Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracte
EconomieTransporturiTurismZootehnie

Despre raspunderea in afaceri

afaceri

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
ANALIZA STRATEGICA SI ANALIZA DIAGNOSTIC IN PROCESUL DE CONSULTANTA - Fortele competitive in cadrul unei industrii
BUSINESS PROCESS MANAGEMENT. BUSINESS PROCESS EXECUTION LANGUAGE
Conducerea afacerilor - management
SECRETUL SUCCESULUI ONLINE
Analiza economica a proiectului
Plan de Actiune al Scolii ( P.A.S. )
AFACERI PE WEB (E-BUSINESS)
Intreprinderea viitorului - caracteristici si functionalitate
HANUL MOTILOR -plan de afaceri
DEZVOLTAREA AFACERILOR IN INTERNET - COMERTUL ELECTRONIC

                                           Despre raspunderea in afaceri

                   Cineva se intreba cum se poate rezolva o problema de genul urmator:



Firma A datoreaza firmei B o suma mare de bani. Inainte de scadenta, firma A vinde tot ce are (sau instraineaza, nu stiu care este termenul exact - ma refer la clasica metoda de a scapa de datorii folosita mereu la noi in ultimii 15 ani). Eventual se sparge in mai multe firme. Cand sa-si recupereze datoria, firma B nu mai are de unde.

1. Tehnic aici ai o relatie creditor/debitor. Orice finantare trebuie sa fie facuta dupa o documentare serioasa a expunerii firmei debitoare si se concretizeaza intr'un contract. Se prezuma bona fide intre parti, dar evident e preferabil ca sistemul de constrangeri sa fie bine pus la punct (i.e. sa faci un contract bun) asa incat lichidarea de active de care ai vorbit sa fie penalizata. De obicei se recurge la garantii/colaterale. Daca nu vrei sa iei riscuri, ceri plata in avans sau iti asiguri livrarea (daca ai un credit comercial sa zicem).

Daca dealul s'a facut cu un handshake sau pe un simplu IOU, ai problema generala de capital social (incredere si constrangeri institutionale altele decat cele pur legale, cum ar fi reputatia). Intr'o economie libera frecventa tzepelor tinde sa scada pana la disparitie cu trecerea timpului.

2. Practic se pune problema lichidarii activelor uneia dintre firme ca strategie de maximizare a profitului actionarilor ei. In ultima instanta o curte decide daca a fost sau nu legal (si de asta e preferabil sa ai un contract cat mai bine pus la punct). Daca actionarii garanteaza sau nu oricum e o chestie pe care tot sistemul juridic o stabileste.

Dar inainte ca lichidarea asta sa se intample a avut loc o negociere intre X si Y. Daca cei doi au macar un minim de experienta si simt practic, vor ajunge sa isi estimeze reciproc destul de corect strategiile posibile si in consecinta se vor constrange cat vor putea mai bine. Evident, ai problema asimetriei si situatia cand X e un deal maker trecut prin ciur si darmon si Y e un incepator, dar eu zic ca intr'o piata libera cu o vechime de o generatie macar, ai deja antreprenori cu experienta si un capital social minimal care sa limiteze frecventa tepelor semnificativ (inclusiv a tepelor cu jocuri piramidale).

3. E corect ca firmele sa fie protejate de raspunderea limitata? In primul rand, se presupune ca firmele sunt formate ca perpetuitate/going concern; pe ipoteza asta se construieste evaluarea unei companii (vezi capm/dcf pentru exemplificare). Doi, un contract nu poate fi semnat decat de administratori autorizati expres de actionari. Trei, premisa e bona fide, in sensul ca nu faci un deal daca estimezi ca vei lua teapa.

As zice ca exact sistemul de raspundere limitata e preferabil pentru ca e cel mai eficient. Un actionar finanteaza o companie si are interesul ca ea sa existe ca perpetuitate. Actionarul decide sa delege responsabilitatea unui manager. Managerul face dealuri in avantajul companiei, deci al actionarilor. Managerul e constrans sa faca profit prin natura contractului sau personal cu actionarii (in trecere trebuie spus ca o problema tipica de contracting este aceea a stabilirii unor indicatori de performanta pentru manager, i.e. cum se masoara valoarea adaugata si ce constrangeri pui la punct pentru ca managerii sa nu 'eronizeze' businessul). Alternativa, i.e. raspunderea actionarilor, ar duce inevitabil la 'intepenirea' multor tranzactii. Ducand lucrurile pana la ultima lor consecinta logica, asta s'ar reflecta in costuri tranzactionale marite si ineficienta.

4. Am mai spus ca relatia dintre actionar si manager e obiectul unui contract dintre cei doi si ca urmare apare o tranzactie: actionarul plateste managerului o suma oarecare in schimbul obligatiei celui din urma de a livra niste obiective (e.g. sa genereze profit). Cred ca se vede clar ca daca managerul este dispus sa isi asume responsabilitatile care decurg din asta, asta se va reflecta automat in pretul pe care actionarul il va plati pentru serviciile managerului.

Daca Statul ar impune actionarului responsabilitatile altfel asumate de manager (pai cine altcineva decat Statul ar putea sa o faca, Gabriel, de vreme ce exista actionar motivati sa delege, manageri dispusi sa isi asume obligatii si clienti interesati de produsele/serviciile firmei), atunci pretul managerilor va scadea datorita discountului pentru minimalizarea riscului managerului si inputului crescut al actionarului. Tinand cont ca numarul antreprenorilor cu capital disponibil e in realitate mult mai mic decat cel al managerilor dispusi sa isi asume obligatii, cred ca iti dai seama de ineficientele create de decizia asta arbitrara (lucru pe care, spun din nou, numai Statul il poate impune).

5. Doua firme nu fac dealuri pe strada si nu pe baza unui hai noroc ca te cunosc etc. ci pe baza unor evaluari reciproce destul de serioase. La sfarsit se face un contract in care se intra V O L U N T A R, dupa care caveat emptor, period. Legea falimentului nu are nici o relevanta in discutia asta, pentru ca prezumtia e ca businessul functioneaza ca perpetuitate si ca oamenii actioneaza bona fide. Altfel, crima si pedeapsa. End of story.




6. Mai departe despre raspundere limitata: masura raspunderii e data de cat capital investesti pentru ca businessul se construieste exact pe asta. Este cel mai sec lucru care se poate spune si care e esenta capitalismului.

Uite, eu si cu tine avem cate 5,000 EUR si facem un srl 50/50, de facut carnati. Avem: cash 3k + 2k materie prima + mijloace fixe 5k = 10k; capital 10k.

Dam drumul la business, facem carnatii si vindem cu profit; o tinem tot asa pentru un an de zile. La sfarsit mai facem un bilant si avem: cash 10k + 15k materie prima + mijloace fixe 10k = 35k; datorii 15 + capital 10k + profit reinvestit 10k = 35k.

Observam ca avem deja un profit care ne motiveaza, am crescut firma, dar avem si ceva datorii pe la diversi furnizori pe care ii platim la 30 zile, sa zicem. Ne gandim sa ne extindem, si facem un credit la banca. Banca ne da 20k dar cu dobanda 10% si ne cere sa garantam cu tot business ul nostru. Noi doi vedem un viitor in business, banca vede un viitor in noi si mergem inainte.

Si tot asa. Peste 5 ani avem un milion si vrem sa ne extindem. Un nou credit, alte garantii. Business ul creste. In anii astia nu am scos dividende din firma, tot profitul a fost reinvestit. Avem 50 de angajati, platim taxe si impozite si muncim de capiem sa tinem firma in crestere.

Din pacate, dupa 7 ani se schimba gusturile si oamenii nu mai vor carnati, ci bere. Ne scad vanzarile cu 75%. Creditorii nostri, atat partenerii de afaceri cat si bancile, incep sa ne stranga cu usa. Cautam solutii si nu gasim pentru ca economia e in recesiune. Dupa 2 luni suntem fara cash si nu mai putem vinde nimic. Am ramas cu un stoc de carne macra care se strica. Muncitorii intra in greva, ne sparg geamurile si ne inchid in birou. Stam si fumam si ne intrebam cu ce dumnezeu am gresit, ca tot ce am vrut a fost sa tinem in picioare un business. Creditorii vin peste noi si incep sa ne ameninte.

Se pune intrebarea: e moral sa ceri acestor actionari care au inceput business ul asta cu cate 5k fiecare sa raspunda cu toate proprietatilor lor personale, chiar daca acele proprietati nu au fost folosite in generarea unui venit in firma?

6. Eu stiu argumentul clasic ca legea falimentului induce un hazard moral pentru ca investitorii isi asuma riscuri pentru ca altfel nu si le'ar asuma. Contra-argumentul principal este ca dealul e pur voluntar. Daca conditiile sunt stiute, i.e. suficient de multe informatii despre debitor sunt cunoscute de creditor, atunci decizia de a finanta se va face pe baza activitatii firmei si nu a proprietatilor actionarilor. Nimeni nu obliga o banca sa finanteze o firma. La fel, nimeni nu obliga o firma sa crediteze comercial o alta firma. Daca cineva in lantul asta cauzal nu are informatii suficiente, ar face bine sa caute sa le gaseasca daca nu vrea sa ramana cu buza umflata. Dar bineinteles ca creditorul poate solicita anumite garantii, si actionarul ar putea fi constrans sa majoreze capitalul firmei in vederea eligibilitatii pentru o finantare. Evident, asta creste expunerea personala a investitorilor.

De ce imoral sa condamni la inchisoare pe cineva care trece strada pe rosu? Am incercat sa explic inainte de ce e disproportionat sa penalizezi un investitor pentru esec cu mai mult decat cu capitalul investit in firma.

7. Un finantator care nu isi face un plan de rambursare a datoriei si care nu are un contact cu termeni si conditii clare are o problema serioasa. S'ar putea sa nu fie locul lui in business, poate ar fi bine sa se restranga la studiul florei si faunei sau la activitati casnice. Bancile lucreaza cu sisteme bine puse la punct pentru ca sunt specializate. Ele stiu precis ce vor si asta cer. Primesc, dau. Nu, nu.

Intre firme situatia e mai delicata - aici mai joaca un rol persoanele insele (am vorbit de incredere si capital social mai devreme). Nu trebuie sa fii specialist in risc management ca sa simti un deal, cu trebuie sa ai simt de business. Unii au, altii n'au.

8. De multe ori creditorii si debitorii au relatii stranse si coopereaza in crize. In plus, daca ai dat faliment s'ar putea sa vrei sa'ti pastrezi macar reputatia si vei incerca sa relansezi firma, sa atragi noi investitori sau sa ii convingi pe cei vechi sa toarne gaz peste foc (am spus inainte de reorganizare). E o vorba americana: daca datorezi bancii un milion si nu ai de unde sa'i dai inapoi, you're in big trouble. Daca datorezi o suta, the bank is in big trouble. E deci si o problema de diversificare a riscului si de expunere la un business sau altul.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1776
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site