Raspunderea internationala a statelor

Raspunderea internationala a statelor

Prin subiect de drept se inteleg participantii la raporturile juridice care au calitatea de a fi titulari de drepturi si obligatii. In cazul raportului juridic de drept international public, statele, cu exceptia organizatiilor internationale, sunt purtatoare de drepturi si obligatii si totodata creatoare ale normelor dreptului international public. Statul ca subiect de drept international are si capacitatea de a participa la elaborarea principiilor si normelor dreptului international public, ceea ce presupune o vointa proprie, suverana, care garanteaza aplicarea acestor norme.

Statele sunt subiecte directe si depline, fiind titulare universale si originare de drepturi si obligatii care iau nastere in raporturile internationale. Aceasta calitate o au toate statele, indiferent de marimea lor, sistemul lor social-politic, gradul lor de dezvoltare economica si culturala. Statul este subiect de drept ipso facto, ceea ce rezulta din esenta sa ca entitate suverana in relatiile internationale.^[1]

Pe langa state, ca subiecte de drept international intalnim si natiunile si popoarele care lupta pentru eliberarea lor, ele bucurandu-se de anumite drepturi inca inainte de a se constitui in state independente. De asemenea, organizatiile internationale guvernamentale sunt subiecte derivate de drept international, deoarece nu se bucura de o vointa proprie suverana cum au statele. Ele sunt create de catre state, pe baza vointei lor, intruchipata in statutul organizatiei respective. Totodata, statele au oricand posibilitatea de a modifica acest statut sau chiar sa desfiinteze organizatia internationala.

Raspunderea internationala se defineste ca institutie a dreptului international public in temeiul careia statul sau alt subiect al acestui drept, care savarseste fapte internationale ilicite, raspunde fata de statul lezat prin aceste fapte sau fata de toate statele lumii in cazul crimelor internationale. Raspunderea internationala a statului apare in limitele raportului juridic care ia nastere ca urmare a violarii normelor de drept international de catre stat si presupune obligatia statului lezat, a altor state sau organizatii internationale de a aplica aceste sanctiuni in vederea apararii legalitatii, a ordinii de drept international public.

Raspunderea internationala a statelor a fost reglementata de Organizatia Natiunilor Unite pentru statele membre in luna noiembrie 2001, in cadrul sesiunii 53 a Comisiei de Drept International. Seria de 59 de articole incearca sa formuleze, in functie de codificarea si dezvoltarea progresiva, regulile de baza ale dreptului international privind raspunderea statelor pentru actiunile proprii catalogate ca fiind incalcari ale normelor de drept international. Accentul este pus pe conditiile generale care fac un stat sa fie catalogat responsabil pentru incalcarea unor norme de drept international si consecintele legale care rezulta. Articolele nu incearca sa defineasca continutul obligatiilor internationale ce revin statelor, obligatii a caror incalcare ar da nastere responsabilitatii, aceasta fiind functia normelor primare de drept international.

In cazul unei fapte internationale ilicite, raportul de cauzalitate ia nastere intre statul vinovat si cel lezat, in cadrul caruia victima are dreptul sa pretinda restabilirea drepturilor sale si anumite despagubiri, iar statul vinovat are obligatia de a raporta toate consecintele materiale si politice care decurg din raspunderea sa internationala. In cazul agresiunii ia nastere un raport juridic special intre agresor si victima agresiunii, inclusiv restul statelor comunitatii mondiale.

Angajarea raspunderii internationale a unui stat presupune intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii : fapta internationala ilicita sa fie savarsita de un subiect de drept international public, in mod liber ; prin ea sa se produca daune materiale sau de alta natura unui alt subiect de drept international public si, totodata, prin fapta respectiva sa se incalce principiile sau normele acestui drept ; sa existe un raport de cauzalitate intre fapta internationala ilicita si prejudiciul cauzat. Raspunderea internationala nu opereaza atunci cand faptul ilicit international are la baza forta majora sau alte cauze exoneratorii prevazute de normele dreptului international.

Jurisprudenta internationala a hotarat sa nu asimileze conduita ilicita a unor persoane private statului ai caror cetateni sunt. Acest principiu a fost enuntat spre exemplu in cazul Tellini din 1923, cand un grup de membri ai comisiei internationale italiene delegati cu delimitarea granitei dintre Grecia si Albania au fost asasinati pe teritoriu grecesc. Curtea a decis ca statul poate fi tras la raspundere pentru crima politica numai in conditiile in care nu a asigurat toate masurile necesare de protectie fata de comisia internationala si/sau nu a realizat procedurile legale de urmarire si condamnare a responsabililor. Statul este tinut responsabil in dreptul international ca un intreg, impreuna cu toate organele sale, chiar daca acestea au reglementare autonoma in dreptul intern. Se enunta de asemenea principiul conform caruia legea internationala are un caracter prioritar fata de cea interna. Aceasta se concretizeaza in faptul ca dispozitii ale legilor internationale nu pot fi evitate invocandu-se dispozitii interne.

Fiind principalul subiect al raspunderii internationale, statul raspunde pentru activitatea functionarilor sai, cat si pentru actiunile persoanelor particulare in anumite conditii. El raspunde pentru actiunile persoanelor particulare atunci cand faptele lor lezeaza interesele altui stat sau ale cetatenilor acestuia, iar statul respectiv nu a luat toate masurile necesare impiedicarii unor astfel de fapte. Daca nu se constata aceasta omisiune din partea statului, in cazul in care persoana particulara a savarsit pe teritoriul sau fapte ilicite impotriva altui stat, el este dator sa pedepseasca pe cel vinovat si sa dea posibilitatea statului lezat sa obtina reparatii in fata organelor sale administrative sau judecatoresti. Este insa necesara stabilirea in fiecare caz a caracterului ilicit al unei actiuni sau omisiuni a unui stat. In ceea ce priveste crimele internationale, raspund atat statele, cat si persoanele fizice. Tragerea la raspundere a statului vinovat nu absolva de raspundere persoanele care au fost executorii faptei internationale ilicite.

Esenta unui fapt international ilicit rezida in neconformitatea conduitei statului in raport cu conduita pe care ar fi trebuit sa o adopte ca parte semnatara la o anumita obligatie internationala. O asemenea conduita da nastere unor raporturi legale, cunoscute sub denumirea de "raspundere internationala ". Astfel, se poate vorbi despre o incalcare a unei obligatii internationale de catre un stat atunci cand un act al acestuia nu este in conformitate cu obligatia respectiva, indiferent de originea sau natura acesteia. Concluzia este ca in materia dreptului international nu exista distinctie intre regimul responsabilitatii pentru incalcarea unei norme a unui tratat sau a unei alte norme (cutumiare, principii generale ale dreptului international, etc.). De asemenea, nu se face distinctie legata de originea normei incalcate ; ea poate fi o norma civila sau una criminala.

Raportul sesiunii 53 a Comisiei de Drept International Public din cadrul O.N.U. prezinta, in Capitolul 4 al primei parti componente, raspunderea unui stat in legatura cu actele unui alt stat. Desi se pune accent pe raspunderea individuala a statului pentru propriile fapte, practica nu exclude situatiile in care faptele internationale ilicite sunt opera mai multor state sau se poate ivi situatia in care mai multe state comit o asemenea fapta printr-un organ comun. De asemenea, mai poate aparea situatia in care un stat actioneaza in numele altui stat pentru realizarea obiectivului mentionat. Trei situatii sunt detaliate de acest capitol: articolul 16 se ocupa de cazurile in care un stat acorda ajutor sau asistenta unui alt stat in vederea sprijinirii acestuia din urma la comiterea unui fapt international ilicit. Articolul 17 are in vedere cazurile in care un stat este responsabil de faptul international ilicit comis de alt stat, ca urmare a presiunilor exercitate asupra primului stat, iar art.18 reglementeaza cazurile extreme in care un stat in mod deliberat constrange un alt stat la comiterea unei fapte internationale ilicite. In oricare dintre cele trei cazuri, actul in sine este comis, cu sau fara acordul statului vinovat in prima instanta, elementul comun al acestor situatii fiind implicarea unui stat secund. Exista insa diferente categorice intre aceste situatii.

Astfel, in cazul articolului 16 statul primar responsabil este statul care executa actul, statul care a acordat sprijin avand mai mult un rol de suport. In cazul articolului 17, in mod similar, statul care a comis fapta este tinut responsabil, desi fapta a fost comisa sub influenta unui alt stat. Situatia este diferita in cazul articolului 18, unde se considera ca statul care se face vinovat in prima instanta de comiterea faptei este mai mult instrumentul manipulat al celui de-al doilea stat. O explicatie a solutiei articolului 16 este aceea ca un stat care acorda ajutor financiar unui alt stat nu poate fi tinut responsabil pentru comiterea unei fapte ilicite de cel din urma, acesta putand invoca eventual ajutorul acordat ca o modalitate de presiune.

In continuare, articolul 19 reglementeaza efectele actiunilor prezentate in acest capitol. Intalnim trei idei: in primul rand se pastreaza responsabilitatea statului care a comis fapta, chiar daca cu ajutorul/asistenta sau chiar presiunea unui alt stat. Se recunoaste ca dirijarea, coercitia asupra unui stat nu atrag raspunderea acestuia. In al doilea rand, articolul 20 arata ca prevederile capitolului 4 nu aduc nici un fel de prejudicii in vederea stabilirii responsabilitatii statului care a realizat ajutorul sau coercitia. Totusi, exista situatii care pot rasturna problema responsabilitatii. In al treilea rand, se pastreaza responsabilitatea oricarui alt stat caruia i s-ar putea atribui conduita international ilicita.

In cazul unei pluralitati de state prejudiciate, fiecare stat in parte poate invoca raspunderea internationala a statului responsabil. In situatia opusa, cand este vorba despre o pluralitate de state responsabile, raspunderea fiecarui stat in parte poate fi invocata in legatura cu acea fapta. Se precizeaza, insa, faptul ca aceasta forma de raspundere nu poate permite unui stat victima sa recupereze pe calea compensatiilor mai mult decat a fost prejudiciat. In cazul mai multor state responsabile pentru aceeasi fapta ilicita, cuantumul compensatiilor se discuta intre ele. Nu exista nici un prejudiciu adus dreptului de recurs pe care un stat responsabil il are impotriva unui alt stat responsabil.

In ceea ce priveste invocarea raspunderii de catre alt stat decat cel prejudiciat, aceasta poate fi facuta numai daca obligatia incalcata era datorata unui grup de state din care face parte si acesta din urma sau daca obligatia incalcata priveste intreaga comunitate in ansamblu. Acesta are dreptul sa ceara de la statul responsabil incetarea incalcarii, asigurarea unor garantii de incetare si repararea prejudiciilor.

Capitolul II al ultimei parti a raportului dezvolta contramasurile ce pot fi luate in asemenea cazuri. Cu alte cuvinte, se refera la masurile ce pot fi aplicate, care in alte circumstante ar fi contrare obligatiilor internationale statului prejudiciat fata de statul responsabil. Acestea nu sunt luate de catre primul stat pentru a inceta fapta ilicita si a da curs reparatiilor ; sunt o trasatura a unui sistem descentralizat care permit statelor sa-si reclame drepturile si sa-si refaca relatia legala cu statul care le-a adus atingere acestor drepturi. Este recunoscut atat de guverne, cat si de tribunalele internationale ca aceste contramasuri sunt justificate in anumite cazuri. Contramasurile constau intr-o conduita ce implica derogari de la normele unui tratat international, derogari ce sunt permise in anumite situatii exceptionale ; aceste masuri sunt esentialmente temporare, menite sa atinga un anume scop, care odata atins, nu mai justifica folosirea unor asemenea masuri. Contramasurile trebuie sa fie proportionate si nu trebuie sa implice o neconcordanta cu obligatiile nascute din tratat. Apoi, acestea nu sunt opozabile "erga omnes", ci trebuie limitate numai intre cele doua state. In ceea ce priveste conditiile procedurale, statul responsabil trebuie chemat sa isi indeplineasca obligatiile, notificat in cazul deciziei de a lua contramasuri si oferta de a negocia cu acesta. In cazul in care fapta ilicita a incetat, contramasurile nu pot fi luate, iar daca au fost luate-trebuie suspendate in cel mai scurt timp posibil.

In dreptul international raspunderea are loc intre state si, in general, intre subiectele acestui drept. Iata de ce orice reclamatie impotriva unui stat trebuie sa emane tot de la un alt stat. Chiar in cazul in care fapta internationala ilicita a unui stat a lezat interesele cetatenilor altui stat, acesta din urma trebuie sa actioneze pentru apararea intereselor propriilor sai cetateni. In acest mod, dreptul statului de a apara pe plan international interesele cetatenilor sai decurge din calitatea sa de subiect al dreptului international.

Statul, ca entitate suverana, are o responsabilitate internationala care decurge din calitatea lui de subiect de drept international. Aceasta raspundere internationala a statelor constituie garantia asigurarii ordinii, legalitatii si securitatii internationale. Fiind subiecte ale dreptului international, statele raspund pentru actele reprezentantilor lor care incalca legalitatea internationala, suveranitatea neputand constitui un atribut prin a carui folosire abuziva s-ar incalca drepturile altor state.

Caracteristica proprie statelor de a fi principalele subiecte ale dreptului international rezolva, in esenta, problema sferei subiectelor raspunderii internationale. Statele, ca detinatoare ale suveranitatii, exercita suprematia asupra teritoriului si se comporta independent in relatiile care se stabilesc intre ele. Evident, statele suverane si egale in drepturi unele fata de altele nu sunt numai subiecte ale dreptului international, ci si creatoarele lui.