Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

SUBSTANTE DE CONTRAST (SDC)

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic




SUBSTANTE DE CONTRAST (SDC

Structurile corpului uman care au densitati apropiate nu pot fi diferentiate intre ele. Pentru a fi vizualizate se folosesc computer-tomografia, ecografia sau se folosesc SDC.




SDC utilizate sunt cu:

bullet Contrast negative, care apar transparente (negre) pe radiografie aerul

bullet Contrast pozitiv, care apar opace (albe) pe radiografie substante pe baza de iod solubile; sulfatul de bariu insolubil

bullet Dublu contrast: asociere intre bariu si aer pentru examinarea mucoasei tractului digestiv.

 Substante cu contrast negativ

Aerul este folosit in examinarea articulatiilor pneumoartrografie. Odata cu aparitia CT si IRM examinarile precum retropneumoperitoneul, pneumomediastinul, ventriculografia, etc., au doar un interes istoric.

  1. Substante cu contrast pozitiv
  1. Substante baritate:

-         sulfatul de bariu este o sare insolubila

-         nu este degradata in mediile cu pH diferit ale tubului digestiv

-         nu se resoarbe

-         este substanta de contrast de electie in examinarea organelor cavitare abdominale.

  1. Substante iodate

Sunt cele mai folosite SDC. Sunt hidrosolubile, ionice sau nonionice si au eliminare elective urinara. Substantele cu eliminare biliara nu se mai folosesc astazi.  Examinarea cailor biliare se face ecografic.

Substante de contrast cu eliminare urinara

Sunt ionice sau nonionice.

  1. SDC ionice
    1. Monomeri ionici

Sunt derivati triiodati ai sarurilor acidului benzoic. Produsul cel mai cunoscut este Odiston 75%.

    1. Dimeri ionici

-         contin doua nuclee benzenice, deci 6 atomi de iod

-         cationul, ca si in cazul monomerilor este sodiul sau meglumina

-         produsul cel mai cunoscut este Hexabrix.

  1. SDC nonionice
    1. Monomeri nonionici

In anul 1968, radiologul T. Almen a propus folosirea uno produsi nonionici cu o osmolaritate mult mai redusa.

Compusii nonionici sunt formati dintr-un nucleu aromatic ce contin trei atomi de iod, un grup de cuplare si un grup polihidroxilic.

Prin inlocuirea grupului carboxyl COO- a scazut neurotoxicitatea, iar prin adaugarea grupului hidroxil OH s-a redus chemotoxicitatea. Evitarea folosirii cationilor prin includerea unui numar suficient de grupari hidroxil a crescut solubilitatea in apa. Cele mai utilizate substante sunt Ultravist,  Omnipaque,  Iopamiro.

    1. Dimeri nonionici

Continua sinteza unor noi produsi nonionici, reusindu-se producerea unor substante izoosmolare cu un raport 6. Deocamdata, acestia sunt folositi sistematic doar in mielografii.

Reactii sistemice acute neprevazute



Administrarea i.v. a subtantelor de contrast produce reactii cu intensitati diferite din partea organismului. Uneori reactiile chimice produse in organism nu dau simptomatologie clinica, dar alterori simptomatologia este foarte importanta, chiar dramatica, putand aparea, foarte rar, chiar decesul.

Reactiile minore apar mult mai frecvent decat cele majore. Odata cu introducerea in practica clinica a substantelor de contrast nonionice hipoosmolare, numarul cazurilor de deces a scazut foarte mult. SDC ionice dau reactii minore in 10% din cazuri, iar decesul apare la 1:50.000 1:100.000 de cazuri.

Simptomatologia aparuta dupa injectarea SDC este asemanatoare cu cea intalnita in reactiile alergice de tip I. S-a constatat ca aceasta simptomatologie nu este data de o adevarata reactie antigen-anticorp si este denumita pseudoalergica sau alergoida atunci cand exista simptome minore si pseudoanafilactica sau anafilactoida atunci cand exista reactii importante.

Reactiile sunt:

-         minore, care nu necesita tratament

-         moderate, care impun tratament, dar nu si terapie intensiva

-         severe, care pun in pericol viata si necesita terapie intensiva.

  1. Reactii minore

Reactii minore ca: greturi, gustul metalic, senzatii de caldura, roseata fetei, urticarie, eruptii cutanate, stranut, cefalee, ameteli apar la aproximativ 10% din pacienti. Aceste simptome dispar dupa oprirea injectarii si de regula nu mai apar la continuarea sa. Ele nu necesita alt tratament in afara opririi injectarii timp de aproximativ 20-30 secunde.

  1. Reactii moderate

Reactiile moderate necesita tratament, dar nu necesita terapie intensiva. Reactiile moderate pot fi de tip alergic (alergoid) sau de tip anafilactic (anafilactoid).

Reactiile de tip alergoid sunt: urticarie, edem facial, spasme laringiene, stridor inspirator, spasme bronsice, eruptii cutanate, stranuturi repetate, lacrimare. In cazurile mai grave apar: diaree, dureri abdominale, varsaturi, cefalee.

Tratamentul se face prin:

-         administrare de oxigen

-         administrare de adrenalina (epinefrina) 0,5 mg solutie 1 mg/ml subcutanat

administrare de antihistaminice: inhibitori de H1 (difenilhidramina) sau inhibitori de H2 (cimetidina).

Reactii de tip anafilactic sunt: hipotensiunea arteriala, tahicardie, paloare, care de regula se adauga peste cele de tip alergoid. Se aplica acelasi tratament.

  1. Reactii severe (grave)

Aceste reactii cuprind semnele si simptomele socului anafilactic. Apar simptome cardio-vasculare, respiratorii, neurologice. Tratamentul este cel specific socului anafilactic.

Profilaxia accidentelor severe se face in primul rand prin identificarea pacientilor cu risc: alergici, tarati, cu boli cardio-vasculare, diabet zaharat si cautarea unor alternative la diagnosticul imagistic cu SDC. Atunci cand este posibil se vor folosi SDC nonionice hipoosmolare. Daca interventia este necesara si nu poate fi inlocuita, se va administra o premedicatie ce consta din:

-         Prednison 50 mg (10 tb) per os, in doua prize cu 12 si respectiv 2 ore inaintea administrarii SDC

-         Antihistaminice (Romergan), 1 f cu o ora inaintea examinarii.

S-a remarcat o scadere a frecventei reactiilor adverse si o reducere a intensitatii lor, in cazul in care apar, dupa administrarea de Cortizon.



RADIOSCOPIA

Cu toate ca ponderea radioscopiei in diagnosticul radiologic a scazut semnificativ, acest tip de examen continua sa fie utilizat in investigarea afectiunilor pulmonare si gastro-intestinale.

Partile componente ale unui sistem radioscopic modern sunt:

bullet  generatorul de radiatii X

bullet   intensificatorul de imagine

bullet  sistemul de receptie a semnalului, care poate fi ecranul, fie un sistem electronic.

In radioscopie imaginea poate fi vizualizata prin urmatoarele procedee:

  1. direct pe ecran
  2. prin utilizarea unui amplificator de imagine, care are la baza efectul fotoelectric.

Avantajele utilizarii electronilor in formarea imaginii sunt

bullet Electronii pot fi deviati de campurile electrice, ceea ce permite focalizarea si cresterea semnificativa a energiei.

bullet Dozele de radiatii primite de pacient sunt mult diminuate comparativ cu radioscopia clasica.

Intensificatorul de imagine are rolul de a transforma energia produsa la impactul radiatiilor X- cu ecranul care contine o substanta luminiscenta (ZnS argintata)- in energie a fasciculului de electroni emisi. Aceasta transformare se face prin contactul ecranului cu un catod. Electronii emisi prin efect fotoelectric sunt accelerati de o diferenta de potential spre anod. Aplicarea unui potential electric negativ incintei metalice in care se deplaseaza electronii determina focalizarea fasciculului. Electronii reconstituie imaginea, care este identica cu cea produsa de radiatiile X, dar are avantajul unei luminozitati semnificativ mai mari. Imaginea finala este vizualizata pe monitor.

Caracteristicile amplificatorului de imagine si ale lantului de televiziune sunt:

-         randamentul amplificatorului, definit prin raportul dintre semnalul de iesire (evaluat prin intensitatea luminoasa) si semnalul de intrare, caracteristic radiatiilor X, masurat prin valoarea corespunzatoare a debitului dozei. Randamentul se masoara in Candela/Gy/s (Cd/Gy/s). Randamentul amplificatorului este determinat in principal de raportul semnal/zgomot produs ca urmare a caracterului discontinuu (cuantic) al fluxului de radiatii X.

-         remanenta, exprimata prin intervalul de timp dintre impactul radiatiilor X cu intensificatorul de imagine si emisia de lumina

-         zgomotul este rezultatul naturii stocastice a proceselor care apar in radioscopie. Cele mai importante surse de zgomot sunt absorbtia aleatoare a cuantelor de radiatii X in ecran si zgomotul electronic produs in circuitul de amplificare al sistemului TV

-         puterea separatoare, definita prin inversul limitei de separatie. Limita de separatie reprezinta distanta minima dintre doua puncte care apar distinct in imagini finale. Cu cat limita de separatie este mai mica puterea separatoare este mai buna.

-         contrastul.

Calitatea imaginii radioscopice depinde de: sensibilitatea sistemului de receptionare a acesteia, determinata pe de o parte de amplificatorul de imagine si pe de alta parte de lantul TV. Evaluarea activitatii se face prin utilizarea unor teste destinate asigurarii unor conditii optime de vizualizare a imaginii.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1337
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site