Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


LIMBAJUL - MIJLOC DE COMUNICARE

Cominicare

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Comunicarea eficienta
Argumentele - Tipuri de argumente si argumentarea
IMPLICATII ALE COMUNICARII LA NIVEL GLOBAL
COMUNICAREA ORALA
RAMURILE /GENURILE ORATORIEI (JUDICIAR, DELIBERATIV, EPIDICTIC)
CARACTERISTICILE COMUNICARII DE MASA.
Teoriile efectelor mass-media
Comunicarea persuasiva
COMUNICAREA PARAVERBALA
Automanipularea. Analiza Tranzactionala


LIMBAJUL - MIJLOC DE COMUNICARE

Studiul actelor si procesele sociale de comunicare, in ansamblul lor, presupune si abordarea mijloacelor care le fac posibile. Acestea pot fi mai simple sau mai complexe in functie de :




♦scopurile transmiterii de mesaje;

♦semnificatia si structura situatiei in care are loc comunicarea;

♦consecintele comunicarii;

♦gradul de dezvoltare al societatii;

♦reglementarile sociale si culturale existente.

Sunt considerate mijloace de comunicare[2]:

♦sistemele ligvistice si codurile;

♦activitatile tehnice si procedeele de codificare a mesajelor (formarea sunetelor, reprezentarea vizuala a imaginilor si semnelor);

♦tehnicile si activitatile legate de transmiterea mesajelor (transformarea materialului simbolic in forme ce pot persista in timp si pot fi distribuite in spatiu);

♦abilitatile, activitatile si tehnicile asociate receptarii, 'lecturii' sau 'decodificarii' mesajelor.

Limbajul este principalul mijloc de comunicare umana, cel mai frecvent utilizat si care ofera modelul pentru alte forme de comunicare.

1. Definirea limbajului

Sunt multe teorii care incearca sa explice apritia si dezvoltarea limbajului si a limbii. Cert este ca limba a luat nastere 'deodata cu capacitatea de simbolizare sau semnificare a mintii omenesti, ceea ce operational inseamna capacitate de a folosi o realitate ca simbol sau semn pentru alta realitate[3]'. Limba nu decurge 'din nici una din formele de comunicare (limbaje in sens larg) pe care le au animalele, chiar daca pe unele din acestea le-a mostenit si omenirea (expresiile emotionale, gesturale, posturale etc.), pentru a le amplifica si combina dupa noi mecanisme. (Vorbirea este insotita involuntar si chiar intarita intentionat de unele dintre ele: gesticulam si exprimam emotii in timp ce vorbim, ceea ce face ca orice comunicare verbala sa se incadreze intr-un sistem comunicational mai complex, cu numeroase structuri subverbale, paraverbale si chiar supraverbale)' .

Referindu-se la originea limbajului, ca fenomen psihosocial, Denis McQuail[5] concluziona ca aceasta se afla:

♦in interactiunile sociale pentru a se putea coopera (in acest sens Sorana Craia[6] il citeaza pe H. Bergson, care considera cooperarea motivatia esentiala a limbajului, intrucat el 'transmite porunci sau avertismente', ca 'ordona sau descrie');

♦in raspunsul oamenilor la un mediu comun.

Pentru a defini limbajul este necesar sa se faca distinctie intre acesta, ca 'mijloc de comunicare functional in lumea biologica si limba', pentru ca, asa cum sesizeaza Sultana Craia[7], cele doua notiuni se confunda (chiar si in Dictionarul explicativ al limbii romane, atat la limba cat si la limbaj, punctul 1 este identic: 'Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia isi exprima gandurile, sentimentele si dorintele' ).

Distinctia intre limba si limbaj, adica intre limba ca sistem de sunete si limba ca mijloc de comunicare efectiv utilizat reprezinta 'dihotomia saussuriana primordiala'[9]. F. de Saussure, prin observatiile si distinctiile pe care le-a facut, a fundamentat o teorie a limbajului a carei valabilitate nu este inca contestata. Pentru el 'limba constituie un sistem existent in mod virtual in constiinta unei comunitati umane determinate ('un tezaur depus de practica vorbirii in indivizii apartinand aceleiasi comunitati lingvistice'), sub forma unui ansamblu de reguli si conventii acceptate tacit de membrii corpului social, care le permite acestora exercitarea facultatilor limbajului. Actualizarea limbii se realizeaza sub forma vorbirii, ce constituie latura concreta, de manifestare practica a posibilitatilor lingvistice ale indivizilor' .

Relevanta, in acest sens, este explicatia pe care Saussure o da diferentelor intre limbaj, cuvant si limba (langage, parole si langue) [11]:

♦limba, la langue, este 'un depozit de semne' ('cel mai important dintre sistemele de semnificare'[12]) asociate cu sensuri reprezentand standardul in raport cu care sunt apreciate alte moduri de comunicare;

♦cuvantul, la parole, reprezinta aspectul verbal utilizat in vorbire ('limba efectiv utilizata de oameni, fiecare dupa aptitudinile si capacitatile sale'[13]);

♦limbajul, le langage, este suma celor doua elemente. Acesta are o stuctura semiologica autonoma si reprezinta prin excelenta modelul comunicarii; de altfel, diferitele niveluri ale vietii sociale functioneaza dupa modelul comunicational al limbajului[14].

Atunci cand se refera la limba Saussure utilizeaza cuvantul 'semn' pe care il considera <<un fenomen complex compus dintr-o 'imagine acustica' (semnificantul s.n.) si un concept (obiectul semnificat)>>[15], a caror relatie produce o semnificatie (denotativa, conotativa). Semnul este asociat in mod arbitrar si conventional unui concept, iar utilizarea sa convoaca imaginea mentala a conceptului.

Raymond Firth[16] distinge mai multe tipuri de semne folosite in comunicare:

indexul stabileste o legatura directa cu obiectul (semnificatul): fum, urma etc.;

semnalul este semnul in care accentul cade pe 'actiunea consecutiva', stimulul solicitand un raspuns;

iconul reprezinta o similitudine sensibila cu ceea ce se reprezinta (imagini pictate, muzica ce reproduce elemente esentiale ale unei experiente, de exemplu): picturi, sculpturi, cantecul pasarilor, vantul etc.;

simbolul este semnul care realizeaza o serie complexa de asociatii intelese conventional ca exprimand ganduri, emotii sau evenimente. Sensul unui simbol este atribuit in functie de obisnuinta, conventie sau acord, sau dispozitia naturala a interpretului.

Pentru a se comunica insa nu se folosesc semne izolate sau unice. Schimbul de semne devine 'comunicare atunci cand se reuseste transmiterea unor mesaje'[17] rezultate in urma ansamblarii/ordonarii semnelor dupa anumite reguli, astfel incat acastea sa produca un sens. Semnele nu sunt limitate la un anumit grup de utilizatori si pot comunica semnificatii in limitele normale ale unei comunitati lingvistice.



Semnele pot fi auditive, vizuale, gustative, tactile, olfactive, iar dupa natura lor fizica, sunt sonore (acustice), gestuale, chimice etc. Deci, ele se pot 'adapta si unor alte forme de expresie si transmitere decat vorbirea si scrierea, intelese, in mod obisnuit, drept unicele mijloace de comunicare prin intermediul limbajului'[18]. Este vorba despre paralimbaj, limba gesturilor, a miscarii, a pozitiei fizice, care pot 'transmite semnificatii intr-o maniera la fel de eficienta ca si limba vorbita' .

Putem conchide:

♦limbajul este un produs al unei realitati psihologice, dar si al unei realitati sociale si reprezinta un sistem de semnale prin care se realizeaza o comunicare;

♦limbajul apare, pe de o parte, ca fenomen supralingvistic, explicabil din perspectiva psihosociala, dar si ca fenomen intralingvistic, circumscris prin specializare pentru a raspunde unor nevoi specifice si a exprima realitati specifice[20];

♦'limbajul ca aptitudine de a vorbi, legata in primul rand de creierul uman, este un fenomen foarte complex, care are insa o origine si o natura biologice, dar limba propriu-zisa, sistemul de comunicare prin cuvinte sau vorbire (sunete articulate) este pe de-a-ntregul un produs cultural sau, pentru a folosi termenul care ni se pare cel mai adecvat, o inventie[21]';

♦relatia limba - limbaj este una de circumscriere repetata: in cadrul limbajului ca fenomen al comunicarii, limba este una dintre forme, ca sistem in sistem; in cadrul limbii se elaboreaza limbaje specifice unor comunitati distincte de vorbitori[22].

Caracteristici, functii si tipuri de limbaj

Exista numeroase abordari ale caracteristicilor (trasaturilor), ca de altfel si ale tipurilor si functiilor limbajului:

a) Astfel, P. Dinneen a stabilit principalele caracteristici[23] ale limbajului ca fapt universal al societatii omenesti. Insa, in acest demers, referirile lui sunt atat la limbaj cat si la limba; este, probabil, consecinta interpretarii date celor doua notiuni de Denis McQuail, care a preluat aceasta clasificare: limba - limba ca sistem de sunete; limbajul - limba ca mijloc de comunicare efectiv utilizat:

♦limbajul este linear sau secvential, in sensul ca sunetele care il compun sunt produse de miscari succesive ale organelor vorbirii si pot fi reprezentate de o succesiune lineara de simboluri, paralela secventei de sunete emise;

♦limba are un caracter sistematic, guvernat de reguli, intrucat exista un numar limitat de sunete in limba, care pot fi combinate intr-un numar limitat de moduri;

♦limba este un sistem de diferente si contraste: ea distinge un obiect, experienta sau concept de altele, uneori prin subtile variatii de sunete sau ordonare;

♦limba este arbitrara, in sensul ca nu exista o relatie necesara sau obiectiva intre natura unui obiect sau idei si unitatea lingvistica ce se refera la ea;

♦limba are caracter conventional, intrucat se sprijina integral pe acordul implicit si informal al utilizatorilor de a respecta regulile de semnificare si utilizare.

b) Emilian M. Dobrescu considera ca principalele trasaturi ale limbajelor sunt urmatoarele[24]:

♦sunt componente distinctive ale naturii umane;

♦prezinta universalitate semantica;

♦se transmit la distanta, in spatiu si timp;

♦se caracterizeaza prin informatie abstracta.

c) Edmond Nicolau[25] identifica trei tipuri de limbaje specifice omului:

♦cel al comunicarii pe care il considera canalul, suportul acesteia;

♦de referinta, care se poate exprima in mai multe limbi umane si reprezinta mesajul propriu-zis;

♦cel propriu neuronilor in structurarea caruia intervin factori bio-psiho-sociali.

d) Karl Popper apreciaza ca sunt trei categorii de limbaj, in raport cu criteriul functiei[26]:

♦limbaje inferioare, specifice lumii animale;

♦limbaje superioare existente numai la specia umana;

♦limbaje mixte.

e) Alexandru Boboc[27] are in vedere urmatoarele forme de limbaj: 'limbaj de cuvinte: limbaj conceptual; limbaj natural, limbaj simbolic:limbaj formalizat'.

f) Functiile limbajului, considerat canal de comunicare, au fost clasificate de diversi specialisti si in mod diferit[28]:

Buhler a identificat doar trei functii: expresiva, in raport cu emitatorul, conativa, in raport cu receptorul, referentiala, in raport cu un sistem de concepte;



Ombredane distingea urmatoarele niveluri functionale: afectiv (tipatul, interjectia, exclamatia), ludic (jocuri de asonante), practic (ordin si interdictie), reprezentativ (descriere si informare), dialectic (argumentatie si rationament);

Jacobson a stabilit sase functii ale limbajului descrise in primul capitolul;

Emilian M. Dobrescu, pornind de la clasificarea lui Karl Popper, apreciaza ca functiile limbajelor umane pot fi grupate in trei categorii:

♦inferioare (autoexpresia, semnalizarea);

♦superioare (descrierea, argumentarea);

♦mixte (consultarea, indemnul).

Comunitatea lingvistica

Formele si schimbarile lingvistice coreleaza in diferite proportii cu formele si schimbarile sociale sau, altfel spus, exista o relatie intre variatia comportamentului lingvistic si structura relatiilor sociale care-i stau la baza: limbajul este cel care a permis omului sa ia cunostinta de el insusi si sa comunice cu semenii sai, el este cel care a facut posibila instituirea societatii.

Analiza legaturii dintre grupurile sociale si utilizarea limbajului este realizata prin intermediul conceptului de comunitate lingvistica. Acesta reprezinta 'orice asociere umana caracterizata de interactiuni regulate si frecvente prin intermediul unui corp comun de semne verbale, distincta de alte asocieri similare prin diferente semnificave privind utilizarea limbajului'[29]. Deci, comunitatea lingvistica este caracteristica comunitatii umane care vorbeste aceeasi limba. Exista numeroase asemene comunitati, bine delimitate, intrucat 'frontierele limbilor marcheaza si anumite frontiere sociale' ceea ce a generat o mare problema: cea a raporturilor dintre aceste comunitati lingvistice care, pentru a putea comunica, trebuiau sa gaseasca mijloace adecvate. In timp acestea s-au materializat in fenomene ca multilingvismul, limbi de relatii comerciale (limbi simplificate), diplomatice, stiintifice etc.,efortul de a crea o limba universala, institutia interpretilor, traducatorilor, inlocuirea limbii vorbite cu alte mijloace de comunicare etc.

Pot fi considerate comunitati lingvistice nu numai natiunile, ci si subcolectivitatile din cadrul unei societati care au similaritati in folosirea limbajului (grupuri cu caracter permanent cum sunt gastile mici, legate prin contact direct, natiunile moderne divizibile in unitati mai mici dupa criterii regionale, asociatiile ocupationale sau colective de vecini), cu conditia sa prezinte particularitati lingvistice[31]:

♦diferentieri regionale;

♦izolari spatiale;

♦origini etnice straine;

♦ocupatii specializate cu propriul jargon (in randul lucratorilor inalt calificati);

♦particuilaitati de vorbire in mediul deviant (argoul).

Unele dintre diferentierile de vorbire sunt de origine istorica sau se datoreaza intamplarii si, de regula, au rolul de a marca limite de grup, de a simboliza apartenenta sau de a promova solidaritatea si integrarea.

Tot despre comunitate lingvistica este vorba si in cazul diferentierilor in cadrul aceleiasi limbi pe care le genereaza[32]:

♦raportul dintre statusul intr-o ierarhie sociala si utilizarea limbajului, care duce la formarea in societate a grupurilor de status diferentiate de gradul de acces la putere (de exemplu elite, clase etc);

♦utilizarea limbajului ca resursa rara si valoroasa (elite culturale sau cultivate, de exemplu), prin care se asociaza priceperile lingvistice cu puterea si statusul.

Referindu-se la asemenea procese de diferentiere si de unificare, prin care unele limbi sunt puternic 'dialectizate', iar altele puternic 'unificate' Traian Herseni[33] precizeaza ca exprima si fenomene sociale corespunzatoare, respectiv tendinte 'centrifuge' sau 'centripete' in sanul aceleiasi societatii. Ele apar, continua autorul, in functie de loc, timp si imprejurari, nu numai teritorial, ci si clasial, profesional, dupa varsta, uneori dupa sex (exista societati cu limbaje diferite pentru femei si barbati), cu urmari sociale foarte precise, unele de izolare, altele de dominare etc. Ca urmare, se vorbeste din ce in ce mai insistent de 'dialecte sociale', dialecte profesionale' etc., ca si de 'moduri de a vorbi' clasiale, populare, vulgare, culte, standard etc.

Aceste aspecte pun numeroase probleme statului care intreprinde masuri pentru fixarea unei limbi oficiale (in cazul unor tari multilingvice), cultivarea speciala a acestei limbi, precum si pentru omogenizarea, nivelarea, literalizarea limbii etc.

4. Paralimbajul

Nu intotdeauna limbajul (oral sau scris) este mijlocul principal de comunicare al oamenilor. Mai sunt si formele comportamentale utilizate de indivizi pentru 'transmiterea semnificatiei si deschise interpretarii, care nu folosesc insa cuvinte sau sisteme lingvistice de semne'[34], dar care, in anumite imprejurari, sunt preponderente in raport cu limbajul. Termenii utilizati sunt comunicare non-verbala sau paralimbaj fiecare descriind un anumit comportament comunicativ: primul pe cel care nu foloseste un limbaj verbal; cel de-al doilea 'totalitatea trasaturilor non-verbale (vocale sau nu) pe care participantii le utilizeaza in conversatie' . Autorii acestei definitii atrag atentia asupra faptului ca interpretarea trasaturilor mentionate, ca si in cazul trasaturilor lingvistice, face subiectul unor conventii comune aceleiasi culturi si, ca urmare, implica un anume grad de codificare ceea ce justifica comparatia paralimbajului cu limbajul. Invocand o asemenea explicatie autorii definitiei atrag atentia asupra ideii existentei si a unei 'comunitati paralingvistice', fara ca granitele acesteia sa coincida cu cele ale comunitatii lingvistice.

Natura formele si functiile acestor modalitati de transmitere a semnificatiei sunt abordate in capitolul despre comunicarea non-verbala



Denis McQuail, op. cit., p.70

Ibidem

Traian Herseni, op. cit. 23

Ibidem

Denis McQuail, op. cit.,p.72

Sultana Craia, op. cit., p.23



Ibidem, p.20

Dictionarul explicativ al limbii romane, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996, p.572

Mihai Dinu, op. cit., p.314

Ibidem

F. de Saussure, apud Denis McQuail, op. cit., p.74

Ibidem, apud Ion Dragan, op. cit., p.19

Traian Herseni, op. cit, p.31

Cf. Ion Dragan, op. cit., p.19

Denis McQuail, op. cit., p.74

Raymond Firth, apud ibidem,. P. 74-75

Ion Dragan, op. cit., p.21

Denis McQuail, op. cit., p.75

Ibidem

Cf. Sultana Craia, op. cit., p.22

Traian Herseni, op. cit., p.22

Cf. Sultana Craia, op. cit., p.21

P. Dinneen, apud ibidem, p.72-73

Emilian M. Dobrescu, op. cit., p.66

Edmond Nicolau, Limbaj si strategie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983, p.98

Karl Popper, apud Sultana Craia, op. cit., p.20-21

Alexandru Boboc, apud ibidem, p.23

Cf. Jacques Claret, Ideea si forma, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982, p.49-50

Gumperz, apud Denis McQuail, op. cit., p.77

Traian Herseni, op. cit., p.80

Cf. Denis McQuail, op. cit., p.77-78

Traian Herseni, op. cit., p.78-80

Ibidem, p.80-81

Denis McQuail, op. cit., p.86

Laver si Hutcheson, apud ibidem, p.86-87






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3279
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site