MAPA TEMATICA ISTORIE

MAPA TEMATICA

NUMARUL 1

Dimitrie Cantemir-Descrierea Moldovei

"Toata tara pe care o numim astazi Moldova,precum si tinuturile invecinate dinspre asfintit,au fost stapanite la inceput de sciti,care cucerisera aproape trei parti ale lumii,cu toate ca,dupa obiceiul lor stramosesc,ei nu aveau asezari statornice.Pe langa feluritele numiri date de hoardele care s-au perindat in cursul vremii,grecii i-au numit pe locuitorii acestor tinuturi cand geti,cand daci.Sub stapanirea romanilor s-a statornicit numirea de daci.

Dupa ce acest popor pierdu pe regele Decebal, biruit de viteazul Nerva Traian,si a fost parte nimicit,parte risipit incoace si incolo,intreaga tar ape care o locuia a fost prefacuta in provincie romana,pamantul fiind impartit cetatenilor romani,dupa care s-a deosebit in trei parti:marginasa,de mijloc si muntoasa."

(Cap.1-Despre numele cel vechi si cel de acum al Moldovei)

"Spre apus,la hotarul dintre Ardeal si Valahia,Moldova este impresurata aproape din toate partile de munti foarte inalti;de aceea a si fost numita de catre romani Dacia muntoasa;cealalta parte a ei,dinspre rasarit,are campii foarte manoase.

Inaltimile sunt aici acoperite cu copaci si alti pomi cu roade,care cresc peste tot de la sine si care,in alte tari,trebuie saditi de mana omului; printre inaltimi curg piraiele cele mai limpezi,ce se rostogolesc ici si colo din varful muntilor cu un murmur placut.Aceste locuri par niste gradini dintre cele mai frumoase;campiile dau din belsug roade, pe care aerul racoros de munte nu le lasa sa creasca in partea muntoasa.

In Moldova se afla munti intregi care,daca dai la o parte scoarta de pamant de deasupra se dovedesc a fi cu totul de sare.Voievodul si intraga tara trag mari foloase de pe urma sari,caci,in afara de locuitorii tarii,locuitorii din Bugeac si Crimeia, ca si din alte tari indepartate,isi iau sarea de aici cu corabiile.Silitra este peste tot,fiindca toate campiile Moldovei au pamant negru si plin de nitru."

(Cap.5-Despre munti si mineralele Moldovei)

"Lenevirea stramosilor nostri este de vina ca nu putem spune ce fel de religie au avut odinioara moldovenii,mai inainte ca soarele dreptatii sa fi rasarit pe cerul nostru.Iar daca vroiam sa credem ca dacii cei vechi se trageau din sciti-cum zic toti istoricii pe care ii cunoastem-atunci se poate presupune,fara teama ca vom gresi,ca moldovenii s-au inchinat la aceiasi zei la care s-au inchinat-dupa cum se vede din cele ce spun cronicile rusesti-neamurile scite cum sint:Peruna,zeul tunetului,Volos,zeul dobitoacelor,Pohvist,zeul vazduhului,Lado,zeul veseliei,Kupalo,zeul secerisului,si alti zei ca acestia precum:Osliado,Chorsa,Dasuba,Striba,Semargle si Mocosa.Asemenea de vede ca si romanii,pe care nu i-a intrecut nici un alt neam cu eresurile,nu numai ca nu au nimicit religia cea veche,ci dimpotriva au mai sporit-o cu zei noi de-ai lor.Acest lucru il va vedea lesne oricine isi aminteste ca romanii,ori de cate ori supuneau o tara noua,aduceau jertfe atat zeilor neamului biruit,cat si zeilor lor:ba inca dupa ce au biruit Egipetul,muma cea roditoare a idolilor,au adus de acolo la Roma idoli de tot felul,carora li s-au inchinat de asemenea.Se mai adauga la aceasta si credinta tuturor celor ce se inchinau la idoli ca nu numai fiecare tara ar avea zeii ei,ci si ca fiecare familie ar avea zeii casei si zeii pazitori,despre care credeau ca le-ar purta o grija deosebita si ca cel ce nu se intelege cu ei nu poate nici sa-si stapaneasca cu norocire tara sa si nici sa traiasca in pace in casa lui.Nu se poate dovedi cu nici un fel de marturii limpezi ale cronicarilor cam in ce vreme a incetat in Moldova eresul paganesc si s-a primit legea cea crestineasca;cu toate acestea,pesemne ca religia crestineasca a fost adusa pe fata in Dacia abia in vremea domniei lui Constantin cel Mare,fiindca sub Constantiu,fiul lui Constantin cel Mare,amandoua Daciile isi aveau arhiereii lor,dupa cum arata tipicul soborului tinut la Sardes.Si se poate ca multi daci sa se fi plecat cu multa vreme inainte asupra invataturii sangerate a mucenicilor,ca sa urmeze steagul lui Hristos.In zilele noastre tot norodul tine de biserica crestineasca a Rasaritului.Nu se indoieste nimeni de slova credintei,nimeni nu se arata fara luare-aminte fata de vreuna din porunci si nu face nimic din cele oprite de biserica.O erezie sau un eretic nu s-au aratat vreodata in Moldova si cu atat mai putin s-ar fi putut raspandi."

(Cap.1-Despre religia moldovenilor)

" Scriitorii au felurite pareri despre izvorul graiului moldovenesc.Multi dintre acestia socotesc ca el ar fi graiul latinesc stilcit,fara amestecul altor graiuri.Altii socotesc ca el s-ar trage din graiul italienesc.Noi vroiam sa infatisam aci temeiurile amandorora partile,pentru ca cititorul sa poata vedea cat mai degraba adevarul.Cei ce zic ca graiul latinesc ar fi muma cea dreapta si adevarata a graiului moldovenesc se sprijina pe temeiurile acestea:mai intai,zic ei,coloniile romane au fost stramutate in Dacia cu mult mai inainte ca graiul romanilor sa fi fost stricat in Italia de catre navalirile gotilor si vandalilor;nici unul insa dintre cronicari nu ne spune ca ele s-ar fi intors iarasi in vremea stapanirii barbarilor in Italia;asadar locuitorii Daciei nu ar fi putut sa-si strice graiul din pricina vreunui grai asemenea,care nici nu s-a aflat.In al doilea rand,moldovenii nu s-au numit niciodata italieni,nume care a ajuns al romanilor in vremile care au urmat,in mai multe locuri,ci au pastrat totdeauna numele de romani,acelasi pentru toti locuitorii Italiei in vremea cand Roma era cetatea cea mai de frunte a lumii intregi.In schimb nu se tagaduieste ca ungurii si lesii le zic vlahi-nume pe care aceste popoare il dau tocmai italienilor.Caci mai curand as crede ca aceste noroade invecinate au luat numele de vlah de la moldoveni,care le erau cu mult mai cunoscuti,dandu-l italienilor,decat de la italieni pentru a-l da moldovenilor.A treia si cea mai buna dovada este ca in graiul moldovenesc se mai gasesc multe vorbe latinesti,care in graiul italienesc nu se afla de loc;dar substantivele si vorbele ce au intrat in graiul italienesc de la goti,vandali si longobarzi nu se afla in graiul moldovenesc."

(Cap.4-Despre graiul moldovenesc)

Grigore Ureche-Letopisetul Tarii Moldovei

"Asijderea si limba noastra din multe limbi ieste adunata si ne ieste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinprejur,macara ca de la Rim ne tragem,si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate.Cum spune si la predosloviia letopisetului celui moldovenescu de toate pe randu:ce fiindu tara mai de apoi ca la o slobozie,de prinprejur venindu si discalicindu,din limbile lor s-au amestecat a noastra:de la rimleni,cele ce zicem Latina,pine,ei zic panis,carne,ei zic caro,gaina,ei zicu galena,muieria,mulier,fameia,femina,parinte,pater,al nostrum,noster si altile multe din limba latineasca,ca de ne-am socoti pre amaruntul toate cuvintile le-am inteleage.Asijderea si de la frinci,noi zicem cal,ei zic caval,de la greci straste,ei zic stafas,de la lesi prag,ei zic prog,de la turci,m-am casatorit,de la sirbi cracatita si altile multe ca acestea din toate limbile,carile nu le putem sa le insemnam toate.Si pentru aceasta sa cunoaste ca cum nu-I discalicata tara de oameni asazati,asa nici legile,nici tocmeala tarii pre obicee bune nu-s legate,ci toata direptatea au lasat pre acel mai mare,ca sa o judece si ce i-au parut lui,ori bine,ori rau,aceia au fost lege,de unde au luat si voie asa mare si virf.Deci cumu-i voia domnului,le cauta sa le placa tuturor,ori cu folos,ori cu paguba tarii,care obicei pana astadzi traieste."

(Pentru limba noastra moldoveneasca)

"Aicea de vom scrie si vom pomeni de incepatura si adaosul turcilor si de imparatiia lor,nu vom gresi,ca sa vede ca-i fara cale ca sa nu pomenim si sa nu scriem,ca suptu mana lor si suptu jugul lor suntem serbi.

Acestu feliu de oameni ce le zicem noi turci ,carii intai din talhari si din oameni putini atita s-au latitu si s-au inmultitu,ca doao parti de pamant coprindu,adeca Asiia si Africa,s-au tinsu de au apucatu o mare parte si din a treia,din Evropa,de sintu de Dumnezeu lasati certarea crestinilor si groaza tuturor vecinilor de prinprejur.

Numile acesta ce zicem noi turcu,sa intelege om ce ieste cu viiata salbatica,iara jidovii ei ii chiama togarma,iara ei isi zicu busurmani,adeca taiati imprejur sau buni credinciosi,ca turci sa-i cheme nu sufere,ca-i de ocara la dinsii acesta nume,ca pre limba jidovasca sa intelege nemernicu (nemernicu sau pradatoriu).Altii isi zicu otomani sau osmanidu ,dipre numele imparatului lor cel dintai,care l-au chiematu Otoman."

(De imparatiia turcilor si de inceputul lor si de adaosul lor,in ce chip s-au inceput si s-au inmultitu si s-au latitu la atita marire si cinste si tarie)

"Aicea nu vom lasa si de Ardeal sau Tara Ungureasca, cumu-i zicu unii,ca sa nu atingem si sa nu pomenim de inceputul lor si de obiceiul lor, fiindu-ne vecini si de aproape si de multe ori nazuia domnii tarii Moldovei, de sa acioa si sa ajutoriia de la dinsii.

Ardealul sau Tara de jos Ungureasca sa chiama Tara peste Munte,care coprinde o parte de Datiia si piste munte.Direptu aceia-i zicu Tara peste Munte,caci ieste incunjurata de toate partile cu munti si cu paduri cum ar fi ingradita.Zicu-i si tara de 7 orasa, din limba nemtasca, iara lacuitorii tarii isi zicu ardeleni, carii sa hotarascu cu ungurimea dispre apus, sau cumu-i unii Panonia.Iara dinspre miiazanoapte sa hotarascu cu Tara Leseasca,dispre amiazazi cu Tara Munteneasca, dispre rasaritu cu Moldova.Tara Ardealului nu ieste numai o tara insas,ci Ardealul sa chiama mijlocul tarii, care multe coprinde in toate partile, in care sta si scaunul craiei.Iara pre la marginea ei sintu alte tari mai mici, carile toate de dinsa sa tin si suptu ascultarea ei sintu: intai cumu-i Maramoresul , dispre Tara Lesasca si Tara Sacuiasca dispre Moldova si Tara Oltului dispre Tara Munteneasca si Tara Birsei, Tara Hatagului ,Tara Aoasului si sintu si alte horde multe, carile toate asculta de Craiia Ungureasca si sa tinu de Ardeal.

In Tara Ardealului nu lacuiescu numai unguri, ce si sasi peste sama de multi si romini peste tot locul, de mai multu-i tara latita de romini decitu de unguri.Iara in Tara Ungureasca de jos, unde sa chiiama Unguriia cea Mare (sau cumu-i zicu unii pre limba nemtasca Panoniia), acolo numai unguri traiescu, iara de sa afla si romini pre alocurea inca lege ungureasca tin.

Ungurii nu tin tot o lege ,ce in patru sau in cinci legi sintu imparachiati, ca unora le zic calvini, altora lotori, altora calandos, ce sa chiiama pre limba lor lege direapta, altii-i chiiama veras ianos, carii credu in Ioan Botezatoriul, iara de Hristos nimica nu sa atingu, altii-i chiama papistasi, carii cred pana in jumatate legea greceasca, de acestiia sa afla la Ardeal, iara Unguriia cea Mare foarte prea putini.Acestiia au si icoane in biserica si cruci pre biserca, inca si pre la casile lor sa afla cruci.Acestia nici la o treaba de a bisericii nu poftescu pre aceialalti unguri, nici-i iubescu.Mai bucurosi sa marga la biserica romineasca decitu la capistea acelorlalti unguri.

Ruminii,citi sa afla lacuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramorosu, de la un loc sintu cu moldovenii si toti de la Rim sa trag.

Tara Ungureasca mai denainte vreme era foarte mare, de coprindiia o parte mare si din Tara Turceasca, ca scaunul craiei nu era la Beligradul cestu nou, unde ieste acum, ci era la Buda, care o tin acum turcii.Ca daca au luat turcii Belgradul cel mare, carele era aparatura nu numai a Tarii Unguresti, ci a toata crestinatatea dispre apus, au dobinditu deciia si Buda, carele era scaunul Craiei Unguresti.Decii s-au mutat scaunul la Beligradul cestu nou, di pre Ardeal, ci de-a pururea fara odihna, avindu razboiu nemtii cu turcii si fiindu si ungurii intru ajutoriu asupra turcilor si avindu nemtii priitesug cu ungurii si mergindu asupra turcilor piste dinsii trecea turcii suindu-sa la nemti,prin tara lor facea cale.Ci ungurii vazandu atita stropsitura si nevoie tarii, una dispre turci, alta dispre nemti, neavindu odihna de osti grele, li s-au suparatu si s-au sfatuitu cu totii, de s-au inchinatu turcilor si au luat de la dinsii domnu,ca si in tarile noastre.Iara nemtii daca au vazut ca sotiile i-au viclenitu si s-au inchinatu la vrajmasii lor,au luatu de la unguri jumatate de Tara Ungureasca de sus si o tin pana astazi.

Asa Tara Ungureasca craie mare ce era, dintr-un trup in multe madulari s-au intorsu o parte turcii tin, cu scaunul craiei cu Buda, nemtii alta parte, Ardealul de-i cu stapinu, inca ieste suptu robiia turceasca."

(Pentru Tara Ungureasca de jos si Ardealul de sus vom sa aratam, fiindu-ne vecini de aproape si cum au avut si ei craie mare ca si lesii)

COLONIZAREA SI ROMANIZAREA DACIEI

''Ex toto orbe Romano''

Populatia autohtona traieste in provincia Dacia alaturi de numerosi colonisti adusi,cum spuse Eutropius,''din toata lumea romana''(''ex toto orbe Romano'').Inscriptiile descoperite atesta,in adevar,prezenta in Dacia a unor colonisti veniti din Dalmatia(mineri!)si cele doua Moesii,din Pannonia,Tracia,dar si din alte tinuturi mai indepartate:Italia,Grecia,Asia Mica,Siria.Spre deosebire de alte provincii,unde colonizarea a fost mai mult sau mai putin spontana,in Dacia ea a fost organizata de statul roman,dornic sa impinzeasca acest bastion inaintat al Imperiului cu cat mai multe elemente romane.Desigur,alaturi de colonizare oficiala,a existat si una privata:venirea colonistilor din propie initiativa,in speranta unei vieti mai usoare sau a unui castig mai bun.

Caracterul organizat si masiv al colonizarii a facut ca populatia dacica sa sufere o puternica influenta romana.Totul contribuia la acesta:superioritatea tehnicii si a culturii spirituale romane,folosirea limbii latine in administratie si justitie,negustorii,propietarii de mosii,dar mai ales colonistii de rand si soldatii numerosi care,la eliberare,primeau loturi de pamant si se stabileau in asezarile din Dacia,intrudindu-se cu autohtonii, intemeindu-si gospodarii si familii.Asa se explica cum,intr-un rastimp istoric relativ scurt,are loc romanizarea populatie autohtone:dacii isi insusesc cultura,obiceiurile,credintele si limba cuceritorilor.

La inceput patrund intre daci elementele culturii materiale romane.Ieftina si de buna calitate,ceramica romana se impune:in necropolele dacice o buna parte a inventarului ceramic e de factura romana-provinciala.

Insusindu-si cultura materiala romana,dacii adopta treptat credinte si obiceiuri romane,nume romane si limba latina.Se cunosc autohtoni care ridica monumente funerare de timp roman;se cunosc si de aceia care isi iau nume romane,pastrandu-si numele lor vechi,dacice,doar ca porecle.Lipsa dovezilor directe ale adorarii vechilor divinitati dacice arata ca,cel putin in domeniu urban,cultele romane au biruit foarte curand.S-a observat,de asemenea,ca in timp ce in mormintele dacice de dinaintea cuceririi nu se gasesc monede,in mormintele din Dacia romana,apartinind tot autohtonilor,modelele sunt destul de fregvente:exemplu graitor de adoptare de catre daci a unei mentalitati romane.In sfarsit,convietuind cu colonistii,neavand alt mijloc de comunicare cu ei decit limba latina,dacii se deprind sa vorbeasca latineste.Interesul de a face parte din randul romanilor ii determina sa-si abandoneze cu timpul propia lor limba ,din care relativ putine cuvinte vor patrunde in latina populara vorbita pe teritoriul Daciei,de unde sau pastrat in limba romana.Limba latina,limba clasei dominate si limba oficiala a Imperiului,limba unei culturi superioare,a armatei si cea a procesului de productie,se impune peste tot in provincie.

In felul acesta,in momentul parasirii Daciei de catre Aurelian,provincia e locuita de o populatie puternic si ireversibil romanizata.

DECEBAL.CUCERIREA DACIEI DE CATRE ROMANI

Reunificarea triburilor dacice

Amenintarea tot mai serioasa pe care o reprezenta pentru Dacia prezenta Romei la Dunare indeamna triburile dacice sa se uneasca din nou.Procesul de reunificare a daco-getilor in jurul statului transilvanean a inceput,probabil inca sub domnia lui Scorilo,continua sub Duras-Diurpaneus.In timpul domniei acestuia izbucneste un grav conflict cu romanii carmuiti pe atunci de Domitian.

Pentru a preveni planuita ofensiva a Romei si a slabi puterea ei,in iarna anului 85/86,dacii navalesc in Moesia pe care o pustiesc,in lupta cazand insusi guvernatorul provinciei Oppius Sabinus.Reactia romana nu intarzie:Domitian insusi vine in apropierea teatrului de operatiuni si dacii sunt alungati din Moesia care,pentru o mai buna administrare si aparare,e impartita acum in doua:Moesia superioara si Moesia inferioara.Pregatirile romane de invadare a Daciei sunt terminate in anul 87 e.n.

In fata pericolului iminent,Duras-Diurpaneus cedeaza tronul lui Decebal.Acesta, potrivit istoricului Dio Cassius,''era priceput in ale razboiului si iscusit la fapta,stiind cand sa navaleasca si cand sa se retraga la timp,mester a intinde curse,viteaz in lupta,stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si a scapa cu bine dintr-o infrangere'':cu alte cuvinte,un talentat conductor de osti si un abil diplomat.

Cultura spirituala a dacilor

Credintele religioase ale daco-getilor

Herodot este primul istoric care ne da stiri despre religia geto-daca.El spune ca getii credeau in nemurire si ne da chiar numele a doua divinitati:Zamolxis,un zeu subpamantean al vegetatiei si fertilitatii,si Gebeleizis,un zeu ceresc al luminii.Dacii mai adorau si un zeu al razboiului,asemanator lui Marte,o zana a lunii si a padurilor,Bendis,asemanatoare Dianei romane etc.Religia lor asadar,era politeista.

Herodot ne spune ca,tot la cinci ani, dacii sacrificau un om,trimitandu-l in felul acesta,ca sol la Zamolxis;tot el vorbeste despre obiceiul daco-getic de a trage cu sagetile spre cer in timp de furtuna,probabil pentru a-l ajuta pe Gebeleizis sa imprastie norii.Din alte izvoare aflam ca dacii aduceau jertfe zeului razboiului.Nu se cunosc insa cu de-amanuntul ceremoniile care se desfasurau in sanctuarele descperite de arheologi.

Dacii practicau incineratia,adica isi ardeau mortii,punandu-le apoi cenusa intr-o urna pe care o ingropau in pamant.Peste mormintele capeteniilor si ale nobililor se ridicau uneori tumuli.Intamplarea face ca pana acum nu s-a descoperit nici o necropola in complexul de aszarii din Muntii Orastiei.Asemenea cimitire au fost cercetate insa in alte parti ale daciei,de exemplu la Porolissum(Moigrad,langa Zalau)si la Salaca(langa Oradea).

MAPA TEMATICA NUMARUL 3

DACII SI TRACII

Poporul trac, era dupa cum spune Herodot 'neamul cel mai numeros dupa inzi', si ocupa un spatiu vast din centrul si estul continentulului european. Din marea familie a tracilor se evidentiaza dacii, numiti, tot de Herodot, 'cei mai viteji si mai drepti dintre traci'. Mitologia traco-daca este una matura, bine inchegata, cu un panteon restrans, zeii fiind putini, dar cu responsabilitati bine definite. Dacii venerau un numar de 4-5 zei majori: Gebeleizis, Bendis, Derzis, un zeu al razboiului, asemanator zeului grec Ares, caruia nu ii stim numele si probabil inca un numar restrans de zei minori. De la aparitia profetului Zamolxis in Dacia, religia dacica devine monoteista, acest profet fiind divinizat dupa moarte si considerat zeul suprem.

Obiceiuri si ritualuri

Dacii se considerau nemuritori, pentru ei moartea fiind doar o trecere de la lumea materiala, la cea spirituala, cea a mortilor, peste care guverna, zeul lor, Zamolxes. De aceea, inaintea unor razboaie, sau in timpul secetelor, ei trimiteau pe cel mai viteaz dintre tinerii daci, ca sol la Zamolxes. Tanarul era ales in urma unor competitii. Istoricul Herodot povesteste despre ritualul de trimitere al solului, astfel: 'cativa dintre ei, asezandu-se la rand, tin cu varful in sus trei sulite, iar altii, apucandu-l de maini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, il leagana de cateva ori si apoi, facandu-i vant, il arunca in sus peste varfurile sulitelor. Daca, in cadere, omul moare strapuns, raman incredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, atunci il invinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut ii spun solului cat mai este in viata.' Se mai stie de asemenea despre daci, ca atunci cand este o furtuna si tuna si fulgera, ei trag cu sagetile spre cer pentru a-si ameninta zeul.

Zei daci

Despre zeii daci se stiu destul de putine lucruri, datorita faptului ca inaintea cuceririi romane, pentru grecii antici si latinii, cultura si chiar existenta poporului dac constituiau un mister. Vitejia iesita din comun a daco-getilor, i-a facut pe unii greci sa elaboreze ipoteza ca zeul elen al razboiului, Ares s-ar fi nascut in Dacia.

• Zeii daci erau:
• Gebeleizis - zeul suprem inaintea lui Zamolxes; zeul tunetelor si al fulgerelor
• Bendis - zeita padurilor, a farmecelor, a vrajilor si a lunii
• Derzis sau Derzelas - zeul vigorii, al sanatatii
• Zamolxes - divinitatea suprema a dacilor, care a luat treptat locul lui Gebeleizis si a celorlalti zei
• o zeita a focului vetrei, a focului sacru, deci inzestrata cu atribute asemanatoare celor ale Vestei la romani
• un zeu al razboiului (echivalent lui Ares sau Marte), caruia- dupa marturia lui Iordanes - getii ii jertfeau prizonierii prinsi in razboi, 'socotind ca zeul razboaielor trebuie impacat prin varsare de sange omenesc'
• Dabatopienos - zeul metalurgiei
• Eitiosaros, despre care nu se stiu prea multe informatii;

Zeii traci

• Bendis, zeita a padurii, prezenta si la daci
• Kotys sau Cottyto - zeita-mama
• Heros - zeul lumii mortilor
• Zibelthiurdos - zeul furtunii
• Sabazius - zeul vinului echivalentul lui Dionis
• Orpheus - zeul cantecului, preluat de greci, drept eroul Orfeu
• Zemelo - o zeita a pamantului

Teritoriul locuit de daci

- Dacii locuiau un teritoriu delimitat de rraurile Tisa, Nistru, Muntii Balcani si de Marea Neagra (acest teritoriu poarta denumirea de spatiul carpato-danubian, deoarece include cea mai mare parte a Muntiilor Carpati si intreg cursul inferior al Dunarii).

Dacii si tracii

- Dacii sunt adesea considerati drept ramurra nordica a tracilor. Aceasta idee se bazeaza in mare parte pe cateva texte antice grecesti. Grecii, obisnuiti sa-i numeasca pe vecinii lor de la nord traci, cand i-au intalnit pe geti si au observat anumite asemanari in limba si obiceiuri, au vazut in acestia un trib al tracilor.

- Dar, istoria politica, descoperirile arheeologice si mai ales putinul din cele doua limbi care ne-a mai ramas, demonstreaza ca tracii si dacii erau doua popoare distincte, bine individualizate, care vorbeau doua limbi indo-europene diferite, si care erau doar intr-o anumita masura inrudite intre ele.
- Tracii, aceia care intotdeauna au fost nuumiti astfel, au locuit un teritoriu delimitat de raul Vardar, Muntii Balcani, Marea Egee, Marea Marmara si Marea Neagra, fiind vecinii sudici ai dacilor.

TRACII IN BAZINUL CARPATIC

In articolul Tracii in bazinul carpatic publicat in revista Slovenska Archeologia (1974) - pe care il prezentam cititorilor intr-o forma prescurtata - arheologul ceh Mikulas Dusek, cercetator stiintific la Institul de arheologie din orasul Nitra, bun cunoscator al preisotriei regiunii carpato-danubioano-pontice, subliniaza rolul activ al tracilor in zona Carpatilor, in primele secole ale celei de-a doua jumatati a mileniului I i.e.n.. Intre altele, autorul emite parerea ca agatarsii au apartinut neamurilor tracice, opiniile sale in aceasta directie fiind convergente cu ale multor cercetatori romani si straini. Cat priveste pe sciti, care au fost un neam iranian si au locuit in stepele nord-pontice, acestia nu au putut constitui- dupa opinia lui Mikulas Dusek - o patura dominanta in zona carpatica si in tinuturile danubiano-balcanice, parere impartasita, de asemenea, si de alti cercetatori. In ceea ce ma priveste, raman si astazi la teoria mea mai veche, potrivit careia in bazinul carpatic si in regiunea precarpatica nu poate fi dovedita o ocupatie scitica si, in consecinta nu au avut loc nici expeditii militare scitice in acest spatiu. Existenta unui numar restrans de morminte cu antichitati scitice, incepand din rasarit, din regiunea Ilbiei, trecand peste Moldova si, mai departe, spre Transilvania si Campia Maghiara, este mai degraba dovada unor relatii comeciale, negustorii respectivi fiind insotiti dupa obieceiul vremii, de escorte militare. In acelasi timp, numarul mic al antichitatilor cu adevarat scitice (pumnale-akinakes, placi de bronz de la tolba de sageti, oglinzi, topoare etc.) si cantitatea mare de imitatii a adevaratelor obiecte scitice, dovedesc relatii de scurta durata intre bazinul carpatic si regiunea Olbiei, eventual chiar Olbia. In ceea ce priveste varfurile de sageti cu trei muchii, acestea au o raspandire atat de vasta in Europa incat nu exista temeiuri sa fie atribuite peste tot si cu orice preti scitilor. Impreuna cu zabalele de tip Vekerzug, ele sunt o dovada in plus a folosirii lor de catre populatia autohtona din bazinul carpatic. Demonstratia noastra se sprijina pe realitatea ca zabalele de tip Vekerzug sunt o creatie a unor mesteri locali din bazinul caraptic. Celor care sustin originea lor caucaziana le lipsescargumente convingatoare. Descoperirile de la Ferigele, Tigveni (Romania),Brezje Magdalenska Gora, Vace, Zarorje, Donja Dolina (Iugoslavia), Schandorf, Oberpullendorf (Austria) si Wymysowo (Polonia), atesta ca ele sunt o consecinta a schimburilor comerciale si nu a unor expeditii militare. Obiectele de aur in forma de cerb de la Zldhalompuszta si Tpiszentmrton (ambele localitati in Ungaria) nu exprimam dupa parerea mea, asa numitul stil animalier scitic in forma lor clasica; totodata, marimea lor nu corespunde adevaratelor podoabe scitice de acest gen. Asa-numitele elemente de factura scitica au ajund, dupa convingerea mea, in bazinul carpatic prin Moldova si valea Muresului, deci intr-o regiune locuita de agatarsi si intr-o perioada de timp foarte scurta. O intrerupere a acestor contacte o dovedeste ridicarea cetatilor din Moldova din sec.VI-IV i.e.n. (dupa unii cercetatori datatte mai precis intre 550-470 i.e.n.), datorita pericolului scitic. Din cele expuse mai sus rezulta deci ca nu putem vorbi despre expeditii razboinice scitice in bazinul carpatic. Se pot prsupune numai contacte comerciale care veneau de la Olbia si in cadrul carora au fost raspandite si antichitati scitice, dupa care s-au facut apoi imitatii de catre localnici. Prezenta tracilor si a culturii lor la nord de Dunare este documentata - incontinuare - si in a doua jumatate a sec.VII i.e.n.; in regiunea pontica - in sec.VII-Vi i.e.n., in regiunea transilvaneana, in Campia Maghiara si in nordul Tisei- in a doua jumatate a sec.VI, iar in Slovacia de sud, sud-est si sud-vest - la sfarsitul sec.VI, dar mai ales in sec.V-IV i.e.n.. Organizarea sociala a tracilor in Peninsula Balcanica a fost de tipul societatii impartita in clase. Aparitia coloniilor grecesti nu numai ca acceleresa decaderea societatii gentilice, dar reprezentase, inca din sec.VII i.e.n., una din cele mai importante premise pentru aparitia acestui tip de societate. Din izvoarele scrise si arheologice reiese ca in sec.VI-V i.e.n., orasele grecesti de pe litoralul Marii Negre au devenit factori de seama in istoria tracilor si scitilor. Unele localitati intemeiate pe coasta de apus a Marii Negre, Histria, la sfarsitul sec.VII i.e.n., Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), la inceputul sec.VI i.e.n., Dionysopolis ((Balèik) Odessos (Varna), Messembria (Nessebar), la sfarsitul sec.VI, Apolonia (Sozopol), la sfarsitul sec.VII, TOdessos (Varna), Messembria (Nessebar), la sfarsitul sec.VI, Apolonia (Sozopol), la sfarsitul sec.VII, Tyras, la gura Nistrului, la sec.VI i.e.n., au devenit centre culturale si comerciale deosebite de importante, strans legate de lumea tracica. La nord de Tyras a fost intemeiat, in prima jumatate a sec.VI, orasul Olbia, care a evoluat intr-un oras-stat si care a facut comert cu regiunea Bugului si a Nistrului; judecand dupa unele descoperiri arheologice, Olbia a intretinut relatii comercialesi cu populatia tracica din Mildova actuala, din Transilvania si din Campia Maghiara. Contactul tracilor cu orasele grecesti se reflecta clar in descoperirile arheologice din regiunea locuita de traci, respectiv de traco-geti. Ele dovedesc ca in aceste orase au venit, din Grecia sau din Asia Mica, negustori sau mesteri care au intemeiat ateliere sau magazii de marfuri. Produsele de provenienta ateniana sunt un indiciu ca si atelierele din Atena sec.V au participat la coertul cu tracii. Scenele reprezentate pe produsele de ceramica greaca au fost imprumutate de multe ori din mitologia traca. Pe de alta parte, tezaurele de aur, argint sau bronz, ca si alte monumente trace, poarta la randul lor, urme ale influentei culturale grecesti sau din Asia Mica, pe anga forma proprie traca de exprimare artistica. Descoperirile arheologice dezvaluie, de asemenea, ca relatiile comerciale ale oraselor grecesti cu teitoriul tracic s-au intensificat in a doua jumatate a sec.VI, pentru a cunoaste apogeul in sec.V-IV i.e.n La inceputul sec.V, la traci a aparut prima formatiune statala mai mare si anume regatul odrizilor de sub conducerea lui Teres (a domnit pe la 527-435 i.e.n). Triburile tracilor de nord sunt atestate mereu si arheologic in regiunea carpato-dunareana si in sec.VII-VI i.e.n Dupa expeditia lui Darius din anul 513-512 impotriva scitilor, de-a lungul coastei de apus a Marii Negre, este exclus orice contact al scitilor - si cu atat mai mult unuil militar - cu bazinul carpatic. In aceasta epoca, deci la sfarsitul sec.VI i.e.n tracii s-ar fi deplasat in mare numar spre vest de-a lungul vaii Muresului, a Dunarii si Tisei .Miscarea lor poate fi legata si de grupu cultural Kustanovice si ea trebuie plasata inca la sfarsitul triburilor nord-tracice in bazinul carpatic a fost, desigur, cauzata de motive economice de dorinta capeteniilor trace de a cuceri noi teritoriisi a ajunge la noi surse de bogatii. Patrunderea tracilor in bazinul carpatic a accelerat, din toate punctele de vedere, dezvoltarea social-economica a populatiei autohtone, tracii acestei epoci venind cu o cultura mai inalta si cu o structura sociala mai avansata. In Slavacia de su-vest, de sud si de rasarit, aparitia tracilor in sec. V i.e.n., a impulsionat trecerea la faza democratiei militare in toata aceasta regiune, ca, de altfel, si in Campia Maghiara si in zona Tisei. Prezenta tracilor a determinat nu numai schimbari sociale sau o mai buna organizare militara, dar a favorizat si dezvoltarea fortelor de productie. Astfel, ei au adus un nou mijloc de productie, roata olarului, care a stimulat dezvoltarea economica. Productia specializata de ceramica, ca si a unor obiecte de fier sau bronz (zabale, varfuri de sageti, topoare) a contribuit desigur, la crearea unui plusprodus. Aceasta se vede si din faptul ca din comertul cu regiuni indapartate au aparut unele obiecte de lux: chihlimbar de pe coasta Marii Baltice, sticla probabil din sud, din regiunile ilirice. S-a dezvoltat probabil si productia agricola in urma introducerii unei tehnici mai avansate. Urmarea logica a acestui proces a fost o cresterea productiei intr-o serie de ramuri economice, care a dus, in cele din urma, la o diferentiere sociala a populatiei din bazinul carpatic si deci si din Slovacia. Populatia tracica a convietuit in mod pasnic cu populatia bastinasa, cum o dovedesc, poate cel mai bine, cimitirele birituale, care dezvaluie continuarea vechii baza culturale. Necropolele descoperite ofera un material documentar satisfacator cu privire la relatiile social-economice preconizate. In Slovacia, unul din exemplele cele mai ilustrative il constituie necropola de la Chotin, regiunea Komrno. Mormintele cu inel de lut, raspandite izolat pe cuprinsul necropolei, arata pozitia sociala deosebita a celui inmormantat. Mormintele de cai sau cele umane cu cai pot si ele constitui indicii referitoare la bogatia unei anumite paturi a acestei populatii, deoarece calul reprezinta o valoare (care putea fi insa exprimata si in alte produse).Perlele de chihlimbar si de sticla sau inelele de tampla argintate, sunt, deasemenea, dovezi ca unii membrii ai acestei societati s-au imbogatit treptat. Mormintele duble sau triple (Barbat-femeie, barbat-femeie-copil) din acest cimitir confirma nu numai descrierea lui Herodot referitoare la ritul de inmormantare trac, dar si pozitia de conducatori pe care au avut-o cei inmormantati. In ceea ce priveste mormintele cu sageti in trei muchii, ele pot fi socotite ca apartinand membrilor cetelor militare. Caci triburile trace ale acelei epoci au adus in bazinul carpatic, in afara de organizarea lor tribala, pe care o aveau si in Tracia sau la nord de Dunare si organizarea bazata pe cete militare. Din privirea de ansamblu asupra materialului arheologic si din valorificarea lui - sau din revalorificarea unor descoperiri mai vechi- ca si din confruntarea cu sursele istorice scrise am incercat sa dezvoltam o noua imagine asupra evolutiei spatiului carpatic si precarpatic. Din acest punct de vedere am fost inclinati sa ajungem la un nou fel de a privi rolul, pana acum necorespunzator reliefat, al tracilor si al culturii lor, dezvoltarea social-economica a Europei de sud-est si a bazinului carpatic in Hallstattul tarziu, in conexiune si cu rezolvarea problemei scitilor in aceasta regiune.

Bibliografie:

-Internet -www.google.ro

MAPA TEMATICA NUMARUL 4

Desteapta-te romane,

Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte,

In care te-adancira barbarii de tirani

Acum ori niciodata croieste-ti alta soarte,

La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani

Acum ori niciodata sa dam dovezi in lume

Ca-n aste mani mai curge un sange de roman,

Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume

Triumfator in lupte, un nume de Traian.

Inalta-ti lata frunte si cata-n giur de tine,

Cum stau ca brazi in munte voinicii sute de mii;

Un glas ei mai asteapta si sar ca lupi in stane,

Batrani, barbati, juni, tineri, din munti si din campii.

Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine,

Romana natiune, ai vostri stranepoti,

Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine,

'Viata-n libertate ori moarte' striga toti.

Pre voi va nimicira a pizmei rautate

Si oarba neunire la Milcov si Carpati

Dar noi, patrunsi la suflet de sfanta libertate,

Juram ca vom da mana, sa fim pururea frati.

O mama vaduvita de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-si azi mana d-ajutori,

Si blastama cu lacrami in ochi pe orisicare,

In astfel de pericul s-ar face vanzatori.

De fulgere sa piara, de trasnet si pucioasa,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Cand patria sau mama, cu inima duioasa,

Va cere ca sa trecem prin sabie si foc.

N-ajunge iataganul barbarei semilune,

A carui plagi fatale si azi le mai simtim;

Acum se vara cnuta in vetrele strabune,

Dar martor ne de Domnul ca vii nu oprimim.

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al carui jug de seculi ca vitele-l purtam;

Acum se-ncearca cruzii, cu oarba lor trufie,

Sa ne rapeasca limba, dar morti numai o dam.

Romani din patru unghiuri, acum ori niciodata

Uniti-va in cuget, uniti-va-n simtiri.

Strigati in lumea larga ca Dunarea-i furata

Prin intriga si sila, viclene uneltiri.

Preoti, cu crucea-n frunte caci oastea e crestina,

Deviza-i libertate si scopul ei preasfant.

Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina,

Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost'pamant

Pui de lei

I.Bratianu

E vita noastra faurita de doi barbati cu brate tari,

Si cu vointa otelita ,cu minti destepte ,inimi mari.

Si unu-i Decebal cel harnic, iar celalalt Traian cel drept,

Ei pentru Patria lor muma, au dat cu atatia dusmani piept.

Online: 23 utilizatori
PROVERBE SI ZICATORI

J      Ai carte, ai parte.

J      Cine stie carte are patru ochi.

J      Cine nu invata la tinerete, va plange la batranete.

J      Mana care nu stie sa scrie da vina pe condei.

J      Toamna se numara bobocii.

J      Lupu-si schimba parul, dar naravul ba.

J      Omul harnic, muncitor

De paine nu duce dor.

J      Cinstea cantareste mai mult decat banul.

J      Cine fura azi o ceapa

Maine fura si o iapa.

J      Asculta cu urechile, vezi cu ochii si taci cu gura.

J      Multe traiesti, multe patimesti;

Multe gresesti, multe inveti.

J      Sa am sanatate,

Ca-i mai buna decat toate!

J      In casa in care nu intra soarele pe fereastra, intra doctorul pe usa.

J      Minte sanatoasa, in corp sanatos.

J      Bine faci, bine gasesti.

J      Pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte.

J      Ce tie nu-ti place, altuia nu face!

J      La placinte inainte,

La razboi inapoi.

J      Prietenul la nevoie se cunoaste.

J      Cine se scoala de dimineata departe ajunge.

J      Noaptea e un sfetnic bun.

J      Vorba dulce mult aduce.

J      Vorba lunga, saracia omului.

J      Lenesul mai mult alearga.

J      Lenea e cucoana mare

Care n-are de mancare.

J      Nu lasa pe maine ce poti face azi!

J      Repetitia este mama invatarii.

J      Ori te porti cum ti-e vorba, ori vorbeste cum ti-e portul!

J      Cine sapa groapa altuia, cade singur in ea.

J      Dupa fapta si rasplata.

J      Lacomia strica omenia.

J      Nemultumitului i se ia darul.

J      Lauda de sine nu miroase-a bine.

J      Minciuna are picioare scurte.

J      Ulciorul nu merge de multe ori la apa.

Superstitii-Obiceiuri

1. RADACINILE ISTORICE ALE DESCANTECULUI LA ROMANI

Descantecul este o specie a literaturii populare ritmate continand formule magice care, acompaniate de practici corespunzatoare, serveau de obicei ca auxiliar al medicinii primitive. Descantecele sunt o forma inca vie de folclor: multi sunt cei care isi aduc aminte de descantecele de 'deochi' la care au asistat - ca spectatori sau chiar 'beneficiari'- in cazul unor dureri de cap sau stari de slabiciune aparute 'din senin' si practicate, de obicei, de persoane in varsta, poate chiar membri ai familiei. 
Multe din credintele si obiceiurile populare romanesti provin, fara indoiala, dintr-un substrat traco-getic. Exemple se gasesc in folclorul obiceiurilor, traditiilor si ritualurilor agrare legate de diferite momente ale anului sau de fenomene ale naturii. Astfel sunt riturile magice pentru invocarea ploii, a fecunditatii vitelor, a fertilitatii ogoarelor, persistand pana de curand in unele regiuni ale tarii: Sangeorzul, Plugarul, Paparudele, Dragaica s.a.
La meglenoromani se descanta de deochi in apa de sub rotile unei mori ce se intoarce spre stanga, adusa fara a vorbi cu nimeni pe drum; tot ei intrebuintau si apa muta. 
In acelasi substrat traco-getic ar trebui cautata si originea unor dansuri populare- a horei si, indeosebi, a spectaculosului dans al calusarilor, in care staruie amintirea unor rituri de medicina magica, a unor rituri de initiere, a unui stravechi cult al Soarelui, precum si simboluri mitice ale unor fenomene ale naturii. 
Dupa Ion Ghinoiu, 'Calusul reprezinta un ritual preistoric, atestat in sudul Tarii, privind vanatoarea calului salbatic, un proces multimilenar de adorare a unei zeitati populare: calul.'
Istoricul roman Pomponius Mela consemna obiceiul traco-dacilor (notat si de Herodot) de a-si cinsti funeraliile prin cantece si jocuri: sunt evidente analogiile cu obiceiul priveghiului, odinioara foarte raspandit la romani, insotit si de portul unor masti comice, de veselie, glume si bufonerii.
Urme ale mostenirii dacice se pot banui si in diverse productii de literatura populara, de pilda in descantece, cimilituri sau unele colinde.

Oralitatea, calea principala de transmitere a descantecelor, are avantajul de a conserva esentialul, strict utilul pentru nasterea, conservarea si perfectionarea vietii, inclusiv necesitatile de comunicatie intre oameni. Este in afara de orice indoiala ca traditia orala este o garantie mai sigura pentru pastrarea identica a textului original decat transcrierea si retranscrierea manuscriselor, care a dat loc la atatea greseli in operele autorilor greci si latini.
O bogata sursa de informatii o constituie lucrarea lui S. Fl. Marian -'Descantecele poporane romane' - aparuta pentru prima data la Suceava in 1886. Autorul a facut o munca de pionierat in domeniu, dupa cum o afirma el insusi: 'Dintre toate ramurile de poezie poporana, cate ni-s pana acum cunoscute, cel mai nebagat in seama a fost, fara indoiala, acela al descantecelor, farmecelor si vrajilor. Inca nici o singura colectie, fie cat de mica, nu avem pana acum din acest ram.' 
Printre culegatorii de descantece, autorul ii mentioneaza pe: P.S. Episcopul Melchisedec, G. Saulescu, V. Alecsandri, Gr. G. Tocilescu, T.T. Burada, I. Minescu s.a.
Impartasirea acestui mestesug catre 'profani' se efectueaza, in general, cu multa prudenta de catre descantatoare, caci acestea risca sa li se ia darul de a-l practica. Pe de alta parte, descantecele trebuie demistificate din dorinta ca acestea sa iasa din sfera simplei superstitii populare deoarece sunt unul din izvoarele importante, pretioase si pure pentru istoria si limba poporului nostru.
Astfel, in privinta lingvisticii, descoperim in descantece o multime de cuvinte, forme de cuvinte, termeni tehnici si arhaisme intalnite extrem de rar, daca nu deloc in limba romana contemporana.
In privinta medicinei populare - versurile din descantece sunt deseori un indiciu al plantelor, obiectelor utilizate pentru tratarea/vindecarea unor afectiuni, cat si o descriere simptomelor acestora. 
In ceea ce priveste mitologia, descantecele descriu o multime de fiinte mitologice, precum si atributele lor principale.

Unele descantece pot fi imprumutate de la alte popoare care au intrat in contact cultural cu cel roman, ele indicandu-ne perioada si imprejurarile in care au fost preluate. 
Pe cand crestinatatea intrebuinteaza impotriva acestor spirite rele care tulbura si bantuie oamenii - diferite rugaciuni, poporul apeleaza la descantece. 
Am ales ca exemplificare un descantec de fapt cules de S.Fl. Marian de la o romanca din Suceava si descris in 'Descantecele poporane romane'. 
'Fapt' numesc romanii din Bucovina un fel de pete rosii ce apar pe corpul omului, ustura foarte tare si apoi de prefac in bube care dor. Despre 'fapt' oamenii din popor cred ca i se arunca omului in cale de catre dusmani cu o oala sparta sau cu niste rufe murdare. Cine calca peste acestea se umple de 'fapt'. 

Pentru a se vindeca, bolnavul de 'fapt' se trezeste dis-de-dimineata, inainte de rasaritul soarelui, si se duce la o apa curgatoare. Pe drum, incearca sa nu fie vazut de nimeni caci altfel descantecul nu mai are efect. Ajuns la malul apei, bolnavul rosteste de trei ori la rand cuvintele descantecului si de tot atatea ori se spala pe obraz sau, si mai bine, pe tot trupul. Cand se intoarce de la apa, poate fi vazut de oricine. Daca bolnavul nu se poate deplasa singur, descantatoarea poate sa aduca apa neinceputa (dintr-o apa curgatoare sau chiar dintr-o fantana), sa rosteasca cuvintele descantecului si sa-l spele cu ea pe bolnav de trei ori.
Descantecul acesta se poate practica in orice zi in afara de luni, miercuri sau vineri:

Duminica dimineata m-am sculat,/ La fantana lui Iordan am alergat,/ Sfanta apa in mana dreapta am luat/ Si frumos pe obraz m-am spalat./ De fapt,/ De dat,/ De ura,/ De pura,/ De facatura,/ De strigare,/ De cascare,/ De faptul cel mare;/ De fapturile cele rele/ Si de boalele cele grele./ Si m-as ruga D-tale, sfanta apa curata,/ Sa ma speli, sa ma curatesti,/ Si sa ma limpezesti/ Cum ai spalat malurile de tina/ Si bolovanii de rugina,/ Asa sa ma speli si pe mine:/ De fapt,/ De dat,/ De ura,/ De pura,/ De facatura,/ De strigare,/ De cascare,/ De faptul cel mare./ De toate fapturile cele rele/ Si de boalele cele grele,/ Sa raman curat,/ Luminat,/ Ca aurul cel curat,/ Ca argintul cel strecurat,/ Ca Dumnezeu ce m-o dat./ De la mine descantecul,/ De la Dumnezeu leacul!

MAPA TEMATICA NUMARUL 2

Bibliografie:

Giurescu Constantin C.-"Formarea poporului roman"

Nicolae Iorga -"Istoria poporului romanesc"

Maxim Iancu-"Etnogeneza romanilor a altor popoare prin prisma geografiei istorice"

Antonescu Ion-"Romanii-originea,trecutul,sacrificiile lor"

Statul centralizat si independent geto-dac

sub conducerea lui Burebista

In perioada secolelor IV-II i.Hr si pana in pragul secolului I i.Hr se realizeaza progrese insemnate, atat pe taramul vietii materiale, si cat pe acela al celei spirituale, politice si sociale. Pe masura ce se dezvoltau fortele de productie, se adancea structura unitara a civilizatiei geto-dacice, in care se incorporau in chip organic elemente de cultura mediteraneana. Se perfectiona organizarea social-politica si se intensificau relatiile economico-comerciale cu lumea din afara. Volumul importurilor elenistice incepea sa scada treptat, in favoarea celor romane, al caror numar si diversitate au sporit cu cat ne apropiem de epoca lui Burebista si in timpul acestuia. Se constata o patrundere si continua crestere a monedei Romei republicane, la care se alatura aceea a oraselor grecesti de la Marea Adriatica, ceea ce indica o orientare spre lumea romanica vietii economice a geto-dacilor. Moneda traditionala a geto-dacilor a disparut in primele decenii ale secolului I i.Hr. si in locul ei, s-a raspandit moneda republicana romana si imitatiile acesteia, iesite din atelierele dacice, ca cel de la Tilisca judetul Sibiu. Prin folosirea monedei unice in epoca lui Burebista si Decebal se consolida si entitatea economica a geto-dacilor si intra in circuitul comercial universal de atunci, care era cel roman.

Din punct de vedere social, geto-dacii se gaseau in secolul I i.Hr. si in urmatorul secol in conditiile unei societati specific structurate. Geto-dacii nu au cunoscut oranduirea sclavagista. Ei au creat statul lor in conditiile unei societati nesclavagiste. Fara indoiala ca in comunitatile geto-dacice puteau sa existe sclavi, dar acestia nu au avut un rol hotarator in productie. Izvoarele scrise din vremea lui Burebista nu dau amanunte despre structura societatii, dar din relatarile lui Dio Chrisostomul, contemporan al lui Decebal si al imparatului Traian, aflam ca patura conducatoare a societatii o formau nobilii, care in limba traco-getica se numeau tarabostes, iar in cea latina pileati (pileus sau pilleus, caciula caracteristica). Alaturi de acestia, se gaseau membrii paturii celei mai numeroase a oamenilor liberi, capillati sau comati (cu parul in plete cazand pe umeri). Cele doua categorii sau paturi sociale au aparut reprezentate si pe Columna lui Traian, pe Monumentul de la Adamclisi si in alte documente antice. Din randul nobililor se alegeau regii si marii preoti. Masa cea marea a populatiei, capillati, nu constituia o patura privilegiata.

Dezvoltarea economica si sociala a Daciei pre-romane s-a

reflectat direct in organizarea politica statala. "Pentru acele vremuri,, diferite formatiuni statale ale dacilor au cunoscut o viata materiala si spirituala avansata - sublinia Nicolae Ceausescu la Plenara largita a C.C. al P.C.R. din iunie 1982. Ele au intretinut relatii cu alte popoare si civilizatii din vecinatate". Crearea statului condus de Burebista, si in secolul I de Decebal, a reprezentat un moment de cea mai mare insemnatate pentru istoria poporului roman, intrucat ridicarea geto-dacilor in vremea celor doi regi a imprimat un ritm accelerat intregii dezvoltarii ulterioare. Jordanes (istoric got din secolul al VI-lea) aseaza inceputul domniei lui Burebista in jurul anului 80 i.Hr. Procesul de unificare a inceput mai inainte. Formatiunile social-politice au fost incluse treptat intr-un singur stat. "Ajungand in fruntea neamului sau, care era istovit de dese razboaie scrie istoricul grec Strabon (secolul I i.Hr.), getul Burebista l-a inaltat atat de mult prin exercitii, cumpatare si ascultare de porunci, incat cativa ani a creat un stat puternic (arh) si a supus getilor aproape pe toti vecinii, ba a ajuns sa fie temut de romani.". Din relatarile lui Strabon rezulta ca Burebista a pus capat disensiunile ce aveau loc intre diferite triburi sau uniuni de triburi care slabeau puterea geto-dacilor. Concomitent cu opera de consolidare unei mari unitati politice autohtone, Burebista a dus lupta impotriva celtilor din partile de vest si sud-vest ale Daciei si impotriva bastarnilor germanici din estul si nord-estul Daciei, consolidand stravechea stapanire peste tinuturile geto-dace, in care se instalasera celtii si bastarnii. Resturi ale acestor populatii s-au topit in masa localnicilor. In lumina documentarii si cercetarii actuale, nu suntem inca in masura sa raspundem cu certitudine daca Burebista a inceput actiunea de unificare a lumii geto-dace din zona extra-carpatica sau din cea intra-carpatica. Pornind de la modul in care se concentreaza tezaurele monetare si monede izolate, datand din a doua jumatate a secolului al II-lea i.Hr. si de la inceputul secolului urmator, in tinuturile de centru ale Munteniei, dintre Dunare si Carpati, se considera ca procesul de inchegare a marii formatiuni statale a putut incepe din aceasta zona. Indiferent de unde s-a initiat procesul de unificare din regiunea sud-carpatica sau intra-carpatica cert este ca Burebista a reusit sa cuprinda sub autoritatea sa toate zonele locuite de neamul geto-dac, in fruntea caruia s-a gasit aproape patru decenii. In traditia antichitatii greco-romane, Burebista apare ca o mare personalitate istorica, asemanatoare contemporanilor sai: Caesar, Pompei, Ariovist, Mithridate al V-lea Eupator si Vercingetorix. In contextul existentei si activitatii acestor mari personalitati din secolul I i.Hr. trebuie sa fie inteleasa si asezata marea opera de unificare a lumii geto-dacice, cat si prestigiul de care se bucura regele geto-dacilor.

Daca in domeniul vietii economice se constata tocmai in vremea lui Burebista o masiva penetratie a importurilor romane, in cel politi regele geto-dacilor a dus o actiune antiromana , din cauza pericolului care il prezenta inaintarea Imperiului spre Dunare. In vederea preintampinarii unei asemenea inaintari, Burebista a inglobat in statul sau toate cetatile grecesti din aria de locuire dacica de pa litoralul nordic si cel vestic al Marii Negre, de la Olbia (de la gurile Bugului) si pana la Apollonia (Sozopol astazi, in Bulgaria). Prin incorporarea oraselor grecesti sporea activitatea economica a statului dac si se intensificau legaturile comerciale. In interiorul statului dac, negustorii si meseriasii greci puteau, de data aceasta, sa circule in toata libertatea, sa amplifice activitatea lor economica si sociala. Paralel cu consolidarea interna a statului, Burebista a asigurat linistea si la frontierele de vest si sud-vest ale Daciei din vremea lui, fiind distruse, dupa cum se stie, centrele celtilor.

Schimbarile politice si militare generate de expansiunea romana in Balcani l-au determinat pe Burebista sa acorde o atentie sporita desfasurarilor de la frontiera sudica a statului si sa organizeze o puternica armata, capabila sa stavileasca inaintarea legiunilor romane la nord de Dunare. Geograful si istoricul Strabon scria ca Burebista putea ridica o armata de 200.000 ostasi, numar impresionant de mare pentru acea vreme. Pentru a evita o confruntare directa cu Roma, Burebista a recurs la mijloace diplomatice, intervenind intre conflictul dintre Caesar si Pompei, luand partea celui din urma. Potrivit inscriptiei lui Acornion, descopera la Dionysopolis (astazi Balcic, in Bulgaria), Burebista s-a folosit de aceasta pentru a purta tratative cu Pompei. Este semnificativ pentru pozitia si prestigiul regelui, caracterizarea sa drept "cel mai mare rege din Tracia", in amintita inscriptie. De altfel, marturiile antichitatii scrieri sau inscriptii evidentiaza individualitatea statului dac si puterea sa.

Cat priveste organizarea interna, se poate aprecia ca Burebista va fi introdus si un sistem de legi, cata vreme Strabon mentiona ca si prin "supunere fata de porunci" Burebista a ridicat neamul sau. Tot asa regele geto-dac a procedat si la o reforma religioasa ajutat de marele preot Deceneu, care era cel mai apropiat sfetnic, avand o putere similara cu a unui vice-rege. Deceneu a asigurat continuitatea regalitatii prin faptul ca el a devenit unul dintre cei patru, cinci basilei (conducatori), pastrand prin aceasta si traditia statala statornica de Burebista.

Bibliografie:

C.C. Petolescu-"Dacii in armata romana"

Condurachi E.M-"Burebista si orasele pontice"

Daicoviciu Hadrian-"Dacia de la Burebista la cucerirea romana"

LATINITATE

SI

DACISM