CATEGORII DOCUMENTE |
Demografie | Ecologie mediu | Geologie | Hidrologie | Meteorologie |
DOCUMENTE SIMILARE |
|||||||||||
|
|||||||||||
TERMENI importanti pentru acest document |
|||||||||||
Principii si metode folosite in
Geomorfologie
1.
Principiile sunt teze, idei de baza care reflecta conditionari intre elementele
unui sistem, realitati in natura, societate; stau la baza teoriilor, legilor si
apartin de regula filosofiei. Dintre numeroasele principii
cateva au o insemnatate distincta in procesul intelegerii realitatilor
geomorfologice. intre acestea sunt:
- principiul cauzalitatii in sensul ca nimic nu poate avea loc fara o cauza. Ca principiu a fost a fost elaborat de Leibnitz (sec. XVII) si
aprofundat pentru domeniul natural de Al.von Humboldt. Aplicare acestuia
in Geomorfologie ar insemna ca orice forma de relief sau mecanism geomorfologic
nu poate fi inteles daca nu-i sunt cunoscute cauzale care le-au determinat. Spre exemplu � o alunecare de teren nu poate fi priceputa
daca nu se cunosc cauzele potentiale (panta mare, strat de argila deasupra
careia se afla strate permeabile, lipsa unei vegetatii bogate cu rol
stabilizator pentru versant etc.) si cauzele declansatoare (precipitatii
importante, cutremure, sectionarea versantului pe cale antropica sau prin
adancirea unor paraie etc.).
- principiul comparatiei sustinut de Al.von Humbold
vizeaza cunoasterea realitatii prin confruntarea elementelor din aceeasi
familie. Pentru relief comparatia are un rol esential
pe de o parte pentru ca duce la identificarea elementelor comune pentru
procesele si formele dintr-o grupare, situatie care favorizeaza generalizarile,
iar pe de alta parte permite separarea celor particulare ce personalizeaza o
forma sau un proces. Cercetarea unei multimi de alunecari de teren permite prin
comparatie mai intai precizarea cauzelor care produc separarea principalelor
componente si a directiilor de evolutie, iar apoi a caracteristicilor fiecaruia
(forma pe ansamblu, dimensiuni, dinamica specifica, consecinte etc.).
- principiul evolutionist � caruia i s-a
acordat o
insemnatate deosebita in sec. XVI � XX fiind exprimat sub diferite forme
(nimic nu se pierde, totul se transforma; natura este in continua transformare,
dezvoltare iar prezentul nu poate fi separat de trecut; materia trece dintr-o
forma in alta etc.). Pentru Geomorfologie acest postulat releva � pe
de-o parte faptul ca orice forma de relief isi are un
inceput, o desfasurare in timp si in spatiu si un final, iar pe de alta parte
ca in orice faza a evolutiei aceasta se va caracteriza prin anumite trasaturi
cantitative si calitative. Cunoscandu-se aceste caracteristici ale mecanismului
evolutiv pentru orice forme de relief existenta pe suprafata terestra la un
moment dat i se va putea stabili nu numai trecutul (originea si fazele evolutive),
dar si principalele teorii generale ale evolutiei reliefului (W.M.Davis,
W.Penck, L.King etc.) dar poate fi urmarit si la scara mai mica precum formarea
si evolutia teraselor unui rau (lunca � adancirea raului si taierea
fruntii ce duce la aparitia terasei � fragmentarea acesteia si reducerea
ei la mai multe petice) etc.
- principiul cunoasterii unitatii in pluritate legitate datorata caracterului
deschis al sistemului care permite un schimb permanent de materie si energie
intre acesta si cel putin sistemele limitrofe. Relieful prin pozitia sa la contactul cu alte invelisuri fizice (apa, aer, sol,
astenosfera etc.) are un sistem complex de relatii pe care si le-a dezvoltat in
timp. De aceea orice componenta a sa (forma de relief
de rang deosebit) incorporeaza un cuantum de relatii din structura mediului
natural. Aceasta face ca starea ei de unitate sa nu
fie privita ca 'ceva' izolat ci ca parte a unui ansamblu de sisteme
ale mediului. O dolina pe un platou calcaros
reprezinta o unitate, dar ea se inscrie in multimea (pluralitatea) formelor
carstice de suprafata generate de mecanismul proceselor de carstificare. Un petic de terasa dintr-un sector de vale constituie o
unitate (sistem) morfologica locala, dar ea face parte din pluritatea formelor
create de rau in acel loc (albie, lunca, alte terase, versant), dar se inscrie
alaturi de alte fragmente de terasa din amonte sau aval intr-o anumita faza de
evolutie a vaii.
- principiul acumularilor cantitative minime si treptate care conduc la
schimbari calitative majore este strans legat de cel al evolutiei fiind
conditionat de faptul ca in natura nimic nu este izolat si intamplator, ca
trecerea de la o stare la alta a materiei se face in baza relatiilor de schimb
energetic si material care se produc gradual in conformitate cu actiunea
legilor naturii. Bazinul Oceanului Atlantic s-a realizat in cca 300 milioane de
ani prin aparitia mai intai a diverselor sectoare de rift care s-au unit creand
o uriasa despicatura in scoarta; circulatia materiei topite prin rift a condus
treptat la dezvoltarea dorsalei muntoase, la departarea si cresterea placilor
americana, europeana si africana si la extinderea depresiunii oceanice. O
alunecare ce cuprinde in intregime un versant si-a avut inceputurile intr-o
lunga perioada de slabire a stabilitatii materialelor de pe stratul de argila
care insotita de aparitia de crapaturi; din unirea acestora pot rezulta mai
multe rape in fata carora se dispun valuri si trepte de alunecare. Au urmat
numeroase faze in timpul carora deplasarea inceta
(intervale secetoase) sau era reluata (la ploile bogate sau topirea zapezii) cu
viteze mai mici sau mai mari in functie de gradul de instabilitate asigurat de
valoarea pantei si de umectarea depozitelor si rocilor. Ca urmare, in timp pe
de o parte rapele cresc in dimensiuni, se retrag catre partea superioara a
versantului si se unesc iar pe de alta parte
materialele deplasate vor forma un corp de alunecare complex care ajunge la
baza versantului.
- principiul activitatilor contrare (antagonism) care
se inscriu firesc in sirul evolutiei sistemelor naturale in tendinta realizarii
de echilibre partiale si generale. in morfologie el
poate fi urmarit in raporturile dintre agenti sau procesele lor, iar rezultatul
va fi materializat in forma rezultata. Miscarile tectonice
pozitive inalta o regiune iar agentii externi actioneaza asupra acesteia in
tendinta de a cobori. Invers, in cazul in care se produc miscari
negative si rezulta depresiuni tectonice agentii externi o vor umple treptat cu
materiale carate din regiunile limitrofe. Orice agent extern se manifesta prin
procese ce au caracter antagonic. Apa
unui rau exercita procese de eroziune acolo unde dispune de energie (pe pantele
mai mari) si de acumulare in sectoarele in care cantitatea de materiale
transportate depaseste energia ce face posibila scurgerea apei.
- principiul echilibrului si dezechilibrului decurge
din faptul ca materia este in transformare continua sub impulsul diverselor
energii care se manifesta cu intensitati deosebite in timp si spatiu. Acest
lucru face ca intre agentii si procesele care se manifesta sa
se creeze anumite raporturi in favoarea unuia sau a altuia. Ceea ce este insa comun in toate situatiile este tendinta ca prin
activitati contrarii sa se ajunga de la o stare de dezechilibru major la alta
de echilibrare a tuturor tendintelor care se exprima in caracteristici
deosebite ale formelor de relief. intre cele doua
extreme exista faze in care starea de dezechilibru slabeste continuu pana la
atingere. Dar in aceasta evolutie pot interveni schimbari bruste ale
raporturilor dintre forte care conduc la intreruperea fireasca a evolutiei si nasterea unei noi stari de dezechilibru
major. Spre exemplu pe un versant despadurit recent,
in conditiile unor precipitatii abundente se poate inregistra o rupere a starii
de echilibru, rezultand alunecari de teren care marcheaza un dezechilibru in
raport cu starea anterioara. in evolutia alunecarii
vor exista faze active insotite de extinderea rapei si a corpului de materiale
deplasate care vor alterna cu faze de slabire a procesului cand apa din corpul
acesteia este relativ putina nemaiasigurand miscarea (echilibrari partiale).
Caderea unor precipitatii bogate poate conduce la relansarea procesului insotit
de extinderea rapei, a masei deplasate si schimbarea fizionomiei alunecarii.
- principiul selectiei este specific activitatii de
cercetare dar si in dezvoltarea teoriei geomorfologice. Studiile regionale
conduc prin comparatie la stabilirea elementelor comune pentru o multime de
forme de relief impuse de procesele de eroziune (circuri, vai, praguri etc.) si
de acumulare (morene) care prezinta trasaturi specifice in functie de stadiul
de evolutie. Toate acestea s-au precizat pe baza analizelor a
numeroase situatii din muntii unde sunt sau au fost ghetari.
- principiul particularului in raport cu generalul
este in stransa dependenta de cel anterior in sensul ca analizele regionale,
prin comparatie si selectie permit deosebirea a doua categorii de elemente.
Unele, care sunt specifice locului, includ mai ales caracteristicile de ordin
cantitativ (suprafete, lungimi, latimi, adancimi, numar de componente etc.) dar
si unele particularitati de geneza (in cazul alunecarilor manifestarea
frecventa a seismelor naturale sau provocate prin explozii, anumite interventii
ale omului ce conduc la sectionarea locala a
versantilor insotita de ruperea echilibrului) si evolutiei. Prin aceasta ele se
constituie in multimea situatiilor singulare care definesc particularul dintr-un
ansamblu. Cea de a doua categorie implica elemente de esenta,
comune multimii rezultatelor manifestarii unui agent sau proces, ele avand mai
ales caracter genetico-evolutiv. Astfel, pe baza
analizei alunecarilor de teren din multe regiuni, prin eliminarea elementelor
particulare s-au pastrat cele care au caracter general cum ar fi conditiile
genetice (panta, stratul argilos, precipitatii bogate etc.). Astfel datele generale conduc la stabilirea unor relatii de
ansamblu (ex. intre conditii genetice si formele rezultate), a unor mecanisme
comune tuturor situatiilor, la conturarea de legi.
- principiul actualismului (uniformitarismului)
exprimat in ideea ca ceea ce este prezent poate fi aplicat in trecut, dar si in
viitor daca conditiile genetice si ansamblul legaturilor sunt apropiate. Valurile au produs totdeauna retragerea prin eroziunea tarmurilor
inalte si dezvoltarea unor platforme de abraziune in fata acestora. Ca
urmare a situatiilor existente se poate concluziona ca existenta in unele
locuri a unor platforme de abraziune extinse s-a datorat manifestarii
indelungate (in trecut) a acestui proces dupa cum
nasterea unui tarm inalt (prin vulcanism sau tectonica) lipsit de platforma
poate conduce la ideea conturarii acesteia in timp.
Folosirea primului termen este mult mai reala decat a
celei de al doilea care conduce spre simplificare si inevitabil. Situatiile se apropie de caracterul similar cu cat in apropiere
gradul de generalizare creste. Regional (local) insa el nu poate fi
aplicat decat orientativ intrucat aici intervin o diversitate de aspecte
(conditii, legaturi, durata in care acestea se mentin intr-o anumita directie
etc.) care pot conduce la rezultate diferite (pe versantii unui masiv granitic
modelarea se face in principal prin dezagregare cu dezvoltarea de abrupturi si
poale de grohotis in conditiile unui climat in care inghet-dezghetul este activ
si altfel in situatiile cu climat cald si umed unde prin alterari bogate
rezulta depozite nisipo-argiloase bogate si varfuri rotunjite) sau apropiate
(in aceleasi conditii de alcatuire petrografica si de climat diferentele de
panta si de mod de utilizare a terenurilor conduc la situatii deosebite ceea ce
diversifica intensitatea si frecventa unor procese si conduce la rezultate
variate, spre exemplu alunecari masive in trepte si valuri care cuprinde
versantul sau un bazin torential in intregime pe pante mari si alunecari superficiale
pe pante reduse).
2. Metode folosite in studierea reliefului. Complexitatea
investigatiilor necesare cunoasterii reliefului unei regiuni solicita folosirea
diferentiata in functie de situatii si de etapa cercetarii a unui numar mare de
metode. Prin specificul lor ele se pot grupa in trei
categorii.
Metode generale aplicate in toate stiintele. Sunt mai
multe, dar importante sunt urmatoarele
- metoda analizei implica separarea intregului in parti si cunoasterea in
amanunt a fiecaruia (alcatuire, legaturi existente intre acestea dar si cu
elemente din afara reliefului care au insemnate pentru dinamica si evolutia
lui). Prin aceasta se stabilesc - locul si importanta lor in sistem,
caracteristicile si relatiile principale si secundare, generalizari care conduc
la predictii. Ea este folosita in toate etapele studierii unei regiuni dar in
fiecare implica anumite laturi;
- metoda sintezei - este utilizata indeosebi in etapa finala a studierii
reliefului regiunii, atunci cand exista un volum informational bogat rezultat
din cercetari pe teren, bibliografie si din interpretarea materialelor
cartografice. Datele principale, cu caracter general, imping spre intelegerea
mecanismului genetico-evolutiv reflectat in fizionomia de ansamblu a
reliefului, permit verificarea modului in care actioneaza legile generale si
specifice reliefului, conduc la stabilirea de modele caracteristice facilitand
ierarhizarii, tipizari, regionari;
- metoda observatiei are o deosebita insemnatate in cercetarea pe teren, pe
baza ei rezultand informatiile concrete, de detaliu dar si urmarirea unor
elemente, procese pe ansamblul regiunii. Se realizeaza stationar (urmarirea
dintr-un loc a desfasurarii unui proces, a unor forme de relief in evolutie in
timp indelungat; ex. alunecarile de teren, limba unui ghetar, un ansamblu de
dune etc.) fie itinerant in mai multe puncte stabilite in lungul unui traseu
unde se insista atat pe inregistrarea tuturor elementelor specifice locului cat
si pe corelarea lor pe intreg spatiul strabatut. Observatia ajuta la separarea
elementelor principale (cu caracter general) de cele secundare (particulare);
se fac aprecieri cantitative (rezultate indeosebi prin masuratori) si
calitative, ridicarea de probe pentru analize in laborator, intocmirea de
profile schematice, schite de harta, fotografii etc.;
- metoda comparativa - este folosita in toate etapele
ea imbinandu-se cu observatia. Pe teren metoda se foloseste pentru extrapolarea
pe spatii largi si pentru un numar mare de elemente;
serveste la separarea particularului de general sprijinind sinteza (ex.
comparand mai multe alunecari se ajunge la distingerea tipului specific
modelarii versantilor unei vai).
Metode folosite in Geografie si in alte stiinte apropiate.
- metoda analizei hartilor topografice. Se utilizeaza indeosebi in prima parte a cercetarii reliefului.
Accentul se pune pe urmarirea caracteristicilor morfometrice
ale reliefului; prin compararea hartilor editate in perioade de timp diferite,
se stabilesc modificarile survenite in configuratia reliefului (ex. schimbarile
pozitiei albiei Siretului in lunca intr-un secol).
- metoda schitelor de harta. Se intocmesc la scari mari pentru forme de relief ce nu pot fi reprezentate pe
hartile topografice datorita dimensiunilor reduse (ex. la albia unui rau pe
schita apar tipurile de maluri, ostroave, renii, praguri, cursuri de apa
principale, secundare, parasite etc. pe cand pe o harta topografica se pot
marca eventual doar malurile.
- metoda diagramelor - folosita pentru reprezentarea
sirului de valori care rezulta din masuratori, calcule pe harti geomorfologice
si din analizele de laborator.
- metoda stratigrafico-paleotologica preluata de la
geologi.
Ea presupune interpretarea datelor de natura litologica si a
varstelor din coloanele de foraj realizate de geologi. Se imbina cu
metoda depozitelor corelate (ex. elementele grosiere rulate presupun un relief inalt, accidentat iar un depozit argilos un relief
in care, eroziunea este slaba. Pe baza lor se ajunge la stabilirea specificului
modelarii reliefului, a agentilor si proceselor care au actionat etc
- metoda analizei sporo-polinice imbinata cu cea a actualismului. Se folosesc rezultatele
analizelor sporo-polinice realizate de paleobotanisti care stabilesc tipuri de
formatiuni vegetale specifice anumitor perioade, epoci geologice; prin
compararea acestora (ca alcatuire, structura) cu repartitia actuala a unor
formatiuni similare pe Glob se ajunge la deducerea caracteristicilor
conditiilor de mediu in care se realizeaza modelarea reliefului in acele etape.
- metoda alternantei de paleosoluri si loessuri este
utilizata pentru aprecierea varstei si a conditiilor de evolutie a reliefului
in Cuaternar. Metoda are la baza principiul ca loessurile s-au acumulat in
pleistocen in faze cu climat rece (periglaciar, glaciar) si frecvent in regiuni
vecine cu calotele glaciare), iar solurile fosile cuprinse intre orizonturi de
loees corespund unor intervale de timp cu climat temperat ce
permitea dezvoltarea vegetatiei si acumularea materiei organice. Ca urmare, in
functie de numarul de loessuri si de paleosoluri identificate pe o forma de
relief (pod de terasa, campie etc.) se apreciaza succesiunea fazelor glaciare
si interglaciare care s-a produs si in functie de aceasta se deduce varsta
formei de relief.
- metoda statistico-matematica permite stabilirea
sirurilor de valori numerice medii, extreme necesare intocmirii unor
reprezentari spatiale (ex. la analiza indicatorilor morfometrici). Este parte comuna in unele programe pe calculator.
- metode de laborator sunt imprumutate de la alte
stiinte. intre acestea sunt metoda analizei
granulometrice, metoda aprecierii gradului de uzura al materialelor
transportate de diferiti agenti. in laboratoare
special amenajate se pot urmari prin modele desfasurarea unor procese si
rezultatul actiunii lor (siroire, alunecari, scurgerea apei in diferite
conditii de viteza si debit, procesele de inghet-dezghet etc.).
Metode specifice Geomorfologiei. Ele au fost create in
procesul cunoasterii si analizei reliefului, dar in timp prin valoarea si
expresivitatea reprezentarilor, unele au inceput a fi folosite si in alte
domenii geografice, geologice etc.
- metoda morfografica are la baza interpretarea hartii topografice. Prin ea se reprezinta si analizeaza diferitele tipuri de
interfluvii, vai, versanti in functie de fizionomia lor.
- metoda morfometrica - foloseste harti topografice in
realizarea prin masuratori, calcule a unor reprezentari cartografice prin care
se obtin aprecieri cantitative asupra reliefului. intre
acestea sunt gradul de fragmentare in suprafata si pe verticala, inclinarea
suprafetelor ce compun relieful etc. (fig. 1)
- metoda blocdiagramei - consta in realizarea unor reprezentari tridimensionale
prin care se stabilesc corelatii intre componentele generale care definesc
relieful si acelea de natura geologica (roca, structura). (fig.
6)
- metoda schitelor panoramice prin care se obtin reprezentari schematice, de
esenta a elementelor caracteristice reliefului; pe unele prin culori si areale
sunt indicate si principalele formatiuni geologice si elemente semnificative in
peisajul geografic (conturul unor asezari, areale cu anumite asociatii vegetale
etc.).
- metoda profilului geomorfologic faciliteaza redarea
sintetica pe anumite directii a caracteristicilor reliefului (fizionomie,
trepte de relief) si corelarea acestora cu datele de ordin geologic. Varietatea
tipurilor de profile ce pot fi realizate impun ca
aceasta metoda in prim planul cercetarii geomorfologice. (fig.
5)
- metoda cartarii geomorfologice se bazeaza pe observatii, masuratori,
comparatii efectuate pe teren. Consta in localizarea pe
hartile topografice a formelor de relief si a proceselor actuale, marcarea lor
prin semne (deosebite ca marime in functie de scara hartii) si areale.
Cartarea este insotita de descrieri detaliate.
Rezultatele aplicarii metodei conduc la realizarea de harti geomorfologice
generale sau harti cu un anumit specific (ex. harta
teraselor, harta proceselor de modelare actuale etc.).
- metoda crochiurilor este folosita in cercetarile de
pe teren, avand caracter expeditiv; prin ea sunt puse in evidenta trasaturile
generale ale reliefului care reflecta aspecte de ordin morfografic sau
morfometric, anumite trepte de relief cu semnificatie aparte.
- metoda profilelor schematice se aplica pentru inregistrarea unor situatii de
detaliu in anumite sectoare; se foloseste pentru evidentierea configuratiei
unor forme de relief, pentru prezentarea deschiderilor in diverse depozite etc.
Verificari
- Ce intelegeti prin principiu, dar prin metoda
- Aplicati principiile observatiei si comparatiei cauzalatatii pentru o
alunecare de teren, un torent, un sector din albia unui rau.
- Luand ca baza un ghid turistic al unui masiv din
Carpati incercati si aplicati metodele de analiza si sinteza.
- Studiati mai multe schite panoramice si blocdiagrame si stabiliti elementele
generale si cele specifice reliefului reprezentat.
- Care sunt diferentele intre observatia itineranta si cea stationara, dar
intre harta geomorfologica si schita de harta. Folositi si
'Dictionarul fizico � geografic'.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 413
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved