Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

Organizarea monetara

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




Organizarea monetara

1. Sisteme monetare nationale

1.1. Sistemul monetar: definire, continut, rol




In literatura de specialitate, sistemul monetar este definit ca un anumit mod de organizare si reglementare a circulatiei monetare dintr-o tara, pe baza unor legi speciale ale statului respectiv.

Privite in evolutie sistemele monetare au avut in structura lor urmatoarele elemente componente, mai reprezentative, si anume:

unitatea monetara;

etalonul monetar;

modul de batere si de circulatie a monedelor cu si fara valoare integrala (intrinseca);

modul de emisiune si punere in circulatie a monedei de hartie (bancnotelor) si a hartiei-moneda.

1.2 Clasificarea sistemelor monetare

A) Sistemul monetar bimetalist

Bimetalismul a fost introdus la inceputul secolului XIX in speranta ca ar putea asigura mai bine, decat monometalismul argint (cel mai vechi etalon metalic), stabilitatea monedei prin procese compensatoare. In cadrul acestui sistem baterea monedelor etalon pentru ambele metale era libera, circulatia lor fiind paralela si simultana.

In functie de modalitatea de stabilire a raportului valoric dintre cele doua metale, bimetalismul a cunoscut trei variante: bimetalismul integral; bimetalismul paralel; bimetalismul partial.

B) Sisteme monetare bazate pe etalonul aur

a. Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-moneda. Forma clasica de existenta a etalonului aur a fost pana la primul razboi mondial cea a etalonului aur-moneda (gold specie standard), metalul monetar circuland liber pe piata interna si internationala. Alaturi de aur, functiile monedei erau indeplinite de moneda de argint si indeosebi de moneda de hartie sub forma bancnotelor si altor semne monetare).

Prima tara care a adoptat acest tip de etalon a fost Anglia in 1818, el fiind pus de catre celelalte tari europene, la baza sistemelor lor monetare, mult mai tarziu, dupa 1870, iar SUA in 1900. In Romania etalonul aur-moneda a fost adoptat prin lege din 1890.

b. Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-lingouri. Acest etalon a functionat o perioada scurta de timp , dupa primul razboi mondial, reprezentand, de fapt, o forma limitata a etalonului aur clasic. In cadrul acestui etalon (gold bullion standard) aurul-moneda este retras din circulatie de pe piata interna si internationala si depozitat la banca emitenta de bancnote sub forma de lingouri.

c. Sistemul monetar bazat pe etalonul aur-devize. Etalonul aur-devize (gold exchange standard) a fost pus la baza sistemelor monetare nationale dupa Conferinta Monetara din 1922 de la Geneva, pentru ca in 1944 la Conferinta Monetara si Financiara de la Bretton Woods sa fie adoptat si de sistemul monetar international nou creat.

Romania a adoptat acest etalon in 1929 concomitent cu celelalte forme ale etalonului aur, fiind abandonate de fapt si de drept prin reforma monetara din 1947. In perioada 1971 – 1974 s-a renuntat la acest etalon ca baza a sistemelor monetare nationale si a celui international, lucru consfintit si prin statutul modificat al FMI.

C) Sisteme monetare bazate pe etalonul putere de cumparare

In prezent aurul nu mai indeplineste functii monetare, nu se mai bat monede decat in scopuri jubiliare, metalul galben fiind cotat la bursa ca o marfa obisnuita.

Deocamdata, locul metalului monetar in aceasta functie a fost luat de etalonul putere de cumparare.

Moneda emisa si pusa azi in circulatie pe plan national si international are drept corespondent un etalon format prin contributia bunurilor si serviciilor create in cadrul fiecarei economii nationale.

1.3 Reglementarea emisiunii de moneda

A) Emisiunea monedei de hartie

Rolul monedei de hartie in evolutia sistemelor monetare nationale este legat de existenta, de-a lungul unei perioade indelungate de timp, din antichitate pana in Evul Mediu, a anumitor inscrisuri si certificate care atestau existenta unei cantitati de aur si argint bine determinate. Prin trecerea certificatului de la o persoana la alta se producea transferul cantitatii de metal monetar de la un detinatore la altul.

Aparitia biletelor de banca

In anul 1609, Banca din Amsterdam a adoptat o initiativa prin care s-a procedat la emisiunea de bilete de banca in schimbul pieselor metalice care se aflau in circulatie. Aceste bilete se deosebeau de vechile certificate, intrucat nu corespundeau unei cantitati individualizate de metal.

In raport cu piesele pe care le inlocuiau, biletele de banca prezentau avantajul unei utilizari mai usoare in tranzactiile zilnice; punerea in circulatie a unui bilet de banca antrena retragerea din circulatie a unei cantitati de metal de aceeasi valoare. Cu incepere din anul 1656, prin contributia lui Palmstruch, fondatorul bancii Suediei, se trece la realizarea a doua operatii concomitente: emisiunea de bilete si scoaterea efectelor de comert.

B) Emisiunea monedei divizionare

Monedele divizionare sunt piese metalice cu valori nominale scazute si care au utilitate in realizarea platilor. Sunt confectionate din diferite aliaje, iar emisiunea lor se afla in atributiile Monetariei Statului. Dupa confectionare, sunt depuse la banca centrala unde figureaza in activul bilantului si sunt inregistrate la aceeasi valoare in creditul contului Trezoreriei.

Pentru Trezorerie, emisiunea de moneda reprezinta o sursa de venituri, intrucat valoarea metalului si cheltuielile de batere a monedelor sunt inferioare valorii  nominale a acestora.

C) Emisiunea monedei scripturale

Moneda scripturala sau moneda emisa de banci este constituita din depozitele bancilor comerciale, respectiv din soldurile creditoare ale agentilor nebancari care sunt transmise de la un agent la altul prin intermediul cecurilor si al viramentelor.

1.4 Convertibilitatea monetara si cursul de schimb

Convertibilitatea monetara

Convertibilitatea monedei este o insusire legala a acesteia de a putea fi schimbata cu o alta moneda in mod liber prin vanzare-cumparare pe piata, fara nici o restrictie.

Convertibilitatea actuala a monedelor nationale. Trecerea de la cursurile fixe la cele flotante si generalizarea acestora din urma a condus la renuntarea de facto la convertibilitatea oficiala, daca prin aceasta se intelege preschimbarea unei monede cu alta la cu curs oficial sau cel putin la un curs cunoscut. Din momentul in care o asemenea convertire nu mai era posibila decat la cursul pietei, convertibilitatea oficiala dispare ca obligatie a autoritatii monetare.

Convertibilitatea reprezinta, deci, capacitatea unei monede de a circula liber pe plan international. In mod concret, aceasta reprezinta posibilitatea unui detinator de moneda nationala de a o schimba pe moneda altei tari fara nici o restrictie in ce priveste marimea sumei, calitatea persoanei detinatoare si scopul in care se efectueaza operatiunea de convertire.

Analizand continutul actual al convertibilitatii putem desprinde trasaturile ei, distincte de cele specifice convertibilitatii clasice, si anume:

actuala convertibilitate se bazeaza pe puterea de cumparare cu care fiecare economie garanteaza emisiunea si circulatia monedei sale nationale, adica gama de bunuri si servicii ce poate fi procurata in orice moment cu respectiva moneda. Deci, emisiunea monetara are ca acoperire, atat oferta de bunuri si servicii pe care economia o poate realiza, cat si rezervele valutare si de aur pe care le detine respectiva economie;

pentru ca moneda unei tari sa capete statutul de moneda convertibila, economia in cauza trebuie sa asigure un nivel relativ stabil puterii de cumparare a monedei sale nationale, competitivitatea calitativa si de pret pentru bunurile exportate, echilibrarea balantei de plati externe, eliminarea restrictiilor in utilizarea monedei sale de catre rezidenti si nerezidenti in operatiuni curente si pe termen lung, inclusiv folosirea unui singur curs de schimb pentru toate tipurile de operatiuni: comerciale, necomerciale, financiare s.a.m.d;

spre deosebire de convertibilitatea clasica, cea actuala, este, in general, ingradita de o serie de restrictii. Ea priveste in cele mai multe tari numai sumele destinate platilor curente si nu pe cele destinate transferurilor de capital. Dar nici convertibilitatea pentru plati curente nu era nelimitata. De altfel, fiecare tara subordoneaza convertibilitatea unei anumite politici monetare, menita sa protejeze interesele nationale (vezi fig. 2). In timp, deci, ce convertibilitatea clasica avea trasaturi universal valabile, cea actuala are foarte multe forme specifice de manifestare.

1.5 Momente importante in evolutia Sistemului monetar national al Romaniei

Din istoria Sistemului monetar al Romaniei

Prin legea din 1867, in Romania se instituie primul sistem monetar national, caracterizat prin urmatoarele elemente:

a fost un sistem bimetalist, in cadrul caruia moneda era definita in functie de aur si argint, raportul de valoare dintre cele doua metale fiind de 1/14,38;

moneda nationala, leul, era impartita in 100 subdiviziuni, numite bani;

pe teritoriul Romaniei erau acceptate, in circulatie, monedele de aur si argint ale tarilor Uniunii Latine (Franta, Belgia, Italia, Grecia, Elvetia), avand atributele unei monede legale. Pana la infiintarea Bancii Nationale a Romaniei, in anul 1880, circulatia monetara s-a definit prin circulatia monedelor romanesti, din arama si argint, a monedelor Uniunii Monetare Latine si a rublelor rusesti din argint, dupa Razboiul de Independenta.

Moneda de hartie s-a concretizat in bilete ipotecare emise de catre statul roman pentru acoperirea cheltuielilor generate de razboi. Aceste bilete ipotecare nu reprezentau bancnote propriu-zise, intrucat emisiunea lor era garantata cu valoarea bunurilor si proprietatilor statului iar retragerea din circulatie urma a se realiza prin contractarea unor imprumuturi interne.

Infiintarea, in anul 1880, a BNR antreneaza o serie de efecte favorabile functionarii sistemului monetar national.

Conform rolului de institutie de emisiune, BNR a emis primele bancnote, pentru care s-a practicat acoperirea in aur si argint (in primii 5 ani de activitate, BNR a emis peste 100 milioane lei bancnote + 50 milioane lei in monede de argint).

Trecerea la monometalismul de aur (prin Legea din 1889) are drept efect trecerea leului la convertibilitatea deplina si nelimitata in aur. Leul este definit numai in aur: 1 leu = 0,3226 grame cu titlu 900‰.

Functionarea acestui sistem a asigurat stabilitatea monetara si reglarea spontana a cantitatii de bani in circulatie.

In perioada primului razboi mondial, au fost emise bancnote pentru acoperirea cheltuielilor statului, garantate cu bonuri de tezaur, urmand ca la incheierea acestuia, Romania sa se confrunte atat cu fenomene inflationiste specifice si celorlalte tari, cat si cu probleme imediate dupa razboi.

Intre 1918 – 1923 inflatia s-a concretizat intr-o crestere de aproape 8000 ori a indicelui general al preturilor ca si in deteriorarea ratelor de schimb intre leu si valutele internationale (in 1924,1$ = 280) lei, fara a se inregistra valorile din tarile vecine.

Ca rezultat al unificarii din 1918, monedele ce apartineau teritoriile istorice, precum rublele Romanov si coroanele austro – ungare trebuiau retrase din circulatie, prin schimbarea propriu-zisa a acestora cu bancnote ale BNR. Pentru solutionarea problemei a fost propusa unificarea monetara aplicata cu incepere din anul 1920, operatiune prin care au fost retrase din circulatie monedele amintite, precum si “leii” emisi de catre Germania in timpul ocupatiei si garantati cu un depozit fictiv (la o banca din Berlin). In cadrul procesului de unificare s-a realizat o emisiune suplimentara de bancnote de 7,5 miliarde lei.

Un alt moment important in evolutia si functionarea sistemului monetar national il reprezinta incercarea de solutionare a inflatiei din anul 1925, masura adoptata fiind aceea a revalorizarii monedei nationale. Aceasta incercare nu a condus la rezultatele scontate si nu a putut opri procesul de depreciere a leului.

Reforma monetara din anul 1929 si-a propus, ca scop, rezolvarea problemei inflatiei, prin stabilizarea monetara. In cadrul acestei reforme, continutul in aur al leului era stabilit la 10 mg aur (de 32,26 ori mai putin fata de ultima definire din anul 1914), iar convertibilitatea bancnotei este limitata si opereaza potrivit sistemului etalon aur-devize.

In circulatie raman numai bancnotele si monedele din metale obisnuite, fiind eliminate monedele de aur si argint.

BNR a realizat, in aceasta perioada operatiuni de “open market” prin care au fost tranzactionate bonuri de casa. De asemenea, in anul 1929, BNR a majorat taxa scontului cu 9% avand ca efect scumpirea creditelor, iar ulterior, ca urmare a presiunilor politice, nivelul acesteia s-a redus, astfel incat rata dobanzii practicate de banci sa nu depaseasca cu mai mult de 6% taxa oficiala a scontului.

In perioada crizei 1929 – 1933 si cea urmatoare, s-au manifestat efecte puternice care au afectat reforma din 1929; leul se depreciaza accentuat: cererile de devize pentru nevoile statului nu mai pot fi acoperite, preturile inregistreaza cresteri considerabile, procentul de crestere al acestora situandu-se la nivelul de 345,6% comparativ cu cel de sporire al masei monetare (306%).

Cel de-al doilea Razboi Mondial antreneaza cheltuieli guvernamentale (9 miliarde lei in 1940; 95 miliarde lei in 1944), ceea ce justifica masura de deflatie adoptata in decembrie 1944, si concretizata in vanzarea aurului. Astfel a fost retrasa 16% din cantitatea de moneda aflata in circulatie, respectiv 65 miliarde lei. Cu toate acestea, procesul de depreciere al leului a continuat, situatie concretizata in cresterea presurilor (de peste 8.300 ori in 1947 fata de 1938), dar si in devalorizarea fata de dolarul american (de peste 16.500 ori).

In acest context, reforma monetara din anul 1947 a urmarit, in principal, stabilizarea monetara si reglementarea modului de formare al preturilor si tarifelor.

In esenta, aceasta reforma monetara s-a infaptuit dupa cum urmeaza:

devalorizarea leului (pana la 6,6 mg aur);

punerea in circulatie de bancnote ale BNR;

schimbarea leilor vechi cu cei noi in functie de un raport de paritate

de 1 leu nou la 20.000 lei vechi.

Dintre efectele favorabile ale acestei reforme trebuie semnalat faptul ca a generat o putere de cumparare mai mare a salariilor, a sporit stocul de aur si devize al BNR; a redus cantitatea de moneda in circulatie.

In anul 1954 s-a procedat la redefinirea continutului in aur al leului (1 leu este egal cu 0,148112 gr aur), fiind ultima definire in aur a monedei nationale.

Dintre evenimentele care au marcat evolutia sistemului monetar national al Romaniei retin atentia cele referitoare la reforma sistemului bancar care a demarat in anul 1990. Pana in acest moment pot fi identificate doua perioade principale dupa momentul 1954, astfel:

perioada anilor ’60 si ’70, concretizata prin stabilitatea monedei si mentinerea constanta a puterii de cumparare;

perioada anilor ’80 in decursul careia se manifesta procese inflationiste “mascate”, ca premise ale inflatiei specifice anilor dupa 1990.

Sistemul monetar national al Romaniei dupa 1989

In Romania, dupa 1989, mecanismul de piata al politicii monetare a trebuit sa fie creat prin destructurarea vechiului mecanism, pe baza adoptarii unor masuri legislative noi si prin crearea unor institutii adecvate economiei de piata. Dificultatile au aparut datorita faptului ca economia nationala avea nevoie de o politica monetara care se cerea sa contribuie la instalarea economiei de piata, in timp ce, ea insasi, era “in tranzitie”, atat institutional, cat si sub aspectul resurselor umane. In acelasi timp, politica monetara se confrunta cu problemele economiei reale in care nu se cristalizasera comportamentele specifice noii economii, astfel incat reactiile agentilor economici la semnalele transmise de sistemul bancar au fost, deseori, haotice.

Bazele legislative si institutionale ale crearii pietei monetare au fost puse in perioada 1991-1994. “In cazul Romaniei, in mod paradoxal, dupa caderea regimului comunist si declararea optiunii pentru mecanismele de piata, politica monetara a ramas, o buna perioada, intr-un straniu con de umbra. Practic, pentru intregul an 1990, nici cel mai ingaduitor analist nu ar gasi nici macar rudimentele vreunei politici in evolutiile monetare.[1] Asezarea bazelor legislative si institutionale ale politicii monetare a reprezentat punctul nodal al tranzitiei la economia de piata, deoarece s-au creat corelatiile dintre variabilele reale si cele nominale. Asadar, s-a trecut efectiv de la conducerea administrativa centralizata la conducerea descentralizata, pe baza mecanismelor pietei.

Evolutiile au fost urmatoarele:

In decembrie 1990 a fost infiintata Banca Comerciala Romana, ca banca de stat;

In luna mai 1991 Banca Nationala a fost investita prin lege cu functiile de autoritate monetara. Tot in acest an au fost adoptate primele legi bancare care prevedeau: introducerea plafoanelor de credite; abolirea monopolului intermedierii financiare de catre BNR care a solicitat bancilor comerciale ca lichiditatile suplimentare sa fie plasate pe piata interbancara; abolirea mecanismului de refinantare descentralizata in teritoriu bazat pe plafoane de refinantare acordate trimestrial fiecarei sucursale a bancilor comerciale. Au aparut noi banci comerciale. In luna octombrie 1991 a fost coborata la o luna durata de acordare a creditelor pe linii de credit cu un singur instrument; totodata, au fost retrase creditele pe termen mijlociu si lung, au fost abolite plafoanele de credit si s-a renuntat la orice prerogativa de catre BNR in stabilirea nivelului si structurii dobanzilor bancilor comerciale;

In ianuarie 1992 a intrat in functiune noul mecanism de refinantare a BNR, conform Regulamentului de refinantare aprobat de Consiliul de Administratie in luna septembrie 1991, bazat pe trei instrumente: linii de credit, creditul de licitatie si creditul pe termen fix. In luna martie a aceluiasi an a fost introdus mecanismul rezervelor obligatorii cu etapele succesive: a) includerea in baza de calcul a depozitelor in Lei ale agentilor economici; b) includerea depozitelor in Lei ale populatiei; c) includerea depozitelor in valuta ale rezidentilor (din februarie 1994). S-a trecut la corelarea ratelor dobanzii BNR cu acelea ale inflatiei si s-au acordat credite preferentiale;



In 1993, in luna august, s-a adoptat hotararea de a nu se mai reinnoi creditele preferentiale ce expirau la sfarsitul anului. S-a incheiat un acord intre BNR si Ministerul Finantelor de renuntare la finantarea gratuita, nelimitata si automata de catre BNR a deficitului bugetului de stat. A fost adoptata masura potrivit careia conturile deschise bancilor comerciale la sucursalele BNR urmau sa fie consolidate zilnic, intr-un singur cont deschis la Centrala BNR, optandu-se pentru escaladarea rapida a ratei dobanzii si reducerea drastica a lichiditatii;

In sfarsit, in 1994 a fost adoptat un set de reguli prudentiale, care cuprinde limitarea pozitiei valutare deschise, adecvarea capitalului si limitarea accesului la descoperitul de cont.

Impactul acestor masuri a fost deosebit de mare pentru ansamblul economiei nationale ca si pentru fiecare cetatean in parte, iar masurile care au fost adoptate ulterior, pana in prezent, au fost in tandem cu evolutia societatii romanesti, tinta fiind corelarea politicii monetare cu politica guvernamentala, in conditiile independentei Bancii Centrale, ale neamestecului in viata politica, in vederea atingerii scopurilor de etapa ale tranzitiei Romaniei spre economia de piata.

2 Sistemul monetar international

Sistemul Monetar International poate fi definit ca un ansamblu de reguli, instrumente, organisme si piete referitoare la crearea, valorificarea si circulatia monedelor internationale.

1 Sistemul monetar international de la Bretton Woods.

Etape premergatoare si realizari

Conferinta Monetara si Financiara din 1944 de la Bretton Woods a abordat pentru intaia oara problema crearii unui sistem monetar international, bazat pe etalonul aur-devize si, in cadrul acestuia, pe dolar ca principala moneda de rezerva. Propunerea facuta de John M. Keynes de creare a unei monede internationale, denumita “bancor” nu a fost acceptata. A prelevat conceptia americana cuprinsa in Planul White de a se utiliza pe plan international monedele nationale. Initial acest plan cuprindea propunerea unei monede internationale denumita “unitas”. In final, dolarul SUA, garantat cu importante rezerve de aur a castigat, devenind moneda de rezerva a sistemului care se naste. Propunerea crearii unei monede internationale a fost numai un adevar prematur, mecanismele monetare ulterioare fiind favorabile punerii in circulatie si utilizarii in proportie tot mai mare a unei astfel de monede (DST) emisa de FMI.

Crearea in 1944 a sistemului monetar international a insemnat primul mare succes al ideii de cooperare internationala in domeniul monetar, un succes al conceptiei potrivit careia o moneda nationala poate indeplini functii internationale si ca atare poate servi ca pivot al sistemului.

Sistemul monetar international din 1944 a fost conceput ca un ansamblu de norme si tehnici, convenite si acceptate pe baza unor reglementari institutionalizate, menite sa coordoneze comportamentul monetar al tarilor in relatiile de plati si de stingere a angajamentelor reciproce, generate de schimburile comerciale, necomerciale si de miscarile de capital pe plan international. Ansamblul acestor norme de conduita monetara internationala au fost incluse in statutul FMI, organism creat in scopul supravegherii si sprijinirii aplicarii de catre tarile membre a principiilor de functionare ale sistemului nou creat.

2 Sistemul monetar international actual

Abandonarea in lant a principiilor de functionare, asa cum au fost concepute initial, au dus in final la prabusirea sistemului creat la Bretton Woods. Pe fondul acestor realitati au inceput lucrarile de reforma a sistemului in cadrul carora s-a reafirmat necesitatea realizarii, in continuare, a cooperarii monetare prin adaptarea principiilor sale de functionare la noile conditii existente pe plan international. Rezultatele s-au concretizat in introducerea de elemente noi in functionarea sistemului si care si-au gasit reglementarea prin modificari aduse statului FMI.

Ca urmare, mecanismele monetare statuate la Bretton Woods functioneaza astazi intr-o forma mult schimbata, monedele nationale continuand sa detina locul principal in cadrul sistemului monetar international. Cu toate acestea, teoria si practica monetara au contribuit la nasterea si functionarea unei monede internationale (DST) care a schimbat continutul etalonului monetar si mecanismele de functionare a cursului de schimb si ale convertibilitatii.

Functionarea sistemului international actual

Sistemul monetar international utilizeaza, in prezent, un etalon national si unul propriu, in ambele cazuri el fiind rezultatul activitatii economice din una sau mai multe economii nationale, fiind internationalizat in contextul unor factori economici si monetari interni si externi economiilor in cauza. Deci, locul etalonului aur-devize a fost preluat de etalonul putere de cumparare. Fiind vorba de economia mondiala, nu putem considera ca etalon puterea de cumparare creata de o singura economie; apare, deci, o contradictie intre caracterul international al economiei si utilizarea ca etalon propriu a unei monede nationale. Contradictia s-a rezolvat prin internationalizarea unei puteri de cumparare nationala in cadrul mecanismului complex al cursurilor de schimb.

Fata de etalonul aur-dolar, in care cursul oficial rezulta din raportarea valorilor paritare determinate oficial de fiecare tara, in actualul sistem compararea puterilor de cumparare devine o operatiune mult mai complexa, neavand un etalon care sa se exprime prin unitati de greutate (ca in cazul valorilor paritare). Iesirea din impas se realizeaza prin urmarirea statistica a preturilor din tarile care se compara in cadrul mecanismului cursurilor de schimb pentru grupe de marfuri si servicii similare. Din comparatia indicilor de preturi rezulta un curs, considerat drept oficial in relatiile unei economii cu piata internationala. pozitia internationala a etalonului putere de cumparare constituie o preocupare principala, atat in FMI cat si a economiei emitente a monedei cu circulatie pe piata externa; el poate sa-si indeplineasca functiile monetare numai in conditiile in care oscilatiile cursului de piata fata de cursul oficial se mentin in anumite limite considerate rezonabile.

Definirea D.S.T.

In cadrul statutului F.M.I. unitatea valorica a unui D.S.T. este definita ca echivalentul a 0,888671 grame aur fin, ceea ce corespunde valorii paritare a dolarului valabile la 1 iulie 1944. In anul 1974 s-a renuntat la definirea in aur a D.S.T.,  trecandu-se la o definire pe baza cosului valutar.

Din 1981, cosul include monedele a cinci tari membre ale F.M.I., care au ponderea cea mai semnificativa in exportul mondial de bunuri si servicii. Acestea sunt cele cinci monede liber utilizabile: dolarul american, marca germana, yenul japonez, francul francez, lira sterlina.

Procentul detinut de fiecare valuta in total rezulta din importanta fiecarei valute in comertul si platile internationale.

Institutiile Sistemului Monetar International

Sistemul de la Bretton Woods a prevazut pe langa dispozitiile monetare propriu-zise infiintarea a doua organisme: Fondul Monetar International (F.M.I.) si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.). Delegatii de la Conferinta de la Bretton Woods au afirmat ca se gasesc in fata unui paradox, constand in faptul ca Fondul Monetar International functiona ca o banca, punand la dispozitia membrilor sai credite pe termen scurt, iar banca, ce acorda membrilor sai imprumuturi pe termen lung, functioneaza ca un fond.

Cele doua organisme interesate de sprijin reciproc, cu statut de organism specializate ale O.N.U. functioneaza astfel:

Ca organ de finantare F.M.I. are un rol central in creditarea temporara a deficitelor balantelor de plati ale tarilor membre si in sprijinirea lor pentru adoptarea unei politici adecvate de realizare a echilibrului de balanta. Pentru aceasta, tarile in cauza trebuie sa se oblige sa aplice politici de redresare economica si valutara, pe termen scurt, prin mijloace de restrangere a cererii interne (consumul populatiei, investitiile agentilor economici, cheltuielile statului). Acestea sunt cunoscute sub denumirea de politica de austeritate.

Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare a fost creata ca un nou tip de institutie interstatala, de finantare a investitiilor. B.I.R.D. s-a evidentiat printr-o activitate concreta in planul reconstructiei si dezvoltarii economice a tuturor tarilor membre.

Grupul Bancii Mondiale include:

Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare;

Asociatia Internationala pentru Dezvoltare;

Corporatia Financiara Internationala;

Agentia de Garantare Multilaterala a Investitiilor.

Fiecare dintre aceste patru institutii are un rol bine determinat in ceea ce priveste acordarea de sprijin tarilor in curs de dezvoltare, in vederea finantarii unor proiecte de creare si modernizare a infrastructurilor economice si sociale.

Relatiile Romaniei cu F.M.I.

Romania a devenit membra cu drepturi depline a acestui organism international prin semnarea Acordului de la Bretton Woods si prin varsarea cotei de participare, la 15 decembrie 197

Aderarea Romaniei a largit sfera cooperarii monetare si financiare cu celelalte state membre ale F.M.I., Romania fiind al 125-lea stat membru al F.M.I.

Prin aderarea la fond, tara noastra a dobandit urmatoarele drepturi:

Obtinerea de credite in monedele altor tari sau in D.S.T., din resursele generale ale Fondului, in schimbul unei sume in moneda nationala, in conditii mult mai avantajoase decat cele ale pietei. Pentru obtinerea acestor credite a fost necesar sa se respecte o serie de conditii impuse de catre F.M.I. tarilor membre.

Romania a facut uz atat de credite curente in transe, cat si de credite stand-by si de finantarea compensatorie.

Obtinerea de alocari de D.S.T. in cazul unor noi emisiuni de asemenea instrumente. Deoarece F.M.I. a intrerupt emisiunile de D.S.T. incepand din 1972, Romania nu a beneficiat pana in 1978 de asemenea alocari. Conform deciziei F.M.I. tara noastra a primit alocari incepand din 1979 si 1980.

In urma reuniunii anuale a F.M.I. din septembrie 1997, s-a luat decizia unei noi majorari a cotelor tarilor membre si a unei noi alocari de D.S.T. Majorarea cotelor de 45% aplicata la nivelul existent de 145,3 mld. D.S.T. a reprezentat o substantiala crestere a capacitatii tarilor membre de a beneficia de resurse financiare de la Fond. Cota Romaniei la F.M.I., care in 1997 reprezenta 754,1 milioane D.S.T., a crescut in anul urmator la aproximativ 1,1 miliarde D.S.T. (1,5 miliarde dolari).

La sfarsitul anului februarie 1997, din cota parte de 754,1 mil. D.S.T. exista deja o cumparare nerambursabila de 439,9 mil. D.S.T., respectiv un procent de 58,3% din cota. Cumpararea existenta poate fi analizata astfel:

19,2 mil. D.S.T. – facilitatea de finantare compensatorie si situatii neprevazute;

188,5 mil. D.S.T. – facilitate de transformare sistemica;

232,2 mil. D.S.T. – acord de confirmare.

In ceea ce priveste decizia de alocare de noi D.S.T. aceasta a prevazut dublarea alocarilor, deci majorarea cu 21,4 miliarde D.S.T. Dupa aceasta alocare, Romania detine in total 222,1 milioane D.S.T., (aproximativ 280 – 300 milioane dolari), care se adauga la rezerva statului.

Referitor la obtinerea dreptului de participare la luarea deciziilor in cadrul F.M.I., Romania detine un numar de voturi corespunzator cotei de participare.

Dreptul de vot se exercita prin intermediul unui grup de 12 tari, grup condus de reprezentantul Olandei, care reprezinta si interesele tarii noastre in Consiliul Executiv al F.M.I. In cadrul acestui grup, numit “Constituenta”, Romania detine un numar de voturi, dupa cum rezulta din tabel:

Director (Loctiitor)

Tara

Numar voturi

Reprezentantul Olandei si al Ucrainei

Armenia

Bosmia si Hertegovina

Bulgaria

Croatia

Cipru

Georgia

Israel

Macedonia

Moldova

Olanda

Romania

Ucraina

Total voturi

Totalul de 74276 voturi reprezinta un procent de 4,97% din totalul general de 1493331 voturi.

Obtinerea dreptului de aderare a Romaniei la B.I.R.D., a fost conditionat de aderarea la F.M.I.



3 Sistemul monetar european

Sistemul monetar european a raspuns intr-un mod satisfacator, in cei peste 14 ani de functionare, scopului pentru care a fost creat si anume asigurarea unei stranse cooperari intre tarile comunitare, care sa duca la realizarea stabilitatii monetare si la evolutia neinflationista a preturilor. S-a creat un mecanism relativ stabil de 12 monede ale caror cursuri de schimb floteaza concentrat in cadrul unor marje riguros controlate si supravegheate de bancile centrale.

3.1 Sistemul Monetar European: etape premergatoare

Inceputurile procesului de integrare europeana se plaseaza in deceniul al 6lea, cand sunt semnate doua tratate esentiale in crearea unei comunitati economice:

anul 1951, cand se semneaza, la Paris: Tratatul cu privire la Comunitatea Economica a Carbunelui si a Otelului (la care participa 6 tari: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg);

anul 1957, cand se semneaza, la Roma: Tratatul privind crearea Comunitatii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si Tratatul privind crearea Comunitatii Economice Europene (CEE).

Astfel, Tratatul de la Roma a pus in functiune un mecanism de cooperare economica, care ulterior a necesitat o coordonare a activitatii monetare.

Obiectivele CEE, catre care a fost orientata intreaga politica au vizat:

realizarea unei uniuni vamale, respectiv a unei protectii comune tarifare fata de terti;

realizarea libertatii de circulatie a capitalurilor, a fortei de munca si a serviciilor;

realizarea unei politici comunitare in domeniul agriculturii.

Integrarea monetara in cadrul SME este initiata prin mecanismul “sarpelui monetar”, (1972), continuata cu infiintarea SME (in 1979) si urmata de procesul infiintarii monedei unice EURO, cu incepere din anul 1993.

Sarpele monetar

Acordul de la Washington din 1971, prin care marjele de fluctuare ale monedelor s-au modificat de la ± 1% la ± 2,25%, n-a asigurat decat o stabilitate limitata a ratelor de schimb. Daca o moneda se afla la limita superioara, in timp ce o alta se afla la limita inferioara (respectiv, moneda este la nivelul “plafon” sau la nivelul “planseu”) rezulta ca cele doua monede inregistreaza o abatere a cursului de 4,5% vis a vis de definitia oficiala. Daca o moneda care se afla la nivelul plafon trece la nivelul planseu, in timp ce o alta moneda urmeaza o traiectorie inversa, rezulta ca ecartul ajunge la 9%.

3.2 Crearea si functionarea Sistemului Monetar European

Dificultatile “sarpelui monetar” au condus autoritatile monetare europene spre cautarea unei zone de stabilitate monetara. Consiliul European de la Copenhaga, din 7-8 aprilie 1978, si cel de la Breme din 6-7 iulie, acelasi an, au trasat liniile unui nou sistem. Acestea au fost adoptate de Consiliul European , in decembrie 1978, iar punerea in aplicare a fost decisa la 12 martie 1979. La sistem au aderat Franta, Germania, Belgia, Italia, Danemarca, Olanda, Luxemburg si apoi Anglia.

Functionarea sistemului monetar european s-a bazat pe o moneda ECU si pe definirea cursurilor pivot ale monedelor, fata de ECU, precum i pe un mecanism de interventii pe piata valutara.

Denumirea monedei de ECU provine de la denumirea engleza European Currency Unit si evoca o moneda franceza veche confectionata din aur, care a circulat in Franta, in secolul al XIII-lea si care era rezervata numai marilor demnitari.

Moneda ECU era construita pornind de la un cos de monede al tarilor participante la sistem iar ponderea fiecareia in definirea ECU depindea de nivelul PIB al fiecarei tari si de volumul schimburilor comerciale.

4 Integrarea monetara europeana

4.1 Etape ale infaptuirii Uniunii Monetare Europene

Acordul de la Maastricht

In decembrie 1991 la Maastricht (in Tarile de Jos) se desfasoara o intalnire europeana la care se formuleaza termenii noului tratat. Prin acest tratat, care a intrat in vigoare de la 1 noiembrie 1993 este introdus un nou concept, cel de “Uniune Europeana” (UE), care reuneste.

a)      Comunitatea Europeana

b)      Cooperarea in materie de politica externa si securitate

c)       Cooperarea in domeniul politicii interne si de justitie

Tratatul cuprinde 2 parti:

o parte consacrata realizarii uniunii economice si monetare

o parte consacrata realizarii uniunii politice

Principalele obiective economice pentru introducerea uniunii monetare sunt:

sporirea stabilitatii internationale – euro si dolarul intra in competitie, iar cea mai stabila dintre ele va fi preferata in tranzactiile internationale;

diminuarea variabilitatii si incertitudinii ratelor de schimb implica o alocare mai eficienta a resurselor in cadrul uniunii;

reducerea costurilor de tranzactionare (nu mai sunt antrenate costuri legate de conversiune sau acoperirea riscului de schimb);

imbunatatirea competitivitatii;

sporirea stabilitatii interne – (de exemplu, va exista doar o singura rata a inflatiei) comparativ cu 15, cat reprezinta numarul tarilor membre ale SME;

scaderea anticipata a ratelor dobanzilor si inflatiei.

Printre actorii acestui scenariu se numara si agentii economici, respectiv firmele.

Introducerea euro are efecte considerabile pentru managementul acestora, iar strategiile adoptate si masurile luate urmaresc pregatirea pentru faza finala a uniunii economice si monetare. Pe de alta parte, sunt antrenate costuri care trebuie comparate cu avantajele care deriva din utilizarea monedei unice. Locul agentilor economici in realizarea uniunii monetare poate fi identificat pe baza elementelor din urmatorul plan:

Etape si masuri adoptate

Faza A Lansarea UEM

Inceputul fazei (inceputul lui 1998)

lista participantilor la UEM

instruirea SECB si a BCE

productia de bancnote si monede

adoptarea cadrului legal complet

structuri nationale de indrumare

planuri de transformare a comunitatii bancare si financiare

Faza B Startul UEM

Inceputul fazei (01.01.1999)

fixarea ratelor de conversie

euro devine o moneda de drept

BCE conduce politica monetara si valutara

piata monetara, internationala, de capital si valuta in euro

bancile si institutiile financiare continua transformarea

operatorii publici si privati, altii decat bancile incep transformarea cand si cum doresc

Faza C Moneda unica utilizata

Inceputul fazei (01.01.2002)

se introduc bancnotele si monedele euro

bancile au terminat transformarile

sunt retrase bancnotele si monedele nationale

operatorii publici si privati definitiveaza transformarea

Dupa cum se observa din tabelul prezentat, operatorii publici si privati au inceput transformarile, dupa 1 ianuarie 1999, fiind nevoiti sa definitiveze operatiunile in maximum 6 luni de la inceputul ultimei faze.

Comunitatile de afaceri beneficiaza de asemenea, de pe urma eliminarii riscului de schimb si a imbunatatirii pietei interne.

Moneda EURO. Avantaje si inconveniente

Lansarea monedei EURO

Reuniunea de la Madrid, din decembrie 1995 a adoptat denumirea monedei unice “EURO” care inlocuieste vechea moneda comuna ECU.

Calendarul tehnic de lansare a monedei EURO a prevazut urmatorii pasi:

faza 1: la inceputul anului 1998 au fost selectionate din cele 15 tari membre UE, acelea care au indeplinit criteriile de convergenta, pentru anul ’97.

faza a II-a de la 1 ianuarie 1999, odata cu inceperea activitatii Bancii Centrale Europene, s-au stabilit ratele de schimb intre EURO si devizele tarilor care au aderat. Moneda EURO este introdusa in paralel cu monedele nationale; initial, EURO este admisa doar ca moneda scripturala; platile cash continua sa se realizeze in monedele nationale. EURO se utilizeaza si in cadrul imprumuturilor publice.

faza a III-a: va debuta la 1 ianuarie 2002 si se prevede punerea in circulatie a biletelor si a monedelor EURO, care vor circula paralel cu monedele nationale timp de 6 luni.

faza a IV-a se va derula dupa 1 iulie 2002, cand EURO va deveni singurul mijloc de plata.

Introducerea monedei EURO de la 1 ianuarie 1999 a fost precedata de adoptarea Regulamentului 1103/97, prin care s-au prevazut dispozitiile referitoare la inlocuirea ECU cu EURO, astfel:

de la 1 ianuarie 1999, toate referirile la ECU, utilizate in contracte si alte instrumente juridice au fost inlocuite cu EURO, utilizandu-se pentru conversie, raportul 1/1 (! ECU = 1 EURO);

au fost stabilite rapoartele fixe de schimb, valabile de la 1 ianuarie 1999;

au fost definite regulile de rotunjire.

Simbolul – EURO

In februarie 1997, un Comitet Directorial numit Comitetul Monetar a inaintat o propunere finala cu privire la denominarea si specificatiile tehnice ale monedelor EURO (diametru, greutate, culoare, compozitie etc.). S-a tinut cont, intr-o masura sporita, de cerintele si necesitatile institutiilor si societatilor care vor accepta monedele EURO pentru plati, mai ales in situatia cand platile se fac prin sisteme si echipamente deja existente in functiune. Pentru recunoasterea monedelor EURO a fost necesara includerea unor caracteristici unice.

S-a avut in vedere, de asemenea, luarea tuturor masurilor de siguranta la confectionarea si structurarea monedelor EURO pentru a se evita, intr-o masura ridicata, frauda in confectionarea acestor monede.

Prin Directiva 94/27CE, Consiliul si Parlamentul Europei au stabilit ca prima serie de monede EURO sa includa 8 denominatii, variind de la 1 cent la 2 EURO, cu urmatoarele specificatii tehnice:



Specificatiile tehnice ale primei serii de monede EURO

Valoare (EURO)

Diametru (mm)

Grosime (mm)

Greutate (grame)

Forma

Culoare

Compozitie

Rotund

Extern alb

Intern galben

Cu 75Ni25

CuNiuZn

Rotund

Extern galben

Intern alb

CuNiuZn

Cu 75Ni25

Rotund

Galben

CuAlZn

Floare spaniola

Galben

CuAlZn

Rotund

Galben

CuAlZn

Rotund

Rosu

Otel acoperit cu Cu

Rotund

Rosu

Otel acoperit cu Cu

Rotund

Rosu

Otel acoperit cu Cu

Abrevierea oficiala pentru EURO este EUR. Aceasta a fost stabilita de Organizatia Internationala de Standardizare (International Standard Organisations – ISO), si este folosita in toate scopurile: financiar, comercial, contabil.

Simbolul grafic pentru EURO arata ca un E rond marcat cu doua linii paralele orizontale.

Simbolul a fost inspirat din litera greceasca epsilon, evocand civilizatia greaca, si din prima litera a cuvantului “Europa”. Cele doua linii paralele reprezinta stabilitatea EURO.

Bancnotele in total sunt 7 EURO bancnote, in diferite marimi si culori, cu valori de 500, 200, 100, 50, 20, 10 si 5 EURO. Designul si grafica lor sunt simbolice pentru arhitectura europeana. Desenele nu reprezinta nici un monument real, existent. Pe fata bancnotelor se gasesc grafice de ferestre si porti, ca simbol al spiritului de cooperare si deschidere in Uniunea Europeana. Pe spatele fiecarei bancnote sunt schitate diferite stiluri de poduri, fiecare specific unei anumite perioade, o metafora a comunicarii oamenilor in Europa si cu restul lumii.

Designul final a fost anuntat in decembrie 1996, la Dublin, la Consiliul European. Toate monedele sunt prevazute cu sisteme avansate de securitate.

Monedele sunt in numar de 8 cu valori de 2 si 1EURO, apoi 50, 20, 10, 5, 2, si 1 centi. Fiecare moneda are o fata identica, reprezentand harta UE, pe un fundal cu linii transversale, la care sunt atasate stelele de pe steagul european. Modelul de pe cealalta fata a monedei poate fi ales de fiecare din cele 11 state membre. De exemplu, un cetatean francez va putea sa-si cumpere in Berlin un hot-dog cu o moneda EURO avand chipul regelui Spaniei[2].

Efectele introducerii monedei EURO

Multe sectoare ale economiei au trecut la sistemul EURO inca de la 1 ianuarie 1999. Tot de la aceasta data tranzactiile intre sectorul bancar si bancile centrale se fac in EURO. Toate pietele de capital ale statelor participante isi opereaza operatiile in noua moneda. Guvernele utilizeaza EURO pentru stabilirea noilor bugete. Cele mai mari firme, au trecut la utilizarea EURO inca de la inceputul procesului datorita beneficiilor care sunt multiple:

eliminarea costurilor si a riscului schimburilor internationale;

transparenta preturilor care duce la o mai buna concurenta cu privire la vanzari si servicii;

standardizarea contabilitatii si a altor sisteme.

Companiile mici si mijlocii, care sunt de obicei furnizorii companiilor mari, sunt nevoite sa treaca la sistemul EURO pentru a-si periclita existenta.

Incepand de la 11 ianuarie 1999 (deoarece a fost nevoie de o saptamana pentru sfarsitul de an si terminarea stocului existent), aproape toate preturile in majoritatea magazinelor si supermarketurilor au fost afisate atat in EURO cat si in vechea moneda nationala. Aceasta serveste la “convertirea publicului” la folosirea monedei unice EURO.

Asupra sistemului bancar, efectele pot fi evidentiate astfel:

De la 1 ianuarie 1999, majoritatea bancilor ofera posibilitatea clientilor sai de a-si converti economiile in EURO, dar obligativitatea va surveni numai dupa 200 Posesorul unui cont in EURO poate plati sau poate da ordine de plata in moneda nationala, fara a i se percepe vreun comision. Pentru platile in EURO au fost tiparite noi carnete de cecuri, iar pe langa logo-ul EURO sunt prevazute si cu o banda magnetica care asigura ca plata se va realiza.



EUGEN RADULESCU; CEZAR BOTEL; ION DRAGULIN; VALENTIN LAZEA, Politica monetara in Romania postcomunista: o privire critica, in Politici monetare si fiscale, Grupul consultativ pe probleme economico-sociale, Presedintia Romaniei, Caietul Nr. 3/1995, Centrul de Informare si Documentare Economica.

“Euro 1998 – Raport” – European Comissin, 25.03.1998






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1217
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site