Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





Gradinita

Introducere in teoria si metodologia instruirii (T.&M.I.). Procesul de invatamant – obiect de studiu al teoriei si metodologiei instrurii

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Relatia dintre programa scolara si programa pentru evaluari/ examene nationale
CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE PRESCOLARULUI DEFICIENT DE AUZ
Constructia si congruenta triunghiurilor - test
Prezentarea temei de cercetare profesionala „Dezvoltarea potentialului creativ al elevilor in activitatea de compunere a problemelor”
Princiipiile invatamantului programat
Functiile verificarii si evaluarii
Stilul si strategia didactica didactic
PROIECT DIDACTIC CLASA A IV – A Asa sunt eu
Elaborarea strategiei didactice - conditie a actiunii educationale eficiente
PRINCIPIILE PROCESULUI DE INVATAMANT

Introducere in teoria si metodologia instruirii (T.&M.I.). Procesul de invatamant – obiect de studiu al teoriei si metodologiei instrurii

    

     Teoria si metodologia instruirii are calitatea unei stiinte pedagogice fundamentale care este inclusa – de regula sub numele de didactica generala – in structura pedagogiei generale (alaturi de fundamentele pedagogiei si de teoria educatiei).

     In literatura de specialitate din strainatate, dezvoltata in cea de-a doua jumatate a secolului XX, sub impulsul pedagogiei prin obiective, este promovata o didactica generala bazata pe “instruirea programata”. In spiritul paradigmei curriculumului, aflata in plina tendinta de afirmare, “didactica generala in versiunea programata cuprinde teoria generala a procesului de invatamant”, care dezvolta urmatoarea problematica pedagogica: 1) Scopurile instructiei; 2) Continutul invatamantului; 3) Procesul de invatamant (a carui analiza pleaca de la “explicarea scopurilor si sarcinilor invatamantului” in raport de care se asigura elaborarea si generalizarea noilor cunostinte” dar si “controlul si aprecierea rezultatelor la invatatura”); 3) Principiile didactice; 4) Metodele de invatamant; 5) Organizarea activitatii scolare (vezi Okon, Vicenty, 1974).



     Procesul de invatamant – obiect de studiu specific didacticii generale (teoriei generale a instruirii) – reprezinta principalul subsistem al sistemului de invatamant. Procesul de invatamant asigura realizarea functiilor generale ale educatiei in cadrul unor activitati specifice de instruire si invatare realizate la nivelul corelatiei profesor-elev, intr-un context intern (vezi ambianta educational a scolii, climatul psihosocial al clasei de elevi) si extern (vezi sistemul de invatamant si de educatie) deschis.

     Structura de baza a procesului de invatamant (obiective – continuturi – metode – evaluare), care sustine orice proiect de activitate de instruire/invatare, in raport de functia centrala prezentata anterior, este realizabila la nivelul corelatiei  dintre profesor si elev, o varianta particulara a corelatiei dintre educator si educat (vezi modulul I al cursului, Introducere in pedagogie / Fundamentele pedagogiei).

     Contextul care faciliteaza sau, in alte situatii, din contra, ingreuiaza organizarea optima a procesului de invatamant, include un ansamblu de variabile (vezi spatiul, timpul, stilul – pedagogic) care intervin in plan intern (mediul clasei si al grupei de elevi/studenti) si extern (mediul scolar, extrascolar, comunitar, social). De remarcat caracterul deschis al contextului in care are loc procesul de invatamant in societatile moderne si postmoderne, care permite perfectionarea permanenta a activitatilor specifice organizate la acest nivel.

     Componentele principale ale procesului de invatamant – definitorii pentru explicarea esentei procesului de invatamant – sunt confirmate si de didactica moderna, fiind plasate pe acelasi circuit al interdependentelor dintre societate – sistem – proces de invatamant. Astfel procesul de invatamant, gandit in perspectiva teoriei si metodologiei curriculumului are ca punct de plecare stabilirea si urmarirea consecventa a obiectivelor, iar ca punct final, rezultatele elevilor. Definirea procesului de invatamant poate fi conturata astfel conform urmatoarelor componente principale:

1.    Obiectivele care condenseaza cerintele de instruire si educatie puse de societate (), care corespund unor optiuni si prioritati sociale majore cu privire la informatia si deprinderile pe care trebuie sa le priveasca elevii, cu privire la judecatile de valoare si comportamentul acestora”;

2.    Agentii actiunii – profesorii si elevii la care se adauga si aportul parintilor, reuniti in acelasi efort convergent”;

3.    Continuturile – suportul de baza al instruirii – format din bazele stiintei si ale culturii () programate dupa o anumita logica (n.n. pedagogica) si nivele de dificultate” (vezi organizarea pe trepte si discipline dar si mijloacele de diferentiere si de diversificare a instruirii);

4.    Mijloacele de invatamant si materialul didactic”, aflate in continua evolutie, de la cele traditionale la cele tehnice audio-vizuale si informatizate;

5.    Formele de organizare – pe clase si lectii, activitati practice, cercuri de elevi, excursii didactice, vizite etc.;

6.    Campul relational – format la nivelul mai multor tipuri de relatii: profesori – elevi; elevi – elevi; gup, microgrup – clasa;

7.    Timpul disponibil – care impune o anumita “segmentare” a continuturilor conform obiectivelor, valorificand diferite metode si mijloace didactice, diferite forme de organizare a activitatii, pentru atingerea celor mai bune rezultate



     Structura de organizare a procesului de invatamant intervine la nivel macro si micro – structural. La nivel macrostructural avem in vedere organizarea procesului de invatamant pe niveluri, trepte, cicluri, ani de studii, arii curriculare, discipline scolare etc. dependente de structura de organizare a sistemului de invatamant; la nivel microstructural avem in vedere: a) formele de organizare: invatamant frontal – invatamant pe grupe – invatamant individual; b) formele de realizare: activitati didactice (lectia, activitate in: cabinet, laborator, atelier scolar; excursii didactice …); activitati educative (ora de dirigentie, activitate de consiliere, cerc de dezbatere …).

     Structura de actiune a procesului de invatamant vizeaza activitatea de instruire proiectata de profesor si cea de invatare, realizata de elev, ca efect direct si indirect al instruirii. Relatia complexa existenta intre profesor si elev, realizabila pe diferite planuri la nivelul procesului de invatamant, implica prezenta urmatoarelor actiuni principale: predarea, invatarea, evaluarea.

     Predarea este actiunea de comunicare pedagogica (didactica) propusa de profesor in diferite variante si forme de organizare. In sens larg, predarea este interpretata ca actiune de instruire a profesorului, adresata elevului, pentru stimularea actiunilor specifice oricarei activitati de invatare (receptarea cunostintelor, prelucrarea, asimilarea, interiorizarea si aplicarea lor, in diferite situatii, in calitate de: informatii logice, deprinderi, strategii de rezolvare a problemelor si a situatiilor-problema etc. In sens restrans, predarea priveste in mod special actiunea de comunicare pedagogica a mesajului pedagogic, care trebuie receptat de elev in vederea stimularii activitati de invatare (initial ca invatare dirijata, ulterior ca autoinvatare sau ca invatare autodirijata).

     Invatarea este actiunea elevului, realizata initial in mod dirijat, ca efect direct al instruirii proiectata de profesor la diferite niveluri de competenta pedagogica. Invatarea scolara presupune dobandirea unor cunostinte, deprinderi si strategii conform obiectivelor incluse in cadrul programelor scolare, “traduse” de profesor la nivelul fiecarei activitati didactice (lectie, activitate de laborator etc.).

     Ca activitate psihica fundamentala, proprie omului, invatarea are o finalitate adaptativa realizabila in mediul scolar prin actiunile dirijate de profesor pentru asimilarea, interiorizarea si valorificarea materiei scolare, proiectata pe discipline scolare, module de studiu, capitole, subcapitole, grupuri de lectii, teme si subiecte de lectie etc.In aceasta perspectiva, procesul de invatamant poate fi analizat  ca proces instructiv-educativ sau educativ-instructiv.

     Evaluarea este actiunea initiata de profesor special pentru verificarea gradului de indeplinire a sarcinilor de predare-invatare, proiectate si realizate conform obiectivelor programelor scolare “traduse” de profesor la nivelul fiecarei activitati didactice (lectie etc.). Aceasta actiune, realizabila sub diferite forme, la diferite intervale de timp (evaluare initiala, evaluare continua, evaluare finala), prin tehnici specifice (orale, scrise, lucrari practice, teste de cunostinte, examene etc.) vizeaza reglarea-autoreglarea permanenta a activitatilor didactice.

     Procesul de invatamant ca activitate de predare-invatare-evaluare

     Rolul acordat celor trei actiuni – predarea, invatarea, evaluarea – si raporturilor dintre ele in cadrul procesului de invatamant difera de-a lungul istoriei pedagogiei, in functie de conceptia didactica dezvoltata si afirmata la scara sociala. Pot fi semnalate trei momente semnificative, identificabile din punct de vedere istoric, corespunzator unor stadii de evolutie a teoriei generale a instruirii:

     Didactica traditionala – pe care o putem plasa conventional intre secolele XVII-XIX - concepe procesul de invatamant, mai ales, ca activitate de predare. Rolul prioritar revine cadrului didactic, care este centrat aproape exclusiv asupra transmiterii cunostintelor in vederea memorarii si a reproducerii acestora de catre elevi si studenti.




     Didactica moderna – pe care o putem plasa conventional intre sfarsitul secolului XIX si prima jumatate a secolului XX, odata cu afirmarea curentului denumit generic Educatia noua – concepe procesul de invatamant, in mod special, ca activitate de predare-invatare. Rolul prioritar revine cadrului didactic care este centrat asupra corelatiei dintre actiunea initiala de predare si actiunea, simultana sau ulterioara, de invatare, actiune declansata, organizata, orientata, in directia transformarii personalitatii (pre)scolarului/studentului.

     Didactica postmoderna – pe care o putem plasa conventional in cea de-a doua jumatate a secolului XX, odata cu afirmarea paradigmei curriculumului – concepe procesul de invatamant, in mod special, ca activitate de predare-invatare-evaluare, proiectata in sens curricular prin centrarea pe obiective si realizarea corespondentei pedagogice dintre obiective-continuturi-metodologie-evaluare. Didactica postmoderna, dezvoltata in spiritul teoriei curriculumului, defineste predarea in sens restrans si in sens larg. In sens restrans, predarea defineste o parte importanta din structura instruirii aflata “in cadrul interactiunii directe a profesorului ce elevii”, in interdependenta cu invatarea si evaluarea. In sens larg, predarea defineste o componenta a instruirii care orienteaza dirijarea invatarii in raport de obiectivele pedagogice asumate, depasind “cadrul restrictiv al interactiunii directe a profesorului ce elevii, incluzand si seria de actiuni sau operatii destinate pregatirii si organizarii lectiei”.

     Modelele de predare, identificabile din perspectiva proiectarii curriculare sunt:

     Modelele de predare comportamentale au ca particularitate orientarea predominanta a mesajului pedagogic in directia atingerii unor performante finale, in termeni de deprinderi intelectuale sau psihomotorii si de strategii de rezolvare a unor probleme si situatii-problema. In cazul acestor modele de predare o importanta aparte revine evaluarii initiale si finale, ceea ce inseamna “constientizarea si pastrarea continua a obiectivelor ca punct de plecare si sosire”.

     Modelele de predare rationale sunt orientate prioritar asupra proceselor cognitive logice (gandirea si memoria subordonate gandirii) care stimuleaza corelatia dintre mesajul pedagogic transmis de profesor si actiunea de invatare eficienta a elevului.

     Modelele de predare bazate pe programare acorda o atentie speciala mesajelor pedagogice dirijate la nivelul raporturilor dintre variabilele de intrare si cele de iesire dirijate in termeni de algoritmizare, semialgoritmizare, simulare.

     Modelele de predare interactionale sunt orientate prioritar in directia valorificarii structurii de functionare a activitatii de instruire, calitatea  predarii-invatarii fiind (auto)reglabila prin integrarea deplina a evaluarii in termeni de evaluare continua / formativa.

     Modelele de predare formativ-persuasive acorda o atentie prioritara factorilor psihologici, de natura empatica angajati la nivelul repertoriului comun care construieste continua eficienta comunicarii pedagogice, realizarea efectiva a corelatiei dintre profesor si elev.

     Predarea atinge astfel conditia sa pedagogica esentiala, definitorie in dictionarele de specialitate: 'a invata pe altul', respectiv a determina invatarea la nivelul stabilirii obiectivelor, gradarii sarcinilor, elaborarii strategiilor, cu implicarea resurselor (auto)reglatorii proprii evaluarii continue, formative, ca parte integrata deplin in structura de functionare a oricarei activitati de educatie/instruire.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1145
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2019 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site