Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Tesutul muscular

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic



Tesutul muscular

Tesutul muscular este adaptat functiei de contrac­tie. Celula (fibra musculara) prezinta unul sau mai multi nuclei (dupa tipul de tesut muscular), o mem­brana celulara, numita sarcolema, si o citoplasma, numita sarcoplasma, in interiorul careia se gasesc organitele celulare comune si organitele specifice (contractile) — miofibrilele — aparute in urma diferen­tierii si adaptarii celulei la functia de contractie.




Muschii reprezinta 30-40% din greutatea corporala, adica aproximativ 30 kg pentru un om de 70 kg.

Dupa particularitatile miofibrilelor, tesuturile mus­culare se impart in trei tipuri: tesut muscular striat, cu miofibrile heterogene, de aspect striat, care se contracta voluntar, tesut muscular cardiac, in care miofibrilele sunt striate, dar tesutul se contracta invo­luntar; tesut muscular neted, in care miofibrilele sunt omogene si se contracta involuntar.

1. Tesutul muscular striat scheletic

Tesutul muscular striat este alcatuit din fibre care intra in constitutia muschilor scheletici (40% din greu­tatea corpului), iar, la nivelul viscerelor, le intalnim atat in musculatura limbii, faringelui, a portiunii supe­rioare a esofagului si in cea a unor sfinctere (anal extern si cel extern al uretrei), cat si in muschii extrinseci ai globului ocular si diafragma. Fibra musculara striata are o forma cilindrica sau prismatica, cu extremitatile rotun­jite sau ramificate (muschii fetei si ai limbii).



Tesutul muscular striat  scheletic 1. striatie; 2. nucleu

Fibrele sunt elemente multinucleate, plasmoidale, cu zeci sau sute de nuclei de forma ovoida situati periferic, imediat  sub sarcolema. Lungimea fibrei este cuprinsa intre 3 si 12 cm, iar grosimea este de 20-100 m.

Sarcolema, examinata la microscopul electronic, prezinta doua portiuni distincte: sarcolema propriu-zisa si membrana bazala. Sarcolema propriu-zisa are rolul de a propaga excitatia de-a lungul fibrei musculare si are structura generala a plasmalemei. Membrana baza­la, formata din proteine colagenice, are rolul de a men­tine forma fibrei musculare in limite normale.

Sarcoplasma contine organite comune, diferite incluziuni si numeroase miofibrile. Reticulul sarco-plasmatic este foarte dezvoltat, avand un rol impor­tant in  contractie;  datorita prezentei unei  mari cantitati de ioni de calciu, la acest nivel se realizeaza cuplarea excitatiei cu contractia.

Miofibrilele sunt constituite din numeroase fibrile elementare, numite miofilamente, care constituie unitatea ultrastructurala si functionala a miofibrilei. Miofilamentele sunt de doua tipuri: groase, formate din miozina, si subtiri, formate din actina, tropomiozina si troponina. Cele doua tipuri de miofilamente au o asezare precisa, fiind dispuse intr-un aranjament hexagonal, cu un miofilament gros in centru, inconjurat de sase miofilamente subtiri.

Fibrele musculare striate se grupeaza in fascicule de 20-30 de fibre, numite fascicule primare, inconjurate de o teaca conjunctiva numita endomisium. Fasciculele primare (4-5) se grupeaza in fascicule secundare, delimitate de tesut conjunctiv cu fibre elastice, numit perimisium. Acestea se grupeaza in fascicule tertiare, cuaternare, care formeaza, de fapt, muschiul, iar acesta este invelit de epimisium.

Vascularizatia este foarte bogata, asigurand procesele metabolice intense din timpul contractiei.

Muschii striati au o inervatie motorie (placa motorie) si senzitiva (fibrele aferente plecate de la proprioceptori musculari).

2 Tesutul striat de tip cardiac (miocardul)

Miocardul este constituit din fibre musculare cu o structura asemanatoare fibrelor musculare striate (miofibrilele prezinta alternanta de benzi clare si intunecate) si fibrelor musculare netede, prin pozitia centrala a nucleului. Celulele musculare individualizate, alungite si ramificate, vin in contact unele cu altele la nivelul unor benzi numite discuri intercalare (striile scalariforme), care reprezinta jonctiuni intercelulare specializate.

Tesutul striat de tip cardiac 1. striatie; 2. nucleu; 3. disc intercalar

Fibra cardiaca are un diametru si o lungime mai mici decat fibra striata, iar capetele sunt de obicei ramificate. Mitocondriile sunt mai numeroase decat in fibrele striate si netede, fiind asezate intre miofi­brile sub forma unor coloane (datorita activitatii contractile permanente). Miofibrilele prezinta aceleasi ca­ractere morfologice si structurale ca la fibra striata de tip scheletic, fiind insa mai groase.

Pe langa acest miocard de tip contractil exista si tesutul nodal (miocardul specific), care determina contractia ritmica si automata a inimii, stabilind o legatura anatomica si functionala intre atrii si ven­tricule (nodului sinoatrial, atrioventricular, fasciculul Hiss si reteaua Purkinje).

3. Tesutul muscular neted

Fibra  musculara  neteda  este  unitatea  morfo-functionala a tesutului muscular neted. Ea intra in constitutia tunicii musculare a viscerelor, a vaselor, in anexele unor organe de simt (piele), in capsulele unor organe (splina, suprarenala). Fibrele sunt asezate in straturi, benzi sau raspandite izolat in tesutul con­junctiv. Fibrele sunt paralele intre ele, iar portiunea ingrosata a unei fibre vine in raport cu extremitatile efilate ale fibrelor invecinate.

Fibra musculara neteda, de aspect fusiform, are o lungime cuprinsa intre 10-100 u- si cu 0 de 2-4 u. Este formata din sarcolema, sarcoplasma, care contine organitele comune, incluziuni celulare si organitele specifice — miofibrilele —, si un nucleu central, de forma alungita.

Tesut muscular neted 1. nucleu

Miofibrilele au o forma alungita si se intind de la un capat la altul al fibrei. Totodata, prezinta o struc­tura complexa, fiind alcatuite din miofilamente de 10-150 Å, sunt omogene (fara striatii transversale), iar, din punct de vedere biochimic, sunt formate din pro­teine contractile (actina, miozina) si reglatoare (tropomiozina si troponina).

Inervatia este asigurata de sistemul nervos vege­tativ simpatic si parasimpatic.

Pentru a sustine o tensiune de contractie egala cu a muschiului scheletic, muschiul neted necesita numai 1/10 pana la 1/300 din energia consumata de cel striat.

      Dupa ce a fost stimulat, un muschi neted tipic incepe sa se contracte la 50-100 ms si atinge maxi­mum de contractie o jumatate de secunda mai tarziu, dupa care, in una pana la doua secunde, incepe decli­nul fortei de contractie. Timpul total de contractie este de 1-3 secunde, de 30 de ori mai lung decat durata medie a contractiei unice a muschiului scheletic.

Forta maxima de contractie a muschiului neted este mai mare decat cea a muschiului scheletic.

In timp ce muschiul scheletic este activat exclusiv de catre sistemul nervos, muschiul neted poate fi stimulat de multiple categorii de semnale nervoase, hormonale si factori tisulari locali: a. lipsa oxigenului intr-un teritoriu tisular determina relaxarea muschiului neted vascular si vasodilatatie; b. excesul de CO2 determina vasodilatatie; c. scaderea pH-ului determina vasodilatatie; d. alti factori care determina vasodilatatie locala, precum acidul lactic, cresterea concentratiei ionilor de potasiu, scaderea concentratiei ionilor de calciu, cresterea temperaturii corpului.

O mare parte din activitatea contractila a mus­chiului neted este initiata fara potentiale de actiune, sub influenta factorilor enumerati.

Tesutul muscular neted visceral este constituit din fibre musculare netede, omogene, cu contractie involuntara, lenta si prelungita.

Formeaza musculatura tubului digestiv (incepand cu a doua treime a esofagului), a cailor aeriene respi­ratorii, a tractului genital, muschii erectori ai firelor de par, muschii corpului ciliar, stratul muscular din peretii vaselor sangvine. Fibrele sale sunt asezate in straturi si benzi sau sunt raspandite in tesutul conjunctiv. Fibrele musculare netede au aspect fusiform, 10-100 m lungime si sunt formate din sarcolema, sarcoplasma omogena si un nucleu situat central. in sarcoplasma sunt organite comune si organite specifice — miofibrile fara striatii transversale, neorganizate in sarcomere. Aceasta structura apare omogena („neteda') la micro­scopul electronic.

Tesutul   muscular   neted   multiunitar este format din fibre musculare separate si se gaseste in irisul globului ocular. Are contractii fine si limitate.

CARACTE-RISTICI

MUSCHI STRIAT SCHELETIC

MUSCHI STRIAT CARDIAC

MUSCHI NETED VISCERAL

MUSCHI NETED MULTIUNITAR

Localizare

atasati oaselor

inima (miocard)

in peretii viscerelor, vaselor de sange; erectorii firelor de par

muschii irisului

Structura fibrelor

striate, multinucleate, neramificate

striate, uninucleate, ramificate, cu dis­curi intercalare

netede, uninucleate, fusiforme

netede, uninucleate, fusiforme

Control nervos

voluntar

involuntar

involuntar

involuntar

Sarcomere

prezente

prezente

absente

absente

Sistem tubular trans­versal

prezent

prezent



absent

absent

Jonctiuni intre fibre

prezente

prezente

prezente

absente

Dimensiunea fibrelor

mare

mare

mica

mica

Sursa de calciu necesar contractiei

reticulul sarcoplasmic

reticulul sarcoplasmic; lichidul extracelular

reticulul sarcoplasmic; lichidul extracelular

reticulul sarcoplas-mic; lichidul extracelular

Viteza de contractie

rapida

medie

lenta

lenta, progresiva

Structura miofibrilelor

Miofibrilele, organite specifice fibrelor musculare, le confera acestora proprietati contractile.

Sunt formate din miofilamente de miozina (groase - de cea 100 Å) care formeaza discuri intunecate (impreuna cu capetele libere ale miofilamentelor de actina) si de actina (subtiri - de cea 50 Å) care formeaza discuri clare.


O miofibrila este alcatuita din aproximativ 1500 miofilamente de miozina si 3000 miofilamente de actina dispuse astfel: fiecare miofilament de miozina este inconjurat de 6 miofilamente de actina si fiecare miofilament de actina este inconjurat de 3 miofilamente de miozina.

Discurile intunecate (DI) si cele clare (DC) alterneaza si sunt asezate la acelasi nivel in toate fibrele mus­culare, conferindu-le acestora aspectul striat


In centrul discului intunecat se afla o portiune mai luminoasa - banda H (Hensen), iar in centrul dis­cului clar, o portiune mai intunecata -membrana Z. Doua membrane Z succesive delimiteaza un sarcomer-unitatea morfofunctionala a fibrei musculare.

Tesutul nervos

 Tesutul nervos este constituit din celule speciali­zate (neuroni) si din celule de sustinere (celule nevroglice).

Neuronul reprezinta unitatea morfo-functionala a sistemului nervos. Din punctul de vedere al formei si al dimensiunilor, neuronii sunt foarte diferiti. Forma neuronilor este variabila: stelata (coarnele anterioare ale maduvei), sferica sau ovalara (in ganglionii spinali), piramidala (zonele motorii ale scoartei cerebrale) si fusiforma (in stratul profund al scoartei cerebrale).

     In functie de numarul prelungirilor, neuronii pot fi:

unipolari (celulele cu conuri si bastonase din re­tina); au aspect globulos, cu o singura prelungire;

pseudounipolari; se afla in ganglionul spinal si au o prelungire care se divide in „T”; dendrita se distribuie la periferie, iar axonul patrunde in sistemul nervos central (SNC);

bipolari, de forma rotunda, ovala sau fusiforma, cele doua prelungiri pornind de la polii opusi ai celulei (neuronii  din ganglionii  spiral  Corti  si  vestibular Scarpa, din retina si din mucoasa olfactiva);

multipolari; au o forma stelata, piramidala sau piriforma si prezinta numeroase prelungiri dendritice si un axon (scoarta cerebrala, cerebeloasa, coarnele anterioare din maduva spinarii).

                      Clasificarea neuronilor:

a. Dupa forma

corpului celular:

b. Dupa numarul

prelungirilor:

c. Dupa functie:

- stelati

- unipolari

- senzitivi

- ovali

- pseudounipolari

- motori

- piriformi

- bipolari

- de asociatie

- piramidali

- multipolari

- secretori

- rotunzi

Dupa functie, neuronii pot fi: receptori, care, prin dendritele lor, receptioneaza stimulii din mediul exte­rior sau din interiorul organismului (somatosenzitivi si viscerosenzitivi), motori, ai caror axoni sunt in lega­tura cu organele efectoare (somatomotori sau visceromotori), si intercalari (de asociatie), care fac legatura intre neuronii senzitivi si motori.

Neuronul este format din corpul celular (pericarionul) si una sau mai multe prelungiri, care sunt de doua tipuri: dendritele, prelungiri celulipete (majori­tatea neuronilor au mai multe dendrite), si axonul, care, functional, este celulifug, prelungire unica a neuronului.



Corpul neuronului este format din neurilema (membrana plasmatica), neuroplasma (citoplasma) si nucleu.

Neurilema celulei nervoase este subtire, delimi­teaza neuronul si are o structura lipoproteica.

Neuroplasma contine organite celulare comune (mitocondrii, ribozomi, reticul endoplasmatic, cu exceptia centrozomului, deoarece neuronul nu se divi­de), incluziuni pigmentare si organite specifice: corpii tigroizi (Nissl) din corpul celular si de la baza dendritelor, cu rol in metabolismul neuronal, si neurofibrilele, care se gasesc atat in neuroplasma (corp), cat si in prelungiri (dendrite si axon), avand rol mecanic, de sustinere si in conducerea impulsului nervos.

Nucleul. Celulele nervoase motorii, senzitive si de asociatie au un nucleu unic, cu 1-2 nucleoli. Celulele vegetative centrale sau periferice prezinta deseori un nucleu excentric. Aceste celule pot avea nuclei dubli sau multipli.

Dendritele, in portiunea lor initiala, sunt mai groase, apoi se subtiaza. In ele se gasesc neurofibrile. Acestea receptioneaza impulsul nervos si il conduc spre corpul neuronului.

Axonul este o prelungire unica, lunga (uneori de 1 m) si mai groasa. Este format dintr-o citoplasma specializata, numita axoplasma, in care se gasesc: mitocondrii, vezicule ale reticulului endoplasmatic si neurofibrile. Membrana care acopera axoplasma se numeste axolema si are un rol important in propa­garea impulsului nervos. De-a lungul traseului sau, axonul emite colaterale perpendiculare pe directia sa, iar in portiunea terminala se ramifica; ultimele ramifi­catii — butonii terminali — contin mici vezicule pline cu mediatori chimici care inlesnesc transmiterea influxului nervos la nivelul sinapselor. Butonul mai contine neurofibrile si mitocondrii.

Nevroglia. La mamiferele superioare, numarul nevrogliilor depaseste de 10 ori numarul neuronilor. Forma si dimensiunile corpului celular pot fi diferite, iar prelungirile, variabile ca numar. Se descriu mai multe tipuri de nevroglii: celula Schwann, astrocitul, oligodendroglia, microglia, celulele ependimare si celulele satelite. Nevrogliile sunt celule care se divid intens (sunt singurele elemente ale tesutului nervos care dau nastere tumorilor din SNC), nu contin neu­rofibrile si nici corpi Nissl. Au rol de suport pentru neuroni, de protectie, trofic, rol fagocitar (microglia), in sinteza tecii de mielina si in sinteza de ARN si a altor substante pe care le cedeaza neuronului.

Inconjurand axonul, se deosebesc, in functie de localizare — sistemul nervos periferic (SNP) sau SNC — si de diametrul axonului, urmatoarele structuri:

Structura

Axonul neuronilor SNP

Axonul neuronilor SNC

Teaca de mielina — axonii cu diametrul mai mic de 2 m si fibrele postganglionare nu au teaca de mielina.

 Rolul mielinei este de izolator electric, care accelereaza condu­cerea impulsului nervos. De asemenea protejeaza si hraneste axonul.

- produsa de celulele Schwann (o celula

produce pentru un singur axon);

-  prezinta discontinuitati numite noduri

Ranvier,  care  reprezinta  spatiul  dintre

doua celule Schwann.

• produsa de oligodendrocite (o celula produce pentru mai multi axoni).

Teaca Schwann

are rol trofic si de secretie a mielinei si asigura conducerea saltatorie a influxului nervos.

se dispune concentric in jurul tecii de mielina, fiind formata de celule Schwann;

fiecarui segment internodal de mielina
dintre doua strangulatii Ranvier ii cores­
punde o singura celula Schwann.

Nu prezinta.

Teaca Henle

Este un invelis continuu in jurul tecii Schwann, fiind formata din fibre conjunctive care au un rol trofic si de protectie.

separa membrana plasmatica a celulei
Schwann de tesutul conjunctiv din jur;

are rol in permeabilitate si rezistenta.

Nu prezinta.

Fiziologia neuronului si a sinapsei

                Proprietatile neuronilor:

-  generarea influxului nervos (excitabilitatea)

-  conducerea influxului nervos (conductibilitatea)

EXCITABILITATEA reprezinta capacitatea materiei vii de a raspunde prin manifestari specifice la actiunea stimulilor. in conditii experimentale, poate fi determinata cantitativ la animale si la om. Se caracterizeaza prin urmatorii parametri:

a), intensitatea prag a stimulilor (reobaza) reprezinta intensitatea necesara unui stimul pentru a produce un influx nervos. Stimulii cu intensitate inferioara pragului se numesc subliminari si nu produc influx nervos. Stimulii cu intensitate superioara pragului (supraliminari) au acelasi efect ca si cei cu intensitatea prag (legea „tot sau nimic')

b). timpul util reprezinta timpul minim necesar unui stimul cu intensitatea prag pentru a produce un influx nervos.

c). cronaxia este timpul minim necesar unui stimul (curent electric), avand o intensitate dubla fata de reobaza, pentru a produce un influx nervos. Are valori de 10-30 de ori mai mici decat timpul util si este cu atat mai scurta cu cat excitabilitatea este mai mare. Are valori apropiate pentru neuronii sen­zitivi, motori si efectori.

d). labilitatea este capacitatea neuronului de a raspunde la un anumit numar de stimuli pe unitatea de timp.

e). perioada refractara este proprietatea neuronului de a nu raspunde la un stimul nou, in timpul unui raspuns la un stimul anterior.

   f). bruschetea reprezinta rapiditatea cu care actioneaza stimulul.

CONDUCTIBILITATEA reprezinta capacitatea de autopropagare a influxului nervos prin axon spre alt neuron sau spre efector.

            Suportul fizico-chimic al excitabilitatii si al conductibilitatii este potentialul electric membranar.

Conform teoriei ionice a lui Julius Bemstein, acest potential electric apare ca o consecinta a repartitiei inegale a ionilor (Na+, K+, Ca2+, Cl-, etc) de o parte si de alta a membranei celulare neuronale care prezinta permeabilitate selectiva. Datorita miscarii ionice impuse de gradientul de concentratie, apar diferente de potential electric intre cele doua fete ale membranei.

            In conditii de repaus (cand nu actioneaza nici un stimul), neurilema este pozitiva pe fata externa si neg­ativa pe cea interna. intre cele doua fete exista o difer­enta de potential de 70 mV numita potential de repaus (se noteaza in mod conventional -70 mV). in timpul potentialului de repaus, membrana este permeabila pentru K+ si impermeabila pentru Na+. Aplicarea unui stimul cu intensitatea prag determina depolarizarea membranei datorita cresterii permeabilitatii ei pentru Na+. Membrana devine negativa la exterior si pozitiva la interior. Diferenta de potential devine 35 mV si se numeste potential de actiune. Acesta se autopropaga. (in mod con­ventional, se noteaza +35 mV.) Transmiterea depolarizarii de-a lungul fibrei nervoase constituie influxul nervos.

            Depolarizarea se propaga pas cu pas de-a lungul axonului, prin intermediul circuitelor locale (fluxuri circulare sau curentii lui Hermann). In axonii cu teaca de mielina, influxul nervos se propaga saltato-riu de la o strangulatie Ranvier la alta. in axonii fara teaca de mielina, influxul ner­vos se propaga pas cu pas. Viteza de propagare a influxului nervos in axonii mielinizati este de 50 ori mai mare decat in cei amielinici.

Ulterior, are loc repolarizarea mem­branei neuronale (scaderea permeabi­litatii pentu Na+) si se stabileste echilibrul ionic initial. Transportul ionic se rea­lizeaza pasiv, prin intermediul canalelor ionice (polipeptide sau lipopeptide cu greutate moleculara redusa) sau activ, prin intermediul pompelor ionice (agregat de proteine transportoare si enzime). Transmiterea unidirectioala a influxului nervos de la un neuron la altul, de la receptor la neuron si de la neuron le efector se realizeaza prin intermediul sinapselor.

       Conducerea la nivelul axonilor amielinici. in acest caz, potentialul de actiune poate sa apara in orice zona a membranei. Proprietatile electrice ale mem­branei permit depolarizarea regiunilor adiacente, iar potentialul de actiune este condus intr-o singura directie, deoarece in directia opusa, unde s-a produs potentialul de actiune anterior, membrana este in stare refractara absoluta. De fapt, termenul de con­ducere este impropriu, deoarece orice nou potential de actiune este un eveniment complet nou, care se  repeta, se regenereaza de-a lungul axonului. Toate potentialele de actiune au aceeasi amplitudine, de aceea se spune despre aceasta conducere ca este fara decrement (diminuare). Viteza de conducere este mai mare, daca axonul are diametrul mai mare, dar este mai mica decat  in cazul axonilor mielinizati.

            Conducerea la nivelul axonilor mielinizati In acest caz, datorita proprietatilor izolatoare ale mielinei, potentialul de actiune apare la nivelul nodurilor Ranvier si sare” de la un nod la altul intr-un tip de conducere numita saltatorie. Acest tip de conducere permite viteze mult mai mari (100-120 m/s prin fibrele mielinice groase, fata de 5-l0 m/s in fibrele mielinice subtiri si de 0,5 m/s in fibrele amielinice). Aceasta explica aparitia mai rapida a unor reflexe decat altele.

                                                                                             mielina

                               

    Conducerea impulsului nervos (potential de                             Conducerea impulsului nervos intr-o fibra mielinizata

          actiune) intr-o fibra amielinica

                                    Stimul


Potential de actiune ce se'autopropaga


 


Transmiterea influxului nervos de-a lungul neuronului

a. potential de repaus



            b. potential de actiune

                    c. repolarizarea membranei

a. potential de repaus b. potential de actiune c. repolarizarea membranei                   

Functionarea sinapselor

            Influxul nervos, care se manifesta ca o unda de depolarizare, odata ajuns la nivelul butonilor terminali, determina fuzionarea veziculelor cu membrana presinaptica, spargerea lor si eliberarea mediatorilor chimici; acestia difuzeaza prin fanta sinaptica si ajung in contact cu fata externa a membranei postsinaptice, la  nivelul  receptorilor specifici.   Drept urmare, membrana postsinaptica este depolarizata si permite propagarea influxului nervos. Ulterior, neurotransmitatorii sunt inactivati rapid de enzimele din fanta sinaptica. Apoi, neurotransmitatorii sunt reinglobati in vezicule sau trec in circulatia sangvina. Sinteza de noi cantitati de mediatori chimici se face pe seama ATP din mitocondriile de la nivelul butonilor terminali ai axonului.  Datorita succesiunii acestor procese apare intarzierea sinaptica de 0,5-1 ms.

            La nivelul sinapselor dintre receptori si neuroni, datorita fantei sinaptice foarte inguste, influxul nervos se autopropaga prin mecanismul circuitelor locale.

            La nivelul placii motorii, acetilcolina se fixeaza prin receptori specifici de sarcolema depola-rizand-o si determinand un potential local terminal de placa. Acesta va genera potentiale de actiune ce se vor propaga de la placa motorie in toate directiile.


Acetilcolin-esteraza


Structura unei sinapse

Vezicule sinaptice cu mediator

Componenta presinaptica (buton axonal)
contine vezicule cu mediator chimic
               

(neurotransmitator).

Membrana presinaptica


                   Fanta (spatiul) sinaptica

Mediator chimic


reprezinta spatiul dintre membrana plasmatica a butonilor axonali si cea a componentei postsinaptice. Are  200 – 300 Å

Componenta postsinaptica

este reprezentata de corpul celular, dendritele sau portiunea initiala a axonului unui neuron, respectiv de sarcolema fibrei musculare striate.


                                                                                                                               Receptor

Clasificarea sinapselor:

   a.Cu transmitere chimica

1. Din punct de vedere functional:

- adrenergice (mediatorul

chimic este adrenalina sau

noradrenalina)

-colinergice (mediatorul

 chimic este acetilcolina)

 b.Cu transmitere electrica

2. Din punct

de vedere

al efectului:

     a.Excitatorii

      b.lnhibitorii

 

a.lnterneuronale

3. Dupa structurile implicate:

-  axo-somatice

-  axo-dendritice

-  axo-axonale

     b.Neuron-receptor

c. Neuron-efector(de exemplu,

 placa motorie)




Sinapsele neuro-neuronale pot fi axosomatice sau axodendritice, axoaxonice sau dendrodentritice.

Din punct de vedere al mecanismului prin care se face transmiterea, sinapsele pot fi chimice sau electrice.

                                                                                                                            

Tipuri de sinapse: a. axodendritica; b. axoaxonica;

c. dendrodendritica (electrica); d. axosomatica.

Sinapse chimice

Sinapse electrice

Alcatuire

-  terminatia presinaptica — contine vezicule cu mediator chimic (se cunosc peste 40 de mediatori chimici, cel mai raspandit fiind acetilcolina);

-      fanta sinaptica;

 -   celula postsinaptica — prezinta receptori pentru mediatorul chimic.

 -  doua celule de aceleasi dimensiuni, care sunt alipite in zonele lor de rezistenta electrica minima.

Mod de functionare

     sub actiunea impulsului nervos, se elibereaza cuante de mediator chimic in fanta sinaptica;

     mediatorul chimic interactioneaza cu recep­torii specifici de pe membrana postsinaptica, determinand modificari ale potentialului membranei postsinaptice.

Conducerea este unidirectionala dinspre ter­minatia presinaptica spre cea postsinaptica.

• trecerea ionilor si a moleculelor prin aces­te locuri de jonctiune.

Conducerea este, se pare, bidirectionala.

Exemple

     aproape toate sinapsele SNC;

     placa motorie;

     SN vegetativ.

     miocard;

     muschi neted;

     in anumite regiuni din creier.

            In urma interactiunii dintre mediatorul chimic eliberat in fanta sinaptica si receptorii de pe membrana postsinaptica, apare depolarizarea membranei postsinaptice, numita potential postsinaptic excitator,  daca este vorba de un neuron postsinaptic,  sau potential  terminal de placa daca este vorba despre o fibra musculara scheletica. Acest potential, care nu  trebuie confundat cu potentialul de actiune, are doua propri­etati speciale: sumatia temporala si sumatia  spatiala. In primul caz,  doua asemenea potentiale produse prin descarcarea de mediator din aceeasi fibra presinaptica se pot suma, rezultand un potential mai mare, iar in cel de-al doilea caz, potentialele postsinaptice excitatorii, produse de doua terminatii presinaptice vecine pe aceeasi membrana postsinaptica, se pot cumula. Alaturi de sinapsele excitatorii, exista si sinapse inhibitorii, in functie de tipul de mediator chimic continut de terminatia presinaptica. Mediatorul chimic  inhibitor determina, prin legarea de receptorii sai de pe membrana postsinaptica, declansarea unor mecanisme care au drept consecinta hiperpolarizarea membranei  postsinaptice, cu instalarea potentialului postsinaptic inhibitor si realizarea inhibitiei postsinaptice.

            In afara de inhibitia postsinaptica, se poate produce si un alt tip de inhibitie, inainte ca semnalul sa ajunga la nivelul sinapsei. Aceasta, denumita inhibitie presinaptica se datoreaza unor sinapse „presinap­tice”, aflate pe terminatia presinaptica, inainte de contactul sau cu neuronul urmator.

            Oboseala transmiterii sinaptice. Stimularea repe­tata si rapida a sinapselor excitatorii este urmata de
descarcari foarte numeroase ale neuronului postsinaptic, pentru ca, in urmatoarele milisecunde, numa­rul acestora sa scada accentuat. in acest caz, avem de-a face cu un mecanism de protectie impotriva
supraexcitarii, care se realizeaza prin epuizarea depo­zitelor de mediator chimic (neurotransmitator) de la nivelul terminatiei presinaptice.

            Efectele drogurilor asupra transmiterii sinaptice. Unele droguri cresc excitabilitatea sinapselor (cofeina), altele o scad (unele anestezice). Anumiti factori pot influenta transmiterea influxului nervos prin sinapse. Astfel, potasiul stimuleaza transmisia influxului nervos la nivelul sinapsei, iar anumite otravuri (curara sau matraguna) pot bloca transmiterea excitatiei; in astfel de cazuri se produc paralizii musculare sau stop respirator. Paraliziile pot surveni si in urma toxiinfectiilor alimentare, cand bacteriile secreta toxine care inhiba secretia de mediatori chimici. Nicotina si alcoolul au actiune inhibitoare, stricnina - excitatoare, iar drogurile si substantele halucinogene actioneaza direct asupra sinapselor din creier, afectand coordonarea nervoasa si comportamentul individului. Unele substante (exemplu, otrava E 605 folosita impotriva insectelor) inhiba redescompunerea mediatorului chimic; musculatura ramane excitata timp mai indelungat, iar intregul organism este cuprins de spasme musculare, si in final, intervine decesul.

            In maladia Alzheimer, caracterizata prin pierderea me­moriei si alterarea intelectului, se constata o concentrare a acetilcolinei in scoarta cere­brala, in zona implicata in meca­nismul memoriei.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 11050
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site