MINEREURILE DE FIER SI SIDERURGIA

MINEREURILE DE FIER SI SIDERURGIA

Minereurile de fier si siderurgia | Repartitia geografica a siderurgiei pe glob

Minereurile de fier si siderurgia

Siderurgia este o industrie de prima elaborare reprezentand, in unele cazuri, pana la 80% din valoarea intregii industrii metalurgice. Ea produce semifabricate, care sunt preluate apoi de industria constructoare de masini sau de alte ramuri industriale.

Materiile prime utilizate de siderurgie sunt diverse. Minereurile de fier reprezinta materia prima de baza. Fierul este unul dintre cele mai bundente elemente din scoarta Pamantului (aproape 5% din compozitia chimica a sialului), dar cu toate acestea rezervele totale mondiale (circa 1 030 mld.tone), sunt greu de apreciat.

Tabelul nr. 1

Repartitia rezervelor de minereu de fier pe continente

Sursa: Images conomiques du monde, 1998

O categorie aparte este cea a concretiunilor fero-manganifere de pe fundul Oceanului Planetar, evaluate la 350 mld.tone, din care 200 mld.tone doar in Oceanul Pacific.

Tot mai mult este utilizat si fierul vechi, numeroase tari recicland aceasta materie prima importanta.

In procesul tehnologic de obtinere a produselor siderurgice sunt utilizati si innobilatorii otelului, folositi mai ales pentru obtinerea otelurilor aliate cu calitati deosebite. Dintre acestia cei mai importanti sunt nichelul, manganul (cea mai insemnata productie ca volum, dintre innobilatori), molibdenul, cromul, vanadiul s.a.

Repartitia geografica a siderurgiei pe glob

Tabelul nr. 2

Dinamica productiei mondiale de fonta, feroaliaje si otel

- mil. tone -

Sursa: Images conomique du monde, 1998

In Europa, siderurgia este o ramura industriala traditionala si bine reprezentata in numeroase tari.

Dintre tarile Uniunii Europene (Comunitatea Economica Europeana) cea mai importanta producatoare este Germania. Ea are zacaminte de minereu de fier in Muntii Harz (Salzgitter), din partea centrala, veche regiune de exploatare, precum si in zona muntoasa de la sud de bazinul Rhur-ului (Muntii Westerwald), dar continutul relativ sarac in fier (24-33%) si diminuarea rezervelor datorita indelungatei exploatari determina Germania sa importe materie prima, in special din Suedia, Luxemburg sau de pe pietele sud-americane si africane.

Principala concentrare siderurgica o reprezinta bazinul Rhur, un exemplu tipic de siderurgie localizata in bazine carbonifere. Principalele centre sunt: Duisburg, Essen, Gelsenkirchen, Bochum, Dortmund. Alaturi de industria carbonifera, siderurgia a facut din regiunea Rhin-Rhur cea mai importanta concentrare a productiei si consumului din Europa Occidentala. A doua baza siderurgica germana o constituie bazinul Saar, situat in extremitatea sud-vestica a tarii, la granita cu Franta; centrele fiind grupate in jurul orasului Saarbrcken.

In partea centrala a Germaniei cele mai importante centre sunt Salzgitter, Calbe, Brandenburg (in apropiere de Berlin), iar in extramitatea estica Eisenhttenstadt, pe Oder.

Tabelul nr. 3

Principalii producatori de otel sunt:

Sursa: Images conomique du monde, 1998.

Tabelul nr. 4

Principalii producatori mondiali de fonta, feroaliaje sunt:

A. FONTA SI FEROALIAJE

Sursa: Images conomique du monde, 1998.

Franta dispune de rezerve relativ insemnate de minereu de fier in Lorena, in Bretagne, in sudul tarii. Cele mai importante sunt exploatarile din Lorena - rezervele sunt estimate la circa 6 mld.tone - grupate fie spre granita cu Belgia si Luxemburg, fie in jurul orasului Nancy. Ele contribuie cu mai bine de 9/10 la productia de minereu de fier franceza, desi aceasta a scazut considerabil (de la 63 mil.tone in 1960, la 52 mil.tone in 1974 si la 0,45 mil.tone in 1995),

A doua baza siderurgica a Frantei este regiunea nordica (Flandra franceza). Pornind cu Valenciennes si alte cateva centre mai la est si continuand cu Lille si imprejurimile pana la Dunkerque - unde s-a dezvoltat o siderurgie portuara.

Alte centre sunt situate in nord-vestul Frantei, pe axa Rhonului sau in cadrul centurii pariziene, facand ca Franta sa se numere printre marii producatori in domeniu. Astfel, in productia de otel ea ocupa locul 12 in lume, cu 17,5 mil.tone in 1996.

Si tarile Beneluxului (Belgia, Luxemburg, Olanda) reprezinta importanti producatori siderurgici, dar cu trasaturi specifice de la o tara la alta. Astfel, in Belgia (11,0 mil.tone otel in 1996, locul 18 pe plan mondial) industria siderurgica este grupata in partea central-sudica, pe axa Mons-Charleroi-Namur-Liege, de-a lungul vailor Sambre si Meuse, cai navigabile. Carbunii cocsificabili din zona, arterele fluviale si canalele navigabile, traditia mestesugareasca au fost aici factorii favorizanti ai dezvoltarii siderurgiei. Lipsa minereurilor de fier (productia proprie este practic neinsemnata) a fost compensata cu importul din Luxemburg-ul vecin, Lorena franceza, Suedia, Spania, Brazilia sau fostele sale colonii africane. Desi un stat mic, Luxemburgul are o puternica siderurgie concentrata in sudul tarii, intr-o serie de centre mici si mijlocii la granita cu Franta. Daca resursele proprii, fie de minereu, fie de carbune, au favorizat dezvoltarea siderurgiei in Belgia si Luxemburg, in schimb, in Olanda, intalnim o siderurgie portuara deoarece aceasta se bazeaza aproape exclusiv pe importul de materii prime. Cel mai important centru este Ijmuiden, un avant-port al Amsterdamului, cu o productie de circa 5 mil.tone de otel anual, adica aproape intreaga productie olandeza.

In Marea Britanie, Anglia centrala ramane o regiune marcata de dezvoltarea siderurgiei, chiar daca in ultimele decenii se remarca o remodelare industriala. Prezenta minereurilor de fier, a carbunilor si a materiilor prime agricole au favorizat dezvoltarea, Midlands-ului de Est, a industriilor metalurgica, textila si alimentara in trei centre puternic industrializate - Nottingham, Derby, Leicester - a caror influenta se interfereaza, devenind centre metropolitane. Siderurgia este caracteristica si Midlands-ul de Vest, unde Birmingham constituie una dintre cele mai mari metropole industriale, in jurul caruia graviteaza o serie de alte centre mai mici, unele cu profil siderurgic. Daca minereurile de fier, si mai ales carbunii, au constituit baza puternicei dezvoltari industriale de aici, in prezent regiunea - printre primele din Marea Britanie - s-a orientat spre industriile 'de transformare' (prelucratoare) ce necesita un consum redus de materii prime.

In regiunea Yorkshire, de la nord de Midlands, apare un peisaj industrial carbonifer si siderurgic, in care este situat unul dintre cele mai mari centre siderurgice din Anglia, Sheffield (539 000 locuitori, respectiv 1 293 000 locuitori aglomeratie urbana). Dar industria textila - prelucrarea lanii - de la care a pornit industrializarea zonei completeaza acest profil, generand o regiune industriala complexa.

Pe coasta estica a Angliei, unde principalele estuare de aici au atras, de-a lungul timpului, industria, estuarul Tees a avut o dezvoltare recenta considerabila. Nu numai ca aici ajunge terminalul Ekofisk din Marea Nordului, determinand dezvoltarea petrochimiei, dar si alte ramuri, intre care si siderurgia, au cunoscut un avant important (centrul principal - Middlesbrough). Acelasi lucru se poate afirma si despre estuarul Humber de la sud de Tees, unde siderurgia a cunoscut o continua modernizare, centrul siderurgic portuar Hull fiind cel mai important, in timp ce declinul bazinului carbonifer din regiunea estuarului Tyne a insemnat un recul si pentru siderurgia, mai veche, de la Newcastle si imprejurimi.

Tara Galilor reprezinta prima zona siderurgica a Marii Britanii, ca productie. Grupate in centrele Port Talbot, Cardiff si Newport, siderurgia cunoaste insa un declin insemnat in ultima perioada, in Scotia, in regiunea estuarului Clyde, la Glasgow si in imprejurimi.

Micile zacaminte de minereu de fier din insulele Sardinia, Elba sau de pe coasta estica a Italiei nu pot asigura necesarul de materie prima pentru o siderurgie puternica (locul 8 in productia mondiala de otel - 24,0 mil.tone in 1996) si cu traditie. De aceea Italia importa mare parte din materiile prime necesare. Siderurgia italiana se grupeaza:

- la poalele Alpilor, in special pe valea Aosta, legata de potentialul hidroenergetic valorificat aici, fiind o electrosiderurgie axata pe productia de oteluri aliate si superioare;

- in nordul industrializat Lombardia, Piemont si in centrele de la Torino, Milano, Brescia (cea mai mare grupare siderurgica din Italia) s.a.

- in porturi, Genova (si Cornigliano, in apropiere), La Spezia, Livorno, Piombino, langa Neapole (Torre Annunziata) etc.

Din structurile complexe ale Muntilor Cantabrici, Cordiliera Betica, Muntii Iberici s.a. se extrag anual circa 4 mil.tone minereu de fier (exprimat in fier continut). Capacitatea de prelucrare a industriei siderurgice din Spania este insa mult mai mare (12,75 mil.tone otel in 1996, 5 mil.tone fonta si feroaliaje in 1992), ceea ce face ca aceasta tara sa importe materia prima necesara. Principalele centre siderurgice sunt grupate pe litoralul nordic - Gijon, Aviles, Oviedo, Bilbao - in Tara Bascilor si Asturia. Acestora li se adauga Cartagena, Sagunto (langa Valencia) s.a. pe litoralul mediteranean.

Suedia este o tara cu traditie in industria siderurgica. Ea dispune de importante rezerve de minereu de fier (13,0 mil.tone productie in 1995, locul 11 in productia mondiala), in Laponia (65-68 lat. N.), cu exploatarile de la Kiruna si Gllivare. La Gllivare, pe o lungime de 6-7 km si o latime de 2 km, se gaseste un mare numar de lentile de fier (magnetit, cu un continut de metal ridicat, 62-68%, printre cele mai valoroase din lume). La Kiruna minereul se continua pana la 800 m adancime. Minereul extras in zona participa cu 2/3 la productia de minereu a tarii. Cele doua mari zacaminte sunt legate de portul Lulea (important centru siderurgic), la Golful Botnic, si portul norvegian Narvik, la Marea Norvegiei, port ce are o mai lunga perioada de functionare anuala decat Lulea, datorita curentului cald al Norvegiei. A doua zona cu zacaminte se gaseste in partea central-sudica a Suediei (Bergslagen-Grangesberg), la 200 km nord-vest de Stockholm, iar o alta zona in sud, la Danemarr.

Cea mai pternica concentrare siderurgica o intalnim in partea centrala, in stransa legatura cu potentialul hidroenergetic din zona (este caracteristica electrosiderurgia), cu centre mici si mijlocii (Karlskoga, Axelosund, Soderfors etc.).

Austria se situeaza, ca productie, in apropierea Suediei, pentru aceasta tara fiind reprezentativa siderurgia dunareana, legata de transportul de materii prime pe fluviu (cel mai important centru siderurgic - Linz - este situat in amonte de Viena) si pe afluentii sai (Enns, Mur - mai multe centre mici).

Celelalte tari ale U.E. (Grecia, Portugalia, Irlanda, Danemarca, Finlanda) au o siderurgie mai putin reprezentativa, cu centre mici de productie, adesea integrate unor complexe industriale.

Tarile din Europa Centrala si de Sud-Est si Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.), desi parcurg o perioada de criza in domeniul siderurgic, se apropie ca pondere de membrii U.E.

Daca in Polonia si Cehia siderurgia, traditionala, este legata de bazinele carbonifere (Silezia Superioara in Polonia - Kattowice, Gliwice, Zabrze, Chorzow si Nova Huta, langa Cracovia, cel mai mare combinat polonez, dar si foarte poluant; bazinul Ostrava cu centrele Ostrava, si Karvina si bazinul Boemiei, cu centrul principal Kladno, in Cehia), pentru Ungaria siderurgia este, ca si in cazul Austriei, legata de Dunare (cel mai important combinat siderurgic, cel de la Dunaujvaros, se afla la sud de Budapesta). La fel si Iugoslavia (Serbia si Muntenegru), cu un centru de talie medie (Smederevo) la sud de Belgrad, tot pe Dunare. Bulgaria isi are principala baza siderurgica la vest de Sofia, la Pernik, in apropierea unor zacaminte de fier, carbuni si energie electrica.

Comunitatea Statelor Independente detine mari rezerve de minereu de fier, minereuri auxiliare, carbuni cocsificabili si alte categorii de materii prime ce au favorizat, in contextul politicii economice din anii '60-'70 spre dezvoltarea accelerata a industriei grele, inclusiv a siderurgiei.

C.S.I. este cel mai mare producator de minereu de fier din lume (198,4 mil.tone in 1991 adica 21,0% din productia primilor 15 producatori) si printre primii exportatori mondiali. Principala baza siderurgica a C.S.I.-ului ramane sud-estul Ucrainei. Zacamantul de la Krivoi-Rog (circa 20 mld.tone), situat la cotul Niprului, participa cu aproape jumatate la productia C.S.I. Se adauga zacamantul de la Kerci (circa 3 mld.tone) din peninsula Crimeea, valorificat din perioada interbelica. Aceste bogate zacaminte, carora li se adauga exploatarile de mangan de la Nikopol (40% din productia tarii), carbunii cocsificabili din bazinul Donbas, mari centrale electrice, caile de navigatie (pe Nipru, pe Don, pe canalele ce le leaga, iesirea la Marea Neagra prin Marea Azov) si traditia prelucrarii metalelor au condus la conturarea unor centre siderurgice, parte integranta a unui complex industrial: Donetk si Makeevka din apropierea bazinelor carbonifere, Dnepropetrovsk, Zaporoje, Nikopol s.a. legate de hidroenergia de pe Nipru (electrosiderurgie), Krivoi-Rog si Kerci

Unul dintre cele mai mari zacaminte puse in exploatare este cel de la Kursk-Belgorod, din regiunea Colinelor Voronej, participand cu 15% la productia tarii. Prin puternicul camp magnetic pe care-l creaza este cunoscut sub numele de 'anomalia magnetica de la Kursk'.

A doua baza siderurgica este regiunea Muntilor Ural. Minereurile de fier exploatate mai ales in sudul Uralilor, la Magnitnaia (minereu cu un continut de 70% fier), au dus la dezvoltarea a numeroase centre siderurgice mari. De la nord la sud cele mai importante sunt Serov, Nijni Taghil, Ekaterinburg, Celeabinsk, Magnitogorsk.

Siderurgia siberiana si din Asia Centrala s-au dezvoltat pe baza zacamintelor proprii de minereu de fier si a carbunilor cocsificabili. Principalele exploatari sunt la Tastagol, Temir Tau, Atasu, Telbes in Siberia Occidentala si in Kazahstan, Angara Pit, Angara Ilim, in Siberia Centrala. Centrele cele mai importante sunt Novokuznetk, Novosibirsk, Kemerovo (in sudul Siberiei Occidentale), Temir Tau (Asia Centrala) s.a. In Siberia Occidentala si Kazahstan exista importante rezerve de mangan, crom - in nordul lacului Aral, cele mai insemnate din C.S.I., pe teritoriul Kazahstanului, - molibden (dar si in Siberia de Est si Caucaz) s.a.

In Asia (fara C.S.I.) siderurgia are patru piloni principali: China Japonia, Coreea de Sud si India. Acestea detineau peste 1/3 din productia mondiala de otel, in 1996.

Japonia ocupa locul II in productia mondiala de otel (98,8 mil.tone in 1996) si locul III in productia de feroaliaje (74,7 mil.tone in 1992). Apoi siderurgia japoneza se caracterizeaza prin concentrarea mare de capital, prin modernitate, productivitate ridicata (mult timp a avut unul dintre cele mai ridicate ritmuri de crestere a productiei), consum redus de materii prime si productie axata pe oteluri de calitate superioara. Produsele siderurgice ocupa un loc insemnat in exportul Japoniei.

Cele mai importante grupari industriale cu profil siderurgic sunt:

- Nordul insulei Kyushu, unde conurbatia Kytakyushu grupeaza mai multe centre de talie diferita;

- Osaka-Kobe-Sakai, unde siderurgia este prezenta cu mari capacitati de prelucrare;

- Golful Tokyo, cu centrele marii conurbatii Tokyo - Kawasaki - Yokohama - Chiba, unde siderurgia este parte componenta a unui ansamblu de ramuri industriale. Alaturi de aceste grupari mai putem aminti numeroase alte centre ca Hirosima si imprejurimile, Muroran (in insula Hokkaido, in port) etc.

R.P.Chineza dispune de importante rezerve de minereu de fier (circa 100 mld.tone, din care 30 mld.tone minereu de calitate superioara), concentrate in China de Nord-Est, China de Nord-Vest, China Central-Sudica si Mongolia Interioara. De altfel, ocupa locul I in productia de minereu de fier: 250 mil.tone in 1995 (1/4 din totalul mondial). R.P.Chineza detine alaturi de Thailanda, Myanmar (Birmania) si cele doua Corei 2/3 din rezervele mondiale de wolfram (tungsten) - siderurgia consumand 90% din productia mondiala de wolfram - si participa cu aproape 1/2 la productia mondiala.

Siderurgia chineza este distribuita in numeroase centre mici si mijlocii axate pe productia de fonta si feroaliaje (93 mil.tone in 1995, locul III mondial). Nu lipsesc insa si marile concentrari siderurgice. Principala baza siderurgica, legata de carbunii cocsificabili, minereurile de fier si forta de munca numeroasa, ieftina si calificata, este China de Nord-Est, cu centrele de la Anshan, Fushun, Shenyang, Benxi. In China Centrala, pe fluviul Yangtze (Chang Jiang), un mare centru este Wuhan, apoi Daye s.a. Este o siderurgie portuar-fluviala. Asemanatoare este si cea de pe Huanghe, cu centrele Tayuan, Beijing si imprejurimile, Tianjin s.a. si tot siderurgie portuara intalnim si la Shanghai, mare santier naval si principalul port chinez. In regiunea autonoma Mongolia Interioara s-a creat o alta baza siderurgica, cu combinatul de la Baotou.

India dispune de rezerve de minereuri de fier apreciate la circa 29 mld.tone. Extractiile se gasesc in nord-estul tarii, in statele Bihar si Orissa ('Centura de fier a Indiei', minereu de calitate superioara ce contine vanadiu si titan), provinciile centrale intre Hyderabad si Raipur (Podisul Deccan), in sud in statul Mysore (60% continut metalic) si Muntii Ghatii de Vest. Productia sa a crescut considerabil, de la 3 milioane tone in 1938 la 62 mil.tone in 1995, ce o plaseaza pe locul 6 in lume. Cresterea mare a productiei se datoreaza dezvoltarii siderurgiei proprii, dar mai ales exporturilor pe care India le face indeosebi in Japonia, principalul sau debuseu. Totodata India dispune si de insemnate rezerve si exploatari de mangan (in partea centrala - Bihlai, la nord de Mumbai), titan si alte metale ajutatoare.

Cu toate acestea, industria siderurgica indiana este sub posibilitati, desi produce 20,2 mil.tone fonta si feroaliaje (locul 9 in 1995 pe plan mondial) si 22,9 mil.tone otel (locul 7 mondial in 1995). Principalele centre siderurgice sunt amplasate in partea de nord-est a tarii - Jamshedpur, Asansol, Taleher - combinatul de la Bhilai, din partea central-estica a tarii.

In America de Nord, atat Statele Unite, cat si Canada si Mexicul au importante rezerve de minereu de fier si metale auxiliare, dar siderurgia se afla pe diferite trepte de dezvoltare.

S.U.A ocupa locul 5 in productia mondiala de minereu de fier (39,3 mil.tone in 1995), iar rezervele sunt apreciate la circa 10 mld.tone. Ele sunt localizate in bazinele din zona Marilor Lacuri (4 mild.tone rezerve, cu peste 50% continut de metal, pe teritoriul statelor Minnesota - exploatarea Mesabi Range, cea mai importanta - Michigan, Wisconsin), care participa cu 2/3 la productia tarii, si Muntii Apalasi (10% din productia tarii), cu exploatari in statele Alabama, Georgia, Pennsylvania s.a. Statele Unite mai detin minereuri de fier in partea centrala (statele Missouri, Texas) si in vest (statele Wyoming, New Mexico, Arizona, California). Dintre innobilatorii otelurilor, S.U.A. are importante rezerve de wolfram (statul Nevada), mangan, vanadiu (in special in Podisul Colorado) s.a. Stimulata de-a lungul timpului de dezvoltarea industriala, de extinderea cailor ferate, de trecerea S.U.A. in fruntea furnizorilor de armament, mai ales in cel de al doilea razboi mondial, ca si de marile rezerve de carbuni cocsificabili, minereuri de fier de buna calitate etc., siderurgia Statelor Unite, desi a aparut in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, s-a dezvoltat rapid dominand mult timp ierarhia mondiala a producatorilor. In prezent S.U.A. ocupa locul 3 mondial in productia de otel (94,2 mil.tone in 1996) si locul 4 in productia de fonta si feroaliaje (53,1 mil.tone in 1993); criza din domeniul siderurgic afecteaza insa si S.U.A.

Siderurgia ramane o specializare a nord-estului industrializat. Cea mai puternica concentrare de centre siderurgice se gaseste in statul Pennsylvania, datorita marelui bazin huilifer al Apalasilor. Minereul de fier este adus pe Marile Lacuri si pe canalul Ohio. Cel mai important centru este Pittsburgh, situat in centrul marii regiuni industriale ce se intinde de la Oceanul Atlantic la Marile Lacuri, care, alaturi de alte centre (Johnstown, Butler s.a.) ce graviteaza in jurul sau, concentreaza 1/5 din productia S.U.A.

Tot traditionale sunt si centrele ce graviteaza spre Philadelphia (Harrisburgh, Bethlehem, Morrisville), in care este folosit pe scara larga si fierul vechi; acesta este utilizat si pe coasta nord-atlantica. Mari capacitati de prelucrare sunt la Sparrow Point, New York (carierele Bronx - si Staten Island, avantportul Newark - 1 500 km de cheiuri), Everett - Boston.

In zona Marilor Lacuri. Chicago, al doilea centru siderurgic al S.U.A., cu uzinele amplasate in orasele-satelit ale aglomeratiei urbane: East-Chicago, Gary s.a.

In sud-estul S.U.A. se distinge o concentrare de centre siderurgice pe teritoriul statului Alabama, in jurul orasului Birmingham.

In repartizarea geografica a acestei ramuri industriale s-au produs, in ultimele decenii, modificari prin construirea de combinate siderurgice in regiunile sudice si vestice ale tarii. Acest fenomen este legat de dezvoltarea industriei extractive si strategice. Astfel de obiective relativ noi sunt la Houston, St.Louis, Pueblo, Fontana - Los Angeles, Pravo - in statul Utah, cu capacitati medii.

Canada are rezerve de minereu de fier apreciate la 120 mld.tone si ocupa, cu cele 21,5 mil.tone (1995) extrase, locul 7 in lume. Exploatarile intense au inceput dupa 1950, in special in Peninsula Labrador (Knob Lake), in provincia Qubec, dar si in insula Newfoundland (Terra Nova) sau in provinciile Ontario (Steep Rock Lake), Columbia Britanica, insulele vestice (Vancouver, Queen Charlotte). Canada este un mare exportator.

Productia sa de otel a crescut de la 13,5 mil.tone in 1974 la 25,9 mil.tone in 1992, plasand-o pe locul 7 mondial, scazand in 1996 la 14,73 mil. tone, in timp ce productia de fonta a scazut, in perioada 1974 - 1992, de la 9,7 mil.tone la 8,6 mil.tone (impreuna cu feroaliajele). Cele mai mari centre ale metalurgiei feroase sunt situate in zona Marilor Lacuri (Hamilton, Sault St.Marie), in Noua Scotie (Sydney, Trenton), legate de materiile prime locale sau zona de consum deosebit al industriei constructiilor de masini (Montreal).

In America de Sud, Brazilia detine cele mai mari rezerve de minereu de fier (circa 60 mld.tone), participand cu aproximativ 19,0% (116,8 mil.tone in 1995) la productia mondiala si fiind cel mai mare exportator de pe glob. Importante zacaminte se gasesc in statul Minas Gerais, la Itabira, Lafaiete s.a., ce dispun de un minereu cu un continut metalic foarte ridicat (pana la 70%), numit itabirit. Dar exploatarile de aici, adesea in cariera, au afectat considerabil mediul incojurator. In urma exploatarilor au ramas uriase gropi, adevarate 'cratere antropice', unde revenirea la mediul initial este total compromisa.

Minereuri, tot bogate in fier, mai sunt si in statele Mato Grosso (marele zacamant de la Urucum) si Parana. Lipsa cailor de transport a limitat exploatarile in est si regiunile centrale. Astazi Brazilia foloseste metode moderne de transport si dispune de numeroase instalatii de concentrare a minereurilor pentru export. Astfel, regiunea Itabira este legata printr-o cale ferata de portul Tubarao, iar de la exploatarea Germario se efectueaza transportul lichid prin conducte (400 km) pana la tarmul Atlanticului. Brazilia este si un important producator de mangan, cu exploatari in teritoriul Amapa, in Mato Grosso si Minas Gerais; detin rezerve insemnate de nichel si alte metale auxiliare.

Alte tari sud-americane cu rezerve importante dar, in prezent, cu productii reduse sunt: Bolivia (peste 40 mld.tone rezerve certe, remarcandu-se zacamantul Mutun, o continuare a celui brazilian din regiunea Urucum), Venezuela (cu o productie de 13,4 mil.tone in 1995 si exploatari la El Pao, Cerro Bolivar in Podisul Guyanelor), Peru, Chile. Siderurgia este mai bine reprezentata, in afara Braziliei, in Argentina (estuarul La Plata-Buenos Aires, La Plata si Rosario ceva mai la nord), Chile (la sud de Santiago).

Subsolul Africii cuprinde zacaminte atat de minereu de fier, cat si din majoritatea minereurilor ajutatoare. Cel mai important producator african ramane insa Republica Africa de Sud (21,7 mil.tone, in 1995, minereu de fier extras), cu exploatari mai vechi in sudul tarii si mai noi in nordul provinciei Transvaal (Pietersburg). Cantitatile extrase sunt folosite atat in industria proprie (8,0 mil.tone otel, in 1996) concentrata in jurul oraselor Pretoria si Johannesburg, cat si pentru export (in Japonia, U.E., S.U.A.).

Intensa exploatare a zacamintelor descoperite dupa 1950 au adus Australia pe locul 3 intre statele producatoare de minereu de fier (86,7 mil.tone in 1995). Rezervele, estimate la circa 90 mld.tone, sunt de buna calitate (in medie 65% continut de fier). Regiunea Pilbara si Mount Tom Price din nordul Australiei de Vest furnizeaza aproximativ 80% din productia tarii. Tot in Australia de Vest, dar in sud, exista mai multe exploatari, intre care si cea de la Yampi Sound. Alte exploatari importante sunt cele de la nord de Adelaide (Iron Knob, Middleback Range), din Australia de Sud, care asigura 2/3 din minereul de fier consumat in tara. Relativ recent a inceput exploatarea marilor rezerve de minereu cu continut redus de fier din insula Tasmania.

Siderurgia australiana este in intregime portuara. Primele intreprinderi au fost amplasate in apropierea bazinelor carbonifere, la Newcastle si Port Kembla-Wolongong (langa Sydney), utilizand minereurile de fier din Middleback Range si Yampi Sound. Construirea unui centru siderurgic la Whyalla, la nord de Adelaide, a fost determinata de vecinatatea zacamintelor de minereu de fier, productia fiind absorbita de santierele navale de aici. Cele mai noi centre siderurgice (Kwinana) apartinand conurbatiei Perth, pe coasta de vest. Productia siderurgica este axata pe fonta si feroaliaje (6,4 mil.tone, locul 15 mondial in 1992).

ROMANIA

Minereurile de fier se gasesc in tara noastra in cantitate relativ redusa si au, in general, un continut metalic scazut (28-40% fier). In prezent principalele exploatari sunt situate in partea de est a masivului Poiana Rusca, furnizand 60% din productia tarii (in ultimii ani sub un milion de tone).

Productia de minereu este total insuficienta necesarului industriei siderurgice si, ca urmare, se importa peste 80% din necesar.

Siderurgia romaneasca strabate o perioada mai dificila, de readaptare la conditiile economice noi interne si internationale, ceea ce explica scaderile de productie de dupa 1990.

Exista doua categorii de unitati siderurgice: cu furnale, care cuprind combinatele de la Resita, Hunedoara, Galati, Calarasi, si unitati fara furnale, care produc oteluri, laminate, sarma, tevi - Targoviste, Bucuresti, Campia Turzii, Nadrag, Otelu Rosu, Beclean, Zimnicea, Iasi, Roman, Focsani.

Cele mai importante combinate siderurgice, conturate de-a lungul timpului, sunt cele de la Resita, Hunedoara, Galati, Calarasi.