru a fi recunoscute de catre public.

d)        Timpul vizeaza momentul plasarii evaluarii in trecut, prezent sau viitor. Orice evaluare, in virtutea continuitatii activitatii intreprinderii, gliseaza intre timpul trecut, trece peste prezent si se ingrijeste de reproductia valorilor economice la timpul viitor.

Astfel, evaluarea tranzactiilor si a evenimentelor se efectueaza la timpul prezent si se bazeaza pe costul istoric, iar la iesire pe pretul de vanzare. In cadrul fluxurilor de tranzactii si evenimente apar retineri si stationari concretizate in active si pasive. In acest ultim caz evaluarea se face la timpul prezent si se misca intre valorile provenite din trecut si viitor cand are loc iesirea activelor si pasivelor.

Momentele evaluarii.

Se pot identifica patru momente in care se face evaluarea:

a.         La intrarea in patrimoniu, evaluarea se face la valoarea de intrare, numita si valoare contabila sau cost istoric.

b.         La iesirea din patrimoniu sau la darea in consum, evaluarea se face intotdeauna la valoarea de intrare. Aceasta inseamna ca in momentul iesirii trebuie sa se cunoasca neaparat valoarea de intrare.

c.         La inventariere, evaluarea se face la valoarea de inventar, care este o valoare de utilitate, stabilita in functie de pretul pietei si de utilitatea pentru unitate a bunului evaluat. Pentru creante si datorii, valoarea de inventar este egala cu valoarea probabila de incasat sau de plata.

d.         La inchiderea exercitiului se pune de acord valoarea de intrare cu rezultatele inventarierii, avand in vedere principiul prudentei.

Formele evaluarii. Evaluarea in contabilitate se diferentiaza in raport de momentul efectuarii, natura elementelor patrimoniale si a operatiilor care modifica masa patrimoniului.

Astfel, in functie de momentul cand se efectueaza, evaluarea este la intrarea si iesirea elementelor patrimoniale in cadrul bilantului contabil.

In ceea ce priveste natura elementelor patrimoniale, se pot diferentia urmatoarele forme de evaluare:

evaluarea imobilizarilor corporale si necorporale;

evaluarea stocurilor;

evaluarea titlurilor de valoare;

creantele si datoriile in lei;

valuta;

creantele si datoriile in devize;

lingouri sau monede de aur sau argint;

cheltuieli si venituri.

Natura operatiilor care modifica masa patrimoniului impune distinctii in cazurile :

intrari prin achizitie, prin productie proprie, prin aport in numerar, cu titlu gratuit;

iesiri prin vanzare, consum si cu titlu gratuit.