Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


ACTIVITATEA INFORMATIVA A PUTERILOR CENTRALE PE TERITORIUL ROMANIEI IN PERIOADA NEUTRALITATII (august 1914 - august 1916)

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ACTIVITATEA INFORMATIVA A PUTERILOR CENTRALE PE TERITORIUL ROMANIEI IN PERIOADA NEUTRALITATII (august 1914 - august 1916)
Razboiul din anii 101-102

ACTIVITATEA INFORMATIVA A PUTERILOR CENTRALE PE TERITORIUL ROMANIEI IN PERIOADA NEUTRALITATII (august 1914 - august 1916)

Atat inainte, cat mai ales dupa izbucnirea primului razboi mondial, spionajul german si austro-ungar au actionat intens si diversificat, punand in aplicare un intreg sistem de diversiune, propaganda si influenta impotriva Rusiei, Frantei, Angliei, Statelor Unite ale Americii si a tarilor sud-estului Europei, intre care si Romania. S-a realizat, totodata, si o colaborare informativa secreta intre serviciile specializate germano-austro-ungare si cele ale statelor asociate lor (Imperiul otoman si Bulgaria).




Datorita starii de spirit ostila dar si vulnerabilitatilor usor sesizabile pentru profesionistii domeniului, Germania, Austro-Ungaria si apoi Bulgaria — intrata in alianta centrala la 14 octombrie 1915 — si-au dirijat serviciile de informatii spre Romania. Dupa cum sublinia un raport intocmit de un ofiter roman de la Statul Major General, bazat pe un bogat material documentar, „Germania, care nu era tocmai sigura de pactul secret de alianta incheiat cu regele Carol I [in 1883 — n.n.] si cum intrevedea cu mult inainte razboiul european, a cautat sa-si asigure din timp informatii, mai ales asupra potentialului nostru, pentru a calcula cat mai exact necesarul ce ar putea stoarce din tara noastra, fie pe cale de alianta, fie pe calea armelor. Pentru aceasta ei au organizat in tara noastra un vast serviciu de spionaj, mai ales economic, pe care-l conduceau chiar din cabinetul ministrului pleni­potentiar”.

Influentarea opiniei publice prin mass-media Serviciul de informatii german a actionat intens, prin intermediul publicatiilor, si in primul rand a presei, pentru a crea un curent de opinie favorabil Puterilor Centrale. Germanii si-au instalat la Bucuresti o Agentie de presa pe care, pentru a fi credibila si operativa, au numit-o „romano-germana”. Structurata pe mai multe sectii, aceasta agentie a jucat un rol activ, in sensul de „cal troian”, in presa romaneasca. „Colaborarile” si „sponsorizarile” substantiale au asigurat prosperitatea redactorilor care conduceau publicatiile „Seara”, „Moldova”, „Dreptatea”, „Libertatea”, „Ziua”, „Tara”, „Curierul”, „Traznetul” etc. Agentia alimenta cu stiri redactorii corupti, sau usor coruptibili, din presa romaneasca, inlesnind difuzarea intereselor politice germane si austro-ungare, practic, pe intreg teritoriul Romaniei. Aceste publicatii erau mai intai tiparite in zeci de mii de exemplare, pentru ca apoi sa fie cumparare spre a fi difuzate prin intermediul agentilor in centrele importante din Transilvania. Germanii intelesesera ca acest stravechi teritoriu romanesc reprezenta, la momentul acela, un obiectiv fundamental al politicii unioniste romanesti. Prin crearea unor curente de opinie antiunioniste pe teritoriul Transilvaniei, germanii incercau sa indrepte atentia opiniei publice spre o alta problema teritoriala, la fel de sensibila, pentru spiritul unionist romanesc, si anume Basarabia, aflata din 1812 in componenta Rusiei tariste. Logica lor era simpla. Spiritul unionist fiind dominant in politica guvernelor de la Bucuresti, Centralilor nu le ramanea altceva de facut decat sa actioneze spre a determina opinia publica sa exercite presiuni asupra politicienilor pentru a crea micului Regat al Romaniei o situatie de adversitate fata de Rusia, si prin urmare fata de Antanta. In acest fel sperau sa readuca treptat Romania alaturi de interesele aliatilor din 1883. Iata si motivul pentru care serviciile de informatii ale Puterilor Centrale au pus un accent cu totul deosebit pe influentarea opiniei publice romanesti.

O „Instructiune” emisa de serviciile de spionaj germane, pentru rezidentii din Romania, contura cu claritate care erau sarcinile trasate presei romanesti sponsorizata de cercurile financiare de la Berlin si Viena „schimbarea sentimentelor ostile „noua”[adica Germaniei si Austro-Ungariei – n.n.]; influentarea guvernului roman si a partidelor prin toate mijloacele, pentru ca regimul sa devina amical Puterilor Centrale”.

Un alt document – este vorba despre Raportul intocmit de seful rezidenturii spionajului german din Romania trimis Centralei de la Berlin – ne dezvaluie si cum au actionat agentii de influenta „La rubrica «La situation» din ziarul «L Inndependence Roumain», se redacteaza acum stiri favorabile Puterilor Centrale. Articolul de fond este redactat de trei ori pe saptamana chiar in biroul meu si de multe ori, dupa teme date de Legatia Germana sau Austro-Ungara. La alte ziare i-am atras de partea mea pe redactorii din orasele de granita. Dupa aceea, am reusit sa cooptez oameni chiar din birourile redactiilor ziarelor centrale…”.

La randul ei, rubrica „Telegrame” din ziarul „Universul” fusese aservita intereselor Puterilor Centrale. Insistenta agentilor germani si sumele de bani oferite cu destula generozitate au facut ca pana la urma intregul ziar sa redacteze articole prin care se mediatiza cauza Centralilor. Multe din aceste articole ajunsesera sa fie redactate aproape in exclusivitate in biroul de publicitate ce-l avea ca director pe Iosif Hennenvogel. Acesta sublinia cu emfaza, intr-un document trimis la Berlin „Am reusit sa angajez si generali care sa publice articole strategice favorabile Puterilor Centrale (…) contra unor sume de bani (…)”.

Din alte documente de acest gen, interceptate de organele de siguranta romanesti, aspect asupra caruia von reveni intr-un alt capitol, rezulta ca ziarul „Universul” incasase sume de 300 000, 60 000 si 400 000 de lei. Redactia ziarului      „Epoca” fusese si ea penetrata de agenti de influenta germani, iar ziarul „Seara” fusese cumparat deghizat, prin interpusi, tot de catre agenti ai serviciului de spionaj german, cu suma de 430 000 de lei. Intr-o situatie asemanatoare se afla si ziarul „Minerva”, pentru care germanii platisera suma de 3 300 000 de lei.

Dar Iosif Hennenvogel, adevaratul creier al agenturii de influenta germana de pe teritoriul Romaniei, nu s-a limitat doar la atat. Prin aceleasi procedee de coruptie si-a intins treptat tentaculele si spre Parlamentul Romaniei. Acest aspect rezulta dintr-un alt document informativ trimis la Centrala, din care semnificativ este urmatorul pasaj: „Cu concursul agentilor din presa, am reusit interpelarea in Parlament a guvernului si crearea unei comisii de ancheta care sa cerceteze unele abuzuri, in jurul carora s-a facut mare valva, favorabila Puterilor Centrale”. Cati bani au fost necesari pentru o astfel de diversiune, nu e greu de imaginat, regretabil e insa faptul ca s-a petrecut in Parlamentul roman si cu concursul implicit al unor politicieni pe post de marionete.

Am insistat asupra acestor aspecte intrucat ne aflam in fata unui procedeu clasic in materie de arta a informatiilor. El se intalneste nu numai in practica serviciilor germane, ci si a altor institutii similare, precum cele franceze, britanice, rusesti (sovietice) etc.



Folosirea agentilor secreti Colonelul Walter Nicolai, seful Biroului de informatii si contrainformatii al armatei imperiale, a organizat atat in Romania cat si in tarile limitrofe ei centre de culegere, sinteza si evaluare a informatiilor. In interior, functionau centre camuflate sub forma unor reprezentante economice sau bancare. Una dintre ele era reprezentanta pentru Romania a societatii „Auskunftei W.Schimalpflung c.m.B.h.” din Leipzig, condusa de un anume Adler. Acest birou de informatii comerciale era in realitate o oficina dirijata spre informatii cu caracter militar. Alte oficine erau scolile germane din Bucuresti, din strada Luterana, apreciate de oamenii politici ai vremii drept „focare ale spionajului german”.

In 1914, asa-numitele „posturi fixe”, adica agenti externi remunerati de Serviciul secret german, se ridicau la circa 16 000 in intreaga zona de interes geopolitic si geostrategic pentru Reich-ul Wilhelmian. Agentii isi desfasurau activitatea pe langa garnizoane sau posturi militare cu misiunea de a supraveghea permanent trupa, echipamentul militar aflat in dotarea acesteia si topografia regiunii. Pentru acoperire se deschideau tutungerii, bodegi sau bacanii la care se aprovizionau efectivele militare spionate. Exista in practica spionajului german o reglementare, conform careia, pentru a fi angajat in calitate de agent, candidatul trebuia sa deschida o firma in tara unde se afla, sa castige increderea cercului de persoane in care traia, iar daca afacerea esua i se asigurau mijloace de subzistenta. Intretinuti permanent cu bani, majoritatea candidatilor reuseau in afaceri, devenind astfel surse de prima importanta. Pentru evitarea suspiciunilor, „posturile fixe” nu erau controlate si dirijate de pe teritoriul german, ci din Belgia si Elvetia (Bruxelles, Lausanne, Geneva). In acest sens a fost organizat un corp de „inspectori ambulanti”. Inspectorii, care de regula erau femei, calatoreau in calitate de reprezentanti ai firmelor comerciale germane si controlau „posturile fixe” la intervale de timp regulate, preluand informatiile si dand agentilor instructiunile necesare.

Interesant in acest sens este un raport intocmit de seful Poltiei Predeal, care consemna printre altele „Femeile straine in majoritate erau frumoase si bine facute unele intrau ca artiste, altele ca bone, ori ca profesoare la diferite scoli si pe care urmarindu-le se stabilea ca erau agente de spionaj in contra noastra, ceea ce am stabilit. Am gasit asupra lor rapoarte ale ofiterilor din tara, pe care le transmiteau in strainatate. Cazuri de acestea erau foarte multe”.

Biroul de spionaj si contraspionaj al armatei imperiale germane (Nachrichtendiensten) dispunea de o vasta cartoteca („cartea neagra”), ce cuprindea zeci de mii de nume ale unor locuitori din alte state, care puteau fi recrutati ca agenti de informatii si/sau de influenta. Fiecare persoana avea in cartoteca germana cate o fisa, in care se consemnau, printre altele, urmatoarele date: numele si prenumele; parintii; averea; situatia in serviciu; situatia familiala; convingerile politice; confesiunea religioasa; trasaturile de caracter si viciile ascunse etc. Astfel de date foloseau pentru studiu in vederea stabilirii metodei de recrutare (prin constrangere, coruptie, convingeri politico-religioase).

Interesante sunt si aprecierile facute de un ofiter roman stat-majorist in legatura cu atitudinea Serviciului de informatii austro-ungar pe teritoriul Romaniei, la inceputul razboiului: „Tot ceea ce stiau [austro-ungarii — n.n.] la inceput erau numai generalitati, si acestea date de Germania”. Documentul din care am citat explica si cauza acestei lacune de ordin informativ a dublei monarhii fata de Romania, in felul urmator: „Pe de o parte, trufia maghiara, care desconsidera umila populatie valaha de la Est si Sud de Carpati, iar pe de alta parte alianta secreta pe care o facuse regele Carol I cu Puterile Centrale au facut ca Serviciul secret austro-ungar sa nu se ocupe prea asiduu de tara noastra. Ei considerau ca suficiente in aceasta privinta simplele informatii pe care le primeau prin delegatii si atasatii militari”.

Un referat, intocmit la 20 ianuarie 1914 de Biroul II al Marelui Stat Major al armatei romane, ne dezvaluie si ce stiau romanii in legatura cu modul de organizare si activitatea Serviciului de informatii austriac. El era condus de un colonel si structurat in 9 grupe, dintre care 7 aveau misiunea de a studia armatele straine. Celelalte doua aveau misiuni speciale. Una se ocupa de „studiul cetatilor si locurilor intarite din tarile vecine” Austro-Ungariei, iar alta, numita si „Grupa speciala”, culegea informatii cu valoare strategica. Fiecare grupa era impartita in subdivizii, cu un personal ofiteresc si civil destul de numeros, care se ocupa de „culegerea, clasarea si verificarea informatiilor”.

Ofiterii Biroului II al Marelui Stat Major roman nu cunosteau la acea data sumele alocate pentru activitatea Serviciului de informatii austriac, dar, „judecand dupa numarul mare de ofiteri si personal civil, ce se gasesc prin toate tarile in serviciul statului-major austriac, se poate deduce ca se cheltuiesc sume insemnate”.

Serviciul de informatii austriac a folosit ca model pentru structurile similare bulgare. Acestea din urma erau destul de active pe teritoriul Romaniei, fapt dovedit de documentele informative romanesti, astfel: „Bulgaria intretine in tarile vecine un numar destul de mare de agenti permanenti, ficsi sau mobili, care sunt in majoritate ofiteri activi sau de rezerva, care traiesc in tara unde voiesc a capata informatii, indeletnicindu-se cu diferite ocupatii. In localitatile unde sunt consulate bulgare, agentii permanenti sunt impartiti la aceste consulate ca functionari. Ei sunt recunoscuti acolo ca atare, insa, de fapt, fac serviciul de informatii militare”. Pentru activitatea de spionaj desfasurata in tarile vecine, Serviciului de informatii bulgar, ii era alocata in 1914 suma de 50 000 leva, la care se mai adaugau si alte sume trecute ca „fonduri secrete”.

Treptat, Germania, Austro-Ungaria si Bulgaria au trimis in Romania o adevarata armata de agenti, cei mai multi dintre acestia intrand in tara pe cai legale sub acoperire de negustori, oameni de afaceri etc. Misiunea lor principala era de a intra in legatura cu o serie de personalitati ale vietii politice, economico-financiare, militare si culturale romanesti, precum si cu anturajul Palatului Regal.




La finele anului 1915, Marele Cartier General austro-ungar a infiintat o Sectie de spionaj speciala pentru Romania, organizata la inceput pe doua birouri: Biroul pentru centralizarea informatiilor; Biroul pentru studii si exploatarea informatiilor. Acestea se bazau atat pe activitatea desfasurata de rezidentii informatori, recrutati dintre oamenii de afaceri stabiliti in Romania, cat si pe activitatea informatorilor speciali.

In activitatea informativa impotriva Romaniei au mai fost angrenate si centrele de spionaj din Viena, Budapesta, Sofia si Innsbruck. Demn de retinut este si faptul ca aceste centre erau dotate cu aparatura tehnica din cea mai moderna la acea vreme, aparate de radio receptie, de interceptare a convorbirilor telefonice, de cifre si decriptoare etc. O atentie deosebita a fost acordata interceptarii si decodificarii telegramelor diplomatice romanesti, care erau transmise de guvern. Eugen Cristescu — viitorul sef al Sigurantei si apoi al SSI — spunea ca, prin aceasta activitate informativa, Puterile Centrale urmareau sa realizeze trei mari obiective politico-strategige: sa tina Romania strans legata in cadrul aliantelor si s-o oblige sa intervina la momentul oportun in favoarea lor; sa supravegheze activitatea si legaturile franco-engleze pe teritoriul roman; sa mentina aservirea economiei romanesti in folosul lor, avand nevoie in special de petrol si cereale.

Intreaga activitate informativa a Puterilor Centrale impotriva statului roman era dirijata prin legatiile acestor state din Bucuresti, conduse de contele Ottokar Czernin (Austro-Ungaria) si baronul Hilmar von dem Bussche-Haddenhausen (Germania). La granitele de atunci ale Romaniei, generalul Max Ronge a organizat cu multa abilitate centre de informatii la Timisoara, Sibiu, Brasov si Cernauti cu scopul de a-si supraveghea atent vecinul in privinta pregatirilor politico-diplomatice si militare romanesti.

Actiuni diversionist-teroriste Pentru a contura si mai bine metodele si mijloacele folosite de serviciile secrete ale Puterilor Centrale impotriva Romaniei, trebuie amintit si un alt aspect. Sub directa conducere a lui von dem Bussche, secondat de cativa membri ai Legatiei germane din Bucuresti, au fost pregatite atat unele actiuni terorist-diversioniste, cat si folosirea armei bacteriologice in cazul extrem, in care situatia ar fi impus acest lucru. Astfel, la 5 octombrie 1916, in urma unor descinderi la Legatia germana si in alte locuri din apropiere, efectuate de Prefectura Politiei Capitalei — imediat dupa retragerea personalului, ca urmare a iesirii Romaniei din neutralitate —, s-au descoperit in gradina acesteia 50 de cutii de metal care contineau explozibil si fiole cu microbul morvei (rapciuga). Cantitatea de exploziv dintr-o cutie era suficienta spre a arunca in aer un pod de fier sau un edificiu mare.

In ceea ce priveste arma bacteriologica, aceasta constituia un pericol real, intrucat in toamna anului 1915, serviciile speciale germane si austro-ungare o folosisera in Italia prin raspandirea microbilor de tifos exantematic. O actiune asemanatoare a fost initiata si pe teritoriul Romaniei. Astfel, la 17 septembrie 1916, aviatia germana a lansat asupra unor localitati din sudul Romaniei mici pachete ce contineau bomboane infestate cu diferiti microbi. In urma analizelor facute de profesorii Ion Cantacuzino si Victor Babes s-a constatat ca bomboanele germane contineau microbin. Pierderile destul de mici inregistrate in randul populatiei romanesti s-au datorat actiunilor ferme ale autoritatilor centrale si locale de stat, care, folosind eficient mijloacele de comunicare catre populatie, au reusit in scurt timp sa convinga cetatenii din zonele contaminate sa stea la distanta de obiectele oferite „cu atata generozitate” de aviatia germana, sa anunte imediat organele de politie si sa coopereze indeaproape cu acestea pentru limitarea si indepartarea pericolului.

Exista si atestari documentare de necontestat ce evidentiaza faptul ca serviciile speciale de la Viena si Budapesta au recurs la ceea ce numim in arta informatiilor „jocul operativ”, inscenand o actiune de spionaj spre a dovedi ca romanii transilvaneni sunt tradatori si, ca urmare, masurile represive se justificau. Astfel, in 1915, serviciile de spionaj ale armatei austro-ungare au angajat pe Rafael Mendel din Porumbacul de Jos (azi, judetul Sibiu). In vara aceluiasi an, Mendel s-a prezentat la invatatorul roman David Pop din Harmani sub numele fals de Stoica si sub acoperirea de sergent in armata romana, propunandu-i sa dea informatii despre operatiile militare austro-ungare de-a lungul granitei cu Romania, pe care apoi sa le trimita Marelui Stat Major al armatei romane. Cazand in cursa, David Pop a intrat in legatura cu cativa preoti, invatatori si alti intelectuali romani, fara sa stie unii de altii, care i-au pus la dispozitie o serie de date privind dislocarile de trupe, constructii de transee si chiar harti strategice. Toate informatiile au fost date falsului sergent Stoica si unui pretins locotenent in armata romana (pe numele adevarat S. Thalmeyer), care in realitate era detectiv in serviciul de spionaj austro-ungar. Informatiile nu au fost furnizate Marelui Stat Major al armatei romane, asa cum credeau cei care le obtinusera, ci au fost trimise direct Tribunalului Militar al Corpului I al Armatei imperiale din Cluj. Cei implicati in aceasta „afacere de spionaj” au fost arestati in zilele de 22-24 octombrie 1915, fiind acuzati de „tradare de patrie” si „spionaj” in favoarea Romaniei. Prin sentinta pronuntata la 6 decembrie 1916, toti cei noua inculpati au fost condamnati la moarte prin spanzuratoare. Totusi executia nu a avut loc, dupa trei ani de detentie, cei noua patrioti romani au fost pusi in libertate, ceea ce dovedeste ca prin aceasta actiune s-a urmarit intimidarea factorilor politici de la Bucuresti.

Dar exemplul cel mai edificator, ce atesta recurgerea din partea Puterilor Centrale la actiuni terorist-diversioniste, in scopul exercitarii unei presiuni asupra autoritatilor romanesti, il constituie cazul grupului Ion Babos, Toth Ilies si Jakob Offenberger. Dupa cum a rezultat din ancheta celor trei, in toamna anului 1915, serviciile speciale germane colaborasera foarte strans cu cele austro-ungare in organizarea unui atentat prin care se urmarea lichidarea unor fruntasi ai vietii politice romanesti, printre care Emil Costinescu, Take Ionescu si Nicolae Filipescu. Atentatul a vizat atat un scop economic cat si unul politic: ministrul roman de Finante, Emil Costinescu, trebuia eliminat pentru ca pretinsese ca plata unei cantitati de 50 de mii de tone de cereale sa se faca in aur de catre consortiul beneficiar germano-austro-ungar. Prin eliminarea liderului conservator Nicolae Filipescu, dar si a lui Take Ionescu — notorii agitatori unionisti —, se urmarea demoralizarea Partidului Conservator, organizatie politica in care Puterile Centrale isi puneau sperante, vazand-o ca pe o alternativa ipotetica la o guvernare viitoare a Romaniei. Atentatele, planificate sa se produca la jumatatea lunii decembrie 1915, au esuat in primul rand datorita unei intamplari, si mai putin abilitatii organelor de informatii si siguranta romanesti.



Spionajul Centralilor a aflat intentiile guvernului roman. Obiectivul principal al serviciilor de spionaj ale Puterilor Centrale era de a cunoaste intentiile Romaniei, privind intrarea in razboi, fapt pentru care in lunile iulie-august 1916 si-au intensificat si diversificat procedeele informative. Generalul Erich von Falkenhayn explica acest aspect in felul urmator: „Trebuia sa ne pregatim in vederea trecerii Romaniei de partea inamicului”, pentru ca „ nu se vedea de fapt nici siguranta ca Romania va interveni de fapt in lupta si nici momentul interventiei”.

Dupa afirmatiile generalului Max Ronge, serviciul pe care-l conducea a anuntat din timp intrarea Romaniei in razboi contra Puterilor Centrale. Capitanul A. Czibur, seful serviciului de spionaj ofensiv contra Romaniei, a organizat la inceputul anului 1916 un centru de spionaj la Bucuresti si subcentre la Iasi si Galati, iar in nord a trimis ofiteri cu rol de agenti observatori. Prin intermediul acestora, spionajul Centralilor a obtinut informatii care sugerau apropiata intrare in razboi a Romaniei, respectiv „importul de materiale de razboi, dislocarea trupelor la frontiera si efortul de a ridica forta armatei prin recrutari severe, revizuiri, organizarea celui de-al patrulea batalion de infanterie, infiintarea batalioanelor de militie, precum si formarea artileriei de camp”.

La 20 mai, spionii austro-ungari au aflat ca generalul Alexandru Averescu se exprimase intr-un cerc restrans – dupa citirea unui raport al atasatului militar roman din Petersburg –, ca „Rusia pregateste o mare ofensiva” si „muscalii se vor razbuna pentru faptul ca Puterile Imperiale ii socoteau incapabili de o astfel de actiune”.

La sfarsitul lunii iunie 1916, spionajul austro-ungar cunostea deja efectivele militare detinute de Romania: 288 batalioane, 88 escadroane si 255 baterii de artilerie, precum si dispunerea lor. Tot atunci s-a aflat ca din 2 august 1916 concediile de odihna ale militarilor fusesera suspendate, iar concentrarile generale aveau ca scop un atac prin surprindere in Transilvania. Acest din urma aspect fusese confirmat, la 17 iulie, de un ofiter roman aflat in solda spionajului Centralilor, care a si precizat ca atacul urma sa se declanseze la jumatatea lunii august.

Pregatirile facute de trupele Coalitiei Puterilor Centrale s-au concretizat la sfarsitul lunii iulie 1916, in urma intalnirii de la Pless la care au luat parte generalul Erich von Falkenhayn (Seful Marelui Cartier General german), omologul sau austro-ungar, generalul Conrad von Hetzendorf, si locotenent-colonelul Gancev (reprezentantul Marelui Cartier General bulgar). Cei trei au stabilit planul unei actiuni comune in ipoteza deschiderii ostilitatilor din partea Romaniei. La 23 iulie 1916, seful Marelui Cartier General turc, Edver Pasa, a semnat si el aceasta conventie. Max Ronge relateaza in memoriile sale ca dupa consfatuirea de la Pless „s-au dat sarcini atasatului militar austro-ungar din Sofia ca, in intelegere cu comandantul Makensen, caruia ii revenea un rol important in viitoarea campanie, si cu Statul Major General bulgar sa organizeze un serviciu de spionaj militar unitar contra Romaniei. In Transilvania, conducerea superioara a revenit Centrului de Informatii principal Kronstadt [Brasov — n.n.]”. Acelasi memorialist mai preciza ca: „Pe la mijlocul lunii august, Comandamentul suprem al armatei austro-ungare a ordonat regruparea Armatei I, sub comanda generalului de infanterie Arthur Arz von Stranssenburg, care era destinata pentru apararea fortificatiilor de campanie retrase mult in interiorul Transilvaniei. Capitanul de stat-major Joseph Wild a organizat pentru aceasta armata, inca de la inceputul lunii august 1916, un centru de informatii la Cluj”.

In ziua de 2 august 1916 a avut loc la Viena o consfatuire pe marginea unei telegrame trimise de atasatul militar imperial la Bucuresti, ce facea referire la o intalnire intre ambasadorul Czernin si primul ministru roman, Ion I.C.Bratianu. Cu acea ocazie, premierul roman declarase ca „el nu se gandeste sa iasa din neutralitate”. Interesant ca, locotenentul feldmaresal Mezger, informat din timp de Max Ronge, a notat in dreptul numelui lui Bratianu: „escroc”. Prin urmare, inaltele oficialitati militare de la Viena, care analizau informatiile primite de la agentii spionajului austro-ungar, au putut constata „bizantinismul” diplomatiei Bucurestiului.

In lucrarea sa memorialostica, generalul Max Ronge se considera initiatorul interceptarilor emisiunilor transmise de romani „prin eter”. Decriptarea radiogramelor romanesti a fost initial „o munca penibila”. La 14 septembrie 1916, spionajul austro-ungar „interceptase ordinul precis pentru contraatacul Armatei [romane] de Dobrogea, intarita cu trupe din Transilvania. Doua zile mai tarziu, Centrul de spionaj austro-ungar din Romania comunica Armatei 1 austro-ungare din Cluj „primele telegrame decriptate privind armatele romane din Transilvania”.

Comandamentul Centralilor a sesizat concentrarea fortelor principale romane spre Transilvania si ca pentru acoperirea spatelui, spre Bulgaria, armata romana va lasa in Dobrogea si pe Dunare forte destul de slabe. Evaluarile facute de Comandamentul Centralilor se bazau pe fluxul informational obtinut prin agenturile din Romania si pe rezidentele informative din apropierea granitelor statului roman. Planul de cooperare al coalitiei Puterilor Centrale prevedea invadarea Dobrogei de catre armata condusa de Mackensen, surprinderea punctelor intarite ale armatei romane de la Turtucaia si Silistra si patrunderea pana la cea mai ingusta portiune dintre Marea Neagra si Dunare. Operatiile pe frontul transilvan aveau un caracter secundar, ele vizand ca obiectiv rezistenta pe pozitii intarite. Acest plan de campanie estima ca armata romana va dezlantui ofensiva in Transilvania, concentrand la trecatorile din Carpati fortele principale, lasand fortele secundare la frontiera lor sudica, ceea ce corespundea, in esenta realitatii. Estimarile facute de Inaltul Comandament al Centralilor au fost facilitate si de toate acele vulnerabilitati in plan contrainformativ, pe care le-am mentionat la locul potrivit.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1044
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site