Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

Organizarea financiara si bugetul Uniunii Europene

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




Organizarea financiara si bugetul Uniunii Europene

1. Organizarea financiara





Spre deosebire de organizatiile internationale traditionale, care promoveaza cooperarea intre state fara sa aduca atingeri suveranitatii acestora, Comunitatile Europene constituie cadrul unei integrari crescande a statelor membre, implicand o limitare a suveranitatii acestora.

Comunitatile europene au fost constituite la inceputul celei de-a doua jumatati a secolului XX, ca urmare a adancirii interdependentelor dintre state. A fost creata, mai intai, Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului - CECO sau ECSC (1951), apoi, sase ani mai tarziu Comunitatea Economica Europeana - CEE sau Piata Comuna si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice - EUROATOM (1957), iar in 1959, Asociatia Europeana a Liberului Schimb - AELS.

Fiecare comunitate, pentru aducerea la indeplinire a obiectivelor propuse, si-a creat propriile sale institutii: Adunarea Parlamentara, Consiliul de Ministri si o institutie executiva denumita Inalta Autoritate - in CECO (ECSC) si Comisie - in CEE si Euroatom, o Curte de Justitie, precum si organe consultative. Deoarece aceste institutii aveau structuri si atributii asemanatoare in toate cele trei comunitati (CECO, CEE si Euroatom), dand nastere la anumite paralelisme, a aparut necesitatea unificarii acestor institutii, proces care s-a derulat in mai multe etape.

Din punct de vedere legislativ, Uniunea Europeana a fost fondata pe baza a trei Comunitati:

Comunitatea Economica a Carbunelui si a Otelului (CECO sau ECSC) - infiintata in baza Tratatului de la Paris din anul 1951 intre Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda, care a intrat in vigoare la data de 25 iulie 1951.

Principalul obiectiv al CECO era stabilirea unei piete comune, la nivelul statelor semnatare, pentru carbune si otel. Tratatul desemna institutiile care urmau sa se ocupe de solutionarea acestor probleme in vederea atingerii obiectivelor stabilite. Masurile care trebuiau luate vizau:

- realizarea unei oferte organizate pentru Piata Comuna;

- acces egal pentru clientii plasati in pozitii similare;

- practicarea celor mai mici preturi, dar care sa permita, in egala masura, amortizarea si recuperarea capitalului investit;

- conditii de natura a incuraja cresterea si imbunatatirea productiei precum si folosirea rationala a resurselor naturale;

- imbunatatirea conditiilor de lucru precum si a standardelor de viata pentru personalul implicat in industriile aferente Comunitatii;

- promovarea comertului international precum si a preturilor echitabile pentru export.

Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euroatom) - infiintata prin intermediul Tratatului de la Roma din 25 martie 1957, in vigoare de la data de 1 ianuarie 1958, tratat semnat de aceleasi tari.

Euroatom a fost infiintata pentru a pune bazele conditiilor necesare pentru fundamentarea si dezvoltarea unei industrii nucleare comune la nivelul statelor semnatare. Scopurile care au stat la baza constituirii acesteia au fost:

- promovarea cercetarii si asigurarea diseminarii informatiilor tehnice;

- stabilirea unui sistem unitar de standarde pentru securitate in scopul protejarii sanatatii lucratorilor precum si a sanatatii generale a publicului larg;

- facilitarea investitiilor necesare dezvoltarii industriei energiei nucleare;

- asigurarea pentru toti utilizatorii a unei cantitati echitabile de materie prima si combustibil nuclear;

- asigurarea utilizarii in concordanta cu destinatia normala a materialului nuclear;

- exercitarea drepturilor de proprietate asupra energiei nucleare cu respectarea regimului special al materialelor de fuziune;

- stabilirea de relatii destinate promovarii si sustinerii progresului cu alte tari care nu sunt parte activa a Comunitatii precum si cu organizatii internationale de profil.

Comunitatea Economica Europeana (CEE) - infiintata prin intermediul Tratatului de la Roma din 25 martie 1957, in vigoare de la data de 1 ianuarie 1958, tratat semnat de aceleasi tari.

Principiile generale stabilite la inceputul Tratatului sunt clar detaliate prin prezentarea exacta a modalitatilor de stabilire a Pietei Comune precum si prin definirea politicilor care urmeaza sa fie adoptate, astfel:

- eliminarea de catre statele membre a taxelor vamale, precum si a tuturor restrictiilor cantitative aferente importului si respectiv exportului, precum si a altor masuri si reglementari legislative cu efecte similare;

- crearea unui tarif vamal comun;

- crearea unui sistem care sa asigure respectarea principiilor concurentei in cadrul Pietei Comune;

- realizarea procedurilor pentru coordonarea politicilor economice aferente Statelor Membre si pentru remedierea dezechilibrelor aferente balantelor de plati;

- ajustarea sistemului legislativ al Statelor Membre astfel incat sa fie posibila functionarea optima a Pietei Comune;

- crearea Fondului Special European in scopul imbunatatirii oportunitatilor de angajare ale lucratorilor si al imbunatatirii conditiilor de viata si cresterea nivelului general de trai;

- crearea Bancii Europene pentru Investitii cu scopul principal de a facilita dezvoltarea economica a Comunitatii.

In anul 1967 cele sase State Membre - Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda ale Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, Comunitatii Economice Europene si Euroatom semneaza tratatul de fuziune punandu-se bazele Comunitatii Europene.

Din anul 1967 si pana in anul 1992 au mai aderat la Comunitatea Europeana inca sase tari: Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Spania si Portugalia.

Ulterior, in anul 1992, in data de 7 februarie, la Maastricht, Ministrii de Externe si de Finante ai celor 12 State Membre ale Comunitatii Europene semneaza Tratatul privind edificarea Uniunii Europene. Tratatul intra in vigoare in data de 1 noiembrie 1993, data de la care Comunitatile Europene se numesc oficial Uniunea Europeana.

In anul 1995 adera la Uniunea Europeana un numar de trei noi state, respectiv Austria, Finlanda si Suedia, Uniunea fiind atunci alcatuita din 15 state, situatie care s-a mentinut pana in anul 2004, cand, in data de 1 mai aveau sa intre un numar de 10 noi state: Cipru, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Republica Slovaca si Slovenia.

Principalele institutii care functioneaza in cadrul Uniunii Europene sunt:

Parlamentul European, format din reprezentantii cetatenilor din statele membre, alesi prin vot direct;

Consiliul European (Consiliul de Ministri);

Comisia Europeana, cu atributii privind interesele generale ale Uniunii Europene;

Curtea de Justitie a Comunitatii Europene, care se ingrijeste de respectarea legilor europene;

Curtea de Conturi Europeana, care verifica finantarea activitatilor Uniunii Europene.

Activitatea acestor cinci institutii europene este completata de cateva organisme cu functii specializate.

In orice studiu sau analiza trebuie avut in vedere ca Uniunea Europeana este o comunitate de state, regiuni si popoare, de o mare diversitate geografica, lingvistica si culturala. Din acest motiv, realizarea coeziunii economice si sociale trebuie privita ca o expresie a solidaritatii europene si o cerinta pentru eficienta economica si competitivitatea globala a Uniunii Europene.

De avantajele unei piete largite, creata prin eliminarea tuturor barierelor care impiedicau libera circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalului, trebuie sa poata profita toti in mod egal.

Problema este ca nu toate statele membre si mai ales nu toate regiunile componente ale acestora sunt la fel de bine echipate si pregatite pentru a face fata concurentei, crescuta in noul mediu creat, regiunile mai putin dezvoltate neputand beneficia in mod corespunzator de noile conditii.

Fara a se interveni asupra acestei situatii, decalajele fata de regiunile dezvoltate tind sa se adanceasca. Regiunile mai putin dezvoltate se caracterizeaza, in general, printr-o infrastructura inadecvata sau depasita, in special in domeniul cailor de comunicatie si al infrastructurii pentru protectia mediului. Structurile lor industriale sunt neperformante sau uzate moral, folosind metode si tehnologii depasite sau producand bunuri neadaptate cerintelor pietei.

De asemenea, sectorul agricol este dominat in aceste regiuni de structuri arhaice, fenomene de depoluare urbana, dar mai ales rurala, cu consecinte negative in plan social si economic, cat si asupra mediului inconjurator.

In aceste conditii, somajul cunoaste o rata inalta, care produce un impact deosebit asupra tinerilor.

Principalele instrumente pentru reducerea disparitatilor si intarirea coeziunii economice si sociale sunt 'Fondurile structurale' si 'Fondul de coeziune', care 'consuma' cea mai mare parte a bugetului comunitar.

In afara acestora, Uniunea Europeana a mai creat instrumente, de mai mica anvergura, destinate sustinerii de proiecte in domenii considerate prioritare, precum educatia, mediul, cercetarea, dezvoltarea comunitara si poate, de asemenea, acorda imprumuturi in conditii avantajoase prin intermediul Bancii Europene de Investitii.

Principalul mijloc si instrument pe care-l foloseste Uniunea Europeana pentru a promova politica sa de dezvoltare regionala este reprezentat de asa numitele 'Fonduri Structurale'. Aceste fonduri, constituite din contributiile financiare ale tarilor membre, proportional cu nivelul de dezvoltare al acestora, sunt redistribuite, conform unui cadru reglementator si procedural foarte complex, catre acele state sau regiuni ale Uniunii Europene care sunt ramase in urma ca nivel de dezvoltare economico-sociala.

Constructia institutionala europeana influenteaza in doua modalitati finantele publice ale statelor membre.

In primul rand, institutiile comunitare constituie un nivel suplimentar de administrare publica, care dispun de propriile lor resurse si efectueaza propriile lor cheltuieli. Aceste resurse si cheltuieli nu mai sunt disponibile pentru administratiile nationale, deoarece constituie finante comunitare.

In al doilea rand, constructia europeana a modificat profund conditiile in care sunt luate la nivel national deciziile referitoare la veniturile si cheltuielile administratiei publice.

Particularitatile finantelor Uniunii Europene pot fi scoase in evidenta analizand cheltuielile, resursele si procedura bugetara comunitara.

2. Bugetul Uniunii Europene

Initial, comunitatile europene aveau propriile bugete, fiind autonome din punct de vedere financiar. Tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965 a redus numarul bugetelor la doua: bugetul general si cel operational al CECO. Dupa expirarea tratatului privind instituirea CECO la data de 23 iulie 2002, veniturile din gestionarea bunurilor CECO au fost alocate bugetului general, in scopul finantarii cercetarii in domeniul carbunelui si otelului.

In prezent, Bugetul Uniunii Europene se intocmeste cu respectarea principiilor bugetare fundamentale privind unitatea, anualitatea, echilibrul, universalitatea, specificitatea si unitatea monetara, stabilite prin Regulamentul Consiliului nr.1605/25.06.2002, precum si a regulilor contabilitatii publice de separare a atributiilor ordonatorilor de credite si contabililor publici.

principiul unitatii si acuratetei bugetului inseamna ca toate veniturile si cheltuielile Comunitatii si ale Uniunii, cand sunt suportate de buget, trebuie sa fie inregistrate in buget.

principiul universalitatii presupune renuntarea la practicile de rambursare a platilor in cont si de reutilizare a acestora.

principiul specificitatii arata necesitatea ca institutiile sa detina un anumit grad de flexibilitate a managementului in transferurile de fonduri alocate. Regulamentul nr.1605/2002 permite o prezentare integrata a alocarii resurselor financiare si administrative in functie de scop.

Procedurile de transferare a alocarilor trebuie, de asemenea, armonizate pentru toate celelalte institutii astfel incat transferurile aferente personalului si alocarilor operationale sa nu constituie o problema pentru fiecare institutie.



In ceea ce priveste transferurile alocarilor privind cheltuielile operationale, Comisia poate realiza transferuri intre capitole, in cadrul unuia sau aceluiasi tiltu, in cadrul unei limite totale de 10% din alocarile pentru exercitiul financiar care apare in linia din care s-a efectuat transferul.

Autoritatii bugetare trebuie sa i se permita sa constituie rezerve in numai doua cazuri: cand nu exista act de baza sau cand nu este sigur faptul ca alocarile sunt adecvate.

referitor la principiul anualitatii, trebuie retinuta diferenta intre alocarile diferentiate si cele nediferentiate. Deciziile privind transferurile alocarilor de angajament si plata trebuie luate de fiecare institutie. Perioadele suplimentare trebuie sa fie limitate exclusiv la cazurile cand ele sunt absolut necesare, si anume, platile FEOGA.

principiul echilibrului constituie o regula bugetara de baza. In legatura cu aceasta, trebuie accentuat faptul ca apelarea la imprumuturi nu este compatibila cu sistemul resurselor proprii ale Comunitatii. Cu toate acestea, principiul echilibrului nu impiedica operatiunile de acordare sau luare cu imprumut, garantate prin bugetul general al Uniunii.

unitatea de cont in care este intocmit bugetul este un alt principiu si ea este, de asemenea, utilizata in scopul implementarii si prezentarii conturilor.

principiul managementului financiar solid trebuie definit avand in vedere principiile economiei, eficientei si eficacitatii si in conformitate cu acele principii verificate prin indicatori de performanta stabiliti pe activitate si masurabili astfel incat rezultatele sa poata fi evaluate.

referitor la principiul transparentei, trebuie imbunatatite informatiile privind implementarea bugetului si conturilor.

Referitor la stabilirea si prezentarea bugetului, prevederile actuale trebuie armonizate si simplificate prin eliminarea distinctiei intre bugetele suplimentare si bugetele de amendare.

Intrucat Comisia este responsabila cu implementarea bugetului, aceasta nu poate delega nici o sarcina de autoritate publica care sa implice utilizarea de puteri discretionare. Regulamentul aplicabil bugetului comunitar este menit sa reafirme acest principiu si sa specifice scopul sarcinilor care pot fi delegate.

De asemenea, trebuie mentionat ca organismele din sectorul privat, altele decat acelea care au o misiune de serviciu public si in conditii specifice, nu pot sa isi asume nici o masura de implementare bugetara, ci doar sa furnizeze servicii tehnice sau administrative specializate sau sa indeplineasca sarcini pregatitoare sau auxiliare.

In scopul concordantei cu principiile transparentei si managementului financiar solid, organismele din sectorul public sau organismele cu o misiune de serviciu public carora le sunt delegate sarcini de implementare in numele Comisiei trebuie sa aiba proceduri transparente de achizitii, controale interne eficiente, un sistem de prezentare a conturilor care sa fie separat de celelalte activitati ale acestora si un audit extern.

In concordanta cu articolul 279 (c) al Tratatului de la Maastricht, regulamentul defineste imputernicirile si raspunderile responsabililor cu autorizarea, ale contabilului autorizat si ale auditorului intern.

Responsabilii cu autorizarea sunt in totalitate raspunzatori pentru toate operatiunile de venituri si cheltuieli executate sub autoritatea acestora si trebuie sa fie trasi la raspundere pentru actiunile lor, inclusiv, acolo unde este necesar, prin proceduri disciplinare.

Aceasta imputernicire trebuie, de asemenea, intarita prin inlaturarea controalelor centralizate anterioare si, in special, prin eliminarea aprobarii in avans a operatiunilor de venituri si cheltuieli de catre controlorul financiar si verificarii de catre contabilul autorizat a faptului ca plata constituie o eliberare valida.

Contabilul autorizat este responsabil pentru executarea adecvata a platilor, pentru colectarea veniturilor si recuperarea datoriilor.

Auditorul intern isi indeplineste sarcinile in concordanta cu standardele internationale de audit. Rolul sau este de a verifica functionarea corecta a sistemelor de gestiune si control stabilite de responsabilii cu autorizarea.

Auditorul intern nu este implicat in operatiunile financiare si nu are rol de exercitare a controlului asupra acestor operatiuni inaintea deciziilor luate de catre responsabilii cu autorizarea.

Noul Regulament defineste conceptele de angajament bugetar si legal al cheltuielilor, precum si conditiile pentru aplicarea acestora. De asemenea, Regulamentul defineste tipologia platilor care pot fi facute de responsabilii cu autorizarea. Prin Regulament se prevede faptul ca operatiunile de validare, autorizare si plata trebuie finalizate intr-o limita de timp care va fi stabilita in regulile de implementare si ca, in cazul in care nu se respecta aceasta limita de timp, creditorii vor fi indreptatiti sa primeasca dobanzi, care vor fi suportate de la buget.

Contabilitatea si prezentarea conturilor trebuie sa cuprinda conturi generale si conturi de buget; trebuie adaugat faptul ca aceste conturi generale sunt bazate pe un sistem de contabilitate de angajament, in timp ce conturile de buget sunt menite sa stabileasca contul de executie al bugetului si rapoartele privind implementarea bugetului.

In ceea ce priveste auditul extern si decizia de eliberare, desi Comisia este in totalitate responsabila pentru implementarea bugetului, importanta managementului impartit cu statele membre implica cooperarea lor in procedurile de audit de catre Curtea Auditorilor si in decizia de eliberare de catre autoritatile bugetare.

Bugetul Uniunii Europene este intotdeauna echilibrat si este finantat din resursele proprii care acopera in mod automat nivelul stabilit al cheltuielilor, dupa o procedura reglementata, complexa si iterativa.

Modul de determinare a resurselor proprii este complet independent de cel de determinare a cheltuielilor comunitare care sunt suportate din totalul veniturilor incasate in Bugetul de stat national sub forma de 'cheltuieli cu resursele proprii ale UE'.

Resursele proprii ale UE pot fi definite ca fiind venituri impozabile alocate anual si pentru intreaga Uniune, in scopul de a finanta bugetul UE sau de a ajunge in mod automat in buget, fara a fi nevoie de o decizie ulterioara a autoritatii nationale.

Resursele proprii sunt stabilite, incasate, platite si controlate in conformitate cu regulile Sistemului Resurselor Proprii aflate in vigoare in prezent, respectiv Decizia Consiliului nr.2000/597/CE, Euroatom si cele doua Regulamente de implementare a acesteia: Regulamentul Consiliului (CE, Euroatom) nr.1150/2000 si Regulamentul Consiliului (CE, Euroatom) nr.1553/89.

Problema resurselor proprii este extrem de importanta din punct de vedere politic, deoarece provenienta resurselor proprii determina relatiile intre cetateni, statele membre si organele comunitare, privind in acelasi timp si problema autonomiei financiare a comunitatilor.

Un scurt istoric al sistemului resurselor proprii este necesar pentru intelegerea evolutiei sistemului de finantare a bugetului Uniunii Europene.

In ceea ce priveste finantarea Comunitatii Economice Europene, Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957, prevedea o perioada de tranzitie cu contributii din partea statelor membre si, apoi, trecerea la un sistem de resurse proprii.

Resursele proprii pot fi definite ca mijloace proprii de finantare, care sunt independente de statele membre. Este vorba de resurse cu caracter fiscal, destinate, in transe unitare si definitive, Comunitatii, in scopul finantarii bugetului acesteia, si care ii sunt transmise de drept, fara a fi necesara de fiecare data o hotarare in acest sens din partea fiecarei autoritati in plan national.

Decizia din 21 aprilie 1970 a legiferat si consacrat tranzitia de la sistemul bazat pe contributii nationale, prin intermediul caruia statele membre asigurau controlul politicilor comunitare, la un sistem autonom de finantare, prin intermediul resurselor proprii 'traditionale' (contributii agricole si taxe vamale) si al unei resurse bazate pe impozitarea valorii adaugate.

Resursele traditionale se considera resurse proprii 'prin natura lor', deoarece sunt venituri in cadrul politicilor comunitare si nu venituri provenite de la statele membre sub forma contributiilor nationale.

Taxele vamale au fost cuprinse in Tratatul de la Roma, ca o resursa acordata initial Comunitatii Europene, pentru finantarea cheltuielilor acesteia.

Taxele vamale pentru otel si carbune au fost incorporate acestei resurse in anul 1988. Contributiile agricole au fost consacrate in anul 1962 si au fost incorporate in resursele Comunitatii la 21 aprilie 1970. Aceste resurse variaza in functie de preturile pietei mondiale si europene. Acestor taxe, care se incaseaza din tranzactiile cu produse agricole cu tarile terte in cadrul Politicii Agricole Comune (P.A.C.), li se adauga contributiile pentru productia si pastrarea zaharului (rezerve) si a izoglucozei.

Resursa TVA a fost consacrata prin Decizia adoptata la 21 aprilie 1970, intrucat resursele proprii traditionale nu mai erau suficiente pentru finantarea bugetului comunitar.

Dupa precizarea termenilor in care functioneaza acest sistem, resursa TVA, complicata in natura ei, a fost introdusa incepand cu anul 1980 si se obtine prin aplicarea unei cote asupra unei baze de impozitare determinate printr-o metoda unitara.

Din anul 1988 pana in anul 1994, aceasta baza de impozitare nu putea sa depaseasca 55% din PNB-ul statelor membre.

Din anul 1995, aceasta limita a fost fixata la 50% din PNB-ul statelor membre, al caror PNB pe cap de locuitor este mai mic de 90% din media pe ansamblul Comunitatii. Intre anii 1995 si 1999, aceasta modificare s-a extins progresiv tuturor statelor membre.

Decizia adoptata in 1970 limita cota maxima referitoare la resursa TVA la 1% din baza de impozitare predeterminata.

A doua Decizie referitoare la deciziile proprii, din 7 mai 1985, a crescut aceasta cota la 1,4% cu valabilitate din 1 ianuarie 1986, data aderarii statelor iberice.

In anul 1988, Consiliul a hotarat sa statueze un al patrulea tip de resurse proprii, pe baza calcularii PNB. Aceasta resursa urma sa inlocuiasca resursa TVA in rolul acesteia de 'echilibru financiar'.

Resursa PNB provine din aplicarea unei cote, determinata pentru fiecare an financiar in cadrul procedurii bugetare, pe o baza de impozitare care corespunde sumei PNB al statelor membre la preturile pietei.

Exista si anumite 'resurse speciale', provenite din actiunile intreprinse de Comunitate, cum ar fi impozitul pe venit si contributiile personalului angajat, dobanzile, garantiile si diverse alte taxe, contributii si impozite.

In prezent, resursele proprii se compun din:

Resurse proprii traditionale (RPT), respectiv taxe vamale, taxe agricole si taxe privind zaharul.

Taxele vamale si taxele agricole rezulta din aplicarea legislatiei vamale a Comunitatii si Politicii Agricole Comune (PAC) privind importurile din tarile terte. Taxele privind zaharul se aplica asupra producatorilor din sectorul zaharului si sunt utilizate pentru a acoperi cheltuielile Comunitatii in acest sector.

Prin Regulamentul Comisiei (CE) nr.1260/2001 privind organizarea comuna a pietei zaharului (zahar, produse substituibile in stare lichida, izoglucoza si sirop de inulina), Uniunea Europeana a instituit si organizat o piata comuna in sectorul zaharului cu scopul de a reglementa mecanismele de piata interna si comertul exterior cu aceste produse.

Principala caracteristica a pietei zaharului este politica interventionista, care se realizeaza prin preturi de interventie garantate mai mari decat pretul pietei stabilite la nivel comunitar, precum si prin alocarea de cote.

Exista doua categorii de preturi de interventie, valabile pentru produsele pure nominalizate, la poarta fabricii, cu caracteristici de calitate bine determinate:

a) pretul de interventie minim garantat, care poate fi obtinut pentru productia comercializata pe piata interna;

b) pretul de interventie derivat - fixat pentru fiecare zona deficitara din UE.

Desi RPT sunt venituri ale Comunitatii ce rezulta din legislatia acesteia, totusi, cel care colecteaza aceste resurse este statul membru si acesta isi retine un anumit procent care reprezinta o compensatie pentru costurile colectarii acestor resurse.

resursa bazata pe 'TVA' deriva din aplicarea unei rate uniforme, valabila pentru toate statele membre, la bazele de evaluare a TVA armonizate, determinate conform reglementarilor comunitare. Baza de evaluare a TVA a unui stat membru nu poate depasi 50% din PNB-ul acelui stat membru.

resursa bazata pe 'VNB' reprezinta o resursa de echilibru bugetar, fiind utilizata pentru a furniza veniturile necesare acoperirii cheltuielilor atunci cand toate celelalte surse de finantare au fost epuizate si este calculata prin aplicarea unei cote uniforme a sumei VNB-urilor tuturor statelor membre.

O trasatura a Sistemului Resurselor Proprii este corectia Marii Britanii, ce reprezinta un mecanism de corectie care reduce dezechilibrul bugetar al Marii britanii printr-o reducere a platilor legate de TVA si VNB. Costul acestei corectii este suportat de celelalte state membre in legatura cu partea lor din VNB-ul Comunitatii.

Statele membre sunt responsabile de colectarea Resurselor Proprii Traditionale (RPT), pentru care stabilesc, justifica, recupereaza si pun la dispozitie Comisiei sumele datorate, in conformitate cu reglementarile stabilite prin Regulamentul (CE, Euroatom) nr.1150/2000.

Pentru aceasta, statele membre trebuie sa aiba o infrastructura adecvata de control pentru a se asigura ca administratiile lor, mai ales Autoritatea Vamala, isi indeplinesc sarcinile in mod adecvat.

Statele membre retin in mod curent 25%, sub forma costurilor de colectare, din resursele proprii traditionale platite catre Comunitate.

Resursele proprii sunt puse la dispozitia Comisiei lunar, pana in prima zi lucratoare dupa cea de-a 19-a zi din luna urmatoare stabilirii dreptului. Statele membre informeaza Comisia privind resursele proprii traditionale ce urmeaza a fi creditate in cont printr-o declaratie detaliata a drepturilor stabilite.



Comisia controleaza administratiile statelor membre pentru a se asigura ca resursele proprii traditionale au fost colectate in conformitate cu legislatia vamala si cu cea referitoare la zahar.

Resursele proprii bazate pe TVA si VNB sunt platite Comisiei in fiecare luna, atunci cand 1/12 din suma continuta in bugetul aprobat sau bugetul rectificativ aprobat este creditata si in numele Comisiei.

In abordarea problemei cheltuielilor bugetare trebuie sa se faca distinctie intre cheltuielile Uniunii Europene, ale caror principii si sume sunt determinate juridic prin tratate, legislatie secundara, conventii, contracte private denumite cheltuieli obligatorii, si cheltuielile pentru care autoritatea bugetara are dreptul sa decida sumele (cheltuieli facultative).

Incadrarea in categoria cheltuielilor obligatorii sau a cheltuielilor facultative genereaza dezbateri intre cele doua laturi ale autoritatii bugetare: Consiliul si Parlamentul European, dar Parlamentul are cuvantul final numai in determinarea sumei cheltuielilor facultative.

Contul general de cheltuieli este divizat in sase sectiuni:

- parlamentul European (sectiunea I);

- Consiliul (sectiunea II);

- Comisia (sectiunea III);

- Curtea de Justitie (sectiunea IV);

- Curtea Auditorilor (sectiunea V);

- Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor (sectiunea VI).

Alocatiile prevazute in sectiunile I, II, IV, si VI sunt numai alocatii administrative, iar cele prevazute in sectiunea III sunt de doua tipuri:

- alocatii administrative, grupate in Partea A, care acopera cheltuielile de personal, cladiri, echipamente, publicatii, IT, delegatii, cheltuieli provenind din functii speciale, cum ar fi granturile si unele cheltuieli interinstitutionale, referitoare la pensiile oficialilor si personalul temporar al tuturor institutiilor;

- Partea B contine alocatiile pentru operare, care se divid in opt subsectiuni.

Obiectivele si instrumentele specifice politicii europene de coeziune economica si sociala au cunoscut schimbari si evolutii notabile, in ultimii 40 de ani.

Principiile unei politici de dezvoltare regionala au fost stabilite, la nivel european, inca din 1957, o data cu semnarea Tratatului de la Roma de catre cele 6 tari 'din prima linie' care au pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE).

In chiar preambulul Tratatului se fac referinte explicite la nevoia de consolidare a unitatii economice a statelor membre si de a reduce disparitatile dintre acestea, tarile membre fiind chemate 'sa intareasca unitatea economiilor lor si sa asigure dezvoltarea armonioasa a acestora, reducand decalajul dintre diferitele regiuni si intarzierea celor mai putin favorizate'.

Inca de la crearea sa, CEE a urmarit dezvoltarea armonioasa si echilibrata a statelor membre, in scopul atingerii unui nivel economic ridicat care sa asigure standarde de viata din ce in ce mai inalte tuturor cetatenilor.

Odata cu progresul comunitatii pe calea integrarii, problema dezvoltarii economice armonioase si echilibrate si a atingerii unui nivel de viata ridicat a inceput sa fie transferata tot mai mult de la nivelul tarilor la nivelul regiunilor. Aceasta pentru ca intr-un corp comun cum a ajuns sa fie Uniunea Europeana, din punct de vedere al dezvoltarii economice si al conditiilor de viata, rolul entitatilor mici componente ale intregului a devenit mai important.

Fondurile structurale reprezinta instrumente financiare prin care UE actioneaza pentru eliminarea disparitatilor economice si sociale intre regiuni.

Asistenta financiara comunitara in domeniul politicilor structurale se realizeaza prin intermediul: Fondurilor structurale, Fondului de Coeziune, Banca Europeana de Investitii (BEI), Fondul European de Investitii, Comunitatea Europeana pentru Energie Atomica.

Prevederile generale ale Fondurilor Structurale sunt cuprinse in Regulamentul Consiliului (CE) nr.1260/1999.

Fondurile structurale, BEI si celelalte instrumente financiare existente trebuie sa contribuie fiecare intr-o maniera adecvata la atingerea urmatoarelor trei obiective prioritare:

- Promovarea dezvoltarii si ajustarii structurale a regiunilor slab dezvoltate, denumit 'Obiectivul 1';

- Sprijinirea conversiei economice si sociale a zonelor care se confrunta cu dificultati structurale, denumit 'Obiectivul 2';

- Sprijinirea adaptarii si modernizarii politicilor si sistemelor de invatamant, instruire si ocupare a fortei de munca, denumit 'Obiectivul 3'. Acest obiectiv va oferi asistenta financiara in afara regiunilor acoperite de 'Obiectivul 1' si va oferi un cadru de referinta pentru politici privind toate masurile necesare in vederea promovarii resurselor umane intr-un teritoriu national fara a prejudicia caracteristicile specifice ale fiecarei regiuni.

Fondurile structurale sunt:

a)       FEDER - Fondul European de Dezvoltare Regionala, fond structural creat in anul 1975 in scopul reducerii dezechilibrelor regionale, destinat regiunilor mai putin dezvoltate, care finanteaza investitii in sectoarele: productiv, infrastructura, educatie, sanatate, dezvoltare locala, IMM;

b)      FSE - Fondul Special European, fond structural creat in anul 1960 in scopul sprijinirii pregatirii profesionale, recalificarii fortei de munca si destinat politicii sociale a UE, care sprijina masuri de ocupare a fortei de munca si dezvoltare a resurselor umane;

c)       FEOGA - Fondul European pentru Orientare si Garantare in Agricultura - sectiunea Orientare, fond structural creat in anul 1962 in vederea sprijinirii programelor de imbunatatire a conditiilor de productie si marketing in agricultura. Fondul FEOGA - sectiunea Garantare contribuie la atingerea 'Obiectivului 2' in conformitate cu regulamentul (EC) nr.1257/1999. 'Obiectivul 2' sprijina conversia economica si sociala a zonelor care se confrunta cu dificultati structurale.

d)      IFOP - Instrumentul Financiar de Orientare a Politicii Pescuitului, fond structural creat in anul 1993 si destinat politicii comunitare in domeniul pescuitului.

Fondul de Coeziune - instrument financiar creat in anul 1993, sprijina investitii in domeniul infrastructurii de transport si mediu. Obiectivul enuntat al acestui fond il reprezinta reconsolidarea coeziunii economice si sociale prin ajutor acordat statelor mai putin prospere (al caror PIB - este sub 90% din media pe Comunitate) pentru a participa la Uniunea economica si monetara.

Fondurile Structurale impreuna cu Fondul de Coeziune sunt denumite instrumente structurale.

Instrumentele structurale si alte masuri structurale (BEI, EUROATOM, FEI) sunt denumite instrumente financiare.

Sursele comunitare sunt alocate din Fondurile Structurale pe baza planurilor financiare ale fiecarui Program Operational.

Planurile financiare pentru proiectele componente ale masurilor incluse in programele operationale sunt realizate de beneficiarii finali si fac parte integranta din contractele incheiate cu Autoritatea de Management sau Organismele Intermediare.

Alocarile din Fondul de Coeziune sunt stabilite de Comisia Europeana intr-o suma specificata prin decizie a acesteia. Angajamentele bugetare ale Comisiei Europene sunt facute numai pentru proiecte aprobate.

Angajamentele bugetare ale Comisiei Europene vor fi valide pentru o perioada determinata de natura proiectului respectiv si de conditiile specifice stabilite pentru implementarea lui.

Suma angajamentelor anuale va fi determinata de CE, anual, pana la data de 30 aprilie. Autoritatea de plata pentru Fondul de Coeziune va prezenta estimarile de cheltuieli pentru anul bugetar si pentru urmatorul an Comisiei Europene nu mai tarziu de 30 aprilie. Pentru realizarea acestor estimari, Autoritatea de Management pentru Fondul de Coeziune va prezenta Autoritatii de Plata necesarul alocarilor financiare din Fondul de Coeziune pentru anul bugetar si urmatorul an pana la data de 30 martie pe baza informatiilor si documentelor prezentate de organismele intermediare pentru Fondul de Coeziune.

Fara a constitui un indicator reglementat prin acquis-ul comunitar, in practica bugetara se compara suma fondurilor primite de un stat membru pentru diverse programe cu suma fondurilor platite de acel stat membru, aceste informatii fiind publicate in Raportul privind cheltuielile anuale defalcate pe fiecare stat membru.

Desi este un exercitiu pur tehnic, datorita usurintei de obtinere a informatiei si transparentei, indicatorul 'balanta neta' constituie primul pas in analiza avantajelor sau dezavantajelor legate de apartenenta la UE, dar care nu ia in considerare si alte avantaje, cum ar fi integrarea economica si stabilitatea geopolitica.

La acesta se adaoga faptul ca, datorita principiului unitatii de cont, stabilit in EURO pentru bugetul UE, influenta aprecierii sau deprecierii cursului valutar al unitatii monetare nationale/Euro se transmite in mod diferit asupra cheltuielilor stabilite prin diverse programe comunitare de modul determinarii contributiei statului membru la resursele proprii comunitare.

In ceea ce priveste desfasurarea procesului bugetar comunitar, acesta se concretizeaza in stabilirea limitelor maxime pentru diferitele valori prognozate pe diferitele titluri si capitole bugetare atat pe partea de cheltuieli, cat si pe partea de resurse proprii.

Resursele proprii trebuie sa acopere in mod automat cheltuielile comunitare totale, la nivelul tuturor statelor membre, prin procedurile cuprinse in Regulamentul financiar.

In ceea ce priveste desfasurarea procesului bugetar deosebit de complex si laborios, Comisia Europeana elaboreaza Propunerea Proiectului de Buget, iar adoptarea revine Consiliului si Parlamentului European, bazata pe un tip special de decizie reglementata printr-un Acord interinstitutional.

Acest sistem cu trei institutii este cunoscut si sub denumirea de 'trilogie'.

Uniunea Europeana are conturi de disponibil de fonduri deschise pentru colectarea resurselor proprii. Fiecare stat membru inscrie resursele proprii in creditul contului deschis in acest scop in numele Comisiei la trezoreria sa sau la organismul pe care l-a desemnat.

Conturile deschise in numele Comisiei de catre fiecare stat membru sunt in moneda nationala si cuprind transferurile de la Uniunea Europeana, precum si platile de resurse proprii catre UE.

Situatia financiara evidentiaza fondurile de la UE care sosesc pe destinatii precise si platile de resurse proprii catre UE, precum si balanta neta de tip contabil.

Principalele etape ale procedurii bugetare.

Procedura bugetara este prevazuta la articolul 272 al Tratatului CEE, care stipuleaza secventa etapelor si limitele de timp care trebuie respectate de cele doua entitati ale autoritatii bugetare: Consiliul si Parlamentul.

Procedura bugetara, se extinde de la 1 septembrie pana la 31 decembrie a anului care precede anul bugetar pentru care se elaboreaza bugetul, dar in practica acest program este devansat.

Etapele procedurii bugetare sunt sintetizate astfel:

Elaborarea de catre Comisia Europeana a proiectului preliminar de buget si transmiterea acestuia catre autoritatea bugetara, dar nu mai tarziu de 15 iunie.

Fiecare institutie care primeste alocatii bugetare elaboreaza o estimare a cheltuielilor necesare pentru anul urmator. Dupa o dezbatere interna orientativa pentru stabilirea principalelor prioritati politice si bugetare ale anului viitor, Comisia pregateste proiectul preliminar de buget dupa analizarea necesitatilor de cheltuieli ale tuturor departamentelor solicitante si arbitrarea conflictelor dintre cereri.

Acest proiect preliminar este adoptat de Comisie cel mai devreme in luna mai si, redactat in toate limbile statelor membre, este inaintat autoritatii bugetare nu mai tarziu de 15 iunie. Proiectul preliminar poate fi rectificat de catre Comisia Europeana prin intermediul unor amendamente, care sa furnizeze informatii noi ce nu erau disponibile in momentul stabilirii primei variante a proiectului preliminar.

Elaborarea de catre Consiliul European a proiectului de buget.

Consiliul introduce in prima lectura proiectul preliminar de buget. simultan, este initiata o procedura de conciliere cu privire la cheltuielile obligatorii, ce urmeaza a fi introduse in buget. Dupa o intalnire cu o delegatie a Parlamentului European, Consiliul stabileste, inainte de 31 iulie, proiectul de buget, care este transmis Parlamentului in prima jumatate a lunii septembrie.

Prima lectura de catre Parlamentul European a proiectului de buget are loc in luna octombrie. Parlamentul dezbate proiectul de buget si ca urmare pot surveni trei situatii diferite:

- Parlamentul nu intreprinde nici o actiune - bugetul este considerat aprobat;

- Parlamentul aproba bugetul -procedura este completa;

- Parlamentul decide sa faca modificari: propune modificari in cheltuielile obligatorii, propune amendamente la cheltuielile obligatorii.

Modificarile propuse la cheltuielile obligatorii necesita o majoritate absoluta a voturilor exprimate. Amendamentele referitoare la cheltuielile neobligatorii necesita votul unei majoritati absolute a membrilor Parlamentului.

A doua lectura de catre Consiliul European a proiectului de buget are loc in a treia saptamana a lunii noiembrie, dupa o intalnire de mediere cu o delegatie a Parlamentului.



Proiectul de buget este rectificat in lumina amendamentelor Parlamentului referitoare la cheltuielile neobligatorii sau a modificarilor propuse la cheltuielile obligatorii.

Deciziile Consiliului la a doua lectura referitoare la cheltuielile obligatorii determina stabilirea sumelor finale.

Proiectul de buget rezultat in urma amendamentelor este returnat Parlamentului in jurul datei de 22 noiembrie.

A doua lectura de catre Parlament si adoptarea bugetului. In timp ce Consiliul are ultimul cuvant asupra cheltuielilor obligatorii, Parlamentul revede cheltuielile neobligatorii in sesiunea din luna decembrie, cand poate accepta sau refuza propunerile Consiliului. In final, Parlamentul adopta bugetul in intregime.

Parlamentul poate adopta bugetul cu o majoritate absoluta a membrilor sai si trei cincimi din voturile exprimate. Presedintele Parlamentului declara bugetul adoptat si acesta poate fi transpus in practica. In situatii exceptionale sau in conditii imprevizibile, Comisia Europeana poate propune, in timpul anului, rectificarea bugetului adoptat. Rectificarea bugetului este utilizata, de asemenea, pentru introducerea rezultatului bilantului din anul precedent in bugetul pe anul curent. Rectificarea bugetului este subiectul acelorasi reguli procedurale ca si bugetul general.

Ca in toate sistemele bugetare nationale, legislatia bugetara comunitara prevede, potrivit articolului 274 (205) al Tratatului CE, obligatia executarii bugetului UE conform principiilor de gestiune financiara sanatoasa.

In principiu, controalele interne referitoare la bugetul comunitar se realizeaza cu ajutorul mecanismelor de control financiar intern ale Comisiei Europene. De mentionat faptul ca, in numeroase cazuri, aceste controale se desfasoara in organismele nationale de control.

Controalele externe sunt de competenta Parlamentului European si a auditului efectuat de Curtea Europeana de Conturi. Etapa finala a controlului o reprezinta procedura de verificare a inchiderii contului general anual de executie a bugetului comunitar, care se efectueaza o data pe an, la recomandarea Consiliului European.

Parlamentul European trebuie sa aprobe prin vot inchiderea bugetara anuala. Comisia Europeana este obligata sa respecte observatiile Parlamentului European cu privire la executarea cheltuielilor si sa intreprinda actiunile care se impun.

Integrarea Romaniei in mecanismul de functionare al constructiei europene in viitorul apropiat - confirmata prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana la 25 aprilie 2005 - presupune definirea unei noi functii pentru finantele publice nationale, caracterizata a fi de mare complexitate, si anume, aceea de coordonare si corelare a politicilor bugetare nationale cu politicile bugetare comunitare.

Astfel, si in cazul Romaniei, se pune problema crearii si dezvoltarii capacitatii administrative pentru asigurarea eficientei si transparentei fluxurilor financiare catre si de la bugetul Uniunii Europene prin armonizarea legislatiei nationale cu regulamentele financiare comunitare, prin definirea procedurilor si mecanismelor nationale, crearea structurilor organizatorice si stabilirea competentelor lor in domeniu.

Scopul fundamental al acestui demers il reprezinta formularea si sustinerea pozitiei Romaniei pe parcursul intregului proces bugetar: de elaborare, aprobare, rectificare si executie a bugetului comunitar general, in conformitate cu reglementarile comunitare, in aceasta etapa in calitate de observator activ (fara drept de vot), iar dupa aderare cu drept de vor in cadrul sistemului decizional comunitar: Comisie, Consiliu si Parlament European.

In mod complementar, dupa aderarea Romaniei la UE, rezultatul deciziilor privind implicatiile construirii bugetului general al UE asupra Romaniei trebuie reflectate in bugetul national potrivit reglementarilor nationale.

Procesul de aderare presupune, pe de o parte, crearea si intarirea capacitatii administrative pentru managementul operational al contributiei Romaniei la constituirea resurselor proprii ale bugetului UE, iar pe de alta parte, pregatirea cadrului legal si institutional pentru derularea Fondurilor Structurale si a Fondului de Coeziune, astfel incat sa se reuseasca intr-o perioada relativ scurta de timp atingerea unui nivel de convergenta corespunzator.

Sustinerea in plan financiar a reformelor structurale se realizeaza prin efortul comun al bugetului UE si al bugetului de stat al tarii noastre.

Principalele surse prin care UE sustine Romania, din punct de vedere financiar, in procesul de preaderare, sunt programele PHARE, ISPA si SAPARD, efortul bugetar national, in acest caz, concretizandu-se in asigurarea cofinantarii fondurilor transferate de catre Uniunea Europeana in cadrul acestor programe.

Incepand cu anul 2007, fluxurile financiare stabilite la nivel bugetar, intre Romania si Uniunea Europeana, vor cunoaste o ampla intensificare, atat din punct de vedere al diversificarii acestora, cat si din punctul de vedere al volumului de fonduri transferate.

Din perspectiva de stat membru, Romania va beneficia, inca din primul an al aderarii, de importante resurse financiare prin intermediul Fondurilor Structurale, Fondului de Coeziune, fondurilor alocate in cadrul Politicii Agricole Comune si in cadrul Politicilor Interne.

Resursele financiare totale pe care Romania estimeaza ca le va primi in perioada 2007-2008, care au fost incluse in cadrul fiscal bugetar pe termen mediu, sunt prezentate in tabelul urmator:

- estimare plati - milioane euro

Sume de la bugetul UE

Cofinantare

Sume de la bugetul UE

Cofinantare

Politica agricola comuna

Actiuni structurale total,

din care:

- Fonduri structurale

- Fondul de Coeziune

Politici interne

Din perspectiva calitatii de Stat Membru, incepand cu anul 2007, Romania va trebuie sa asigure plata contributiei sale pentru finantarea bugetului Uniunii in cadrul sistemului resurselor proprii ale bugetului comunitar.

Potrivit sistemului resurselor proprii, sumele estimate a fi platite de Romania pentru finantarea bugetului comunitar sunt in suma de circa 869,0 milioane euro pentru anul 2007 si circa 979,0 milioane euro pentru anul 2008.

Romania trebuie sa asigure capacitate de absortie a fondurilor comunitare si de aplicare a unui management bugetar integrat.

In conditiile in care Romania nu va reusi implementarea acestor reforme administrative si nu va creste capacitatea de absortie a autoritatilor locale, exista riscul de a nu putea cheltui in totalitate aceste resurse si de a inregistra costuri de oportunitate ridicate atat din punct de vedere social, cat si economic.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 649
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site