Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


SAMUIL MICU

Personalitati

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Aristotel (Viata si opera)
Benjamin Franklin
Arhimede
Christopher Waid
ION BARBU (1985-1961) - Matematician si poet
Franz Joseph Haydn (1732-1809)
Thomas Iveson
John Locke - Viata si activitatea lui John Locke
Antonio Lucio Vivaldi - reprezentant al barocului muzical venetian
Radu Tudoran - Bibliografie 1910-1945


SAMUIL MICU




Maniu Micu(Klein),s-a nascut in 1745,la Sad,regiunea Sibiu,in imediata vecinatate a granitei artificiale care despartea politico-administrativ pe romanii de pe cele doua

versante ale Carpatilor.

Era fiul unui protopop si nepotul episcopului Ioan Inochentie Micu,nobil,descendent,pretindea el,din familia principilor moldoveni Movila.Urmeaza scoala,mai intai in satul natal,apoi la seminarul episcopului Petru Pavel Aron din Blaj.La 16 ani,dupa indemnul unchiului Ioan Inochentie,aflat atunci la Roma,sfatuit si de vladica Aaron si de parintele Atanasie Rednic,s-a facut calugar la manastirea Sfanta Troita,si,’fiindca nici vin,nici vinars,nici bere,nici o beutura afara de apa nu beam,ca nicicum nu poci suferi,nici nu-mi place orice beutura betiva afara de apa,mi-au pus numele Samoil,fiindca Sfantul Samoil proroca fiindca inca n-a beut beutura betiva.’,astfel capata numele de Samuil,sub care va si ramane cunoscut.

Inca de la inceput Samuil Micu isi aseza destinul sub stralucirea si raspunderea unei mari personalitati,a celui care a fost‚deschizatorul luptei nationale a romanilor din Transilvania’,am putea adauga din toate provinciile vechii Dacii.Maniu Micu era un om destul de plapand,cu o sanatate fragila,dar care nu il vor putea abate de la o activitate de-a dreptul impresionanta prin constanta si rodnicia ei.

Este cel care elaboreaza fundamentele filosofice ale miscarii spirituale a Scolii Ardelene.Avand studii temeinice de teologie si filozofie obtinand la Viena,unul din cele doua locuri rezervate de Maria Tereza preotilor greco-catolici la Colegiul Pazmanian.Revenit la Blaj,se ocupa in special de istorie si limba,participand la viata culturala a orasului.In ‚Introducerea la scurta cunostinta a istorii romanilor’,Cornel Campianu considera aceasta perioada cea de care carturarul’se bucura de consideratia deosebita a episcopului Grigore Maior,care il sprijina in lucrarile sale si,lucru foarte important,ii face accesibila arhiva episcopala’,drept anii,’cei mai buni din viata scriitorului’.Micu a lasat un numar foarte mare de lucrari,cele mai multe din operele lui s-au conservat in manuscrise, putine s-au tiparit in intregul lor si unele in mod fragmentar prin calendare.

Incearca sa paraseasca cinul calugaresc,dar cererea sa este respinsa,in aceasta perioada carturarul iluminist publica:’Propovedanie sau invataturi la ingropaciunea oamenilor morti’ (1784) si termina traducerea Bibliei.Opera lui Micu,importanta pentru evolutia gandirii social-politice romanesti este opera istorica,redacteaza in limba latina:’ De ortu,progressu,conversione Valachorum Episcopis item Archiepiscopis et Metropolitis eorum’unde se afirma pentru prima data originea romana a romanilor pe criteriul limbii,moravurilor,caracterului si firii lor,se arata vechimea crestinismului si se expune pe scurt unirea.

‚Brevis historica notitia originis et progressus nationis Daco-Romanae’,terminata in 1778,reprezinta punctul de plecare al lucrarii sale istorice fundamentale:’Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor’,care il va preocupa pana la sfarsitul vietii.

Opera a fost publicata integral abia in anul 1995. El continua si imbogateste argumentatia cronicarilor si pe cea a lui D. Cantemir. Teza pe care o lanseaza Micu este aceea ca dacii au fost exterminati in razboaie,iar romanii sunt descendenti directi ai romanilor. A respins cu argumente complexe teoria “vidului istoric”, teorie prin care unii istorici sustineau ca Dacia ar fi fost abandonata de populatia autohtona odata cu retragerea aureliana, astfel ca triburile maghiare ar fi gasit un spatiu “gol” la sosirea lor in Transilvania.Invocand si argumente din teoria dreptului natural, Micu subliniaza apasat originea nobila a poporului roman, sustinand ca vechimea si continuitatea romanilor in spatiul autohton,ponderea demografica si contributia lor in istoria Transilvaniei legitimeaza lupta romanilor pentru recunoasterea lor ca natiune egala in drepturi cu cele trei natiuni 'recepte'. Cuprinde patru tomuri[1]:primul tom este si in latina,al doilea are drept titlu ‘Istoria Domnilor Tarii Romanesti’ si cuprinde istoria Tarii Romanesti de la intemeiere pana la a doua domnie a lui Nicolae Mavorcordat,al treilea tom este intitulat ‘Istoria Domnilor Tarii Moldovei’ de la intemeiere pana la sfarsitul cronicii lui Ureche,cu mici adaugari pana in 1795,iar ultimul tom ‘Istoria besericeasca a episcopiei romanesti din Ardeal ‘si contine patru parti.Al patrulea tom contine nu numai fapte noi,dar si o povestire vie,pe ton memorialistic,fiind considerata a doua cronica ardeleana valoroasa,asemenea marilor cronici moldovene si muntene.Apare aici o evocare calda a episcopului Ioan Inochentie Micu,un aprig aparator romanilor asupriti.



‘Elementa linguae daco-romanae sive valachicae’,aparuta in 1780 la Viena,scrisa in limba latina,cu ajutorul lui Gheorghe Sincai,propun inlocuirea literelor chilirice cu cele latine si folosirea sistemului etimologic.Micu crede ca limba romana e o coruptiune a limbii latine clasice.Introducerea alfabetului latin,era menita sa dovedeasca latinitatea limbii romane,originea nobila a poporului si limbii noastre.

Micu si Sincai nu doreau schimbarea limbii,ci purificareae ei de elemente nelatine;incercau sa demostreze ca limba romana a retinut toate categoriile gramaticale ale limbi latine.Tendinta latinizarii este si mai vizibila in scrierea consoanelor precum si a grupurilor de consoane(gheata,cal).Munca celor doi a fost rasplatita prin recunosterea locului cuvenit a limbii,alaturi de celelalte limbi romanice,lucru recunoscut de Fr. Diez.

Alte lucrari:’Logica’,publicata la Buda, in 1799;’Legile firei, ithica si politica’, publicata la Sibiu, in 1800.Au ramas in manuscris lucrarile:’Invatatura metafizicii’(1787/1790),descoperita tarziu,ca si alte lucrari:’Etica sau invatatura obiceiurilor’;’Invatatura politiceasca’, scrise la Viena.

Logica este o introducere in studiul filosofiei, pe baza lucrarilor lui Christian Wolff si Baumeister.Autorul se refera la trei feluri de cunostinte:cunostinte istorice, cunostinte ale faptelor (obtinute pe cale senzoriala) si cunostintele filosofice (de ordin rational, referitoare la cauze, 'pricini'). 'Filosofia nu este alta fara numaiobisnuirea de a cerca si a cunoaste destule pricini ale lucrarilor'. Cunoasterea rationala, logica, este completata de cea empirica. Viziunea lui Micu este o imbinare a empirismului si rationalismului din epoca.

Micu imparte fiilosofia in doua parti:

Filosofia teoretica, ce vizeaza adevarurile abstracte,la randul ei impartita in filosofie naturala (sau fizica) si metafizica (ontologia,cosmologia,psihologia si teologia naturala sau rationala).

Filosofia practica, ce cuprinde ideile cu valoare normativa,care calauzesc oamenii in actiunea practica spre castigarea fericirii.Ea este alcatuita din filosofia practica generala, dreptul firii(natural),etica si politica.Precursor al gandirii politice romanesti, Micu defineste astfel politica: 'Intelepciunea care invata cum se cade a stapani si ocarmui cetatea'.

Micu este un creator de limbaj filosofic in limba romana.In textele sale apar o serie de termeni precum metafizica, fiinta, firea, insul, ratiune, adevar, lege, experienta, cunostinta,avand un inteles filosofic precis definit. Ideea este 'inchipuirea care poate fi mai luminata sau mai intunecata in minte a vreunui lucru'. Genul si specia sunt la el 'feliurile si spitele'.

Samuil Micu moare in 1806,in capitala Ungariei,unde va fi si inmormantat.Personalitatea multilaterala a istoricului si filologului Samuil nu poate lipsi din istoria literaturii,avand o deosebita importanta pentru gandirea social-politico romana.



TOM, tomuri, s.n. Fiecare dintre partile unei lucrari, ale unei opere de proportii mai intinse, formand adesea o unitate independenta si purtand, de cele mai multe ori, un numar de ordine; volum. Tomul doi. ♦ P. gener. Carte, opera, lucrare.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 979
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site