Misiunea diplomatica a abatelui Ruggiero si pozitia tarilor române între 1568-1572

Misiunea diplomatica a abatelui Ruggiero si pozitia tarilor române între 1568-1572

Anul 1568 marcheaza schimbarea domniilor atât în Moldova cât si

în Tara Româneasca, unde Petru cel Tânar era mazilit, în locul lui

urcându-se pe tron Alexandru al II-lea Mircea.

Se pare ca planurile ambitioase ale doamnei Chiajna, ce si-a tutelat

cu multa autoritate fiul si care vizau aliante matrimoniale cât mai ilustre,

au dus, în 1568, la mazilirea tânarului domn si a mamei sale. În cursul

anului 1567, reprezentantii diplomatici ai tarilor occidentale acreditati la

Constantinopol urmareau cu interes proiectul casatoriei ambasadorului

francez cu una din fiicele Chiajnei, plan care îl îngrijora chiar pe emisarul

Habsburgilor, Albert de Wyss, ca fiind o posibila cale de imixtiune a

Frantei în Tara Româneasca. Chiajna însa renunta la acest proiect,

considerând personajul vizat drept un aventurier.

În anul urmator, 1568, intrigile întretinute la Constantinopol de un

alt pretendent la mâna uneia dintre fiicele Chiajnei, nemultumit de

desfacerea casatoriei, aveau sa puna capat viselor de marire ale

ambitioasei doamne. Este vorba despre Mihail Cantacuzino (vestitul

„Seitan-Oglu”), care si-a folosit toata influenta pentru a razbuna insulta

adusa familiei sale, când Maria, fiica Chiajnei, casatorita cu Iane

Cantacuzino, fusese rapita de lânga sotul ei, din porunca mamei sale .

Desi formal Petru-Voda se împacase cu influentul Mihail Cantacuzino,

acesta a uneltit în continuare împotriva Chiajnei si a fiului ei. Sultanul

însusi, nemultumit de felul în care domnul muntean se lasa manevrat, a

acceptat ideea instalarii în Tara Româneasca a unui om cu mai multa

autoritate si experienta, pe care l-a gasit în persoana lui

Alexandru-Mircea.

În timp ce de pe tronul Tarii Românesti pleca un domn caruia i se

reprosa lipsa de maturitate, în Moldova îsi începea domnia Bogdan

Lapusneanu, care, la cei 16 ani ai sai, dadea dovada de un temperament

juvenil, înclinat spre distractii si placeri.

Dupa moartea mamei sale, doamna Ruxandra (la 12 noiembrie

1569), tânarul domn devine dependent de anturajul nobililor poloni, care

întrevedeau posibilitatea înglobarii Moldovei, prin anihilarea oricarei

initiative personale a domnului. Ca urmare, în 1569, se reînnoia tratatul

de vasalitate al domnului Moldovei fata de regele Poloniei. Bogdan

Lapusneanu îsi casatorea surorile cu nobili poloni si cauta o alianta

matrimoniala si pentru sine, în regatul vecin. Aleasa sa era fiica marelui

cancelar Dembinski. De altfel, aceasta preocupare asidua de a-si întâlni

viitoarea mireasa, ce-l facea pe domn sa paraseasca în iunie 1571

Moldova, avea sa-l coste tronul.

Sultanul a vazut în firea labila a lui Bogdan Lapusneanu un

potential pericol în ceea ce privestte dominatia asupra Moldovei. De

altfel, domnul Moldovei, temându-se ca Laski putea sa îi ocupe tronul cu

sprijin austriac, se grabise, la 10 august 1570, sa-si ofere serviciile sale

chiar împaratului Maximilian al II-lea. În acelasi timp facea o promisiune

similara si domnului Tarii Românesti. În ce masura tratativele cu

Habsburgii pareau periculoase la Constantinopol este greu de spus, cert

este ca planurile matrimoniale ale lui Bogdan Lapusneanu în Polonia l-au

nemultumit pe sultan, ce considera ca Moldova avea sa intre total în sfera

de influenta politica a Poloniei. În plus, boierii cereau cu insistenta

schimbarea domnului, din aceleasi motive.

Situatia internationala parea favorabila strângerii rândurilor fortelor

antiotomane si tocmai din aceasta cauza Moldova ar fi avut nevoie de un

domn energic. Înca din 1568, papa Pius al V-lea îl trimisese în Polonia pe

abatele Giulio Ruggiero pentru a-l convinge pe regele Sigismund August

sa participe la Liga Sfânta. Cu aceasta ocazie, informatiile culese de

abatele Ruggiero acordau o atentie deosebita pozitiei strategice a

Moldovei. În cazul preconizatei cruciade a „Rasaritului”, Moldova era

punctul cheie ce ar fi facilitat ocuparea gurilor Dunarii si a limanului

Nistrului, stapânite de otomani. Pentru aceasta, era nevoie ca Maximilian

al II-lea si Sigismund August sa îsi dea mâna pentru a ajuta Moldova sa

lupte împotriva otomanilor, astfel putând fi cucerita chiar Crimeea. Dupa

cum s-a aratat deja, nici Habsburgii, nici polonii nu doreau, însa, dupa

1568 sa se implice în lupta cu Imperiul otoman.

Cea de-a XIII-a cruciada proclamata în mai 1571 de papa Pius al

V-lea nu aducea în Liga Sfânta decât Venetia, Malta si Savoia. Încercarea

de a-i atrage pe Habsburgii austrieci, pe poloni, pe moscoviti sau pe

domnii români în aceasta lupta a influentat politica papalitatii în anii

urmatori, marcând si luarile sale de pozitie în timpul interregnului din

Polonia.