GEOPOLITICA GERMANA

Prima intrebare la care trebuie sa raspundem este: de ce consacram un curs de sine statator geopoliticii germane? In primul rand, aceasta scoala ofera un corpus de idei si interpretari comune sau cvasicomune, cu interogatii si dezlegari identice sau cvasiidentice. In al doilea rand, geopolitica germana a impus teme, unghiuri de abordare care au intrat deja in patrimoniul de idei si preocupari ale geopoliticii. Autori germani de indiscutabil relief stiintific au lansat o serie de abordari discutabile, uneori s-au implicat in finalizarea lor politica, ceea ce a atras o reactie indreptatita din partea colegilor din alte tari, inclusiv din Romania. Ne limitam sa semnalam ca geopolitica germana, stimuland reactia, a generat o dezbatere vie pe continent in legatura cu noua disciplina si, astfel, a contribuit implicit la clarificarea domeniului sau de studiu.

GEOPOLITISCHE PROGRAMME 

Scoala geopolitica germana

Asa cum am mai aratat, geopolitica s-a constituit ca disciplina prin eforturile unor savanti care au provenit din arii culturale (si de cercetare) diferite. Cu toate acestea, consacrarea noii discipline, la putin timp dupa finalul primului razboi mondial, a fost atribuita, aproape exclusiv, scolii geopolitice germane. Perceptia respectiva a fost cauzata de preocuparile intense si numeroasele lucrari consacrate unor subiecte din acest domeniu de autori si cercetatori din lumea germana. Fondul intelectual care a generat aceste demersuri trebuie raportat la etapa istorica parcursa de societatea si statul german din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Procesul de unificare a Germaniei moderne a fost unul anevoios si indelungat. Acest parcurs dificil a generat reactii de frustrare ale elitelor intelectuale si politice germane, care, la mijlocul veacului al XIX-ela, erau obsedate de ideea ca timp de peste 250 de ani teritoriile germane fusesera teatrul unor razboaie succesive, cel mai frecvent provocate sau la care participasera puteri straine. Intr-un al doilea rand, nationalismul german s-a dezvoltat sub influenta scrierilor lui Johann Gottfried Herder intr-o paradigma diferita celor din vestul germanilor. Generat ca o contrareactie la imperialismul cultural francez, nationalismul german a fost conceptualizat de Herder intr-o forma specifica. Spre deosebire de ganditorii englezi si francezi ai timpului, care plecasera de la ideea ca omul, individul reprezinta realitatea fundamentala, Herder a asezat in centrul preocuparilor sale, si a acordat valoarea suprema poporului. Aceasta viziune a ramas predominanta si dupa 1871, anul unificarii germane, marcand abandonarea de catre elitele germane a ultimelor ramasite ale liberalismului de tip vest-european si consacrand, prin contrast, credinta ca forta fizica reprezinta instrumentul adecvat de exprimare al oricarui stat. Acest curent de gandire asumat aproape in totalitate de elitele germane a fost amplificat odata cu anul 1892, cand noul Kaiser, Wilhelm al II-lea, a proclamat politica mondiala a celui de-al II-lea Reich.

In acest context cultural-istoric, nu a fost deloc surprinzatoare dezvoltarea conceptiilor, suscitate si prin fertila diseminare a ideilor darwiniste, care sustineau necesitatea triumfului cultural german in Europa. De la aceasta viziune etnocentric-spatiala, pana la geopolitica, nu au mai fost necesari decat cativa pasi.

Baza empirica de formare a geopoliticii germane, ca sistem de analiza politica, a fost geografia. Carl Ritter (1779-1859) a fost primul geograf german proeminent care a conferit disciplinei respective noi meniri. In lucrarea sa de baza Erdkunde (Geografia), Ritter s-a aratat convins ca, pana atunci, geografia fusese studiata precum un amalgam, fara vreo regula interna si fara un scop anume. Respingand teza rationalista, conform careia oamenii sunt aceiasi pretutindeni, Ritter a subliniat rolul jucat de natura asupra omului. El a initiat, intr-o directie specifica gandirii germane, viziunea organicista, dupa care, patria das Heimatland reprezinta un spatiu geografic natural, inzestrat cu o configuratie naturala unitara, granite naturale, toate acestea alcatuind teritoriul organic natural.

Discipol al lui Ritter, Friedrich Ratzel (1844-1904) este considerat primul dintre fondatorii geopoliticii germane, cu toate ca el insusi a numit aria preocuparilor sale drept geografie politica. Ratzel s-a straduit sa continue demersurile mentorului sau, cu scopul de a realiza o metoda cuprinzatoare si eficienta care sa sprijine studierea spatiilor si locuirii umane. In acest sens, el a adaugat instrumentelor folosite pana atunci in cercetarile geografice, elemente, metode si constatari care proveneau din alte discipline, biologia si istoria situandu-se in prim-plan. In prima sa lucrare majora, Antropogeografia, subintitulata Principii de aplicare a geografiei asupra istoriei, publicata intre anii 1881-1891, Ratzel a prezentat aparatul metodologic-interpretativ. Primul sau demers, marturisit, era acela al recuperarii si plasarii mediului geografic in miezul stiintelor despre om, pentru a nu se ignora sau pierde dimensiunea evolutiei acestuia ca parte a naturii. Ratzel a aratat ca de-a lungul istoriei, oamenii s-au aflat intr-o permanenta competitie pentru spatiu: mai intai in scopul obtinerii subzistentei; in etapa urmatoare, pentru a obtine un spatiu in care sa isi poata consuma energia. In decursul acestui proces, considera Ratzel, cultura ca realitate supraorganica a fost factorul care a mediat raporturile dintre elementele fizico-geografice ambientale si indivizii umani. Intr-o prima etapa a organizarii lor sociale, oamenii au reusit sa transforme mediul pe are il locuiau intr-un spatiu mai favorabil existentei umane. Ulterior, pe masura evolutiei si dezvoltarii statelor, a devenit evident faptul ca diferitele culturi umane sunt inegal inzestrate si sunt capabile, in masuri diferite, sa fructifice darurile naturii.

In a doua sa lucrare importanta, Politische Geographie (1897), Ratzel a indicat ca dezvoltarea istorica a statelor trebuia asezata intr-un raport comparativ cu inflorirea politica a popoarelor. Acest din urma fenomen depindea de dimensiunea si profunzimea raporturilor dezvoltate de popoarele in cauza cu solul locuit de ele. Prin urmare, concluziona Ratzel, statele trebuiesc a fi considerate organisme care, asemenea celor animale si umane, sunt mai puternice sau mai slabe. Organismele statale isi datorau existenta grupului uman, popoarelor, si nu indivizilor care le compuneau. Cu cat un popor era mai mobil aceasta trasatura nefiind caracteristica societatilor primitive cu atat dobandea mai multa forta politica. Din aceasta perspectiva, cunoasterea si comensurarea marimii spatiilor era direct subordonata suprafetei in care circulau ideile si proiectele politice ale popoarelor, existand conceptii mai mari si mai mici despre spatii, in special primelor fiindu-le caracteristice tendintele de extindere. Razboaiele reprezentau astfel, transpunerea geografica a nevoii de miscare si expansiunea politica a popoarelor.

Ratzel a identificat originea si sursele constituirii fortei politice a popoarelor in evolutia comunitatilor istorice ale indivizilor uniti prin legaturi spirituale. In aceasta perspectiva antropogeografia a fost metoda construita de Ratzel, care putea evalua, prin criterii si mijloace comparative, performantele atinse de varii comunitati umane. Preluand viziunea dezvoltata de Kant asupra spatiului, Ratzel a subliniat rolul primordial jucat in decursul istoriei de ceea ce filosoful german, locuitor al Knigsberg-ului, a numit Mittelpunkte sambure de civilizatie. Mittelpunkte a devenit, de altfel, criteriul esential de analizare si interpretare a statului in procesul de constituire organicista a acestuia. Trei erau elementele de baza care asigurau functia organicista a acestuia:

1. Spatiul (der Raum) reprezenta suportul natural politic al statului, datorita raporturilor de natura istorica numite de Ratzel sangele si pamantul, poporul si teritoriul. Organizarea politica a poporului si a pamantului a rezultat in intruparea unui organism personalizat antropogeografic. Organismul respectiv se distingea prin asumarea unei singure identitati biologice si geografico-culturale de catre indivizii aceluiasi popor. Consolidarea organismului politico-geografic al statului putea fi atinsa in doua stagii: a) configurarea teritoriului national Lebensgebiete: b) realizarea si organizarea spatiului vital Lebensraum. Ultimul stagiu era acela in care se decidea conservarea functiilor vitale si chiar supravietuirea organismului statal.

2. Pozitia (die Lage) a fost considerata de Ratzel elementul aflat intr-o relatie directa cu formarea samburelui de civilizatie Mittelpunkte. Situarea intr-o pozitie geografico-climaterica avantajoasa a generat formarea unor asemenea pulsari. Numai ca, elementul geografic natural era valorizat de forta politica conferita de popor. Cand acesta din urma nu a mai fost capabil sa-si mentina forta politica, in ciuda conditiilor geografico-climaterice favorabile, vezi decaderea statelor din Mesopotamia (vaile Eufratului si Tigrului), Egipt (valea Nilului), Romei, organismul antropogeografic a sucombat. Ratzel a explicat ca, din punct de vedere antropogeografic, Europa s-a divizat in trei regiuni: mai intai s-a constituit o regiune sudica civilizatia mediteraneana suscitata de matricea greco-romana; ulterior, in nordul Alpilor, a luat fiinta civilizatia germanica; finalmente raportat la timpurile contemporane lui Ratzel a luat nastere o a treia regiune, in stepele rasaritene ale Europei, care le ameninta pe primele doua. Asadar, Europa era alcatuita din trei arii antropogeografice, cea sudica latina, central-nordica germana si estica de stepa slava.

3. Granitele (die Grenzen) reprezentau produsul miscarii initiate dinspre Mittelpunkte. Situata la periferia teritoriului statal, economic si al poporului, granita nu ramanea o simpla linie de demarcatie, ea devenind un organ periferic, dar foarte important al statului in crestere. Ratzel a enumerat trei mijloace generate din Mittelpunkte de largire a granitelor: prin forta militara si razboaie; prin comert; prin spirit si comunicare, adica triumf cultural. In 1901, Ratzel a publicat ultima sa lucrare majora, Despre legile de crestere spatiala a statelor (ber die Gesetze des ramlichen Wachstums der Staaten). El a enumerat sapte legi, totodata etape, ale expansiunii statale. Expansiunea unor state urma sa se produca pe seama altora. Procesul era generat de doua categorii de factori: a) stimulii interni, proeminenti la popoarele care erau capabile sa isi insuseasca simtul spatiului (Raumsinn) si scoala spatiilor (die Schule des Raumses). Cele doua insusiri abilitau anumite popoare sa isi pastreze spatiul propriu, pentru ca ulterior sa obtina, chiar sa isi largeasca, spatiul vital; b) stimulii externi, adica spatiile subpopulate, care atrageau revarsarea civilizatiilor fertile si puternice, ale caror teritorii erau suprapopulate.

Concluzia finala a lui Ratzel era ca forta unei civilizatii poate fi dovedita prin capacitatea acesteia de a desfiinta granite. Marile civilizatii, statua Ratzel, aveau indentitati continentale si ocupau geospatii (un exemplu ales era cel nord-american). Germaniei ii revenea misiunea istorica de a-si forma un geospatiu european, revarsandu-se in primul rand in ariile in care locuirea umana era la un nivel inferior. Friedrich Ratzel a utilizat frecvent expresia Volk ohne Raum (popor fara spatiu) atunci cand aprecia neatingerea inca de catre germani, a spatiului vital.

Karl Haushofer (1869-1946) a fost figura centrala a geopoliticii germane. Fiu al unui invatator bavarez, Haushofer a urmat cariera militara, intrand in armata din Bavaria, in 1889. Orientarea sa spre geopolitica a fost profund legata de numirea sa, in 1908, in cadrul Misiunii Militare a Germaniei din Japonia. Atat in calatoria sa maritima, inspre arhipelagul nipon, cat si pe drumul terestru de intoarcere, prin Siberia, in anul 1910, Haushofer a fost fascinat de importanta strategica a spatiilor, respectiv a unor locatii geografice. In 1912 si-a sustinut teza de doctorat, publicata ulterior sub titlul Dai Nihon (Marea Japonie), lucrare in care exemplificand prin cazul arhipelagului nipon si-a argumentat teza conform careia, locatia geografica si caracteristicile teritoriale influenteaza destinul statelor.

Lui Karl Haushofer i se datoreaza studierea institutionalizata a geopoliticii. Intai de toate, Haushofer a operat o delimitare transanta intre geografia politica descrisa drept disciplina care studiaza distributia puterii statale in spatiile terestre si geopolitica adica stiinta despre formele de viata politica in spatiile naturale ale vietii, care se straduieste sa explice dependenta primelor de conditionarile naturii. Autonomizarea geopoliticii ca disciplina aparte s-a produs in 1924, odata cu infiintarea in cadrul Universitatii de Munchen, a Institutului de Geopolitica si publicarea regulata, intre 1924-1945, a periodicului acestuia, 'Zeitschrift fr Geopolitik' (Jurnal de Geopolitica). Dupa instaurarea regimului nazist, studiile de geopolitica au cunoscut o larga raspandire, fiind coordonate oficial de guvernul nazist, din anul 1935. La Universitatea Heidelberg a fost constituita Asociatia Cercetatorilor in Geopolitica, Karl Haushofer devenind primul presedinte al acesteia. La sfarsitul anilor treizeci, fiul sau Albrecht a ocupat postul de profesor titular de geopolitica in cadrul Scolii de Studii Politice Avansate (Haochschule fr Politik) de la Berlin.

Relatiile familiei Haushofer cu politica nazista au fost sinuoase. Karl a stabilit raporturi de trainica prietenie cu Rudolph Hess inca inainte de infiintarea Partidului National-Socialist. El a fost un frecvent vizitator al inchisorii Landsberg, unde erau detinuti Adolf Hitler si Rudolph Hess dupa esuarea puciului din 1923. Exista mai multe marturii, ale unor martori directi, dar si observatiile unor specialisti, care indica, argumentat, influenta ideilor geopolitice ale lui Haushofer asupra lui Hitler, indentificabile de altfel in Mein Kampf. Imediat, dupa ce Adolf Hitler a devenit cancelar, Karl Haushofer a fost numit profesor de geopolitica si decan al Facultatii de stiinte a Universitatii Munchen. In 1934 a fost numit presedinte al Academiei Germane, iar in 1938 a devenit, cu sprijinul lui Rudolph Hess, presedintele Ausland Organization, institutie care se ocupa de germanii ce locuiau dincolo de granite. Intre timp, fiul sau Albrecht, fusese numit, intre 1934-1938, insarcinat special al cancelarului german in Cehoslovacia. Familia Haushofer a renuntat la legaturile privilegiate cu regimul nazist dupa 1941, si datorita invadarii de catre Wehrmacht a Uniunii Sovietice, actiune care contravenea tezelor geopolitice sustinute de Karl. Dar pozitia acestuia s-a subrezit in urma 'refugierii' lui Hess in Marea Britanie. Albrecht a fost implicat in complotul ofiterilor germani impotriva lui Hitler si a sfarsit prin a fi executat in aprilie 1945, cu doar cateva zile inaintea capitularii Germaniei. Un an mai tarziu, deziluzionat de soarta celui de-al Treilea Reich si de implicarea sa nefasta, Karl Haushofer s-a sinucis impreuna cu sotia sa, Martha.

Karl Haushofer a avut o consistenta si prodigioasa activitate publicistica. Lucrarii despre Japonia, i-a adaugat in 1924 (carte reeditata in 1938) Geopolitik des Pazifischen Ozeans. Problemele geopolitice ale Extremului Orient au constituit prima tema majora tratata de Haushofer. Desi s-a considerat continuatorul intelectual al lui Ratzel si Kjellen, Haushofer s-a raportat permanent la Halford Mackinder si la proiectia dezvoltata de acesta asupra Eurasiei. De altfel, interesul suscitat lui de Extremul Orient se explica prin credinta sa ca o alianta pe Axa Berlin-Moscova-Tokio, cu Rusia ocupand Mongolia si Japonia controland Manciuria ar fi putut oferi o ruta transcontinentala libera de interferentele si presiunile anglo-saxone.

Social-darwinist in conceptie, Haushofer a preluat de la Ratzel si a acordat valoare suprema obiectivului-fenomen Lebensraum (spatiu vital). Aflat sub impactul situatiei in care ajunsese Germania dupa Primul Razboi Mondial, el a fost permanent motivat in a gasi solutii, care sa-i confere acesteia posibiltatea de supravietuire ca mare putere. A fost de acord cu Kjellen ca statul se manifesta precum un organism, iar perpetuarea existentei acestuia putea fi asigurata prin achizitionarea unui spatiu indestulator (Grosseraum). Aria respectiva urma sa fie ocupata prin diseminare etnica (Volk), rasiala (Blut) si culturala (Kultur). Un rol esential urmau sa-l joace in aceasta perspectiva vezi Grenzen in ihrer Geographischen und Politikschen Bedentung (Importanta geografica si politica a granitelor), Berlin, 1927 granitele, considerate 'mai degraba locuri ale confruntarii si coliziunilor, decat norme juridice ale delimitarilor politico-statale'.

Haushofer a si dezvoltat aceasta teza in urmatoarele sale lucrari, Geopolitik der Panideen (Geopolitica Panideilor), 1931 si Geopolitik von Hente. Preocupat de pericolele ce amenintau Germania, din acest punct de vedere primejdia venea din partea puterilor care controlau navigatia maritima, Haushofer a analizat si configurat liniile de forta ale distribuirilor cultural politice. El a concluzionat ca prin difuziunile culturale (pan-idei pan-gandire) geografia politica lumii s-a configurat sub forma mai multor pan-organisme: Pan-Europa, care spera sa devina germana; Eurafrica (bazinul Mediteranean si nordul Africii), care urma sa intre sub controlul Pan-Europei; Pan-Rusia, o citadela care ocupa imensul spatiu dintre Elba si Amur; Pan-Pacific, arie ce urma sa fie disputata de Japonia cu puterile coloniale europene si S.U.A.; Pan-America si Pan-Islam, zona Orientului Mijlociu. In conditiile in care Marea Britanie si S.U.A. dominau prin interese comune intreaga Emisfera Occidentala, Haushofer s-a aratat convins ca, doar o alianta contrabalansatoare a Germaniei cu Rusia chiar si Sovietica si Japonia putea asigura tarii sale supravietuirea ca mare putere.

Astfel se explica opozitia lui Haushofer fata de razboiul cu Uniunea Sovietica. Cu toate ca, prin conceptele promovate de el Lebensraum si Drang nach Osten care urmau sa asigure constituirea unui Kulturboden german compact, a oferit lui Hitler o baza ideologica, ulterior s-a pronuntat in favoarea unei reorientari a expansiunii germane spre sud, sud-est (Drang nach dem Sden). Constient de prejudiciile aduse disciplinei pe care a slujit-o o viata, datorita aservirii ei regimului nazist in anii treizeci el a aratat ca obiectivul sau este de a oferi Germaniei o gandire politica superioara, Wehr-geopolitik (geo-strategie), Haushofer a incercat sa disculpe geopolitica intr-o ultima lucrare antuma, publicata in noiembrie 1945, Defence of German Geopolitics.