Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





loading...

Gradinita

Sisteme de C-D si transferul de tehnologie

didactica pedagogie

+ Font mai mare | - Font mai mic







DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
PROJET DIDACTIQUE - Chic, on est alors invités !
EDUCATIA - Functiile generale ale educatiei
Pregatirile / Cum sa incepi – sa devi un parinte mai bun
DIRECTII GENERALE DE EVOLUTIE A EDUCATIEI
OLIMPIADA – DISCIPLINE TEHNOLOGICE - faza nationala
PROIECT DIDACTIC Informatica - Utilizarea serviciilor de comunicatii din Internet
CURRICULUM NATIONAL LIMBA SI COMUNICARE - LIMBA LATINA
Tipologia obiectivelor educationale
PROCESUL DE INVATAMANT
PLANIFICATION SELON LE CALENDRIER AU FRANÇAIS LANGUE ETRANGERE POUR LE DEUXIEME SEMESTRE

Sisteme de C-D si transferul de tehnologie

1. Sisteme de C-D




Multitudinea domeniilor de studiu ale stiintei, ca si larga aplicabilitate a rezultatelor cunoasterii stiinntifice face ca activitatea de C-D sa fie organizata in diferite structuri functionale. In definirea sistemelor de C-D se face adeseori delimitarea intre cercetarea academica si cercetarea industriala. O astfel de abordare poate fi utila in raport cu modul de organizare si finantare a C-D, a tipurilor de activitati desfasurate, a rezultatelor obtinute si a modalitatilor de valorificare a acestor rezultate.

Delimitarea academic/industrial in organizarea activitatilor de C-D este suprapusa adesea cu organizarea public/privat, in sensul ca stiinta ar fi apanajul univeritatilor, iar dezvoltarile tehnologice ar tine de domeniul privat. In conditiile in care sistemul universitar este la randul sau impartit in unitati publice si universitati private (de interes public), clasificarea unitatilor de C-D devine mai complicata. Conform abordarii traditionale a diviziunii muncii cercetarea academica este concentrata asupra cercetarii fundamentale, desi dezvoltarea unor aplicatii stiintifice devine din ce in ce mai frecventa.

Din perspectiva industriala problema delimitarii intre cercetarea fundamentala si cercetarea aplicativa apare in sensul asigurarii accesului la o retea de informatii privind cunoasterea stiintifica fundamentala, respectiv a capacitatii de asimilare a informatiilor furnizate de stiinta de baza pentru a putea dezvolta aplicatii tehnologice si dezvoltarea de noi produse, ori sisteme de organizare si dezvoltare a activitatilor curente.

Din moment ce delimitarea dintre cercetarea stiintifica de baza si aceea aplicativa este dificil de realizat, la fel ca si delimitarea dintre cercetarea academica si cea industriala, consideram ca este mai util de examinat modul de organizare a sistemelor de C-D, respectiv relatiile dintre aceste sisteme urmarind modul in care este reglementat transferul de cunostinte si schimbul reciproc de informatii stiintifice.

Pentru inceput este foarte util sa relevam beneficiile economice ale cercetarii stiintifice academice din perspectiva sistemului inovativ industrial:

1. Cresterea stocului de informatii folositoare;

2. Noi metodologii si instrumentar de cercetare;

3. Absolventi calificati;

4. Retele profesionale;

5. Rezolvarea unor probleme tehnologice;

6. Crearea de noi firme.

Au fost identificate (Martin et al., 1996) trei metode generale de masurare a beneficiilor economice furnizate de cercetarea academica:

a)     studii econometrice;

b)    sondaje – prin care unitatile de cercetare finantate de la buget constituie o sursa de idei ionvative pentru firme;

c)     studiile de caz – ce reprezinta cel mai bun instrument pentru examinarea directa a procesului de inovare.

Studiile empirice pe un esantion reprezentativ de companii americate din 7 domenii de activitate au aratat ca circa 11% din produsele noi si 9% din procesele tehologice noi nu ar fi putut fi dezvoltate fara contributia cercetarii academice. Mai mult, rata rentabilitatii cercetarii stiintifice academice a fost estimata la circa 28%.

Organizata in sistem public sau privat, cercetarea stiintifica academica are o importanta contributie la sustinerea activitatilor de C-D. Din aceasta perspectiva este tot mai frecventa clasificarea institutiilor de invatamant superior in unitati de invatamant si unitati de invatamant si cercetare. Facem precizarea ca marile universitati din lume sunt organizate ca unitati de invatamant si cercetare si numai astfel de unitati pot organiza studii doctorale. In astfel de universitati activitatea de   C-D poate fi organizata pe mai multe nivele:

a)     individual – prin activitati desfasurate de cadrele didactice universitare, rezultatele fiind publicate in reviste de specialitate, volume ale unor conferinte si simpozioane stiintifice internationale, anale, carti si alte forme de publicare;

b)    in colective de cercetare organizate informal – avand modalitati similare de publicare a rezultatelor;

c)     in cadrul unor echipe de lucu organizate formal pe baza unor contracte de cercetare cu institutii publice sau cu mediul de afaceri;

d)    in cadrul unor centre de cercetare departamentale sau pe tematici de cercetare, evaluate oficial si finantate din contracte de cercetare;

e)     in cadrul unor institute de cercetari evaluate oficial si subordonate universitatilor. Marile universitati din lume au in subordine institute si laboratoare de cercetari foarte bine organizate si finantate.

Din perspectiva subordonarii catre sectorul public, activitatea de C-D este organizata in institute de cercetari:

a)     de interes national subordonate mediului academic, sau cu subordonare guvernamentala;

b)    sectoriale – subordonate unor ministere sau agentii publice;

c)     de interes regional – subordonate unitatilor administrativ-teritoriale si/sau unor departamente ale administratiei publice centrale.



Activitatea de C-D poate fi organizata si in sisteme subordonata de organizatii nonguvernamentale de genul unor asociatii stiintifice profesionale, fundatii sau organizatii civice.

Sectorul privat poate organiza activitatea de C-D:

in cadrul companiilor prin laboratoare, centre sau divizii de cercetare;

prin institute private de C-D.

O alta delimitare a sistemelor de C-D frecvent intalnita in prezent este aceea dintre sistemele militare si cele civile. Delimitarea este foarte importanta chiar daca dezvoltarea unor proiecte militare necesita adesea incheierea unor parteneriate de C-D de tip public-privat. Aceasta deoarece in lumea contemporana cunoasterea si tehnologia au devenit o arma importanta in relatiile internationale, accesul la rezultatele C-D fiind adesea conditionat in primul rand de criterii politice si militare, si abia in al doilea rand de criterii economice. Astfel, aspectele de ordin juridic, economic, militar si politic sunt foarte importante in privinta reglementarilor privind transferul de tehnologie.

2. Transferul de tehnologie

Transferul de tehnologie = procesul prin care o tehnologie, expertiza, know-how sau alte faclilitati dezvoltate de catre un individ, intreprindere sau organizatiei este transferat catre un alt individ, intreprindere sau organizatie.

Ca urmare a transferului de tehnologie apar rezultate comercializabile in legatura cu noi produse sau servicii, respectiv prin imbunatatiri ale produselor existente.

Transferul de tehnologie poate sa se desfasoare de la tara la tara, de la industrie la industrie, sau de la un laborator de cercetare catre un domeniu de afaceri nou sau deja existent. Acest transfer poate fi facilitat prin asistenta finaciara sau de alta natura si sustinut de catre guverne sau agentii de nivel natioanl, regional sau local.

In economia contemporana crearea sau absorbtia de noi tehnologii a devenit o componenta vitala a competitivitatii companiilor, de care depinde mentinerea pozitiei acestora pe piata. Inovatia tehnologica reprezinta un element crucial al strategiei concurentiale a intreprinderii, fie ea mare sau mica, indiferent de nivelul de activitate.

IMM-urile trebuie sa se decida daca vor dezvolta tehnologii prin forte proprii sau le vor obtine de la altii. Dar, dezvoltarea unor noi tehnologii necesita resurse (financiare, tehnologice si umane) care depasesc adesea posibilitatile IMM-urilor. In plus, riscurile si incertitudinea in legatura cu dezvoltarea unor noi tehnologii pun IMM-urile intr-o pozitie de dependenta fata de companiile mari.

Negocierea acordurilor de transfer de tehnologie

Vanzarea sau achizitionarea drepturilor exclusive in legatura cu o tehnologie brevetata sau permisiunea de a utiliza o tehnologie sau un know-how apar ca urmare a unor relatii legale intre detinatorul drepturilor exclusive sau furnizorul de know-how, numit si “ transferator”, si persoana sau entitatea legala care achizitioneaza aceste drepturi sau permisiune de folosinta, numit si “receptor”.

Natura relatiei dintre cele doua parti si tipul acordului ce rezulta dintr-o negociere pentru un transfer de tehnologie depind de o serie de factori:

Complexitatea si nivelul de dezvoltare al tehnologiei care este achizitionata;

Nevoile actuale ale receptorului;

Capabilitatea tehnologica a receptorului si abilitatea acestuia de a utiliza si/sau adapta tehnologia achizitionata;

Relevanta, disponibilitatea si costul efectiv al tehnologiilor alternative;

Pretul care trebuie sa fie platit de catre receptor;

Alti termeni si conditii propuse pentru transfer, cum ar fi sustinerea oferita in timpul si dupa transfer pentru absorbtia si adoptarea noii tehnologii, sau drepturile asupra imbunatatirilor sau adaptarilor realizate de catre receptor;

Puterea de negociere a ambelor parti;

Tipul de relatie care exista sau apare intre cele doua parti (de termen scurt sau lung, achizitor de bunuri sau servicii);



Elemente legate de garantii, siguranta sau obligatii reciproce;

Daca este necesar suportul tehnic sau instruirea personalului pentru utilizarea noii tehnologii;

Conditionari de ordin politic, economic sau militar.

In general, pe masura ce o companie dezvolta si isi imbunatateste capabilitatea sa tehnologica, abilitatea sa de a absorbi noi tehnologii creste de asemenea si puterea ei de negociere se imbunatateste. Ca rezultat, companiile cu capacitate de a integra noi tehnologii dezvoltate de altii pot cere mai putina asistenta din partea transferatorului pentru a incorpora noua tehnologie si pentru a invata cum sa o utilizeze corect.

Acordurile privind transferul de tehnologie pot implica diferiti jucatori, incluzand mari multinationale, intreprinderi mici, organisme ale sectorului public sau alte entitati sau indivizi ce cauta sa dobandeasca sau sa vanda noi tehnologii sau informatii tehnologice. Esential este faptul ca ambele parti percep acordul ca benefic. Secretul succesului acordului prinvind transferul de tehnologie consta in faptul ca fiecare parte o percepe pe cealalta ca pe un partener intr-un proces de colaborare de incredere.

In multe circumstante, aliantele strategice dintre companii pot include un acord de transfer de tehnologie, acorduri care sunt in general utile pentru a permite afacerilor sa-si atinga obiectivele. Aliante strategice bine construite ajuta partenerii sa intre pe noi piete, sa-si imparta riscurile financiare si sa furnizeze mai rapid bunuri catre piete. Totusi, nu trebuie uitat faptul ca aliantele strategice exista atata timp cat sunt in avantajul tuturor partenerilor.

Principalele forme de acorduri pentru transfer de tehnologie.

Relatia legala dintre transferator si receptor este esentialmente contractuala, ceea ce inseamna ca furnizorul de tehnologie consimte sa transfere, iar receptorul consimte sa achizitioneze drepturile, permisiunea sau know-how-ul respective. Exista diferite metode si aranjamente legale prin care tehnologia poate fi transferata sau achizitionata:

Ø     Vanzarea sau preluarea drepturilor de proprietate intelectuala. Aceasta presupune vanzarea de catre detinator a tuturor drepturilor sale privind o tehnologie, sau a patentului, si achizitionarea acestor drepturi de catre o alta persoana sau entitate legala. Cand sunt transferate toate drepturile exclusive privind o tehnologie brevetata, fara nici o restrictie de timp sau de alte conditii se spune ca o a avut loc o “atribuire” a acestro drepturi. Principii si caracteristici similare apar si in cazul altor obiecte ale proprietatii industriale (marci de comert, design industrial) si ale copyright-ului.

Ø     Licentierea sau Contractul de Licenta. Aceasta inseamna permisiunea detinatorului unei inventii patentate acordata altei persoane sau entitati legale de a executa, in tara, pe durata drepturilor de patentare, unul sau mai multe “acte” care sunt acoperite de drepturile exclusive privind inventia patentata in acea tara. Cand acea permisiune este data inseamna ca o “licenta” a fost furnizata. Aceasta poate sa precizeze ca acele “acte” sunt “fabricarea sau utilizarea unui produs care include inventia, fabricarea de produse printr-un proces care include inventia sau utilizarea procesului care include inventia”. Licenta este supusa unor anumite conditii care sunt mentionate intr-un document scris. Dintre aceste conditii una trebuie sa se refere la suma de bani platita sau la alte consideratii ce vor fi primite in schimbul acordarii licentei. O alta conditiei contractuala este aceea ca licentiatoruluii ii este permis sa utilizeze inventia doar pentru fabricarea produselor proiectate doar pentru o anumita utilizare. De exemplu, fabricarea produselor farmaceutice pentru utilizarea in tratamentul oamenilor si nu in cel al animalelor. O alta conditie poate fi aceea ca licentiatorului ii este permisa utilizarea inventiei numai pentru anumite fabrici specificate, sau sa vanda produsul obtinut prin acea inventie numai in anumite zone geografice specificate. Intr-un anumit numar de tari, legea privind patentele poate sa ceara ca un instrument de atribuire a drepturilor de patent sau un contract de licenta sa fie prezentat la oficiul de patente pentru inregistrare. Prin actul de inregistrare guvernul recunoaste atribuirea licentei si transferarea drepturilor de proprietate catre utilizator.

Ø     Contractul de Know-How. Adesea este posibil sa fie incluse prevederi legate de know-how intr-un document care este separat de contractul de licenta. De asemenea este posibil ca astfel de prevederi sa fie incluse intr-un contract de licenta. Know-how-ul poate fi comunicat intr-o forma tangibila. Documente, fotografii, pliante, microfilme, cadruri de calculator, ilustratii etc. De exemplu planurile arhitecturale pentru constructia unor uzine. Know-how-ul poate fi comunicat si in forme intangibile. De exemplu, atunci cand un inginer al ofertantului de know-how explica unui inginer al beneficiarului modul de desfasurarea a unui proces tehnologic. Un alt exemplu este dat de instruirea personalului beneficiarului. Posibilitatea ca know-how-ul furnizat de catre ofertant sa fie dezvaluit accidental ori altfel unei terte persoane este destul de reala, iar contractele de acest tip includ prevederi speciale pentru a preveni astfel de situatii.

Ø     Franciza. O franciza sau o relatie de distributie este un aranjament de afaceri prin care reputatia, informatia tehnica si expertiza unei parti este combinata cu investitia realizata de alta parte cu scopul de a vinde bunuri si servicii direct catre consumator. Obiectul acestui acord este o marca de producator, o marca de servicii sau una comerciala. Licentierea unei astfel de marci sau nume de catre detinator este combinata in mod normal cu furnizarea de know-how sub forma de informatii tehnice, servicii tehnice sau de management privind productia, marketingul si administrarea afacerii.

Ø     Achizitia de echipament si bunuri capital. Transferul comercial si achizitia de tehnologie poate sa aiba loc cu achizitionarea de echipament si alte bunuri de capital. Vanzarile si achizitiile de bunuri capital si importul acestora intr-o tara pot fi considerate tranzactii privind transferul de tehnologie. In anumite conditii prevederile privind vanzarea, achizitionarea si importul de bunuri de capital sunt incluse in contractele de licentiere sau de know-how.

Ø     Aranjamentele de consultanta. Ajutorul din partea unui consultant individual sau al unei firme de consultanta pentru a da sfaturi sau alte servicii privind planificarea achizitiei unei anumite tehnologii poate fi utila, daca nu chiar indispensabila pentru anumite intreprinderi, entitati sau guverne care doresc sa achizitioneze tehnologii de la intreprinderi din alte tari.



Ø     Acorduri de Joint Venture. O societate mixta (in domenii riscante) este o forma de alianta intre doua companii separate. Exista doua forme de joint ventures: pe actiuni si contractual. Cazul joint venture pe actiuni reprezinta un aranjament prin care este creata o entitate separata d.p.v. legal in acord cu aranjamentul survenit intre doua sau mai multe parti. Cazul joint venture contractual poate fi utilizat pentru situatiile in care realizarea unei entitati legale separate nu este necesara sau nu este posibila. Diferite metode legale pentru transferul comercial si pentru achizitia de tehnologii pot fi utilizate in ambele forme de aranjamente de joint ventures.

Ø     Proiecte la Cheie. In anumite conditii, doua sau mai multe aranjamente de afaceri, realizate prin combinarea mai multor metode legale, pentru a planifica constructia si exploatarea unei fabrici bazata pe un singur furnizor de tehnologie, sau pe un numar foarte limitat de furnizori de tehnologie. Un astfel de proiect presupune punerea la dispozitia receptorului de tehnologie a unei intregi uzine industriale si a informatei tehnologice necesare.

3. Legatura cercetare-productie-invatamant

Eficienta cercetarii stiintifice nu poate fi privita din punctul de vedere economic decat ca o parte integranta a unui ansamblu mai larg mergand de la cercetarea 'pura' pana la aplicarea in productie. Intre unitatile acestui ansamblu exista legaturi in dublu sens. Astfel, descoperirile in domeniul cercetarii fundamentale duc la aplicatii si in final la noi produse, procese sau tehnologii. In sens invers, productia deserveste cercetarea stiintifica cu echipamente, utilaje si materialele necesare. Cercetarea moderna are nevoie de instrumente de inalta precizie, specializate, in serii mici sau unicate. Uneori, aceste masini sunt ele insele rezultatul unei activitati de cercetare stiitifica si, nu in putine cazuri, procesul inovatiei se desfasoara in paralel cu crearea mijloacelor tehnice necesare pentru a o materializa. Laboratoarele renunta, in masura din ce in ce mai mare, sa-si fabrice singure anumite instrumente mecanice sau electrice, procurandu-le din afara, in mod mai economic si cu o mai mica pierdere de timp.

Se manifesta din ce in ce mai puternic tendinta accelerarii acestor procese. Timpul care se scurge intre descoperirea unui fenomen sau a unei substante noi si aplicarea efectiva (vanzarea produsului nou) tinde sa se reduca continuu. Tot astfel, laboratoarele sunt la curent cu realizarile tehnice si valorifica fiecare posibilitate de imbunatatire a activitatii reprezentata de noi aliaje, materiale plastice sau dispozitive electronice noi.

Aceasta tendinta se manifesta si in sens invers, astfel ca obiectele si produsele cunosc o perimare tot mai rapida si sunt eliminate de pe piete de realizari tehnice noi. Consecintele economice ale acestei evolutii rapide sunt importante si se fac simtite, in special, asupra cotelor de amortizare a utilajelor. Fabricantii vor fi deci foarte grabiti sa ocupe piata cat mai repede; ei vor mari viteza punerilor in aplicare si isi vor amplifica publicitatea de lansare. Temerea de a vedea un produs inlocuit printr-un produs concurent impinge firmele sa efectueze ele insele cercetari, astfel incat sa asigure la timp perfectionarile necesare pentru a-si mentine vanzarea.

Toate aceste evolutii conduc spre stabilirea unei legaturi din ce in ce mai stranse intre cercetare si productie. Relatia dintre cercetarea stiintifica si productie se realizeaza prin transformari reciproce.

Legatura dintre invatamantul superior si productie se asigura prin practica studentilor si prin apropierea corpului profesoral de specialistii din industrie. In unele cazuri se trece la realizarea de microproductie in atelierele si laboratoarele din invatamantul superior. In unele tari se practica sistemul 'sandwich' care consta in alternarea pregatirii teoretice cu practica pe anumite perioade de timp; stagiile in productie sunt indrumate de specialisti din firma, iar tinerii sunt platiti din fondurile firmei.

In ceea ce priveste legatura dintre cercetare si invatamant, tinand seama de traditia invatamantului superior in domeniul cercetarii stiintifice, aceasta integrare implica o aliniere la cerintele dinamicii economice, o coordonare a tematicilor de cercetare spre a elimina paralelismele.

Printre formele moderne de integrare a cercetarii cu invatamantul si productia se numara concentrarile tehnologice (de tipul Silicon Valley) si parcurile stiintifice si tehnologice. Parcurile stiintifice au aparut in SUA din 1950, in Anglia din 1970 si in Germania din 1980.

Parcul stiintific si tehnologic reprezinta o zona in cadrul careia se desfasoara activitati de invatamant, de cercetare, de transfer tehnologic al rezultatelor cercetarii si valorificarea acestora prin activitati economice

Parcul stiintific si tehnologic se infiinteaza in scopul utilizarii rezultatelor activitatii de cercetare si aplicarii tehnologiilor avansate in economie si in scopul cresterii participarii institutiilor de invatamant superior si a unitatilor de cercetare-dezvoltare la procesul de dezvoltare economico-sociala prin stiinta si tehnologie.

Parcul stiintific si tehnologic se constituie printr-o asociere in participatiune, incheiata intre o institutie de invatamant superior acreditata si/sau o unitate de cercetare-dezvoltare, pe de o parte, si companii nationale, societati comerciale, administratia publica locala, asociatii patronale sau profesionale, persoane fizice, investitori autohtoni sau straini, pe de alta parte. Parcul stiintific si tehnologic este administrat, de regula, de o societate comerciala.

Aceasta concentrare spatiala intareste relatiile cercetare-productie. Pe de o parte, se asigura industriei forta de munca calificata, asistenta tehnica de inalta competenta, posibilitatea de a explora si valorifica rapid in productie inventii sau descoperiri importante. Pe de alta parte, universitatea are create conditii pentru autosustinere financiara si pentru experimentarea viabilitatii tehnico-economice a unor teme de cercetare; este stimulata abordarea unor noi cercetari de mare interes pentru practica si se asigura valorificarea industriala rapida a ideilor noi. Integrarea apare nu numai la nivel de institutii, ci si la nivelul indivizilor ca atare. Aceste concentrari tehnologice si de cercetare sunt considerate raspunsul adecvat la complexitatea problemelor actuale.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 910
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site