PRINCIPALELE PROCESE, FENOMENE, CARE GENEREAZA CRIZE GLOBALE PE PAMANT

PRINCIPALELE PROCESE, FENOMENE, CARE GENEREAZA CRIZE GLOBALE PE PAMANT


1. Suprapopularea Pamantului de catre om a fost influentata in primul rand de
- cresterea limitei de varsta de la 35 de ani la 70 de ani in ultimele secole
- cresterea natalitatii
- o mai buna asistenta medicala
- disparitia o serie de boli, cum ar fi ciuma, holera, tuberculoza

Daca acceptam urmatoarele conditii
- cantitatea de albumide consumate/locuitor 65 g.
- cantitatea de alimente consumabile de 2000 cal/zi.
- productia agricola realizata pe persoana va fi constanta in timp
- daca hrana se va distribui egal, fara ca in vreo tara sa se faca exceptie in consumul pe cap de locuitor si cu pretentiile avute de cetatenii SUA din anii 1970. Pe baza acestor date s-a ajuns la concluzia, ca resursele naturale ale Globului terestru ar fi de ajuns pentru cca. 2 miliarde de oameni.

Cu cresterea exponentiala a populatiei pe pamant, in paralel a crescut si volumul activitatilor industriale de producere de bunuri materiale, care au dus la o si mai mare crestere a consumului de materii prime. La o crestere a populatiei Globului pamantesc de trei ori, incepand din 1900 si pana astazi economia mondiala a crescut de 20 de ori, la un consum al resurselor energetice de origine minerala (carbune, petrol, gaze naturale) de treizeci de ori. In acelasi timp cresterea productiei industriale a crescut de cincizeci de ori. Dintre aceste cresteri 3 s-au derulat incepand din 1950 pana in zilele noastre. In acest context resursele naturale le categorisim in resurse neregenerabile si resurse naturale regenerabile.

2. Resursele naturale din punctul de vedere al renovabilitatii lor se pot categorisii in
a. Resurse naturale regenerabile cum ar fii: solul vegetal, padurile, terenurile agricole, apa etc.
b. Resurse naturale neregenerabile sunt considerate: resursele minerale (metale, materiale de constructii etc.), combustibili minerali fosili (titei, carbune, gaze naturale).

Dintre resursele naturale neregenerabile multe au ajuns la epuizare, sau la o perioada bine cunoscuta in care se va agunge la epuizarea totala.

3. Poluarea mediului ambiant (vezi capitolul III

4. Pericolul unei crize climatice

Se poate afirma in urma constatarilor efectuate, ca inainte de era industrial atmosfera continea circa 550 miliarde tone de carbon sub forma de CO2 (estimativ). Acesata inseamna o concentratie de 0,028% (280 ppm) de CO2 in aer. Desi in ultimele 5 mii de ani au avut loc numeroase si mari schimburi, fluxuri de carbon intre ocean si biomasa continentala, continutul in carbon a ramas neschimbat. Incepind din 1850 (inceputul erei industriale') continutul atmosferei in CO2 a crescut continuu, in atmosfera, concentatia in atmosfera ajungand la 340 ppm (o crestere de cca. 17 %). Rata actuala a crestreii anuale a emisiei totale de carbon continua sa se mentina peste 2%. Acesta cantitate mare de carbon provine din reintroducerea in circuitul natural a carbonului legat, in timpul erelor geologice in diferite roci (calcar), sau resurse energetice traditionale, fosili (carbune, gaze naturale, petrol).
Efectele directe asupra biosferei s-au concretizat in cresterea temperaturii medii anuale. Aceasta a dus la schimbari esentiale, prin producerea efectului de sera', care, in mediu, in biosfera, se manifesta prin schimbari climatice si ecologice esentiale, cum ar fi

- cresterea temperaturii;
- modificarea regimului precipitatiilor;
- modificarea geografica a zonelor glaciare;
- schimbari in dinamica si structura populatiilor din ecosisteme.

Calculele arata ca ar fi posibila o dublare a continutului de dioxid de carbon la fiecare 50 de ani care urmeaza. Conform acelorasi calcule, temperatura biosferei ar trebui sa creasca cu 4-50. Modificarea compozitiei chimice a atmosferei si efectele ei vor fi franate, insa, de inertia termica a componentei lente, reprezentate prin oceanele si calotele glaciare.
Exista si alte gaze a caror concentratie atmosferica creste in maniera ingrijoratoare si care contribuie, din ce in ce mai mult, la efectul de sera. Subliniem, pentru aceasta, bioxidul de azot, metanul, compusi cloro-fluorocarbonati (CFC) si alt


5. Degradarea biodiversitatii

Pana in prezent, pe planeta, au fost descoperite, descrise si aflandu-se in diferite grade de cerecetare cca. 1 milioane de specii de organisme vii, dintre acestea:
- cca. 1 milioane sunt insecte;
- 325 mii sunt specii de plante verzi (fotosintetice) si ciuperci;
- 41 mii sunt specii de vertebrate (pesti, reptile, amfibieni, pasari si mamifere).
Au ramas, probabil, putine specii de vertebrate de descoperit, dar este posibil, ca zeci de mii de specii de insecte sa fie, inca, necunoscute. De asemenea un numar si mai mare de microorganisme asteapta sa fie studiate.
Nici o specie aparuta in biosfera nu s-a ivit intamplator. Fiecare isi are rostul, menirea ei in acest urias mecanism biologic care alcatuieste biodiversitatea.
Principalul indicator dupa care se judeca calitatea mediului il constituie reducerea diversitatii biologice.
Disparitia pe termen scurt a unei specii nu are la baza decat cauze ale activitatii antropice, legate direct de schimbarile climatice provocate de poluare. Disparitia organismelor vii constituie cea mai mare pierdere biologica si ecologica a epocii noastre, ea fiind totalmente ireversibila. Fiecare tara, ca, de altfel, intreaga planeta, dispune de trei categorii de resurse importante
- resurse materiale;
- resurse culturale;
- resurse biologice.
Primele doua, facand parte din viata nostra cotidiana, fiindu-se aproape de noi, nu le neglijam. In schimb, noi, umanitatea, neglijam bogatiile, resursele biologice, infaptuind prin aceasta o grava eroare strategica, pe care o vor regreta in viitorsi.
Plantele si animalele fac parte din mostenirea unei tari, a unei natiuni. Ele sunt rezultatul a milioane de ani de evolutie, a milioane de ani de activitate a naturii in spatiul respectiv. Valoarea lor este inestimabila. Ele constituie, in plus, o imensa sursa de bogatii neexploatate sau in curs de exploatare, de hrana si medicamente.
Disparitia naturala a unor specii sau varietati este, de asemenea, un lucru obisnuit, considerata ca un fenomen normal, pentru simplul fapt ca evolutia vietii in biosfera este, cu siguranta, o creatie de diversitate de reannoire.
Pe parcursul evolutiei vietii pe Pamant, au existat mari perioade de pierderi biologice masive si anume: 1. La sfarsitul Ordovicianului, 2. In Devonian, 3. In Permian, 4. In Triasic, 5. La finele Cretacicului.
In fazele 1, 2, 4, si 5 pierderile in familiile de organisme marine inregistrau 11-15%, in timp ce in Permian, au disparut global (in medie) cca. 52% din familiile de vietuitoare, din care 77-96% apartineau speciilor marine.
Criza pe care o traim, astazi este de o cu toul alta importanta, din urmatoarele motive:
- se desfasoara intru-un ritm fara precedent;
- este ireversibila;
- angajeaza responsabilitatea noastra, a umanitatii, in sensul ca putem sa o controlam, putem sa o infrangem, putem sa o evitam, pentru ca noi (omul) insine suntem cauza acestei crize.
Conditia primara si esentiala a supravietuirii pe termen lung a populatiilor constiuie variabilitatea genetica.
Variabilitatea genetica este, pe drept, considerata, pentru orice specie, o asigurare, o garantie pentru a putea riposta neprevazutului. Diversitatea speciilor, respectiv a ecosistemelor, prin comparatie, constituie o garantie pentru stabilitatea si evolutia speciei umane, un tampon impotriva agresiunilor naturale indreptate impotriva sa. Diversitatea speciilor garanteaza, in acelasi timp, existenta resurselor de care omul are nevoie.
Diversitatea ecosistemelor, ca si a arhitecturii peisagere asigura si regleaza marile circuite biogeochimice: apa, carbon, azot, fosfor, care sunt esentiale pentru functionarea planetei si pentru echilibrele sale climatice.
Abordarea economica intelege biodiversitatea ca �ce mai importanta resursa naturala'. Ea constituie un patrimoniu pretios pe care trebuie sa-l invatam, sa-l conservam si sa-l administram inteligent.


6. Falimentul mecanismelor de autoreglare

In trecut, anumite sisteme de autoreglare din natura functionau firesc dupa legitatile naturii, fiind in ajutorul societatii umane. Astazi insa acestea au efecte tot mai atenuate, iar pe functionalitatea lor nu mai putem conta.
Una dintre sistemele de autoreglare este posibilitatea de regenerare a naturii si a mediului inconjurator.
Autocontrolul si proprietatea de acomodare a naturii este preluata intr-o masura mai mare sau mai mica de toate organismele vii, care-l formeaza.
Aceasta putere de a se acomoda, a organismelor la noile solicitari la care sunt expuse de catre noile situatii aparute in mediul inconjurator (fie naturale, fie artificiale, generate de om), numim homeostazie. Este insusirea ecosistemelor de a reduce, elimina, de a prelucra poluarea la care sunt expuse.
Aceasta insusire nu este nelimitata. Se cerceteaza pragurile la care inca reactioneaza pozitiv ecosistemele cu posibilitati de regenerare
Societatea umana insa a depasit in multe privinte aceste praguri la care mediul care-l inconjoara mai poate raspunde favorabil.
Civilizatia noastra bazata pe o industrializare exacerata, produce un volum mare de deseuri, sute de substante chimice noi (dintre care o mare parte toxice), pe care ecosistemele nu le mai pot prelucra, asimila.
Natura din propria putere nu mai poate remedia daunele cauzate de om din ultima perioada, cea ce genereaza o dereglare in carul ecosistemelor.


7. Se poate pastra Pamantul ca ecosistem functional

Incepand din 1900 numarul populatiei a crescut de cca. trei ori. In acelasi timp economia mondiala a crescut de 20 de ori, iar consumul resurselor energetice de origine minerala (carbune, petrol, gaze naturale) a crescut de 30 de ori, pe cand cresterea productiei industriale mondiale a crescut de 50 de ori. Dintre aceste tendinte de cresteri exponentiale prezentate 75% s-au derulat incepand din 1950.
Aceasta crestere de mare amploare de care a dat dovada societatea umana, l-a pus in fata unor noi realitati, care inca nu s-au reflectat in vreo schimbare de atitudine a omenirii, nici in politica guvernelor sau in sistemul institutiional al statelor.
Aceasta dezvoltare, care s-a petrecut in ultimii 50 de ani, a facut posibila bunastarea in care traieste omul in anumite zone ale lumii si a dus la formarea societatii de consum in tarile dezvoltate.
In cadrul aceastei dezvoltari a societatii omenesti, anumite elemente induc o deteriorare alarmanta a resurselor ecologice si al mediului inconjurator de pe Planeta noastra avand chiar caratre global.
Din aceasta cauza o populatie tot mai mare devine tot mai saraca si este expusa tot mai mult unor fenomene devastatoare.
La 10 ani dupa conferinta din 1972 de la Stockholm, care a dezbatut problemele legate de om si natura, guvernele au inceput sa recunoasca distrugerea amplificata a naturii, de care omul este raspunzator si care submineaza in primul rand dezvoltarea in continuare a economiei mondiale si pune in pericol insasi existenta vietii pe Pamant.
Se pune intrebarea - Este oare posibil ca sa se satisfaca cerintele a 6 miliarde de oameni, care traiesc azi pe Pamant in asa fel incat sa nu periclitam doleantele a 8 10 miliarde de suflete ale generatiilor viitoare
La aceasta intrebare nerostita in forumurile internationale, a incercat O.N.U. sa dea raspuns la sedinta tinuta din 1983, mai tarziu urmand sa infiinteze o Comisie de evaluare globala a problemelor ecologice.
Comisia a incercat sa examineze situatia ecologica globala de pe Planeta noastra, strangand date si elaborand stud Astfel, pentru prima data a avut omenirea un studiu global asupra contradictiilor existente intre realitatea ecologica globala si intre cresterea economica mondiala.
Acest raport a fost expus in plen de O.N.U. in 1987 sub titlul de Viitorul comun'.
Pretentiile de azi ale societatii se pot corela cu necesitatile de maine ale omenirii, daca statele lumii vor coordona economia mondiala intr-un mod cu totul diferit de ceea actuala.
In aceasta problematica omenirea trebuie sa-si gaseasca cat mai curand raspunsul la doua probleme
- Pe ce fel de planeta dorim sa traim
- Pe ce planeta vom trai in realitate
(Planeta inseamna de aceasta data numai Pamantul)

Exemplu: comparatia dintre expansiunea civilizatiei si o colonie de bacterii (o cultura de bacterii) cu o cantitate de hrana indestulatoare.
Mediul propice duce la o explozie in dezvoltarea coloniei, insa recipientul in care se dezvolta este limitat. Astfel, nici dezvoltarea coloniei nu poate fi pana la infinit. Populatia de bacterii isi va termina proviziile, va fi acoperit de produse de dezasimilatie, care va genera o regresie a populatiei urmand o pradusire totala a sistemului (coloniei de bacterii). Comparatia prezinta o deficienta in ceea ce priveste faptul ca sistemul (colonia de bacterii) nu este in stare de o autoreglare, in cea ce priveste cresterea populatiei si la o raportare la conditiile date de recipient; asa nu este raspunzator nici de pradusirea sistemului propriu ecologic, pe cand omul este constient de acest lucru si il poate modela.
Pe ce planeta dorim sa traim - de fapt depinde numai de sistemul de valori pe care-l reprezentam.
Stiinta poate ajuta in dezlegarea, solutionarea problemei, insa raspunsul la aceasta problema trebuie sa ni-l gasim noi, iar consecintele le vor suporta generatiile viitoare.
Pentru ca sistemul de valori pe care-l are fiecare individ difera la intrebarea de mai sus, fiecare va da un alt raspuns si o alta solutie.