Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

 
CATEGORII DOCUMENTE
Gradinita

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic


DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PROIECT DIDACTIC - Ordinea efectuarii operatiilor in multimea numerelor rationale pozitive
Copiii din crang - de K. Usinski
Strategia de evaluare interna a calitatii Grup Scolar″Anghel Saligny
Sisteme de C-D si transferul de tehnologie
Planificare anuala la Limba Engleza - Clasa: a VI-a
OLIMPIADA – DISCIPLINE TEHNOLOGICE - faza nationala
Finalitatile educatiei - Idealul educational
Programe de examen pentru Limba Greaca moderna
Planurile de actiune ale scolilor
Pregatirile / Cum sa incepi – sa devi un parinte mai bun

TERMENI importanti pentru acest document

managementul clasei de elevi : Copiii din crang Konstantin DUsinski : managementul problemelor disciplinare : managementul clasei la orele de limba romana liceu : rolurile invatatorului in clasa :

MANAGEMENTUL  CLASEI DE ELEVI

,,Sarcina conducatorului este aceea de a fi din ce in ce mai eficient”

                                                            ( P.F.Druker )

Analiza scolii in perspectiva socio-organizationala ar putea fi considerata, la o prima vedere, un demers mai putin obisnuit, avand in vedere specificul institutiei scolare, dimensiunea ei umana fundamentala. Dar nu exista activitate umana, individuala si mai ales desfasurata in timp, care sa nu presupuna actul conducerii, al managementului.

Dezvoltarea economica si sociala nu se poate realiza independent de actul managerului, avand in vedere ca invatamantul este unul din instrumentele prin care societatea stimuleaza, dirijeaza si controleaza procesele dezvoltarii.

Pentru educator, cunoasterea si stapanirea artei manageriale este esentiala,deoarece cunoasterea managementului ca pe un proces complex nu inseamna ,,dirijism”, iar managerii nu asigura imediat succesul unei actiuni.

Activitatea de management ( conducere ) este definita in literatura de specialitate ca ,, un ansamblu de actiuni de planificare, organizare, indrumare, control, decizie cu privire la un sistem ( organizatie, institutie, grup de oameni, proces, tehnologie ) actiuni susceptibile de a asigura atingerea scopului fixat, in conditiile in respectarii legitatilor obiective generale si speciale, ale satisfacerii nevoilor sociale concrete si ale promovorii dezvoltarii sociale.

Din punct de vedere al educatiei, managementul este un sistem de concepte, metode, instrumente de orientare si conducere, coordonare, utilizat in realizarea obiectivelor educatiei, la nivelul performantelor asteptate.

Managementul, in maniera lui actuala de abordare isi gaseste o aplicare specifica si in domeniul conducerii educatiei, ca actiune complexa de dirijare , proiectare si evaluare a formarii , dezvoltarii personalitatii  fiecarui individ, conform unor scopuri formulate.                                                                                                                            

Managerul este reprezentat de persoana care exercita functiile managementului in virtutea obiectivelor, sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor specifice functiei pe care o ocupa. Managerul are un statut social bine definit, ce prevede o serie de drepturi si obligatii, prin care managerii se deosebesc de celelalte categorii de profesionisti.

Managerul scolar este un cadru didactic care pune in functiune programul managerial, conduce personalul didactic, prescolarii si scolarii cooptati in sistemul de invatamant, precum si personalul administrativ, in scopul cresterii eficientei procesului instructiv-educativ.

Dintre calitatile, cunostintele si aptitudinile pe care trebuie sa le detina un manager, amintim : inteligenta, memoria, spiritul de observatie, capacitatea de concentrare, sanatatea, caracterul, etc.

Managementul scolar se poate structura si la un nivel inferior,. Se distinge astfel un management al clasei de elevi,care poate fi considerat si un semiagent sau un management partial, fiindca in acest plan predomina activitatile de predare- invatare- evaluare. Activitatea profesorului la clasa cuprinde nu numai operatii de predare si de evaluare, ci presupune si culegerea de informatii despre elevi, despre modul cum acestia inteleg lectiile, cum se pregatesc, despre relatiile dintre elevi etc., de unde rezulta posibilitatea profesorului de a identifica mai multe posibilitati de interventie si de luare a deciziilor.

Profesorul/invatatorul este cel care reuneste toate resursele materiale si umane , resurse logistice de ordin pedagogic si psihologic si le configureaza intr-o maniera proprie la nivelul csasei pe care o conduce.

Un bun manager al clasei trebuie sa fie capabil sa realizeze schimbari profunde in cultura, climatul si instructia tuturor copiilor, indiferent de nationalitate, in directia fundamentarii tuturor demersurilor didactice pe principii democratice, sa introduca noi strategii instructionale care sa incurajeze colaborarea, toleranta, sporirea increderii in fortele proprii si imbunatatirea performantelor scolare ale elevilor, sa realizeze si sa utilizeze in procesul didactic proiecte ale clasei .

In opinia specialistilor in domeniul educatiei, managementul scolii si al clasei au ca scop incurajarea controlului comportamental la elevi, prin promovarea rezultatelor si comportamentelor scolare pozitive.De aceea, rezultatele scolare, eficienta didactica a profesorului si coportamentul elevilor si a proofesorilor interactioneaza direct cu managementul clasei si al scolii.

Managementul clasei cuprinde trei componente esentiale : managementul continutului, managementul problemelor disciplinare si managementul relatiilor interpersonale.

Cercetarile demonstreaza  ca incidenta ridicata a probl0emelor disciplinare in clasa are un impact semnificativ asupra eficientei predarii si invatarii. Astfel, s-a demonstrat ca profesorii care se confrunta cu asemenea probleme nu pot planifica activitati educationale adecvate. De asemenea, acestia tind sa neglijeze varietatea metodelor de organizare a continutuli, solicita foarte rar elevii in discutarea si evaluarea materialelor invatate. In plus, comprehensiunea temelor studiate nu este monitorizata cu consecventa.

S-a demonstrat ca deprinderile consecvente de management si de organizare reduc numarul problemelor disciplinare.

Avand in vedere aceste date, se poate afirma ca managementul continuturilor nu se refrea la deprinderile de a preda o disciplina specifica, ci mai degraba la acele deprinderi aplicabile tuturor disciplinelor si activitatilor. Doyle a accentuat ca managementul educational se caracterizeaza mai ales prin asigurarea cooperarii elevilor in timpul activitatilor de invatare.

Kounin afirma ca in centrul deprinderilor de management al clasei se afla managementul activitatilor instructionale,corelarea in integrarea activitatilor suplimentare si rezolvarea problemelor specifice disciplinei.

Managementul problemelor disciplinare se funbdamenteaza pe credintele despre natura umana. Prin integrarea ideii diversitatii umane ( si a individualitatii in acelasi timp ) in filosofia lor educationala, cadrele didactice pot imbunatatii managementul clasei.

Cercetatorii au demonstrat importanta recompensarii comportamentelor pozitive ale elevilor. Atunci cand opteaza pentru un stil de management al clasei, cadrele didactice ar trebui sa foloseasca un stil asertiv de comunicare si de comportament. In plus, ar trebui sa constientizeze in ce masura isi doresc sa ii integreze pe copii intr-o anumita activitate de invatare, in deplina concordanta cu regulamentele impuse clasei si scolii.

In opinia lui Iverson si froyen, managementul problemelor disciplinare este esential pentru crearea unui demers de predare – invatare ordonat, orientat spre rezolvarea sarcinilor, care sa asigure elevilor mai multa independenta si autonomie in procesul de socializare.

Managementul eficient al problemelor disciplinare se refera si la controlul profesorului asupra conmsecintelor demersului didactic componentele unui plan de manager al problemelor disciplinare sunt : recompensarea comportamentului responsabil, corectarea comportamentului iresponsabil si inadecvat, ignorarea, controlul consecvent, mustrari verbale usoare, asezarea preferentiala in banci etc.

Managementul relatiilor interpersonale se focalizeaza asupra clase ca microsistem social. Rolurile si expectatiile cadrului didactic si elevilor construiesc un mediu de invatare.Cu alte cuvinte, cultura scolara a unei institutii educationale este unica.Cu toate acestea , ea este influentata de cultura comunitatii in cadrul careia functionaza, ale carei obiectiveeducationale trebuie respectate. Trebuie sa existe o legatura stransa intre scoala si cumunitate, care sa fie revizuita si modificata constant im conformitate cu dinamica sociala.

Datorita diversificarii institutiilor educationale, elevii si cadrele didactice ar trebui sa fie constienti de folosirea divesitatii umane in vederea consolidarii grupului scolar.

Scolile de calitate sunt definite prin eficienta cadrelor didactice si rezultatele elevilor contextul existentei unor relatii interpersonale puternice. In acest sens relatiile profesor – elev sunt esentiale pentru asigurarea unui climat scolar pozitiv.

Problemele de disciplina scolara pot fi rezolvate fie individual ( intalniri profesor-elev  , fie in grup. Daca increderea   reciproca este mai puternica elevii vor deveni indivizi responsabili mai devreme. In acest fel , atat educatorii cat si elevii devin co-participanti in procesul de predare-invatare, incercand sa obtina rezultate individuale si colective mai bune.

Elementele de management al clasei se constituie cu suficienta claritate si din perspectiva strategiilor si metodelor didactice.

Prin strategii didcatice se intelege de obicei ansambluri de forme, metode , mijloace tehnice si principii de utilizare a lor, cu ajutorul carora se vehiculeaza  continuturi in vederea atingerii obiectivelor sau directii principale de actiune, presupunand structuri de metode , tehnici si procedee.

Potrivit literaturii de specialitate se disting trei modele de predare si strategii didactice: modelul spontan, care se refera la strategii traditionale utilizate de profesori, si constau in selectia unor cunostinte , transmiterea acestora intr-o forma orala si solicitarea elevului sa reproduca aceste cunostinte; modelul de transmitere prin reproducere este axat mai ales pe indrumarea elevului de a ajunge la cunostinte; modelul transformarii ce porneste de la principiul  ca elevul doreste sa invete si se afla in cautarea cunostintelor.

Deciziile luate  de catre profesor in ceea ce priveste strategiile de invatare au o anumita constanta bine determinata si se incadreaza in stilul de predare al profesorului, dar  pot fi schimbate in functie de situatiile concrete care apar.

Analizand managementul activitatilor didactice in plan curricular, se pot deosebi cinci strategii bine delimitate : explicativ – reproductiva, explicativ – intuitiva, algoritmico – euristica, euristico – algoritmica si a metodelor participative

Deciziile cadrelor didactice in alegerea strategiei optime rezulta din compararea obiectivelor din taxonomiile cognitive, afective si psihomotrice, cu tipurile de inteligenta sau cu diverse metode si tehnici. In asemenea situatii, malsiestria profesorului trebuie sustinuta de diagnoza psihologica, fiind necesara in acelasi timp si o colaborare directa, permanenta intre profesor si elev.

A.     Notiunea de management al continturilor intervine cand profesorul/invatatorul(ii) se afla in postura de a coordona spatiul, materialele, echipamentele aferente, miscarea si asezarea elevilor, precum si materialul de studiu propriu-zis, integrate intr-o arie curriculara sau intr-un  program de studiu.

 

Lista comportamentelor observabile

Deprinderi manageriale ale procesului instructiv:

1. Managementul ritmului se refera la modul in care profesorul/invatatorul coordoneaza si directioneaza ritmul activitatilor in timpul orei:

  1. Evitarea discontinuitatii:
    • schimbarea brusca a tipului de activitate – profesorul/invatatorul intervine brusc intr-o activitate in desfasurare fara a anunta acest fapt si ofera sugestii pentru o alta activitate;
    • abandonarea temporara a unui tip de activitate – profesorul/invatatorul lasa o activitate suspendata, trece la alta si revine la activitatea initiala;
    • abandonarea aparenta a unui tip de activitate si revenirea brusca dupa un interval de timp  – varianta a tipului anterior de discontinuitate: profesorul/invatatorul termina in aparenta o activitate, incepe alta si revine pe neasteptate la prima;
    • abandonarea unui tip de activitate inainte de finalizarea acestuia  – profesorul/invatatorul abandoneaza o activitate, trece la alta si nu revine la prima;
  1. Evitarea incetinirii ritmului: 
    • supraincarcarea  – intervine cand profesorul/invatatorul este prea plictisitor;
    • supraincarcarea prin exces de explicatii  – profesorul/invatatorul acorda prea mult timp indicatiilor si explicatiilor;
    • supraincarcarea prin exces de amanunte  – profesorul/invatatorul devine excesiv de preocupat de detalii, in detrimentul ideii principale;
    • incetinirea ritmului prin utilizarea excesiva a materialului si echipamentelor aferente – profesorul/invatatorul utilizeaza materiale didactice si echipamente in mod excesiv, distragand atentia elevilor de la continutul comunicat;
    • fragmentarea inutila a activitatii  – o activitate este prezentata fragmentat, desi natura ei nu implica acest tip de abordare;

2. Promovarea activitatilor in grup se refera la capacitatea profesorului/invatatorului de a capta si a mentine atentia grupului pe parcursul activitatilor din timpul orei coordonarea structurii grupului.

a) Profesorul/invatatorul poate face apel la o gama variata de reactii pentru a suscita si a mentine atentia grupului pe parcursul orei. Cateva dintre tehnicile relatiei profesor-elev in aceasta directie sunt:

    • distribuirea echitabila a ocaziilor de afirmare a elevului („Voi fi solicitat in timpul acestei ore”);
    • ajutorul acordat individual membrilor grupului („Profesorul/invatatorul imi acorda atentie si vrea sa reusesc”);
    • explorarea posibilitatilor latente („Am timp sa ma gandesc”);
    • investigarea comportamentului profesorului/invatatorului ('Profesorul/invatatorul face eforturi speciale ca sa ma ajute sa raspund”);
    • problematizarea la nivel superior („Profesorul/invatatorul se asteapta sa gandesc la aceasta problema”);
    • aprobarea sau corectarea activitatii elevului („Mi se va spune cu promptitudine daca activitatea mea este acceptabila sau nu”);
    • lauda („Profesorul/invatatorul este deosebit de multumit de activitatea mea”);
    • constientizarea motivelor de lauda („Profesorul/invatatorul imi va spune motivul/ele pentru care este multumit de realizarile mele la ora”);
    • atentia fata de ceea ce au de spus elevii („Profesorul/invatatorul este interesat de ceea ce am de spus”);
    • acceptarea sentimentelor elevilor („Profesorul/invatatorul imi intelege sentimentele si mi le respecta”);
    • raporturile proxemice cu elevii („Profesorul/invatatorul este apropiat de mine, dar aceasta nu ma deranjeaza”);
    • respectul/politetea fata de elevi („Profesorul/invatatorul ma respecta”);
    • interesul personal fata de elevi („Sunt mai mult decat un simplu elev pentru Profesorul/invatatorul meu; aceasta ma maguleste”);
    • sentimentele („Profesorului/invatatorului ii place de mine/ ma apreciaza”);
    • amanarea unei reactii („Profesorul/invatatorul este nemultumit de ceea ce fac, dar nu este nemultumit de mine ca persoana”);
  1. Coordonarea graduala a responsabilitatilor: profesorul/invatatorul creeaza sentimentul ca fiecare este responsabil de ceea ce se intampla la nivel de grup, prin cresterea nivelului de interactiune si feedback pentru toti elevii. Astfel, elevii vor incerca un sentiment de implinire si de responsabilitate, pentru ca se simt importanti in interiorul grupului; in felul acesta creste receptivitatea.
  2. Mentinerea atentiei prin miscarile profesorului/invatatorului in clasa, gestica, modulatii vocale, contact vizual.

3. Evitarea saturatiei se refera la abilitatea profesorului/invatatorului de a reduce la minimum plictisul care poate interveni in timpul unei activitati in clasa, Aceasta se poate realiza prin abordarea progresiva a activitatilor, prin crearea varietatii si prin provocarea studentilor.

  1. abordarea progresiva a materialului de studiu – restructurarea programei cand nu se inregistreaza progrese in procesul instructiv, fie din cauza refuzului manifestat de elevi in raport cu o anumita tematica, fie din cauza oboselii acestora.
  2. varietatea – starnirea interesului si implicarea elevilor in activitati care solicita spiritul de cercetare si interesul.
  3. provocarea – utilizarea de materiale si antrenarea in activitati care ii provoaca pe elevi sa iasa din rutina scolara.

Prezentarea succesiva a activitatilor si integrarea activitatilor instructive suplimentare:

4. Coordonarea recapitularii zilnice a materiei: sedintele recapitulative zilnice pot furniza un punct de plecare pentru invatarea unor notiuni noi. Acestea constituie o metoda buna de cuantificare a responsabilitatii, dar nu trebuie sa fie plictisitoare sau repetitive. Pentru a mentine interesul elevilor pentru recapitulare, profesorul/invatatorul trebuie sa evalueze noua lectie si sa adapteze recapitularea la specificul acesteia. De exemplu, prezentarea „recitativa” a unei informatii factuale se poate face prin tehnica jocului, in timp ce pentru activitatile in grup si rezumate se pot utiliza tabla si creta.

5. Coordonarea recapitularii prezentarilor/ lectiilor propriu-zise: Profesorul/invatatorul ii poate ajuta pe elevi sa invete cum sa asculte si sa ia notite cu ajutorul unor strategii. Prin raportarea lectiei noi la cunostintele anterioare ii va ajuta pe elevi sa-si mentina atentia. De asemenea, o lectie poate fi predata intr-un mod mai atractiv prin utilizarea mijloacelor audio-vizuale si a unor materiale suplimentare scrise, prin miscarea profesorului/invatatorului prin clasa si schimbarea distantei dintre profesor si elev, prin invocarea numelor elevilor din clasa in exemplele date („Sa presupunem ca Mary a cumparat”). In timpul unei expuneri sau prezentari, gradul de receptare a  materialului predat trebuie verificat permanent.

6. Coordonarea lucrului individual in clasa:

  1. prezentarea sarcinilor de lucru: se prezinta in mod explicit scopul activitatii, precum si strategiile cognitive utilizate pentru a ajuta elevii sa-si focalizeze activitatea in directia dorita;
  2. monitorizarea performantei: dupa enuntarea sarcinilor de lucru, se acorda un interval de timp pentru ca toti elevii sa inceapa activitatea. Apoi profesorul/invatatorul se poate deplasa printre elevi, ajutandu-i pe cei care intampina probleme; pune intrebari pentru a conduce activitatea intr-o anumita directie sau le arata celor care lucreaza in perechi cum sa se ajute unul pe celalalt fara sa-si ofere rezolvarea;
  3. evaluarea: se pune accent pe tipurile de activitati care ofera profesorului/invatatorului informatii asupra modului de gandire si a capacitatilor comprehensive ale elevilor mai curand decat pe cele care demonstreaza capacitatea elevilor de a rezolva corect o tema;

7. Coordonarea temelor pentru acasa: Profesorul/invatatorul discuta cu elevii pretentiile pe care le are in legatura cu tema data, exemplificand prin teme bine efectuate din orele anterioare. Volumul temelor variaza in functie de nivelul clasei si de obiectivele lectiei; se prefera teme reduse cantitativ, dar regulate, precum si teme care apeleaza la gandire. Se verifica temele.

8. Coordonarea discutiilor in clasa: discutiile vor fi incurajate si printr-o dispunere specifica a scaunelor in clasa, astfel incat elevii sa se poata vedea unul pe altul. Profesorii trebuie sa planifice tipul de discutie in clasa, sa comunice aceste metode elevilor si sa le revizuiasca periodic.

Cateva metode de incurajare a discutiilor in clasa: prezentarea si exemplificarea deprinderilor necesare in angajarea unei discutii; elevii trebuie lasati sa determine singuri scopul discutiei pentru a le creste interesul fata de acest tip de activitate; trebuie stabilit cine vorbeste, intervalul de timp acordat fiecarui vorbitor, ordinea in care se intervine in discutie, tipul si volumul de asistenta care se poate acorda elevilor care refuza acest tip de activitate, cum se poate decide cand discutia pe o anumita tema trebuie sa se sfarseasca.

Discutia va decurge mai firesc daca profesorul/invatatorul ofera in prealabil un plan al acesteia si evalueaza calitatea acesteia pe parcurs; de asemenea, trebuie sa incurajeze clasa sa manifeste respect fata de vorbitor, folosind observatiile individuale ale elevilor ca preambul al propriilor observatii/comentarii, sau solicitand un elev sa rezume observatiile unui coleg inainte de a-si prezenta propriul discurs.

9. Coordonarea proiectelor si a invatarii prin problematizare. Pentru aceasta, elevii vor primii intervale de timp in care sa reflecteze asupra problemei(lor) in chestiune. Durata intervalului de gandire si gradul de dificultate al chestiunilor supuse reflectiei cresc progresiv pe parcursul anului scolar. In timpul intervalului „de gandire” elevii isi pot nota, intr-o forma scurta, ideile proprii. Profesorul/invatatorul poate prezenta stadiul in care se afla rezolvarea problemei(lor) respective, astfel ca elevii sa poata urmari intregul proces. In felul acesta, elevii pot aborda problemele din diverse perspective si pot formula concluzii la sfarsitul unei astfel de lectii.

Abordarea de catre profesor a problemelor colaterale disciplinei procesului instructiv:  Angajarea in activitati nesolicitate de sarcina de lucru intervine in timpul orelor de lucru individual in clasa si se refera la angajarea elevilor in activitati care nu au legatura cu sarcina de lucru. Pentru a rezolva aceste inconveniente, profesorul/invatatorul poate:

  1. sa reaminteasca o data intregii clase ca este momentul sa treaca la lucru
  2. sa pastreze contactul vizual cu clasa si sa nu se lase el insusi absorbit de alte activitati
  3. sa-i invete pe elevi sa nu-si intrerupa activitatea in timp ce asteapta ajutorul/asistenta profesorului/invatatorului
  4. sa plaseze in dreptul elevului(ilor) care manifesta acest comportament un semnal vizual (D), desemnand „timpul datorat” de cel/cei care irosesc timpul de lucru

10. Vorbitul fara permisiunea profesorului/invatatorului (in timpul procesului de predare). Pentru a remedia acest comportament, Profesorul/invatatorul trebuie sa stabileasca in mod explicit coordonatele comportamentului elevilor in timpul predarii (ex.: interdictia de a interveni verbal fara anuntarea prealabila prin ridicarea mainii si fara a fi primit permisiunea profesorului/invatatorului in acest sens). Daca problema persista, profesorul/invatatorul trebuie sa apeleze mai energic la simtul responsabilitatii individuale, utilizand, dupa caz, consecintele pozitive si negative ale comportamentului – cele negative se refera la „timpul datorat” si la intervale de eliminare.  

Vorbitul fara permisiunea profesorului/invatatorului (pe parcursul intregii ore). In cazul acesta, profesorul/invatatorul poate utiliza urmatoarele strategii:

  1. sa discute cu elevul respectiv un program de „pastrare a linistii” atunci cand este necesar;
  2. sa mentioneze masurile pe care le va lua daca situatia persista ;
  3. sa defineasca intervalul de „pastrare a linistii” ca interval pe care elevul in cauza il va petrece intr-o zona izolata a clasei; pe parcursul acestui interval, elevului care perturba linistea nu i se permite sa intervina in discutiile purtate in clasa;
  4. sa avertizeze si sa admonesteze verbal o singura data elevul in cauza;
  5. in cazul in care abaterea se repeta, elevului i se va cere sa prelungeasca „pastrarea linistii” pana la sfarsitul orei si eventual in ora urmatoare, dupa caz;
  6. se va aduce la cunostinta elevului ca „datoreaza timp” dupa terminarea orelor pentru fiecare situatie in care vorbeste in timpul intervalului desemnat pentru „pastrarea linistii”;
  7. daca elevul respecta regulile stabilite, va fi recompensat;
  8. daca mai multi elevi vorbesc continuu in timpul orei, profesorul/invatatorul marcheaza pe o lista tipul de discutii adecvate, precum si pe cele inoportune, folosind spre exemplificare si situatii din timpul orelor anterioare;
  9. daca dupa doua saptamani de la implementarea acestui plan nu se inregistreaza nici o ameliorare a comportamentului, se elaboreaza o strategie care sa implice si parintii;

 13. Refuzul de a ridica mana. Este util ca profesorul/invatatorul sa stabileasca un interval al lectiei in care elevii urmeaza sa-si anunte raspunsul prin ridicarea mainii si intervale in care nu este cazul s-o faca. Dupa stabilirea acestor distinctii, profesorul/invatatorul ignora pe cei care raspund fara sa se anunte in prealabil si ii solicita pe cei care ridica mana.

14. Incapacitatea de a asculta discursul profesorului/invatatorului si refuzul de a indeplini indicatiile verbale ale acestuia. Mai intai, se stabileste o regula generala cu privire la modul in care discursul profesorului/invatatorul trebuie urmarit de catre elevi, care trebuie sa includa si consecintele pozitive si negative. Este util ca profesorul/invatatorul sa aprecieze efortul elevilor de  a-si pastra atentia si de urmari indicatiile pe parcursul orei.

15. Prezentarea cu intarziere sau incompleta a temelor si sarcinilor de lucru. Se planifica din timp modul de abordare a temelor pentru acasa prin prezentarea unui sistem de evaluare coerent si ferm, astfel incat elevii sa cunoasca cerintele pentru obtinerea notei/calificativului minim (pentru promovare). Se aduc la cunostinta parintilor cerintele si natura temelor si sarcinilor de lucru. Se acorda elevilor timp de reflectie in clasa atunci cand primesc o sarcina de lucru/tema noua sau dificila.

16. Intarzierea la ore si absenteismul. Se adopta sisteme de evaluare care acorda puncte pentru pentru participarea la ora si efortul depus de elevi. Ca sa incurajeze participarea la ora, profesorul/invatatorul poate intampina elevii la usa, salutandu-i pe fiecare in parte, pe masura ce acestia intra in clasa. Lectia va debuta imediat dupa inceputul orei. Elevii trebuie sa fie instiintati asupra masurilor ce vor fi luate cand intarzierea devine un obicei.

17. Lipsa (refuzul) motivatiei/ inactivitatea. Pentru rezolvarea acestei probleme, profesorul  trebuie sa dispuna de informatii corecte cu privire la nivelul elevilor si sa ia in considerare toate cauzele care pot duce la lipsa/refuzul motivatiei. Profesorul/invatatorul trebuie sa fixeze un nivel standard de succes, pe care sa-l discute cu elevul(ii) in cauza, stabilind impreuna cu acesta/acestia nivelul pe care isi propun sa-l atinga. Profesorul/invatatorul trebuie sa fie calm si sa sustina efortul celor in cauza.

18. Frauda (copiere etc.). Pentru evitarea acestei probleme, elevii trebuie sa deprinda tehnicile minimale de lucru in grup, de dozare a timpului. Profesorul/invatatorul trebuie sa fie atent pentru ca frauda poate interveni in orice moment si trebuie sa monitorizeze clasa pentru evitarea acestui fapt (securizarea testelor, aranjamentul scaunelor, eliberarea mesei si a spatiului din jurul acesteia de orice materiale, pastrarea contactului vizual cu clasa, deplasarea prin clasa).

19. Teama fata de formele de testare. Unii elevi intra in panica atunci cand sunt testati. Profesorul/invatatorul ii poate ajuta urmarind si inregistrand comportamentul acestor elevi la test, modul de abordare a testarii, recomandandu-le apoi alte modalitati de abordare a testarii care sa elimine teama. Testarile frecvente si mai scurte pot contribui la reducerea stresului cauzat de examene. Daca este cazul, profesorul/invatatorul poate discuta cu parintii si poate apela la ideile si sprijinul acestora.

 

Definitie

B.     Mangementul problemelor disciplinare se refera la tehnicile necesare rezolvarii problemelor de disciplina a clasei. (Froyen & Iverson, 1999, p. 181).

List comportamentelor observabile

1. Aprecierea simtului de raspundere

  • Profesorii pot monitoriza comportamentul elevilor, pot vedea daca acesta corespunde asteptarilor si daca elevii dovedesc simt de raspundere. Profesorul/invatatorul trebuie sa pastreze contactul vizual cu clasa (s-o „scruteze” frecvent), sa se miste prin clasa in timpul lucrului independent, apreciind efortul sustinut al elevilor sau comportamentul deosebit al acestora.
  • Profesorul/invatatorul poate aprecia comportamenul adecvat prin zambet, inclinarea aprobativa a capului, laude, remarci compatibile cu varsta elevilor, in mod frecvent. Comportamentul responsabil al acestora poate fi consemnat in scris, prin notificari adresate direct elevului sau parintilor/supraveghetorilor, incluzand certificate de merit. De asemenea, profesorul/invatatorul poate sa arate aprecierea dand elevului sarcini suplimentare si laudandu-l pentru eforturile lui zilnice. Exemple: „Andi, ai simt de raspundere. Vad ca esti atent si interesat.” „Gabi, interventia ta ne-a ajutat sa intelegem mai bine problema”.

2.  Corectarea comportamentului iresponsabil sau neadecvat

  • Profesorul/invatatorul aduce la cunostinta elevilor un numar de acte comportamentale neadecvate (observabile de catre acestia) care pot interveni pe parcursul unei zile. Profesorul/invatatorul trebuie sa determine daca aceste comportamente pot fi controlate prin ignorare, masuri ulterioare de corectie etc. Masurile potrivite trebuie aplicate cu calm, fermitate si obiectivitate. Elevii trebuie instiintati de la inceput care sunt masurile carora vor fi supusi in cazul comportamentului neadecvat (in spatiul scolii masurile includ ignorarea, controlul proxemic, admonestarea verbala blanda, aluzii si avertismente, exemplele pozitive, tehnica „timpului datorat”, eliminarea). Profesorul/invatatorul trebuie sa se asigure ca masura corectiva este adecvata comportamentului care a cauzat-o.

3. Ignorarea

  • Profesorul/invatatorul trebuie sa ignore un elev care poate reactiona negativ la admonestarea verbala blanda sau al carui comportament neadecvat nu lezeaza desfasurarea orei. Profesorul/invatatorul trebuie sa gaseasca ocazii pentru a da exemple de comportamente responsabile si iresponsabile, sa interactioneze pozitiv cu elevul si sa ignore constant limbajul verbal sau corporal neadecvat.

4. Controlul proxemic

  • Profesorul se deplaseaza in spatiul elevului pentru a-i supraveghea comportamentul.

5.  Admonestarea verbala blanda

  • Aceasta metoda se aplica atunci cand elevul nu realizeaza ca are un comportament neadecvat. Profesorul/invatatorul se va adresa individual elevului in cauza, insotind admonestarea blanda cu exemple de comportament pozitiv alternativ. Ex.: „Denis, trebuie sa vizionezi acest film. Aminteste-ti care e regula noastra – Fii gata sa inveti

6.  Amanarea

  • Amanarea intervine cand un elev incearca in mod insistent sa atraga atentia asupra propriei persoane. Ex.: „Denis, daca ai o plangere, o discutam la momentul potrivit”. „Mona, ai inceput sa vorbesti fara rost. Noteaza-ti ce ai de spus si asteapta pana vei primi raspunsul la timpul cuvenit”

7. Asezarea diferentiata a elevilor in clasa

  • Profesorul/invatatorul trebuie sa aseze mai aproape de catedra/tabla pe cei care au probleme de acuitate vizuala/auditiva sau pe cei care necesita mai multa asistenta. De asemenea, aranjamentul trebuie sa tina seama si de aptitudinile elevilor.

8. Tehnica „Timpului datorat” 

  • Aceasta tehnica se aplica in cazul in care timpul irosit in clasa din cauza comportamentului neadecvat al elevului trebuie recuperat de acesta in timpul lui liber. Se fixeaza intervale mici de timp pentru fiecare abatere. Profesorul/invatatorul trebuie sa decida care va fi activitatea elevului in intervalul de „timp datorat”. Ex.: „Irina, trebuie sa asculti cand altcineva vorbeste”. Daca elevul continua sa vorbeasca, invatatorul ii comunica: „Irina, ne esti datoare doua minute”

 

9. Eliminarea

  • Eliminarea in spatiul clasei, intr-un loc special desemnat. Profesorul/invatatorul stabileste dinainte durata eliminarii, astfel ca aceasta sa fie compatibila cu varsta/nivelul elevului; se foloseste un cronometru pentru a urmari respectarea intervalului de catre elev; elevii de varsta mica trebuie insotiti pana la locul respectiv; daca elevul are acelasi comportament dupa ce revine la loc, va fi trimis inapoi; profesorul trebuie sa pregateasca un formular care va trebui completat de elev, cu scopul ca acesta sa reflecteze asupra propriului comportament; de asemenea, va purta o discutie coerenta cu elevul.

 

10. Instiintarea parintilor/supraveghetorilor 

  • Parintii/supraveghetorii vor fi instiintati cu privire la comportamentul elevului si li se va sugera sa induca acestuia un comportament responsabil. In orice caz, metoda nu poate fi aplicata in cazurile de comportament neadecvat „cronic”.

11.  Angajamentul scris 

  • Angajamentul scris reprezinta o solutie cooperanta pentru rezolvarea problemelor disciplinare in cazul in care masurile de mai sus nu sunt eficiente; angajamentul include asteptarile celui care educa (clar formulate), consecintele negative ce decurg din comportamentul elevului, precum si intervalul de timp in care se asteapta remedierea. Profesorul/invatatorul trebuie sa-i invete pe elevi cum se alcatuiesc aceste angajamente si sa-i ajute sa aleaga si sa administreze singuri posibilele consecinte si masuri.

12.  Stabilirea regulilor de comportament in afara clasei

  • Daca elevii sunt pusi sa supravegheze activitatile din pauza, se vor mandri ca sunt tratati ca niste adulti. Cei care incalca regulile trebuie sa suporte consecintele. Profesorul/invatatorul stabileste o lista de tipuri de comportament in spatiul respectiv (acceptabil si neacceptabil) si o lista de masuri in cazul nerespectarii regulilor. Profesorul/invatatorul trebuie sa identifice modalitati de permanentizare a supravegherii pe holuri si sa ofere un feedback  pozitiv elevilor cand comportamentul acestora s-a imbunatatit.

13. Masurile coercitive. 

  • Acestea trebuie utilizate cu grija, deoarece sunt considerate interventii radicale. Trebuie aplicate pe termen scurt si planificate in raport cu tipul de comportament rezistent la alte solutii mai simple.

Definitie

C.     Managementul relatiilor interpersonale profesor-elev are ca obiect aptitudinile manageriale in domeniul relatiilor interpersonale pe care profesorul/invatatorul/conducatorul de grup le exercita in raport cu elevii perceputi ca grup. (Froyen & Iverson, 1999, p. 221).

Problematizarea ca solutie a problemelor disciplinare:

1. Pentru a facilita rezolvarea problemelor disciplinare, profesorul se poate implica in situatia elevului, poate sa-si exprime preocuparea pentru elev in calitate de persoana, construind astfel o relatie cu elevul. In felul acesta, profesorul/invatatorul poate sa-si ajute elevii sa reflecteze asupra propriilor dorinte si planuri, incercand  totodata sa inteleaga optiunile acestora. In cazul in care elevul a facut o alegere  iresponsabila, profesorul/invatatorul il poate intreba: „Ce doresti de fapt?” „Ce iti trebuie?” „Cum ai vrea sa fie la scoala?”

2. Profesorul/invatatorul trebuie sa aiba capacitatea de a stapani comportamentul elevului la un moment dat, fara sa-i reaminteasca greselile trecute. Profesorul trebuie sa incurajeze onestitatea si ii poate ajuta pe elevi sa faca o alegere si sa fie responsabili in raport cu propria optiune.

Exemplu: Profesorul/invatatorul observa ca Denis il imbranceste Alexandru si il pedepseste pe primul, care protesteaza ca Alex a inceput. Denis trebuie sa afle ca reactia lui este un raspuns la o provocare si ca este responsabil pentru alegerea comportamentala facuta. De asemenea, Denis trebuie sa afle ca exista si alte modalitati de a reactiona la comportamentul agresiv si ca trebuie sa fie pregatit sa accepte consecintele care decurg din propriile lui alegeri nepotrivite.

3 Profesorul/invatatorul trebuie sa ajute elevul sa emita singur o judecata de valoare asupra propriului comportament: sa ofere reguli comportamentale explicite si repetate consecvent; sa-i ajute pe elevi sa inteleaga implicatiile sociale pe termen lung ale comportamentului lor, fara sa impuna un sistem de valori unic.

Exemple: „Fapta ta incalca regulile?” „Esti multumit de ceea ce ai facut?” „I-ai ajutat pe ceilalti in vreun fel cu fapta ta?”

4.  Profesorul/invatatorul trebuie sa-i ajute pe elevi sa-si planifice schimbarea comportamentului, adica sa transpuna problemele teoretice in practica, dand astfel diverse sarcini elevilor; sa-i ajute sa identifice si sa aprecieze pertinenta propriilor optiuni comportamentale. Planul trebuie extins dupa ce se inregistreaza primele succese.

Exemple: „Cum ti-ai propus sa urmezi regulile noastre?” „Pot sa te ajut sa iti duci la indeplinire planul?” „Cum ai sa te comporti cand vei avea simt de raspundere?” „Iata cum s-au comportat altii in situatii similare. Crezi ca vreuna din aceste solutii e valabila si in cazul tau?”

5. Profesorul/invatatorul trebuie sa obtina angajamentul elevului ca va urma planul de schimbare a comportamentului: „Ai vreun plan potrivit?” „Vezi situatia in perspectiva?” Angajamentul trebuie „pecetluit” dand mana cu elevul sau punandu-l sa semneze un contract scris in acest sens. Odata ce angajamentul a fost obtinut, elevul trebuie sa-l puna in practica imediat. Profesorul/invatatorul poate verifica periodic eficienta acestuia.

6. Nu acceptati scuze pentru esecul planului de remediere a comportamentului: „Sunt dezamagit, dar nu descurajat. Azi nu ai reusit sa-l respecti. Ce parere ai, maine va merge?”

 7.  Nu pedepsiti si nu criticati elevul pentru intreruperea programului de reabilitare comportamentala: pauza poate fi un mijloc eficient de implementare a masurilor de management al clasei: „Nu putem accepta asa ceva; hai sa-ti analizam comportamentul si sa facem alt plan de reabilitare in cadrul regulilor noastre”.

Problematizarea de grup prin intermediul discutiilor:

  • Tipuri de discutii de grup:
    1. intalniri care au ca teme prietenia, cinstea, temerile, succesul, handicapurile, sentimentul de apartenenta la grup, conformarea la un sistem de reguli
    2. discutii problematizante: relatia programei de studiu cu situatiile concrete din existenta cotidiana, desi subiectele abordate pot depasi nivelul strict al scolii
    3. sedinte de diagnoza educationala, legate de programa de studiu si de eficientizarea invatarii. Acestea au rolul de a promova parteneriatul dintre elevi si profesori.
  • Metode:
    1. Toate problemele care privesc clasa ca grup sau elevul ca individ sunt subiecte potrivite pentru discutii menite sa rezolve problemele existente, nu sa invinovateasca sau sa pedepseasca. Profesorul/invatatorul nu trebuie sa se erijeze in judecator.
    2. Oricum, el poate evalua metodele aplicate la nivel de grup. Dispunerea in cerc in spatiul destinat discutiei este adecvata pentru aceste intalniri de grup care nu trebuie sa depaseasca 30-40 minute.
    3. Elevilor trebuie sa li se ofere ocazia de a interveni in discutie, insa grupul nu trebuie sa intrerupa pe cel care vorbeste pentru a corecta o idee sau a pune sub semnul intrebarii o anume pozitie.

Institutor Stefania Brihac, Scoala Generala “Constantin Brancusi” Tg-Jiu

25 ianuarie 2007

Bibliografie:

·         E. Joita  ,,Management scolar “ Ed. Gh. C. Alexandru, Craiova 1995

·         Froyen,L.A.&Iverson,A.M. ,,Schoolwide and classroom management “   1999

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 938
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2014. All rights reserved