Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport


CONCEPTE FUNDAMENTALE SI INSTITUTII IMPLICATE IN STRUCTURAREA POLITICILOR DE PROTECTIE SI SECURITATE SOCIALA

Asistenta sociala



+ Font mai mare | - Font mai mic



CONCEPTE FUNDAMENTALE SI INSTITUTII IMPLICATE IN STRUCTURAREA POLITICILOR DE PROTECTIE SI SECURITATE SOCIALA



Conceptul general de politica sociala si politicile sociale sectoriale

Un raspuns la intrebarea ,,Ce este politica sociala ?' au incercat sa ofere, de-a lungul timpului, mai multi autori apartinand unor scoli si curente de gandire diferite. Nici astazi, dupa aproape un secol de studii de politica sociala, nu se poate spune ca s-a ajuns la un consens absolut privind ariile de acoperire sociala (deci continutul concret al politicilor sociale) in cadrul mai larg al politicilor publice. Dificultatea de a incadra cu precizie obiectul politicii sociale, ca parte a politicilor publice, provine pe de o parte din traditiile culturale si politice diferite la nivelul continentului si pe de alta parte din dinamica pe care ,,socialul' a cunoscut-o ca semnificatie si ca impact, chiar la nivelul aceleiasi societati, de-a lungul ultimelor decenii. Exista in schimb un consens relativ in ceea ce priveste politicile guvernamentale (publice) care nu pot fi considerate politici sociale: politica externa, politica de aparare, internele, justitia si politicile economice. Chiar si acesta este, spuneam, un consens relativ, avand in vedere in primul rand interdependentele accentuate intre politicile economice si cele sociale, intre care tot mai greu se pot trasa granite precise, sau consecintele sociale care decurg uneori din politica externa si de aparare a unei tari (de exemplu, influenta sociala a restructurarii complexului militar-industrial al fostei Uniuni Sovietice, dupa evenimentele din 1989)

Astfel, o prima definitie a politicii sociale ar putea fi incercata ,,prin excludere': este de domeniul politicilor sociale tot ceea ce ramane din politica unui guvern sau a unor autoritati locale, dupa excluderea politicilor publice fara impact social direct (vezi enumerarea anterioara). O asemenea definitie nu raspunde insa, in mod evident, decat in mica masura cerintelor studiului politicii sociale. Mai utila pentru intelegerea acestor preocupari ar fi o definitie pozitiva, afirmativa, care sa atinga nucleul comun al tuturor tipurilor posibile de politica sociala.

Sociologul britanic T.H. Marshall defineste pe cat de simplu pe atat de cuprinzator semnificatia acestui concept: ,,Obiectivul esential al politicii sociale in secolul XX este asigurarea bunastarii cetatenilor" . In general, se disting doua abordari in privinta motivatiei care sta la baza unei politici sociale. In mod traditional, abordarea ideologica este in conformitate cu ipoteza intemeierii statului bunastarii pe ,,ratiuni politice' (legate de doctrina si praxis in acelasi timp), iar abordarea pragmatica, mult mai recenta, promoveaza functia de ,,social problems solving' a politicii sociale, golind-o astfel de continut ideologic si conferindu-i solide valente tehnocratice. Marsand evident pe prima directie, neo-marxistii din democratiile occidentale afirma ca ,,societatile capitaliste avansate au nevoie de o infrastructura a politicilor de bunastare pentru a mentine ordinea sociala, pentru a mitui muncitorii si a-i determina sa nu recurga la proteste, pentru a-si asigura o forta de munca cu standarde acceptabile de educatie si sanatate" . Pentru teoreticienii neo-marxisti, termenul ,,capitalismul bunastarii' (Welfare Capitalism) are binenteles o conotatie peiorativa, sugerand o forma de control social, de masuri menite sa combata dezordinea si crima la fel ca masurile adoptate de politie sau de justitie si nu in ultimul rand avand rolul de a legitima si promova sistemul capitalist. Mai mult decat atat, s-a mers pana la a se considera ca politicile bunastarii nu sunt sustinute din ratiuni umaniste si pentru a intampina nevoile reale ale muncitorilor, ci doar pentru a raspunde - conjunctural - unor nelinisti sociale. ,,Politicile sociale sunt initiate sau extinse in timpul exploziilor de nemultumire si dezordine sociala din timpul somajului masiv, apoi ele sunt abolite sau restranse cand stabilitatea politica a fost reinstaurata"

Non-ideologica, descarcata de continuturi doctrinare, abordarea pragmatica pune accentul pe rezolvarea tehnica, punctuala, a problemelor sociale. In literatura romaneasca de specialitate, aceasta abordare este sintetizata de Liliana Mihut astfel: ,,Politica sociala este, sau ar trebui sa fie, un raspuns la problemele sociale ale unei anumite comunitati, respectiv ale anumitor grupuri expuse in mai mare masura diferitelor riscuri" . Intre cele doua mari conceptii exista fireste si abordari intermediare, incercari de a concilia ideologia cu pragmatismul, principiile cu solutiile. Joan Higgins sugereaza ca ambele variante se sprijina totusi pe modele rationale de actiune politica, in care trebuie sa se acorde atentie legaturii complexe care apare intre obiectivele actorilor care influenteaza politicile si consecintele interventiilor lor . Intr-adevar, pare destul de justificat sa credem ca interventia sociala nu poate fi desprinsa de un set de obiective majore, stabilite prin decizie politica, dupa cum si ,,rezolvarea problemelor comunitatii' prin actiune sociala concreta nu poate fi rupta de o anumita directie de dezvoltare a societatii in ansamblu, dezvoltare ce trebuie sa se intemeieze pe o viziune globala si sa se aiba un sens bine precizat, legitimat politic.

Intr-o carte de referinta pentru dezvoltarea studiilor de profil in Romania postcomunista (,,Politici sociale. Romania in context european'), care a marcat perioada de debut a fundamentarii politicii sociale ca disciplina de studiu, profesorul Catalin Zamfir afirma ca politica sociala poate fi inteleasa ca ansamblul reglementarilor, masurilor si activitatilor intreprinse in principal de stat (dar posibil si de alti agenti interesati) in scopul modificarii parametrilor vietii sociale a unei comunitati, intr-un sens considerat dezirabil la un moment dat . Altfel spus, politica sociala se concretizeaza in prevederi legislative specifice, hotarari si reglementari administrative, programe sociale, transferuri de venit (impozite, taxe, respectiv pensii, alocatii, indemnizatii, burse, etc. din cadrul sistemelor de asigurari si asistenta sociala) finantarea, producerea si furnizarea de bunuri si servicii sociale pentru populatie, conform unei definitii ,,de dictionar' formulata de I. Marginean in 1994

Cat priveste anvergura acestei politici, putem descrie pe coordonatele spatiu-timp o varietate aproape infinita de abordari, existand tari si momente ale istoriei in care politica sociala se suprapune cu ,,peste trei sferturi din ceea ce face un guvern" , dupa cum exista contexte in care politica sociala se reduce considerabil, limitandu-se la acordarea unor beneficii minimale pentru persoanele fara venituri.

Diferentele in delimitarea politicii sociale provin, asa cum s-a mentionat anterior, din raportarea la un context politico-economic variabil in timp dar si din asumarea unor traditii legate de cultura politica a fiecarei societati. Pentru exemplificare, in Marea Britanie se confera acestei politici un inteles mai restrans si bine precizat, cu referire stricta la ,,cinci servicii fundamentale': securitatea sociala (in sensul mentinerii unui minim de venit prin alocatiile de somaj si sistemul de pensii), politica in domeniul sanatatii, politica educationala, politica locuintelor sociale si serviciile de asistenta sociala. In principiu, aceeasi semnificatie restrictiva o are politica sociala si in Statele Unite, incluzand doar sistemul pensiilor, asistenta medicala, invatamantul public, sistemul ,,welfare' (asistenta sociala in intelesul american) si asigurarea locuintelor pentru persoanele fara venituri

In schimb, in Europa, ,,politica sociala' ocupa o plaja mai larga (imbogatita in special de traditia franceza), incluzand o gama variata de initiative si programe ale statului. In afara preocuparilor mentionate in dreptul sistemelor britanic si nord-american, apar deseori ca ,,apanaje' ale politicii sociale politica privind angajarea fortei de munca, politica transporturilor, politica privind protectia mediului (politica ecologica), politica privind promovarea culturii si chiar politica privind petrecerea timpului liber, ,,leisure policy' (politica agrementului). Fireste, punctul comun al tuturor acestor politici nu poate fi decat existenta unor cheltuieli publice indreptate pe directia cresterii calitatii vietii si confortului cetatenilor, deci cu impact asupra bunastarii colective.

Fara a fi negate implicatiile sociale ale politicilor mai sus mentionate, se poate totusi afirma ca o abordare atat de larga aproape ca suprapune politica sociala peste politica publica.

In finalul acestei treceri in revista a principalelor domenii de activitate in politica sociala, acceptate mai mult sau mai putin in sfera conceptuala si practica legata de ,,social policy', propunem o enumerare a politicilor sociale sectoriale, cu denumirea in limba engleza si cu echivalentul in limba romana, avand in vedere necesitatea compatibilizarii termenilor:

- social security

- securitate sociala (in intelesul de ,,politica', mentinerea veniturilor in principal prin pensii si alocatii de somaj)

- education policy

- politica educationala

- health-care policy

- politica asistentei medicale (termenul vechi)

- politica pentru ingrijirea sanatatii (termenul nou)

- housing policy

- politica locuintelor (sociale)

- social work

(social assistance)

- asistenta sociala

- welfare policy

- asistenta sociala (in Statele Unite, ,,welfare' se refera strict la acordarea unor ajutoare sociale)

- employment policy

- politica locurilor de munca (politica ocuparii fortei de munca)

- environment policy

- politica mediului (ecologica)

- culture policy

- politica in domeniul culturii

- youth policy

- politica pentru tineret

Statul bunastarii si securitatea sociala

Seria clarificarilor conceptuale din perimetrul politicii sociale nu poate ocoli, in mod evident, doua concepte majore ale acestui domeniu de studiu: modelul Welfare State (statul bunastarii) si securitatea sociala.

,,Esenta statului bunastarii este garantarea guvernamentala a unor standarde minime privind venitul, alimentatia, sanatatea, educatia si locuinta, asigurate fiecarui cetatean ca drepturi sociale" . Legat de aceasta definitie, Harold Wilensky face - 10 de ani mai tarziu - urmatoarele precizari: ,,cele mai multe din aceste garantii, adesea cuprinse sub denumirea de securitate sociala au luat forma unei asigurari sociale contra riscurilor de baza ale vietii industriale: accidente la locul de munca, boli profesionale, somaj, batranete" , considerindu-se ca standardele sociale minime mai sus-amintite nu pot fi periclitate decat in cazul pierderii veniturilor, deci la persoanele ramase fara loc de munca.

Se poate usor deduce ca cele doua notiuni sunt interdependente, practic securitatea sociala fiind produsul politicilor aplicate in cadrul unui stat al bunastarii. Desi originile acestui sistem dateaza de la starsitul secolului al XIX-lea, denumirea ,,Welfare State' este relativ recenta, fiind legata de perioade anilor '40, de Marea Britanie si de numele economistului J.M.Keynes, respectiv al lordului W.H.Beveridge. Acestia au dat o replica modelului razboinic ,,Warfare State' si au prefigurat evolutia democratiilor occidentale dupa incheierea razboiului. Ulterior, autorii francezi au completat lista sinonimelor pentru noul sistem care se nastea: statul-providenta (l'etat-providence) sau asistential.

In fine, autorii germani, mult mai reticenti in a atribui denumiri entuziaste (in special dupa frenezia care marcase perioada de varf a nazismului) s-au limitat la a aprecia acest model drept ,,stat social', utilizand mai putin termenul de stat al bunastarii (Wohlfahrtsstaat). In Statele Unite domina interpretarea republicana, conceptul de Workfare conditionand beneficiile sociale de munca.

La randul sau, conceptul de securitate sociala, desi frecvent utilizat in limbajul politic sau in mass-media, nu este nici el scutit de nuante si interpretari. Citand o voce autorizata, conceptul la care ne referim cuprinde ,,toate masurile colective stabilite prin legislatie pentru a mentine venitul individual ori al familiei sau pentru a asigura un venit atunci cand unele sau toate sursele de venit au fost pierdute ori epuizate sau in situatiile in care trebuie sa se faca fata unor cheltuieli sporite (de exemplu: cresterea copiilor sau plata ingrijirii medicale)" . Mergand aproape in paralel cu dimensiunile statului bunastarii, securitatea sociala se largeste sau se ingusteaza conform cu modelul de politica sociala aplicat. In Statele Unite, de exemplu, ,,The Social Security Act' din 1935 consacra un model restrictiv dar eficient, cu referire principala asupra sistemului federal de asigurari sociale si in mod deosebit asupra sistemului de pensii. In Europa continentala (excluzand Marea Britanie al carei model se apropie mai mult de cel american) securitatea sociala se extinde in mod considerabil, fiind bine dezvoltata in Franta si Germania si aproape impinsa la paroxism in unele tari scandinave, printre care Danemarca si Suedia. In pofida acestor diferente notabile, Administratia Securitatii Sociale a Statelor Unite incearca, in rapoartele periodice pe care le da publicitatii, identificarea unui nucleu comun de preocupari in domeniul securitatii sociale la nivel mondial, descriind cinci categorii de programe pentru acordarea beneficiilor sociale in urmatoarele situatii: 1) batranete 2) somaj 3) maternitate 4) accidente de munca, invaliditate, boli profesionale 5) alocatii familiale. Fireste, aceste programe sunt inegal dezvoltate de la o tara la alta, in SUA de pilda lipsind multa vreme alocatiile familiale

Se poate afirma, generic vorbind, ca cele doua concepte abordate impreuna (statul bunastarii si securitatea sociala) contureaza, in evolutia lor de-a lungul secolului XX, ideea de ,,cetatenie sociala' in traditia natiunilor europene. Totusi, utilizarea termenului de cetatenie in sens strict (juridic) nu este posibila decat acolo unde avem de-a face cu o acoperire universala in domeniul beneficiilor (drepturilor) sociale, fara nici un fel de conditii restrictive privind accederea la beneficii (vezi definitia data de Wilensky statului bunastarii universalist, cu referire la acordarea drepturilor sociale constitutionale, deci tuturor cetatenilor)

Chiar daca secolul XX a marcat o dezvoltare evidenta in domeniul drepturilor sociale, acoperirea universala nu este pe deplin si peste tot in Europa realizata. Ea nu este nici macar dezirabila, asa cum demonstreaza multi autori adversari ai social-democratiei de tip suedez, pornind de la efectele adverse ale programelor sociale care acorda beneficii neconditionate. Inscriindu-se pe aceeasi linie, politica sociala a Uniunii Europene face referire doar la drepturile ,,lucratorilor' (workers) si nu la drepturile sociale ale cetatenilor sai.

Dimensiunea sociala a integrarii europene

Pornind de la modelele de politici sociale ale statelor componente, autoritatile supranationale de la Bruxelles au incercat sa formuleze si sa puna in aplicare o politica sociala comuna la nivelul Uniunii Europene. Aceasta preocupare reflecta practic dimensiunea sociala a integrarii comunitare, fiind sintetizata prin conceptul relativ recent de Europa sociala. Cu siguranta acest concept ar fi avut parte de o definitie vaga, dublata de un caracter evident dinamic, daca nu s-ar fi ajuns la ideea de a defini simplu si concis Europa sociala ca suma acumularilor Uniunii Europene la un moment dat, in domeniul politicii sociale (acquisul social).

Este un adevar binecunoscut faptul ca, in procesul de constructie a Comunitatii Europene, obiectivele economice au fost intotdeauna prioritare. Insusi Tratatul de la Roma (1957), prin care s-a infiintat Comunitatea Economica Europeana, vorbea de necesitatea unei piete europene unice (in continuare SEM - Single European Market) in care concurenta si comertul liber sa fie principiile de baza si se dorea ca acestea sa nu fie afectate de bariere nationale. Aspectele sociale au fost inca de la inceput trecute intr-un plan secundar. Totusi, odata cu relansarea integrarii la mijlocul anilor '80 preocuparile pentru dimensiunea sociala s-au intensificat si au culminat cu elaborarea Chartei Sociale, care a fost semnata in decembrie 1989 de unsprezece din cei doisprezece membri ai Comunitatii. Anii '90 au marcat o noua dezvoltare a politicii sociale la nivel supranational, cel mai remarcabil succes fiind includerea acestui domeniu in tratatele de baza ale Uniunii Europene, respectiv Maastricht (1992) si Amsterdam (1997).

Cu toate progresele facute dupa razboi in Europa occidentala in privinta standardelor de viata, nu a putut fi totalmente inlaturata tensiunea ideologica in relatia dintre stat si piata, mai exact intre dimensiunea sociala si cea economica a procesului de integrare. Aceasta tensiune a fost cel mai acut reflectata in refuzul premierului britanic conservator Thatcher de a semna Charta Sociala, in 1989. Trebuie remarcat ca revigorarea proiectului de integrare europeana, inclusiv pasii facuti in domeniul politicii sociale, au avut loc intr-o perioada in care liberalismul politic si economic domina agenda europeana iar eforturile principale se concentrau in directia consolidarii SEM. Cu toate acestea, au existat patru argumente majore in favoarea unei politici sociale comune a Uniunii Europene: libera circulatie a muncitorilor, dumpingul social si turismul social, eficienta economica si coeziunea sociala.

a. Libera circulatie a muncitorilor (termenul oficial ,,workers' se refera la toate categoriile de lucratori, indiferent de domeniu si de nivelul de calificare) decurge in mod evident din principiul fundamental al liberei circulatii a persoanelor in Uniunea Europeana. Pentru ca acest principiu sa fie deplin functional era nevoie sa se asigure ,,transferabilitatea drepturilor lucratorilor dincolo de granitele nationale"[18], astfel incat persoanele care se angajeaza intr-o alta tara sa nu-si piarda securitatea sociala de care s-au bucurat in tara lor de origine.

Aceasta mobilitate in domeniul pietei muncii -labour mobility- este poate singura masura sociala importanta pe care o prevedea Tratatul de la Roma in art. 48-51, in sensul ca muncitorii care se muta dintr-o tara in alta vor beneficia de drepturile sociale existente in tara gazda. Fireste, in anii '60, sub efectul Tratatului de la Roma, inca nu se punea problema unei politici sociale supranationale, ci doar a ,,coordonarii' sistemelor nationale de securitate sociala in sensul reducerii incompatibilitatilor.

b. Dumpingul social si turismul social, ca riscuri majore ale inegalitatilor privind standardele de viata din tarile membre, au aparut in anii '60 si s-au intensificat in anii '70-'80 tocmai ca urmare a realizarii liberei circulatii a muncitorilor pe teritoriul Uniunii Europene.

Aceste situatii au fost semnalate de tarile puternic dezvoltate din nord-vestul continentului, care s-au vazut nevoite sa faca fata unui val de muncitori din regiunile sudice ale Europei. In contextul disparitiei frontierelor, tarile cu nivele joase de protectie sociala puteau efectiv sa-si ,,exporte' surplusul de forta de munca interna spre tarile puternic dezvoltate, prin aceasta forma de turism social. Admiterea Greciei, Spaniei si Portugaliei in anii '80 in Comunitatea Economica Europeana a sporit teama tarilor bogate din nord-vestul Europei si a facut ca, prin reprezentantii lor in Comisia Europeana, acestea sa exercite presiuni pentru adoptarea unei politici sociale rezonabile la nivel comunitar.

Este de prevazut ca largirea spre Est a Uniunii Europene, in deceniul urmator, sa produca un nou val de dumping social, daca nu se adopta din timp masurile necesare pentru reducerea inegalitatilor socio-economice existente in prezent.

c. Eficienta economica. Desi poate parea paradoxal, eficienta economica a constituit un argument serios in favoarea dezvoltarii politicii sociale a Uniunii Europene. Prin serviciile specifice pe care le asigura, politica sociala poate insemna, pe langa legitimitate politica pentru regimul industrial-capitalist, o forta de munca mai sanatoasa si mai bine educata, ceea ce se traduce intr-o crestere a eficientei economice. Acest argument, in mod evident de inspiratie neo-marxista, a sensibilizat totusi factorii de decizie din Europa occidentala si a condus in timp la adoptarea unui buget sporit si a unor masuri stimulative care au crescut considerabil performantele in educatie si medicina.

d. Coeziunea sociala - cel mai recent si mai cuprinzator concept de la baza politicii sociale, conform Tratatului de la Amsterdam (1997), sustine in fapt o politica mult mai larga a Uniunii Europene: politica de coeziune (cohesion policy). Acest urias domeniu de activitate este finantat din 3 fonduri structurale: - Fondul European pentru Dezvoltare Regionala ( ERDF ) - Fondul European Social ( ESF ) - Fondul European pentru ,,Ghidare' (asistenta) si Garantare Agricola (FAGGF)

Fondurile structurale reprezinta peste o treime din bugetul total al Uniunii Europene, in timp ce in anul 1975, de exemplu, aceste cheltuieli nu depaseau 5% din buget. Motivatia finantarilor comunitare este reducerea decalajelor (inca importante) existente intre regiunile Europei, ajungandu-se in 1999 la alocari de 27,4 miliarde euro !

In structura Comisiei Europene[19], din cele 24 de directii generale existente, directia generala V (DG V) poarta responsabilitati sociale explicite: ,,Employment, Industrial Relations and Social Affairs'.

O scurta istorie a politicii sociale a Uniunii Europene indica suficient de clar faptul ca, in primele decenii ale constructiei sale, Comunitatea a fost putin interesata de atingerea unor obiective sociale, prioritare fiind criteriile si masurile economice. Primele tratate, cele de la Paris (1951) si Roma (1957), pe langa libera circulatie a persoanelor, implicit a muncitorilor (oricum mobilitatea putea fi interpretata mai degraba ca o prevedere politica decat ca una sociala) se refereau vag la imbunatatirea conditiilor de viata si a standardelor de munca ale lucratorilor.

In acest sens, se prevedea ca muncitorii imigranti sa primeasca beneficiile sociale ale tarii gazda si, in plus, Art.119 al Tratatului Comunitatii Economice Europene stipula ca ,,barbatii si femeile vor primi salariu egal la munca egala'.

Multa vreme acestea au constituit singurele prevederi de politica sociala din tratatele comunitare iar progresele inregistrate in crearea unei dimensiuni sociale a integrarii au fost modeste. O incercare de revigorare a ideii de politica sociala a avut loc in 1974-1975, odata cu lansarea Programului de Actiune Sociala (Social Action Programme = SAP) dar rezultatele concrete ale celor 3 programe anti-saracie pe care le cuprindea SAP au dezamagit atat structurile decizionale cat si opinia publica.

Abia dupa instalarea socialistului francez Jaques Delors la sefia Comisiei, in 1985, desi dezbaterile de fond erau dominate de ideologia liberala renascuta in Europa, politica sociala a inceput sa prinda contur. La inceput mai discret, cateva referiri directe la necesitatea unor obiective de politica sociala fiind prezente in preambulul Actului European Unic (Single European Act, 1987) apoi acest domeniu a constituit obiectul unui document european special: Charta Comunitara a Drepturilor Fundamentale ale Lucratorilor (Community Charter of the Fundamental Rights for Workers, 1989).

Cunoscuta sub denumirea scurta de Charta Sociala, acest document a fost semnat in decembrie 1989 de reprezentantii celor 12 state membre, cu exceptia Marii Britanii. Devenise clar faptul ca noul acord va constitui ,,piatra unghiulara' a viitoarei politici sociale comune a Uniunii.

12 prevederi fundamentale din Charta Sociala faceau referire la: 1) Libertatea de miscare a muncitorilor (par. 1 - 8) 2) Angajrea si remunerarea (par. 9 - 11) 3) Imbunatatirea conditiilor de munca si viata (par. 12 - 13) 4) Protectia sociala (par. 14 - 15) 5) Libertatea de asociere si negociere colectiva (par. 16 - 18) 6) Pregatirea profesionala (par. 19 - 20) 7) Invatamantul egal pentru femei si barbati (par. 21) 8) Informarea, consultarea si participarea muncitorilor (par. 22 - 23) 9) Conditii de sanatate si securitate la locul de munca (par. 24) 10) Protectia copiilor si adolescentilor (par. 25 -27) 11) Persoanele varstnice (par. 28 - 30) 12) Persoanele cu deficiente (par. 31) (,,Charta Comunitara a Drepturilor Fundamentale ale Lucratorilor', 1989).

Ceea ce trebuie sesizat cu prioritate este ca documentul vorbeste exclusiv de drepturile ,,lucratorilor' si nu de drepturile sociale ale tuturor cetatenilor Uniunii, ceea ce demonstreaza ca notiunea de ,,cetatenie sociala' nu corespunde inca realitatii europene, solid ancorata pe terenul calculelor economice. Oricum, Protocolul Politicii Sociale anexat Tratatului de la Maastricht, protocol bazat pe ,,Charta Sociala', a reprezentat un mic dar important pas spre constructia ,,Europei sociale'.

Tratatul de la Amsterdam (1997) a fost, la randul sau, rezultatul unui compromis aparut intre doua politici: pe de o parte, o presiune pentru continuarea si adancirea procesului de integrare, cu acumularea cat mai multor competente decizionale in institutiile comunitare si o alta presiune, in sens contrar, venita din partea celor care se temeau de concentrarea unor puteri prea mari la Bruxelles, avand ca efect slabirea principiului suveranitatii nationale.

Compromisul a constat intr-o dubla intarire: atat a competentelor structurilor Uniunii Europene in domeniul elaborarii de politici generale, cat si a principiului subsidiaritatii in domeniul executiv-administrativ, principiu care se refera la adoptarea deciziilor specifice la un nivel cat mai jos posibil, cat mai apropiat de cetateni, in functie de natura problemei. Aceasta dubla intarire, antagonista la prima vedere, parea sa complice si mai mult adoptarea unei politici sociale comune.

Totusi, se considera ca si Tratatul de la Amsterdam a reprezentat o etapa utila pe drumul sinuos al coordonarii politicilor sociale, aducand un progres important in domeniul unificarii pietei muncii. Un nou capitol a fost adaugat, dand posibilitatea tarilor membre sa-si dezvolte o strategie comuna a angajarii, formarii si ocuparii locurilor de munca (in Tratat: ,,developing a common European employment strategy'). Pentru a exemplifica, vom arata doar ca aceasta strategie comuna prevedea ca tinerii someri sa primeasca un loc de munca sau cel putin o oportunitate educationala in termen de 6 luni de cand au devenit someri, in timp ce somerii adulti vor redeveni activi in maxim 1 an de la pierderea ultimului job.



Nicolae Paun, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999

T. H. Marshall, Citizenship and Social Class, Londra, 1950, p. 23

Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 45

R. Piven si R. Cloward, Regulating the Poor: the Functions of the Public Welfare, New York, Random, 1972, p. 87

Liliana Mihut si Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1999, p. 59

Gosta Esping-Andersen, The Three Worlds of Welfare Capitalism, Cambridge, Polity Press, 1991, p. 43

Elena Zamfir si Catalin Zamfir, Politici sociale: Romania in context european, Bucuresti, Ed. Alternative, 1995, p. 98

Ioan Marginean, Politica sociala si tranzitie la economia de piata in Romania, Bucuresti, CIDE, 1994, p. 23

Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 78

Joseph A. Pechman, Social Security: Perspectives for Reform, Washington DC, Brookings Institution, 1982, p. 87

Harold Wilensky, The Welfare State and Equality: Structural and Ideological Roots of Public Expenditures, Univ. Calif. Press, 1975, p. 22

Harold Wilensky, Comparative Social Policy: Theory, Methods, Findings, IIS, Univ. Calif. Press, 1985, p. 54

The New Encyclopaedia Britanica, vol.27, 1993

Social Security Programs Throughout the World

Harold Wilensky, The Welfare State and Equality: Structural and Ideological Roots of Public Expenditures, Univ. Calif. Press, 1975

vezi ,,Charta Sociala', 1989

momentul a coincis cu instalarea lui Jacques Delors la presedentia Comisiei Europene, in 1985

Liliana Mihut si Bruno Lauritzen, Modele de politici sociale/Models of Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1999, p. 77

Nicolae Paun, Istoria constructiei europene, Ed. Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1936
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved