Consideratii privind stilurile manageriale

Consideratii privind stilurile manageriale

Stilul managerial constituie o problema esentiala pentru realizarea cu succes a activitatii de conducere. Solutionarea numeroaselor probleme pe care le ridica activitatea manageriala tine nu numai de aptitudinile tehnice si conceptuale, strict necesare conducatorului intr-o organizatie, dar si de modul practic in care sunt aplicate aceste cunostinte. Constituit ca un domeniu al artei manageriale, stilul de conducere impune armonia intre munca socio-umana si cea tehnico-economica printr-un sprijin reciproc, astfel incit activitatea organizationala sa se inscrie pe o traiectorie de crestere continua a eficientei si eficacitatii.

Pentru definirea stilurilor de conducere, majoritatea autorilor fac referire la un anumit mod de exercitare a managementului, mai precis a atributiilor acestuia. Astfel, Panaite C. Nica (1994) arata ca stilul de management exprima "modalitatile in care managerii isi exercita atributiile ce le revin in planificarea, organizarea antrenarea si coordonarea activitatii, fiind definit in principal de atitudinea fata de subordonati." Mai mult, "stilul de management reflecta modul in care un manager gindeste si actioneaza."

O viziune psihosociologica asupra stilurilor de conducere ofera Ion Petrescu (1991), pentru care stilul de conducere reprezinta "un ansamblu complex de comportamente individuale, de atitudini, de tehnici specifice si de maniere, pe care le dezvolta managerul in diferitele momente ale conducerii si in relatiile directe cu colaboratorii." Aceasta definitie reitereaza faptul ca activitatea manageriala se desfasoara prin intermediul relatiilor umane, relatii ce ridica probleme de atitudine, conceptie si comportament.

Daca ne referim la acest ultim aspect, legat de comportamentul managerului, amintim ca majoritatea studiilor efectuate asupra stilurilor manageriale arata ca trasaturile de personalitate sunt cele care definesc un anumit stil sau fel de a fi a managerului. Aceasta abordare, mai pragmatica a notiunii de stil managerial, o intilnim intr-o lucrare recenta a profesorului Ioan Mihut (2001), care consemneaza ca "stilul managerial constituie un ansamblu de calitati profesionale, organizatorice, morale, precum si de trasaturi de personalitate, care se manifesta mai mult sau mai putin evident in activitatea zilnica si in imprejurari relevante, si care se bucura de un grad ridicat de stabilitate in timp."

De aici se poate concluziona ca stilul managerial este puternic marcat de trasaturile actionale, dar si de trasaturile temperamentale, ultimele fiind cele care exprima latura dinamico-energetica a fiintei umane, cu influente majore in conturarea personalitatii managerului. Pentru a explica totalitatea atributelor stilului managerial, cunoasterea personalitatii conducatorului constituie un demers cognitiv necesar si deosebit de delicat, vizind in esenta surprinderea trasaturilor generale si specifice care isi pun amprenta asupra comportamentului uman. Personalitatea este data atit de zestrea genetica, cit si de factorii achizitionati in urma experientelor traite in mediul socio-profesional, avind un rol decisiv in activitatea de conducere.

Urmarind aceleasi preocupari pentru identificarea trasaturilor de personalitate ale managerului de succes, R. Stotgill evidentiaza: puternica orientare spre asumarea de responsabilitati si angajarea in indeplinirea sarcinilor, tenacitate in indeplinirea scopurilor stabilite, spirit indraznet si originalitate in rezolvarea problemelor, initiativa, autoincredere, disponibilitate pentru acceptarea consecintelor actiunilor si deciziilor altor persoane, abilitate de influentare a comportamentului altora si capacitate de structurare a relatiilor interpersonale. De asemenea, studiile lui J. Adair propun alte atribute, cum ar fi: integritate, curaj, tact, incredere, loialitate, simtul datoriei, umanitate, energie, etc.

Toate aceste teorii, axate pe trasaturile de personalitate, au pornit de la premisa ca pentru a exercita un stil de conducere eficient, un manager trebuie sa posede o serie de calitati. Acesta este un lucru imbucurator pentru viitorul manager dar totusi, cercetarile ulterioare nu au reusit sa conduca la elaborarea unei liste complete cu atributele profilului psihosocial al unui manager eficient. Rezultatele cercetarilor initiate in aceasta directie s-au dovedit destul de confuze si chiar contradictorii, deoarece nu au confirmat faptul ca aceste trasaturi diferentiaza categoric managerii eficienti de cei ineficienti; de aici si imposibilitatea formularii celui 'mai bun' stil managerial. Insatisfactia abordarii stilurilor manageriale prin prisma trasaturilor i-a condus pe cercetatori intr-o alta directie, si anume a studiului stilurilor manageriale din perspectiva comportamentului manifest al managerilor, cu alte cuvinte, observarea modului concret in care acestia influenteaza celelalte persoane.

Sa retinem ca responsabilitatea, curajul in asumarea riscurilor, intuitia, siguranta de sine si autoritatea pe care o exercita managerul sunt determinate de personalitate. Insa, asa cum este recunoscut, identitatea personalitatii managerului se construieste progresiv in timpul dezvoltarii individului, nefiind fixata niciodata definitiv, desi se bucura de o anumita stabilitate in timp. Acest fapt se datoreaza mediului organizat care, devine tot mai mult, terenul de manifestare a unor exigente, nevoi, conflicte si interese in fata carora managerul trebuie sa se adapteze si sa le rezolve.

Studiul stilurilor manageriale inseamna abordarea acestora sub impactul produs si de alte variabile de influenta, asa cum rezulta din figura 6.1. In categoria factorilor specifici, pe linga trasaturile de personalitate ale managerului sunt mentionate pozitia ierarhica detinuta si caracteristicile grupului condus. Pozitia ierarhica determina o anumita putere sau o capacitate de a influenta pe altii, fiind cunoscut ca managerii de la nivelele ierarhice superioare au, de obicei, mai multa putere decit cei aflati pe nivelele inferioare. Retinem ca nevoia de putere este valoroasa cita vreme nu constituie, asa cum arata unele cercetari ale psihologilor, expresia nevrotica a unor slabiciuni (sentimente de inferioritate, privatiuni din copilarie sau lipsa afectiunii).

Calitatile grupului condus, alaturi de celelalte variabile, reprezinta o determinanta a stilului managerial, fiind luate in considerare modificarile in timp ale caracteristicilor acestuia: marime, omogenitate, coeziune, norme impartasite in comun, capacitatea de rezolvare a problemelor, etc. Un grup este alcatuit din doua sau mai multe persoane intre care sunt stabilite relatii interpersonale semnificative. In orice organizatie se constituie doua tipuri de grupuri care influenteaza stilul managerial: formal si informal.

Din punct de vedere al indeplinirii sarcinilor, numeroase cercetari au sugerat implicatiile caracteristicilor grupurilor in fixarea unor coordonate ale stilului managerial - intre un stil tehnicist atunci cind 'maturitatea' subalternilor este scazuta si unul umanist in cazul unei maturitati depline a grupului.

Pe de alta parte, stilul managerial practicat se alimenteaza atit din calitatile intrinseci, specifice persoanei managerului sau grupului condus, cit mai ales din factorii determinati de variabilele cu caracter general: cultura si climatul organizational, structura organizatiei si mediul economic si social. Cultura organizationala vizeaza citeva elemente cum ar fi: regulile de comportament, normele care se dezvolta in cadrul organizatiei, valorile dominante adoptate de organizatie privind produsele, filosofia care calauzeste politica organizatiei fata de partenerii de afaceri, regulile stabilite pentru functionarea ei eficienta, spiritul si climatul ce caracterizeaza organizatia in mediul ei intern si in relatiile cu mediul inconjurator.

Studierea dimensiunilor culturii organizationale permite observarea intregului comportament uman in organizatie si punerea in valoare a realitatilor organizatiei, relevante pentru functionarea acesteia. Cultura constituie elementul care face jonctiunea intre caracteristicile mediului extern si nevoia de integrare interna prin aderenta intregului personal la obiectivele strategice ale organizatiei. Normele impuse de cultura organizationala stabilesc ceea ce este dezirabil sau indezirabil, comportamentele adecvate sau nedorite intr-o organizatie, in lipsa acestora fiind grav afectata functionarea optima a organizatiei. Cei care se inscriu pe coordonatele unui stil de conducere participativ pot exercita o influenta puternica asupra subordonatilor pentru a accepta si sustine cultura organizationala. Putem aprecia de asemenea, ca managerul trebuie sa se adapteze in practicarea unui stil de conducere la ceea ce inseamna 'identitatea' organizatiei si sa actioneze in sensul dezvoltarii acesteia.

O alta variabila importanta ce influenteaza stilul managerial este structura organizatiei. Aceasta se refera la gruparea activitatilor omogene in subdiviziuni organizatorice sau modul in care o organizatie isi imparte si coordoneaza munca in sarcini specifice. Importanta sarcinii repartizate spre rezolvare si gradul de structurare a acesteia determina managerul sa adopte un anumit comportament care sa corespunda exigentelor activitatilor si responsabilitatilor care ii revin. Gradul de divizare a muncii pe orizontala si pe verticala are implicatii asupra stilului managerial din punct de vedere al coordonarii si controlului. Nevoia de supraveghere si control este redusa atunci cind calificarea subordonatilor este inalta, altfel spus sunt 'buni la toate', si se poate lucra intr-un sistem de autoconducere. Nu acelasi lucru este valabil cind activitatile desfasurate sunt complexe si necesita specializari diferite. In acest ultim caz, diviziunea inalta impune o coordonare mai puternica si intensificarea activitatii de control, ceea ce favorizeaza practicarea unui stil managerial birocratic.

Din abordarile prezentate pina acum rezulta ca in practica nu exista un stil de conducere universal valabil. Primele cercetari privind stilurile manageriale au fost legate mai ales de personalitatea managerului, dar acestea au condus, in final, la ideea ca nu exista trasaturi valabile pentru toti managerii. Istoria ne ofera suficiente exemple de conducatori eficienti, dar extrem de diferentiati sub aspectul variabilelor de personalitate. Putem cauta raspunsul la intrebarea Ce diferentiaza un stil managerial eficient de cel ineficient? in trasaturile de personalitate ale managerului, dar nu numai aici. Pe de alta parte, tot atit de adevarat este ca anumite variabile ale personalitatii joaca un rol fundamental in fenomenul stilurilor manageriale; insa pentru ca au fost imposibil de izolat, cercetatorii si-au indreptat atentia asupra comportamentelor observabile ale managerilor.

Alta concluzie care se desprinde se refera la marea complexitate a factorilor determinanti ai stilului managerial, toti acesti factori avind o actiune sinergica asupra comportamentului managerial. Stilurile de conducere difera ca urmare a trasaturilor de personalitate, dar si a caracteristicilor extrem de diversificate pe care le ofera realitatea concreta. Configurarea propriului stil de conducere este posibila urmarind diferite variante pe care le vom prezenta si a caror eficienta practica a fost experimentata in timp. Noile curente existente in teoria manageriala arata ca managementul, in general, si stilurile de conducere, in particular, trebuie sa raspunda noilor provocari determinate de frecventa spectaculoasa a schimbarilor sociale si sa initieze raspunsuri adecvate fiecarei situatii in parte.