Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AeronauticaComunicatiiElectronica electricitateMerceologieTehnica mecanica


INTRETINEREA, DEFECTELE IN EXPLOATARE SI REPARAREA ECHIPAMENTULUI ELECTRIC

Electronica electricitate

+ Font mai mare | - Font mai mic



INTRETINEREA, DEFECTELE IN EXPLOATARE SI REPARAREA ECHIPAMENTULUI ELECTRIC

Intretinerea instalatiei de alimentare cu energie. Bateria acumulatoare fiind sursa de energie solicitata de multe ori la conditii de lucru grele, indeosebi la pornirea motorului pe timp rece, impune operatii de intretinere specifice, care sa-i mentina capacitatea si ceilalti parametrii. Acestea sunt:



- mentinerea ei in stare de curatenie prin stergerea     depunerilor de praf, apa, ulei, mai ales la cele cu puntile de legatura deschise, pentru evitarea scurtcircuitelor;

- fixarea bateriei la locasul ei pentru a evita spargerea bacului;

- controlul periodic al nivelului electrolitului (cu un tub capilar de sticla), care trebuie sa fie cu 10 - 15 mm deasupra placilor, al densitatii indicate de fabricant. La nevoie se completeaza cu apa distilata sau electrolit de aceeasi densitate;

- verificarea periodica a tensiunii pe element sub sarcina, cu ajutorul voltmetrului cu furca; tensiunea minima pe element trebuie sa fie de 1,7 V; sub aceasta valoare, elementul este descarcat si necesita reincarcarea la o sursa de curent continuu, cu un curent de 1/10 din valoarea capacitatii;

desfundarea orificiilor de la dopurile de alimentare cu electrolit;

- dezoxidarea periodica a bornelor si ungerea lor cu un strat subtire de unsoare consistenta.

Daca bateria nu este utilizata un timp mai indelungat (peste o luna) se va demonta de pe automobil si se va depozita in camera ventilata, incarcandu-se periodic; bateria umeda nu poate fi pastrata mai mult de sase luni.

Generatorul de curent alternativ se intretine prin:

- curatirea si strangerea periodica a conexiunilor;

- controlul si reglarea intinderii curelei de antrenare (sageata 15 - 20 mm);

- verificarea fuliei de antrenare si a ventilatorului;

- evitarea atingerii la masa a bornei de excitatie sau legarea directa cu borna de excitatie a instalatiei;

- evitarea inversarii bornelor alternatorului sau desfacerii lor in timpul functionarii motorului;

- interzicerea incercarii debitarii alternatorului prin atingerea la masa a bornei pozitive;

- evitarea inversarii bornelor bateriei acumulatoare pentru a nu scurtcircuita diodele.

Periodic se demonteaza alternatorul, se ung rulmentii cu unsoare consistenta si se controleaza: starea bobinajelor, inelelor colectorului, a periilor (care trebuie sa aiba o inaltime de cel putin 2/3 din cea initiala si sa alunece usor in portperii), a arcurilor.

Diodele se incearca cu un voltmetru sau lampa de control; daca dioda incercata indica tensiunea bateriei (becul se aprinde numai intr - un singur sens) este buna; daca tensiunea este indicata in ambele sensuri (becul se aprinde), dioda este strapunsa, iar daca nu este indicata in nici un sens (becul nu se aprinde), dioda este intrerupta si se inlocuieste ca si in cazul cand este strapunsa.

Generatorul de curent continuu necesita operatii de curatire periodica a conexiunilor si strangerea lor, controlul starii colectorului, al periilor inclusiv alunecarea lor usoara in portperii, al presiunii arcurilor, ungerea rulmentilor si verificarea starii bobinajelor.

Releul de tensiune si releul regulator se intretin prin:

- curatirea si strangerea periodica a conexiunilor;

- asigurarea etanseitatii prin verificarea capacului si garniturii releului;

- controlul periodic al valorii tensiunii de incarcare (si de curent la releul regulator) si reglarea lor la nevoie cu ajutorul voltmetrului si ampermetrului.

La releele capsulate nu se fac reglaje, se executa numai curatirea si verificarea conexiunilor.

Releul de tensiune electronic necesita operatii de intretinere si reglare cu aparataj corespunzator pe stand.

Se va evita stropirea releelor si generatorului la spalarea automobilului protejandu-se cu folii de polietilena, ca de altfel intregul aparataj electric.

Releele de indicare a incarcarii bateriei, divizorul de tensiune si releul de echilibrare a incarcarii bateriei necesita verificarea si curatirea conexiunilor si verificarea functionarii lor.

Intretinerea consumatorilor. Farurile se controleaza periodic necesitand:

- fixarea lor in carcase, strangerea conexiunilor, dezoxidarea lor la nevoie;

- inlocuirea becurilor se va face fara a se atinge reflectorul si geamul dispersor, iar stergerea lor se face prin suflare cu aer comprimat sau vata; becurile noi vor avea caracteristici corespunzatoare;

- reglarea periodica a farurilor se poate face fie cu regloscopul, fie pe un ecran (perete alb). Reglarea cu regloscopul se executa astfel incat, la faza scurta, inclinarea razelor sa se incadreze in limitele liniilor trasate pe ecranul aparatului, iar la faza lunga, pata luminoasa sa fie in punctul indicat de pe ecranul regloscopului. Reglarea pe ecran se face de la o distanta de 5 m, urmarind ca fasciculele sa fie paralele la faza lunga, iar la faza scurta petele luminoase sa fie sub axa farului, cu 15 - 20 cm.



Reglarea fina se obtine din suruburile de reglaj pe orizontala si verticala.

Farurile de ceata necesita intretinere asemanatoare, cu deosebirea ca becul fiind monofazat (12V x 55W) este mai usor de schimbat; pozitionarea lor pe bara de protectie se face astfel incat fasciculul luminos sa atinga distanta de 50 m, iar inaltimea maxima a farului fata de sol 150 mm;

- becurile trebuie sa fie de aceeasi marime si putere;

- pe timpul nefolosirii, farurile de ceata se acopera cu huse.

Lampile de pozitie, stop si numar ca si cele de semnalizare, vor fi de asemenea, verificate periodic si curatate; conexiunile vor fi dezoxidate si va fi asigurata fixarea terminalelor conductoarelor de alimentare.

Lampile interioare se vor controla periodic, inclusiv conexiunile, conductoarele si sistemele proprii de comanda.

Releul de semnalizare optica se verifica functional si se regleaza frecventa conectarii - deconectarii ca sa se incadreze in limitele 80 - 90 cicluri/min.

Stergatorul de parbriz se verifica periodic functional (se regleaza cursa lamelelor) si se inlocuiesc la nevoie.

Spalatorul de parbriz se controleaza functional (debitul si pulverizarea lichidului de spalare).

Claxonul se controleaza pentru a fi corect fixat pe automobil (elastic); periodic se fac dezoxidarea conexiunilor si reglarea intensitatii sunetului. Cand sunt montate doua claxoane se regleaza la tonalitati diferite.

Instalatiile de aer conditionat si aeroterma se verifica functional si constructiv ca si conexiunile si comenzile lor.

Aparatele de masurat si control se verifica periodic pentru ca indicatiile lor sa fie corecte; se mai executa curatierea de praf sau uleiuri, inlocuirea becurilor de iluminat, dezoxidarea si fixarea conexiunilor.

Verificarea functionalitatii se face pe standuri de proba cu aparate etalon.

La vitezometru si turometru, priodic, se introduce ulei in interiorul cablului de transmisie, demontandu-se de la bord si actionandu-l in miscarea de rotatie.

Intretinerea instalatiei de distributie si a anexelor. Conductoarele sunt verificate periodic, inclusiv terminalele lor; pe portiunile dezizolate se aplica banda izolatoare sau se inlocuiesc daca sunt deteriorate pe distante mai mari de 1/3 din lungimea lor.

Contactul cu cheie, intrerupatoarele si comutatoarele se controleaza constructiv si functional, periodic; cele care necesita ungere li se aplica ulei prin picurare.

Prizele vor fi asigurate impotriva demontarilor accidentale, asigurand conexiunile si fixarea lor.

Sigurantele fuzibile vor fi inlocuite cu altele de aceeasi valoare, pentru a corespunde intensitatii curentului pentru care au fost destinate si a evita provocarea de incendii. Sigurantele automate se regleaza.

2. DEFECTELE IN EXPLOATARE ALE ECHIPAMENTULUI ELECTRIC

Defectele in exploatare ale instalatiei de alimentare cu energie. La bateria de acumulatoare apar defectele:

- densitatea electrolitului prea mica, cauzata de completarea prea repetata cu apa distilata si incarcare insuficienta de catre generator.

Remediere: reincarcarea bateriei la o statie cu redresor, folosind un curent de 1/10 din valoarea capacitatii si corectarea finala a densitatii electroliturlui;

- densitatea electrolitului prea mare, datorita supraincalzirii sau dereglarii releului de tensiune; se masoara cu densimetrul;

Remediere: reglarea releului de tensiune la valorile indicate.

- tensiunea prea mica la bornele elementelor bateriei, ca urmare a oxidarii bornelor de legatura, slabirii lor sau suprasolicitarii ei la pornirea motorului termic ori prin mentinerea conectata a unor consumatori in circuit.

Remediere: dezoxidarea bornelor, ungerea cu un strat de unsoare si strangerea conexiunilor, iar la nevoie reincarcarii la statie cu un curent mic.

- tensiunea mica permanenta, care poate fi consecinta defectarii unuia sau mai multora dintre elementii bateriei prin desprinderea pastei active de pe placile pozitive, densitatii electrolitului prea slaba sau reglarii incorecte a releului de tensiune (releului regulator).

Remedierea: consta in inlocuirea elementului defect sau cand exista 3 - 4    elementi defecti se inlocuieste bateria; densitatea electrolitului se corecteaza; releele se regleaza la valoarea indicata.



- fisurarea bacului; bacul fisurat se repara prin lipire cu izonit, ceara rosie sau smoala;

- desprinderea masticului dintre elementi se reface prin inlocuirea cu mastic nou pentru asigurarea etanseitatii elementilor.

La generatorul de curent alternativ apar defectele:

- debitarea unei tensiuni reduse sau neglijabile, provocate de intreruperea circuitului de excitatie, oxidarea inelelor colectoare, dezaxarea rotorului ca urmare a uzarii excesive a rulmentilor sau a locasurilor lor care pot scurtcircuita infasurarile statorului (prin frecarea rotorului), griparea periilor in portperii, deformarea sau ruperea curelei de antrenare, desprinderea bornelor sau conexiunilor, strapungerea diodelor, releul de tensiune dereglat.

- zgomote anormale, datorita ungerii insuficiente sau uzarii rulmentilor, frecarii rotorului in stator prin dezaxare sau uzura rulmentilor;

- becul indicator de la bord nu se stinge la turarea motorului, datorita defectiunilor la alternator (desprinderea sau ruperea legaturii la masa, bobinaje defecte, perii gripate); care se inlocuiesc;

Remedierile se fac in atelier; daca cureaua este deformata, se regleaza prin deplasarea alternatorului in suportul sau; daca este rupta, se inlocuieste.

La generatorul de curent continuu apar defectele:

- imbacsirea cu ulei a colectorului, uzarea periilor sau rulmentilor, oxidarea sau slabirea bornelor si conexiunilor, destinderea sau ruperea curelei de ventilator, scurcircuitarea unei bobine, demagnetizarea polilor.

Remedierea se face corespunzator defectiunii ivite: bobinajele nu se pot inlocui decat in ateliere.

La releul de tensiune si releul regulator defectiunea se exteriorizeaza prin tensiunea prea mica sau prea mare debitata de alternator (la turatia motorului de 3000 rot/min);

- tensiunea prea mica este cauzata de: uzura contactelor, armatura mobila prea apropiata de miez, detensionarea arcului lamelar, intreruperea bobinajului electromagnetic;

- tensiunea prea mare este cauzata de intrefierul prea mare, arcul rupt sau prea tensionat, lamela vibratoare deformata.

- scurtcircuitarea rezistentelor se remediaza prin inlocuirea lor. Remedierile se fac in atelier.

Releul electronic se inlocuieste daca este defect.

Releul - regulator poate prezenta defectiuni, la conjunctorul - disjunctor, limitatorul de curent sau releul de tensiune, ca: oxidari, desfacerea legaturilor, uzarea contactelor, detensionarea arcurilor, dereglari.

Remedierea se face prin dezoxidarea conexiunilor si fixarea lor; contactele uzate se inlocuiesc si se regleaza, arcurile se destind, apoi se face reglarea aparatelor cu ajutorul unui voltmetru li unui ampermetru la valorile indicate.

Releul de indicare a incarcarii bateriei, divizorul de tensiune si releul de echilibrarea incarcarii bateriei de acumulatoare pot prezenta defectiuni asemanatoare (oxidari, desprinderea legaturilor, uzarea contactelor, dereglari) care se inlatura ca mai sus.

Defectele in exploatare ale consumatorilor. Instalatia de iluminat poate prezenta defectiuni ale farurilor si lampilor, ale circuitelor de alimentare sau comutatoarelor si intrerupatoarelor. Farurile sau lampile nu se aprind cand au becurile arse, siguranta pe circuitul respectiv arsa, cand exista scurtcircuite la conductoare, defecte la intrerupator, comutator sau releu schimbare faze.

Remedierea se face prin inlocuirea becului ars, a sigurantei defecte sau reizolarea conductoarelor scurcircuitate, repararea comutatorului defect; depistarea defectiunii se face incepand de la consumator prin: controlul becului direct la bateria de acumulatoare, verificarea oxidarii contactelor de la dulii si fasunguri, a conexiunilor, apoi se merge pe conductorul de alimentare pana la sursa (comutator cu cheie sau cutia cu sigurante) si numai dupa aceasta se executa remedierea sau inlocuirea becurilor si sigurantelor arse.

Intensitatea prea slaba a lampilor se datoreste patarii reflectorului, geamului dispersor sau becului, precum si oxidarii contactelor de conexare sau deteriorarii lor.

Remedierea: curatirea cu vata medicinala, dezoxidarea conexiunilor.

Iluminarea cu intermitenta a farurilor si lampilor este urmarea defectarii intrerupatoarelor sau comutatoarelor, care se inlatura prin refacerea mecanismelor lor de comanda.

Becurile inlocuite trebuie sa fie de aceeasi tensiune si putere cu cele recomandate. Dupa remedieri, farurile se regleaza.

Remedierea consta in fixarea conexiunilor, dezoxidarea contactelor sau inlocuirea releului.

La releul electronic se inlocuiesc elementele defecte in atelier sau intreg releul.

Instalatia de semnalizare acustica poate avea defectiuni la claxon (oxidari, slabiri ale conexiunilor, dereglari), pe circuitul de alimentare sau butonul de comanda.



Remediere: claxoanele cu contactele oxidate se curata, condensatorul sau bobinajul strapuns se inlocuieste, apoi se regleaza; circuitele se verifica si reizoleaza, iar la butonul de comanda se refac contactele sau la nevoie se inlocuieste.

Aparatele pentru marirea gradului de confort. Stergatorul de parbriz poate prezenta defectiunile: oxidarea sau desprinderea conexiunilor, defectarea motorului electric de antrenare, a parghiilor si axelor canelate ale portlamelelor, a comutatorului de comanda sau releului temporizator.

Remedierea consta in dezoxidarea si refacerea conexiunilor, indepartarea parghiilor, curatirea contactelor comutatorului sau inlocuirea lui; electromotorul se remediaza in atelier. Releul se inlocuieste.

Spalatorul de parbriz poate avea defectiuni la pompa (care se inlocuieste), la motorul electric (care se repara ca mai sus), la duze (care se destupa sau se inlocuiesc), la comutator (care se repara ca mai sus).

Aeroterma poate prezenta defectiuni ale ventilatorului (care se repara sau se inlocuieste), la motorul electric (care se repara ca mai sus), la sistemul de comanda (care se repara ca mai sus), la sistemul de comanda (care se repara ca mai sus). Electrovalvele defecte se inlocuiesc.

Aparatele de bord defecte se controleaza comparativ cu altele, folosind traductoare etalon. Traductoarele lor se verifica pe standuri. Aparatele defecte se separa sau se inlocuiesc ca si traductoarele defecte.

Inainte de inlocuire se verifica circuitele de alimentare si conexiunile lor inlaturand oxidarile sau slaba lor fixare. Becurile arse ale aparatelor de bord se inlocuiesc.

La vitezometru si turometru, cablul de antrenare rupt se inlocuieste.

Instalatia de distributie si anexele. Comutatoarele si intrerupatoarele defecte se repara prin remedierea sistemelor lor de conectare, iar la nevoie se inlocuiesc.

Conductoarele deteriorate si terminalele corodate sau arse se inlocuiesc pentru a asigura o conexare perfecta si a evita caderile de tensiune.

Prizele cu contacte deteriorate se refac sau se inlocuiesc. Sigurantele arse se inlocuiesc. Sigurantele automate se repara sau se regleaza pentru asigurarea bunei functionari a circuitelor de alimentare respective.

3. REPARAREA ECHIPAMENTULUI ELECTRIC

In atelierul de specialitate se repara electromotoarele stergatoarelor de parbriz, electropompele de stropire, electromotoarele de antrenare geamuri, usi, capote, antena radio - tv.

Acestea se repara ca orice electromotor, prin rectificarea colectorului, inlocuirea periilor si arcurilor de apasare necorespunzatoare, a rulmentilor si eventual rebobinarea lor.

Probele functionale se fac pe standul de incercare (continuitatea infasurarilor se verifica cu lampa de control sau ohmetrul).

- farurile cu geamul dispersor spart sau reflectorul deteriorat, precum si lampile de iluminare exterioara sau interioara deteriorate se inlocuiesc.

- aparatele de bord si traductoarele defecte se inlocuiesc (mai ales cele cu instalatii electronice).

- la fel intrerupatoarele si comutatoarele

- releele cu bobinajul sau contactele arse se inlocuiesc

- luneta cu sistemul de dejivrare defect, se inlocuieste

- defectele mecanice (filete, lipituri, etc) se remediaza la piesele de legatura, iar in cazul aparatelor cu deteriorari de acest gen, se inlocuiesc.

- la alternator, se inlocuiesc diodele defecte, periile si rulmentii, iar inelele corectoare se rectifica, in limita micsorarii diametrului exterior cu maximum 1 mm; infasurarile rotorului si statorului se rebobineaza, respectand numarul de spire si diametrele sarmelor de bobinat.

- cablajul deteriorat partial sau total se inlocuieste, respectand dimensiunea si culoarea pentru a facilita identificarea diferitelor circuite. Terminalele cablurilor se vor inlocui cu altele originale, iar conexiunile, inclusiv legaturile la masa vor fi refacute, evitand scurtcircuitele sau alimentarea incorecta a diverselor aparate sau dispozitive.

- circuitele imprimate vor fi remediate prin depuneri de pelicule cu aliaje moi pe portiunile intrerupte; elementele circuitelor integrate se inlocuiesc.

Masuri de tehnica a securitatii muncii si respectare a normelor PSI. In atelierele de reparat echipament electric, se vor lua masuri adecvate, ca: ventilarea camerelor de incarcat baterii acumulatoare si folosirea echipamentului de protectie recomandat la manipularea electrolitului si acidului sulfuric sau a instalatiilor din dotare; la dispozitivele si aparatele de verificare, care folosesc energie electrica din retea, se vor lua toate masurile de evitare a producerii scurtcircuitelor, inlaturand orice improvizatie: lampile portative vor fi alimentate la tensiunea de 24 V.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4873
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved