Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracte
EconomieTransporturiTurismZootehnie

CONTRACTUL SI CLASIFICAREA CONTRACTELOR

afaceri

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Contractul de franciza 1
Periodizarea procedurii insolventei
Goodwill-ul – expresie a valorii activelor intangibile
Marks & Spenser
Conceptele de externalizare si internalizare
SECRETUL SUCCESULUI ONLINE
Informatii despre cumparatorii de struti si produse din strut
PREZENTARE GENERALA A S.C. ALRO S.A. SLATINA
Notiune si trasaturile societatii cu raspundere limitata - Cadrul juridic general
7 sfaturi pentru a va maximiza profitul din afaceri la cheie

CONTRACTUL

Definitia data de doctrina

64. Definitia. Potrivit art, 942 C. civ., „contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge intre dansii un raport juridic'. In afara de constituirea sau stingerea unui raport juridic, contractul are si virtutea de a modifica si pe aceea de a transmite un asemenea raport. Desi codul nu defineste contractul ca izvor de obligatii, in formularea textului indicat, notiunea este cuprinsa in „raportul juridic' care implica deopotriva dreptul creditorului si obligatia debitorului, in cuprinsul articolelor care succed definitiei (art. 943 — 947), codul prezinta insa contractul ca izvor de obligatii in mod precis. Literatura juridica defineste contractul ca fiind acordul intre doua sau mai multe persoane in scopul de a produce efecte juridice38, adica de a naste, modifica, transmite sau stinge raporturi juridice.



CLASIFICAREA CONTRACTELOR

Importanta clasificarii. Contractele se clasifica din mai multe puncte de vedere. Fiecare dintre clasificarile ce le vom sublinia nu prezinta numai un interes pur teoretic, ci si un interes practic. Cel mai adesea, calificarea contractului cuprins intr-o anume categorie face ca acel contract sa produca anumite consecinte juridice, distincte de cele pe care le produc contractele apartinand altor categorii.

Clasificarea contractelor in raport de cetatenia partilor.

In functie de cetatenia partilor, contractele se clasifica in contracte interne si contracte externe. Atunci cand ambele parti, indiferent daca este vorba de persoane fizice sau de persoane juridice, sunt subiecte romane de drept, suntem in prezenta unui contract intern. Daca una dintre parti este o persoana fizica sau juridica straina, iar cealalta, o persoana fizica sau juridica romana, suntem in prezenta unui contract extern.

A. Clasificarea contractelor dupa continutul lor

In functie de continutul lor, contractele se clasifica in contracte sinalagmatice si contracte unilaterale.

Contractele sinalagmatice. Contractele sinalagmatice sunt contractele care dau nastere la obligatii reciproce intre parti. Fiecare parte din contract isi asuma obligatii si, bineinteles, dobandeste si drepturi. De pilda, in contractul de vanzare-cumparare, vanzatorul isi asuma obligatia de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vandut si de a-1 preda, iar cumparatorul se obliga sa plateasca pretul.

Neindoielnic, vanzatorul are dreptul de a pretinde pretul, iar cumparatorul, de a pretinde predarea lucrului, ceea ce demonstreaza ca in t contractele sinalagmatice:

a)   partile isi asuma obligatii, dar dobandesc si drepturi;

b)   obligatiile partilor sunt reciproce, adica tuturor partilor dintr-uri astfel de j contract le revin obligatii;                                                                                                      

c)   obligatiile partilor sunt in stransa legatura (conexe), adica unei anume obligatii a unei parti ii corespunde o anume obligatie a unei alte parti ; de pilda, obligatiei vanzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului vandut ii corespunde obligatia cumparatorului de a plati pretul, sau, obligatiei vanzatorului de a preda bunul vandut, ii corespunde obligatia cumparatorului de a primi bunul vandut; si

d)  in sfarsit, mai rezulta ca drepturilor dobandite de o parte le corespund obligatiile celeilalte parti, cu alte cuvinte, unui drept ii corespunde o obligatie corelativa. De pilda, dreptului vanzatorului de a pretinde pretul ii corespunde obligatia cumparatorului de a plati pretul, iar dreptului cumparatorului lui de a cere predarea lucrului vandut ii corespunde obligatia vanzatorului de a preda lucrul vandut . Din aceasta sumara analiza, se trage concluzia ca raporturile juridice ce se nasc dintr-un contract sinalagmatic sunt raporturi complexe. Dintre cele mai importante contracte sinalagmatice amintim ; contractul de vanzare-cumparare, contractul de schimb, contractul de locatiune, contractul de asigurare etc.Contractelor sinalagmatice li se mai spune contracte bilaterale, tocmai pentru a sublinia faptul ca ele contin obligatii pentru toate partile.

Contractele unilaterale. Contractele unilaterale sunt contractele care nasc obligatii numai pentru una dintre parti, cealalta parte fiind titulara unor drepturi corelative.Se impune urmatoarea precizare : este foarte probabil ca, atat in contractele unilaterale, cat si in cele sinalagmatice sa fie, de pilda, mai multi vanzatori si mai multi cumparatori, mai multi locatori si mai multi locatari etc. ; notiunea de parte in contract se refera nu la o singura persoana, ci, la doua sau mai multe persoane care isi asuma in acelasi timp aceeasi obligatie fata de cealalta parte. Printre cele mai importante contracte unilaterale se pot enumera : contractul de imprumut, contractul de depozit, contractul de mandat (daca este gratuit), contractul de fidejusiune, contractul de donatie fara sarcini, etc. Raportare la actul juridic civil. Contractul unilateral nu este unul si acelasi lucru cu actul juridic unilateral, intr-adevar, contractul este un act juridic, un acord de vointa manifestat in scopul de a produce efecte juridice, adica de a naste, modifica, transmite ori stinge raporturi juridice, dar, pe cand actul juridic unilateral este opera (rodul, fructul) unei singure vointe, contractul este intotdeauna opera a doua sau mai multe vointe, natura sa fiind, fara exceptie, bilaterala. Chiar daca denumirea lor (acte juridice unilaterale si contracte unilaterale) este aceeasi, desi contractele sunt acte juridice civile, ele nu se confunda, pentru ca baza de distinctiune este diferita, la fel ca si planul pe care se poarta discutia:

-clasificarea actelor juridice civile in acte unilaterale si bilaterale are la baza criteriul numarului de vointe incorporate in actele juridice respective ;

-pe cand clasificarea contractelor in contracte bilaterale (sinalagmatice) si unilaterale are la baza criteriul numarului partilor care se obliga.

Importanta acestei clasificari. Clasificarea contractelor in contracte sinalagmatice si contracte unilaterale rezulta, in primul rand, din faptul ca reciprocitatea obligatiilor in contractele sinalagmatice face ca aceste contracte sa aiba anumite reguli specifice, proprii, reguli care nu functioneaza in contractele unilaterale :

a) o parte nu poate pretinde celeilalte parti sa-si execute obligatia, daca ea nu si-a executat-o pe a sa ; aceasta din urma ii poate opune exceptia neindeplinirii contractului

b)   partea care si-a executat obligatia sau dovedeste ca este gata sa si-o execute, poate cere rezolutiunea contractului, daca cealalta parte refuza sa execute obligatia la care este tinuta prin contract ; si

c)   daca obligatia nu poate fi executata datorita fortei majore, cealalta parte este liberata de obligatia sa, pentru ca riscul contractual il suporta debitorul obligatiei imposibile de executat (res perit debitori}.

Aceasta clasificare prezinta importanta si dintr-un alt punct de vedere : inscrisul, ce constata contractul sinalagmatic cerut a fi facut in forma scrisa, se va intocmi in atatea exemplare cate parti cu interese contrarii sunt. Este ceea ce se cheama „formula multiplului exemplar', care face ca inscrisul sa aiba forta probanta a unui inscris sub forma privata.

Aceasta cerinta nu este pretinsa si la contractele unilaterale, in schimb, daca obiectul acestora priveste sume de bani sau bunuri fungibile, se pretinde formula „bun si aprobat pentru'

B.Clasificarea contractelor in functie de scopul urmarit (contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit)

Contractele cu titlu oneros, in aceste contracte, fiecare dintre parti urmareste un folos, o contraprestatie, adica realizarea unui interes patrimonial propriu. Intra in aceasta categorie: contractul de vanzare-cumparare, contractul de schimb, contractul de locatie etc. Contractele cu titlu oneros sunt intotdeauna contracte sinalagmatice, intrucat toate partile isi asuma obligatii, fiecare urmarind sa obtina un echivalent in schimbul a ceea ce se obliga.

Nu are importanta daca prestatiile, la care se obliga, in parte sunt de o valoare mai mica sau mai mare decat echivalentul primit.

Contractele lezionare nu pierd caracterul oneros, pentru simplul motiv ca exista o disproportie vadita intre prestatiile conexe la care partile s-au obligat.

Contractele cu titlu gratuit. Aceste contracte se incheie in interesul exclusiv al unei parti, si anume, al partii careia i se procura un folos de catre cealalta parte, fara a se da ceva in schimb.

Contractele cu titlu gratuit sunt de doua feluri :

a)   liberalitatile, adica cele ce implica diminuarea patrimoniului celui ce se obliga cu contravaloarea prestatiei la care se obliga, de exemplu donatia ; si

b)  contractele de binefacere sau dezinteresate, in care cel ce se obliga, prin realizarea prestatiei la care s-a angajat, nu-si diminueaza patrimoniul, de exemplu comodatul, contractul de depozit si contractul de mandat,

Importanta clasificarii contractelor in contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit se vadeste in situatia in care sunt supuse analizei contractele ce se afla la granita dintre cele cu titlu gratuit si cele cu titlu oneros.

Sunt unele contracte care nu pot fi decat cu titlu oneros (de pilda, contractul de vanzare-cumparare), iar altele, care nu pot fi decat cu titlu gratuit (de pilda, donatia si comodatul); unele contracte care, de regula, sunt cu titlu gratuit, pot fi si cu titlu oneros, de pilda, donatia afectata de sarcini, comodatul in care se stipuleaza un pret etc. Pe de alta parte, aceasta clasificare prezinta importanta si din urmatoarele puncte de vedere :

a)   raspunderea debitorului se apreciaza mai sever in contractele cu titlu oneros ;

b)  viciul erorii la contractele cu titlu gratuit prezinta insemnatate deosebita si duce intotdeauna la anularea lor ;

c)   actiunea pauliana sau revocatorie poate fi promovata mai usor la contractele cu titlu gratuit

d)  legea impune conditii speciale in privinta contractelor cu titlu gratuit, referitor la capacitatea partilor, cerand uneori forma solemna (exemplu, contractul de donatie).

C.Clasificarea contractelor in raport de intinderea prestatiilor ce constituie obiectul lor (contracte comutative si contracte aleatorii)

Contractele comutative, in aceste contracte, intinderea prestatiilor la care partile se obliga se cunoaste de la inceput, in sensul ca este determinata din momentul incheierii lor

in contractul de vanzare-cumparare, de pilda, vanzatorul cunoaste de la inceput intinderea prestatiilor la care se obliga (transmiterea dreptului de pro­prietate asupra unui bun sau a mai multora, certe sau generice, existand si in acest din urma caz — al bunurilor generice — elemente necesare pentru stabilirea intinderii prestatiei sale) si ca trebuie sa predea bunul sau bunurile respective, cumparatorul stiind precis care este pretul si ca trebuie sa plateasca. Partile au, deci, de la inceput, imaginea exacta a consecintelor juridice pe care angajatul le produce.

Contractele aleatorii, in aceste contracte intinderea prestatiei partilor, ori a unei parti, depinde de un eveniment incert,, ceea ce face ca in momentul incheierii contractului sa nu se poata cunoaste cu certitudine sansele de pierdere sau de castig ale partilor (de ex., contractul de loto-pronosport, contractul de asigurare).

Si in aceste contracte partile au imaginea consecintelor juridice care decurg din angajamentul juridic asumat, dar numai intr-un anume sens ; partile isi asuma de la inceput riscul de a pierde, risc ce se accepta in considerarea sansei de castig care, obiectiv, este posibila.

Sansa de pierdere sau de castig in contractele aleatorii depinde de un eveni­ment viitor — aleas —, care in cazul contractului de loto-pronosport, de pilda, con­sta in extragerea numerelor castigatoare ce se pot regasi inscrise pe buletin, eveni­ment care intotdeauna este ulterior incheierii raportului juridic (cumpararii biletului). Contractele aleatorii sunt contracte cu titlu oneros, independent de riscul asumat sau de sansa de pierdere sau castig. Caracterul oneros se apreciaza la momentul incheierii contractului, nu la momentul cand acel aleas face sa primeasca realizare riscul, sau sansa de castig.

Importanta clasificarii. Ambele categorii fac parte din categoria contractelor cu titlu oneros. Importanta clasificarii consta intr-un interes juridic: contractul aleatoriu nu poate fi anulat pentru leziune si nu se poate cere rezolutiunea pentru neexecutare. Va fi, insa, lovit de nulitate daca lipseste elementul aleatoriu sau daca acest element este cauza juridica a unor jocuri de noroc nepermise de lege.

D. Clasificarea contractelor in functie de executarea lor (contracte cu executare imediata si contracte cu executare succesiva)

Contractele cu executare imediata (instantanee), Executarea acestor contracte se face imediat dupa incheierea lor, de regula obiectul obligatiei constand intr-o singura prestatie.

Contractele cu executare succesiva. Executarea acestor contracte se desfasoara in timp, sub forma unor prestatii continue .

Reglementare. Cu prilejul enumerarii conditiilor esentiale pentru validitatea unei conventii, art. 948 C. civil prevede la pct. l, „capacitatea de a contracta'. In disp. art. 940 C. civii se precizeaza cine poate contracta155, iar disp. art. 950 enumera categoriile de „necapabili de a contracta'158.

Din punctul de vedere al capacitatii de a incheia acte juridice, prezinta interes si disp. art. 807 C. civil, referitoare la ceea ce poate dispune prin testament minorul de 16 ani157, cum si dispozitiile art. 808 referitoare la capacitatea de a primi „prin donatiune intre vii' si „prin testament'158. Dispozitiile art. 1306 se refera la cei ce pot cumpara si vinde in sfarsit, Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice si juridice, cum si alte izvoare de drept civil consacra dispozitii referitoare la capacitatea de a incheia acte juridice, deci, contracte.

Din scurta prezentare a celor mai importante texte legale referitoare la capacitatea de a incheia acte juridice se desprind urmatoarele idei: >

a)   suntem in prezenta unei reglementari disparate a acestei conditii esentiale a con­tractului, si nu in prezenta unei reglementari generale, de principiu a acesteia;

b)  reglementarea capacitatii de a incheia contracte este asigurata, nu la nivelul genului, ci la nivelul speciei (la nivelul conventiei-contractului, ca cea mai importanta specie a actului juridic civil), dar, prin extrapolare, se considera ca dispozitiile legale in materie sunt deopotriva aplicabile si genului (actelor juridice civile);

c)   importanta acestei conditii de fond, esentiale, a contractului rezida si in aceea ca reglementarea ei se afla atat in legea de sinteza (Codul civil), cat si in alte categorii de acte normative ;

d)   din modul de reglementare rezulta stransa legatura intre capacitatea de folosinta si cea de exercitiu; si

e)   legea civila consacra dispozitii speciale capacitatii minorului de a dispune prin testament, dar si de a primi prin donatiune si testament.

186. Principiul dominant in materia incheierii contractelor, in materia incheierii contractelor, principiul dominant (regula) este capacitatea de a incheia asemenea acte, considerat astfel in raport cu exceptia de la regula, constand in incapacitatea de a le incheia.

Codul civil nu consacra un anume text reglementarii acestui principiu, el este rezultatul unei consacrari fragmentare realizata in disp. art. 556, 949 si 1306 C. civil. Decretul nr. 31/1954 consacra insa prevederi exprese in aceasta privinta, caracterul general al principiului rezultand din disp. art. l160. Principiul este considerat ca atare (ca principiu) de catre intreaga literatura juridica de specialitate si recunoscut si utilizat in motivarea solutiilor de catre practica judiciara161. In privinta persoanei juridice, regula capacitatii de a contracta este

tarmurita de principiul specialitatii capacitatii, in acest sens sunt disp. art. 34 din a) Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice : „Per­soana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul'.

Capacitatea de a contracta si discernamantul. Cele doua notiuni b) (stari) nu se confunda: in timp ce capacitatea de a incheia contracte este o stare de drept (de ture), discernamantul este o stare de fapt (defacto). De aici rezulta ca, in privinta capacitatii — conditie de fond,, esentiala, a contractului, privita ca principiu (regula) — legea este cea care ii asigura fizionomia juridica, in timp ce discernamantul, ca stare de fapt, se apreciaza de ia persoana la persoana, in functie de aptitudinea si puterea sa psiho-intelectiva de a aprecia si deosebi intre bine si rau, licit si ilicit, moral si imoral etc. Asa se explica, de pilda, de ce legea admite a se dovedi ca o persoana care, desi, potrivit varstei, are capacitatea de a incheia contracte si, deci, opereaza prezumtia existentei discernamantului, a lucrat, totusi fara discernamant, si, invers, ca o persoana care, desi, potrivit varstei, nu are capacitatea de a incheia contracte si, deci, este presupusa a nu avea discernamant, a lucrat, totusi, cu discernamant. In acest context, se observa cu usurinta puternica legatura dintre capacitatea de a contracta si discernamant: cel ce are capacitatea de a contracta este presupus a avea discernamant; cel ce nu are capacitatea de a contracta este presupus a nu avea discernamant. Rezulta ca discernamantul — existenta sau inexistenta lui — in principiu, constituie temeiul capacitatii de a contracta, ca, deci, existenta sau inexistenta discernamantului ca situatii obisnuite sunt avute in vedere de legiuitor cu prilejul reglementarii conditiei esentiale de care ne ocupam (capacitatea de a contracta).

Pe cale de consecinta, rezulta ca, impreuna, existenta capacitatii si a discernamantului conditioneaza valabilitatea contractului,

Exceptia. Daca regula in materie este capacitatea de a contracta, exceptia este incapacitatea.

Ca exceptie, incapacitatea trebuie prevazuta expres de lege, pentru ca exceptio est strictissimae interpretations (exceptiile sunt de stricta interpretare), ceea ce se realizeaza prin disp. art. 6 alin. l din Decretul nr. 31/1954 si disp. art. 950 C. civil. Evident, exceptia (incapacitatea) nu trebuie confundata cu incapacitatea de a incheia un act de dispozitie cu privire ia un anumit bun care este declarat de lege ca inalienabil si care, datorita acestui motiv, nu se afla in circuitul civil. 



Dezvoltare, intre incapacitatile de ordin general se inscriu:

a)   minorul care nu a implinit varsta de 14 ani, neavand capacitatea de exercitiu, nu poate contracta, afara numai daca este vorba de operatiuni juridice curente (cumpararea de rechizite, bilete de autobuz, dulciuri etc.), a caror valoare economica este neinsemnata, dar solutia se justifica prin marea lor frecventa). El incheie operatiile juridice prin reprezentantii sai legali (parinti sau tutore); si

b)   interzisul judecatoresc, de asemenea, nu are capacitatea de a contracta. Este considerat interzis judecatoresc persoana pusa sub interdictie din cauza alienatiei mintale sau a debilitatii mintale, care, din aceste motive, nu are discernamantul faptelor sale. Punerea sub interdictie se face prin hotarare judecatoreasca, care are drept efect transformarea incapacitatii de fapt (naturala si intermitenta) in incapacitatea de drept (totala si continua), ceea ce justifica prezumtia legala absoluta de incapacitate de a contracta.

  Consecinta civila a unei pedepse penale, interdictia legala face ca interzisul legal (care este altul decat interzisul judecatoresc) sa nu poata contracta, dar nu pentru ca facultatile mintale nu-i asigura discernamantul faptelor sale, ci pentru ca asa dispune legea, ca urmare a faptei penale savarsite. Aceasta incapacitate dureaza atata timp cat dureaza pedeapsa penala la care a fost condamnat. Minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restransa, poate, deci, contracta, dar pentru aceasta se cere incuviintarea prealabila a reprezentantului sau legal. Pentru unele operatii juridice, minorul care a implinit varsta de 14 ani nu mai ate nevoie de incuviintarea reprezentantului sau legal.

Legea instituie, insa, si unele interdictii speciale, care sunt considerate ca exista numai in masura in care o dispozitie speciala a legii le prevede.

Stabilind ca minorii si interzisii sunt incapabili de a contracta, disp.art. 950 Cod civil162 adauga regula potrivit careia sunt incapabili si cei carora legea le interzice sa incheie anumite contracte, in aceasta categorie intra :

a)   interdictia sotilor de a contracta unul cu celalalt163;

b)  tutorii cu privire la bunurile aflate sub tutela;

c)   mandatarii cu privire la bunurile in legatura cu care poarta mandatul;

d)  medicii care au tratat o persoana cu prilejul ultimei sale boli (din care cauza moare) nu pot contracta cu acesta164;

e)   aceeasi interdictie este instituita si preotilor.

E.Cauza — conditie esentiala a contractului

Reglementarea juridica a cauzei. Conform dispozitiilor art. 948 C. civ.: „Conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt: capacitatea de a contracta; consimtamantul valabil al partii ce se obliga; un obiect determinat; o cauza licita'. Daca acest text realizeaza numai enumerarea conditiilor, o serie de alte texte asigura reglementarea acestei conditii esentiale. Astfel :

- „Obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita/nu poate avea nici un efect Conventia este valabila, desi cauza nu este expresa. Cauza este prezumata pana la dovada contrarie'166;

- „Cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinei publice'167.*

-„Eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala, pentru care s-a facut conventia'163.

- 'Vanzatorul este supus la raspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vandut, daca din cauza acelora, lucrul nu este bun de intrebuintat, dupa destinarea sa, sau intrebuintarea sa e atat de micsorata, incat se poate presupune ca cumparatorul nu 1-ar fi cumparat, sau n-ar fi dat pe dansul ceea ce a dat de i-ar fi cunoscut viciile'169; si

-„Tranzactia facuta pe documente dovedite in urma false este nula'170. Evident, in sensul in care ne intereseaza, documentele false reprezinta motivele concrete avute in vedere de parti la incheierea actului.

Notiune

Definitie. Cauza poate fi definita ca fiind acea conditie esentiala necesara pentru validitatea oricarui act juridic, deci si a contractului care consta in scopul urmarit de parte sau de parti la incheierea acestora. Din textele legale prezentate si din definitie se poate deduce cu usurinta ca vointa incorporata intr-un act juridic nu se reduce numai la consimtamant, ci cuprinde in sine o seama de reprezentari privind obiectele ce urmeaza a fi obtinute, prestatiile ce se vor executa si serviciile ce se vor presta, scopurile care indeamna pe autorul manifestarii de vointa sa incheie un contract. In mod firesc se pune intrebarea: se urmareste, oare, a se cunoaste cauza eficienta, adica cea care produce un anumit rezultat, sau cauza juridica, scopul, cauza finala a actului juridic. Evident, prezinta interes nu cauza eficienta — categorie filosofica din perechea „cauza-efect' -, ci cauza finala sau scopul, numai astfel ajungandu-se a se sti ce anume a determinat partea sa procedeze la incheierea actului. Altfel spus, actul de vointa cuprinde in el nu numai consimtamantul ca element esential al contractului, ci si considerarea scopului urmarit de parte in vederea realizarii caruia isi manifesta consimtamantul la incheierea acestuia, obligatia asumata nefiind altceva decat mijlocul prin care se ajunge la realizarea acestui scop. Scopul actului juridic (cauza lui) in sensul in care a fost precizat constituie o parte componenta a vointei juridice. Scopul contractului este dat de o succesiune de reprezentari a ceea ce se doreste sa se obtina prin incheierea acelui act, reprezentari care privesc motivele ce determina o persoana sa-1 incheie. Rezultatele urmarite prin incheierea unui contract sunt de gradatii diferite,, in raport de ceea ce partea doreste sa obtina direct de la cealalta parte si ceea ce doreste sa realizeze cu prestatia astfel obtinuta. Din acest punct de vedere distingem intre scopul imediat si scopul mediat. Reluand sintetic aceasta analiza si observand textele ce reglementeaza cauza, cum si definitia acesteia, observam:

a)   cauza este o parte a vointei juridice, si anume : prelungirea consimtamantului;

b)  cauza este elementul care raspunde la intrebarea : „pentru ce' ?, ceea ce, prin raspunsul dat, subliniaza scopul urmarit prin incheierea contractului;

c)   cauza este un element al contractului care nu se confunda nici cu consimtamantul si nici cu obiectul acestuia;

d) cauza nu se confunda cu izvorul efectelor juridice, pentru ca nu priveste causa efficiens (cauza eficienta), ci causa finalis (in sens juridic intelegand, prin aceasta, scopul, „pentru ce-ul' actului); si

e)   desi este vorba de causa finalis (scop), care, aparent, urmeaza efectului, in realitate cauza precede efectul; ea este prefigurarea mentala a scopului urmarit, realizandu-se, deci, inainte si in vederea incheierii actului juridic.

Elementele cauzei

l. Scopul imediat

Scopul imediat. Ca element al cauzei, scopul imediat consta in rezultatul urmarit de fiecare parte in schimbul a ceea ce se obliga.

Scopul imediat intra in structura contractului si constituie consideratia imediata avuta in vedere de parti cu ocazia incheierii operatiei juridice (negotium juris).

Scopul imediat este acelasi in cadrul aceleiasi categorii de acte juridice, dar el difera de la o categorie la alta de acte juridice. Astfel:

a)   la contractele sinalagmatice, scopul imediat consta in reprezentarea contraprestatiei pe care fiecare parte a actului o urmareste. De exemplu, in contractul de vanzare-cumparare, scopul imediat al vanzatorului este de a obtine pretul, pe cand, cel al cumparatorului, este de a obtine lucrul. Ambele rezulta expres din contract;

b)  la contractele cu titlul gratuit, scopul imediat consta in a face o liberalitate sau un serviciu gratuit unei persoane; si c)   la contractele reale, scopul imediat avut in vedere de cel ce se obliga consta in restituirea a ceea ce el a primit cu un anumit titlu (de ex. , cu titlu de imprumut, cu titlu de depozit, cu titlu de comodat etc.).

Din prezentarea lui la nivelul unor categorii de contracte rezulta ca scopul imediat se caracterizeaza astfel:

a)   este un element abstract, obiectiv;

b)   este un element invariabil in cadrul aceleiasi categorii de contracte, el constand intotdeauna in contraprestatia pe care fiecare parte urmareste a o obtine in schimbul a ceea ce s-a obligat, daca este vorba de contracte cu titlu oneros; si

c)   scopul imediat este cuprins formal in contract in sens de instrumentam probationis, de unde rezulta ca dovada acestuia este foarte usor de facut. Chiar in situatia in care nu s-a intocmit un inscris, dovada scopului imediat depinde de dovada operatiei juridice (negotium juris), de exemplu, daca se dovedeste raportul juridic de vanzare-cumparare, se dovedeste, implicit, fiecare dintre prestatiile la care s-au obligat partile: vanzatorul sa transmita dreptul de proprietate si sa predea lucrul vandut; cumparatorul, sa plateasca pretul.

2. Scopul mediat

Scopul mediat. Scopul mediat este elementul launtric, psihologic, motivul impulsiv si determinat care a impins partile la incheierea contractului si care se refera fie la insusirile contractului, fie la insusirile celeilalte parti.

Spre deosebire de scopul imediat, scopul mediat este variabil de la un contract la altul in cadrul fiecarei categorii de contracte si, bineinteles, de la un contract apartinator unei anumite categorii la alt contract apartinator altei categorii de contracte, pentru ca ei este un element al procesului de gandire in care partea se angajeaza, proces ce are drept rezultat incheierea operatiei juridice in sens de negotium juris.

Pe de alta parte, deosebirea apare evidenta si pe taramul dovezii: este ne­voie de o adevarata cercetare psihologica spre a se putea dovedi scopul mediat, pentru ca o asemenea cercetare trebuie sa conduca la stabilirea motivului psiho­logic, impulsiv si determinat, care a condus partea la incheierea actului juridic.

Descoperirea acestui element este destul de dificila, fiind vorba de un element psihologic care nu rezulta din structura actului juridic, descoperirea lui facandu-se prin dovedirea faptelor conexe si vecine din care se pot trage concluzii in privinta scopului mediat.

De pilda, daca o persoana imprumuta bani unei alte persoane pentru ca aceasta din urma sa continue jocul de noroc nepermis de lege, scopul mediat al actului juridic este ilicit. Ilicitatea scopului in acest caz poate fi dovedita numai in mod direct, si anume, dovedindu-se ca imprumutatorul a asistat la jocul de noroc si ca, in timpul jocului, s-a predat suma de bani celui ce a continuat sa joace. Cauza se prezuma pana la proba contrara. Cel ce invoca, de pilda, absenta de cauza, ilicitatea cauzei etc., trebuie sa dovedeasca ceea ce sustine.

Un exemplu ne poate lamuri atat in privinta scopului imediat, cat si in privinta scopului mediat: „X' cumpara un autoturism de la „Y'.

Scopul imediat pentru cumparator este obtinerea autoturismului, iar, pentru vanzator, obtinerea pretului. Scopul mediat, insa, poate fi diferit de la caz la caz, si poate fi pentru cumparator urmatorul:

— doreste sa faca o excursie in strainatate, este un pasionat conducator auto;

  are pe cineva in familie infirm, care trebuie transportat la scoala, la serviciu, la tratament etc.;

— locuinta sa este departe de serviciu;

— are un magazin si autoturismul ii este necesar pentru aprovizionarea curenta etc.

Pentru vanzator exista tot atatea motive launtrice care il imping sa incheie actul.

Conditiile cauzei

1. Conditiile de admisibilitate ale cauzei

194. Distinctie. In privinta conditiilor, trebuie distins intre conditiile de admisibilitate ale cauzei si conditiile de valabilitate.

195. Conditii de admisibilitate. Legea impune doua conditii de admisibilitate:

a)   motivul impulsiv si determinant sa se refere fie la insusirile prestatiei, (calitatile substantiale ale actului juridic civil), fie la calitatile ori identitatea persoanei; si

b)  in cazul actelor cu titlu oneros, se cere ca motivul invocat sa fi fost cunoscut sau sa fi putut fi cunoscut de cealalta parte.

Din prezentarea lor, rezulta ca in situatia in care este vorba de conditiile de admisibilitate a actiunii in anulabilitate pentru eroare, acestea sunt chiar conditiile cerute pentru a acorda valoare de cauza motivelor determinante la incheierea actului juridic.

2. Conditiile de valabilitate ale cauzei

Conditii  de valabilitate,  in planul  valabilitatii cauzei,  legea impune mai multe conditii, si anume:

a)cauza trebuie sa existe. Aceasta conditie rezulta expres din disp. art. 966 C. civil: „Obligatia fara cauza nu poate avea nici un efect. In aceasta privinta, trebuie distins, pe de o parte, intre scopul imediat si scopul mediat, iar, pe de alta parte, intre cauzele lipsei de cauza. Astfel:

— este nevoie a se distinge intre scopul imediat si scopul mediat, pentru ca rezolvarile sunt diferite fata de situatia in care se pun in discutie cauzele lipsei de cauza : asa cum vom vedea, scopul imediat poate lipsi, iar scopul mediat poate fi fals;

— intre cauzele lipsei de cauza se enumera : 1) lipsa vointei juridice ; 2) alte cauze care fac ca scopul sa nu existe.

b)   cauza trebuie sa fie reala. Cauza este reala in situatia in care nu este falsa. Cauza este falsa cand exista eroare asupra acelui sau acelor elemente considerate a fi motivul impulsiv si determinant al consimtamantului;

c)   cauza trebuie sa fie licita. Aceasta conditie este impusa de disp. art. 966m si 968172 C. civil. Cand cauza infrange dispozitiile legii, ea este ilicita.

Per a contrarie, cauza este licita cand se afla in deplina concordanta cu legea.

Conditia de fata priveste mai ales scopul mediat, iar ilicitatea scopului mediat antreneaza ilicitatea scopului imediat; si

d)  cauza trebuie sa fie morala. Potrivit disp. art. 968 C. civil, aceasta conditie nu se infatiseaza ca fiind distincta, ci alaturata celei privind ilicitatea cauzei, legea folosind formularea: „ cand este contrarie bunelor moravuri si ordinei publice'.

Din acest punct de vedere prezinta interes si disp. art. 5 C. civil173, care subliniaza faptul ca prin acte juridice nu se poate deroga de la normele care intereseaza ordinea publica si morala.

in concluzie, cauza este morala cand scopul determinat este in concordanta cu bunele moravuri, si este imorala cand infrange asemenea reguli.

Rolul si proba cauzei

l. Rolul cauzei

Rolul cauzei. Cauza ca element al contractului are un important rol care decurge din chiar utilitatea acesteia. Astfel, utilitatea cauzei este subliniata de urmatoarele idei:

a)   cauza constituie o garantie instituita de lege privind asigurarea unei vointe libere si constiente a partii contractului;

b)  cauza constituie un instrument eficace oferit de lege pentru apararea si ocrotirea ordinei publice si bunelor moravuri pentru ca, ori de cate ori este ilicita sau imorala, consecinta fireasca este anularea actului




c)   cauza constituie criteriul de clasificare a contractelor in contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit; si

d)  cauza foloseste, uneori, la aprecierea valabilitatii obiectului ca element al contractului.

2. Proba cauzei

Proba cauzei. Cu prilejul prezentarii scopului imediat si a scopului mediat s-au facut deja precizarile necesare in legatura cu dovada lor; in acest Ioc vom face cateva precizari in legatura cu textele legale in materie.

Potrivit disp. art 967 C. civil, alin. l, „Conventia este valabila cu toate ca, cauza nu este expresa', iar, potrivit alin. 2 din acelasi text de lege, „Cauza este prezumata pana la dovada contrarie'.

Textul citat contine doua prezumtii legale relative (juris tantum):

a)   prezumtia de existenta a cauzei; si

b)  prezumtia de valabilitate a cauzei.

Din text mai rezulta ca cel ce invoca lipsa cauzei sau nevalabilitatea ei, trebuie sa faca dovada celor sustinute. In principiu, se poate apela la mijloacele de proba admise potrivit dreptului probator comun deoarece existenta cauzei poate fi dovedita prin orice mijloc de proba, iar inexistenta si falsitatea ei pot fi probate prin dovedirea lipsei discernamantului, lipsei unui element esential la incheierea contractului ori erorii asupra mobilului determinat. Practica juridica a stabilit ca, „pentru ca o anumita situatie, anterioara sau posterioara conventiei, care constituia motivul subiectiv ce a determinat pe vanzator la instrainare, sa poata fi considerata ca element constitutiv al vanzarii, este necesar, fie ca ea sa apara in mod expres intr-o clauza a conventiei de instrainare, fie sa existe elemente care sa acrediteze ideea ca aceasta situatie a fost avuta in vedere de parti ca un element conditional la realizarea acelei conventii.'174

De asemenea, ilicitatea si imoralitatea cauzei pot fi dovedite prin orice mijloc de proba.

 

 

F. Forma contractului

Sensul restrans al notiunii de forma, in sens restrans (stricto sensu), prin forma contractului se intelege modalitatea de exteriorizare a vointei interne (reale) incorporata de contract. Altfel spus, forma stricto sensu se infatiseaza a fi inerenta contractului, ca, de altfel, oricarui act juridic.

Sensul larg al notiunii de forma, in sens larg (lato sensu), forma contractului desemneaza ceea ce se cheama „conditiile de forma' ale acestuia. Astfel privita, forma in sens larg are trei acceptiuni :

a)   forma ceruta ad validitatem;

b)  forma ceruta ad probationem; si

c)   forma ceruta pentru opozabilitatea contractului fata de terti.

Principiul dominant in materie (principiul consensualismului contractelor)

Formulare. Pentru ca un contract sa fie considerat valabil incheiat, este suficient sa se fi exprimat vointa autorilor, fara a fi fost nevoie sa fie exprimata intr-o forma anume.

Mai sintetic spus, simpla manifestare de vointa este necesara si suficienta pentru a incheia un contract valabil.

Din formularea principiului rezulta. Din modul in care este formulat principiul se desprind urmatoarele idei:

a)   vointa de a incheia un contract, in principiu, poate fi exprimata sub orice forma apta a o face cunoscuta fie celeilalte parti, fie tertilor;

b)   manifestarea de vointa poate fi expresa sau tacita;

c)   vointa este producatoare de efecte juridice indiferent de forma in care este exprimata.

Alte   precizari,   in   legatura   cu   principiul   consensualismului contractelor, se mai impun urmatoarele precizari:

a)   principiul consensualismului contractelor este o creatie a doctrinei;

b)   principiul consensualismului actului juridic isi gaseste principala aplicatie in materia contractelor, materie in care se considera ca simplul acord de vointa este suficient pentru formarea lor valabila (solo consensus obligat). Cum contractele bilaterale intervin intre parti, se poate spune ca si acestea se incheie solo consensu (prin acordul de vointa al partilor)182;

c)   disp. art- 948 C. civil nu enumera forma printre conditiile esentiale ale conventiei, de unde rezulta ca, de principiu, forma nu este un element esential al acesteia, in concluzie, lipsa formei constituie regula;

d) pe cale de exceptie insa, ori de cate ori legea conditioneaza valabilitatea formarii contractului de incheierea lui intr-o anumita forma, suntem in prezenta formei — conditie esentiala a acestui act; si

e)   legislatia civila romana nu consacra un text anume definirii acestui principiu, totusi, cu titlu de exceptie, in cazul catorva contracte, acest principiu este consacrat183, pe de o parte, iar pe de alta parte, legea civila consacra expres exceptiile de la e!1&4, ceea ce doctrina a retinut sub formularea : „consimtamantul trebuie sa fie emis in stare de angajament juridic'183.

Justificarea principiului. Consacrarea principiului consen­sualismului este motivata de nevoile circuitului civil186, cum si de imprejurarea ca acest principiu se constituie intr-o aplicatie importanta a principiului mai larg al libertatilor actelor juridice.

Conditiile de forma ale contractului — enunt si clasificare —

In raport de consecintele juridice ale nerespectarii lor, conditiile de forma ale contractului se pot formula (clasifica) astfel:

a)   forma ceruta ad validitatem sau  ad solemnitatem  (pentru  valabilitatea contractului);

b)   forma ceruta ad probationem (pentru probarea contractului); si

c)   forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti.

In raport de sursa (izvorul) in care se formuleaza cerinta de forma, in raport de sursa (izvorul) in care se formuleaza cerinta de forma a contractului, forma este de doua feluri:

a)   forma legala, adica forma impusa de lege; si

b)   forma voluntara ori conventionala, adica cea stabilita de parti.

Derogari de la principiul consensualismului contractelor

1. Enumerare

Derogarile de la principiul dominant in materie (principiul consensualismului contractelor) sunt urmatoarele:

a)  forma ceruta ad validitatem (ad solemnitatem};

b)  forma ceruta ad probationem; si

c)   forma ceruta pentru opozabilitate (pentru a face contractul opozabil tertilor). Fiind derogari, se intelege ca toate aceste abateri sunt prevazute expres de legea civila.

2. Prezentarea derogarilor

 a) Forma ceruta ad validitatem

Notiune. Forma ceruta ad validitatem (ad solemnitatem) este conditia de forma a contractului care consta in respectarea cerintelor de forma impuse de lege sub sanctiunea nulitatii absolute a operatiei juridice (negotitim juris).

Motivatie. Motivatia acestei conditii de forma consta intr-o serie de ratiuni puternice care impun actului juridic o forma speciala, prin derogare de la principiul consensualismului.

Asemenea ratiuni sunt:

a)   la unele contracte, forma solemna are menirea de a avertiza partile deopotriva asupra gravitatii si importantei acrului incheiat, ceea ce este de natura a le face sa reflecteze adanc asupra efectelor unui asemenea act187;

b)pentru unele contracte forma solemna reprezinta o posibilitate de cunoastere din partea statului a unor operatii de o importanta deosebita atat pentru parti, cat si pentru societate

c)   solemnitatea asigura deplina libertate si certitudine consimtamantului privit ca o conditie esentiala, de validitate a contractului189; si,

d)  prin solemnitate se asigura ocrotirea intereselor creditorului, cum si ocrotirea intereselor tertilor190.

216. Aplicatii. Contractele pentru care forma este ceruta ad validitatem (ad solemnitatem} se numesc contracte solemne. Forma ceruta ad valiaitatem (ad solemnitatem) are aplicatii, in principal, in dreptul civil191.

217.     Caractere. Forma ceruta ad valiaitatem se poate astfel caracteriza :

a)   este unul dintre elementele constitutive ale contractului, atunci cand este ceruta expres, lipsa lui atragand sanctiunea nulitatii

b)   forma solemna este incompatibila cu posibilitatea exprimarii vointei prin tacere (qiti tacet consentire videtur);

c)   forma ceruta ad validitatem (ad solemnitatem) se infatiseaza a fi, in principiu, abstracta si invariabila, pentru acelasi fel de contract solemn192; si

d) forma ceruta ad validitatem este, in principiu, exclusiva, pentru ca partile sunt obligate sa adopte numai forma prevazuta de lege pentru contractul respectiv, nerecunoscandu-li-se posibilitatea sa aleaga intre mai multe variante.

Practica juridica a admis ca „dispozitia testamentara, inserata intr-un act

autentic avand alt obiect, constituie testament valabil, daca actul este autentificat

de notarul de stat/'193

218. Conditii. Forma ceruta ad validitatem reclama indeplinirea urmatoarelor conditii:

a)   forma solemna ceruta de lege se impune pentru intreg continutul con­tractului ca o aplicatie a regulei ubi eadem est legis ratio, ibi eadem est legis dispositio;

b)   trimiterea la o sursa exterioara contractului pentru determinarea continutului lui nu este admisa;

c)   contractele aflate in raport de interdependenta cu un contract solemn, chiar daca, privite separat, nu sunt contracte solemne, trebuie sa imbrace, obliga­toriu, forma solemna; si

d) in marea majoritate a cazurilor, forma ceruta ad validitatem (ad solemnitatem) se asigura prin acte autentice. Din aceasta din urma conditie rezulta ca forma autentica este forma solemna. Mai rezulta, insa, ca forma solemna nu se reduce la forma autentica, ci are o sfera mai larga, aflandu-se in relatia intreg (forma solemna) - parte (forma autentica)194.

b) Forma ceruta ad probationem

Notiune. Forma ceruta ad probationem consta in cerinta impusa de lege sau de parti ca actul juridic sa fie facut, de regula, in scris, fara ca lipsa formei sa atraga nevalabilitatea operatiei juridice (negotium juris), ci numai imposibilitatea dovedirii lui cu un alt mijloc de proba. Forma ceruta ad probationem nu este incompatibila cu manifestarea tacita a consimtamantului care poate fi dovedit si cu alte mijloace de proba decat inscrisuri.

In principiu, insa, simpla tacere nu valoreaza consimtamant exteriorizat, daca nu rezulta din imprejurari sau fapte concludente, ori daca legea sau partile nu dau tacerii valoarea de consimtamant. Deci, tacerea nu poate fi calificata ca achiesare, de vreme ce nu a fost materializata intr-un fel sau altul. Nu trebuie confundata modalitatea de incheiere valabila a unui act juridic, inclusiv prin manifestarea tacita a consimtamantului uneia sau ambelor parti, cu modalitatea de probare a respectivului act juridic, in conditiile restrangerii admisibilitatii mijloacelor de proba, a dovedirii lui pe cale conventionala (de pilda, doar cu inscrisuri). In speta, reclamantul nu putea sa accepte, in mod tacit, declararea termenului de livrare, insa parata nu putea sa faca dovada acestui act juridic (o modificare conventionala a termenului), in ipoteza necunoasterii lui de catre reclamant, decat prin probe scrise, iar nu prin orice mijloace de proba admise de legea comerciala195.

Justificare. Forma ceruta ad probationem se justifica din urmatoarele puncte de vedere:

a)  importanta deosebita a unor contracte impune o asemenea forma spre a se putea face dovada existentei acestora, a drepturilor si obligatiilor ce nasc din ele si, bineinteles, a intinderii acestora;

b)  forma ad probationem, prin natura ei, este in masura sa inlature anumite dubii in legatura cu continutul contractului respectiv, cu drepturile si obligatiile nascute din el si cu intinderea acestora; si

c) existenta formei cerute ad probationem ofera securitate juridica circuitului civil si garanteaza executarea prestatiilor la care partile se obliga si, respectiv, realizarea drepturilor subiective civile corelative, gratie aderentei mai mari la forta coercitiva a statului, pe calea actiunii in justitie.

Semnificatie. Forma ceruta ad probationem se constituie intr-o limitare a principiului consensualismului contractelor pentru ca :

a)   lipsa formei scrise, in cazurile in care legea o pretinde, inseamna nedovedirea contractului in sens de negotium juris, deci, in planul dovezii, echivaleaza cu lipsa acestuia;



b)  pe fondul raporturilor existente intre parti, se considera ca actul juridic in sens de negotium juris (contractul) exista, dar nu poate fi dovedit;

c)   in lipsa unui act scris (instrumentum probations), executarea obligatiilor rezultand din operatia juridica (negotium juris) nu poate valora o plata nedatorata, ci, dimpotriva, executarea unor obligatii valabile; si

d) forma scrisa este o limitare adusa principiului consensualismului contractelor pentru ca, practic, nedovedirea raportului juridic nascut are drept consecinta ineficacitatea acestui raport.

c) Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti

Notiune. Prin forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti se inteleg acele formalitati pe care legea Ie cere a fi indeplinite in scopul ocrotirii intereselor altor persoane decat cele ale partilor din contract.

Justificare. Forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti este motivata din urmatoarele puncte de vedere:

a) potrivit principiului relativitatii efectelor contractelor, acestea produc efecte numai intre parti si fata de avanzii lor cauza. Rezulta, deci, ca partile nu pot opune actul lor altor persoane, ca, in ultima instanta, contractul nu este opozabil tertilor (penitus extranei). Din acest motiv, legea pretinde indeplinirea unor forme prin care actele juridice ce constituie sau transmit drepturi reale sa fie aduse la cunostinta tertilor; si

b) drepturile reale sunt drepturi absolute si, prin consecinta, sunt opozabile erga omnes

Simulatia. Exceptia de la opozabilitatea contractelor fata de terti reprezinta posibili­tatea recunoscuta unei terte persoane de a respinge, de a nu lua in considerare unele situatii juridice izvorate din anumite contracte. O astfel de situatie in masura de a face inopozabil fata de terti un anumit contract este simulatia.

Simulatia229 este situatia juridica ce se cladeste pe doua acte juridice (operatii juridice in sens de negotium juris), din care unul este aparent, dar mincinos, iar celalalt este ascuns, dar sincer si real. Doctrina mai defineste simulatia si ca „operatia juridica constand in incheierea contractului public, care nu reflecta vointa reala a partilor si a contractului secret, singurul corespunzator vointei reale a acestora'230 sau ca „operatia juridica in virtutea careia printr-un act aparent (ostensibil), dar mincinos (nereal), se creeaza o alta situatie juridica decat cea stabilita printr-un act ascuns, dar adevarat'. Cele doua contracte se incheie intre aceleasi parti, prin contractul ascuns, dar sincer, urmarindu-se obtinerea unor efecte juridice care fie modifica, fie anihileaza efectele produse de contractul aparent, dar mincinos. Intr-o decizie de speta, Curtea Suprema de Justitie s-a pronuntat in sensul ca „simulatia, indiferent ca prin aceasta se urmareste sa se faca a se crede in existenta unui act care, in realitate, nu exista, sau sa se ascunda natura actului real, printr-un act aparent, deghizat, ori sa se mascheze adevaratele conditii ale actului real, sau persoanele care il incheie, constituie un acord intre partile contractante pentru a ascunde adevarata conventie intervenita intre ele'. Intr-o exprimare concisa, este de retinut ca simulatia presupune in toate cazurile intentia de a simula. Prin aceasta se deosebeste de discordantele ce apar doar spontan intre vointa declarata si cea reala dintr-un contract, situatie in care se vor aplica regulile specifice interpretarii contractelor (art. 977 C. civ.) si nu cele privind simulatia. Asadar, nu poate exista simulatie in lipsa unui acord simulatoriu, adica in lipsa intelegerii partilor de a realiza o simulatie, acesta fiind elementul intern al operatiunii juridice. Elementul extern este reprezentat de actul public aparent. Aceste doua elemente sunt esentiale pentru orice simulatie si la ele trebuie sa se refere orice definitie. Este incontestabil ca acordul simulatoriu are un caracter secret. Dar, de vreme ce notiunea de act secret primeste intelesuri contextuale diferite, neavand o intrebuintare univoca/ ea nu este suficienta pentru definirea simulatiei. Rele­vant in acest sens este faptul ca, intr-o simulatie absoluta, actul secret desem­neaza chiar acordul simulatorul, pe cand intr-o simulatie relativa, prin act secret se intelege uneori actul real dintre parti, alteori atat actul real, cat si actul simula-toriu, si arunci se pune firesc intrebarea ce se intelege prin act secret intr-o definitie a simulatiei. Din aceste considerente impartasim opinia potrivit careia, pentru a evita orice echivoc, trebuie considerat ca, esentiale si definitorii pentru simulatie, sunt acordul simulatoriu si acrul aparent, actul secret, atunci cand exista fiind inclus sau insotind acordul simulatoriu233. Trebuie concluzionat astfel deoarece daca, prin esenta, simulatia presupune intotdeauna cele doua acte mentionate, prin natura ei poate sa se prezinte si ca o operatie juridica triunghiulara, cum este cazul in care ia forma deghizarii partiale sau totale, situatie in care cele trei elemente componente sunt: actul real, ce produce efecte juridice intre parti, actul simulatoriu si actul public, ce produce efecte fata de tertii de buna-credinta. Specific acestei forme de simulatie este actul real, care impreuna cu cel simulatoriu alcatuiesc partea secreta a simulatiei. La randul sau, actul simulatoriu face legatura intre actul real si cel aparent, intre ceea ce partile vor in realitate si ceea ce ele declara ca vor.

Succesiunea si conditiile actelor care alcatuiesc simulatia.

Pornind de la dispozitiile art. 1175 C. civ., potrivit carora „actul secret care modifica un act public nu poate avea putere decat intre partile contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect in contra altor persoane', se deduce fara echivoc ca, pentru existenta simulatiei, trebuie sa fim in prezenta unui contract secret, dar sincer.

in mod constant, doctrina si jurisprudenta folosesc pentru desemnarea acestui act termenul de contramscris, preluat din literatura juridica franceza (contre-lettre).

Contrainscrisul trebuie sa indeplineasca, pentru a fi in prezenta simulatiei, doua conditii:

a) sa aiba un caracter secret. Caracterul secret al contrainscrisului rezida in ideea ca tertii nu au cunostinta de existenta si continutul sau. Acest caracter lipseste atunci cand in contractul aparent (public) se fac referiri la existenta contractului secret sau in situatia in care contrainscrisul este supus unei forme de publicitate, care ofera tertilor posibilitatea de a lua cunostinta despre existenta sa (spre ex.: intabularea);

b) sa fi precedat sau sa fie simultan cu contractul aparent. Aceasta conditie, just interpretata si statuata, atat de doctrina, cat si de practica judiciara, are in vedere faptul ca ,;ceea ce este esential il constituie faptul ca intelegerea intre parti, deci conventia in sens de operatiune juridica (negotium) sa fie anterioara actului aparent sau concomitenta'234. Tot in acest sens, practica instantelor de judecata a stabilit ca „o conventie ulterioara ar fi o noua conventie in raport de aceea ce rezulta din actul public, intrucat in legatura cu ea nu se pune problema simulatiei'233. Se poate aprecia ca existenta contrainscrisului se raporteaza la momentul formarii acordului de vointa cu privire la actul secret, simulatia existand si atunci cand inscrisul constatator al actului secret este realizat ulterior actului aparent, dar intelegerea dintre parti, cu privire la simulatie, sa fie contemporana cu actul aparent. Atunci cand se incheie intai un contract aparent, iar ulterior unul secret, care anihileaza sau modifica efectele celui dintai, ne aflam in prezenta a doua contracte care exprima vointa reala a contractantilor, practic modificandu-se un contract prin intermediul altuia. Din coroborarea dispozitiilor art. 1175 si a ari. 1203 C. civ. se poate deduce ca simulatia poate fi licita, atunci cand prin aceasta nu se urmareste scopul de a ocoli dispozitiile legale imperative de ordine publica, si ilicita, cand se urmareste acest scop.

Aceasta disjungere prezinta importanta, deoarece, in cazul unei simulatii licite, proba cu martori in dovedirea actului juridic ascuns, pentru a se inlatura efectele actului aparent, prezinta utilitate, atunci cand forma scrisa a actului real - a contrainscrisului este pretinsa de lege numai pentru dovedirea lui. In atare situatie, actul secret, desi consimtit numai verbal, dovedit cu martori, capata deplina eficienta juridica si inlocuieste actul aparent redactat in scris.

Cand, insa, forma scrisa ori cea autentica este pretinsa de lege pentru in­sasi existenta actului real - adica a contrainscrisului - acesta nu va putea fi do­vedit cu martori. Cu alte cuvinte, pentru ca un contrainscris sa-si poate produce efectele, trebuie sa fie valabil in el insusi, ca si cand nu ar fi ascuns, ci public. In cazul unei simulatii ilicite, deci a unei simulatii facute in scopul de a ocoli dispozitiile legale, imperative, de ordine publica, proba cu martori si cu prezumtii este admisibila.

Formele simulatiei. In functie de modul de realizare a contrac­tului aparent si de raporturile in care acesta se afla cu contractul secret, simulatia imbraca trei forme : fictivitatea, deghizarea sau interpunerea de persoane.

a)  fictivitatea (simulatia totala), in acest caz, actul aparent este lipsit de orice continut juridic real, el fiind anihilat total de prevederile actului secret. Partile convin sa considere practic ca inexistent contractul aparent, ele dorind   doar   sa  creeze   aparenta   operatiunii  juridice;  colorem  habet, substantia vero nullam (culoare exista, dar substanta este nula). Spre exemplu, vanzarea fictiva cu scopul de a sustrage bunurile de la urmarirea pornita de creditori;

b) deghizarea, in aceasta situatie, partile incheie un anumit contract, dar urmarind sa-1 tina secret fata de terti, total sau partial, il ascund, il deghizeaza intr-un alt contract. Deghizarea este de doua feluri: totala si partiala.

-deghizarea totala este atunci cand partile, prin actul public, urmaresc sa ascunda insasi natura acrului secret; de ex., actul aparent exprima o vanzare, dar, in realitate, este o donatie — colorem habet, substantia vero alteram (culoare are, dar alta este adevarata substanta);

 -deghizarea partiala exista atunci cand partile, prin intermediul actului aparent, urmaresc sa ascunda numai anumite elemente ale actului secret; de exemplu, un pret in loc de altul;

c)   interpunerea de persoane. Este situatia in care partile, care incheie actul aparent, prevad in actul secret ca adevaratul beneficiar este o alta persoana decat cea care apare in actul public, in acest fel, partile urmaresc in mod constient ca adevaratul beneficiar al contractului sa fie un tert, caruia cu ajutorul acestei operatii juridice urmaresc sa-i asigure anonimatul. Exemplul clasic este donatia prin interpunere de persoane cu scopul de a gratifica o persoana incapabila de a primi.

Scopurile simulatiei. Prin insasi natura sa, scopul general si abstract al oricarei simulatii este acela al ascunderii de catre parti a cuprinsului ori al existentei acordului de vointa real fata de terti. Ca operatie juridica, simulatia urmareste intotdeauna sa dea impresia crearii unei situatii juridice diferite de cea reala, care poate avea ca scop concret:

- sustragerea anumitor bunuri de la urmarirea pornita de creditori, in cazul vanzarii fictive;

- evitarea raportului donatiei si eventuala reductiune a acesteia, in cazul unei donatii deghizate intr-un contract de vanzare — cumparare;

- fraudarea fiscului prin intocmirea unui contract aparent care atesta un pret mai mic decat cel cuprins in contractul secret;

- gratificarea unei persoane incapabile de a primi, in situatia donatiei prin interpunere de persoane etc.

Efectele simulatiei. Pornind de la dispozitiile art. 1175 C. civ. se

poate observa ca simulatia prin ea insasi nu este sanctionata cu nulitatea.

Sanctiunea specifica a simulatiei este, in principiu, inopozabilitatea fata de terti a

contractului secret si a situatiei juridice create de acesta. Efectele simulatiei

trebuie analizate pe trei planuri : in raporturile dintre partile contractante, in

raporturile dintre partile contractante si terti si in raporturile dintre terti.

a)   efectele simulatiei in raporturile dintre partile contractante, in dreptul roman,

vointa interna (reala) este precumpanitoare in raport cu cea externa (sociala),

deci, in raporturile dintre parti, numai contractul secret este producator de

efecte, deoarece acesta exprima vointa interna (reala) a contractantilor. Pentru a produce efecte, contractul secret (contrainscrisul) „trebuie sa h'e valabil in el insusi ca si cand nu ar fi fost ascuns, ci public'236 (deci, trebuie sa indeplineasca toate conditiile de valabilitate). In privinta avanzilor cauza ai partilor, in acord cu dispozitiile art. 1175 C. civ. si cu doctrina, jurisprudenta a statuat „dispozitia cuprinsa in art. 1175 C. civ., care consacra, in cazul simulatiei, opozabilitatea actului secret numai intre partile contractante si succesorii lor universali, adica intre avanzii cauza universali sau cu titlu universal, deoarece, prin efectul transmisiunii unei fractiuni sau a totalitatii patrimoniului, ei se substituie in toate drepturile si obligatiile autorului (in afara celor rezultand din contractele incheiate intuitu personae), astfel ca le sunt opozabile exceptiile ce puteau fi ridicate fata de autor, pe care acestia il reprezinta. Partea finala a textului prevede insa in mod expres ca actul secret incheiat in cazul conventiei simulatorii nu poate avea nici un efect in contra altor persoane, adica impotriva avanzilor cauza cu titlu particular, deoarece acestia, fiind dobanditorii unui drept sau ai unui bun determinat, nu reprezinta pe transmitator si, deci, nu pot fi asimilati cu el ca parte in contractul de simuiatie, care sa le fie astfel opozabil'237. Succesorii universali si cei cu titlu universal vor avea totusi calitatea de terti si, deci, contractul secret nu le va fi opozabil, in situatia in care, prin acest contract, autorul lor a dorit sa le fraudeze interesele;

b)efectele simulatiei fata de terti. Potrivit art. 1175 C. civ., contractul secret „nu poate avea nici un efect in contra altor persoane'. Tertilor, persoane straine de contract, le va fi inopozabil contractul secret, cu toate ca acesta ar corespunde realitatii, prin aceasta aparandu-se buna lor credinta si increderea pe care au avut-o in contractul public (aparent), in acord cu doctrina, practica juridica a stabilit ca „sanctiunea neopozabilitatii actului secret fata de terti se explica prin aceea ca ei 1-au ignorat, cunoscand numai actul aparent. Atunci, insa, cand tertii au cunoscut actul secret, nu mai subzista aceasta ratiune si, deci, urmeaza a se decide ca actul secret le este opozabil'238. Tertii vor putea sa renunte la inopozabiiitatea contractului secret, avand posibilitatea de a-1 invoca in beneficiul lor, cu conditia sa fie de buna-credinta;

c)efectele simulatiei in raporturile dintre terti. Exista situatii cand, datorita dreptului de optiune al tertilor, apar conflicte de interese intre mai multi terti. Astfel, in cazul unei vanzari fictive, cumparatorul, prevalandu-se de contractul aparent, greveaza imobilul cu ipoteca ; conflictul de interese apare intre creditorii vanzatorului, care au interesul sa invoce actul secret, si creditorii cumparatorului, care sunt interesati sa invoce contractul aparent, in mod just, doctrina si jurisprudenta au stabilit ca vor avea castig de cauza acei creditori care invoca contractul public, cu conditia sa fi fost de buna-credinta la momentul constituirii drepturilor lor. Explicatia ar fi aceea ca acesti creditori nu au avut posibilitatea sa ia la cunostinta despre existenta contractului secret.

Actiunea in simulatie. Actiunea in simulatie este actiunea prin intermediul careia se urmareste stabilirea in instanta „a actului secret, real, si inexistenta actului public, aparent'240. Contractul secret va deveni eficient numai daca indeplineste conditiile pentru a fi valabil el insusi.

Actiunea in simulatie este o actiune imprescriptibila, jurisprudenta stabilind ca „aceasta solutie este in concordanta cu principiul potrivit caruia aparenta de drept poate fi inlaturata oricand, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare, prin trecerea timpului''41.

Orice persoana interesata sa invoce in favoarea sa contractul secret, poate exercita actiunea in simulatie. Actiunea in simulatie are caracterul unei actiuni in constatare si ea poate fi exercitata oricand pe cale principala sau de exceptie242.

Dovedirea (proba) simulatiei. Dovedirea simulatiei se face in mod diferit, dupa cum actul secret este invocat de una dintre partile contractante, succesorii lor universali sau cu titlu universal, sau de catre un tert.

intre parti simulatia nu poate fi dovedita „decat printr-un contrainscris care ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat'243. Aceasta este regula si ea se aplica si in privinta succesorilor universali ori cu titlu universal ai partilor (deoarece sunt considerati a se substitui in drepturile si obligatiile autorilor lor), cu exceptia cazului in care le-au fost fraudate interesele, situatie in care ei devin terti propriu-zisi. De la regula dovedirii prin contrainscris a actului secret, doctrina si jurisprudenta dand eficienta art 1203 C. civ. au consacrat unele exceptii considerand admisibile proba testimoniala si prezumtiile in urmatoarele cazuri:

-  „ cand exista un inceput de dovada scrisa, cand producerea dovezii este imposibila, precum si atunci cand actul a fost intocmit prin frauda, doi, ori violenta  „in cazul unei simulatii ilicite, deci al unei simulatii facute cu scopul de a ocoli dispozitii legale imperative, de ordine publica, proba cu martori si cu prezumtii este admisibila'245;

- cand  exista  o  imposibilitate  morala  pentru intocmirea  unui inscris ;

- cand „s-a urmarit neutralizarea efectelor actului aparent, simulatia care presupune doar existenta unui acord simulatoriu, fara a mai fi necesara intocmirea unui inscris secret in care sa se materializeze intelegerea oculta a partilor, instantele nu pot pretinde partii sa faca dovada inscrisului secret'247. Tertii pot face dovada simulatiei prin orice mijloc de proba, intrucat fata de ei simulatia este considerata un simplu fapt juridic, ei trebuind sa fie insa de buna-credinta (in acest sens, jurisprudenta a statuat ca, „atunci insa cand tertii au cunoscut actul secret, nu mai subzista aceasta ratiune si, deci, urmeaza a se decide ca actul secret le este opozabil).








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1094
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site