Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Ingrijiri generale si speciale acordate pacientilor cu colecistita acuta

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Plantele medicinale in tratarea cancerului.
Hormonul de crestere (GH, somatotropina)
Asistenta la domiciliu a bolnavului terminal
EXAMENUL RADIOLOGIC IN DIFERITE SPECIALITATI
Izocortexul heterotypic
FRACTURILE MEMBRULUI PELVIN
SUBSTANTE EXCITANTE ALE SISTEMULUI NERVOS CENTRAL
MASAJUL SPORTIV
CANCERUL SANULUI
Tratamentul bolilor tumorale ale glandei mamare


Ingrijiri generale si speciale acordate pacientilor cu colecistita acuta

v    Inca de la internare se va asigura confortul pacientului in salonul in care a fost internat obiectiv usor de realizat in cazul saloanelor mici.




v    Camera trebuie sa fie curata, bine luminata, ferita de zgomote, cu temperatura mediului in jur de 20-22˚C si cu posibilitati de aerisire perfecta.

v    Ori de cate ori este cazul se face dezinfectia prin vapori de formol.

v    La pat bolnavul va avea o somiera din fibre dese, cu saltea moale si asternut schimbat ori de cate ori este nevoie.

v    Dupa plecarea bolnavului, atat patul, cat si salteaua vor fi sterilizate pentru a evita transmiterea infectiilor. Unele spitale moderne sunt prevazute cu instalatii speciale de sterilizare a paturilor, saltelelor si pernelor. Spitalele noastre au in dotare paturi tip MS care sunt de mai multe feluri in raport cu profilul serviciului respectiv de adulti, de copii, cardiaci, reanimare.

v    Igiena bolnavului trebuie avuta in vedere inca de la venirea in spital. In acest scop bolnavul va trebui sa faca obligatoriu baie la internare sau in cazul internarii de urgenta sau cazul nu permite, se va face baie partial la pat.

v    Vizitarea bolnavului de catre membrii familiei sau de catre prieteni sau cunostinte trebuie organizata de asa maniera ca sa nu dauneze desfasurarii programului spitalicesc, dar nici sa nu rupa bolnavul de relatiile din afara spitalului pentru un timp mai indelungat;

v    Bolnavul are totdeauna  nevoie de sprijin moral si de incurajare pentru mentinerea unui echilibru psihic. Pentru aceasta socotim ca vizitarea zilnica a bolnavului pentru scurte intervale(pana la max. 30min), imediat dupa servirea mesei, contribuie la mentinerea tonusului bolnavului.

Pregatirea preoperatorie

o       Pregatirea preoperatorie difera de la caz la caz, aceasta fiind dictata de natura bolii si de terenul pe care evolueaza afectiunea, o particularitate deosebita constituind-o pregatirea preoperatorie a bolnavilor ce necesita interventii chirurgicale de urgenta.

o       Interventiile s-ar putea clasifica in functie de timpul pe care-l avem la dispozitie pentru pregatirea bolnavului, deci caracterul de urgenta sau nu al operatiei(A) si in functie de terenul pe care evolueaza afectiunea(B).

o       Pregatirea preoperatorie se acorda bolnavilor pentru asigurarea conditiilor necesare prevenirii accidentelor care pot surveni in cursul interventiilor chirurgicale sau in perioada postoperatorie imediata.

o       Pregatirea preoperatorie consta intr-o pregatire generala si o pregatire locala, bolnavii care prezinta operator primind ingrijiri speciale suplimentare.

Pregatirea generala preoperatorie

examen clinic efectuat de medicul chirurg;

examen paraclinic obligatoriu masurarea functiilor vitale, radiografie pulmonara, electrocardiografie, TS, TC, glicemie, uree, examen sumar de urina, grup sanguin si Rh. La aceste examinari se pot recomanda si alte analize specifice care sa evalueze mai exact starea bolnavului;

totodata se face testarea bolnavului la medicatia anestezica

Pregatirea psihica

bolnavul este informat despre necesitatea efectuarii operatiei;  bolnavul este inconjurat cu atentie si solicitudine;

se suprima toti factorii care pot genera o stare de neliniste si anxietate;

se asigura confortul psihic incurajand bolnavul privind modul de desfasurare al actului operator, precum si al evolutiei postoperatorii;

informarea este deosebit de importanta pentru a se indeparta teama de necunoscut si surprizele neplacute, dureroase.

Ingrijiri preoperatorii propriu-zise

Dieta

se suprima alimentele solide cu 12 ore inainte de interventie, iar cele lichide cu 6 ore.

Recomandari speciale se fac la copil si diabetic.

Pregatirea pielii

in afara de baie generala, folosind sapunul care reprezinta un antiseptic slab si neiritant, bolnavului chirurgical trebuie sa i se faca o pregatire preoperatorie locala in functie de regiunea ce trebuie operata.

Se cerceteaza prezenta eventualelor stafilococii cutanate ce pot determina temporizarea interventiei.



Regiunile cu pilozitati se rad cu grija in dimineata examenului cel mult cu cateva ore inainte de operatie pentru a nu se produce leziuni cutanate.

Pregatire deosebita necesita tegumentele bolnavilor cu fistule biliare, intestinale sau urinare.

Premedicatia anestezia

- se administreaza de catre anestezist;

- riscul anestezic se stabileste tinand cont de o serie de factori: reactia organismului la agresiunea actului operator, existenta altor afectiuni, tipul interventiei, calea de administrare a anestezicului;

- in scara Moore care cuprinde 10 timp se are in vedere mai ales intensitatea reactiilor post agresiune in functie de complexitatea interventiei chirurgicale:

1-2 mici traumatisme superficiale;

3 apendicectomie, cura herniilor;

4 colecistectomii;

5 chirurgia de exereza digestiva si pulmonara;

6 adenomul de prostata;

7-9 plagi penetrante toracice si abdominale;

10 arsuri de gradul III si IV.

anestezia se clasifica in raport de actiunea pe care o are asupra sistemului nervos central sau periferic. In raport de acesta deosebim:

anestezie generala narcoza, care are actiune asupra sistemului nervos central cu abolirea senzatiilor dureroase completa, relaxarea musculara, prevenirea socului si pierderea controlata a starii de constiinta.

Anestezie regionala de conducere, produce intreruperea temporala a excitabilitatii si conductibilitatii nervoase, actionand supra plexurilor sau trunchiurilor nervoase.

Anestezie locala suprima perceptia durerii prin blocarea directa a receptorilor nervosi de catre substantele anestezice.

Ingrijiri postoperatorii

Ingrijirile postoperatorii presupun din partea echipei de ingrijire o atentie deosebita in supravegherea si tratarea operatului, la timp si corect, observarea eventualelor complicatii ce pot sa apara. Aceasta perioada este caracterizata printr-o serie de reactii din partea organismului care a suferit interventia chirurgicala.

In raport cu terenul bolnavului, cu pregatirea lui preoperatorie si cu complexitatea actului operator, reactiilor postoperatorii pot sa fie mai atenuate sau mai accentuate. Indiferent de intensitatea lor, ele reprezinta reactia de adaptare a organismului la noile conditii si au la baza executarea sistemului nervos vegetativ si a axului hipofizo-suprarenale. Din acest punct de vedere, perioada postoperatorie evolueaza in doua faze:

prima faza catabolizanta dureaza 3-4 zile si este dominata de simpatic si secretia de adrenalina si de cortizon;

a doua faza anabolizanta se caracterizeaza prin dominatii vagale si prin evolutie spre vindecare.

Ingrijirile postoperatorii se adreseaza conditiilor materiale, mentinerea constantelor fiziologice in limitele normale si prevenirii sau tratarii eventualelor complicatii care pot sa apara. In acest sens, perioada postoperatorie poate evolua simplu sau poate necesita ingrijiri deosebite datorita complexitatii actului operator sau a eventualelor complicatii.

In cazul unei evolutii postoperatorii simple, fara complicatii, ingrijirea operatului nu necesita probleme deosebite.

In perioada postoperatorie imediata obiectivele ingrijirii sunt:

Transportul

bolnavul este transportat in salon imediat dupa operatie, indiferent de tipul anesteziei aplicate. Atat timp cat bolnavul se gaseste in faza de narcoza chirurgicala trebuie supravegheat de anestezist;

in timpului transportului se va acorda o atentie deosebita invelirii bolnavului pentru a-l proteja de efectele nocive ale variatiilor de temperatura dintre sala de operatie si celelalte incaperi, variatie care poate expune la complicatii pulmonare nedorite;

bolnavii cu risc mare operator vor fi transportati si urmariti in perioada imediat postoperatorie in serviciul de terapie intensiva;

transportul se face cu caruciorul sau patul rulant pentru a evita eventualele lipotimii sau complicatii. In timpul transportului, bolnavul va fi acoperit si ferit de frig si curenti de aer.



Salonul

- Camera si patul bolnavului trebuie pregatite.

- temperatura camerei sa nu fie prea ridicata sa nu favorizeze transpiratiile si deshidratarea; temperatura optima este de 20ºC.

- patul va fi curat si incalzit pentru a evita schimbarile bruste de temperatura; incalzirea se va face cu termofoare sau sticle cu apa calda sau perne electrice, evitand contactul direct cu bolnavul pentru a evita aparitia eventualelor arsuri.

- instalarea in pat se va face cu blandete, evitand manevrele bruste sau traumatizarea regiunii operate.

Pozitia

Pozitia bolnavului in pat este in functie de perioada postoperatorie in  care se afla pacientul. Daca este inca sub influenta anestezicului, acesta va fi culcat pe spate, cu capul la nivelul planului patului, fara nici o perna. Aceasta pozitie este indicata in special pentru bolnavii operati sub rahianestezie.

Daca bolnavul este inca in stare de somn, dupa narcoza, aceasta pozitie necesita o supraveghere foarte atenta deoarece exista pericolul asfixiei prin aspiratia mucozitatilor sau a lichidului de varsatura in plamani.

Pentru a indeparta aceste neajunsuri este bine ca bolnavul sa fie asezat in decubit lateral cu fata spre lumina. Bratul dinspre pat va fi asezat inapoia trunchiului, iar in unghiul liber pe care-l formeaza fata anterioara a toracelui cu planul patului se pune un sul sau o patura cu scopul de a impiedica caderea bolnavului inainte.

Membrul inferior care se afla pe planul patului este indoit, iar celalalt intins. In aceasta pozitie limba nu mai poate cadea inapoi, iar mucozitatile sau lichidul de varsatura se elimina usor.

Supravegherea si medicatia

- In continuare trebuie riguros urmariti si consemnati parametri vitali:

tensiune arteriala, puls, respiratia, diureza, temperatura.

- Semnele clinice ce anunta aparitia complicatiilor sunt paloarea fetei, respiratia superficiala, pulsul accelerat si slab, transpiratiile reci, hipotensiune arteriala, cianoza. De aceea va trebui avut la indemana toate mijloacele necesare combaterii acestor simptome.

- In faza de trezire, bolnavul poate prezenta greturi sau varsaturi postanastezice, mai ales in primele 12 ore odata cu eliminarea totala a anestezicului din organism. Pentru evitarea sau diminuarea acestor simptome, bolnavul nu va ingera lichide in acest timp.

- Durerea postoperatorie se accentueaza pe masura disparitiei anesteziei, creste progresiv catre seara zilei in care a fost operat bolnavul si culmineaza in noaptea ce urmeaza operatiei, pentru ca in ziua urmatoare sa scada in intensitate si sa dispara aproape complet dupa 36-48 de ore. Intensificarea ei poate fi cauza aparitiei unor reflexe cu efect negativ asupra evolutiei bolnavului. De aceea ea trebuie combatuta imediat cu ajutorul analgezicului.(Algocalmin, Novalgin, Midocalm, Fortral, Mialgin). Analnezicile care au la baza opiacee se vor utiliza numai in caz de dureri puternice si nu mai mult de 24 de ore postoperator deoarece produc pareza intestinala ce mascheaza evolutia unor complicatii.in cazul persistentei durerilor mari, dupa acest interval de timp va trebui sa controlam plaga care poate prezenta diverse grade de inflamatie.

- In afara de durere, varsaturile post anestezice si starea de neliniste, bolnavul prezinta si senzatia de sete datorita pierderilor de lichide din timpul actului operator sau a unei rehidratari incorecte. Toate aceste elemente caracterizeaza prima zi postoperatorie.

Pansamentul

Daca nu apar semne de complicatii locale sau plaga nu este drenata, se schimba pansamentul dupa, 5-6 zile.

Complicatii postoperatorii

- In evolutia postoperatorie pot surveni deseori complicatii cere se manifesta cel mai frecvent prin: febra, modificari de tensiune arteriala. De puls, modificari de respiratie, modificari de diureza.

- Fiecare tulburare a unuia din acesti parametri vitali trebuie urmarite si analizate pentru determinarea cauzei.

- Complicatiile pot fi legate de interventia chirurgicala sau de tulburarile preexistente si precipitate de tratamentul chirurgical.

- Dintre complicatiile hepatice mentionam: abcesul hepatic, hepatita serica, icterul mecanic postoperator.

Ingriji dietetice

Pentru servitul mesei, bolnavul poate merge la sala de mese sau poate servi masa la pat. Se va servi numai regimul stabilit de medic pentru fiecare bolnav in parte.

Pana la reluarea functiilor digestive, bolnavul va primi chiar la cateva ore dupa interventie o dieta hidrica, admisa si dupa interventiile la nivelul tubului digestiv, exceptie facand interventiile pe esofag.

Dupa reluarea tranzitului, se vor permite si alimente solide, iar in conditiile unei evolutii obisnuite se poate trece la alimentatia completa dupa 6-7 zile.

A)   Regimul dietetic

Dieta este hidrozaharata si consta in ceaiuri carminative caldute sau reci in caz de varsaturi. Imediat dupa incetarea colicii se prescrie un regim de curatare veziculara, alcatuita din: ceaiuri, lapte smantanit, supe de zarzavat, piure de legume, branza proaspata de vaci, carne fiarta si mai tarziu grasimi proaspete ca unt si untdelemn.

- regimul igieno-dietetic se aplica in scopul pevenirii litogenezei in cazul bolnavilor cu risc crescut sau al fenomenelor algo-dispeptice daca litiaza s-a constituit.

- se evita: grasimi animale, ficatul, stridiile, tocaturile, creier, oua, icre, branza grasa, slanina.

- se poate consuma: unt proaspat, ulei vegetal crud.

- eventuale alergii digestive pot da: ciocolata, ouale, rar pestele.

- sunt interzise: conservele, alcoolul aperitiv, grasimile prajite, sosul cu faina.

Alimente interzise ce pot da spasme biliare:

o       vinurile acide

o       inghetata

o       bauturi reci



o       carnea: de porc, oaie, rata, gasca, mezeluri, afumaturi, vanatul, pestele de mare, conserve.

o       ouale: fierte tari, maioneza.

o       grasimea: de porc, de rata, de gasca, seul, untul topit.

o       painea: neagra, fainoase.

o       legume: uscate, varza, guliile, ceapa, usturoiul, cartofii, ridichi, castraveti.

o       fructe oleaginoase, uscate.

o       dulciuri: prajituri grase, cu nuci, alune, migdale, aluaturi calde, dospite.

o       condimentele iritante: piper, boia, mustar, hrean, usturoi, ceapa.

o       cafea, cacao.

o       supe de carne grase, ciorbe de leguminoase uscate.

o       sosurile cu ceapa si rantas prajit.

Alimentele permise bolnavilor biliari

o       laptele batut , iaurtul, branzeturile proaspete, nefermentate.

o       carnea slaba de pasare, vita fiarta, fripta, tocata, a cuptor.

o       pestele slab, alb fiert sau fript.

o       ouale cu moderatie in preparate, ou fiert moale, ochiuri romanesti.

o       paine alba sau intermediara de 1 zi sau prajita.

o       fainoasele rafinate preparate ca budinci cu lapte.

o       legumele sunt permise toate cu exceptia celor interzise, preparate ca budinci, sufleuri, sosuri, piureuri sau salate.

o       fructele sunt permise in cantitate moderata, cele bine parguite, fierte in compoturi, coapte, ca piureuri de fructe coapte.

o       dulciuri: peltea, jeleuri, gelatine, aluat fiert, aluat de tarta, fainoase cu lapte, spuma de albus.

o       grasimile in cantitate limitata: unt 10g, ulei 30ml maxim.

o       bauturile: ceaiuri de plante, lapte diluat cu ceai, sucuri de fructe si legume, supele slabe de carne, de rosii, borsul rusesc, de sfecla.

o       sosurile dietetice.

o       condimente: tarhon, marar, patrunjel, cimbru, dafin, vanilie, scortisoara.

Alimentele vor fi preparate cat mai simplu. Se vor da mese mici si frecvente care se vor servi la ore regulate.

Masa de seara se va servi cu 2 ore inainte de culcare.

Alimentele vor fi servite la temperatura camerei. Se vor exclude in totalitate orice alimente prajite in grasime, intrucat au un efect nociv, iritant.

Dieta hipocalorica in cazul bolnavilor obezi, eventual 1-2 zile pe saptamana regim vegetarian.

In perioadele de acalmie se poate efectua cura de ape minerale bicarbonatate sodice( efect sedativ si de reglare a tonusului simpatico-parasimpatic), apele sulfonatate sodice sau magneziene(actiune coleretica si colagoga).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3437
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site