Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII DE ABUZ DEINCREDERE
REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENTIILOR
Tipuri de extradare
Interpretarea testamentelor
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND IN INSTITUTIA NOTARIATULUI
TEORIA GENERALA A IMPOZITELOR SI A TAXELOR
CASATORIA IN DREPTUL ROMAN si CONTEMPORAN
NATURA JURIDICA A DREPTURILOR OMULUI SI CETATEANULUI
Reabilitarea judecatoreasca
Dreptul urbanistic


DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL




I. Notiuni generale. Definitia. Obiectul disciplinei.

Dreptul comertului international reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile ce se stabilesc in sfera comertului mondial si a cooperarii economice si tehnico-stiintifice internationale, intre state, intre state si comercianti din alte state, intre comercianti din state diferite.

In doctrina juridica apar mai multe denumiri:

1. Drept international privat al comertului

2. Drept international comercial sau Drept international al comertului

3. Drept comercial international

4. Dreptul comertului international

1. - este nestiintifica;

- a accepta aceasta denumire ar insemna sa recunoastem existenta unui drept international privat unic, aplicabil la nivelul tuturor sistemelor de drept existente; insa dreptul international privat este o ramura a fiecarui sistem national de drept;

2. - a accepta aceasta denumire ar insemna sa privim dreptul comertului internatinal ca subramura a dreptului international public (asa cum exista un drept al marii, al cosmosului, al tratatelor etc.)

- ar ramane in afara reglementarii raporturile preponderente de comert international – acelea stabilite intre comerciantii (persoane fizice si persoane juridice) din diferite state, care exced sferei de reglementare a dreptului international public;

3. – este nestiintifica pentru urmatoarele motive:

in sistemele de drept care nu cunosc dualitatea dreptului privat (drept civil/ drept comercial) dreptul comercial international nu ar avea corespondent;

nu se poate vorbi inca de un drept comercial unic si unitar, de aplicare internationala: Lex mercatoria universalis este, inca, un deziderat al comunitatii internationale.

Pentru aceste considerente denumirea acceptata de literatura de specialitatea este Dreptul comertului international, aceasta fiind in concordanta cu caracterul interdisciplinar si de sine statator al disciplinei.

In cadrul Conferinei pentru Securitate si Cooperare in Europa (Helsinki, 1975), expertii au stabilit urmatoarele trasaturi esentiale ale dreptului comertului international:

- caracterul interdisciplinar al materiei, aceasta fiind la confluenta dintre sistemele nationale de drept si dreptul international public.

S-a subliniat ca in structura disciplinei intra:

norme de drept intern (deopotriva de drept public si de drept privat), care pentru fiecare stat in parte organizeaza si reglementeaza comertul exterior respectiv;

norme de drept international public, in masura in care la circuitul mondial de valori materiale si spirituale participa statele;

norme de drept uniform.

- in obiectul de reglementare al disciplinei sunt cuprinse, deopotriva, raporturi de drept public si de drept privat.

Desi are un caracter interdisciplinar, dreptul comertului international este o materie de sine statatoare, avand, ca orice alta disciplina, un obiect propriu de reglementare si metode proprii.

Obiectul dreptului comertului international este dat de raporturile juridice de comert international.

Ca expresie a caracterului de sine statator al disciplinei, aceste raporturi juridice se caracterizeaza prin prezenta, concomitent,a doua trasaturi specifice:

A.   Comercialitatea

B.   Internationalitatea

A.   Comercialitatea

Diferitele sisteme nationale de drept retin criterii diferite pentru definirea comercialitatii:

- unele sisteme de drept (ex. Dreptul german si sistemele de influenta germanica) o definesc in baza unui criteriu subiectiv, pornind de la calitatea de comercianti a participantilor la raporturile juridice in cauza. Astfel, prezinta aceasta trasatura raporturile juridice la care participa societatile comerciale si comerciantii persoane fizice ce au o firma inmatriculata in Registrul comertului;

- alte sisteme de drept (ex. Cele de inspiratie franceza) retin drept criteriu principal natura intrinseca a actelor si faptelor juridice savarsite. Aceste sisteme procedeaza, de regula, la enumerarea prin lege a actelor si faptelor pe care le califica drept comerciale, enumerarea nefiind exhaustiva.

B. Internationalitatea - consta in prezenta, in structura raportului juridic, a unui element strain, international, de extraneitate, de asemenea intensitate incat face posibila supunerea raportului juridic in cauza, concomitent, la cel putin doua sisteme de drept diferite.

In general, internationalitatea este definita de sistemele de drept nationale.

Datorita faptului ca prezenta elementului de extraneitate antreneaza conflictul de legi, in instrumentele interstatale care cuprind norme uniforme reglementand materia comerciala s-a evidentiat si preocuparea definirii internationalitatii astfel:

- Conventia de la Viena (1980) – vanzarea internationala de marfuri – se considera a fi international contractul de vanzare-cumparare, daca vanzatorul si cumparatorul isi au sediul, domiciliul sau resedinta pe teritorii statale diferite;

- Conventia de la Varsovia (1929) – transportul international aerian de marfuri, calatori, bagaje – un transport aerian este considerat international daca locul de incarcare/imbarcare si locul de descarcare/debarcare se gasesc pe teritorii statale diferite sau daca, desi acestea se gasesc pe acelasi teritoriu, aeronava survoleaza un teritoriu tert, cu escala.

Metoda de reglementare

In dreptul comertului international se folosesc:

- Metoda conflictuala, imprumutata din Dreptul interntional privat;

- Metoda dreptului uniform, metoda specifica, ce castiga teren, realizata prin instrumente interstatale:

- Geneva – 1930/1931 – cambia, biletul la ordin, cecul;

- Haga – 1955, 1964, 1986 – vanzarea internationala de bunuri mobile corporale;

- Ottawa – 1988 – contractul international de leasing financiar; contractul international de factoring;

- Regulile de la Hamburg – 1978 – transporturile maritime sub conosament.

II. Delimitarea dreptului comertului international de alte discipline

A.   Dreptul comertului international – Drept international privat

Se observa ca dreptul comertului international are o sfera de cuprindere concomitent mai larga si mai restransa in raport cu dreptul international privat: mai larga pentru ca, pe langa raporturile cu element de extraneitate stabilite intre subiectii de drept civil, dreptul comertului international reglementeaza si raporturi stabilite intre state; mai restransa, intrucat, din totalul raporturilor juridice cu element de extraneitate care fac obiectl de reglementare al dreptului international privat, dreptul comertului international reglementeaza numai pe acelea caracterizate concomitent si prin comercialitate.

Punctele de interferenta intre cele doua discipline se regasesc la nivelul subiectilor si al metodei conflictuale de reglementare.

B.    Dreptul comertului international – Dreptul international public

Raportat la dreptul international public, dreptul comertului international are, concomitent, o sfera mai larga, pentru ca dreptul comertului international reglementeaza cu preponderenta raporturi juridice stabilite intre comercianti din state diferite, subiecte care exced sferei subiectelor dreptului international privat, si mai restransa, intrucat din totalitatea raporturilor juridice legate intre state suverane, dreptul comertului international le reglementeaza numai pe acelea stabilite in sfera comertului mondial, in sensul cel mai cuprinzator al acesteia.

Interferenta cu dreptul international public se situeaza la nivelul subiectelor si al izvoarelor internationale.

C.   Dreptul comertului international – Dreptul comercial

Se impune analizarea conexiunilor dintre dreptul comertului international si dreptul comercial, cu atat mai mult cu cat, in mod eronat, a aparut formularea „Dreptul comertului international – subramura a dreptului comercial”.

Sunt necesare urmatoarele precizari:

- nu toate sistemele de drept cunosc dualitatea dreptului privat: drept civil – drept comercial; sistemul elvetian, italian cunosc unitatea dreptului privat/ sistemul francez, belgian, romanesc cunosc dualitatea dreptului privat;

- ori de cate ori unui raport de drept al comertului international urmeaza sa i se aplice o lege straina, daca aceasta apartine unui sistem care nu recunoaste dualitatea dreptului privat, ci retine unitatea acestuia, legea aplicabila va fi legea civila; prin urmarea, in situatia analizata ar trebui sa concluzionam ca dreptul comertului international este o subramura a dreptului civil, ceea ce ar fi absurd.

Pentru aceste considerente nu putem sustine afirmatia ca dreptul comertului international este o subramura a dreptului comercial; dreptul comertului international este o disciplina de sine statatoare, in nici un fel subordonata dreptului comercial, ci supraordonata.

D.   Dreptul comertului international – Dreptul international economic

Dreptul international economic este o ramura a dreptului international public.

Dreptul international economic cuprinde doar raporturile juridice din sfera economica, in care statele se manifesta ca purtatoare de suveranitate, ca titulare ale puterii, in exercitarea jure imperii.

Dreptul comertului international reglementeaza acele raporturi juridice din sfera comertului mondial, in care statele participa in exercitarea jure gestionis (ca proprietare de bunuri).

III. Izvoarele dreptului comertului international

Intrucat disciplina se situeaza la confluenta sistemelor nationale de drept cu dreptul international public, distingem intre:

1. Izvoare internationale:

a) cutuma

b) tratatul

2. Izvoare interne:

a) izvoare generale

b) izvoare specifice



1. Izvoare internationale

a) Cutuma reprezinta o practica indelungata, repetata, urmata de state cu constiinta obligativitatii acesteia.

In masura in care cutuma reglementeaza raporturi de comert international, ea este izvor al dreptului comertului international.

Astfel, de exemplu, transportul de marfuri pe mare are determinari esentialmente cutumiare – obligatiile subintelese ale partilor au sorginte cutumiara: armatorul (proprietarul navei) raspunde cu toata averea sa pentru asigurarea unei bune stari tehnice de navigatie a nevei; navlositorul (expeditorul) este olbligat sa aduca marfa la locul de incarcare etc.

Cutuma trebuie diferentiata de uzuri si de uzante internationale:

Uzantele sunt reguli stabilite pe cale de practica, in limita dispozitiilor supletive din legislatiile nationale; se refera la predarea marfii si la partajarea cheltuielilor de transport in vanzarea internationala de marfuri;

Uzurile (in domeniul diplomatic) sunt reguli de conduita a caror incalcare nu produce efecte juridice.

b) Tratatul

Tratatele generale sunt acelea care, ocazional, contin si norme aplicabile comertului international. Ex. Carta Natiunilor Unite cuprinde principii fundamentale ale relatiilor internationale: principiul cooperarii si ajutorului reciproc, principiul „pacta sunt servanda” daca „rebus sic stantibus”, principiul egalitatii in drepturi a statelor, principiul solutionarii pasnice a diferendelor.

Tratatele speciale sunt cele incheiate pentru reglementarea unor raporturi comerciale internationale. Aceste tratate pot fi:

multilaterale: ex.

Conventia de la New York (1958) – recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine;

Conventia de la Haga (1976) – intermedierea;

Conventia de la Geneva (1982) – transportul multimodal de marfuri;

Conventia de la New York (1974), modificata prin Protocolul de la Viena (1980) – prescriptia extinctiva in vanzarea internationala de marfuri.

bilaterale – in domeniul comercial, economic, aeriene, de comert si navigatie, de transport, pentru evitarea dublei impuneri, pentru garantarea reciproca a investitiilor, pentru exploatarea in comun a apelor de frontiera etc.

2. Izvoare interne

Dreptul comertului international fiind pluridisciplinar, vor fi izvoare interne de reglementare acelea care cuprind norme organizand si reglementand comertul exterior al statului in cauza. Prin urmare, izvoarele interne vor fi diferite in raport de fiecare sistem de drept.

Distingem 3 grupe de sisteme de drept:

romaniste (sistemele continentale);

de Common Law;

islamice.

In cadrul sistemelor romaniste izvoarele principale sunt legea si actele normative date in baza legii;

sunt izvoare generale Constitutia, legile fiscale, legile administrative, legile penale, care cuprind si norme aplicabile raporturilor de comert international;

sunt izvoare speciale:

a) pentru statele care cunosc dualitatea dreptului privat – codul comercial, legile comerciale speciale, codul civil (ca drept comun);

b) pentru statele care nu cunosc dualitatea dreptului privat – legiuirea civila (izvor principal), uzul (in masura in care reglementeaza raporturi juridice de comert international); unele state recunosc valoare de izvor de drept doar uzurilor legale (confirmate de drept), altele si uzurilor interpretative.

In sistemele de Common Law principalul izvor de drept este precedentul judiciar; descrescator urmeaza cutuma si legea. In aceste sisteme de drept se evidentiaza totusi tendinta de reglementare a unor domenii ale comertului international tot mai mult pe cale de lege.

In sistemele islamice izvorul principal de drept este Coranul si in mai mica masura legea.

IV. Codificarea dreptului comertului international

- presupune ordonarea si gruparea regulilor juridice in institutii, pentru o mai usoara utilizare a acestora.

- distingem urmatoarele operatiuni:

1. Armonizarea

2. Standardizarea

3. Unificarea

4. Uniformizarea

1. Armonizarea este rodul asociatiilor internationale de comert si a unor organizatii internationale neguvernamentale. Astfel, Camera de Comert si Industrie din Paris a reusit sa armonizeze uzantele comerciale internationale aplicabile la nivel continental; acestea sunt reguli de predare a marfii si de partajare a cheltuielilor de transport in contractul de vanzare-cumparare de marfuri, reguli formulate pe cale de practica, de vanzatori si cumparatori, in limita dispozitiilor supletive din legislatiile lor nationale.

Uzantele comerciale internationale au caracter facultativ; dobandesc caracter obligatoriu daca intr-un caz concret comerciantii fac trimitere la ele.

O prima incercare de codificare a uzantelor comerciale internationale apartine Camerei de Comert International din Paris si imbraca forma publicatiei INCOTERMS – 1936 (cu modificarile ulterioare).

La nivelul statelor americane uzantele au fost codificate intr-un document elaborat pentru prima oara in 1946 – RAFTD.

2. Standardizarea este rodul efortului asociatiilor internationale de comert si se materializeaza in elaborarea de:

- contracte tip;

- contracte cadru;

- modele de contracte;

- conditii generale;

- ghiduri de contracte.

Au caracter facultativ; devin obligatorii daca partenerii concreti convin sa le aplice.

Unificarea si uniformizarea sunt cele mai importante operatiuni din procesul de codificare; constituie rodul eforturilor statelor.

Se materializeaza in adoptarea de Conventii internationale reglementand materia comerciala.

Daca in conventia in cauza sunt formulate norme de drept conflictual la nivelul statelor ratificante sau aderente, se realizeaza un drept uniform.

Ex. Conventia de la Haga (1986) – legea aplicabila vanzarii internationale de marfuri: in tacerea partilor contractului i se aplica legea vanzatorului; intrucat vanzatorul poate avea diferite cetatenii, legea materiala va fi diferita.

Daca in conventia in cauza sunt formulate norme de drept substantial la nivelul statelor ratificante sau aderente, se realizeaza un drept unificat.

Ex. Conventia de la Geneva (1930) – legea uniforma asupra cambiei;Conventia de unificare a reglementarilor de drept comercial la nivelul statelor scandinave (1965).

In conditiile existentei acestui drept unificat nu se mai ridica problema conflictului de legi.

Un rol esential in aceste operatiuni il au Organizatiile intenationale.

In anul 1966, la nivelul ONU se constituie UNCITRAL, organism abilitat:

- sa elaboreze studii privind stadiul de reglementare a raporturilor de comert international in fiecare stat;

- sa stimuleze schimbul de informatii intre state in acest domeniu;

- sa elaboreze proiecte de conventii in materie comerciala;

- sa stimuleze adoptarea de catre state aunor reglementari aplicabile raporturilor de drept al comertului international.

Datoram UNCITRAL:

- elaborarea unui regulament in materia arbitrajului;

- Conventia de la New York – 1974, privind prescriptia extinctiva in domeniul vanzarii internationale de marfuri;

- Convenia de la Viena – 1980, privind vanzarea internationala de marfuri;

- Conventiile de la New York - 1980, privind cambia si biletul la ordin, si 2002, privind cesiunea internationala de creanta;

- Regulile de la Hamburg – 1978, privind transportul de marfuri pe mare sub conosament etc.

2. Comisia Economica ONU pentru Europa elaboreaza contracte tip, contracte cadru, ghiduri de contractare, conditii generale.

Datoram acestei organizatii:

- „Uniforme agreement” – 1951, care pune in lucru sistemul Cartii verzi;

- Conventia de la Geneva – 1956, privind transportul rutier cu mijloace auto articulate etc.

3. Organizatiile Uniunii Europene

Conventia de la Roma – 1980, privind legea aplicabila obligatiilor internationale;

- Conventiile de la Bruxelles din 1968, privind a) recunoasterea societatilor comerciale europene si b) recunoasterea si executarea sentintelor in materie civila si comerciale etc.



4. Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica

cuprinde state europene, dar si state din afara spatiului european;

- a elaborat atat instrumente obligatorii pentru statele membre, cat si instrumente care sunt doar orientative pentru aceste state.

5. Consiliul Europei

organizatie politica a statelor europene;

- Conventia de la Strasbourg – 1964, privind recunoasterea mutuala a persoanelor juridice europene;

- Conventia de la Istanbul – 1990, privitoare la faliment.

6. Institutul de la Roma pentru unificarea dreptului privat – UNIDROIT

a elaborat in 1994 principiile fundamentale ale contractului de comert international, cu caracter facultativ, constituind embrionul lex mercatoria universalis;

- Conventia de la Geneva – 1983, cu privire la reprezentarea in vanzarea internationala de marfuri;

- Conventia de la Ottawa – 1988, cu privire la factoring-ul si leasing-ul international.

7. Conferinta de la Haga, pentru unificarea dreptului privat, careia ii datoram:

- Conventia din 1956, privind recunoasterea persoanelor juridice straine (neintrata in vigoare);

- Conventia din 1955, privind legea aplicabila vanzarii internationale de marfuri;

- Conventia din 1964, privind formarea contractului international de vanzare de bunuri mobile corporale etc.

V. Principiile dreptului comertului international

A. Principiile fundamentale ale dreptului international public, aplicabile si comertului international:

principiul egalitatii in drepturi a statelor;

principiul solutionarii pe cale pasnica a diferendelor;

principiul cooperarii si al avantajului reciproc;

principiul pacta sunt servanda;

principiul neamestecului in treburile interne.

B.    Principiile specifice dreptului comertului international:

principiul libertatii comertului – obligatia statelor de a asigura libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor;

principiul liberei concurente – obligatia statelor de a desfiinta orice bariera de natura sa limiteze sau sa distorsioneze concurenta pe o piata, obligatia de a renunta la monopolurile de stat, obligatia de a nu discrimina intre comercianti;

principiul sigurantei comertului;

principiul celeritatii in operatiunile comerciale.

VI. Participantii la raporturile juridice de comert international

1. Statele participa la raporturile de comert international in exercitarea jure gestionis (ca proprietare sau administratore de bunuri) si sunt reprezentate de ministrul finantelor.

2. Comerciantii sunt calificati ca atare in fiecare sistem national de drept.

a) Comerciantii persoane fizice

Unele sisteme de drept (cele de inspiratie franceza) considera ca fiind comerciant persoana fizica autorizata, care savarseste in mod repetat, cu titlu de profesie, in nume propriu si pe cont propriu, fapte obiective de comert, in scopul obtinerii mijloacelor de existenta (criteriul obiectiv).

Alte sisteme de drept (ex: sistemul german) considera ca fiind comerciant persoana fizica ce isi inmatriculeaza o firma in registrul comertului; aici inmatricularea firmei are caracter constitutiv.

Toate sistemele de drept reglementeaza conditiile accesului si rigorile profesiunii comerciale.

Accesul la profesiunea comerciala este conditionat de capacitatea comerciala. In unele sisteme de drept momentul dobandirii capacitatii comerciale coincide cu majoratul civil, cu dobandirea deplinei capacitati de exercitiu civile. In alte sisteme capacitatea comerciala se dobandeste la o varsta superioara celei de dobandire a capacitatii civile depline; in aceste sisteme exista institutia emanciparii minorilor, in temeiul careia instanta judecatoreasca, implicand autoritatea tutelara, recunoaste persoanei care a depasit varsta majoratului civil, dar care nu a atins varsta majoratului comercial, dreptul de a sta in justitie pentru comertul sau, dreptul de a exercita comertul, cu exceptia dreptului de a incheia acte de dispozitie asupra fondului de comert.

In sistemele de drept islamic femeia, indiferent daca este sau nu casatorita, nu are capacitate comerciala. In alte sisteme de drept (ex: elvetian, francez, englez) femeia casatorita are o capacitate comerciala limitata, fiindu-i necesara incuviintarea sotului pnetru actele de dispozitie asupra fondului de comert.

In privinta strainilor, sistemele de drept adopta solutii diferite. Astfel, unele sisteme (ex: libian) nu recunosc strainilor capacitate comerciala. Altele (ex: sistemele comunitare) conditioneaza accesul strainilor la profesiunea comerciala de obtinerea, in prealabil, de la autoritatile politienesti, a unui permis de sejur in statul respectiv sau interzic strainilor accesul la anumite profesii comerciale – brokeri, courtieri (ex: sistemul francez, belgian).

Rigorile profesiei comerciale. Toate sistemele de drept impun comerciantilor:

publicitate asupra comertului si statutului personal;

o evidenta riguroasa a activitatii lor comerciale, evidenta realizata prin: registrul jurnal, registrul inventar, registrul cartea mare, registrul copier.

De asemenea, in toate sistemele de drept comerciantii sunt supusi regulilor concurentei leale, existand si organisme de reglementare a concurentei.

In situaia incetarii de plati comerciantii sunt supusi unei proceduri particulare – reorganizarea judiciara si falimentul.

Comerciantul se identifica prin intreprinderea de comert, aceasta reprezentand totalitatea mijloacelor umane si materiale, asamblate, organizate si exploatate de comerciant in scopul obtinerii de profit.

Principala componenta a intreprinderii este fondul de comert – ansamblul mijloacelor materiale corporale si incorporale, asamblate, organizate si exploatate de comerciant in scopul obtinerii de profit.

Elementele corporale continute de fondul de comert reprezinta o universalitate de fapt, mobiliara.

Unele state exclud expres din fondul de comert bunurile imobile (ex: Franta); alte sisteme de drept fac aceasta excludere pe cale de interpretare; potrivit dreptului roman bunurile imobile fac parte din fondul de comert.

Elementele incorporale ale fondului de comert sunt firma, emblema, clientela, vadul comercial, drepturile de proprietate intelectuala. Potrivit dreptului francez fac parte din fondul de comert: numele comercial, insigna, dreptul de inchiriere a spatiului comercial, asalandajul (clientela si vadul comercial), drepturile de proprietate intelectuala.

Legea aplicabila statutului personal al comerciantului persoana fizica

Se apreciaza in unanimitate, la nivelul dreptului international privat, ca normele aplicabile statutului personal, in general, statutului personal al comerciantului, in special, este lex personalis.

Aceasta lege personala se determina diferit de la un sistem de drept la altul.

Unele sisteme (ex: statele de imigratie) determina lex personalis ca fiind lex domicilii, intrucat domiciliul constituie singurul element care permite aplicarea unui regim identic tuturor indivizilor de cetatenii diferite, aflati pe acelasi teritoriu statal.

Alte sisteme (ex: statele de emigratie) determina lex personalis ca fiind lex patriae (legii cetateniei). Potrivit acestui sistem statutul personal al apatridului este supus legii domiciliului. Daca o persoana are mai multe cetatenii, statutul personal al acesteia este supus legii domiciliului; daca una dintre cetatenii este cea romana, se aplica legea romana.

In legatura cu statutul comerciantului persona fizica se mai impune o precizare: persona care, potrivit legii nationale sau legii domiciliului sau, este lipsita de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restransa, este considerata capabila in privinta contractelor incheiate cu resortisantii de buna-credinta ai statului locului de incheiere, aflati in exercitiul profesiei lor obosnuite.

Conditia juridica a strainilor

Comerciantul strain se poate bucura fie de regimul national, fie de regimul clauzei natiunii celei mai favorizate.

Regimul national se acorda prin act unilateral de suveranitate si presupune ca pe teritoriul statului vizitat strainii sa aiba aceleasi drepturi civile si economice ca si propriul resortisant; comercinatul strain va avea in statul vizitat aceleasi drepturi ca si comerciantii avand ca lege personala legea statului in cauza.

Regimul clauzei natiunii celei mai favorizate se acorda numai pe baza de tratat bilateral sau multilateral, sub conditia reciprocitatii. Mecanismul clauzei este urmatorul: in baza acordului, statul A (promitent) se obliga fata de statul B (beneficiar) sa acorde resortisantilor acestuia cel putin aceleasi drepturi de care se bucura pe teritoriul statului A, la momentul incheierii acordului cu statul B, resortisantii unui stat C (favorizat), care la momentul incheierii acordului aveau cele mai multe drepturi.

b) Comercintii persoane juridice

Sfera acestora este determinata de fiecare sistem national de drept, cele mai intalnite fiind societatile comerciale.

Se distinge intre societatile comerciale si societatile civile. Unele sisteme fac distinctia pornind de la specificitatea capacitatii de folosinta, fiind comerciale societatile care au ca obiect de activitate savarsirea de fapte de comert. Alte sisteme fac aceasta distinctie pe baza unui criteriu formal, considerand ca fiind comerciale societatile organizate ca SNC, SCA, SCS, SA, SRL.

In privinta organelor de conducere a societatilor comerciale se face distinctie intre sistemele de drept de inspiratie franceza si cele de inspiratie germana. In sistemele de inspiratie franceza sunt organe de conducere ale societatilor comerciale: Adunarea Generala, Consiliul de administratie, presedintele-director general; gestiunea este controlata de comisarii de conturi. In sistemele de inspiratie germana organele de conducere sunt: a) Adunarea Generala, care desemneaza b) Consiliul de supraveghere, c) Directoratul.

Legea aplicabila statutului organic al societatilor comerciale este legea nationala.

Sistemele de drept retin criterii diferite de determinare a legii nationale.

Unele sisteme considera ca societatea comerciala are nationalitatea statului pe teritoriul caruia isi are locul principal de activitate (ex: Venezuela, Brazilia, Columbia).

Alte sisteme folosesc drept criteriu al nationalitatii sediul social principal: societatea comerciala are nationalitatea statului pe teritoriul caruia isi are sediul social principal sau sediul real (locul unde se gaseste administratia centrala); este criteriul acceptat de statele continentale (si in Legea nr. 105/1992 – art.40).

Sistemele anglo-americane folosesc drept criteriu locul de constituire sau incorporare: societatea comerciala are nationalitatea statului pe teritoriul caruia s-a constituit in drept sau s-a incorporat. Acelasi sistem se aplica si in Liechtenstein, Cipru, Malta, Rusia etc.

Alte sisteme de drept folosesc criteriul controlului: o societate comerciala este considerata ca avand nationalitatea actionarului care controleaza capitalul social (care detine cota de control asupra capitalului social), iar daca societatea era anonima se considera ca are nationalitatea unicului administrator sau a majoritatii administratorilor. Criteriul este retinut prin lege in dreptul francez pentru societatile cu capital strain si este confirmat si in doua instrumente internationale:

Tratatul de la Washington – 1965 – diferendele nascute in legatura cu investitiile internationale



Conventia de la Seul – 1985 – Agentia pentru garantarea investitiilor internationale

Recunoasterea societatilor comerciale straine

Recunoasterea persoanelor juridice straine se face, de regula, in baza unui acord bilateral, sub conditia reciprocitatii, sau prin acte de suveranitate, de asemenea sub conditia reciprocitatii.

In dreptul roman societatile comerciale straine sunt recunoscute de plano, daca au fost legal constituite potrivit legii lor nationale.

Datorita importantei recunoasterii persoanelor juridice straine, in domeniu s-au adoptat conventii internationale:

Conventia de la Strasbourg – 1964, sub egida Consiliului Europei, privind recunoasterea persoanelor juridice europene;

Conventia de la Bruxelles – 1968, sub egida Uniunii Europene, ce are in vedere recunoasterea societatilor comerciale europene;

Conventia de la Haga – 1956, privind recunoasterea persoanelor juridice straine (neintrata in vigoare). Importanta: este primul document ce defineste notiunea de sediu social principal si de sediu real; este documentul ce retine drept criterii de nationalitate locul sediului principal si locul constituirii/incorporarii; precizeaza limitele conditiei juridice a societatilor comerciale straine.

Conditia juridica a societatilor comerciale straine

Ca si comerciantii persoane fizice societatile comerciale se pot bucura de regimul national sau de regimul clauzei natiunii celei mai favorizate, dar cu doua limitari prevazute de Conventia de la Haga, din 1956:

o societate comerciala valabil constituita potrivit legii sale nationale, indiferent de regimul pe care il are in tara vizitata, nu poate avea mai multe drepturi decat au in aceasta tara societatile comerciale nationale de acelasi fel;

o societate comerciala straina nu poate avea in tara vizitata mai multe drepturi decat are in tara sa, potrivit legii sale nationale.

Gruparile de societati comerciale

Exista tendinta concentrarii capitalurilor, in scopul de a domina noi piete de desfacere, fara incalcarea regimului concurentei. Gruparile de societati comerciale permit asemenea concentrari.

In dreptul roman gruparile sunt reprezentate de asociatiile in participatiune, reglementate de art 250 din Codul comercial. Se realizeaza pe baze contractuale: un comerciant isi poate asocia la activitatea sa una sau mai multe persoane juridice, avand drept scop impartirea profiturilor realizate si a pierderilor. Ele nu dau nastere unei noi persoane juridice.

1. Concernurile

Sunt specifice sistemului german. Se pot constitui prin doua modalitati:

a) dominare

O societate comerciala dominanta dobandeste cota de capital de control asupra uneia sau mai multor societati dominate, controland decizia, politica economica, compunerea organelor de decizie. Nu rezulta o noua persoana juridica, societatile pastrandu-si personalitatea juridica.

b) incorporare

O societate cumpara capitalul altei societati (incorporata), devenind singurul actionar al acesteia. Practic conducerea societatii incorporate este asigurata de organele de conducere ale societatii dominante, care decid astfel politica economica si comerciala a societatii incorporate

Avantaje:

se mentine personalitatea juridica a societatii comerciale controlate;

societatea dominanta foloseste renumele comercial, piata de desfacere, clientela societatii controlate.

2. Gruparile de interese economice

Sunt specifice sistemului francez. Se constituie prin contract de asociere si nu au scop lucrativ, cheltuielile lor fiind acoperite de catre asociati; dau nastere unei noi persoane juridice. Realizeaza in profitul asociatilor activitati de interes comun (ex: publicitate comerciala, cercetare stiintifica).

Datorita eficientei lor, verificata in practica franceza, mecanismul a fost extins la nivelul Uniunii Europene, sub forma Gruparii Europene de Interes Economic, constituita cu participarea de societati comerciale din diferite state comunitare.

3. Holdingurile

Sunt specifice dreptului englez. O societate financiara cumpara la piata libera sau dobandeste parti sociale asupra mai multor societati comerciale; in momentul in care societatea holding dobandeste un procent majoritar in societatea controlata (ex: 90 – 95 %), pentru diferenta (detinuta de fondator) se deschid negocieri. In final societatea holding devine singurul actionar al societatii controlate, fondatorii acesteia primind in schimb actiuni asupra holdingului.

La nivelul holdingului se realizeaza o politica unitara pentru toate societatile incorporate.

Societatile multinationale

In afara gruparilor de societati comerciale, alta institutie a participantilor la raporturile juridice de comert international o constituie societatile multinationale.

Abordarea impune a le diferentia de societatile transnationale.

Astfel, societatile transnationale sunt societati nationale care au dezmembraminte – sucursale si filiale – in mai multe state (dezmembraminte extrateritoriale). Societatile transnationale se constituie potrivit legii lor nationale. Datorita puterii lor economice societatile transnationale ajung, uneori, (mai ales in statele subdezvoltate sau in curs de dezvoltare) prin dezmembramintele lor extrateritoriale, sa se imixtioneze in politica economica a statului respectiv, ratiune pentru care la nivelul ONU s-a pus, inca din anii ’80, problema stabilirii unui cod de conduita a acestor societati.

Societatile multinationale sunt societati comerciale constituite prin fuziunea a doua sau mai multe societati nationale, deci ele provin prin fuziunea capitalului din mai multe state. Ele se pot constitui numai daca si in masura in care legile nationale ale societatilor care fuzioneaza permit fuziunea cu capitalul strain.

Se constituie, de regula, prin act international, in care se precizeaza nationalitatea, fie in mod direct, fie indirect, prin indicarea sediului.

Apar probleme cand in actul de constituire nu este precizata nationalitatea (direct sau indirect) si cand criteriile cunoscute pentru determinarea acesteia nu pot fi aplicate. Practica internationala releva asemenea exemple:

1. Scandinavian Air System, provenita din fuziunea societatilor de transport din Norvegia, Suedia si Danemarca. Nici unul dintre criteriile cunoscute nu poate fi aplicat pentru stabilirea nationalitatii ei, pentru ca, potrivit actului constitutiv, aceasta are activitate principala in fiecare dintre statele participante, este inmatriculata in fiecare dintre statele participante, cota de participatie este egala, iar sediul principal se afla in cadrul celor trei state.

Problema nu se mai ridica din 1960, pentru ca dreptul privat scandinav s-a uniformizat.

2. Air Afrique (sistemul aerian african), infiintata prin Conventia de la Yaounde – 1951, ca societate multinationala la care participa 18 state africane.

Societatea avand 18 nationalitati, se pune problema stabilirii nationalitatii atat in raporturile cu tertii, cat si in raporturile cu partenerii din statele angajate.

Intr-un raport juridic de comert international cu unul dintre statele angajate (ex: Tunisia), societatea va avea nationalitatea statului respectiv (tunisiana).

Problema se pune cu privire la natinalitatea societatii in raporturile juridice de comert international stabilite cu tertii; in aceste conditii este obligatoriu ca, ori de cate ori se contracteaza cu o societate multinationala, sa se ceara precizarea nationalitatii.

c) Falimentul in dreptul comertului international

In conditiile in care intr-o prima perioada de evolutie capitalista numarul preponderent de comercianti era reprezentat de comercianti persoane fizice, toate sistemele de drept au cunoscut reglementari ale falimentului cu consecinte asupra persoanei falitului (ex: interzicerea unor drepturi civile, a intrarii in camera bursei etc).

Intrucat numarul comerciantilor persoane fizice a scazut in favoarea formelor asociative, in favoarea societatilor comerciale, si institutia falimentului a suferit modificari de natura a incerca salvarea intreprinderii de comert, mai ales salvarea acesteia pentru limitarea somajului. Astfel, au aparut reglementari noi, vechea procedura a falimentului fiind inlocuita cu o procedura ce cunoaste ca prima etapa reabilitarea judiciara, si numai in ultima instanta falimentul.

Reabilitarea judiciara are in vedere perioada in care se acorda comerciantului posibilitatea de a-si reorganiza comertul, sub controlul instantelor judecatoresti, falimentul urmand a se pronunta daca aceasta reorganizare nu este posibila sau daca planul de reorganizare nu a dat rezultat.

Falimentul se declansaza pe temeiuri diferite, de la un sistem de drept la altul.

In cele mai multe sisteme (inclusiv in dreptul roman) procedura se declansaza pentru incetare de plati (insolventa) – independent de raportul dintre pasiv si activ comerciantul nu mai are lichiditati.

In alte sisteme de drept (ex: dreptul german) falimentul se declansaza numai pentru insolvabilitate – situatia in care pasivul este mai mare decat activul.

In dreptul american procedura se aplica indistinct celor care se gasesc in incetare de plati, fie comercianti, fie necomercianti, persoane fizice sau persoane juridice.

In dreptul englez procedura se aplica numai persoanelor juridice.

In dreptul roman, francez, belgian procedura se aplica numai comerciantilor persoane fizice sau persoane juridice.

In anumite sisteme de drept, in care asociatii societatilor de persoane sau ai societatilor cu raspundere limitata trebuie sa fie comercianti, falimentul asociatului reverbereaza asupra falimentului societatii si invers.

Legea aplicabila falimentului

In sistemele de drept exista doua solutii:

1. Unele sisteme de drept aplica teoria pluralitatii si teritorialitatii falimentului, pornindu-se de la ideea ca un comerciant persoana fizica sau juridica poate avea bunuri si datorii localizate pe diferite teritorii statale.

In aceste conditii ar urma sa se deschida atatea proceduri de faliment cate localizari exista, fiecare dintre procedurile deschise urmand a fi supusa legii in vigoare pe teritoriul statului respectiv.

2. Alte sisteme de drept (roman, francez), pornind de la ideea universalitatii si unitatii patrimoniului, aplica teoria unitatii si universalitatii falimentului, indiferent de numarul de localizari de bunuri si creante, urmand a se deschide o singura procedura de faliment, care priveste intreaga avere, la sediul principal al societatii sau la sediul real ori la domiciliul comerciantului, procedura ce urmeaza a fi supusa legii in vigoare pe teritoriul unde se gaseste respectivul sediu sau domiciliu al comerciantului.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1212
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site