Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


SCHEMA FACTOLOGICA A RELATIILOR INTERNATIONALE IN SEC. XX SI INCEPUTUL SEC. XXI

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



SCHEMA FACTOLOGICA A RELATIILOR INTERNATIONALE IN SEC. XX SI INCEPUTUL SEC. XXI

la inceputul sec. XX, Statele Unite si Germania s-au specializat in diferite sectoare-motoar (chimie, industrie metalurgica, energie), in timp ce declinul britanic era evident; mondializarea politicii externe germane s-a inscris intr-un sistem neomercantilist, agresiv, ce dorea impunerea a tot ce era Made in Germany (in anul 1899, jurnalistul englez Williams a publicat lucrarea Made in Germany in care atragea atentia opiniei publice asupra dezvoltarii anumitor sectoare economice germane); ascensiunea spectaculoasa a Germaniei a nelinistit celelalte puteri europene, deoarece Germania putea ridica pretentii pentru reimpartirea sferelor de influenta (potrivit expresiei lui Michel Korinamn ne aflam in perioada cand Germania gandea lumea), legitimandu-si obiectivele prin intermediul unei noi discipline: geopolitica (vezi dimensiunea geopoliticii in scoala germana-curs I); in acest caz, la focarul traditional de tensiune – Alsacia si Lorena s-au adaugat altele: Europa danubiana, Orientul Mijlociu, zona mediteraneana; peste Ocean, Statele Unite a preluat din anul 1898 controlul asupra urmatoarelor teritorii: Cuba, Porto-Rico in Caraibe, Guam si Filipine in Pacific (de mentionat este si faptul ca in anul 1903, Henry Ford a pus bazele primei firme americane producatoare de automobile); ambele state – Germania si SUA vor juca un rol important in desfasurarea evenimentelor ulterioare pe scena politica mondiala.




in preajma primului razboi mondial s-au confruntat doua sisteme diplomatice: Antanta (articulata pe axa Paris-Sankt Petersburg la care s-a adaugat Londra) si Puterile Centrale (Viena-Berlin); „punerea la incercare a blocurilor” apare in cazul „miza Balcanilor” (conflictele din Bosnia-Hertegovina, razboaiele balcanice), in criza marocana la care s-au adaugat alte conflicte din intreaga lume; toate aceste „crize” nerezolvate sau fals rezolvate au dus la izbucnirea primului razboi mondial putandu-se vorbi despre o adevarata „criza a aliantelor” (vezi si esecul aliantelor din perioada dintre cele doua razboaie mondiale).

Europa la finalul primului razboi mondial. Repere cronologice

Arena relatiilor internationale din perioada dintre cele doua razboaie mondiale (in anul 1939 a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial) poate fi delimitata de urmatoarele coordonate:

sistemul tratatelor de pace de la Paris a nemultumit statele Europei, impartindu-le in state revizioniste si cele care merg pe linia statu-quo-ului teritorial;

pornindu-se de la cel de-al patrusprezecelea punct wilsonian (acestea au fost expuse la 8 ianuarie 1918), a fost constituita Liga Natiunilor;

declansarea unei crize economice fara precedent in intreaga lume intre anii 1929-1933;

esecul dezarmarii generale;

nasterea si dezvoltarea miscarii pan-europene;

promovarea politicii dolarului american in diplomatia europeana (teoretic, Statele Unite ale Americii dupa esecul lui Wilson in alegeri, politica izolationista fata de Europa);

intensificarea sentimentului nationale (Hermann Kinder, Werner Hilgemann, Atlas de istorie mondiala. De la revolutia franceza pana in prezent, vol. II, Bucuresti, Enciclopedia Rao, 2002);

accentuarea miscarilor nationaliste, de extrema dreapta (fascism, nazism);

finalul primului razboi mondial a insemnat disparitia de pe scena politica a lumii a trei mari imperii: Austro-Ungar, Rus, Otoman;

invingatorii (cei patru „Mari”: W. Wilson, Lloyd George, G. Clemanceau, Orlando) au stabilit principalele repere ale lumii post-razboi la Conferinta de pace de la Paris (12 ianuarie – 28 iunie 1919) pe respectul principiului nationalitatilor si punerea sub control a Germaniei (economic, militar, politic), considerata drept principal responsabil pentru declansarea razboiului;

destramarea Imperiului Austro-Ungar a dus la o reformulare a intregului spatiu european (daca in anul 1914 in Europa existau 22 de state, in 1920 - 29); pentru Europa Centrala si de Sud-Est mentionam aparitia unor noi state: Austria, un stat mic, de 84.000 km2; Ungaria – a fost redusa, prin miscarile teritoriale, la un stat de 92.000 km2; Polonia a primit Galitia; Romania – Transilvania si Bucovina, Italia – Trentinul si Tirolul de Sud; Croatia, Slovenia si Bosnia au format Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor, care a incorporat Muntenegru; Bulgaria a pierdut o parte din Macedonia in favoarea Iugoslaviei; Turcia a pastrat din Europa – Constantinopolul si a primit Anatolia;

tratatele de pace nu au formulat explicit, insa, problemele minoritatilor; in cadrul statelor nou create sau extinse teritorial existand numeroase minoritati nationale;

prin tot ceea ce au adus cu sine, tratatele pacii de la finalul primei conflagratii mondiale au impartit statele lumii (in special statele europene) in state „satisfacute” de noile coordonate si asa-numitele state „revizioniste” care s-au vazut obligate sa accepte la momentul 1919, 1920 conditiile pacii, dar care, in politica externa din perioada 1920-1939, au cautat revizuirea tratatelor: Germania (a considerat Versailles un diktat), Italia (a vazut in sistemul de pace o „victorie mutilata”), Ungaria, Rusia, Bulgaria, Turcia; ordinea instaurata de tratatele de pace a fost una fragila si nesigura;

la accentuarea instabilitatii spatiului european a contribuit si aparitia „statului rosu” dupa venirea la putere a bolsevicilor in fostul Imperiu Rus, care a fost redus      prin obtinerea independentei Finlandei, a Tarilor Baltice, a Basarabiei (s-a unit cu Romania); in plus, Franta si Marea Britanie au considerat Tratatul de la Brest-Litovsk drept o tradare in favoarea Germaniei; pana in anul 1920 in Rusia s-a desfasurat un conflict intre elementele „rosii” si armatele „albilor” sustinute de puterile occidentale; anul 1920 a marcat victoria bolsevismului.

Constituirea si evolutia Societatii Natiunilor (1920-1939)

Liga Natiunilor poate fi definita ca o organizatie de securitate colectiva (art. 10 al Pactului a conturat garantia colectiva mutuala astfel: „Membrii Ligii isi asuma raspunderea de a se respecta si pastra impotriva agresiunii externe integritatea teriotoriala si independenta politica existenta a tuturor membrilor Ligii.”)

Nedispunand de forte militare proprii, potrivit analistului Valentin Stan, Liga „a picat toate cele sase teste interbelice:

  1. invazia japoneza in Manciuria -1931
  2. razboiul Chaco-1931-1935
  3. invazia japoneza in China-1937
  4. invazia italiana in Abisinia-1935
  5. ocuparea zonei renane de catre Germania-1936
  6. invazia sovietica in Finlanda-1939” (Valentin Stan, Romania si esecul campaniei pentru Vest, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, pp. 69-71).

punctul 14 al mesajului presedintelui S.U.A. – W. Wilson, in Congres la 8 ianuarie 1918, a prevazut crearea unei „asociatii generale a natiunilor” care sa garanteze independenta si integritatea teritoriala a tuturor statelor;

la Conferinta Pacii de la Paris, la insistentele presedintelui Wilsona fost adoptata in unanimitate, la 29 aprilie 1919, un text care a devenit Pactul Societatii Natiunilor, text ce a fost inclus in toate tratatele de pace;

oficial, Societatea Natiunilor a fost infiintata la 16 ianuarie 1920; sediul – Geneva; principiul fundamental – securitatea colectiva definita prin art. 10 din Pact (membrii Societatii Natiunilor, prin insasi apartenenta la organizatie, isi ofera o garantie reciproca de securitate);

institutional, Societate Natiunilor dispune de: o Adunare, care se intrunea anual, compusa din delegatii statelor membre, care dispun fiecare de un vot; rolul sau – votarea rezolutiilor si a recomandarilor; Consiliul – format din patru membrii permanenti, dupa parasirea de catre S.U.A.: Franta, Marea Britanie, Italia, Japonia, si din patru membrii nepermanenti (din anul 1922 – sase, in anul 1929 - noua); Consiliul are in vedere stabilitatea mondiala;

in anul 1926 – a aderat si a fost acceptata ca membru al Societatii Natiunilor – Germania (Japonia si Germania s-au retras in anul 1933); 1934 – U.R.S.S.; Italia s-a retras in anul 1937;

dintre conferintele desfasurate sub egida Societatii Natiunilor amintim Conferinta dezarmarilor de la Geneva – 2 februarie 1932 – a fost un esec total; la conferinta Germania a reclamat „egalitate de drepturi” in privinta inarmarilor;

desi intalnirile „marilor” diplomati ai „marilor” state europene din anii 20, 30 ai secolului XX au creat impresia unei diplomatii deschise, Societatea Natiunilor a fost marcata, ca si institutie suprastatala, internationala, de esec, datorita: regulei unanimitatii (art. 5 din Pact bloca orice decizie importanta); absenta unei forte militare internationale; insuficienta sau, mai bine spus, inexistenta sanctiunilor impotriva statelor considerate agresoare; Sociateatea nu a reusit sa creeze un cadru real de facilitate economica.

Conflicte, tratate si conferinte in perioada interbelica

Europa

martie 1919 – crearea Internationalei a III-a la Moscova de catre delegati ai partidelor comuniste si socialiste;

1919 – 1920 – razboiul dintre Turcia si Grecia – a fost primul conflict armat ce a decurs din regulile impuse la Conferinta Pacii;

1920 – 1921 – razboiul ruso-polonez; din dorinta de a reface teritorial Polonia anului 1772, generalul Pilsudski a atacat Rusia; prin Tratatul de la Riga (12 martie 1921) frontiera poloneza a depasit cu 150 km la est de linia propusa de puterile Antantei;

crearea Micii Intelegeri - 14 august 1920 – a fost incheiata Conventia dintre Cehoslovacia si Regatul Sarbo-Croato-Sloven, prin care se urmarea: respectarea Tratatului de la Trianon, ajutor reciproc in caz de atac neprovocat; 23 aprilie 1921 – a fost incheiata Conventia dintre Romania si Cehoslovacia – a fost introdus un nou articol referitor la concertarea actiunilor vis-a-vis de manifestarile revansarde ale Ungariei; 7 iunie 1921 – a fost incheiata Conventia dintre Romania si Regatul Sarbo-Croato-Sloven in care au fost inscrise urmatoarele principii: respectarea status-quo-ului european, respingerea politicii revizioniste, apararea granitelor.

mai 1921 – Conferinta de la Spa in privinta reparatiilor: suma despagubirilor pe care Germania le datora s-a ridicat la 132 miliarde marci aur, din care 52% revenea Frantei; Germania ea condamnata la ruina sau urma sa plateasca prin exporturi; pretextand o intarziere a varsamantului, Franta a ocupat bazinul Ruhr, in ianuarie 1923;

1921 – tratat de comert incheiat intre Marea Britanie si Rusia;

aprilie 1922 – Tratatul de la Rapallo – reluarea legaturilor economice si militare dintre Germania si Rusia;

proclamata la 30 decembrie 1922, U.R.S.S. a fost recunoscuta in anul 1924 de Marea Britanie, Italia si Franta;

octombrie 1922 – „Marsul asupra Romei” condus de Benito Mussolini;

iunie 1923 – in Bulgaria a fost instaurat guvernul Tankov, dupa un puci al ofiterilor bulgari;

septembrie 1923 – in Spania a fost instaurata dictatura militara a generalului Primo de Rivera;



„problema reparatiilor” a fost reglementata de doua planuri americane: Dowes (1924) si Young (1929) prin care au fost stabilite varsaminte esalonate pana in anul 1988;

octombrie 1925 – Acordurile de la Locarno – Germania a recunoscut granita sa occidentala cu Franta si Belgia, Marea Britanie si Italia, garantand acordul; armata franceza a evacuat Ruhr-ul in decembrie 1925;

ianuarie 1925 – Ahmed Zogu a devenit presedinte cu puteri sporite in Albania;

mai 1926 – in Polonia a avut loc o lovitura militara condusa de Pilsudski;

27 august 1928 – a fost semnat initial, de 15 state, si adoptat de 57, pactul Briand – Kellog de renuntare la razboi in reglementarea relatiilor internationale;

ianuarie 1929 – in Iugoslavia a avut loc lovitura de stat a regelui Alexandru;

iulie 1932 – instaurarea regimului Salazar in Portugalia;

ianuarie 1933 – Hitler a devenit cancelar al Germaniei;

martie 1933 – lovitura de stat a lui Dollfuss din Austia si instaurarea unei dictaturi austrofascista;

9 februarie 1934 – la Atena      - Romania, Iugoslavia, Grecia, Turcia au semnat pactul de constituire al Intelegerii Balcanice, adeziunea fiind deschisa tuturor statelor balcanice;

septembrie 1934 – U.R.S.S. a intrat in Societatea Natiunilor;

iunie 1935 – acordul naval anglo-german prin care Hitler a consimtit sa reduca efectivele marinei germane la 35% din acelea ale marinei britanice, obtinand dreptul de a avea tot atatea submarine ca si Marea Britanie;

octombrie 1935 – invazia Italiei in Etiopia; a fost condamnata de Societatea Natiunilor care a votat sanctiuni economice; nici SUA si nici Germania nu le-a respectat;

7 martie 1936 – Hitler a invadat Renania demilitarizata; in acel moment Germania nu era pregatita sa reziste la o riposta a Frantei insa Parisul nu a reactionat;

august 1936 – Grecia - lovitura de stat a generalui Metaxas;

1 noiembrie 1936 – Mussolini a oficializat alianta germano-italiana – „Axa Roma - Berlin”;

25 noiembrie 1936 – Germania si Japonia au semnat un pact anti-Komintern impotriva U.R.S.S.; in 1937 s-a alaturat si Italia;

februarie 1938 – instaurarea regimului de autoritate monarhica a regelui Carol al II-lea in Romania;

13 martie 1938 – proclamarea Anschluss-ului (Austria a fost anexata de Germania);

primavara anului 1938 – Partidul German al Sudetilor a reclamat autonomia regiunii; 30 septembrie 1938 – Acordul de la Munchen – participanti: Hitler, Chamberlain, Mussolini, Daladier – a atribuit Germaniei regiunea cehoslovaca Sudet; Chamberlain a fost convins ca „a salvat pacea pentru o generatie”; la scurt timp, Cehoslovacia a fost desmembrata – Polonia a anexat Teschen, Ungaria - sudul Sloveniei, instaurandu-se si un guvern slovac autonom;

15 martie 1938 – Cehoslovacia a acceptat protectoratul german asupra Boemiei si Moraviei;

aprilie 1939 – Italia a invadat Albania pe care a anexat-o imediat;

22 mai 1939 a fost pecetluit „pactul de otel” intre Germania si Italia;

23 august 1939 a fost semnat Pactul germano – sovietic (Ribbentrop-Molotov); un protocol secret a impartit Polonia, Tarile Baltice, Basarabia, Bucovina.

Statul totalitar: fascismul

intemeietorul fascismului italian a fost – Benito Mussolini (1883-1945); avand o diploma de profesor, Mussolini a devenit in anul 1912 editor al ziarului Partidul Socialist din Milano – „Avanti”; mergand pe linia socialista, in editorialele sale a militat impotriva intrarii Italiei in razboi; parasind linia socialista, Mussolini a fondat propriul ziar – „Il popolo d,Italia”, la Milano care s-a dovedit a fi o tribuna a ideilor sale care au definit miscarea fascista;

1919 – la Milano, Benito Mussolini a fondat Fasci di Combattimento (Grupul de lupta); fasciolegatura, manunchi; cuvantul sugera unirea, iar fasces, un manunchi de nuiele legate impreuna in jurul unui topor cu taisul iesit in afara, era simbolul puterii la Roma antica;

1921 – a fost fondat Partidul National Fascist;

la 28 octombrie 1922 Mussolini a condus marsul fascist asupra Romei;

31 octombrie 1922, regele Victor Emanuel III l-a insarcinat pe Mussolini sa formeze un guvern de coalitie, fiind investit cu puteri dictatoriale pe timp de un an;

fascismul – o ideologie nascuta odata cu secolul XX, ce a respins principiile liberale, democratice si marxiste;

in filosofia politica a fascismului, omul este considerat un animal social si politic, Mussolini considerand ca „libertatea individului exista doar in cadrul libertatii statului”, drepturile individului fiind recunoscute in masura in care erau implicate drepturile statului, dorindu-se crearea „omului nou” si a unei „noi societati”;

fascismul a cultivat imaginea unui popor solidar si reunificat, accentul in conducerea maselor revenind unui intreg aparat propagandistic: marsuri, uniforme, ceremonial, cantece, torte, elogiindu-se figura „sacra” a conducatorului;

„Cultul conducatorului” – liderul a intruchipat spiritul, vointasi virtutile poporului care era identificat cu natiunea, reprezentand cheia de bolta a ritualului fascist;

statul fascist – era creatorul intregii vieti politice si sociale, al tuturor valorilor spirituale, stapanul de necontestat al economiei si relatiilor sociale;

„Statul nostru va fi unul totalitar in slujba integritatii patriei” (Primo de Rivera); totalitarismul reprezinta esenta fascismului;

„Noi suntem un stat care controleaza toate fortele ce actioneaza in natura. Controlam fortele politice, controlam fortele morale, controlam fortele economice” „totul in stat, nimic impotriva statului, nimic in afara statului” (B. Mussolini);

in doctrina fascista, statul este o entitate constienta, cu o vointa proprie, in afara lui nu poate exista nimic, implicand si subordonarea drepturilor individului.

Statul totalitar: nazismul

Adolf Hitler (1889-1945) a fost cel care a instituit nazismul in Germania, politica suprematiei rasiale si a „solutiei finale”; in anul 1919, Adolf Hitler s-a inscris in Partidul Muncitorilor Germani la transformarea caruia a participat, acesta devenind – NSDAP (Nazionalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) sau Partidul Nazist; in 1921 – Hitler a ajuns presedintele partidului, organizand in anul 1923 Puciul de la Beraria din Munchen prin care a incercat preluarea puterii in Bavaria; a fost prins si condamnat cinci ani, a executat 10 luni timp in care a scris Mein Kampf;

30 ianuarie 1933 – a fost ales cancelar al Germaniei; prima masura a fost cea prin care a suspendat toate institutiile democratice, a iesit din Societatea Natiunilor; in anul 1935 a anexat regiunea Saar; in anul 1938 a anexat Austria;

Adolf Hitler, Mein Kampf, Editura Beladi, vol. I, II, f.a.

lucrarea sintetizeaza filosofia politica a nazismului: teoria spatiului vital pentru Germania, teoria omului superior – arianul, ura fata de evrei si comunisti;

in privinta statului, in lucrare, Hitler face distinctia intre:



cei care vad in stat o grupare mai mult sau mai putin voluntara, de oameni supusi autoritatii unui guvern, care, de fapt, sunt cei mai numerosi;

alti teoreticieni pun anumite conditii in ceea ce priveste existenta statului, si-anume sa contribuie la bunastarea supusilor, supusi care vorbesc o singura limba;

o alta opinie este cea care distinge prin notiunea de stat un mijloc de realizare a tendintelor imperialiste.

pentru Hitler, statul nu este un scop, ci un mijloc, o conditie pusa in prealabil pentru formarea uei civilizatii umane de valoare superioara, dar nu este cauza sa directa; rasa superioara este conturata de arieni (poporul german);

conditia pentru existenta durabila a unei comunitati superioare nu este statul, ci rasa, care poseda insusirile cerute; statul devine un mijloc pentru atingerea acestui tel, telul fiind mentinerea si favorizarea dezvoltarii unei comunitati de fiinte care, fizic si moral, sunt de aceeasi specie; el (statul) trebuie sa mentina, in primul rand, caracteristicile esentiale ale rasei, ca o conditie a liberei dezvoltari a tuturor insusirilor latente ale acestuia; din aceste insusiri, o parte va servi mereu la intretinerea vietii fizice iar alta la favorizarea progreselor intelectuale;

statul care nu vizeaza acest scop, devine un organism defectuos, o cretie moarta – statul este forma – rasa este continutul; scopul suprem al statului rasist trebuie sa fie acela de a veghea la pastrarea reprezentantilor de rasa primara, care raspandesc civilizatia si fac frumusetea si valoarea umanitatii superioare;

utilitatea unui stat poate fi apreciata luand drept criteriu nivelul de civilizatie la care a ajuns sau importanta pe care i-o confera puterea sa in lume; sarcina statului – „sa croiasca drum fortelor vitale”;

„inalta misiune a statului” – „misiunea poporului”.

Misiunile statului rasist:

sa supravegheze casatoriile;

sa faca din rasa centrul vietii comunitatii;

sa vegheze la puritatea rasei;

sa supravegheze educatia, in vederea pastrarii celor mai pure elemente ale rasei;

colonizarea regiunilor cucerite, necesare in vederea completarii spatiului vital; in noile regiuni trebuie impuse reguli stricte, bine delimitate, supravegheate de comisii pentru problemele de rasa;

programele scolare vor avea in vedere, indeosebi, exercitiile fizice, evitandu-se formarea unui popor de savanti degenerati si lasi pacifisti care nu vor putea cuceri niciodata cerul, armata devenind o scoala superioara de educatie;

sa vegheze la scrierea istoriei universale in care problemele rasei superioare sa fie pe primul loc, misiunea profesorilor fiind aceea de „a sadi in sufletul tinerilor sentimentul de rasa”, puritatea sangelui si necesitatea sa;

sa contribuie la dezvoltarea sentimentului de mandrie nationala;

rolul esential – formarea unei elite.

Locuitorii statului rasist:

cetatenii;

supusii (resortisant; nu pot ocupa functii, nu pot alege, fiind liberi in a parasi statul) – un tanar resortisant, cu o sanatate si o educatie buna, cu stagiu militar, poate deveni cetatean dupa ce a depus un juramant intr-un cadru solemn – Hiler era convins ca „mai bine esti maturator in Reich decat rege intr-o tara straina”;

strainii.

In statul rasist trebuie sa domine:

principiul personalitatii – „Cea mai buna Constitutie si cea mai buna forma a statului este cea care va asigura autoritatea conducatorului si influenta unui model de gandire”;

in statul rasist vor exista doar acele corpuri consultative (institutii) care vor sluji Conducatorului; in 1932, primul angajament al membrilor NSDAP era: „Decizia lui Hitler e definitiva” pentru ca in anul 1936 sa se transforme in: „Fürerul are intotdeauna dreptate” (art. 8 al Decalogului militiilor fasciste era: „Mussolini are intotdeauna dreptate”);

Cea mai frumoasa conceptie teoretica ramane fara tel, daca Fürer-ul nu pune in miscare masele” pentru ca „a conduce inseamna sa misti masele”; „E nevoie sa se vare putin cate putin, in mintile unui mic nucleu de oameni noua doctirna, pentru a forma materialul uman, care mai tarziu, ar putea forma primele elemente ale unei organizari”;

cea care insufleteste masele, este propaganda, iar cand propaganda a cuprins un intreg popor, orice organizatie care a definit-o, poate „sa traga concluziile doar cu o mana de oameni” pentru ca „masele prefera sa venereze pe stapan si se simt in siguranta, neadmitand pe nimeni altcineva in preajma lor”;

intotdeauna, propaganda trebuie sa se adreseze maselor, ea trebuie sa capteze atentia maselor prin fapte, ideile prezentate trebuie sa fie simple, cu cat numarul celor ce asculta este mai mare, cu atat nivelul inteligentei scade, pentru ca marea masa este dominata de instinct; H. Arendt in Originile totalitarismului a analizat rolul maselor in miscarile totalitare, insistand asupra fascinatiei pe care o degajau liderii, fascinatia fiind vazuta de autoare ca un fenomen social, societatea fiind capabila sa accepte spontan, o personalitate asa cum crede ea ca este (de fapt, cum aceasta se declara), nu cum este in realitate; acest lucru este posibil si datorita faptului ca societatea moderna se caracterizeaza prin lipsa de discernamant a valorilor.

consolidarea bolsevismului in Rusia si promovarea ideii „revolutiei mondiale” prin Internationala a III-a (Mariana Cojoc, Marian Cojoc, Propaganda, contrapropaganda si interese straine la Dunare si Marea Neagra 1919-1939, documente, partea I, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, 2002);

Comunismul, nazismul si fascismul definesc sistemul totalitar, sistem pe care Carl J. Friederich il caracterizeaza ca fiind unul cu cinci apoi cu sase fete, adica detinand tot atatea monopoluri: ideologic, statuL, politia, armata, mass-media, economia. Acumularea acestora de catre o singura forta duce, dupa cum s-a vazut de-a lungul devenirii istorice, la o cvasi-disparitie a societatii civile si a proprietatii private.

„Monopol unic: partid unic

Monopol ideologic: milenarism oficial

Monopol mediatic: controlarea mijloa­celor de comunicare

Monopol politist: controlarea in stil terorist a populatiei

Monopol militar: controlul asupra mijloacelor de lupta” – toate acestea ducand, potrivit lui Friederich, la conducerea centra­lizata a societatii prin Stat.

Continutul social al diferitelor regimuri poate evident sa varieze, scopurile atribuite ideologiilor lor pot fi opuse, dar metodele lor sUnt atit de identice incit putem sa le caracterizam prin maniera totalitara de a actiona. Nu este vorba doar de o apropiere formala, de violarea democratiei, pentru ca regimurile totalitare se deosebesc de cele despotice traditionale si organizeaza dictaturi de masa de un tip cu totul inedit”. (Evelyne Pisier, Istoria ideilor politice, 1990, pp. 284-285).

politica de appesement (conciliere) promovata de diplomatia europeana in concordanta cu realismul politic (teoria balantei puterilor), mai precis de liderii politicii engleze si franceze, in legatura cu diplomatia agresiva a Berlinului dupa ce Hitler a ajuns cancelar al Germaniei in ianuarie 1933;

Daca prima jumatate a secolului XX s-a consumat sub semnul imprevizibilului astfel incat „nepatrunse” pareau a fi caile viitorului relatiilor internationale, etapa ce a urmat celui de-al doilea razboi mondial (conflictul a izbucnit odata ce Germania a invadat Polonia la 1 septembrie 1939) a fost marcata in mod fundamental de hotararile reprezentantilor Celor Trei Mari Puteri de la Moscova (octombrie 1944), Ialta (4-12 februarie 1945) si Potsdam (17 iulie-2 august 1945).

America

19 martie 1920 – Senatul SUA nu a ratificat Tratatul de la Versailles; SUA nu face parte din Sociaetatea Natiunilor; garantia anglo-americana asupra frontierei franceze a cazut; in noiembrie 1920 – Harding, reprezentant al republicanilor, a fost ales presedinte; deviza sa: „America first !”;

S.U.A. a urmat fata de Europa o politica de izolare, activand in America Centrala si de Sud: 1923 Tratatul Gondra (colaborarea dintre state in pofida tensiunilor existente) si, mai tarziu, prin „politica bunei vecinatati” promovata de Roosevelt;

1921-1921 – Conferinta de la Washinghton a marcat incheierea urmatoarelor tratate: Conventia maritima prin care s-a stabilit dimensiunea flotelor celor cinci mari puteri: SUA, Marea Britanie, Japonia, Franta, Italia; Conventia celor patru puteri (SUA, Marea Britanie, Franta, Japonia) a garantat un statu-quo al posesiunilor din Pacific; Conventia celor noua puteri care a garantat independenta chineza si a obligat China la o politica „a usilor deschise”; Conventia Shandong – Japonia a retrocedat Chinei – Shandong si Kiaochou, retragandu-si trupele din Siberia;

SUA au devenit primul partener comercial si primul investitor din America Latina; politica de „big stick” este tot mai greu acceptata in zona: 1927-1933 – conflictele din Nicaragua;

1929 – a fost adoptat Memorandumul Clark – princare SUA si-au anuntat intentia de a trece la o politica de buna vecinatate; aceasta politica a fost prelungita pana in anul 1930;

incepand cu anul 1936 – presedintele SUA, Roosvelt s-a angajat intr-o politica de inarmare vizandu-se intarirea securitatii nationale.

Asia – Extremul Orient (pentru Orientul Mijlociu vezi capitolul „Lumea islamica si regulile sale”)

dupa Conferinta dezarmarilor de la Londra (1930) – Japonia s-a considerat nedreptatita datorita procentului pastrat: 5:5:3 in privinta inarmarilor dintre SUA, Marea Britanie si Japonia; Japonia si-a inceput expansiunea – Manciuria, India, Myanmar, Statele Malaya, Australia, Singapore, Noua Zeelanda, Filipine, Guam, Indochina, Indiile Olandeze; in anul 1934, Japonia a denuntat Conventia maritima de la Washington;



martie 1932 – a fost proclamat statul „Manciukuo” – stat teoretic independent, dar, de fapt, sub protectorat japonez; actiunea japoneza a primit doar o condamnare verbala din partea Societatii Natiunilor; in martie 1933, Japonia s-a retras din Societatea Natiunilor;

26 iulie 1937 – Japonia a atacat China fara nici o declaratie de razboi; in anul 1938 – trupele nipone au ocupat in intregime estul Chinei, marile porturi, centrele importante comerciale si industriale.

Chestiunea Orientului Mijlociu si Apropiat-cronologie:

Islamul este una dintre cele trei mari religii ale omenirii, beneficiind de peste un miliard de adepti; propavaduieste supunerea si „stapanirea de sine” dar are adepti care dau dovada de nesupunere si rebeliune; se bazeaza mai presus de orice pe credinta intima si implicare personala, refuzand existenta preotilor dar este resintita ca o lege severa, permanent in vigoare; unora aduce alinare (adeptilor), altora produce spaima, fascinand si beneficiind, totodata, de o maltratare mediatica din cauza barbariei si violentei comise in numele ei;

disputa pentru succesiune a dus la aparitia a doua scoli de gandire – Sunni si Sia; majoritatea discipolilor lui Mohammed credeau ca, intrucat Profetul nu-si numise un urmas, cel care avea sa-i urmeze trebuia desemnat de companionii Profetului; celalalt curent de gandire sustinea ca Mohammed l-a desemnat ca urmas pe Ali, ginerele sau; la moartea lui Mohammed, sunniti au preluat puterea, desi siiti s-au declarat a fi adevaratii mostenitori ai Profetului; in Irak, unde alcatuiesc majoritatea, siitii au fost oprimati in anii ,70 si ,80 de Saddam Hussein precum si in razboiul din Golf.

chestiunea Orientului Mijlociu este cunoscuta ca fiind problema Orientului care a  aparut odata cu prabusirea Imperiului Otoman; infrangerea acestuia a trezit speranta arabilor, Marea Britanie sustinand constituirea unui regat (actiunile colonelului Lawrencw); totusi, Declaratia Balfour (1917) a facut referire la constituirea unui „camin national evreiesc” in Palestina ca de altfel si aranjamentele secrete incheiate in mai 1916 intre diplomatii Sykes si Picot; in acest fel, Regatul Arab a durat mai putin de un an;

in functie de interesele proprii, Marea Britanie si Franta au modificat in zona frontierele in functie de propriile interese: Londra a anexat Mosul (regiune bogata in petrol) creand Transiordania;

intre 1920 si 1923, Mustafa Kemal a recuperat prin forta regiunea de coasta a Smirnei, refuzand proiectul statului Kurdistan, prevazut in Tratatul de la Sevres, alimentand nemultumirile poporului kurd divizat in cinci state; toate aceste neimpliniri au alimentat obiectivele organizatiilor secrete ce practica activismul politic si militar: la arabi. Fratii musulmani, la evrei, Hagana, Irg-un si grupul Stern; mai tarziu, in timpul razboiului, partidul ba'th incearca sa adapteze socialismul la tarile arabe;

1922 – Egiptul si Irakul au devenit independente; in Egipt, Londra cauta sa isi protejeze „liniile de comunicatie” cu imperiul; tot acum au fost fixate frontierele Kuweitului, fost protectorat englez;

1923 – prin Tratatul de la Lausanne au fost anulate formarea Kurdistanului si a Armeniei;

1925 – Liga Natiunilor a atribuit Irakului, regiunea Mosul;

1925-1926 – Siria se revolta impotriva dominatiei franceze;

1926 – cu ajutorul Marii Britanii a fost format Regatul Arabiei Saudite;

1928 – prin Tratatul de la Mosul au fost reimpartite procentele la Irak Petroleum Company (in anul 1912 a fost fondata compania Turkish Petroleum, concesionata de Irak an anul 1925 si redenumita Irak Petroleum Company); capitalul la Irak Petroleum Company a fost distribuit astfel: 52,5% companiilor petrolifere engleze, 21,25% companiilor Statelor Unite ale Americii, 21,25% companiilor franceze;

1929 – au avut loc infruntari violente intre arabi si evrei in Palestina;

1930 – Irakul a devenit primul stat independent din lumea araba;

1931 – Congresul Arab de la Ierusalim instiga opinia publica impotriva emigratiei evreiesti;

1937 – comisia Peel a eloborat un plan de impartire a Palestinei intre un stat evreiesc, un stat arab si regiunea Ierusalim, plasata sub mandat;

1938 – a fost descoperit un mare zacamant de petrol in Arabia Saudita;

1939 – Cartea Alba britanica a luat in considerare formarea unui singur stat binational in Palestina si anumite restrictii asupra imigratiei evreiesti;

1941 – Iranul a fost ocupat in zona nordica de armata U.R.S.S. iar in sud de cea britanica; in anul 1945, U.R.S.S. a instalat in zona sa de ocupatie Republica Kurda si Republica Azerbaidjanului de Sud; ambele au disparut cu ajutorul armatelor Statelor Unite ale Americii

1945 – cu sprijinul Londrei, a luat fiinta Liga Statelor Arabe;

1947 – ONU a votat impartirea teritoriala a Palestinei;

1948 – a luat fiinta statul Israel; s-a declansat un razboi intre statul evreiesc si tarile Ligii Arabe;

1955 – Iranul s-a alaturat Pactului de la Bagdad prin care se prelungea spre est zona de securitate NATO;

septembrie 1960 Bagdad– a luat fiinta Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC); statele semnatare au fost: Venezuela, Iran, Irak, Arabia Saudita, Kuweit, la care s-au adaugat – Quatar, Libia, Indonezia, Abu Dhabi, Algeria, Nigeria, Ecuator, Gabon;

1961 – Kuweitul si-a obtinut independenta;

1967 – Israelul a invadat Cisiordania;

1968, Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a inceput sa execute raiduri in Israel, din Libanul de Sud; la inceputul anilor ,70 Libanul a devenit singura baza a OEP, in urma expulzarii acesteia din Iordania;

11 noiembrie 1982 – un tanar a intrat cu un Mercedes alb, plin cu exploziv, in cartierul general din Tyr al armatei israeliene; explozia a distrus cladirea cu opt etaje si a omorat 141 de persoane; a fost prima bomba umana; doi ani mai tarziu a fost dezvaluita identitatea atacatorului – Ahmad Qassir, 17 ani, membru al Rezistentei Nationale Libaneze, atentatul fiind revendicat de Hezbollah (Partidul lui Dumnezeu), care nu avea atunci o identitate bine determinata;

1982-1985 – au avut loc cel putin 13 atacuri similare; modul de atac, de inspiratie iraniana, includea transportul bombelor in masini, valize sau chiar cu ajutorul unui magar;

1985 a fost constituita Rezistenta Islamica;

in timpul razboiului dintre Iran si Irak, Khomeini a justificat practica trimiterii copiilor peste campurile minate, prin proslavirea tinerilor siiti; baietii, nu mai mari de noua ani, isi sacrificau vietile ca detonaori umani de mine, pe campurile irakiene, pentru a elibera drumul in fata armatei iraniene;

18 aprilie 1983, ambasada SUA de pe faleza din Beirut a fost distrusa de o explozie masiva, soldata cu 63 de morti; in momentul atacului, membrii CIA din Beirut aveau o intalnire cu principalii experti ai Agentiei in problemele Orientului Mijlociu; in acel moment, Washingtonul, prin presedintele Reagan, a declarat: „Acest atac criminal impotriva misiunii noastre diplomatice nu ne va descuraja sa ne continuam urmarirea scopului de realizare a pacii in regiune si vom merge mai departe pe cale despre care stim ca este dreapta”.

octombrie 1983 – 241 de militari din Infanteria Marina a Statelor Unite au murit in cea mai mare explozie non-nucleara, de dupa cel de-al doilea razboi mondial si pana atunci; la nici un minut a avut loc o a doua detonatie care a ucis 58 de soldati francezi din trupele aeropurtate; mentionam ca Fortele Multinationale (MNF) se aflau in Liban pentru mentinerea pacii in zona dar incepand cu 19 septembrie crucisatoarele americane s-au implicat direct in razboiul civil;

atentatele din octombrie 1983 au fost revendicate prin telefoane date la Agentia France Presse, de o organizatie necunoscuta, numita Jihadul Islamic, identificata ca fiind compusa din musulmani libanezi si „soldati ai lui Dumnezeu care jinduiesc la martiriu” () „Violenta va ramane singura noastra cale” – in fap, Jihadul Islamic nu era decat o alta denumire sau o aripa a Hezbollahului, care a numit atacul asupra ambasadei americane, in manifestul sau, „prima pedeapsa”;

liderii Hezbollah se lauda cu o lunga lista de tineri dornici sa-si sacrifice viata in atacuri de martiri (dispretuiesc termenul de sinucidere); desi multi invatati islamici considera ca in Coran este interzisa sinuciderea, Partidul lui Dumnezeu o considera jertfa suprema intr-u apararea credintei;

impotriva decretului care impiedica femeile sa devina bombe umane, s-a ridicat Rima Fakhri, licentiata in agricultura la Universitatea Americana din Beirut; Sanaa Muhaidily (17 ani), cunoscuta sub denumirea de Mireasa Sudului, a devenit primul simbol al participarii femeilor in lupta contra inamicului, cand a intrat cu masina ei Peugeot alba intr-o tinta israeliana, omorand doi soldati;

1980-1988 – s-a desfasurat razboiul iraniano-irakian;

august 1990 – Irakul a invadat si anexat Kuveitul care a fost eliberat in ianuarie 1991 de catre o coalitie militara condusa de S.U.A. sub egida O.N.U; Irakul a fost supus unui embargou; potrivit surselor O.N.U., in anul 1995 numarul victimilor acestuia s-a ridicat la 5.2000.000 morti;

1991 – Istraelul a fost atacat cu rachete Scut de pe teritoriul Irakului; din acel moment, Marc Noushi considera ca „frontul nu mai este inaintea ci inapoia aglomerarilor urbane” (Marc Nouschi, Mic atlas istoric al secolului XX, Iasi, Editura Polirom, 2002, pp. 57-61);

1998 – a avut loc operatiunea anglo-americana din Irak;






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1337
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site