Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AdministratieDrept


Infractiuni care pot fi comise de catre benficiarii serviciilor notarului public

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Pregatirea perchezitiei domiciliare
IMPRUMUTUL DE FOLOSINTA
EVOLUTII LEGISLATIVE SI FUNCTIONALE PE LINIA PREVENIRII SI COMBATERII OPERATIUNILOR DE SPALARE A BANILOR
Ordinea publica si competenta
REGIMUL VAMAL APLICABIL PERSOANELOR JURIDICE
PRIMIREA DE FOLOASE NECUVENITE
LEGITIMA APARARE
CRIMINOLOGIA - STIINTA INTERDISCIPLINARA, INTEGRATOARE
CONVENTIA MATRIMONIALA
TACTICA AUDIERII MARTORILOR (infractiuni contra vietii)

INFRACTIUNI CARE POT FI COMISE DE CATRE BENFICIARII SERVICIILOR NOTARULUI PUBLIC

SECTIUNEA 1: ASPECTE GENERALE




In cele mai multe dintre cazuri, cei care apeleaza la serviciile notariale sunt de buna credinta, iar intentiile lor sunt unele care se situeaza in limitele legalitatii. Pot apare, insa, si situatii in care aceste persoane isi propun sa comita anumite infractiuni prin intermediul sau in legatura cu activitatea notariala si care, de cele mai multe ori sunt infractiuni mijloc pentru comiterea altor fapte grave.

In capitolul de fata ne vom referi la cateva dintre aceste infractiuni si vom observa modul in care ele pot influenta buna desfasurare a activitatii notariale

SECTIUNEA 2: ANALIZA INFRACTIUNILOR CARE POT FI COMISE DE CATRE BENEFICIARII SERVICIILOR NOTARIALE

1. Am dori sa ne referim, pentru inceput, la situatia celor care apeleaza la serviciile notarului public si care pot comite infractiunea de santaj prevazuta de art. 194 C. pen. Codul penal defineste santajul ca reprezentand fapta unei persoane care prin constrangerea unei alte persoane, prin violenta sau amenintare, cere sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobandi in mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul. Infractiunea este mai grava cand constrangerea consta in amenintarea cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata.

Caracteristica acestei infractiuni este atingerea libertatii persoanei de a lua hota­rari si de a se manifesta potrivit vointei proprii, incalcarea fiind facuta pentru a se obtine un folos.

Elementul material al laturii obiective presupune o actiune de constrangere, in sensul ca se impune unei persoane sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva impotriva vointei sale. Constrangerea se poate realiza prin violenta sau amenintare. Violenta poate consta in orice forma de silnicie fizica folosita impotriva unei persoane, de la simplele acte de lovire, imobilizare, legare, pana la provocarea de vatamari corporale[1]. Violenta trebuie sa se exercite asupra persoanei, dar in limitele prevazute de art. 180 C. pen. Daca prin folosirea violentei se produce o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, mai grava decat cea la care se refera art. 180 alin. (2), va exista un concurs de infractiuni.

Amenintarea presupune efectuarea de catre faptuitor a unui act care sa inspire victimei temerea ca in viitor ea, sotul ei sau o ruda apropiata va suporta un rau, constand in savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare, temere care o pune in situatia de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opune pre­tentiilor autorului faptei. Nu intereseaza daca subiectul, victima a perceput actiunile inculpatului ca o siluire a vointei sale.

In mod concret, in activitatea notariala infractiunea poate avea efecte foarte grave. Luam spre exemplificare situatia, intalnita in practica judiciara de altfel, in care diferite persoane sunt constranse prin amenintare sau chiar prin violenta fizica sa semneze acte de dispozitie in legatura cu imobile aflate in proprietatea lor. Inscrisul este apoi prezentat notarului public ca fiind un act valabil incheiat.

2. Persoanele care apeleaza la serviciile notarului public pot comite si infractiunea de inselaciune in contracte (art. 215 alin. 3 C. pen.) atunci cand se prezinta in fata notarului, de exemplu, pentru vanzarea unui imobil pe care il mai vandu-se anterior altei persoane.

3. Impotriva notarului, cu ocazia exercitarii atributiunilor de serviciu de catre acesta, se pot adopta atitudini jignitoare de catre persoanele care apeleaza la serviciile sale, persoana care are un astfel de comportament savarsind infractiunea de insulta (art. 205 C.pen.). Infractiunea consta, in baza textului legal citat, in atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura [art. 205 alin. (1) C. pen.]. Varianta asimilata exista in cazul cand se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

Infractiunea are, asadar, continuturi alternative si se realizeaza, sub aspectul elementului material, fie printr-o actiune sau inactiune de atingere a onoarei sau reputatiei unei persoane, fie printr-o actiune de atribuire unei persoane a unui defect, boala sau infirmitate.

Atingerea onoarei unei persoane se realizeaza prin savarsirea de acte care lovesc in sentimentul de pretuire pe care fiecare om il are despre sine insusi; atin­gerea reputatiei persoanei se infaptuieste prin acte care lovesc in bunul renume al persoanei, in consideratia de care aceasta se bucura din partea semenilor sai. Spre deosebire de sentimentul onoarei, pe care legea il considera existent la fiecare per­soana, reputatia este o valoare morala pe care un individ­ o castiga in mod efectiv prin conduita si meritele sale in cadrul societatii.

Elementul material al infractiunii de insulta se realizeaza si prin atribuirea unui defect, a unei boli sau a unei infirmitati care, chiar reale fiind, nu trebuie relevate. A atribui unei persoane un defect, o boala sau o infirmitate inseamna a-i imputa sau reprosa o stare fizica sau psihica anormala.

In acest fel, demnitatea victimei poate fi grav afectata de umilinta la care este supusa sau de ridicolul creat in jurul persoanei sale. Nu intereseaza daca defectul, boala sau infirmitatea atribuite sunt sau nu reale. Daca sunt reale, ele trebuie sa fie dintre acelea care nu trebuie relevate[2].

In activitatea notariala se poate intampla ca persoanele care apeleaza la serviciile notarului sa foloseasca expresii jignitoare la adresa acestuia, in timpul sau in legatura cu atributiile sale de serviciu.

4. Daca se imputa notarului in public, o fapta determinata, infractiunea care se comite este cea de calomnie (art. 206 C.pen.). Infractiunea este realizata prin „afirmarea ori imputa­rea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoa­na, care daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, adminis­trativa sau disciplinara ori dispretului public”.

Elementul material al infractiunii consta intr-o actiune fie de afirmare, fie de imputare a unei fapte determinate privitoare la o persoana fizica, individualizata.

A afirma inseamna a comunica, a expune, a povesti, a descrie ceva altora. A imputa inseamna a reprosa ceva altora. A imputa inseamna a reprosa ceva altei persoane, a-i aduce o acuzatie, o invinuire[3]. Afirmarea sau imputarea pot fi savarsite prin orice mijloace, cum ar fi, prin cuvinte, gesturi, imagini etc.

Pentru ca fapta sa realizeze continutul obiectiv al infractiunii de calomnie, se impune ca afirmarea sau impu­tarea sa aiba loc in public. Potrivit art. 152 C. pen., fapta se considera savarsita in public atunci cand a fost comisa: intr-un loc care, prin natura sau destinatia lui este tot­deauna accesibil publicului, chiar daca nu este prezenta nici o persoana; in orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane; in loc neaccesibil publicului, cu intentia, insa, ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane; intr-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorita naturii relatiilor dintre persoanele participante; prin orice mijloace cu privire la care faptuitorul si-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului. In cazul calomniei, insa, fata de esenta acestei infractiuni, con­ditia publicitatii se considera realizata numai daca afirmarea sau imputarea s-a facut simultan sau succesiv fata de cel putin doua persoane (dar nu in cadrul unei reuniuni de familie) ori a ajuns la cunostinta a minimum doua persoane. Aceasta inseamna, de exemplu, ca daca afirmatia s-a facut pe strada nu va exista calomnie, daca ea a fost auzita de o singura persoana; tot astfel, nici in cazul in care au fost prezente mai multe persoane si acestea n-au putut sa auda ori sa inteleaga afirmatia facuta[4].

Daca afirmatia sau imputarea nu s-a facut in public, fapta va putea constitui infractiunea de insulta.

Mai mult, pentru existenta calomniei se impune ca afirmarea sau imputarea sa se refere la fapte de­terminate, adica individualizate, precizate prin aratarea datelor concrete ce le carac­terizeaza; ea trebuie sa se refere la o anumita persoana, fie aratata direct, fie in­direct, dar putand fi usor identificata.

Este, de asemenea, obligatoriu, ca fapta imputata sau cea cu privire la care se face afirmatia sa fie susceptibila, daca ar fi adevarata, sa expuna persoana in cauza la o sanctiune penala, administrativa, disciplinara sau dispretului public.

Daca in cuprinsul unui denunt sau al unei plangeri, persoana invinuieste o per­soana de savarsirea unei infractiuni concrete, stiind ca invinuirea este mincinoasa, fapta constituie denuntare calomnioasa (art. 259 C. pen.), iar nu calomnie.

In activitatea notariala se poate comite aceasta infractiune cand, in public, se afirma ca notarul public a favorizat inducerea in eroare a uneia dintre parti cu ocazia incheierii unui contract. Daca aceasta afirmare s-a facut prin denunt sau plangere adresata organelor judiciare, infractiunea comisa este cea de denuntare calomnioasa.

Si in cazul calomniei, ca si al insultei, comise impotriva notarului public este admisibila proba veritatii, in conditiile stabilite de art. 207 C.pen. Acest text de lege stabileste ca nu va exista vinovatie daca faptuitorul poate face proba veritatii afirmatiei sau imputarii insultatoare ori calomnioase. In acest caz, opereaza o cauza speciala care inlatura caracterul penal al faptei prin inlaturarea vinovatiei. Proba veritatii inseamna po­sibilitatea acordata de lege faptuitorului care a facut o afirmatie reala sa faca dovada realitatii afirmatiei facute pentru a in­latura caracterul penal al faptei si a evita tragerea sa la raspundere pentru insulta ori calomnie.

Aceste facilitati nu sunt acordate nelimitat, ci conditionat, si anume, sa fie vorba de o afirmatie reala facuta de faptuitor si sa fi fost facuta in apararea unui interes legitim. Interesul legitim trebuie sa fie temeinic, serios pentru a justifica darea in vileag a adevarului. Mai mult chiar, este necesar ca afirmatia sau imputarea sa fi fost singurele modalitati posibile de a se asigura apararea interesului legitim.

5. Cand violentele indreptate impotriva notarului sunt de natura fizica, apare intrebarea daca acestea realizeaza sau nu continutul infractiunii de ultraj.

Infractiunea de ultraj este consacrata de art. 239 C.pen si consta in lovi­rea sau orice acte de violen­ta, precum si in vatamarea corporala sau vatamarea corporala grava savarsita impotriva unui functionar public care inde­plineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii.

Posibilitatea ca aceasta fapta sa fie comisa de catre persoanele, care apeleaza la serviciile notarului, impotriva acestuia depinde de acceptarea faptului ca notarul public se inscrie in sfera de functionari publici stabilita de art. 239 C.pen. pentru infractiunea de ultraj.

In aceasta situatie, in temeiul textului legal citat, se poate afla functionarul public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii publice. Functio­nar care indeplineste „o functie ce implica exercitiul autoritatii publice” poate fi numai o persoana care functioneaza in cadrul unui organ al puterii legislative, executive sau judecatoresti si care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii publice. In­de­plinirea unei asemenea functii inseamna ca functionarul, in realizarea atributiilor lui de serviciu, poate emite hotarari cu caracter obligatoriu, poate controla indepli­nirea lor, iar la nevoie, poate impune aceasta realizare[5].

In practica judiciara s-a apreciat ca asemenea functii sunt acelea de: membru al Parlamentului, al Guvernului, al Curtii Constitutionale, al Curtii de Conturi, judecator, procuror, ofiter (subofiter de poli­tie sau SRI)[6], brigadier silvic , paznicul , , avocatul in executarea atributiilor in cadrul baroului si in fa­ta organelor judiciare .



Pentru identitate de rationament, daca am acceptat ca, din punct de vedere penal, notarul public este functionar public si poate raspunde pentru comiterea infractiunilor de serviciu si a altor infractiuni care presupun aceeasi calificare a subiectului activ, vom considera ca el se bucura si de protectia speciala instituita prin art. 239 C. pen. De altfel, daca in practica judiciara s-a apreciat ca avocatul indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii publice, dificultatea transferului de rationament asupra notarului public este una foarte redusa.

In acest fel, daca persoana care apeleaza la serviciile notarului public adopta un comportament violent din punct de vedere fizic impotriva acestuia, se va comite infractiunea de ultraj prevazuta de art. 239 C.pen.

Persoanele care apeleaza la serviciile notarului public pot comite, de asemenea, infractiunea de sustragere sau distrugere de inscrisuri, prevazuta de art. 242 C. pen. in cazul in care, de exemplu, profitand de neatentia notarului public sustrage un document aflat intr-un dosar succesoral.

7. Daca am acceptat ca notarul public poate comite infractiunea de luare de mita (art. 254 C. pen. – ex. atunci cand primeste o suma de bani pentru a intocmi un act fals), in mod corelativ, trebuie sa admitem ca cel care apeleaza la serviciile sale poate comite infractiunea de dare de mita (art. 255 C. pen.).

Darea de mita consta in promi­siunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui functionar public (sau func­tio­nar) direct sau indirect, in scopul determinarii acestuia sa indeplineasca, sa nu inde­pl­ineasca un act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri, sau de a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle de serviciu.

Subiect activ la aceasta infractiune poate fi orice persoana, legea necerand nici o calitate speciala. Avand in vedere ca luarea si darea de mita sunt infractiuni corelative, intotdeauna mituitorul va fi subiect activ la darea de mita (si nu instigator sau complice la luarea de mita), iar cel care a luat mita (adica mituitul) va fi subiect activ la luare de mita (si nu instigator sau complice la dare de mita).[10]

Elementul material se prezinta sub forma a trei actiuni, si anume promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase.

„Promisiunea” presupune asumarea unui angajament de catre o persoana, de a remite in viitor bani sau alte foloase unui functionar public (sau functionar).

Prin „oferire” se intelege a prezenta, a etala, a infatisa anumite obiecte, bani, bu­nuri sau alte foloase, unui functionar public urmand ca acesta sa le primeasca pentru a indeplini sau a nu indeplini un act ce intra in atributele sale de serviciu. Astfel, oferta trebuie sa fie precisa, sa se concretizeze intr-o actiune efectiva, reala si sa porneasca la initiativa mituitorului.

Infractiunea exista in aceasta forma indiferent daca oferta este refuzata sau urmata de acceptare.

Darea de bani sau alte foloase consta in actiunea mituitorului de a preda in mana functionarului mituit aceste valori, ceea ce in mod necesar presupune si savarsirea infractiunii corelative de luare de mita, de catre acest functionar.

Conform art. 255 alin. (2), fapta de dare de mita nu constituie infractiune atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita. In acest fel, prin art. 255 alin. (2) se instituie o cauza speciala care inlatura caracterul penal al faptei, asemanandu-se cu constrangerea psihica prevazuta in art. 46 alin. (2) C. pen.[11].

Pentru existenta cauzei speciale care inlatura caracterul penal al faptei prevazuta in art. 255 alin. (2) C. pen., se cer a fi indeplinite urmatoarele cerinte esen­tiale: a) sa existe o constrangere prin orice mijloace din partea celui care a luat mita; b) initiativa darii de mita sa nu provina de la cel care promite; c) constrangerea trebuie sa aiba caracter real; d) constrangerea trebuie sa fie anterioara promisiunii, ofertei sau darii foloa­selor.

Conform art. 255 alin. (3) C. pen., mituitorul nu se pedepseste daca denunta autoritatii fapta, mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru acea infractiune.

Toate aceste prevederi au incidenta si asupra faptelor comise in cadrul activitatii notariale, in modurile exemplificate anterior.

8. Incercarea de a determina marturia mincinoasa este prevazuta de art. 261 C. pen si consta in incercarea de a deter­mina o persoana prin constrangere ori corupere, sa dea declaratii mincinoase intr-o cauza penala, civila, disciplinara sau in orice alta cauza in care se asculta martori. In alin. (2) se extinde protectia oferita de lege impotriva actelor de constrangere sau corupere si asupra expertilor sau interpretilor.

Elementul material al infractiunii consta intr-o actiune a unei persoane de a incerca sa determine marturia mincinoasa a altei persoane.

In art. 261 C. pen. legiuitorul indica mijloacele intrebuintate de faptuitor, si anume constrangerea sau coruperea. Asadar, orice alt mijloc utilizat exclude existenta infractiunii.

Astfel pentru a fi in prezenta acestei infractiuni, esential este ca actiunea de deter­minare sa nu reuseasca, ramanand la stadiul de tentativa de instigare la marturie mincinoasa, dar pe care legiuitorul a incriminat-o distinct, asa cum am vazut, sub denumirea de „incercarea de a determina marturia mincinoasa” [12].

Daca actiunea de determinare a reusit vom intalni doua situatii distincte.

Prima situatie este atunci cand o persoana a fost determinata la marturie min­cinoasa, a acceptat, dar din diferite motive nu trece la executare sau depune marturie adevarata. Raspunderea faptuitorului in cazul descris va fi angajata conform art. 29 C. pen. si art. 259 C. pen. pentru instigare neurmata de executare la infractiunea de marturie mincinoasa.

A doua situatie exista cand actiunea de determinare a reusit; cel care a depus marturie mincinoasa va raspunde pentru infractiunea prevazuta in art. 260 C. pen., iar cel care l-a determinat, in conformitate cu prevederile art. 27 si art. 260 C. pen., va raspunde in calitate de instigator la marturie mincinoasa.[13].

Constrangerea poate fi atat fizica, cat si psihica. Constrangerea fizica se prezinta sub forma unor actiuni violente impotriva subiectului pasiv, dar acestea trebuie sa se inscrie in limitele prevazute de art. 180 alin. (1) C. pen. In caz contrar, consideram ca trebuie sa se aplice regulile concursului de infractiuni intre art. 261 C. pen. si una din infractiunile prevazute in art. 180 alin. (2), art. 181, art. 182 C. pen., dupa caz.

Constrangerea psihica se prezinta sub forma unei amenintari.

Coruperea presupune promisiunea, oferirea, darea de bani sau alte foloase unui martor, expert sau interpret pentru a-l determina sa depuna marturie mincinoasa. Foloasele pot fi atat materiale, cat si de alta natura.

In activitatea notariala se poate comite aceasta infractiune cand, de exemplu, in cazul unei proceduri succesorale se incearca determinarea unei persoane sa depuna marturie mincinoasa cu privire la numarul de copii pe care ii avea defunctul. Daca acest demers a reusit, persoana care a declarat fals in fata notarului va raspunde pentru comiterea infractiunii de marturie mincinoasa, iar cea care a reusit determinarea la aceasta va raspunde pentru instigare la marturie mincinoasa.

10. Infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale este o alta infractiune care poate fi comisa de catre cei care apeleaza la serviciile notarului public. Fapta este descrisa de art. 288 C. pen. si a fost analizata in cadrul capitolului rezervat infractiunilor comise de catre notarul public.

In mod concret, in activitatea notariala se poate, de exemplu ca cei care apeleaza la serviciile notarului sa falsifice un inscris oficial – un certificat de deces astfel incat sa poata veni la mostenire si persoane care nu aveau in realitate acest drept. In cvasitotalitatea cazurilor vom avea de a face cu un concurs real de infractiuni intre faptele de fals material in inscrisuri oficiale si cea de uz de fals. Nu se va intampla asa doar in cazul in care inscrisul oficial a fost falsificat de o alta persoana decat cea care il prezinta notarului. In aceste situatii, se va retine in sarcina beneficiarului serviciului notarial infractiunea de uz de fals, prevazuta de art. 291 C.pen., iar in sarcina persoanei care a falsificat inscrisul, dupa caz, fals material    in inscrisuri oficiale (art. 288 C.pen.) sau fals intelectual (art. 289 C.pen.) daca cel care falsifica este cel care avea competenta functionala de a intocmi actul.




11. Infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata este prevazuta de art. 290 C.pen. si consta in falsificarea unui inscris sub semnatura privata prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii sau prin alterarea sa in orice mod, daca faptuitorul foloseste inscrisul falsificat ori il incredinteaza al­tei persoane spre folosire, in vederea producerii unei consecinte juridice.

Spre deosebire de cazul infractiunilor de fals in inscrisuri oficiale, obiectul material al acestei infractiuni este constituit, de aceasta data, dintr-un inscris sub semna­tura privata.

Legea nu defineste notiunea de „inscris sub semnatura privata”. In literatura de specialitate[14] s-a aratat ca inscrisul sub semnatura privata este inscrisul care emana de la o persoana particulara si care consemneaza raporturi juridice intre particulari, in sensul ca reprezinta o manifestare de vointa ori constatarea unui act, fapt sau imprejurare cu semnificatie juridica, fiind susceptibil de a dovedi existenta, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligatii. Inscrisul trebuie sa fie semnat si datat de persoana de la care emana. In acelasi timp, inscrisul sub semna­tura privata trebuie sa aiba un continut cu relevanta juridica, putand servi ca dovada a continutului sau, chiar daca initial el nu a fost intocmit in acest scop.

Elementul material al infractiunii este constituit din doua actiuni care sunt executate succesiv: in primul rand, falsificarea inscrisului sub sem­natura privata, prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui in orice mod, urmata, in al doilea rand, de folosirea inscrisului falsificat ori incredintarea sa, spre folosire, altei persoane.

Simpla falsificare a inscrisului sub semnatura privata nu constituie infractiune. Aceasta actiune trebuie sa fie urmata de folosirea inscrisului de catre cel care a fost autorul falsificarii sau inscrisul falsificat sa fie incre­dintat, spre folosire, altei per­soa­ne.

Deoarece falsul in inscrisuri sub semnatura privata include si folosirea inscrisului falsificat de catre persoana care a falsificat, nu se va putea retine ca infractiune distincta uzul de fals[15].

Activitatile care compun elementul material al laturii obiective vor cadea sub incidenta legii penale doar in masura in care va fi indeplinita cerinta esentiala ca acestea sa fi fost executate in vederea producerii unei consecinte juridice. Se apre­ciaza ca aceasta cerinta este intrunita daca inscrisul falsificat are aparenta unui act veritabil, cu o anumita semnificatie juridica si capabil sa aiba o putere probatorie[16].

In activitatea notariala infractiunea poate fi comisa foarte usor in cazul in care o persoana se prezinta in fata notarului public cu un inscris redactat anterior si ii cere acestuia sa il autentifice.

12. Infractiunea de fals in declaratii este prevazuta de art. 292 C.pen si consta in declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145, in vederea producerii unei consecinte juridice pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori imprejurarilor, de­claratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte.

Elementul material al infractiunii prevazute in art. 292
C. pen. consta, asadar, in actiunea de a face o declaratie necorespunzatoare adevarului in fata unui organ sau institutii de stat ori a unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145 C. pen. care sunt competente, din punct de vedere legal, sa ia act de de­claratia respectiva.

Actiunea de declarare necorespunzatoare a ade­varului va constitui element material al laturii obiective a acestei infractiuni, numai in masura in care ea a fost facuta unui organ sau institutii de stat, ori a unei alte unitati dintre cele Ia care se refera art. 145 C. pen, competenta sa primeasca o astfel de declaratie, iar, in al doilea rand, numai daca declaratia era apta, potrivit legii ori imprejurarilor, sa ser­veas­ca pentru producerea consecintei juridice preconizate de faptuitor.     Activitatea notariala, dupa cum am aratat anterior, reprezinta un serviciu de interes public, la care se face referire in art. 145 C. pen.

O alta cerinta esentiala pentru existenta infractiunii de fals in declaratii este aceea ca declaratiile susceptibile de a produce consecinte juridice sa nu aiba, potrivit legii, un tratament juridic special, cum ar fi declaratiile mincinoase ale martorului, denuntarea calomnioasa s.a. Indeplinesc aceasta cerinta esentiala, de exemplu, declaratiile de stare civila, declaratiile de avere pe care le fac functionarii publici, etc.

In activitatea notariala se poate comite infractiunea de fals in declaratii cand, de exemplu, se prezinta o persoana care declara in fata notarului public ca nu este casatorita si, datorita acestui fapt instraineaza un imobil bun comun al sau si al sotului, fara consimtamantul acestuia.

In literatura de specialitate s-au ridicat unele probleme interesante in raport de fapta unei persoane de a se prezenta in fata notarului si de a declara un pret de vanzare a unui imobil mai mic decat a fost perceput in realitate, in scopul diminuarii taxei notariale de platit[17].

Pentru calificarea acestei fapte au fost luate in discutie prevederile art. 4 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notariala[18]. Textul citat precizeaza ca: „autentificarea actelor intre vii, translative ale dreptului de proprietate si ale altor drepturi reale, care au ca obiect bunuri imobile, se taxeaza la valoarea declarata de parti in actul autentic. Daca exista o disproportie vadita intre valoarea declarata de parti si valoarea de circulatie, notarul va amana autentificarea actului pana la stabilirea valorii de circulatie, prin expertiza efectuata la cererea Camerei Notarilor Publici, pe cheltuiala acesteia; in acest caz, autentificarea se taxeaza la valoarea astfel stabilita.” Dupa cum se observa, reglementarea lasa la aprecierea partilor stabilirea pretului de tranzactionare, dar in caz de disproportie vadita taxarea se va face la pretul rezultat din expertiza.

S-a apreciat, ca fapta de a declara un pret mai mic decat cel real reprezinta infractiunea de evaziune fiscala (art. 12 din Legea nr. 87/1994). Legea nr. 87/1994 a fost intre timp abrogata si inlocuita de Legea nr. 241/2005 la care ne-am referit deja pe parcursul lucrarii noastre. In mod corelativ, insa, in actuala reglementare s-a apreciat ca o astfel de fapta constituie infractiunea de la art. 9 alin. 1 lit. a: „ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile”[19]

Si solutia expusa anterior a fost combatuta. Fostul Tribunal Suprem a stabilit ca in cazurile in care cu ocazia incheierii unui contract de vanzare-cumparare a unui imobil, partile au declarat la notariatul de stat un pret infe­ri­or pretului real, aceasta fapta constituind contraventie fiscala[20]. Se propunea , ca si in prezent, sa se promoveze aceeasi solutie. Propunerea are in vedere faptul ca, chiar daca bugetul statului este prejudiciat, potrivit art. 4 din O.G. nr. 12/1998 taxarea se face la valoarea declarata de parti, dar nu mai putin de valoarea de circulatie stabilita prin expertiza. Din acest motiv, daca valoarea declarata de parti este mai mica decat pretul de expertiza, taxarea se face la valoarea stabilita pe aceasta cale.

Sustinerea este interesanta, dar trebuie sa tinem seama si de un alt aspect: acela ca Legea nr. 241/2005 nu mai prevede in cuprinsul sau contraventii fiscale, asa cum facea reglementarea anterioara.

Din acest motiv, apreciem ca solutia corecta este aceea de a considera ca acest comportament descris constituie infractiunea de evaziune fiscala prevazuta de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005.

13. Infractiunea de fals privind identitatea este prevazuta de art. 293 C. pen si consta in prezentarea sub o identitate falsa ori atribuirea unei asemenea identitati altei persoane, pentru a induce sau mentine in eroare un organ sau o institutie de stat sau o alta unitate dintre cele la care se refera art. 145, in vederea producerii unei consecinte juridice pentru sine ori pentru altul.

In varianta asimilata, infractiunea se realizeaza atunci cand este incredintat un inscris care serveste pentru dovedirea starii civile ori pentru legitimare sau identificare spre a fi folosit fara drept.

Obiectul material al acestei infractiuni poate fi buletinul de identitate, pasaportul, carnetul de student, legitimatia de salariat, tichetul sau ecusonul de acces intr-o institutie sau orice alt mijloc de care s-a folosit faptuitorul pentru a se prezenta sub o identitate falsa.

In cazul variantei asimilate, obiectul material al infractiunii este repre­zentat de un inscris care serveste pentru dovedirea starii civile ori pentru legitimare sau iden­tificare.

Elementul material al infractiunii in varianta tip se poate infatisa, fie sub forma unei actiuni de prezentare sub o identitate falsa, fie sub forma unei actiuni de atribuire a unei identitati false altei persoane. Exista aceasta infrac­tiune cand faptuitorul s-a folosit de un buletin de identitate al altei persoane pe care l-a sustras si pe care a inlocuit fotografia[22] sau cand inculpatul s-a prezentat sub o identitate falsa organelor de urmarire penala, neavand asupra sa nici un document pentru legitimare sau identificare .

Prezentarea sau atribuirea unei identitati false implica prezentarea unor documen­te de identitate false sau folosirea frauduloasa a unor documente de identitate si nu simple declaratii verbale ale faptuitorului privind identitatea. Aceasta nu se stabileste pe baza de cuvinte, ci pe baza de acte.

In varianta asimilata, elementul material consta intr-o actiune de incredintare a unui inscris care serveste la dovedirea starii civile, ori pentru legitimare sau identifi­care, spre a fi folosit pe nedrept.

Atat varianta tip, cat si cea asimilata, presupun existenta unor cerinte esentiale care intregesc latura obiectiva a infractiunii de fals privind identitatea.

In cazul variantei tip, actiunea de prezentare sub o identitate falsa ori atribuirea unei asemenea identitati se realizeaza in fata unui organ sau institutii de stat ori a unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145 C. pen., in fata careia se rea­li­zea­za falsul privind identitatea. Acest scop imediat este dublat de un scop subsec­vent, si anume: producerea unei consecinte juridice, pentru sine ori pentru altul[24].



In varianta asimilata, scopul urmarit de faptuitor prin incredintarea inscrisului care serveste pentru dovedirea starii civile ori pentru legitimare sau identificare este acela de a fi folosit fara drept, adica de a servi la obtinerea unei identitati false.

In activitatea notariala infractiunea se poate comite, de exemplu, prin asumarea identitatii unei persoane si pretinderea fata de notarul public sa efectueze un act in numele persoanei a carei identitate a fost insusita.



George Antoniu, op. cit., vol. I, pag. 191.

Vintila Dongoroz s.a, op. cit., vol. III, pag. 414.

Vintila Dongoroz, op. cit., vol. III, pag. 427.

Vintila Dongoroz, op. cit., vol. III, pag. 431.

Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, , op. cit., pag. 247.

Trib. Mun. Bucuresti, s. a II-a, pen., decizia nr. 401/1991, in Culegere de practica judiciara pe anul 1991, Casa de Editura si presa „Sansa” S.R.L., Bucuresti, pag. 267.

Trib. Jud. Bihor, decizia pen. nr. 120/2000, Revista Dreptul nr. 6/2001, pag. 43.

Trib. Jud. Hunedoara, decizia pen. nr. 69/2000, in Revista Dreptul nr. 5/2000, pag. 35.

Trib. Suprem, s. pen., decizia nr. 1689/1986, Revista Romana de Drept nr. 5/1988, pag. 6

Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, op. cit., pag. 290.

Vasile Mirisan, „Constrangerea la darea de mita”, in Revista de Drept Penal nr. 3/1995, pag. 78-81.

Vintila Dongoroz si colab., op. cit., vol. IV, pag. 192.

Octavian Loghin si Tudorel Toader, Drept penal, partea speciala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1994, pag. 435.

Vintila Dongoroz si colab., op. cit., pag. 438; Teodor Vasiliu si colab., op. cit., pag. 270; O.A. Stoica, Drept penal. Partea speciala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, pag. 340.

Trib. Suprem, s. pen., decizia nr. 285/1974, C.D., pag. 430; Trib. jud. Suceava, decizia. pen. nr. 766/1983, Revista Romana de Drept nr. 10/1984, pag. 77.

Teodor Vasiliu si colab., op. cit., pag. 277.

Octavian Radulescu, P.I. Radulescu, A.M. Radulescu, op. cit., pag. 131.

Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 43 din 29 ianuarie 1999 si modificata cel mai recent prin H.G. nr. 797/2005 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si pentru amenzile care se indexeaza anual pe baza ratei inflatiei, aplicabile in anul fiscal 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 725 din 10 august 2005

Valerica Dabu, Noua Lege privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. Dispozitii penale abrogate. Constitutionalitate (II), Revista de criminalistica nr. 1/2006, pag. 31.

Trib. Suprem, s. pen., decizia nr. 791/1974, RRD nr. 10/1974, p. 58.

O. Radulescu, P.I. Radulescu, A.M. Radulescu, op. cit., pag. 131

Trib. jud. Brasov, decizia pen. nr. 530/1978, Revista Romana de Drept 11/1979, pag. 70.

Trib. jud. Timis, decizia pen. nr. 326/1977, Revista Romana de Drept nr. 12/1977, pag. 49.

Vintila Dongoroz si colab., op. cit., vol IV, pag. 6



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1294
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site