Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


APELUL – SINGURA CALE ORDINARA DE ATAC IN PROCESUL CIVIL

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENTIILOR
Dreptul administrativ – stiinta juridica
DREPT CIVIL - CONTRACTE - CONTRACTUL DE ANTREPRIZA
Conditiile generale de forma cerute pentru valabilitatea testamentului
PROCEDURILE SPECIALE
CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE FOLOSINTA ( COMODATUL)
ACORD DE CONSULTANTA
IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR
Efectele extradarii din Romania
PROBELE SI MIJLOACELE DE PROBA



APELUL – SINGURA CALE ORDINARA DE ATAC

IN PROCESUL CIVIL

SECTIUNEA I

REGLEMENTAREA, DEFINIREA SI CARACTERELE JURIDICE ALE APELULUI

1.1. Reglementarea si definirea apelului





Institutia apelului, cu forme variate, se gaseste in aproape toate legislatiile, incepand cu cele mai vechi timpuri si pana astazi. Lucrul, de altfel, nu e de mirat, cand ne gandim ca justitia omeneasca, ca tot ce est omenesc, este indubitabil supusa greselii, si ca sentimentul neincrederii pe care il poate inspira deciziile sale, este in cazul condamnatului un sentiment natural.

S-a discutat mult asupra originii acestei institutii. Sunt pareri dupa care institutia apelului ar fi existat chiar in cele mai vechi legislatii, deoarece in toate timpurile si la toate popoarele, diferiti legiuitori, preocupati de ideea perfectiunii in materie de drept, au cautat, ca prin anumite garantii, sa inlature pe cat posibil consecintele erorii, ignorantei sau injustitiei judecatorilor. Dupa alte pareri, apelul ar fi avand o data mai recenta, si n-ar fi aparut decat atunci cand impricinatii, exasperati de partialitatea si reaua credinta a judecatorilor, sau de insuficienta legislatiei, au inceput sa recurga la „capul statului”, ca la o ultima instanta, pentru rezolvarea diferendelor[1].

Oricare ar fi originea apelului, sunt de necontestat, astazi, utilitatea si eficacitatea acestuia.

In reglementarea actuala, apelul isi are sediul materiei in art. 282-289 din Titlul VI, Capitolul I din Codul de procedura civila, fiind reintrodus prin Legea nr. 59/1992 privind modificarile aduse acestui Cod.

Apelul este mijlocul procedural prin care partea nemultumita de hotararea primei instante sau procurorul solicita instantei ierarhic superioara, in conditiile prevazute de lege, reformarea hotararii atacate[2].

Unii autori[3], pornind de la definitia data apelului in legislatia franceza, adauga in definitie si faptul ca, prin intermediul apelului, se poate cere, uneori, doar anularea hotararii atacate. Se pare ca nu este necesar sa se retina acest aspect in definitie, deoarece notiunea de reformare include si simpla anulare a hotararii.

Codul nostru de procedura civila nu da o definitie a apelului, dar aceasta nu este sarcina legiuitorului ci, in principal, a doctrinei. Cu toate acestea, unele legislatii procesuale manifesta preocupare pentru definirea unor cai de atac, imprejurare care are meritul de a inlatura orice speculatii doctrinare. Definitia data apelului in doctrina noastra este una de maxima generalitate, dar ea cuprinde toate elementele esentiale ale unei cai de atac: subiectele, obiectul si scopul apelului[4].

Apelul constituie o forma de manifestare a actiunii civile, un mijloc procedural ce intra in continutul acesteia, si, ca urmare, dreptul de apel reprezinta o componenta a dreptului la actiune, cu toate consecintele ce decurg de aici. Aceasta inseamna ca, pentru exercitiul dreptului de apel, trebuie indeplinite conditiile generale de exercitare a dreptului la actiune (interesul, calitatea procesuala, capacitatea procesuala) la care se mai adauga si unele conditii speciale (de exemplu, partea sa nu fi renuntat expres sau tacit la dreptul de apel, sa nu fie o hotarare nesusceptibila de apel, satisfacerea conditiilor privitoare la taxele de timbru etc.)[5].

1.2. Caracterele juridice ale apelului

Apelul este o cale de atac ordinara, devolutiva, de reformare si suspensiva de executare[6].

Evidentierea caracterelor juridice ale apelului decurg din analiza efectelor procedurale produse de introducerea acestei cai de atac.

Apelul este o cale ordinara de atac pentru ca poate fi exercitata de oricare dintre partile din proces, pentru simplul motiv ca partea respectiva este nemultumita de hotararea pronuntata. De aceea, instanta este datoare sa dea calificare corecta cererii, chiar daca titulatura data de parti acesteia este gresita.

Apelul este o cale de atac de reformare, deoarece are drept efect investirea unei instante ierarhic superioare celei care a dat hotararea apelata. Din momentul sesizarii sale, instanta de apel dobandeste dreptul, dar si obligatia de a proceda la solutionarea cauzei.

Caracterul devolutiv si suspensiv de executare necesita o tratare mai detaliata.

A. Caracterul devolutiv al apelului. Aplicarea regulilor tantum devolutum quantum apellatum si tantum devolutum quantum iudicatum

Cuvantul devolutiv provine de la latinescul devolo, voli, volutum care inseamna a transmite ceva de la o persoana la alte. In materia cailor de atac, prin devolutiune se intelege transmiterea dreptului de a judeca de la un judecator de grad inferior la un judecator de grad superior; deci efectul devolutiv al unei cai de atac consta in „reinnoirea” sau „reeditarea” judecatii . Acest efect presupune posibilitatea partilor de a supune judecarii in apel litigiul dintre ele, in ansamblul sau, cu toate problemele de fapt si de drept ce au fost ridicate in prima instanta.

Legiuitorul a acordat efect devolutiv apelului, din mai multe considerente, pentru care: necesitatea unei reeditari a judecatii de teama partialitatii primei jurisdictii; speranta ca a doua jurisdictie, ierarhic superioara si in principiu colegiala, va fi mai calificata in exercitarea unui control asupra legalitatii hotararii atacate; uniformizarea jurisprudentiala urmarita a fi realizata de o curte suprema nu se poate concepe decat daca calea ordinara de atac a apelului are un caracter devolutiv[8].

In principiu, devolutiunea este totala, completa. Ea este insa limitata de doua reguli, exprimate prin adagiile: tantum devolutum quantum apellatum si tantum devolutum quantum iudicatum.

Prima regula restrictiva – tantum devolutum quantum apellatum – constituie o exigenta a principiului disponibilitatii procesuale care se aplica si in fata instantelor de control judiciar ordinar. Ea exprima ideea ca instanta ierarhic superioara este limitata sa cerceteze cauza numai cu referire la motivele indicate in cererea de apel. Prin urmare, instanta de apel nu se poate pronunta asupra altor motive decat acelea cuprinse in cererea de apel[9].

Devolutiunea poate fi totala sau partiala, in functie de vointa exprimata de apelant in cererea sa de apel. De exemplu, reclamantul care a introdus o cerere de chemare in judecata impotriva mai multor parati, poate ca, prin apelul declarat impotriva hotararii ce i-a respins cererea respectiva, sa reafirme pretentiile sale numai fata de unii dintre paratii de la prima instanta; daca au fost formulate mai multe capete de cerere si prima instanta le-a admis pe unele si pe celelalte le-a respins, reclamantul are interes sa le apeleze numai pe cele respinse, iar paratul numai pe cele admise, asa incat devolutiunea va aparea numai in privinta unora din pretentiile deduse judecatii primei instante.

Atunci cand apelantul nu precizeaza ca limiteaza efectul devolutiv la anumite aspecte judecate in prima instanta, ori cand aceasta limitare nu rezulta din cererea de apel, se va admite ca devolutiunea opereaza pentru toate problemele de fapt si de drept deduse judecatii. In situatia in care apelantul critica numai o problema dezlegata prin hotararea primei instante, daca de aceasta depinde si solutia data unei alte probleme, devolutiunea se va intinde si cu privire la cea expres criticata . Sunt anumite situatii in care apelul nu prezinta efect devolutiv. Uneori, apelantul nu urmareste sa aiba loc o rejudecare a fondului, ci doar ca instanta de apel sa anuleze hotararea primei instante, mai exact sa respinga cererea de chemare in judecata in baza unei exceptii procesuale peremptorii; de exemplu, cand prin cererea de apel se invoca prescriptia dreptului de a obtine condamnarea paratului, puterea de lucru judecat, lipsa reclamatiei administrative prealabile intr-un litigiu de contencios administrativ etc. Alteori, desi ar putea avea loc o rejudecare a fondului in instanta de apel, legea prevede ca doar se desfiinteaza hotararea atacata, iar pricina se trimite spre rejudecare primei instante, ori instantei competente sau organului de jurisdictie competent (art. 297 C. proc. civ) .

A doua regula restrictiva – tantum devolutum quantum indicatum – exprima ideea ca efectele apelului nu se pot resfrange decat numai asupra a ceea ce s-a judecat de catre prima instanta. Aceasta inseamna ca, prin intermediul apelului, nu se poate largi cadrul procesual stabilit in fata primei instante. Aceasta regula are o justificare deplina. Instanta de apel realizeaza un control judiciar asupra hotararii atacate, iar acest control nu poate avea in vedere alte pretentii sau elemente care nu au format obiectul primei judecati. In caz contrar, s-ar incalca in mod grav principiul dublului grad de jurisdictie[12].

Aceasta regula este consacrata de art. 294 C. proc. civ., care, in alin. 1, arata ca, in apel, nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face alte cereri noi, insa exceptiile de procedura si alte asemenea mijloace de aparare nu sunt considerate noi.

Dupa cum se poate observa, textul de lege vizeaza elementele esentiale ale actiunii civile si ale judecatii in prima instanta, fiind instituit principiul inadmisibilitatii modificarii elementelor mentionate.

In primul rand, se observa ca art. 294 alin. 1 C. proc. civ. interzice schimbarea in apel a calitatii partilor. Notiunea de calitate nu este folosita in articolul mentionat numai intr-un sens strict procesual, ci cu importante conotatii de drept material. De exemplu, reclamantul care a revendicat un imobil in calitate de mostenitor nu-si va putea modifica aceasta calitate, sustinand in apel ca a dobandit bunul in calitate de cumparator. Sunt situatii in care se pastreaza calitatea procesuala a partilor, insa se poate schimba pozitia procesuala a acestora de la judecata din prima instanta .

In ceea ce priveste obiectul cererii, legea nu ingaduie schimbarea, in nici un mod a pretentiilor deduse in fata primei instante. O astfel de schimbare ar conduce la privarea partilor de beneficiul celor doua grade de jurisdictie. O situatie deosebita apare in cazul majorarii sau diminuarii pretentiilor direct in fata curtii de apel[14].

Legea declara inadmisibila si schimbarea cauzei[15] in apel; deci partea interesata nu poate schimba temeiul juridic al actiunii. De exemplu, se considera ca a fost modificata cauza daca la prima instanta s-a reclamat o anumita suma cu titlul de depozit, iar in apel s-a invocat imprumutul: daca reclamantul a introdus o cerere de chemare in judecata intemeiata pe raspunderea civila delictuala si apoi in apel si-a intemeiat pretentiile pe raspunderea civila contractuala; in cazul in care reclamantul introduce o cerere de constatare a nulitatii unei donatii pentru vicii de forma iar in apel solicita anularea pentru vicii de consimtamant, cauzele de nulitate fiind diferite .

O alta dispozitie restrictiva a art. 294 C. proc. civ. interzice cererile noi in apel. Aceasta prevedere a legii trebuie interpretata in sensul ca nu pot fi formulate in apel pretentii care nu au fost supuse judecatii primei instante. Legiuitorul nu foloseste termenul de pretentii noi, ci pe acela de cereri noi, fara a se arata in ce consta o cerere noua. Referirea la cererea de chemare in judecata nu vizeaza numai actul de procedura prin care s-a declansat litigiul, ci trebuie extinsa la toate actele de procedura care au natura juridica a unei cereri de chemare in judecata (de exemplu, la cererea reconventionala, cererea de aratare a titularului dreptului real etc.).

Se considera o cerere noua, atunci cand se schimba obiectul, calitatea partilor sau cauza cererii originale. In practica, se poate confunda uneori cauza cererii care, in materie de procedura este fundamentul juridic sau motivul de drept pe care ea se intemeiaza, cu mijlocul de aparare, adica elementele prin care partile sustin sau combat cererea. De aici, greutatea in a raspunde daca ne gasim in prezenta unei cauze noi si deci a unei cereri noi, sau numai in fata unui mijloc nou de aparare. Prof. G.Tocilescu a propus, pentru a distinge cererile noi de mijloace noi, din punct de vedere al cauzei, criteriul urmator: „Daca cauza cererii noi poate forma intre parti baza unei actiuni careia sa nu i se poata opune exceptiunea lucrului judecat, atunci cauza constituie cerere noua. In cazul contrar, cauza este un mijloc nou care se poate propune pentru prima oara in apel”. Potrivit altor pareri, aceasta distinctie se poate face in functie de intelesul sub care fundamentul juridic al cererii a fost prezentat si dezbatut inaintea primei instante, totul reducandu-se la o chestiune de apreciere de la o speta la alta[17].

De la regula potrivit careia opereaza numai pentru problemele judecate de instanta care a pronuntat hotararea apelata, legea prevede o serie de exceptii.[18]

Art. 294 alin. 1 C. proc. civ. stabileste ca in apel pot fi invocate pentru prima oara „exceptiile de procedura si alte asemenea mijloace de aparare”, intrucat acestea nu sunt considerate cereri noi. Textul are insa o redactare defectuoasa in ceea ce priveste sintagma „alte asemenea mijloace de aparare”. Din coroborarea dispozitiilor acestui articol cu cele ale art. 292 C. proc. civ. , rezulta ca nu este limitata posibilitatea folosirii mijloacelor de aparare in fata instantei de apel, numai la cele invocate la prima instanta, ci se poate uza de mijloace de aparare si dovezi aratate in motivarea apelului ori in intampinare; „instanta de apel poate incuviinta si administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri” (art. 292 alin. 1 teza 2 C. proc. civ.).

In ceea ce priveste exceptiile procesuale, trebuie facuta o precizare: numai exceptiile absolute pot fi ridicate direct in apel. In cazul unei exceptii relative, partea interesata este obligata, sub sanctiunea decaderii[19], sa invoce in termenul prevazut de lege inaintea primei instante (la prima zi de infatisare ce a urmat neregularitatii si inainte de a se pune concluzii de fond), iar daca exceptia a fost respinsa sau instanta a omis sa se pronunte asupra ei, o va putea reitera in apel. In mod exceptional si o exceptie relativa poate fi invocata direct in apel, anume cand partea interesata nu a avut posibilitatea sa o ridice in fata primei instante; de exemplu, neregularitatile referitoare la hotararea pronuntata sau cererea nelegala la termenul cand a avut loc judecata .

O a doua categorie de exceptie de la principiul analizat este prevazuta de art. 294 alin. 2 C. proc. civ. care dispune ca, in apel, „se vor putea cere insa dobanzi, rate, venituri ajunse la termen si orice alte despagubiri ivite dupa darea hotararii primei instante” si „se va putea solicita compensatia legala”. De exemplu, paratul apeleaza hotararea prin care s-a admis cererea in revendicare a

unui imobil, formulata impotriva sa, cat si capatul accesoriu, prin care paratul a fost obligat sa restituie fructele culese pana in momentul darii hotararii. Reclamantul-intimat poate sa ceara instantei de apel sa-l oblige pe adversarul sau si la restituirea fructelor pe care acesta le-a cules dupa pronuntarea hotararii primei instante si pana la data pronuntarii hotararii in apel.

Referitor la competenta legala, aceasta poate fi invocata in apel indiferent de momentul la care a operat, deci chiar si atunci cand a intervenit dupa pronuntarea hotararii apelate. (Legea nu face nici o distinctie in acest sens, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga). De exemplu, reclamantul pretinde de la parat sa-i restituie o suma de bani pe care i-a imprumutat-o. La judecata in prima instanta, paratul se apara sustinand ca nu a imprumutat de la reclamant nici o suma de bani. Pierzand, paratul face apel, opunand de data aceasta compensatia legala. In cererea de apel, arata ca si reclamantul ii datoreaza o suma de bani, de exemplu, din vanzarea catre acesta a unui bun. In cazul in care paratul-apelant probeaza aceasta sustinere, instanta de apel va constata ca a operat compensatia legala, deci va respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamant impotriva paratului[21].

Alte exceptii de la regula ca devolutiunea opereaza numai in limita a ceea ce s-a judecat in prima instanta sunt prevazute in alte texte din Codul de procedura civila. De exemplu, in materia divortului, art. 609 C. proc.civ. dispune ca paratul poate face cerere reconventionala direct in apel, daca motivele desparteniei s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor la prima instanta si in timp ce judecata primei cereri se afla in apel. Aceasta este o norma speciala, derogatorie de la dreptul comun.

Referitor la problema controversata care se refera la imprejurarea daca partile, in baza principiului disponibilitatii, pot conveni ca in apel sa se



primeasca si sa se judece cereri noi, in contra prescriptiilor legale. In literatura veche, s-a sustinut ca partile se pot intelege de buna voie sa puna in discutie cereri noi in instanta de apel, motivand ca aceasta posibilitate ar decurge si dintr-un principiu al simetriei drepturilor procedurale, in sensul ca s-ar impune atata vreme cat partile pot renunta anticipat la calea apelului. La acest moment, problema pusa in discutie este transata in sensul ca dispozitiile art. 294 alin. 1 si art. 292 C. proc. civ. sunt de ordine publica, astfel ca normele au un caracter imperativ, partile neputand deroga de la ele. Instanta nu poate da o asemenea autorizare, ba mai mult, este obligata sa invoce din oficiu exceptia de inadmisibilitate a unei pretentii noi in apel. Daca intentia legiuitorului ar fi fost alta, ar fi trebuit sa o exprime clar, neechivoc, derogarile de la regula analizata trebuind sa fie expres prevazute de lege .

B. Caracterul suspensiv de executare silita a apelului

Hotararea primei instante nu poate fi executata silit cat timp este susceptibila de apel si nici pe perioada judecarii apelului. Termenul de apel suspenda de drept executarea silita, iar acest efect suspensiv este continuat prin introducerea, in termen, a cererii de apel.

Efectul suspensiv de executare al apelului nu a fost consacrat, pana la modificarea Codului de procedura civila prim O.U.G. nr. 138/2000, intr-un text expres de lege. Totusi, existenta unui asemenea efect decurgea din chiar natura caii de atac a apelului, iar unele texte ale Codului de procedura civila conduceau, pe cale de interpretare, la aceeasi concluzie. Este vorba de dispozitiile art. 278-279 C. proc. civ., care precizeaza cand hotararile judecatoresti sunt executorii vremelnic. Per a contrario, toate celelalte hotarari pronuntate in prima instanta nu sunt executorii, calea de atac a apelului avand, cu alte cuvinte, un caracter suspensiv de executare. Orice indoiala in aceasta privinta a fost inlaturata prin art. 284 alin. 5 C. proc. civ., text introdus prin actul normativ mentionat, si potrivit caruia: „Apelul declarat in termen suspenda executarea hotararii de prima instanta, cu exceptia cazurilor anume prevazute de lege”[23].

S-a pus problema, in doctrina, daca un apel neregulat intocmit are efect suspensiv de executare. Au fost exprimate pareri pro si contra, ultimele fiind argumentate prin faptul ca, daca nu s-ar recunoaste conditia enuntata (de regularitate a introducerii apelului), partea interesata ar putea declara un apel doar in mod formal, respectiv pentru a obtine suspendarea executarii hotararii, ce este de natura sa incurajeze reaua-credinta. Insa, exista mai multe argumente care conduc la concluzia ca efectul suspensiv de executare, fiind o trasatura definitorie a hotararilor susceptibile de apel, nu poate fi, in principiu, conditionat. Argumentul principal rezida chiar in imposibilitatea de a stabili a priori daca apelul este neregulat introdus, acest lucru trebuind sa fie constatat ulterior de instanta de apel prin hotarare. Dispozitiile art. 284 alin. 5 C. proc. civ. sunt insele un considerent in acest sens, de vreme ce nu instituie nici o conditie speciala pentru ca efectul suspensiv de executare sa devina operant, cu o singura exceptie, anume aceea ca apelul sa fie declarat in termen. Aceasta exceptie nu poate fi extinsa, pe cale de analogie, si la alte neregularitati procedurale. Prin urmare, numai apelul introdus peste termen nu mai poate beneficia de efectul suspensiv de executare .

In cazul in care apelantul a achiesat expres sau tacit la hotararea pronuntata impotriva sa, efectul suspensiv de executare a apelului nu se produce.

Sunt situatii in care hotararea se bucura de executare vremelnica, asa cum prevad art. 278-279 C. proc. civ., apelul nemaiavand caracter suspensiv de executare. Dar si in aceste cazuri, la cerere, instanta de apel poate sa incuviinteze suspendarea executiei vremelnice, numai cu dare de cautiune, al carei cuantum il va fixa instanta (art. 280 C. proc. civ.).

SECTIUNEA A II-A

CONDITIILE DE FOND SI DE FORMA

ALE APELULUI

2.1. Conditiile de fond ale apelului

Codul de procedura civila nu reglementeaza in mod distinct si special conditiile de exercitare a apelului, insa ele pot fi desprinse din dispozitiile procedurale care constituie sediul acestei materii – art. 282-298 C. proc. civ.

Apelul reprezinta exercitiul unui drept procesual care determina, astfel cum am aratat, solutionarea cauzei intr-o faza superioara a procesului civil. Pentru exercitarea apelului sunt necesare a fi intrunite conditiile de exercitare a actiunii civile si anume: sa se afirme existenta unui drept subiectiv civil, sa se justifice interesul de a apela la serviciul justitiei, partile sa aiba capacitate procesuala si sa se justifice calitatea procesuala a partilor[25]. In legatura cu persoanele indreptatite sa exercite calea de atac a apelului, apar unele aspecte particulare. Alte conditii de fond ale apelului se refera la hotararile ce pot forma obiectul acestuia si la termenul in care poate fi exercitat.

A. Hotararile susceptibile de apel si instanta competenta a solutiona apelul

Hotararile susceptibile de apel, precum si instanta competenta a-l solutiona sunt determinate, in mod explicit, de art. 282 C. proc. civ. Primul alineat al acestui articol arata ca: „Hotararile date in prima instanta de judecatorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotararile date in prima instanta de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel”.

Regula este ca toate aceste hotarari mentionate pot fi atacate cu apel, indiferent daca prin ele se solutioneaza sau nu fondul, deoarece apelul este calea de atac obisnuita ce permite judecarea cauzei in fata unei instante superioare in al doilea grad de jurisdictie.

Exista si situatii cand judecatoriile si tribunalele, desi judeca in prima instanta potrivit dreptului comun, pronunta hotarari nesusceptibile de a fi apelate; de exemplu, hotararile care consfintesc invoiala partilor (art. 273 C.proc.civ.; hotararile prin care se constata renuntarea la dreptul subiectiv (art.274 alin. 4 C. proc. civ.), hotararile pronuntate asupra conflictelor de competenta (art. 22 alin. 5 C. proc. civ.); hotararile pronuntate asupra stramutarii procesului civil (art. 40 alin. 4 C. proc. civ.), cu mentiunea ca acestea sunt sustrase oricarui control judiciar.

Aria hotararilor susceptibile de apel a fost mult restransa in urma modificarilor aduse Codului de procedura civila prin O.U.G. nr. 138/2000. Potrivit art. 2821 alin. 1 C. proc. civ., text introdus prin actul normativ mentionat anterior, nu sunt supuse apelului „hotararile judecatoresti date in prima instanta in cererile introduse pe cale principala privind pensii de intretinere, obligatii de plata a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, in valoare de pana la 200 milioane lei inclusiv, actiunile posesorii, cele referitoare la inregistrarile de stare civila, luarea masurilor asiguratorii, precum si in alte cazuri prevazute de lege”. Aliniatul al doilea al aceluiasi articol prevede ca: „Hotararile instantelor judecatoresti prin care se solutioneaza plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, daca legea nu prevede altfel”.

Justificarea restrangerii dreptului de a exercita apelul consta in interesul redus al litigiului, caracterul provizoriu al unor masuri sau chiar simplitatea unor procese.

Hotararile de prima instanta pronuntate de judecatorie sau tribunal sunt apelabile, indiferent de solutia pronuntata si indiferent daca ele sunt executate sau nu. Hotararile executate silit, chiar si cele executate de buna voie pot fi apelate. Executarea unei hotarari vremelnica sau provizorie, nu confera acesteia autoritate de lucru judecat, ea putand fi intoarsa in situatia anularii titlului executor, consecinta a promovarii apelului[27].

Fac obiectul apelului hotararile de prima instanta, indiferent daca despre dreptul de a apela s-a facut sau nu vorbire in hotararea atacata, sau daca aceasta cale de reformare a fost corect individualizata in dispozitiv[28].

Cu privire la posibilitatea atacarii cu apel a incheierilor premergatoare, potrivit art. 282 alin. 2 C. proc. civ., „impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat odata cu fondul, in afara cazului cand prin ele s-a intrerupt cursul judecatii”; se consacra, deci, regula inadmisibilitatii atacarii separate cu apel a incheierilor premergatoare[29].

Art. 282 alin. 3 C. proc. civ. prevede ca „apelul impotriva hotararii se socoteste facut si impotriva incheierilor premergatoare”. Din dispozitiile acestor alineate, se poate desprinde si ideea ca, in cazul in care hotararea primei instante este inapelabila , acelasi caracter il vor avea si incheierile premergatoare pronuntate in cauza respectiva.

Referitor la instanta competenta a solutiona cererea de apel, trebuie avute in vedere dispozitiile art. 282 alin. 1, art. 2 pct. 2 si art. 3 pct. 2 C. proc. civ. Potrivit acestora, judecata apelului este de competenta tribunalului, daca se refera la o hotarare pronuntata in prima instanta de catre judecatorie, si de competenta curtii de apel, daca apelul se exercita impotriva unei hotarari pronuntata in prima instanta de catre tribunal. Se observa ca instanta suprema nu are competenta de a solutiona apeluri.

Tot ca o conditie ce se impune a fi respectata pentru valabilitatea apelului este corecta compunere a instantei. In acest sens, art. 17 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca (lege care a suportat unele modificari) precizeaza ca apelurile se judeca in complet format din doi

judecatori. In cazul in care acestia nu pot ajunge la un acord asupra hotararii, se va constitui un complet de divergenta, prin includerea presedintelui sau vicepresedintelui instantei ori a altui judecator desemnat de presedinte, complet ce va pronunta hotararea in cazul dat.

Normele care prevad compunerea instantei au caracter imperativ, astfel incat gresita compunere poate fi invocata de oricare din parti, procuror sau instanta din oficiu. Daca reaua compunere se invoca pe calea apelului sau recursului si exceptia este intemeiata, hotararea va fi casata in vederea rejudecarii, cu indrumari obligatorii date instantei de rejudecare cu privire la compunerea legala[30].

B. Subiectele apelului

Codul de procedura civila contine prevederi sumare cu privire la subiectele apelului, referindu-se doar la aspecte particulare in aceasta materie. In privinta subiectelor apelului sunt aplicabile dispozitiile si regulile de drept comun privitoare la exercitarea actiunii civile.

Exista un principiu potrivit caruia subiecte ale apelului pot deveni numai partile in proces. Totusi, in anumite conditii, apelul poate fi exercitat si de alte persoane care pot justifica un interes, precum si de catre procuror[31].

Subiectele principale si indispensabile ale apelului sunt partile – reclamantul si paratul care si-au disputat un drept in fata primei instante si care au posibilitatea sa se planga impotriva hotararii de fond. Partea care declara apel va purta denumirea de apelant, iar partea adversa pe aceea de intimat. Trebuie mentionat ca dreptul de a exercita apelul il are si succesorii in drepturi ai partilor, precum si persoanele sau organele carora legea le recunoaste legitimitatea procesuala activa, alaturi de titularii drepturilor, atunci cand au sesizat instanta de fond (de exemplu, autoritatea tutelara, atunci cand a introdus

cererea de chemare in judecata, nu si atunci cand este citata in proces pentru a fi ascultata). In aceste cazuri, titularul dreptului poate si el declara apel daca cererea de chemare in judecata a fost introdusa de un asemenea organ caruia legea ii recunoaste legitimare activa. De asemenea, au aceasta calitate tertii care au intrat in proces din initiativa lor sau a reclamantului si paratului. Totusi, in cazul intervenientului accesoriu, art. 56, C. proc. civ. prevede expres ca apelul sau recursul facut de el se socoteste neavenit, daca partea pentru care a intervenit nu a facut ea insasi apel sau recurs[32].

In cazul coparticiparii procesuale, apelul poate fi declarat de catre oricare dintre coparticipanti, dar numai pentru apararea intereselor proprii, intrucat regimul regimul juridic al litisconsortiului este dominat de principiul independentei procesuale. Situatia este definita doar in cazul coparticiparii procesuale obligatorii sau necesare, imprejurare in care efectele apelului se extind si asupra celorlalti coparticipanti[33].

Este necesar ca partea ce declara apel sa justifice si un interes in exercitarea acestei cai de atac; este o conditie generala, necesara pentru indeplinirea oricarui act procedural. Prin urmare, partea care a avut castig de cauza in fata instantei de fond, in sensul ca i s-au admis in intregime pretentiile, nu poate indeplini aceasta conditie pentru exercitarea apelului.

In urma modificarilor aduse Codului de procedura civila, prin O.U.G. nr.138/2000, intimatul care nu a declarat initial apel, are posibilitatea de a adera la calea de atac exercitata de partea potrivnica. Este vorba de apelul incident[34], institutie ce prezinta doua finalitati importante: mentinerea unui echilibru in situatia juridica a partilor si impiedicarea introducerii unor apeluri in scop de

sicana, oferindu-i intimatului posibilitatea de a solicita si el reformarea hotararii atacate. Art. 293 alin. 1 teza finala C. proc. civ. precizeaza ca aderarea la apel se poate face pana la prima zi de infatisare. Urmatorul alineat al aceluiasi articol prevede ca: „Daca apelantul principal isi retrage apelul sau daca acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implica cercetarea fondului, aderarea la apel prevazuta al alin. 1 ramane fara efecte. Cu toate acestea, daca aderarea s-a facut inauntrul termenului de apel, ea se considera apel principal”. Asadar, momentul cand intervine aderarea la apel prezinta efecte juridice importante.

Prin O.U.G. 138/2000, a fost introdus in Codul de procedura civila art. 2931, care reglementeaza institutia „apelului provocat”. Acesta este, de fapt, tot un apel incident, a carui existenta nu este posibila in absenta apelului principal. Prin intermediul acestei cai de atac (instituit prin art. 2931), in caz de coparticipare procesuala, precum si atunci cand la prima instanta au intervenit terte persoane in proces, intimatul este in drept, chiar dupa indeplinirea termenului de apel, sa declare apel impotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat in instanta si care nu este parte in apelul principal, daca aceasta din urma ar fi de natura sa produca consecinte asupra situatiei sale in proces. De exemplu, in ipoteza admiterii in parte a actiunii principale si tot in parte a cererii de chemare in garantie formulate de parat impotriva unui tert, reclamantul declara apel, fiind nemultumit de recunoasterea numai partiala a pretentiilor sale. La randul sau, chematul in garantie declara apel impotriva paratului, aratand ca nu datoreaza nimic, avand interesul formarii unei astfel de cai de atac pentru situatia in care s-ar admite apelul principal si s-ar repune in discutie – datorita legaturii ei indisolubile si dependentei de cererea principala – solutionarea chemarii in garantie[35].

Apelul nu poate fi exercitat in cazul in care partea a renuntat in mod expres la aceasta cale de atac (art. 283 C. proc. civ.). Doctrina a atribuit acelasi

efect si achiesarii tacite atunci cand ea este indubitabila, in sensul vointei partii de a adera la hotarare. In legatura cu aceasta problema, s-a exprimat si un alt punct de vedere, potrivit caruia achiesarea la hotarare poate fi numai expresa[36].

Se impune a fi facute cateva precizari in legatura cu tertele persoane introduse in proces. Sunt doua cazuri: cel al tertelor persoane introduse in proces in conditiile art. 49-66 C. proc. civ., care dobandesc calitatea de parti si, in virtutea acesteia, ele sunt indreptatite sa exercite calea de atac a apelului; a doua situatie priveste acele persoane care nu au participat la judecata in fata primei instante si, deci, care nu au avut calitatea de parti. In mod exceptional, si acestor terte persoane li se recunoaste dreptul de a exercita apelul. Aceste exceptii se refera la: mostenitorii ce dobandesc legitimare procesuala in conditiile art. 285 alin. 1 C. proc. civ.; creditorii chirografari, cand debitorul neglijeaza valorificarea drepturilor sale (art. 974 C. proc. civ.); dobanditorii cu titlul particular ai unor drepturi sau bunuri ce formeaza obiectul litigiului, daca transmiterea a avut loc dupa pronuntarea hotararii de fond si mai inainte de expirarea termenului de apel; de asemenea, in materie necontencioasa, potrivit art. 236 din C. proc. civ., apelul poate facut de orice persoana interesata, chiar daca nu a fost citata la dezbaterea pricinii[37].

Dreptul de a folosi caile de atac este recunoscut in mod expres si procurorului, prin art. 45 alin. 5 C. proc. civ. si art. 128 din Constitutie.

Legea nu conditioneaza dreptul procurorului de participarea sa la judecata de fond, astfel ca poate declara apel indiferent daca a avut sau nu pozitia de parte la prima instanta. De asemenea, legea nu restrange dreptul procurorului la apel nici in cazul actiunilor cu caracter stric personal[38].



S-au exprimat opinii diverse in legatura cu limitarea dreptului procurorului in exercitarea cailor de atac. Acest drept trebuie sa reprezinte un

mijloc eficient de garantare a legalitatii si, in acelasi timp, nu trebuie sa limiteze nici initiativa partilor in acele domenii in care libertatea de a dispune de drepturile lor nu poate fi cenzurata.

Actuala reglementare, adusa prin O.U.G. nr. 138/2000, poate constitui un cadru juridic adecvat pentru o participare moderata a procurorului in faza cailor de atac. Nici o tendinta nu trebuie absolutizata, intrucat este posibil ca si in actiunile cu caracter strict personal sa se ajunga la nesocotirea unor interese publice. Asadar, si in cazul actiunilor cu caracter strict personal, dreptul procurorului de a exercita caile ordinare de atac isi poate gasi justificare, dar numai in acele imprejurari in care a fost nesocotita ordinea de drept ori au fost incalcate drepturile si libertatile cetatenilor[39].

C. Termenul de apel

O conditie sine qua non pentru valabila introducere a apelului o constituie respectarea termenului prevazut de lege pentru declansarea acestei cai de atac.

Potrivit art. 284 alin. 1 C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu dispune altfel. De la aceasta regula exista si exceptii, atat in ceea ce priveste durata termenului, cat si in ceea ce priveste punctul de pornire a termenului de apel; de exemplu, termenul de apel impotriva hotararii de divort este de 30 de zile (art. 619 alin. 1 C. proc. civ.) si termenul de apel, in materie necontencioasa, curge de la pronuntare pentru cei care au fost de fata.

Comunicarea hotararii poate fi inlocuita, sub aspectul momentului de la care incepe sa curga termenul de apel, si cu un act echivalent, aplicandu-se principiul echipolentei[40]. Aplicarea acestui principiu este limitata la trei situatii prevazute de lege si anume:

cand hotararea nu a fost comunicata inainte de pornirea executarii silite, comunicare facuta odata cu somatia va constitui punctul de plecare al termenului de apel (art. 284 alin. 2 C. proc. civ.);

cand partea face apel inainte de comunicarea hotararii, aceasta din urma se considera comunicata la data depunerii cererii de apel (art. 284 alin. 3 C. proc. civ.);

cand „termenele incep sa curga si impotriva partii care a cerut comunicarea, de la data cand a cerut-o” (art. 102 alin. 2 C. proc. civ.).

Termenul de apel, fiind un termen imperativ si de decadere, curge continuu, fara sa fie susceptibil de intrerupere si suspendare. Aceasta regula cunoaste, totusi, unele exceptii.

Doua exceptii sunt prevazute de art. 285 si art. 286 C. proc. civ. si se refera la moartea partii care are interes sa faca apel si la moartea mandatarului caruia i s-a facut comunicarea. In primul caz, se va face din nou o singura comunicare a hotararii, la cel din urma domiciliu al partii, fara sa se arate numele si calitatea fiecarui mostenitor, urmand ca termenul de apel sa inceapa sa curga din nou de la aceasta comunicare. Pentru mostenitorii incapabili, cei cu capacitate restransa sau disparuti, ori in caz de mostenire vacanta, termenul de apel va curge numai din ziua in care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu. Pentru ca mostenitorii sa nu aiba rezerve in exercitarea caii de atac, in art. 285 alin. 3, se precizeaza ca apelul nu constituie prin el insusi un act de acceptare a mostenirii. Daca a intervenit moartea mandatarului caruia i s-a facut comunicarea, se va face o noua comunicare partii, la domiciliul ei, si de la aceasta data termenul de apel va incepe sa curga din nou[42].

Un alt caz de intrerupere este prevazut de art. 103 C. proc. civ., care permite partii ce nu a exercitat calea de atac in temeiul prevazut de lege, din cauza ca a fost impiedicata de o imprejurare mai presus de vointa sa, sa o execute in termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii, in acelasi termen fiind necesar sa se arate si motivele impiedicarii.

Codul de procedura civila cuprinde o reglementare distincta in privinta termenului de apel pentru procuror. Potrivit art. 284 alin. 4 C. proc. civ.: „Pentru procuror termenul de apel curge de la pronuntarea hotararii, in afara de cazurile in care procurorul a participat la judecarea cauzei, cand termenul curge de la comunicarea hotararii”. Textul citat consacra regula potrivit careia pentru procuror termenul de apel curge de la pronuntare. Aceasta solutie porneste de la premisa ca procurorul, datorita functiei si pozitiei sale, are posibilitatea de a se informa asupra continutului hotararilor pronuntate. Procurorul nu participa la activitatea de judecata, cand apreciaza ca o atare participare este lipsita de interes si, intr-o atare imprejurare, este logic ca termenul de apel sa curga de la pronuntarea hotararii. Situatia este diferita in cazul in care procurorul a participat la activitatea judiciara in cauza respectiva. In acest caz, el este parte in proces si este supus aceluiasi tratament ca si cel prevazut de lege pentru reclamant si parat[43].

Termenul de apel este considerat un termen imperativ si absolut, astfel ca nerespectarea lui atrage sanctiunea iremediabila a decaderii. Exceptia de tardivitate poate fi invocata de partea interesata, de procuror, dar si de instanta din oficiu. Apelul introdus cu nerespectarea termenului prevazut de lege va fi respins ca tardiv. Hotararea instantei de fond se definitiveaza astfel pe data expirarii termenului de apel, iar nu pe data respingerii acestuia ca tardiv[44].

2.2. Conditiile de forma ale apelului

Potrivit art. 287 C. proc. civ., asa cum a fost modificat de O.G. nr.13/1998 si O.U.G. nr. 59/2001[45], cererea de apel trebuie sa cuprinda: „1. numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar. Daca apelantul locuieste in strainatate va arata domiciliul ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul; 2. aratarea hotararii care se ataca; 3. motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul; 4.dovezile invocate in sustinerea apelului; 5. semnatura”.

1. Cu privire la elementele indicate la pct. 1din art. 287 C. proc. civ., ele reprezinta cerinte necesare pentru corecta identificare a partilor, persoane fizice sau juridice. Apelantul trebuie sa indice numele partilor, mai ales in situatia in care la judecata in prima instanta au fost mai multe parti. In cererea de apel, apelantul poate sa indice o eventuala schimbare a partilor, aratate in textul de lege. Aceste cerinte de forma prevazute la pct. 1 alin. 1 din art. 287 C. proc. civ. nu sunt sanctionate, in caz de nerespectare, cu nulitatea cererii de apel.

2. Spre deosebire de judecata in fata instantei de fond, la apel obiectul cererii il constituie hotararea primei instante care trebuie individualizata prin indicarea instantei care a pronuntat-o, a numarului sentintei date si a datei pronuntarii, eventual si a numarului dosarului. In legatura cu cerinta vizand hotararea care se ataca, se poate observa ca legea nu stabileste elementele de identificare, dar in mod firesc trebuie mentionata instanta care a pronuntat-o cat si numarul si data pronuntarii. S-a decis, insa, ca nu se poate anul apelul, chiar daca nu se arata numarul ei sau data acestuia, cu conditia ca cererea sa cuprinda elemente suficiente care sa permita cu certitudine identificarea hotararii apelate[46].

Nearatarea hotararii care se ataca este sanctionata in mod expres in art.287 alin. 2 C. proc. civ. cu nulitatea.

3. Motivele de fapt si de drept reprezinta elemente importante ale cererii de apel, deoarece determina cadrul in care se va desfasura activitatea procesuala

in fata instantei de apel. Motivarea apelului este importanta sub dublu aspect: pe aceasta cale se aduc la cunostinta instantei motivele de nemultumire ale apelantului fata de hotararea atacata, iar intimatul este pus in situatia de a-si putea formula in mod judicios si in timp apararea[47].

Cat priveste cerinta de a arata in cerere motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul, partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare si dovezi decat cele invocate in prima instanta sau aratate in cererea de apel si in intampinare (art. 292 C. proc. civ.).

Instanta de apel va fi obligata sa examineze toate motivele invocate de apelant prin cererea sa; ea nu poate refuza discutarea acestor motive, pe considerentul ca ele au fost analizate si de prima instanta, care le-a respins ca nefondate.

Este de preferat ca motivele sa fie prezentate de apelant intr-o forma clara si precisa, astfel incat instanta sa poata retine cu exactitate adevaratele temeiuri ale nemultumirii apelantului. Totusi, indicarea gresita a unui text de lege, ca motiv de drept, nu poate atrage nulitatea apelului, o atare eroare putand fi rectificata si oral in instanta.

Motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul trebuie mentionate in cererea de apel sau pana la prima zi de infatisare, apelantul nu va putea cere amanarea cauzei pentru depunerea motivelor de apel. Daca motivele nu au fost invocate in aceste conditii, apelantul decade din dreptul de a le mai invoca, dar apelul nu va fi anulat sau respins ca nemotivat, deoarece, partile pot sa se foloseasca in fata instantei de apel de motivele invocate in prima instanta[48].

Tot in legatura cu aceste motive de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul, trebuie analizata si situatia in care termenul de apel curge de la pronuntarea hotararii atacate. Avand in vedere ca in cererea de apel trebuie aratate nemultumirile fata de hotararea primei instante, se naste intrebarea daca partea respectiva va putea face acest lucru, atat timp cat nu cunoaste hotararea in intregul ei, deoarece critica acesteia se face si in raport de considerente. Din reglementarea actuala, in cazul in care termenul de apel curge de la pronuntare, trebuie sa faca demersuri pentru a cunoaste hotararea si a motiva apelul pana la prima zi de infatisare, solutie ce nu pare a fi cea mai potrivita. Este de preferat ca situatia sa fie rezolvata prin analogie, ca si in cazul recursului, unde prin art.303 alin. 2 C. proc. civ. se permite ca termenul pentru depunerea motivelor de recurs sa se socoteasca de la comunicarea hotararii, chiar daca recursul s-a facut mai inainte[49].

4. Probele administrate in prima instanta produc efecte, atat fata de cauza, cat si fata de parti, atat in favoarea cat si in sarcina acestora, fara ca cel care doreste a se prevala de ele in apel sa mai aiba obligatia de a le mentiona in cerere[50].

Este necesara aratarea noilor dovezi de care apelantul doreste a se servi in sustinerea apelului, pentru a putea fi aduse si la cunostinta intimatului; astfel, acesta din urma nu va fi pus in imposibilitatea de a-si pregati apararea.

Dovezile invocate in sustinerea apelului, cand se refera la proba cu martori si cu inscrisuri, trebuie aliniate, potrivit art. 287 alin. 3 C. proc. civ., la cerintele art. 112 pct. 5 din acelasi cod. Deci, apelantul va trebui sa indice in cererea de apel dovezile pe care se sprijina fiecare capat de cerere, daca apelantul se foloseste de proba cu martori, el va trebui sa indice in cererea de apel si elementele necesare pentru identificarea si citarea acestora in instanta. Daca se foloseste proba cu inscrisuri, va alatura la cererea de apel cate o copie dupa fiecare inscris pentru cati intimati sunt, precum si una pentru instanta. Aceste cerinte apar doar daca dovezile respective nu au fost folosite si in fata primei instante.

Trebuie mentionat ca art. 138 C. proc. civ. este aplicabil si in cazul apelului; astfel, dovezile care nu au fost propuse in cererea de apel, in intampinare si nici la prima zi de infatisare, vor putea fi incuviintate in cazurile prevazute limitativ de acest articol.

Indiferent de situatiile ivite cu privire la administrarea probelor, cererea de apel nu poate fi respinsa ca nedovedita, deoarece partea va putea invoca dovezile sustinute in prima instanta; numai ca nearatarea la termen a acestor dovezi (cu exceptia cazurilor prevazute la art. 138) atrage sanctiunea decaderii din dreptul de a le mai folosi.

5. In ceea ce priveste semnatura, conditie esentiala a valabilitatii apelului, ea poate fi indeplinita in tot cursul judecatii, mai putin in situatia cand ea este invocata de intimat. In atare imprejurari, apelantul va trebui sa-si semneze cererea cel mai tarziu la prima zi de infatisare urmatoare, iar daca este prezent, in chiar sedinta in care a fost invocata nesemnarea.

Daca apelantul nu va semna cererea de apel, aceasta va fi sanctionata cu nulitatea.

O alta conditie ce trebuie indeplinita pentru valabilitatea cererii de apel este timbrarea acesteia, sub sanctiunea nulitatii[51].



A.Theodorescu, Apelul in dreptul roman si modern (teza pentru licenta), Tipografia si fonderia de litere Thoma Basilescu, Bucuresti, 1895, pag.3-4.

G.Boroi, D.Radescu, op.cit., editia a II-a, pag.406.

F.Magureanu, op.cit., pag.289.

I.Les, Tratat…, op.cit., pag.539.

F.Magureanu, op.cit., pag.289.

I.Les, Tratat, op.cit., pag.539, G.Boroi, D.Radescu, op.cit., editia a II-a, pag.406, V.M.Ciobanu, Tratat, op.cit., vol. II, pag.327.

I.Les, Tratat, op.cit., pag.556.

Ibidem, pag.557.

Ibidem, pag.557; a se vedea, pentru aplicare in practica, Curtea de Apel Bucuresti, sec.civ., dec. nr.2153 din 5 decembrie 1997, in Culegere de practica judiciara, pag.198-199.

G.Boroi, D.Radescu, op.cit., editia a II-a, pag.419-420.

Ibidem, pag.420.



I.Les, Tratat, op.cit., pag.558.

A se vedea V.Daghie, op.cit., pag.64.

A se vedea I.Les, Tratat, op.cit., pag.558; pentru o aplicare in practica, in acest sens, a se vedea C.S.J., sec.civ., dec. nr.188 din 4 aprilie 1995, in Buletinul Jurisprudentei. Culegere de decizii pe anul 1995, pag.404-405.

A se vedea C.S.J., sec.com., dec. nr.203 din 4 aprilie 1995, Buletinul Jurisprudentei. Culegere de decizii pe anul 1995, pag.406; decizia se refera la „inadmisibilitatea schimbarii in apel a obiectului si cauzei actiunii”.

V.Daghie, op.cit., pag.64.

Dem.C.Bagdad, Caracterul apelului in procedura romana si austriaca – studiu comparat, Societatea Tipografica Bucovineana, Cernauti, 1923, pag.12-13.

A se vedea, pentru amanunte in acest sens, V.Daghie, op.cit., pag.66-69.

A se vedea I.Les, Sanctiunile procedurale in procesul civil roman, Ed. St. si Enc., Bucuresti, 1988, pag.197-198, citat in continuare Sanctiunile….

V.Daghie, op.cit., pag.66-67.

G.Boroi, D.Radescu, op.cit., editia a II-a, pag.421, a se vedea cum va proceda instanta de apel in ipoteza in care paratul-apelant pretinde ca reclamantul-intimat ii datoreaza o suma mai mare decat aceea la care a fost obligat el prin hotararea apelata; autorii considera ca textul de lege vizeaza tocmai aceasta situatie, cand compensatia legala nu este numai un mijloc de aparare, ci si o cerere noua in apel, care poate conduce la condamnarea partii adverse.

V.Daghie, op.cit., pag.69.

I.Les, Tratat, op.cit., pag.555.

Ibidem, pag.555-556.

A se vedea, pentru amanunte, V.Daghie, I.Apostu, E.Gurita, op.cit. pag.50-53.

A se vedea I.Les, Tratat..., op.cit., pag.542-543; V.M.Ciobanu, G.Boroi, M.Nicolae, Modificarile aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.138/2000 (II) , in R.D. nr.2/2001, pag.6-9.

M.Chelaru, Apelul in procesul civil. Texte comentate, Ed. Holding Reporter, Bucuresti, 1997, pag.10-11.

Ibidem, pag.11.

A se vedea, pentru precizari suplimentare, I.Les, Tratat, op.cit., pag.543; M.Chelaru, op.cit., pag.13-16.

P.Perju, Probleme de drept civil si drept procesual civil din practica sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie, in R.D. nr.4/2001, pag.186.

I.Les, Tratat, op.cit., pag.544.

V.M.Ciobanu, Tratat, op.cit., editia a II-a, pag.335; C.S.J., sec.cont.adm., dec. nr.875/1995, in Buletinul Jurisprudentei. Culegere de decizii pe anul 1995, pag.618-619 (instanta suprema precizeaza ca aceeasi solutie se impune si daca partea in favoarea careia a intervenit isi retrage apelul sau recursul).

A se vedea Al.Ticlea, V.Lozneanu, Efectul extensiv al apelului si recursului civil in unele situatii speciale, in R.D. nr.9/2000, pag.64-66; autorii arata ca, in cazul in cazul obligatiilor solidare si indivizibile, efectele admiterii caii de atac (apel sau recurs) se vor extinde si la partile care nu au exercitat calea de atac sau a caror cale de atac a fost respinsa fara a fi solutionata in fond, spre exemplu, ca tardiva, netimbrata, ori neregulat introdusa.

A se vedea, pentru detalii, V.M.Ciobanu, G.Boroi, Modificarile aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.138/2000 (II) in R.D. nr.2/2001, pag.11-12; I.Deleanu, Aderarea la apel in procesul civil, in R.D. nr.2/2001, pag.42-52.

Ibidem.

A se vedea M.Chelaru, op.cit., pag.27-31; autoarea considera ca „in sistemul nostru actual, nu numai ca renuntarea tacita nu este prevazuta, dar ea este pur si simplu inlaturata ca ipoteza, prin exprimarea expresa a legii. Se exclude per a contrario, posibilitatea recunoasterii de efecte achiesarii tacite”; autoarea recunoaste, insa, necesitatea modificarii legislatiei in sensul atribuirii de efecte depline si achiesarii tacite la hotarare.

A se vedea V.M.Ciobanu, Tratat, op.cit., vol. II, pag.339; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.410.

A se vedea, pentru amanunte, V.M.Ciobanu, Tratat, op.cit., vol. II, pag.339-340; V.Daghie, op.cit., pag.43.

I.Les, Tratat..., op.cit., pag.548.

I.Les, Tratat, op.cit., pag.549.

A se vedea, Curtea de Apel Bucuresti, sec.civ., dec. nr.533 din 4 aprilie 1994, in Culegere de practica juduciara…, pag..151-152.

V.M.Ciobanu, Tratat, op.cit., vol. II, pag. 342.

I.Les, Tratat, op.cit., pag.550.

Ibidem, pag.551.

O.G. nr.13 din 29 ianuarie 1998 publicata in M.Of. nr.40 din 30 ianuarie 1998 si O.U.G. nr.59/2001 publicata in M.Of. nr.17 din 27 aprilie 2001 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila.

V.M.Ciobanu, Tratat, op.cit., vol. II, pag.344.

I.Les, Tratat, op.cit., pag.552.

F.Magureanu, op.cit., pag.314.

V.Daghie, op.cit., pag.54.

F.Magureanu, op.cit., pag.314.

A se vedea V.Daghie, op.cit., pag.55.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2908
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site