CATEGORII DOCUMENTE |
Demografie | Ecologie mediu | Geologie | Hidrologie | Meteorologie |
Omul - agent
morfogenetic; relieful antropic
Probleme
- Omul creator al formelor de relief.
- Influenta indirecte ale actiunilor omului cauzatoare ale schimbari morfodinamice
si in peisaj.
Desi existenta omului ca fiinta este impinsa frecvent cu 1,5 milioane ani in
urma (elementele cele mai indepartate il situeaza la cca 3 milioane ani),
prezenta sa ca agent morfogenetic poate fi legata empiric de ultimile patru milenii
din care in sensul cel mai apropiat al notiunii sunt ultimele doua secole
(dominant din a doua jumatate a sec. XX). Implicarea sa
in mediul geografic s-a conturat prin diverse actiuni ce-au avut consecinte
imediate sau ulterioare, local; regional iar in ultimele decenii si globale
asupra unor elemente ale acestuia inclusiv a celor din sfera reliefului. Ca
urmare, treptat, local si apoi regional s-au realizat medii modificate prin
actiunile umane (antropizate, antropice) de la caracteristicile pur naturale
ce-au impus treptat si notiunea de mediu inconjurator (al omului) in care
acesta se situeaza in centrul sistemului subordonandu-si elemente si relatii
din mediu care ii sunt necesare iar pe de alta la modificari locale de ordin
calitativ ale lui cu consecinte imediate in vita omului. De aici s-a ajuns la necesitatea urmaririi cu atentie atat a modului
in care se realizeaza exploatarea resurselor de subsol si sol cat si asigurarea
unei cat mai corecte valorificari viitoare.
Pentru relief consecintele activitatilor omului s-au produs sub doua directii -
de creare de forme negative si pozitive de relief si de influentare a dinamicei
altor factori care au condus la o anumita dinamica a proceselor agentilor
externi cu reflectare in peisajul morfologic local sau regional.
- Omul creator al formelor de relief. Principalele actiuni
sunt excavarea, nivelarea si depunerea (acumularea la alti agenti). Prin
acestea a dat nastere voit la multiple forme de relief cu dimensiuni variabile
si cu evolutii diferite in functie de
- Excavarile s-au concentrat in spatiile locuite (pentru fundatii, bazine,
pivnite, subsoluri, gropi), in diverse tipuri de cariere (abrupturi de
exploatare la unul sau mai multe niveluri, trepte etc.), in spatii agricole
(canale de drenaj, irigatii), de navigatie (amenajarea bazinelor portuare
etc.), industriale (santuri pentru diverse conducte, excavari pentru
instalatii, utilaje etc.) si hidrotehnice (sectionarea versantilor, construirea
de albii canalizate si tuneluri etc.). Ele implica operatiuni de derocare,
modificarea pantelor, realizarea de forme negative de relief, terasari etc.
toate concepute si executate pe baza de proiectari si cu respectarea unor norme
tehnice.
- Nivelarile se fac in scopul preluarii terenurilor, indeosebi pentru diverse
constructii. in acest sens sunt modificarile realizate
in spatiul urban pentru locuinte sau ansambluri cu destinatii social-culturale,
sportive etc. Se adauga cele de pe platformele industriale, portuare si chiar
unele terenuri cu denivelari produse prin alunecari, siroire, tasari etc. ce urmeaza a fi folosite agricol. Procesul
se realizeaza atat prin sectionarea formelor pozitive cat si prin umplerea
excavatiilor.
- Depunerea (acumularea) de volum de roca, sol si alte
materiale se realizeaza pe suprafete mici cu un scop dublu fie nivelarea unor
microdepresiuni naturale (crovuri, balti, palnii de sufoziune etc.) sau
antropice (gropi, cariere etc.) fie construirea unor forme pozitive de tipul
haldelor, digurilor, iazurilor de decantare, movilelor etc. Au
forma geometrica precisa (frecvent trunchi de piramida) si dimensiuni de
ordinul zecilor de metri. Se adauga barajele din beton
si arocamente.
Deci omul realizeaza actiuni in concordanta cu scopurile de moment sau de
viitor care conduc la individualizarea de forme de relief pozitive si negative,
dar si la nivelari.
- Influente indirecte in schimbari morfodinamice. Omul ca parte a sistemului de
mediu, legat prin multiple relatii de elementele acestuia, ajunge sa produca prin actiunile sale numeroase modificari in
dinamica multor procese generatoare de relief.
intre acestea semnificative sunt:
- indepartarea vegetatiei arbustive si arborescente de pe versant urmata de o
accelerare a proceselor de spalare in suprafata, siroire, torentialitate,
alunecari de teren, surpari etc.;
- sectionarea versantilor si crearea unor pante locale mai mari conduce la
ruperea imediata a relatiilor dinamice echilibrate si la declansarea de procese
care tind sa restabileasca ceea ce s-a pierdut;
- plasarea unor diguri cu desfasurare intinsa intr-un bazin marin influenteaza
regimul de propagare al valurilor si curentilor si prin aceasta specificul
modelarii in diferite sectoare ale tarmului (abraziune, acumulari) si chiar
evolutia lui;
- realizarea unui baraj hidroenergetic produce modificari insemnate in sistemul
vaii pe care a fost construit (se dezvolta un loc cu procese specifice lui;
dispar eroziunea si transportul fluvial iar acumularea capata caracteristici
noi la coada lacului; oscilatiile de nivel ale lacului determina dezvoltarea de
microterase etc.);
- folosirea unei agrotehnici neadecvata pe versantii dealurilor face posibila
declansarea de procese geomorfologice (siroire, alunecari etc.) care conduc la
scaderea rapida a potentialului solurilor terenurilor respective;
- plasarea unor constructii (ex. diguri, poduri etc.) la parametrii inferiori
limitelor de producere a scurgerii din albiile raurilor favorizeaza revarsarile
si de aici inundatii pe spatii extinse in luncile raurilor.
Verificari
- Analizati modalitatile de actiune a omului asupra mediului in orizintul local
si descrieti formele de relief rezultate.
- Extrageti din dictionarele geografice definitiile principalelor forme de
relief antropic si le comentati.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 4335
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved