Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


COMPORTAMENT - PSIHISM - COMUNICARE

Cominicare

+ Font mai mare | - Font mai mic



COMPORTAMENT - PSIHISM - COMUNICARE

Relatiile dintre oameni sunt deosebit de complexe si importante; ele reprezinta, de fapt, tesatura, canavaua, pe care se aseaza insasi viata, structura reusitelor, miracolelor sau dezastrelor umane. Trasaturi si insusiri, fapte omenesti (bune sau rele), priviri si gesturi - toate pot crea un COD, un MODEL, un STIL de comunicare interumana.




Comunicarea, inteleasa in sensul sau larg, ca act tranzactional, inevitabil in situatii de interactiune, devine esentiala, fundamentala atat pentru viata personala cat si pentru cea sociala a individului. Astfel, notiuni precum „comunicare', „limba', „limbaj' sunt polisemice, ele comportand o pluralitate de sensuri. Acest fapt provine nu numai din complexitatea intriseca a fiecarei notiuni, ci si din aceea ca ele constituie obiectul de investigatie al mai multor discipline stiintifice : lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica, cibernetica etc. Aceste discipline aduc propriile lor perspective de abordare, care nu sunt intotdeauna identice sau macar complementare. Lamurirea sensului psihologic si etimologic al acestei notiuni se impune, ca o necesitate, mai ales daca luam in consideratie ancorarea lor intr-un sistem de interdisciplinaritate.

Astfel, in limba latina, verbul „comunico-are' provine din adjectivul „munis-e' a carui semnificatie era „care isi face datoria, indatoritor, serviabil'. Cuvantul a dat nastere, prin derivare, unei familii lexicale bogate din care mentionam pe „immunis-e' = scutit de sarcini, exceptat de la o indatorire (de ex. : „imun' inseamna exceptat de la contractarea unei boli, care nu face boala).

Dupa Antoine Meillet (citat de M.Dinu, Op.cit,1994), „communise', inseamna „care isi imparte sarcinile cu altcineva'. In latina clasica insemna, ca si sensul urmasul sau actual „care apartine mai multora sau tuturor'. „Comunicus' a dat ulterior nastere verbului „communico', patrunzand in romaneste pe filiera franceza, odata cu valul de neologisme romantice din ultimul secol si jumatate (Ibidem).

Comunicarea ca act, sistem, cod sau mijloc sta la baza organizarii si dezvoltarii sociale, influentand raporturile pe orizontala si verticala intre oameni - intervenind chiar in aspiratiile lor intime, dar si in cunoasterea realitatii.

In acest sens se accepta de catre diversi specialisti ideea dupa care, capacitatea de a-si formula si transmite gandurile in termeni verbali, este definitorie pentru om. Mai mult decat orice deprindere ori abilitate, posibilitatea comunicarii prin limbaj articulat reprezinta o trasatura universal si specific umana.

Conceptele legate intre ele in vederea deslusirii functiilor si interpretarilor comunicarii sunt : limba, limbaj, mesaj, activitatea creierului etc.

In analiza unitatii dintre limba si gandire trebuie evidentiate doua aspecte. Pe de-o parte, limba are ca functie principala exprimarea gandirii, iar pe de alta, gandirea nu se poate realiza decat in forme lingvistice. Se impune abordarea conceptului „comunicare' dintr-o larga perspectiva psihologica, cu puternice nuante sociale.

Dezvoltandu-se solidar, gandirea a pornit de la un nivel primitiv, cand, confuza si greoaie, se asocia unei limbi nesistematice, pentru a ajunge la stadiul in care poate emite idei si judecati generale, ajutata de o limba tot mai abstracta si, in acelasi timp, mai sistematica.

Intrucat legatura sine qua non intre limba, gandire si limbaj nu ne propunem sa fie dezvoltata in acest material, sugeram doar cateva jaloane in abordarea lor, dar toate notiunile se vor raporta la cel mai general liant, care este : comunicarea.

Posibilitatea transpunerii totale a gandirii si trairilor noastre in limbaj se vede pusa sub semnul indoielii, de contradictia dintre varietatea infinita a acestora si numarul limitat de elemente ale codului, cu ajutorul caruia mesajele sunt transmise interlocutorului (cateva zeci de foneme, cateva zeci de mii de cuvinte, dintre care doar circa 2000 sunt folosite curent).

M. Zlate (1994) arata ca inca din 1969 Claude Flament[1] nota „pentru noi exista comunicare, cand exista schimb de semnificatii'. Se retine notiunea de schimb, dar se precizeaza continutul acesteia, semnificatiile putand fi transmise atat prin mijloace verbale, cat si non-verbale.

Norbert Sillamy (1965) insista asupra caracterului de feed-back al comunicarii. Cand informatia este transmisa, se produce o actiune asupra receptorului si un efect retroactiv asupra persoanei emitente. Anzieu si Martin (1969) atrag atentia asupra elementelor componente ale comunicarii ca si asupra orientarii ei. Astfel, comunicarea constituie „ansamblul proceselor psihice si fizice prin care se efectueaza operatia de punere in relatie a unei persoane sau mai multora, cu alta sau cu mai multe, in vederea atingerii unor obiective'[2].

Pentru deceniile IV-VI ale secolului nostru, multitudinea de informatii a determinat o posibila sistematizare privind actul comunicarii, intre care importante ar fi urmatoarele :

· relatia dintre indivizi sau dintre grupuri ;

· schimbul, transmiterea si receptarea de semnificatii;

· modificarea voita sau nu a comportamentului celor angajati in procesul comunicarii.

Intelegerea in acest mod a comunicarii o intalnim si in unele lucrari mai recente. Baylon si Mignot (1991) noteaza: „prin a comunica si comunicare, noi intelegem punerea in relatie a spiritelor umane sau, daca preferam, a creierelor umane'[3].

Actul comunicarii se realizeaza prin intermediul imaginilor, notiunilor, ideilor, avand un continut informational faciliteaza manifestarea conduitelor umane afective, producand consonanta sau disonanta psihica, efecte de acceptare sau refuz, concordanta sau neconcordanta a trairilor noastre. Cu ajutorul comunicarii se pot transmite trebuinte, aspiratii, imbolduri spre actiune, fapt care ne arata existenta unui continut motivational. Ca actiune generic umana, comunicarea initiaza, declanseaza sau chiar stopeaza activitatile, se evidentiaza rezistenta la efort - componenta a continutului volitional al psihicului uman. Global, se accepta ca toata existenta noastra psihica este implicata in comunicarea specific umana.

Lingvisti, psihologi si sociologi au fost tentati de sistematizarea demersului comunicarii, dar si de implicatiile acestui act, proces sau sistem de coduri.

Diversele clasificari ale mijloacelor de comunicare se refera la:



a) mijloace lingvistice;

b) mijloace paralingvistice;

c) mijloace non-verbal-vocale;

d) mijloace non-vocale;

e) mijloace extralingvistice;

f) mijloace vocale

Combinarea continuturilor si mijloacelor comunicarii, de la manifestarile vocale, tonul vocii, gesturi si pana la informatiile privind trasaturile bio-psiho-sociale ale celui care emite, conduce la perceperea unui anumit specific al ei.

Este nevoie sa diferentiem alte doua notiuni strans legate intre ele si extrem de importante pentru comunicare: limba si limbajul.

Limba reprezinta totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale si gramaticale) ce dispune de o organizare ierarhica, potrivit unor reguli gramaticale, dobandite social-istoric. Fata de individul uman, care reprezinta un summum de insusiri si particularitati individuale, limba este un dat obiectiv, nedepinzand de existenta in sine a individului, ci de existenta colectivitatii umane, a unui popor sau a unei natiuni. Limba este un castig extraindividual, iar comunicarea poate fi inteleasa ca liant al vietii psihice, intr-o societate umana.

Limbajul este definit, cel mai adesea, ca fiind activitatea psihica de comunicare intre oameni, cu ajutorul limbii. Dupa Sillamy (1965), limbajul este o activitate verbala, el reprezinta comunicare prin intermediul limbii; este una dintre formele activitatii comunicative umane.

Credem ca minimum doua diferentieri existente intre limba si limbaj ar putea fi subliniate:

In timp ce limba este un fenomen social, care apare la nivelul societatii, limbajul este un fenomen individual.

Singularizarea limbajului se realizeaza atat in plan fiziologic prin particularitatile aparatului fonator, cat si in plan psihologic, prin manifestari individuale. In limbaj se percep diferentieri personale, chiar daca materialul limbii este acelasi; de asemenea, asezarea cuvintelor in fraza si selectarea lor pentru emiterea unor judecati si rationamente fac din actul comunicarii un „coeficient personal'.

Daca acceptam ca limba este un fenomen extraindividual, atunci limbajul este mijlocit de vehicularea ei. Limbajul presupune transformarea elementelor limbii in elemente proprii, iar pentru aceasta este necesara constientizarea laturii fonetice, grafice si semantice a cuvintelor. Cu ajutorul limbajului, subiectul uman trece de la structuri semantice simple (cuvinte izolate) la structuri semantice complexe (propozitii, fraze, texte).

Preocupat de vasta problematica inscrisa in ecuatia comunicare-limba-limbaj, Valer Mare (1985) considera ca intre comunicare si limba exista relatii de coincidenta partiala a sferelor lor, notiunile de mai sus avand si elementele proprii. Limbajul depaseste limitele comunicarii propriu-zise, desfasurandu-se intr-un fel sau altul cand nu are loc comunicarea interumana (limbajul continua sa fiinteze chiar si atunci cand subiectul nu comunica exterior cu nimeni). Totodata, comunicarea depaseste limitele limbajului verbal, angajand o serie de comportamente specifice umane (imitatia, contaminarea, repetitia).

De comun acord cu autorul mai sus citat, subliniem faptul ca distinctia intre conceptele abordate, desi reala, este totusi relativa, acestea fiind indisolubil legate intre ele. Limbajul odata elaborat, finisat, intervine prin verigile sale interne in desfasurarea tuturor formelor de activitate umana, inclusiv in procesul comunicarii non-verbale.

Rolurile comunicarii apar cel mai bine in evidenta cand le raportam la scopurile pe care aceasta le indeplineste. De Vito (1988) stabileste ca scopuri esentiale ale comunicarii:

· descoperirea personala - care consta in raportarea la altii si obtinerea de elemente pentru propria noastra evaluare;

· descoperirea lumii externe - expliciteaza concret relatiile exterioare ale obiectelor si evenimentelor intelese cu ajutorul comunicarii;

· stabilirea relatiilor cu sens - ne arata ca prin comunicare capatam abilitatea de a stabili si mentine relatii cu altii, deoarece in mod obisnuit ne place sa ne simtim iubiti si apreciati de altii;

· schimbarea atitudinii si comportamentelor - presupune ideea de comunicare, mai ales cea realizata prin intermediul mass-media, careia ii este proprie schimbarea atitudinii si comportamentelor noastre si ale altora;

· joc si distractii - comunicarea inteleasa ca mijloc de destin-dere, de a face glume etc.

Autorul conchide, aratand ca acestea nu sunt singurele scopuri ale comunicarii, dar pe acestea le considera cele mai importante.

Limbajul, fiind o conduita de tip superior, restructureaza profund activitatea si dezvoltarea tuturor celorlalte mecanisme psihice, mediati-zandu-le, indiferent daca ele sunt constiente sau inconstiente.

Sub influenta limbajului, perceptia capata sens si semnificatie, se imbogateste, devine observatie; reprezentarile cand sunt evocate cu ajutorul cuvintelor devin generalizate. La un nivel mai profund, in absenta limbajului, nu putem vorbi de formarea notiunilor, judecatilor si rationamentelor; nu este posibila activitatea de tip „problem-solving'.

Cu ajutorul formularilor verbale avem garantia memorarii de lunga durata. Omul verbalizand, reuseste sa transforme imaginile, sa defineasca motivele si sa isi ierarhizeze scopurile. Vointa definita ca un proces de autoreglaj verbal, contribuie la formarea personalitatii, iar in mod global, subiectul uman, cu ajutorul limbajului, comunica idei, stari, dorinte, adica transmite semnale si coduri.



Mai frecvent, clasificarile comunicarii, efectuate dupa numeroase criterii se refera la existenta urmatoarelor tipuri de comunicare: comu-nicare interpersonala (desfasurata intre doua persoane) si comunicare de grup, divizata in intragrupal si intergrupal.

Comunicarea poate genera cercetari, idei, contradictii, dar si sinteze. In mod obisnuit, clasificarea comunicarii se refera la: comunicarea non-verbala si comunicarea verbala.

Ø Comunicarea non-verbala dupa cum reiese chiar din denumirea ei, se realizeaza prin intermediul unor mijloace - altele decat vorbirea. Mai amplu si mai bine investigate sunt: corpul uman, spatiul sau teritoriul, imaginea. Acest fel de comunicare interumana la care vom reveni in partea a doua a lucrarii recurge la o serie de modalitati: aparenta fizica, gesturile, mimica, expresia fetei.

In legatura cu aparenta fizica o mare importanta o are imbraca-mintea persoanei care furnizeaza informatii (adecvate sau false) despre individ. Imbracamintea devine un mijloc institutionalizat, realizand apropiere sau indepartare de alti subiecti umani cand are un anumit

In distanta sociala, 125-210 cm, cu un maximum de 210-360 cm, vocea este plina si distincta, mai intensa decat ar fi in distanta personala;

In distanta publica, 360-750 cm, si cu un maximum de peste 750 cm, discursul este formalizat, interlocutorul facand gesturi stereotipe si putand deveni un simplu spectator, uneori comunicarea fiind asimilata cu un spectacol.

1.1. COMUNICAREA PRIN IMAGINI

Viata moderna a adus odata cu transformarile sociale, economice si culturale o serie de mijloace lingvistice de comunicare: afise, fotografii, ilustratii, benzi desenate, cinematograful, televiziunea.

Comunicarea prin imagini, desi omniprezenta creeaza un paradox: desi mai putin interactiva intrucat se exercita intr-un singur sens, ea este mult mai eficienta pentru ca se adreseaza si afecteaza un numar mare de persoane.

O mare importanta in aceasta forma de comunicare, la care vom reveni in partea a doua a lucrarii o are mesajul lingvistic care insoteste imaginea completand-o sau explicitand-o. Contextul are si el o importanta deosebita pentru ca el intervine in validarea semnificatiei imaginii.

Multiplicarea si omniprezenta comunicarii prin imagini este considerata de unii autori ca reprezentand un fenomen de adevarata „regresiune culturala' pentru acest sfarsit de secol si mileniu. Se considera ca acest fenomen al imaginii ar impiedica dezvoltarea altor forme de comunicare, pierzandu-se uneori la anumite categorii de populatie gustul pentru lectura, gustul pentru perceperea unor lucrari muzicale, gustul pentru executarea unor modalitati artistice (sculptura, pictura).

1.2. COMUNICAREA VERBALÃ (LIMBAJUL)

Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit in comunicarea interumana. El a fost definit de aceea ca fiind „un vehicul ce transporta intentii, atitudini, un simplu mijloc de transmisie a informatiilor care circula fara rezistenta de la un sistem cognitiv la altul' (Beauvonis, Gliglione, 1981).

Limbajul este mai mult decat un mijloc de transmisie, el este si un mod aparte de conduita a individului (conduita verbala) care implica activitati diverse: vorbire, ascultare, schimb de idei, retinerea de mesaje sonore, reproducerea sau traducerea lor. De asemenea, conduita verbala se subsumeaza unei familii mai largi de conduite: conduite simbolice (desen, gesturi, scris, alte coduri). (M.Zlate, 1994).

Este acceptat ca limbajul ca facultate inerenta si specifica speciei umane constituie tocmai expresia si realizarea conduitelor verbale (Bronckart, 1988).

De aceea, global, studiul limbajului presupune investigarea unor aspecte cum ar fi: perceperea limbajului, intelegerea discursului, memorizarea propozitiilor si a textelor, achizitia si elaborarea limbajului.

Contributii remarcabile in acest domeniu au adus o serie de cercetatori preocupati atat de investigarea achizitiei lingvistice cat si de fenomenul de socializare a copiilor (Wallon, Vigotski, Luria, Piaget, Lorenz K., Broadbent D., Chomsky N.).

Problemele emisiei vocale, a perceperii si intelegerii sunt cel putin la fel de importante ca psihologia limbajului si problema achizitiei si structurarii treptate a limbajului in cadrul comunicarii interumane.

1.3. COMUNICAREA - PRECONDITIE IN STRUCTURAREA SISTEMULUI PSIHIC UMAN

Teoria comunicarii reprezinta o perspectiva de baza in intelegerea activitatii umane, din perspectiva istorica si socio-economica.

Din acest punct de vedere se impun doua observatii paradoxale:

· prezentarea teoriei comunicarii inteleasa ca perspectiva funda-mentala si generala, fata de care, surprinzator, a determinat eforturi si investitii foarte mici in acest domeniu de cercetare. O intelegere adecvata a limbajului si procesului de elaborare a limbajului ar presupune adoptarea explicita a unei perspective in teoria comunicarii;

· cand perspectiva comunicarii a devenit mai obisnuita si mai populara inteleasa ca un aspect integrativ al tendintelor generale de cercetare din ultimele doua-trei decade s-a impus o clarificare atat a conceptului comunicare, cat si teoria comunicarii, atat ca deschidere sociala, cat si ca dezvoltare dinamica a complexitatii conceptelor tangente.

Comunicarea constituie o preconditie bazala pentru toate corespondentele si legaturile sociale. Nici un sistem social, organizat dupa legitatile unei societati nu se poate stabili si mentine, ori schimba fara relatii de tipul comunicarii interumane. Numai participand la activitatile de comunicare omul poate deveni fiinta sociala - fapt care a fost demonstrat de numeroase si adecvate cercetari care au obtinut validarea unor itemi in foarte multe planuri si in foarte multe moduri de abordare a sistemului psihic uman.



1.4. COMUNICAREA - O PERSPECTIVÃ FUNDAMENTAL UMANÃ

In explicitarea acestei asertiuni vom tine cont nu doar de faptul ca omul si sistemele sociale nu ar exista fara comunicare, dar si de implicatiile unei abordari diferentiate.

Daca ne-am imagina ca omul poate fi conceput ca un organism complet lipsit de capacitati de comunicare, am putea realiza aproape concomitent absurditatea acestei supozitii autiste: subiectul uman nu ar fi capabil sa participe si sa se priceapa sa devina membru al unei asociatii sau organizatii sociale.

Daca am incerca sa definim concepte cum ar fi: „individ social', „sistem social', „societate', am descoperi ca factorul decisiv ar fi prezenta sau absenta dispozitiei spre comunicare a participantilor la sistemul respectiv. Pentru o persoana membra a unei societati sau uniuni particulare, a unui sistem social sau grup, criteriul fundamental al comunicarii este daca acel membru poate fi „centrat' (focalizat) pe cunoasterea importantei sistemului de comunicare. Cu alte cuvinte, subiectul ar trebui sa dispuna de capacitati de a se angaja in activitatea de comunicare cu alti membri ai grupului.

Dorinta fireasca de a castiga aceasta capacitate, perspicacitate de a ne intelege pe noi insine si pe colegii nostri ca indivizi umani este similara efortului pe care il face societatea - ca sistem social - de a ne inconjura, de a ne proteja prin adoptarea unei perspective comunicationale si necesitatea de dezvoltare a teoriei privind comunicarea interumana.

Intr-o perspectiva istorica, teoriile privind comunicarea, au la baza intelegerea societatii ca non-statica, in dezvoltare, cu numeroase schimbari dependente in timp de relatiile economice.

Perspectiva comunicationala si teoriile privind comunicarea sunt necesare pentru a concepe societatea ca fiind bazata pe comunicare si interactiune. Perspectivele importante ale societatii: comunicationala, istorica, economica nu se suplinesc ori se inlocuiesc una pe alta, ele nu sunt reciproc exclusive ori competitive.

Intelegerea istorica vizeaza incercarea de a reconstitui perceperea comunicarii si a sistemelor interactionale care au existat de-a lungul diferitelor epoci social-istorice. De aceea, tinem sa aratam ca motivul sublinierilor din perspectiva istorica are la baza intelegerea sistemelor de comunicare interumana ca obiect al schimbarilor intr-o societate, al modificarilor sociale. Ca atare, dezvoltarea limbajului scris, arta tipariturilor, ori televiziunea - toate demonstreaza cum schimbarile in sistemele de comunicare pot promova si sustine schimbari sociale extraordinare. Societatea umana nu poate fi inteleasa si ilustrata in dezvoltarea ei doar din perspectiva comunicarii, dupa cum, omiterea ori neglijarea acestei perspective ar duce in mod necesar la o intelegere inadecvata.

In aceeasi proportie cu perspectiva istorica, perspectiva comunicationala este, de asemenea, una generala.

Abordarea istorica ne ajuta sa intelegem situatiile de viata ale unui subiect la fel ca situatia unei familii, a unei comunitati locale, a unui oras, a unei organizatii, a unei natiuni sau culturi.

Intr-o maniera similara noi putem concepe subiectul uman ca pe un membru al unor sisteme de comunicare si, in acelasi timp, participant la diferite acte ale comunicarii.

Familia poate fi analizata din perspectiva tiparelor de comunicare existente in familie, tot asa cum aceste tipare se stabilesc in familie si mediul social. O societate poate fi descrisa prin intermediul sistemelor de comunicare care au contribuit la dezvoltarea ei - Blakar Rolv (1985) considera ca un criteriu important pentru evaluarea gradului de dezvoltare democratica intr-o anume societate, se refera la accesibilitatile fara discriminari ale membrilor ei fata de o serie de facilitati de comunicare. Pe aceeasi linie, autorul mai sus mentionat afirma ca interrelatiile dintre superputeri nu pot fi complet intelese fara perspectiva comunicarii. Acceptarea Chinei alaturi de SUA si Rusia, ca superputere, a determinat complicarea si largirea metodelor si mijloacelor de comunicare interstatala, internationala.

Cu toate aceste argumente, o serie de psihologi si sociologi observa ca teoriile comunicarii nu au fost elaborate din perspectiva unor discipline conexe ale caror studii s-au extins doar separat. De aceea este dificil de identificat motivele acestei relative neglijari a domeniului comunicarii sub aspect teoretic si metodologic, cu atat mai mult cu cat faptul comunicarii reprezinta un fenomen si proces socio-uman foarte complex.

Psihologii au facut in mod traditional cele mai multe eforturi pentru intelegerea interrelatiei dintre fenomenul limbaj, procesul de elaborare si realizare a limbajului in legatura lui indisolubila cu gandirea. Ca atare, ei s-au ocupat mai putin de comunicarea propriu-zisa. Studiile empirice si teoretice privind comunicarea pot influenta intelegerea adecvata a procesului de elaborare a limbajului si oricum, ar putea determina adoptarea mai sigura a unei perspective comunicationale in cercetari viitoare.


C.Flament in 'Psychologie expérimentale', vol.IX 'Psychologie sociale', P.Fraisse, J.Piaget, PUF, 1969, lectura selectiva.

M.Zlate, 'Fundamente ale psihologiei', partea III, Ed. Hyperion, Bucuresti, 1994, p.8.

Ibidem, op.cit.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1066
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site