COMPONENTELE UNUI CALCULATOR

Un �calculator� este un sistem hardware si componenta software.
Componenta hardware specializat in prelucrarea datelor pe baza de program. El reuneste doua componente de baza: componenta reprezinta ansamblul elementelor fizice care compun calculatorul electronic: circuite electrice, componente electronice si dispozitive mecanice, si alte elemente materiale ce intra in structura fizica a calculatorului electronic � intr-un cuvant partea materiala a calculatorului.
Componenta software cuprinde totalitatea programelor, reprezentand �inteligenta calculatorului�, prin care se asigura functionarea si exploatarea sistemului de calcul. Prin componenta software, utilizatorul transmite calculatorului metodele de gestiune a resurselor, logica prelucrarii datelor, precum si metodele de structurare si redare sau stocare a acestora.
Configuratia oricarui sistem de calcul se inscrie intre limita inferioara, numita configuratia de baza care este definita de un minim necesar de componente pentru ca sistemul sa fie operational si limita superioara, determinata prin adaugarea de componente la configuratia de baza, atat cat admite unitatea centrala de prelucrare.
Un exemplu de configuratie de calcul ar fi determinat de urmatoarele componente: Procesorul (unitatea centrala de prelucrare), tastatura, mouse, monitor, imprimanta, floppy disk, hard disk, CD-ROM.
PROCESORUL
Este piesa cea mai importanta a unui calculator (cea care face 'calculele') si de aceea nu trebuie facuta nici o economie atunci cind o cumparam. Un procesor este alcatuit dintr-o multitudine de microcircuite integrate. Acestea sint alcatuite la rindul lor din tranzistori, rezistori (rezistente), capacitori (condensatori) si diode. Toate aceste componente servesc la alcatuirea unor circuite care formeaza porti logice (logic gates) care stau la baza principiului de functionare a microprocesorului.
Procesorul se mai numeste si CPU (Central Processing Unit). Puterea unui procesor este data de de frecventa de functionare ('viteza cu care face calculele'), de arhitectura sa interna si de cantitatea de memorie de pe pastila procesorului. Frecventa de functionare este denumita de obicei 'frecventa de ceas' ('clock frequency') sau 'frecventa de tact' si este masurata in MegaHertzi (MHz) sau GigaHertzi (GHz). Arhitectura procesorului se refera in principal la tipul de microcircuite si dispunerea lor in cadrul nucleului acestuia. Memoria existenta pe pastila procesorului se numeste memorie 'cache' de nivel 1, 2 sau 3, scrisa prescurtat de obicei L1, L2, L3. Memoria cache ('cache' = depozit) de pe pastila procesorului este o memorie rapida folosita exclusiv de procesor, care in acest fel isi scade dependenta fata de memoria sistemului (memoria RAM) si devine mai rapid in executarea instructiunilor sale. Memoria cache serveste la stocarea datelor accesate frecvent de procesor si are o importanta deosebita in aplicatiile (jocurile pe calculator, etc.) care utilizeaza frecvent aceleasi seturi de date. Frecventa de functionare ('viteza') a unui procesor este data de produsul dintre frecventa ('viteza') magistralei principale de date ('Front Side Bus - FSB') si factorul de multiplicare a acesteia ('multiplier'). De exemplu un procesor cu frecventa de functionare ('clock frequency') de 1467 MHz are o frecventa a magistralei principale de date de 133 MHz si un factor de multiplicare de 11.
Exista mai multi fabricanti de procesoare dar cei mai importanti sint INTEL si AMD. Aceste companii au o oferta impartita in trei categorii :
� Procesoare foarte puternice. Sint destinate impatimitilor de jocuri de ultima generatie sau celor care au nevoie de cit mai multa performanta pentru aplicatiile (animatii 3D si editare audio-video profesionala, etc.) pe Din aceasta categorie fac parte procesoarele Athlon 64 FX produse de AMD si procesoarele Pentium 4 Extreme Edition produse de Intel.
� Procesoare puternice. Sint destinate utilizatorilor care folosesc calculatorul atit pentru jocuri de ultima generatie cit si pentru aplicatii comune (prelucrare de text, internet, editare audio-video, etc.). Din aceasta categorie fac parte procesoarele Athlon 64 si Athlon XP produse de AMD si procesoarele Pentium 4 produse de Intel.
� Procesoare cu performante medii. Sint destinate utilizatorilor care folosesc calculatorul in special pentru aplicatii mai putin intensive (aplicatii de birotica, internet, vizionare de filme, ascultare de muzica, etc.). Aceste procesoare pot fi folosite si pentru jocurile de ultima generatie insa doar daca sint facute anumite modificari in setarile jocurilor (scaderea rezolutiei si a detaliilor grafice) care sa permita rularea lor la un nivel acceptabil. Din aceasta categorie fac parte procesoarele Sempron (si predecesoarele lor, Duron) produse de AMD si procesoarele Celeron produse de Intel.
� Procesoare cu performante obisnuite (scazute). Sint destinate utilizatorilor care folosesc calculatorul exclusiv pentru aplicatii putin intensive (aplicatii de birotica, internet, vizionare de filme, ascultare de muzica, etc.). Din aceasta categorie fac parte procesoarele VIA C3 produse de VIA. Aceste procesoare au avantajul ca nu consuma multa energie electrica si ca degaja foarte putina caldura, ceea ce le face sa poata fi folosite in special in calculatoarele portabile mai putin performante destinate celor care doresc sa plateasca un pret scazut pentru aceste dispozitive.

RACITORUL
Procesoarele moderne se incalzesc foarte mult atunci cind functioneaza, iar temperatura lor trebuie mentinuta sub o anumita limita pentru a asigura o functionare optima. Pentru aceasta peste procesor se fixeaza un racitor ('cooler') compus dintr-un radiator pe care se afla fixat un ventilator. Radiatorul este format dintr-un postament care se continua cu o structura lamelara si este construit de obicei din aluminiu dar poate avea si parti din cupru, care este un mai bun conductor de caldura. Postamentul vine in contact cu suprafata procesorului, de la care preia caldura degajata de acesta si o disipeaza cu ajutorul structurii lamelare in mediul inconjurator. Acest tip de racire se numeste racire pasiva.
Ventilatorul asigura transferul aerului incalzit care se afla in apropierea suprafetei radiatorului, permitind astfel schimbul mai eficient de caldura intre radiator si mediul inconjurator. Acest tip de racire se numeste racire activa. Ventilatorul este de obicei acoperit cu un mic grilaj metalic al carui rol este de a impiedica contactul dintre palele ventilatorului si cablurile care traverseaza spatiul interior al carcasei calculatorului.
Exista multe tipuri de racitoare insa este recomandata cumpararea unuia care sa fie eficient si in acelasi timp care sa nu aiba un ventilator foarte zgomotos. Un astfel de racitor costa de obicei intre 10 si 15 EUR dar exista bineinteles si variante mai bune dar in acelasi timp mai scumpe. La cumpararea racitorului trebuie sa tinem cont de faptul ca racitoarele pentru procesoare Pentium sau Celeron sint diferite (din punct de vedere al dispozitivului de montare) de cele pentru procesoare AthlonXP sau Duron si de asemenea diferite de cele pentru procesoarele Athlon 64. Este recomandata cumpararea unui racitor care are o pastila de cupru in locul in care radiatorul vine in contact cu procesorul.
PLACA VIDEO
Placa Video (PV) este responsabila cu afisarea imaginilor pe ecranul monitorului. Ea este a doua componenta, dupa procesor, care determina performanta unui calculator si de aceea si in cazul ei este recomandat sa nu facem economie atunci cind dorim sa o cumparam.
PV contine un procesor specializat numit GPU (Graphics Processing Unit) sau VPU (Visual Processing Unit) care face o parte din calculele necesare pentru afisarea imaginilor, cealalta parte a acestor calcule fiind facuta de procesorul calculatorului (CPU). Fiecare PV are si o cantitate de memorie RAM inclusa pe ea care este folosita de GPU, de exemplu pentru a stoca texturile obiectelor (elemente de peisaj, personaje, etc.) intilnite in jocuri.
Placa video afiseaza pe ecranul monitorului imagini de doua tipuri si anume in doua dimensiuni (2D) si in trei dimensiuni (3D), cu mentiunea ca imaginile 3D sint evident tot in doua dimensiuni (fiind afisate pe ecran, care este o suprafata plata), insa in cazul lor este creata senzatia (iluzia) perspectivei, adica a unui spatiu in trei dimensiuni aflat dincolo de ecranul monitorului. Imaginile 2D sint folosite in special pentru elementele de interfata (ferestrele, barele, butoanele, etc) ale softurilor, iar imaginile 3D sint folosite in special pentru jocurile 3D (practic aproape toate jocurile publicate incepind cu anul 2000, indiferent de tipul lor).
Puterea unei placi video, care se reflecta bineinteles in pret, consta in capacitatea ei de a oferi animatii cit mai fluide (cursive, fara sacadari) in jocurile 3D. Placa video creeaza de fapt imagini statice (cadre, similare cu niste diapozitive), insa inlantuirea acestora la o viteza mare (peste 30-40 de cadre pe secunda) produce ochiului senzatia ca elementele prezente in imagini (personaje, vehicule, etc.) se afla in miscare, la fel cum inlantuirea rapida a cadrelor de pe rola unui film produce senzatia de miscare. Acest proces de creare a imaginilor 3D devine evident atunci cind incercam sa rulam un joc 3D pe o PV mai slaba si rezultatul este ca actiunea jocului se desfasoara sacadat, semanind uneori cu o sesiune de vizionare a unor diapozitive ('slideshow').
Crearea unei imagini 3D este o operatiune complexa, care se desfasoara in doua etape mari ('geometrica' si 'grafica') la care participa atit procesorul central (CPU) cit si procesorul grafic (GPU - VPU). In etapa 'geometrica' sint calculate coordonatele in spatiu ale tuturor elementelor care compun o imagine (scena) si de asemenea sint calculate valorile necesare aplicarii efectelor grafice care fac ca imaginea sa para cit mai realista (umbre, culori, texturi, toate in raport cu unghiul de vedere al scenei). In etapa 'grafica' se trece la modificarea propriu-zisa a scenei in conformitate cu calculele facute in etapa 'geometrica', adica se adauga texturile, culorile si umbrele obiectelor prezente in scena si se obtine imaginea finala, procedeu numit 'randare' ('rendering'). Etapa 'geometrica' era realizata de obicei de CPU, insa in PV moderne ea este realizata (exclusiv sau cu ajutorul CPU) de catre GPU prin unitatea de 'transformare si iluminare' ('transform & lightning' - T&L) prezenta pe cipul grafic. Etapa 'grafica' este realizata de catre PV care prelucreaza pixelii care compun imaginea si le adauga texturi pe care apoi le optimizeaza in asa fel incit efectul sa fie cit mai realist. Scena finala rezultata ('cadrul') depinde deci foarte mult de capacitatea PV de a-si executa operatiile cit mai bine (fara defecte de texturare, artefacte cromatice, etc.) si intr-un timp cit mai scurt.
Randarea imaginii finale este realizata de PV cu ajutorul unor 'conducte de randare' ('rendering pipelines' sau 'pixel pipelines') in cadrul carora se desfasoara operatiile de prelucare a pixelilor. Fiecare conducta de randare foloseste un anumit numar de 'unitati de mapare a texturilor' ('texture mapping units') a caror functie este de a aplica texturi pe suprafetele obiectelor prezente in imagine, suprafete alcatuite din pixeli. Aplicarea texturilor seamana foarte bine cu aplicarea unui tapet pe un perete sau cu acoperirea unui obiect cu o stofa (de ex. asezarea unei fete de masa) cu mentiunea ca pe un obiect dintr-o imagine 3D se aplica de obicei mai multe texturi pentru a obtine efecte realiste, de exemplu pentru a simula o suprafata cu protuberante sau una zgiriata.
Performanta unei placi video este data de insumarea mai multor factori printre care cei mai importanti sint frecventa de ceas a procesorului grafic, frecventa de ceas a memoriei RAM (si cantitatea ei) de pe PV, numarul de conducte de randare si numarul de unitati de texturare continute de fiecare conducta. Un alt factor important este tipul magistralei de memorie ('memory bus'), prin care sint transferate date intre cipul grafic si memoria RAM de pe placa video. Cele mai performante placi au o magistrala de memorie pe 256 biti, placile cu performante medii si obisnuite au o magistrala de memorie pe 128 biti, iar placile cu performante scazute (nerecomandate pentru jocuri) au o magistrala de memorie pe 64 biti.
Placa Video se fixeaza pe placa de baza intr-un orificiu alungit numit slot. Acesta poate fi de tip AGP (cel mai frecvent), PCI Express (standardul cel mai performant, care a inceput sa fie folosit de abia incepind cu anul 2004) sau PCI (foarte putine PV il folosesc in prezent). Modul de transfer a datelor video prin portul AGP este de 1X, 2X, 4X sau 8X dar asta nu inseamna ca un mod de transfer de 8X este de doua ori mai bun decit de cel 4X, ele avind performante apropiate, evident cu un plus de performanta pentru 8X. Standardul PCI Express x16 creste semnificativ cantitatea de date care poate fi transferata intre placa video si sistem (in speta cipsetul NorthBridge de pe PB), asa-numita 'latime de banda' ('bandwith'). In plus acest nou standard prezinta si avantajul ca datele pot fi transferate simultan in ambele sensuri (de la PV la sistem si invers) prin folosirea unor canale independente de transfer a datelor. Alt avantaj important este posibilitatea de a furniza mai mult curent electric placii video direct prin magistrala PCI Express X16, in asa fel incit este posibil ca alimentarea unei PV puternice sa se faca exclusiv in acest fel, renuntindu-se la conectorul de alimentare suplimentar. Desi slotul PCI Express x16 are aceasi dimensiune ca slotul AGP, standardele PCI Express x16 si AGP sint incompatibile, deci o placa PCI Express x16 nu va functiona decit daca va fi instalata intr-un slot PCI Express x 16 pe placa de baza.
Placile Video sint construite de multe companii specializate in producerea de piese pentru calculator insa in fapt cea mai mare parte dintre aceste PV au un procesor grafic (GPU-VPU) fabricat fie de NVIDIA, fie de ATI.
PLACILE VIDEO DE SINE STATATOARE Atunci cind dorim sa cumparam o PV trebuie sa ne interesam de urmatoarele aspecte importante :
� Procesorul Grafic : numele si frecventa sa de ceas
� Memoria RAM : cantitatea, tipul (DDR, DDR2, GDDR3, etc.) si frecventa de functionare
� Magistrala de memorie : 64, 128 sau 256 de biti
� Conectarea la placa de baza : AGP sau PCI Express
� DirectX : varianta DirectX cu care PV este compatibila (DX7, DX 8.1, DX9)
� Sistemul de racire : radiator (pe cipul grafic si memorii) si ventilator
PLACILE VIDEO INTEGRATE
Daca folosim calculatorul in principal pentru aplicatii 2D (birotica, internet, prelucrare audio-video, etc.) si nu il folosim pentru jocuri de ultima generatie si nici pentru prelucrarea complexa de grafica 3D putem sa cumparam o placa de baza cu cip grafic integrat. Aceste cipuri au avantajul ca sint foarte ieftine (pretul lor fiind inclus in pretul placii de baza) iar ca dezavantaj trebuie mentionat faptul ca ele folosesc exclusiv memoria RAM a sistemului, pe care trebuie sa o imparta cu celelate componente.
PLACILE VIDEO MULTIFUNCTIONALE
Cei care doresc sa cumpere o placa multifunctionala se pot orienta catre placile de tip 'All-In-Wonder' (joc de cuvinte pornind de la 'all-in-one') produse de ATI, care pot fi folosite atit pentru aplicatiile de birou sau jocuri, cit si pentru prelucrare video (captura si editare) sau vizionarea programelor TV pe monitorul calculatorului (au tuner TV inclus). Exista bineinteles si placi multifunctionale bazate pe cipuri NVIDIA, numele lor incluzind de obicei sintagma 'Personal Cinema', de ex. GeForce FX 5700 Personal Cinema.
PLACILE VIDEO PENTRU GRAFICA 3D PROFESIONALA
Prelucrarea video si grafica (randare, animatii, etc.) de nivel profesionist necesita cumpararea unor PV specializate (3D Labs Wildcat, Nvidia Quadro, ATI FireGL, etc.) care sint mai scumpe decit PV obisnuite pentru ca sint optimizate pentru programele profesioniste de grafica 3D (3D Studio Max, Maya, Softimage, etc.).
PLACA DE BAZA
Placa de baza ('mainboard - motherboard') este piesa la care se conecteaza toate celelalte componente ale calculatorului, atit din interior (procesor, placa video, hardisc, etc.) cit si din exterior (tastatura, maus, etc.). Ea este alcatuita dintr-o placa pe care sint gravate circuitele care permit comunicarea intre componentele calculatorului. Pe placa se gasesc dispozitivele care permit montarea componentelor (soclu pentru procesor, slot AGP pentru PV, sloturi PCI pentru modem, placa de retea, etc.), dispozitivele de conectare a unor componente (porturi seriale, paralele, USB, conectori ATA, etc.) dar si componentele care sint integrate in placa de baza (de ex. placa de sunet).
Placile de baza se diferentiaza dupa soclul ('socket') procesorului, care este denumit in mod obisnuit dupa numarul existent de contacte pentru pinii procesorului. Soclurile pentru procesoare Intel sint incompatibile cu procesoarele AMD si viceversa. In general procesoarele Pentium si Celeron folosesc acelasi tip de soclu si acelasi lucru se poate spune despre procesoarele Athlon si Sempron (Duron).
In cazul PB pentru procesoare Intel Pentium 4 sau Celeron exista doua tipuri de socluri :
� Socket 478
� Socket LGA775 - varianta imbunatatita a formatului anterior, introdusa la mijlocul anului 2004
In cazul PB pentru procesoare AMD Athlon, Sempron si Duron tipurile de socluri sint urmatoarele :
� Socket 462 (numit de obicei socket A) - pentru Athlon XP, Duron si Sempron (2200+ pina la 2800+)
� Socket 740 - pentru Athlon 64 FX
� Socket 754 - pentru Athlon 64 si Sempron 3100+
� Socket 939 - folosit atit pentru Athlon 64 cit si pentru Athlon 64 FX, urmind sa inlocuiasca treptat tipurile anterioare de socluri pentru aceste procesoare
Componenta principala a unei PB este un ansamblu de microcircuite (numit cipset) a carui functie este de realizare si optimizare a transferului de date intre diferitele componente ale calculatorului (CPU, memoria RAM, PV, hardisc, etc.). Ca urmare PB are un rol important atit in ceea ce priveste performanta generala a unui calculator cit si in stabilitatea cu care functioneaza acesta.
Cipsetul PB este alcatuit de obicei din doua cipuri, numite NorthBridge (responsabil cu transferul de date de la si catre procesor, PV si modulele de memorie) si respectiv SouthBridge (responsabil cu transferul de date de la si catre hardisc, CD-ROM, placa de sunet, unitate de discheta, piesele aflate in sloturile PCI, componentele conectate la porturile serial, paralel, USB si PS/2). Cele doua cipuri sint separate fizic dar comunica intre ele printr-o magistrala speciala de mare viteza, care are diverse denumiri in cazul placilor pentru procesoare Athlon (V-Link pentru cipseturi VIA, MuTIOL sau HyperStreaming pentru cipseturi SIS, HyperTransport pentru cipseturi NVIDIA si ALi). Exista insa si cipseturi (de ex. nForce 3) formate dintr-un singur cip, care integreaza functionalitatea perechii de cipuri NorthBridge si SouthBridge. In cazul PB pentru procesoare Athlon pe 64 de biti, transferul de date intre procesorul central (care contine controlerul de memorie) si cipsetul placii de baza se face printr-o magistrala de mare viteza numita 'HyperTransport'. Compania Intel foloseste denumirea de 'Direct Media Interface' (DMI) pentru magistrala de mare viteza ce interconecteaza cipurile NorthBridge si SouthBridge de pe PB cu cipseturi i915 sau i925 pentru procesoarele Pentium 4.
HARDISCUL Hardiscul ('hard disk' - disc dur - HD) este componenta pe care sint stocate datele cu care lucreaza calculatorul, incepind cu sistemul de operare si terminind cu fisierele instalate de programe sau create de noi. El reprezinta deci memoria durabila ('nevolatila') a calculatorului, pentru ca datele sint pastrate si dupa intreruperea alimentarii cu curent electric.
HD este format de obicei din mai multe discuri de aluminiu (numite platane) suprapuse pe acelasi ax si acoperite cu oxid de fier. La mica distanta de suprafata discurilor se misca niste brate metalice ale caror capete magnetizeaza portiuni din discuri, in acest fel fiind 'scrise' si 'citite' datele. HD este una din putinele piese dintr-un calculator care are si o componenta mecanica (un motor care invirte discurile si misca bratele metalice) dar asta nu inseamna ca nu este de obicei o piesa foarte fiabila, capabila sa functioneze multi ani fara a cauza pierderea datelor stocate.
Un HD este caracterizat de capacitatea de stocare de date masurata in Giga Bytes (GB) si de viteza de rotatie a platanelor (5.400, 7.200 sau 10.000 de rotatii pe minut). Cu cit platanele se rotesc mai repede cu atit citirea si scrierea datelor este mai rapida, deci si calculatorul este mai rapid. Capacitatea unui HD prezentata de companiile producatoare (cea pe care o vedem in ofertele de vinzare) este diferita de capacitatea raportata de sistemul de operare, pentru ca toti producatorii considera ca 1 MB = 1.000.000 bytes, cind de fapt echivalenta corecta este 1 MB = 1.048.576 bytes. Sistemul de operare raporteaza deci in mod corect o capacitate ceva mai mica a HD, indiferent de numele producatorului acestuia.
Hardiscul se conecteaza la restul sistemului cu ajutorul unui cablu care se fixeaza cu un capat intr-o priza (conector) de pe HD si cu celalalt capat intr-o priza (conector) de pe placa de baza. Pentru marea majoritate a hardiscurilor aflate in sistemele actuale transferul de date intre HD si sistem se realizeaza in conformitate cu un standard numit 'Parallel ATA' (Advanced Technology Attachment), scris de obicei doar ATA. Exista mai multe versiuni ale acestui standard create de-a lungul timpului, numite ATA-33, ATA-66, ATA-100 si ATA-133, fiecare versiune reprezentind o imbunatatire (uneori considerabila) a versiunii precedente.
Hardiscurile cele mai moderne folosesc standardul 'Serial ATA' (scris prescurtat SATA) in locul standardului ATA. Standardul SATA este compatibil cu standardul ATA, lucru care permite folosirea in acelasi calculator atit a hardiscurilor SATA cit si a celor ATA. Pentru a putea folosi un hardisc SATA trebuie sa avem o PB care sa detina un controler SATA integrat in cipsetul (SouthBridge) placii de baza sau aflat pe un cip separat.
Standardul SATA aduce unele imbunatatiri fata de standardul ATA, dintre care merita mentionate posibilitatea unei cresteri importante a ratei de transfer a datelor intre HD si sistem, ca si o pastrare mai buna a integritatii datelor pe timpul transferului lor. Din punctul de vedere al instalarii HD apare posibilitatea de 'instalare la cald' ('hot plugging'), ceea ce inseamna ca un HD poate fi instalat si apoi utilizat fara a opri sistemul, lucru extrem de convenabil atunci cind lucram cu HD externe, folosite de exemplu pentru a transfera cantitati mari de date intre doua calculatoare. Un alt avantaj adus de SATA este conectarea HD la PB prin intermediul unui cablu cilindric de diametru redus si cu o lungime de pina la 1 m, cablu care permite o mai buna circulatie a aerului in carcasa comparativ cu cablul de tip panglica folosit anterior. In sfirsit, odata cu aparitia standardului SATA a disparut necesitatea configurarii hardiscurilor ca 'stapin' (master) sau 'sclav' (slave), pentru ca in conformitate cu noul standard fiecare HD este configurat automat exclusiv ca 'stapin', ceea ce ii permite sa functioneze la parametrii maximi.
Hardiscurile folosite in servere folosesc de obicei standardul SCSI ('Small Computer System Inteface'), care permite atasarea la sistem a opt dispozitive (hardiscuri, unitati optice de stocare, scanere, etc.), spre deosebire de standardul ATA care permite atasarea a doar patru dispozitive (hardiscuri si unitati optice de stocare). Standardul SCSI permite o rata de transfer de date considerabil mai mare decit cea oferita de standardul 'Parallel ATA' (cu care de altfel nu este compatibil) si de aceea HD care folosesc acest standard sint utilizate in servere chiar daca pretul lor este mult mai ridicat comparativ cu al HD obisnuite. Standardul SAS ('Serial Attached SCSI') va inlocui standardul SCSI si va avea printre alte avantaje si pe acela ca va fi compatibil cu standardul SATA.
MEMORIA RAM
Memoria RAM ('Random Access Memory' - memorie cu acces aleator) este memoria rapida folosita de componentele calculatorului pentru stocarea temporara de date. Datele sint scrise, sterse si iarasi scrise rezultind un ciclu de scriere-stergere determinat de necesitatile programelor care ruleaza intr-un anumit moment. Memoria RAM reprezinta memoria volatila a calculatorului pentru ca datele stocate de ea sint pierdute in momentul intreruperii alimentarii cu curent electric. Acest lucru nu este un dezavantaj pentru ca functia memoriei RAM este aceea de a stoca datele care sint necesare functionarii calculatorului intr-un anumit moment si nu aceea de a stoca date pe perioade lungi de timp.
Memoria RAM se prezinta ca o placuta mica ('modul') pe care se afla mai multe cipuri de memorie, placuta care se fixeaza intr-un locas special (slot de memorie). Cu cit avem mai multa memorie RAM, cu atit calculatorul nostru este mai rapid. Pe placa de baza se gasesc de obicei trei sloturi pentru memoria RAM, in fiecare putind sa instalam o placuta. Acestea au capacitati diferite incepind cu 128 MB si terminind cu 1 GB. Cele mai folosite sint modulele ('placutele') cu capacitatea de 128 MB, 256 MB si 512 MB.
Memoria RAM folosita in prezent cel mai mult este cea de tip DDR SDRAM ('double data rate SDRAM'), care poate fi instalata atit pe PB pentru procesoare INTEL cit si pe PB pentru procesoare AMD. Ea este de mai multe tipuri in functie de viteza de transfer a datelor intre magistrala principala si cipurile de memorie. Astfel, exista de exemplu module de memorie PC 1600 (contin cipuri DDR200), PC 2100 (DDR266), PC 2700 (DDR333) si PC 3200 (DDR400), unde numarul de dupa DDR indica frecventa la care functioneaza cipurile de memorie, iar numarul care intra in componenta numelui modulelor indica latimea de banda ('bandwidth') in MHz. O placa de baza suporta de obicei toate tipurile de memorie DDR dar este recomandat sa cumparam memorie cit mai rapida, pentru ca sistemul sa functioneze la performanta maxima. Alte prescurtari folosite pentru desemnarea modulelor de memorie de tip 'double data rate SDRAM' sint DDRAM sau DDR.
UNITATILE OPTICE
Unitatile optice sint niste dispozitive care folosesc medii de stocare optice pentru citirea si scrierea datelor. Stocarea optica este metoda prin care datele sint inscriptionate pe un mediu special cu ajutorul unei raze laser. Citirea datelor de pe un mediu optic se realizeaza tot cu ajutorul unei raze laser.
In functie de caracteristicile lor tehnice si de capacitatea de stocare mediile optice se impart in doua categorii si anume CD ('Compact Disc') si DVD ('Digital Versatile Disc'). atit CD-urile cit si DVD-urile se prezinta ca niste discuri din plastic (cu diametrul de 12 cm) pe a caror suprafata datele sint inscriptionate sub forma de adincituri (gropite - 'pits') microsopice de-a lungul unei piste care se desfasoara in spirala. Mediile optice se impart in doua categorii dupa modul de inscriptionare a datelor si anume: medii produse prin matritare (inscriptionare prin presarea unei matrite) si medii produse prin ardere (inscriptionare cu raza laser). Matritarea este o metoda industriala ce necesita echipamente speciale si ca urmare este folosita in cazul producerii unor cantitati mari de discuri (de ex. pentru discurile originale cu jocuri, muzica, etc.). Arderea este o metoda accesibila oricui si este folosita in special pentru producerea de discuri in cantitati limitate (in general pentru utilizare personala).
Mediile de tip CD au aparut primele dar capacitatea de stocare a acestora (650 MB, 700 MB sau 800 MB) a fost foarte rapid socotita insuficienta si ca urmare au fost dezvoltate mediile DVD. Acestea sint de fapt tot niste CD-uri insa cu o densitate mai mare de stocare a datelor, realizata prin cresterea lungimii spiralei ce contine adinciturile si prin dimensiuni mai mici ale acestora. O alta deosebire intre CD-uri si DVD-uri este data de numarul de fete si de straturi pe care sint inscriptonate datele. Compact discurile (CD) au o singura fata ('side') inscriptionata cu date iar aceasta are un singur strat ('layer') in care se afla stocate datele, deci nu este nevoie sa scoatem CD-ul si sa il intoarcem pe partea cealalta, asa cum facem cu un disc vinil pentru pick-up. DVD-urile pot avea insa una sau doua fete, iar fiecare fata poate avea unul sau doua straturi si in consecinta avem patru variante de DVD-uri (monofata-monostrat, monofata-bistrat, bifata-monostrat, bifata-bistrat) a caror capacitate de stocare este in ordine de 4,7 GB; 8,5 GB; 9,4 GB si 17 GB. Cele mai folosite sint DVD-urile monofata-monostrat ('single-sided, single-layer') pentru ca au un pret convenabil si o capacitate suficienta de stocare pentru utilizatorii particulari (casnici).
Unitatile optice se impart dupa functionalitatea lor in unitati de citire (Read Only Memory - ROM, care pot doar sa citeasca datele de pe un mediu optic) si unitati de citire/scriere (Read/Write - RW, care pot atit sa citeasca cit si sa scrie date pe un mediu optic). O alta impartire a unitatilor optice se realizeaza dupa mediile optice pe care le pot folosi, DVD si/sau CD.


Unitatea CD-ROM
Unitatea CD-ROM este o componenta esentiala a oricarui calculator pentru ca ea permite instalarea programelor (incepind cu sistemul de operare) pe care le folosim. De asemenea, multe jocuri necesita pentru rulare prezenta unui CD, de pe care sa se incarce anumite date in timpul desfasurarii actiunii.
Unitatea CD-ROM citeste CD-urile cu date sau CD-urile audio cu ajutorul unei raze laser, insa nu poate scrie date pe CD-uri. Unitatile CD-ROM sint caracterizate de viteza maxima de rotatie a CD-urilor (care este proportionala cu viteza de citire a datelor), care este in general de 52X (de 52 de ori mai mare decit viteza primei unitati CD-ROM fabricate). Exista si unitati cu viteza mai mare dar se pare ca acestea sint prea zgomotoase in timpul functionarii la viteza maxima, de aceea ele nu sint foarte raspindite.
Unitatea CD-ROM este componenta cea mai putin fiabila a unui calculator, probabil din cauza componentelor mecanice (motorul care invirteste CD-ul sau cel care misca sertarul in care se pune CD-ul ) si a materialelor de constructie relativ fragile. O folosire intensiva a unei unitati CD-ROM face ca performanta acesteia sa scada in timp, uneori unitatea trebuind inlocuita dupa un an sau doi.
Unitatea DVD-ROM
Unitatea DVD-ROM poate citi datele inscriptionate atit pe DVD-uri cit si pe CD-uri, dar nu poate scrie pe aceste medii. Putem alege sa cumparam o astfel de unitate daca vizionam frecvent filme de pe DVD-uri sau in perspectiva situatiei in care tot mai multi producatori de jocuri vor alege sa distribuie jocurile pe un singur DVD in loc de mai multe CD-uri.
Unitatile sint caracterizate de viteza maxima de rotatie a DVD-urilor si a CD-urilor (care este proportionala cu viteza de citire a datelor), scrisa de obicei sub forma 16X/48X, ceea ce inseamna ca DVD-urile sint citite cu viteza 16X, iar CD-urile cu viteza 48X.
Unitatea CD-RW
Daca dorim sa ne cream propriile CD-uri, de exemplu pentru a face copii de siguranta cu datele de pe calculatorul nostru, va trebui sa cumparam o unitate CD-RW. Aceasta are capacitatea de a 'scrie' pe CD-uri cu ajutorul unei raze laser (se spune ca CD-urile sint 'arse'), alaturi bineinteles de capacitatea de a citi CD-uri. Exista doua tipuri de CD-uri pe care putem scrie si anume CD-uri pe care putem scrie doar o singura data (CD-uri inscriptibile - CD Recordable - CD-R) si CD-uri pe care putem scrie de mai multe ori (CD-uri reinscriptibile - CD Rewritable - CD-RW). Scrierea unui CD dureaza de obicei citeva minute. Unitatile CD-RW se deosebesc dupa viteza de scriere/rescriere a CD-urilor. O unitate 52X / 32X / 52X scrie CD-uri inscriptibile cu viteza 52X, scrie CD-uri reinscriptibile cu viteza 32X si citeste CD-uri cu viteza 52X.
Cea mai ieftina unitate CD-RW costa de obicei de doua ori mai mult decit o unitate CD-ROM dar este o investitie foarte buna pentru ca ne permite sa stocam in siguranta pe CD-uri datele importante de pe calculatorul nostru. De asemenea ea ne permite sa transportam cantitati mari de date (un CD are 650, 700 sau 800 MB) intre doua calculatoare (de ex. cel de acasa si cel de la servici).
Unitatea combo CD-RW / DVD-ROM
Unitatea combo isi deriva numele de la faptul ca ea combina functionalitatea unei unitati CD-RW si a uneia DVD-ROM, deci ea poate sa citeasca atit DVD-uri cit si CD-uri si de asemenea poate sa scrie CD-uri. Numele unei astfel de unitati include vitezele de citire si de scriere, fiind de obicei de forma 52X/32X/52X/16X, ceea ce inseamna ca ea scrie CD-uri inscriptibile (CD-R) cu viteza 52X, scrie CD-uri reinscriptibile (CD-RW) cu viteza 32X, citeste CD-uri cu viteza 52X si citeste DVD-uri cu viteza 16X.
Unitatea DVDąRW
Unitatea DVDąRW este cea mai complexa unitate optica in sensul ca ea are capacitatea de a citi si de a scrie DVD-uri si CD-uri. Cumpararea unei astfel de unitati este indicata daca avem nevoie sa stocam cantitati importante de date si nu dorim sa folosim CD-uri inscriptibile pentru ca ar trebui sa folosim un numar mare dintre acestea (un DVD are o capacitate de stocare mult mai mare decit un CD).
Exista doua tipuri de DVD-uri pe care putem scrie si anume DVD-uri pe care putem scrie doar o singura data (DVD-uri inscriptibile - DVD Recordable - DVDąR) si DVD-uri pe care putem scrie de mai multe ori (DVD-uri reinscriptibile - DVD Rewritable - DVDąRW). Spre deosebire de situatia mediilor CD inscriptibile (CD-R si CD-RW) unde avem de-a face cu un standard de inscriptionare la care au aderat toti producatorii, in cazul mediilor DVD inscriptibile avem de-a face cu trei standarde, denumite DVD-RW, DVD+RW si DVD-RAM, dintre care primele doua sint cel mai folosite. Din aceasta cauza mediile DVD inscriptibile au denumiri in functie de standardul conform caruia au fost produse si anume mediile inscriptibile o singura data ('recordable') sint numite DVD-R sau DVD+R, iar mediile inscriptibile de mai multe ori ('rewritable') sint numite DVD-RW sau DVD+RW.
O unitate DVDąRW poate avea de exemplu urmatoarele specificatii tehnice :
� Viteza de inscriptionare (scriere) / reinscriptionare (rescriere) / citire DVD-RW : 4X / 2X / 12X
� Viteza de inscriptionare (scriere) / reinscriptionare (rescriere) / citire DVD+RW : 8X / 4X / 12X
� Viteza de inscriptionare (scriere) / reinscriptionare (rescriere) / citire CD-RW : 40X / 24X / 40X
MONITORUL

Monitoarele se deosebesc dupa tipul de afisare a imaginilor in monitoare cu tub catodic si monitoare cu afisare prin cristale lichide. Dimensiunea diagonalei ecranului este masurata in inci (15 inci, 17 inci, 19 inci, etc.).
CRT
Monitoarele cu tub catodic (Cathode Ray Tube - CRT) au drept componenta principala un tub de sticla (vidat de aer) de forma piramidala, unde baza piramidei este reprezentata de ecranul monitorului. In virful 'piramidei' (la interior) se afla un dispozitiv numit tun de electroni care emite permanent un fascicul de electroni. Acest fascicul este dirijat si focalizat de un dispozitiv special si el ajunge in final intr-o portiune a suprafatei interne a bazei 'piramidei' interactionind cu un strat de fosfor care va emite lumina. Cu ajutorul acestei lumini (care poate avea diferite intensitati) se formeaza imaginea pe care o vedem noi pe ecran. Fasciculul de electroni trebuie sa se miste in permanenta pe suprafata de fosfor pentru ca ecranul sa isi pastreze luminozitatea. Din aceasta cauza se spune ca fasciculul de electroni baleiaza ('matura') ecranul si in consecinta imaginea de pe ecran se 'reimprospateaza' periodic
LCD
Monitoarele cu afisaj prin cristale lichide (Liquid Crystal Display - LCD) folosesc interactiunea dintre curentul electric si moleculele de cristale lichide pentru a produce imaginea. Aceste monitoare au insa dezavantajul ca uneori reimprospatarea imaginii are o latenta sesizabila si de aceea nu sint recomandate de obicei pentru jocurile pe calculator. Monitoarele LCD au citeva avantaje fata de cele CRT si anume : calitatea imaginii este mult mai buna decit cea furnizata de monitoarele CRT, sint extrem de subtiri (plate) fiind ideale pentru birourile companiilor si au un consum de energie extrem de redus (ca urmare nici nu degaja caldura). Ele au insa si dezavantaje cum este faptul ca imaginea nu mai este vizibila daca ne deplasam in lateral cu un anumit unghi fata de centrul ecranului. De asemenea monitoarele LCD sint mai fragile decit monitoarele CRT. Marele lor dezavantaj este insa pretul, ele fiind de obicei de cel putin doua ori mai scumpe decit monitoarele CRT.


UNITATEA DE DISCHETA
Unitatea de discheta ('floppy drive') si-a pierdut din importanta in ultimii ani o data cu aparitia unitatilor CD-RW si mai nou a minihardiscurilor ('pocki-drive'). Ea ramine inca esentiala pentru orice calculator pentru ca unitatea este usor de utilizat iar dischetele sint ieftine.
Discheta ('floppy disk') are o capacitate de stocare redusa (1,44 MB) dar reprezinta un mijloc bun de transfer de date intre calculatoare daca este vorba de fisiere de dimensiuni mici (de ex. fisiere de tip text).
Un argument important in favoarea dotarii calculatorului cu o unitate de discheta este faptul ca o discheta de start ('startup disk') pe care am instalat anumite fisiere ale sistemului de operare poate fi folosita pentru pornirea calculatorului in cazul in care intimpinam probleme la pornirea acestuia folosind sistemul de operare instalat pe hardisc. De asemenea multe programe de tip antivirus folosesc dischete ('rescue disks') pentru a restaura sistemul de operare dupa infectia cu un virus.

TASTATURA , MAUSUL , JOYSTICUL
Tastaura si mausul sint componente esentiale cu ajutorul carora comunicam cu calculatorul si ii dam instructiuni. Ele se conecteaza prin intermediul porturilor PS/2 sau mai nou USB.La aceste doua componente putem sa facem economie in sensul ca putem sa cumparam piese mai ieftine fara ca acest lucru sa afecteze performanta calculatorului sau sanatatea noastra. Tastatura trebuie incercata inainte de cumparare pentru a vedea daca ne convine gradul de presiune care trebuie aplicat tastelor si in acelasi timp sa observam daca exista elemente care nu ne convin in configuratia tastaturii (de ex. butoane prea mici sau inscriptionate cu litere inclinate).
In ultimii ani au fost aduse imbunatatiri tastaturii si mausului. cumpararea unui maus cu rotita de derulare ('scroll') reprezinta o decizie buna care nu ne obliga sa cheltuim foarte multi bani insa aduce un plus de functionalitate. Cumpararea unui maus cu dispozitiv optic in loc de bila, a unei tastaturi cu butoane suplimentare pentru aplicatii multimedia si internet sau cumpararea unui maus si a unei tastaturi cu conexiune prin radio ('wireless') reprezinta si ele decizii bune, insa care in acelasi timp ne obliga sa scoatem ceva mai multi bani din buzunar.
Joysticul ('joystick') este un dispozitiv folosit in jocuri (in special in simulatoarele de zbor). Este recomandata cumpararea unui joystic digital cu throttle (maneta de gaze), twist handle (miner rotativ), POV Hat (buton de schimbare rapida a unghiului de vizualizare) si cu cel putin 4 butoane programabile. Joysticul trebuie incercat inainte de cumparare si se recomanda alegerea unui joystic rezistent si ceva mai greu (pentru stabilitate). Nu se recomanda cumpararea unui joystic analog ieftin pentru ca de obicei acesta este greu de configurat cu precizie si are tendinta sa se strice usor, fiind foarte fragil.
CARCASA SI SURSA DE ALIMENTARE
CARCASA
Carcasa reprezinta 'casa' calculatorului, cea care adaposteste toate componentele acestuia. Ea are o forma paralelipipedica si de obicei este din metal, la care se adauga unele elemente din plastic. Carcasa este formata dintr-o structura de sustinere (pe care se fixeaza componentele calculatorului) acoperita de panouri metalice. Acestea sint in numar variabil, dar de obicei exista doua panouri laterale si unul superior, la care se adauga o masca frontala din plastic.
Carcasa are ca rol principal asigurarea protectiei componentelor calculatorului, iar ca roluri secundare pe acelea de izolare fonica si de participare la racirea componentelor. Acestea sint roluri utilitare, dar in ultima vreme carcasa tinde sa capete si un rol estetic, multi utilizatori infrumusetindu-si carcasele in conformitate cu preferintele lor in materie de decoratiuni.
Majoritatea carcaselor sint construite pentru a gazdui placi de baza conforme cu standardul ATX. Compania Intel a propus un standard nou, numit BTX, care aduce unele imbunatatiri (legate de ventilatie, nivelul de zgomot, asezarea componentelor, etc.) insa producatorii de carcase si placi de baza nu se grabesc sa-l adopte, mai ales ca vechiul standard nu este inca depasit. In functie de inaltimea lor carcasele se impart in miniturn ('minitower'), miditurn ('miditower') si maxiturn ('maxitower'). Carcasele miniturn sint folosite in situatiile in care calculatorul are putine componente (de ex. un singur hardisc si o singura unitate optica) si sint ideale daca nu avem mult spatiu la dispozitie, cum este situatia cind tinem calculatorul intr-un compartiment (raft) vertical de pe birou. Carcasele miditurn sint cele mai folosite carcase si reprezinta solutia ideala pentru un calculator care sa nu ocupe mult spatiu pe verticala si care in acelasi timp sa permita gazduirea unui numar adecvat de componente, carora sa le fie asigurata si o ventilatie adecvata. Carcasele maxiturn sint folosite in special pentru servere, ele putind gazdui un numar mare de hardiscuri.
Desi toate carcasele miditurn au aceeasi inaltime, numarul de componente pentru stocarea de date (hardiscuri, unitati optice, unitati de discheta) pe care le pot gazdui variaza in functie de modelul carcasei. La partea anterioara a carcasei exista mai multe locasuri de 5,25 inci in care se pot monta unitati optice (CD-ROM, CD-RW, etc.), sub care se afla mai multe locasuri de 3,5 inci in care se monteaza unitati de discheta (de obicei doua locasuri care comunica cu exteriorul prin inlaturarea unor placute din panoul frontal) sau hardiscuri. O carcasa miditurn buna are patru locasuri pentru unitati optice, doua pentru unitati de discheta si cinci pentru hardiscuri, desi in mod evident nu vom monta poate niciodata toate aceste componente. Pentru utilizatorii casnici nu este nici o problema daca au ales o carcasa cu mai putine locasuri, de exemplu una care poate gazdui doar trei unitati optice si trei hardiscuri, mai ales ca de obicei ei vor avea instalat un singur hardisc (de capacitate medie - mare) si cel mult doua unitati optice (de ex. un DVD-ROM si un CD-RW). Este totusi de retinut faptul ca locasurile pentru unitati optice pot fi folosite si pentru instalarea panourilor de control pentru unele componente (placa de sunet mai sofisticata, dispozitiv de reglare a turatiei ventilatoarelor, etc.) deci trebuie sa luam in calcul si acest aspect la cumpararea unei carcase. Unitatile cititoare de memocarduri flash (folosite de aparatele foto digitale) pot fi si ele instalate in locasurile unitatilor optice.
In mod teoretic toate carcasele (indiferent de producator si de costul lor) ar trebui sa poata sa asigure trecerea prin ele a unui flux de aer care sa contribuie la racirea componentelor. Aceasta sarcina importanta este insa indeplinita de unele carcase mai bine decit de altele. Fluxul de aer trebuie sa intre prin partea de jos a mastii frontale a carcasei si sa iasa prin partea din spate a sursei de alimentare, avind deci o traiectorie diagonala, racind mai intii hardiscul si apoi componentele montate pe placa de baza. Majoritatea carcaselor au la partea inferioara a panoului frontal niste orificii (de obicei sub forma de fante) prin care poate patrunde aerul.
SURSA DE ALIMENTARE
Sursa de alimentare (SA) este una din componentele cele mai importante ale unui calculator, de buna functionare a ei depinzind performanta si stabilitatea acestuia. Pentru a intelege mai bine rolul ei putem sa apelam la o comparatie intre calculator si corpul uman. Asa cum putem deduce si din numele ei, SA este corespondentul tractului digestiv din corpul uman. In cazul omului viata presupune un aport de energie prin intermediul alimentelor, care sint prelucrate de-a lungul tractului digestiv (de la gura la intestin) si transformate in substante ce sint absorbite, urmind a fi transportate prin singe la nivelul organelor care au nevoie de ele. In cazul calculatorului, SA preia curent electric alternativ (energie electrica) cu tensiunea de 220 V din priza de perete si il transforma in curent continuu de voltaje mai mici (3,3 V ; 5V ; 12 V) pe care il dirijeaza prin cabluri speciale catre componentele care au nevoie de el pentru a functiona.
Sursa de alimentare nu este o componenta complexa, ea neincluzind tehnologii avansate. La interiorul sursei se gaseste o placa cu circuite pe care sint lipite piese obisnuite (condensatori, tranzistori, diode, rezistente, bobine) si unul sau mai multe transformatoare. Tot la interior se gasesc si doua radiatoare (placi de metal) asezate vertical, care au rolul de a raci piesele cu activitate sustinuta (tranzistori si diode) care sint fixate pe ele. Din sursa pleaca un manunchi de cabluri care vor fi conectate la componentele care necesita alimentare cu energie electrica. Cutia metalica in care se gaseste sursa este dotata cu fante pentru admisia de aer din carcasa calculatorului, iar la partea din spate a carcasei se gaseste un ventilator care elimina aerul cald la exterior. Fluxul de aer care este 'tras' din carcasa si apoi eliminat in exteriorul sursei serveste la racirea componentelor acesteia. Sursele mai scumpe au un al doilea ventilator asezat pe partea inferioara a sursei, care 'trage' aer din carcasa pentru crearea unui flux de aer mai important.
Functionarea optima a calculatorului presupune alimentarea permanenta cu curent electric a diverselor sale componente. Fiecare componenta are nevoie de un anumit tip de curent continuu, adica un curent cu o anumita tensiune si o anumita intensitate. Sursa de alimentare preia curentul alternativ si dupa ce il transforma in curent continuu il canalizeaza pe citeva tronsoane ('rails' - sine), fiecare tronson avind o anumita tensiune (+3,3V ; +5V ; +12V ; -12V, -5V, +5VSB). Acest proces seamana (la modul simbolic, bineinteles) cu impartirea unui fluviu in mai multe canale la varsarea in mare cu formarea unei delte. Pentru calculatoarele moderne sint importante doar primele trei tronsoane, cele de -12V si -5V fiind incluse pentru compatibilitatea cu piesele foarte vechi (cum sint cele conectate prin sloturi ISA), iar ultimul fiind folosit pentru circuitul de stand-by, de unde si numele lui. Tronsoanele de +3,3V si +5V sint folosite in general pentru alimentarea componentelor electronice (cipsetul placii de baza, memoria RAM, placa video, placa de sunet, etc.) si a unor periferice (maus, tastatura, dispozitive conectate prin portul USB, etc.). Tronsonul de +12V este folosit pentru alimentarea motoarelor hardiscurilor si unitatilor optice, dar si pentru motoarele ventilatoarelor. O particularitate interesanta este ca si procesoarele moderne produse de AMD (Athlon, Sempron, Duron) sau Intel (Pentium 4, Celeron) functioneaza tot pe baza curentului furnizat de tronsonul de 12V.
Caracteristicile tehnice ale unei SA sint de obicei scrise pe o eticheta lipita de cutia sursei. Sa luam ca exemplu o sursa obisnuita ('no-name') model LC-B350 ATX. Ea are scris pe cutia metalica urmatorul text : 'Total Output is 350 W Max', care ne arata puterea maximala a sursei. Insa desi puterea totala a unei SA este importanta, la fel de importante sint si puterile oferite pentru fiecare tronson in parte. Puterea unui tronson se obtine prin inmultirea tensiunii tronsonului cu intensitatea curentului furnizat de acel tronson. Pe eticheta de pe sursa sint prezente si datele despre intensitatea curentului care circula prin fiecare tronson. Astfel, in cazul sursei din exemplul nostru avem specificate urmatoarele valori : 28A pentru tronsonul de 3,3V ; 35A pentru tronsonul de 5V ; 16A pentru tronsonul de 12V. Deci tronsonul de 12V (cel mai important) ofera o putere electrica de 192W (12V x 16A), care este o valoare buna, suficienta pentru calculatoarele celor mai multi utilizatori. Sursele de alimentare cu valori ale intensitatii mai mici de 16A pe tronsonul de 12V nu sint indicate pentru calculatoarele moderne, daca se doreste o functionare adecvata a acestora.
Este recomandata cumpararea unei carcase miditurn ('miditower') care sa contina o sursa de alimentare in format ATX, avind o putere de cel putin 350 W si o intensitate a curentului de cel putin 16A pe tronsonul de 12V. Daca intentionam sa folosim un procesor Pentium 4 este bine sa ne asiguram ca sursa are si conectorul auxiliar necesar pentru alimentarea acestor procesoare (cele mai multe surse, ieftine sau scumpe, il au). Cei care au de gind sa adauge multe componente la calculator (de ex. mai multe hardiscuri, mai multe componente conectate prin USB, etc.) trebuie sa isi cumpere o sursa cu o putere mai mare de 400W, pentru a fi siguri ca sursa va face fata solicitarilor. O sursa de 450W este recomandata pentru utilizatorii care doresc sa-si cumpere placi video foarte performante. Acest lucru nu inseamna ca daca ne cumparam o sursa de 450 W ea va consuma 450 W in fiecare ora de functionare a calculatorului. O astfel de sursa nu consuma decit necesarul de curent pentru piesele instalate aflate in functiune. Daca piesele instalate nu consuma decit 375 W pe ora, acesta va fi si consumul de electricitate pe care il vom plati.

PLACA DE SUNET
Placa de sunet este fie de sine statatoare (separata - 'standalone'), fie cel mai frecvent este inclusa (integrata) in placa de baza. Placile de sunet separate sint de obicei 'interne', adica se monteaza intr-un slot PCI de pe placa de baza, insa exista si placi 'externe' care se conecteaza la portul USB.
Componenta principala a unei placi de sunet separate este procesorul audio (numit DSP - 'digital signal processor') si cu cit acesta este mai puternic cu atit placa va fi mai performanta. In cazul PS integrate procesorul central (CPU) al calculatorului indeplineste de obicei si functia de DSP si de aceea performanta generala a sistemului scade intr-o mai mica sau mai mare masura atunci cind procesorul central este suprasolicitat, de exemplu in cazul jocurilor.
Placile de sunet integrate presupun de obicei generarea sunetului prin conlucrarea intre procesorul central, controlerul audio din cipsetul SouthBridge de pe PB si codecul (codor/decodor - 'coder/decoder') aflat sub forma unui mic cip pe PB. Codecul este conceput pe baza standardului AC'97 pus la punct de compania Intel si este produs de mai multe companii. Cel mai utilizat codec este cel produs de Realtek si se gaseste in mai multe versiuni si anume ALC650, ALC655 si ALC658, ultima varianta fiind cea mai buna. Alti producatori sint VIA (codecul VT1616) si Analog Devices (codecul AD1985). Compania Intel a introdus in anul 2004 standardul 'Intel High Definition Audio', menit sa inlocuiasca standardul AC'97. Noul standard permite obtinerea unui sunet de calitate mai buna si aduce o serie de imbunatatiri tehnologice, printre care tehnologia multi-flux ('multi-stream') care face posibila prelucrarea simultana a sunetului provenit de la mai multe dispozitive sau aplicatii prin alocarea de canale separate. Placile de sunet integrate urmeaza insa tendinta generala a componentelor de calculator in sensul cresterii performantei si de aceea tot mai multe solutii integrate aparute recent includ un procesor audio dedicat (NVIDIA APU / Soundstorm sau VIA Envy24PT) care preia o parte din munca procesorului central si in plus ofera o calitate mai buna a sunetului.
Placile de sunet separate sint clasificate in functie de calitatea sunetului generat si de comportamentul in jocuri in : placi cu performanta de virf (profesionale), placi cu performanta medie (semiprofesionale) si placi cu performanta obisnuita. Placile semiprofesionale sint construite in jurul unor procesoare audio cum sint EMU10K2, Cirrus Logic CS6424 sau VIA Envy24HT, primul procesor fiind prezent in placile produse de compania Creative, iar ultimele doua procesoare gasindu-se in ofertele a diversi producatori de PS. Placile cu performanta obisnuita sint de obicei construite in jurul procesoarelor audio produse de compania C-Media (de ex. CMI 8738), insa aceste placi se bazeaza in principal pe procesorul central pentru generarea sunetului si mai putin pe DSP-ul integrat, deci cumpararea lor se impune doar daca nu avem o PS inclusa pe placa de baza sau aceasta s-a defectat.
Placile de sunet integrate sint clasificate in functie de calitatea sunetului generat si de comportamentul in jocuri in : placi cu performanta medie (semiprofesionale) si placi cu performanta obisnuita. Placile integrate cu performante mai bune sint bineinteles cele care dispun de un procesor audio dedicat, insa chiar si solutiile care nu includ un astfel de procesor sint satisfacatoare, data fiind puterea procesoarelor centrale care este suficienta in marea majoritate a situatiilor, ea nefiind folosita la maxim decit in anumite cazuri (de ex. jocuri foarte solicitante pentru CPU).
Daca folosim calculatorul pentru aplicatii multimedia obisnuite (ascultarea de muzica in format MP3 si vizionare de filme) si pentru jocuri, nu este nevoie sa mai cumparam o placa de sunet separata, cea inclusa face fata cu succes unor astfel de sarcini in conditiile in care avem un CPU puternic (cu frecventa de ceas de peste 1 GHz). Putem chiar sa folosim la nivel de amator programele de creare de muzica si de editare audio (mixare).
Cei care sint mai pretentiosi in privinta calitatii sunetului sau doresc sa se ocupe de prelucrare audio la nivel semi-profesionist sau profesionist au la dispozitie o gama larga de placi de sunet al caror pret variaza de la citeva zeci la citeva sute de EUR. Cei mai cunoscuti producatori de astfel de placi sint Creative, M-Audio, Philips, Terratec, Hercules si Yamaha.
BOXELE
Boxele sint o componenta esentiala a unui calculator folosit pentru aplicatii multimedia, dar in cazul lor putem face o mica economie. Tinind cont de faptul ca stam foarte aproape de ele nu este nevoie ca boxele sa aiba o putere foarte mare. Un set de doua boxe cu puterea de 3 W (2 x1,5 Wati RMS) este suficient pentru ascultarea de muzica sau pentru jocuri, chiar si la aceasta putere mica nefiind nevoiti sa dam volumul la maxim. Foarte multi producatori de boxe exprima puterea acestora in Wati PMPO, aceasta nefiind decit o stratagema folosita in scopuri de marketing. Este bine ca boxele sa aiba si un reglaj pentru basi si de asemenea o mufa pentru conectarea castilor.
Cei care sint mai pretentiosi (si au resurse financiare) isi pot cumpara boxe de putere mare si eventual sisteme care cuprind ansambluri compuse din patru sau cinci boxe (numite 'sateliti') si un dispozitiv special de redare a basilor ('subwoofer'). Aceste ansambluri alcatuiesc asa-numitele sisteme 5.1 (5 sateliti + 1 subwoofer), 6.1 sau 7.1. Satelitii se aranjeaza in jurul calculatorului in asa fel incit utilizatorul sa experimenteze senzatia de 'imersiune' in atmosfera sonora generata de o piesa muzicala sau de un joc. In acest caz trebuie bineinteles sa fie cumparata si o placa de sunet separata (cu performante cel putin de nivel mediu - semiprofesional) pentru a se asculta cu adevarat un sunet de calitate.