ORDINEA INTERNATIONALA
In relatiile internationale emergenta unei noi ordini
tinde sa se produca in momentele de turnura ale istoriei, de regula dupa
consumarea unor razboaie majore majore. Aceste mutatii in evolutia relatiilor
internationale, denumite de Robert Gilpin „schimbare sistemica”, reprezinta
momentele cand regulile si institutiile guvernarii sunt refacute pentru a servi
interesele noilor state preeminente sau hegemone.
Traditia realista explica schimbarea
ordinii prin schimbarile in distributia puterii. O ordine bazata pe echilibrul
de putere este organizata pe principiul anarhiei, ce postuleaza inexistenta
unei unice autoritati politice supraordonate, dominante. Potrivit lui Kenneth
Waltz, aceasta este insasi esenta sistemului international. Sistemul este
alcatuit din state suverane, nediferentiate prin functia lor, ce cauta sa-si
asigure securitatea in conditiile unui sistem anarhic. Teoria echilibrului de
putere explica ordinea - precum si
regulile si institutiile acesteia - ca produs al unui permanent proces de
echilibrare si ajustare a concentrarilor de putere in conditiile anarhiei.
Echilibrarea se poate efectua atat prin mobilizare interna, cat si prin
formarea de coalitii sau aliante temporare. Cel mai adesea, pentru a
contrabalansa concentrarea puterii in conditii de anarhie, statele dezvolta
coalitii sau aliante temporare, acest comportament echilibrant fiind de natura
sa conduca la stabilitatea sistemului. Ordinea care ia nastere este fie
consecinta neintentionata a presiunilor de echilibrare, fie expresia unor
reguli invatate si formalizate de echilibru si contrabalansare.