Democratia in Brazilia

1. Definitia democratiei:

Democratia este un regim politic care pune accent pe participarea poporului la conducerea tarii si care are ca forma de guvernare republica. Separarea puterilor in stat, pluripartitismul, alegerile libere si respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti sunt cele mai importante caracteristici ale democratiei si trebuie intocmai respectate pentru ca democratia sa functioneze normal intr-o tara.

2. Democratia in Brazilia:

Cand a aparut democratia in Brazilia?

Brazilia a fost descoperita, in anul 1500, de un navigator portughez, amoralul Alvarez Cabrol. Pe baza descoperirii sale, regatul Portugaliei a ridicat pretentii asupra acestui teritoriu, trimitand in jurul anului 1530 pe Martin Alfonso de Sosua cu 400 de colonisti pentru a ocupa si popula acest teritoriu. Sosua a intemeiat coloniile Bahia si mai apoi Sao Paulo.

Intre anii 1815-1889, Brazilia a fost stat monarhic, fiind condusa de imparatii Pedro I, fiul imparatului Porugaliei, si apoi Pedro II, fiul lui Pedro I.

Brazilia era o tara unde se practica sclavia care insa trebuia desfiintata cat de repede posibil. Luptele pentru abolirea regimului sclavagist marcheaza aproape intreaga istorie a secolului al XIX-lea. Telul este atins cu greu si treptat, caci fortele oligarhiei se opun cu inversunare. In 1831 este acceptata interzicerea comertului cu sclavi, dar abia in 1851 odiosul comert inceteaz efectiv. In 1871 o lege hotaraste ca nou-nascutii din mame sclave vor fi cetateni liberi. Luptatorii abolitionisti nu se multumesc insa cu aceasta jumatate de masu-

ra, actiunile pentu lichidarea totala a sclavajului iau forme tot mai imperative. Rezultatele incep sa se arate: in cateva state sclavii sunt eliberati in 1884; un an mai tarziu devin liberi sclavii trecuti de 60 de ani. In sfarsit, in 1887, sclavia este desfiintata fara despagubirea proprietarilor de sclavi.

Sfarsitul secolului al XIX-lea a adus democratia in Brazilia. Democratia s-a instaurat odata cu aparitia republicii, adica in 1889. A urmat din 1964 o dictatura militara care s-a sfarsit in 1980, printr-o lupta dusa de partidele politice.

Dupa democratizare, tara a luat un avant puternic, mai ales in privinta industriei. Asa a depasit Brazilia statutul de tara agrara. De fapt, acest stat ar fi putut fi unul dintre cele mai bogate de pe pamant, intrucat detine mari zacaminte minerale, neexploatate insa.

Cum a aparut democratia in Brazilia?

In 1821, Dom Joao, imparatul Porugaliei, trebuia sa se reintoarca in tara pe care o conducea, lasandu-si fiul, pe Dom Pedro, ca regent al sau in Brazilia. Dar deoarece miscarea republicana si de independenta se intensifica, regentul a considerat ca trebuia sa creeze un simulacru de independenta pentru a crea o diversiune in centrul miscarii de eliberare. Astfel, Dom Pedro a proclamat pe 7 septembrie 1822 Brazilia ca un "imperiu" independent. Se spune ca aceasta masura ar fi fost luata conform sfatului tatalui sau care parasind Brazilia a recomandat ca in caz de pericol sa declare Brazilia formal independenta, pentru a-si mentine dominatia asupra ei.

Sub dominatia lui Petro I-ul si a fiului sau, Pedro al II-lea, nu s-a realizat o independenta reala a Braziliei insa dupa decesul lui Pedro al II-lea alternativa monarhiei, republica, era si ea in centrul preocuparilor. In numeroase regiuni se punea problema succesiunii la tron, sugerandu-se chiar un plebiscit national pentru a se stabili daca este cazul sa urmeze la domnie, in lipsa unui fiu a lui Pedro II., principesa mostenitoare Isabela, casatorita cu un principe strain, ambii foarte nepopulari.

Arestarea a doi episcopi, fapt considerat de neconceput intr-un stat catolic, a facut ca monarhia sa piarda sprijinul clerului si a iscat revolta bisericii catolice contra guvernului federal. In plus, abolirea sclaviei in forma in care fusese facuta, a revoltat si mai mult cetatenii brazilieni. Pe pozitii opozitioniste s-au plasat si un mare numar de mosieri, pe care, in mod firesc, regimul imperial ar fi trebuit sa se poata baza. Monarhia a folosit violenta fata de toate manifestarile care contestau legalitatea existentei sale si ii ingreunau si mai mult situatia deja destul de dificila si precara. Scut al regalitatii erau doar Garda Nationala si fortele politienesti. Cat priveste armata braziliana, legata de clasa sociala mijlocie, ea se manifestase in majoritatea ei impotriva monarhiei, pentru un regim republican.

Ciocnirea dintre monarhie si fortele republicane s-a soldat cu victoria acestora din urma. La 16 noiembrie 1889, Brazilia a fost proclamata republica federativa. Imediat dupa instaurarea republicii, o Adunare Constituanta a stabilit o noua constitutie si a decretat rapid separarea puterilor in stat. In iunie 1890 Adunarea Constituanta a terminat de redactat constitutia care a fost adoptata in februarie 1891. Similar constitutiei Statelor Unite ale Americii si aceasta constitutie a eliminat monarhia si a instaurat o republica federativa, numita "Statele Unite ale Braziliei" (numele oficial al tarii pana in martie 1967, de cand se numeste "Republica Federala a Braziliei")

Starea actuala a democratiei in Brazilia:

Cu toate ca Brazilia a evoluat mult in ultimii 200 de ani, inca mai are suficiente probleme de rezolvat. Desi sclavia sau dependenta de Portugalia nu mai constituie o amenintare, saracia inca reprezinta o problema grava si actuala. Pe de alta parte, Brazilia nu duce lipsa de oameni bogati, inconvenientul este ca bogatia este distribuita neuniform astfel incat diferentele intre cetatenii brazilieni bogati si cei saraci sunt uriase si coninua sa creasca de la an la an. Bogatii au devenit mai bogati cu o viteza mai mare decat cea cu care saracii au devenit mai putin saraci. Bogatia a incetat sa mai creasca in toate directiile si a inceput sa creasca numai in sus, ca un con, concentrandu-se asupra unei proportii a populatiei si lasand-o pe cealalta la margine, condamnata la saracie. O falie din ce in ce mai mare separa partile societatii.

Cat priveste economia Braziliei, aceasta functioneaza normal. Avand o agricultura bine dezvoltata, minerit, industrie si servicii, economia Braziliei depaseste cu mult economia altor state din America de Sud facandu-si simtita prezenta si pe marile piete ale lumii. Sectorul agricol contribuie cu 12,7 % la venitul national al Braziliei si foloseste 25,7 % din forta de munca activa a tarii. Brazilia are cele mai mari resurse de petrol si gaze naturale din America de Sud, avand posibilitatea de a produce cantitati mari de energie electrica. Subsolurile tarii sunt dintre cele mai bogate in minerale din lume.

Ø         Nume oficial : Republica Federala a Braziliei

Ø         Actualul presedinte : Luis Inacio Lula da Silva

Ø         Limba : portugheza

Ø         Capitala Braziliei : Brasilia

Ø         Moneda nationala : Real

Ø         Alfabetizare : 85%

Ø         Religie : catolici 74,3% dintre care 72,3% sunt romano-catolici

protestanti 23,2%

Ø         Etnii : albi 55%

mulatri, metisi 38%

negri 6%

altii 1%

Ø         Sarbatoare nationala : 7 septembrie (proclamarea independentei)

3. Biografiile a doi oameni politici din Brazilia:

1. FERNANDO HENRIQUE CARDOSO:

Fernando Henrique Cardoso (nascut 1931- ), sociolog si om politic brazilian, a fost ales presedinte al Braziliei in 1994, pastrandu-si functia pana in 2002. Ca si ministru al finantelor la inceputul anilor 1990, Cardoso a implementat "Planul Real", un proiect care reducea rata inflatiei in Brazilia de la aproape 50% la aproximativ 2%, lucru pentru care este cunoscut si apreciat in Brazilia.

Cardoso s-a nascut in Rio de Janeiro si s-a afirmat in politica intai ca un educator si activist politic in Sao Paulo, centrul industrial si financiar al Braziliei.

Cariera academica Cardoso a urmat Universitatea din Sao Paulo, absolvind printre primii si obtinand chiar si doctoratul in sociologie. El si-a inceput cariera academica in 1952. In urmatorul deceniu, el a lucrat ca si profesor la diferite universitati.

In 1964 Cardoso, care se opunea regulilor militare, a fost exilat dupa ce o lovitura de stat l-a infrant pe presedintele Braziliei impreuna cu guvernul. In urmatorii trei ani, Cardoso a lucrat in Franta, Argentina si Chile. In Chile el a fost director adjunct al Centrului Latin American Pentru Planificari Sociale si Economice din 1964 pana in 1967. Cardoso s-a intors in Brazilia in 1967 si a predat la Universitatea din Sao Paulo pana in 1969 cand a fost retinut de armata si astfel i s-a interzis sa mai predea in vreo universitate braziliana.

In 1969 Cardoso a fondat Centrul Brazilian de Planificare si Analiza in Sao Paulo unde a fost director pana in 1982.

Cardoso a mai fost, alaturi de sociologul Enzo Faletto, coautor al programului Colonizare si Dezvoltare in America Latina in 1970.

Cariera politica: Cardoso s-a implicat in politica la sfarsitul anilor 70 in calitate de consilier al Partidului Brazilian de Miscare Democratica (PMDB). Cardoso a facut parte din Sentul Brazilian din 1986 pana in 1992, el fiind reprezentantul statului Sao Paulo.

In mai 1993, Cardoso a acceptat un post de ministru al finantelor, functie detinuta pana in aprilie 1994. In acea perioada, Cardoso a infiintat un plan de reducere a inflatiei cunoscut sub numele de "Planul Real" cu ajutorul caruia inflatia a scazut cu aproximativ 48 de procente, pana la 2%.

Succesul castigat de pe urma "Planului Real" l-a ajutat pe Cardoso sa il invinga pe Luis Inacio Lula da Silva in alegerile prezidentiale din 1994.

Presedinte al Braziliei: Cardoso a fost iaugurat ca al 38-lea presedinte brazilian in ianuarie 1995 pe o perioada de patru ani.

Pe perioada presedentiei, Cardoso a facut eforturi pentru a reduce tensiunile dintre posesorii de pamant bogatie si oamenii fara case care ocupau multe terenuri agricole necultivate. In noiembrie 1995, Cradoso a semnat un decret prezidential prin care realoca peste 100.000 de hectare de la mosii private familiilor sarace.

In ianuarie 1996, Cardoso a semnat un decret si mai controversat care permitea imigrantilor solicitarea unor terenuri agricole pentru uz propriu. Legea a fost condamnata in special de organizatiile religioase si de cetatenii americani.

Din cauza popularitatii si succesului lui Cardoso, legilatura braziliana a aprobat un amendament constitutional in 1997 conform caruia un politician poate concura de doua ori la presedentie.

In 1998, Cardoso a participat din nou la alegerile prezidentiale si le-a castigat pentru a doua oara conscutiv.

Nici pe perioada celui de-al doilea mandat, Cardoso nu si-a dezamagit tara si a ramas in continuare unul dintre cei mai iubiti oameni politici brazilieni.

2. LUIS INACIO LULA DA SILVA:

Luis Inacio Lula da Silva (nascut 1945- ), conducatorul clasei muncitoresti, a fost ales presedintele Braziliei in 2002.

Da Silva s-a nascut intr-o familie de oameni simpli de la tara din Garanhuns, Pernambuco si a crescut alaturi de alti sapte frati. A plecat de acasa impreuna cu alte cunostiinte ale parintilor sai ajungand in Santos in 1952.

Da Silva s-a mutat in Sao Paulo in 1957 unde s-a angajat intr-o fabrica care producea suruburi. Un deceniu mai tarziu, da Silva s-a inscris in Uniunea Muncitorilor in Metalurgie iar in 1975 a fost ales presedinte al acestei uniuni.

Sub conducerea sa, uniunea a confruntat industria automobilelor si guvernul militar intr-o serie de greve.

In 1980 da Silva a ajutat la infiintarea Partidului Muncitoresc care, in urmatorul deceniu a devenit cel mai mare si bine organizat partid din Brazilia.

Alaturi de da Silva Partidul Muncitoresc si-a largit baza politica pentru a include si comunitatea artistica si intelectuala a tarii, partea radicalizata a Bisericii Catolice Braziliene, taranii din nord-est, somerii din orasele sarace si nedezvoltate si adunatorii de cauciuc din padurile tropicale amazoniene.

Da Silva a fost infrant in prima sa candidare pentru un post public, acela de guvernator al orasului Sao Paulo in 1982, insa nu a reusit sa ocupe postul. Patru ani mai tarziu, in 1986, lui da Silva i s-a oferit sansa sa faca parte din parlamentul brazilian.

La alegerile prezidentiale din noiembrie 1989, prima alegere directa a unui conducator brazilian dupa 1960, da Silva a concurat impotriva altor 20 de candidati. Voturile i-au distantat pe da Silva si pe Fernando Affonso Collor de Mello, candidatul noului Partid National de Reconstructie, de ceilalti candidati. Din pacate pentru da Silva, Collor a fost ales presedinte al Brazilei, avand un mic avans in fata lui da Silva la numararea voturilor.

Collor a fost nevoit sa demisioneze in urma unui scandal care il acuza pe acesta de coruptie. Astfel alegerile prezidentiale s-au organizat in 1994. Functia de presedinte a fost disputata intre da Silva si Fernando Henrique Cardoso, ministrul finantelor intre 1993 si 1994. La inceputul campaniei electorale da Silva avea un avans considerabil in fata lui Cardoso.

Desi da Silva si-a prezentat mesajul anticapitalist si a cautat sa creeze legaturi cu comunitatea de afaceri a Braziliei, a pierdut in continuu teren in timpul campaniei terminand pe locul doi, la o distanta importanta de Cardoso in octombrie 1994, cand s-a ales presedintele Braziliei.

Dupa alegeri, da Silva a continuat sa-si remodeleze imaginea si sa apeleze la un grup mai mare de alegatori in asa fel incat candidatura la presedentie in 2002 sa-i aduca mandatul mult ravnit. In tipul campaniei, da Silva a apelat la comunitatea de afaceri si a castigat sprijinul multor alegatori brazilieni. In cele din urma, da Silva a castigat alegerile si a devenit astfel primul presedinte brazilian care provine din Partidul Muncitoresc.

Presedentia da Silva: Da Silva a promis sa creasca economia stagnanta a Barziliei si sa imbunatateasca rata ridicata a saraciei si a somajului pe perioada presedentiei sale. Da Silva a mai asigurat cetateii Braziliei ca va crea mai multe locuri de munca si va creste salarile.

Desi nu a reusit sa indeplineasca in totalitate promisiunile facute, da Silva a imbunatatit situatia Braziliei cat i-a stat in putere si a reusit sa castige simpatia compatriotilor sai, acestia observand implicarea sa in problemele tarii.